marți, 20 mai 2014

Continuare la seria de 3 articole despre Frecvența de Rezonanță Schumann a Mamei Pământ (Partea a 2-a)




Continuare la seria de 3 articole despre
Frecvența de Rezonanță Schumann a Mamei Pământ
(Partea a 2-a)


 

 
(continuare din Partea 1-a)


Din „banala formulăf x T = 1 , aplicată atât la timpul şi frecvenţa Schumann din 1950, cât şi pentru decembrie 2012 şi prezentul nostru (Mai 2014), am descoperit „cu cât s-a diminuat” timpul şi cât mai reprezintă acesta în prezent, faţă de 1950 (văzut ca an de referinţă, de când a început să crească frecvenţa de rezonanţă Schumann).

Acum vă propun „UN EXERCIŢIU DE IMAGINAŢIE”, pentru a înţelege cât mai clar şi acest aspect, dincolo de imagini teoretice. Poate că mulţi „percep” ceva, dar eu nu ştiu cât de clar le este acest aspect al „contracţiei timpului”, că „s-a micşorat timpul” şi alte afirmaţii de acest fel care, la o privire superficială a textului, pare a fi o altă „aiureală tip S.F.”.



Pentru aceasta, vă propun să intrăm împreună într-o „buclă temporală”, adică o „sferă temporală” a prezentului (suficient de încăpătoare pentru toţi cei doritori de a fi împreună) care face o călătorie în timp în anul 1950. Tot ce trebuie să facem este să ne relaxăm timp de 24 de ore în acel spaţiu care este tot pe Pământ, dar în anul 1950.

Şi ultima ipoteză : pornim la miezul nopţii din prezentul nostru (care corespunde şi cu timpul Pământului din anul 1950) şi stabilim să ne reîntâlnim după 24 de ore (după ceasurile noastre de la mâini).

De aici fiecare urmează să se relaxeze după cum doreşte, singura condiţie este să revină după exact 24 de ore, teoretic până la miezul nopţii următoare (şi, evident, să fie atent să nu iasă din sfera temporală în care este situat şi care îl menţine permanent în energia prezentului 2014).

Când soseşte acest moment, pentru plecarea înapoi în prezentul nostru, toţi vom observa o mare „ciudăţenie” : deşi toate ceasurile noastre de mână ne indică faptul că au trecut 24 de ore, arătându-ne că este miezul nopţii următoare, în realitate, privind orice ceas al Planetei din anul 1950, vom observa că acestea indică o cu totul altă oră (confirmată şi de lumina zilei a Pământului anului 1950...).

Care ar putea fi aceasta ?

Credeţi-mă că nu trebuie să fiţi experţi în matematică pentru a afla valoarea timpului trecut pentru noi, cei din prezentul lui 2014 şi care, deşi ne situăm pe suprafaţa Pământului din 1950, trăim în sfera cu energia din prezentul nostru (Mai 2014).

După calculul elementar pe care l-am indicat în Partea 1-a a articolului „Despre Frecvenţa de Rezonanţă Schumann a Pământului, ceasurile Pământului din anul 1950 vor indica ora 13.03 – deşi ceasurile noastre, ale prezentului din Mai 2014, indică iarăşi miezul nopţii (vă reamintesc că ne-am reîntâlnit fix după 24 de ore, după ceasurile noastre).

La fel, dacă am fi făcut acest experiment–călătorie în 12 decembrie 2012 şi ne-am întâlni pe acelaşi Pământ al anului 1950 la miezul nopţii, după 24 de ore de plimbare (după ceasurile noastre din prezentul lui decembrie 2012) am descoperi că ceasurile Pământului anului 1950 şi lumina de afară indică ora 13.25 (acea valoare de 0,42 dintr-o oră înseamnă 25 de minute – iarăşi matematică elementară).


...Iată cum filmele S.F. nu mai sunt doar „imaginaţii ale unor visători incurabili” ci devin tot mai mult metode de explicare a Realităţii Holistice Multi-Dimensionale - unde Timpul este o mică parte, una din Dimensiunile la care avem acces şi care, de fapt, face parte integrantă din NOI - acest „EU SUNT” MULTIPLICAT în multitudinea de Fiinţe care populează nu numai acest Univers...

Cum vi se pare „anomalia temporală” ?

Unora li se poate părea „incorect” ca, atunci când bunicii şi străbunicii abia luau masa de prânz (orele 13.03 sau 13.25) după o dimineaţă de lucru „agale” la câmp, în mijlocul naturii, voi, cei din prezent, deja să fiţi în pat, după 24 de ore de muncă îndârjită, „la focul continuu” al multinaţionalelor (dar chiar şi al celor româneşti) care cer tot mai multă performanţă, precum şi al luptei cu problemele karmice care toate vor, chiar acum, rezoluţie de rezolvare...

Şi atunci, dragi prieteni, vă întreb de pe poziţia medicului holist, să ne mai mirăm de explozia de stres, angoase, nelinişti şi alte conflicte emoţionale ce pot duce la situaţii dramatice pentru sănătate ?

Când S.F.-ul devine Realitate, nu ne mai rămâne decât ori „să ieşim din joc” (părăsim planeta şi mergem într-un loc ce permite continuarea aceluiaşi vechi joc pe vechile frecvenţe, până se plictiseşte cu adevărat mintea, ca să nu mai mintă...), fie  intrăm în ritmul acestui „Nou Film Holografic” (Noua Realitate, Noul Pământ cu Noile Frecvenţe – care, chiar dacă nu este Realitatea Ultimă, cel puţin este mai apropiată de aceasta).


Înainte de a trece mai departe, mi-amintesc acum de încă o foarte interesantă confirmare a valorilor calculate pe care am avut-o cu dragul prieten (şi) radiestezist.

La câteva luni după ce am lansat cartea „Înălţarea în Lumină a Pământului după anul 2012. Vol. I : Actualizarea Profeţiilor”, prin vara anului trecut (2013), în timp ce conversam iarăşi pe marginea parametrilor Pământului şi ai Timpului, la un moment dat îmi spune că tocmai a măsurat “cât mai reprezintă timpul actual din valoarea iniţială” şi că i-a ieşit în jur de… 55%.

Eu, ştiind că are această carte în care am scris despre subiectul pe care l-am prezentat pe larg cu calculele corespunzătoare şi cu exact această valoare, adaug liniştit că i-a ieşit după “cum a citit în carte”. Urmează un schimb scurt de informaţii din care rezultă că nu citise deloc acel aspect şi chiar nu ştia că era aşa ceva în carte.

Abia atunci am realizat un alt fapt extraordinar, că amicul ne “verificase” pe amândoi : atât calculele personale, el primind valoarea pe care şi eu o găsisem din aceleaşi calcule arătate în articolul anterior (55,9% pentru decembrie 2012 din timpul anului 1950), cât şi pe el însuşi (calculele se bazau pe noile frecvenţe Schumann măsurate tot de el)…

Vedeţi, pentru noi este ceva atât de normal, că nici nu mai pun semnul exclamării – aceste “minunate confirmări” au devenit deja uzuale…


Un alt aspect important este ceea ce punctam puţin mai sus în articol, cel al utilizării vechilor frecvenţe în noile tehnologii.

Astfel, nu este nevoie de prea multă inteligenţă ca să realizăm că, folosind aparate ce “echilibrează” emisferele cerebrale şi alte structuri ale Sistemului Nervos, cu frecvenţa Schumann de 7,83 Hz , nu se ştie cât se vor echilibra respectivele emisfere cerebrale, dar ceea ce pare sigur este că persoana respectivă va fi adusă şi ţinută captivă în energia Pământului din anii 1950.

Aceasta pare a fi exact imaginea din “filmul nostru” cu întoarcerea în timpul anului 1950, numai că, de data aceasta, persoana este extrasă din “sfera temporală” a prezentului (“bucla de timp” care o ţinea în prezentul lui 2014) şi adusă în energia şi frecvenţele anului 1950.

Într-adevăr, reîntoarcerea la energia mult mai lin curgătoare a timpului de acum peste 65 de ani poate să fie o dorinţă a celor sufocaţi de “lipsa de timp” din prezent, însă nu este deloc o soluţie reală şi viabilă. Această “Evadare din Timpul Prezent” poate fi relaxantă pe moment, însă pe termen mediu şi lung îl întoarce pe om în vechile frecvenţe şi densităţi.

Poate că asta le place celor care au ales să rămână în 3D şi să facă translaţia în alte zone planetare; este şi aceasta o opţiune…

Însă noi, acum, ne adresăm celor care doresc să fie conectaţi la “Fluxul de Prezent” care se revarsă tot mai intens din înălţimile Cosmosului pentru ca, extrăgându-ne din vechiul Matrix, să facem cu cea mai profundă Graţie numeroasele “Salturi Cuantice în Conştiinţă” care vor mai veni, alături de cele care tocmai s-au petrecut…

 
    


(Cât despre “Salturile în Conştiinţă”, vom vorbi poate chiar în următorul articol din această seară, referitor la parametri ai Pământului şi ai Omenirii.)


Şi încă un aspect pe care poate nu l-aţi sesizat, legat de modificarea frecvenţelor Schumann ale Pământului. Pentru asta, iată pe scurt fecvenţele corespunzătoare undelor cerebrale emise de creier, de la undele Alfa la cele Delta :

- Gamma : 40-70 Hz. (cicli pe secundă)
- Beta : 12-30 Hz.
- Alfa : 8-12 Hz.
- Theta : 4-8 Hz.
- Delta : 0,5-4 Hz.

În cazul în care studiaţi doar cu puţină atenţie, vă rog să sesizaţi că de aici se poate trage o concluzie foarte interesantă : dacă mii de ani, frecvenţa de rezonanţă a Pământului s-a situat în banda de frecvenţe a creierului corespunzătoare graniţei dintre undele alfa - theta (de aceea se cerea la meditaţii „să intrăm în starea alfa” şi era atât de mult la modă "vindecarea theta"), acum, Frecvenţa Schumann corespunde frecvenţei undelor Beta, cele care ţin de „starea de veghe”, cea normală, conştientă !

Iată cum toate sistemele de valori, inclusiv cele care ţin de „domeniul spiritualităţii”, încep „să fie date peste cap” (normal, „peste cap” direct către Inimă!) : meditaţiile pentru „intrare în starea alfa”, ca şi "vindecările tetha", repetate şi prelungite, reuşesc pur şi simplu să te scoată din rezonanţă cu Inima Mamei Pământ (te „duc” sub 12 Hz), în timp ce Acum, în prezentul lui 2014 (de fapt, conform tabelului frecvenţelor Schumann, încă înainte de Aprilie 2011, când aceasta era deja la 12,7 Hz), „starea de veghe” sau normalitatea de a fi „treaz” sau „conştient” te ridică în banda de frecvenţe a undelor cerebrale ce te pun în rezonanţă cu frecvenţele Schumann de 14,4 Hz ale prezentului.

(Îmi cer scuze celor ce practică meditaţia şi „theta healing” – nu doar că nu am nimic împotriva lor, dar şi eu mai aplic din aceste principii. De fapt, concluziile acestea sunt surprinzătoare chiar şi pentru mine...)

Acum capătă şi mai multă putere îndemnul lui Isus : „(pri)vegheaţi”, adică să fim „pe fază”, „treji”, „vii” şi „con-ştienţi”, nu „adormiţi” în vechile frecvenţe rezonante ale trecutului de acum cel puţin 65 de ani.

Este clară şi această idee ?

Dacă da, atunci mergem mai departe, adică... la final !

  
Acum ne pregătim pentru prima postare despre primele valori ale Pământului, altele decât frecvenţa Schumann. După cum vedeţi şi aici, subiectele acestea sunt chiar complexe, aparent „inepuizabile”, permanent apărând noi nuanţe ce se cer exprimate.

Ceea ce ne interesează în primul rând pe noi este nevoia de a aborda din perspectiva pragmatică, a cum anume ne pot fi de folos toate aceste informaţii ce par atât de aride, teoretice şi plicticoase, în prima fază.

După cum poate că observaţi, noi ne străduim să oferim imformaţii cât mai precise teoretic dar şi cu aplicaţie practică imediată asupra vieţilor noastre de zi cu zi.

Bun, şi care-i „gheşeftul”?, aţi putea întreba.

Într-adevăr, la final, în fine, recunosc şi eu : ca şi alţii, şi eu promovez un anume „device” sau aparat. Vă asigur, însă, că, acesta de care vă vorbesc eu, este chiar „cel mai tare din parcare” ! Nici un altul de pe piaţă nu îi poate „ţine piept” ! La o notă de la „1 la 10” depăşeşte scala de valori...

Cum se numeşte aparatul pe care eu îl promovez ?

...Pentru că orice copil adoră surprizele, şi cum noi toţi avem şi un copil în interior, haideţi să lăsăm dezvăluirea pentru următoarea postare, care chiar va veni curând, după cum am promis – peste doar câteva ore...

Până atunci, să ne bucurăm de o cât mai înaltă rezonanţă în noile frecvenţe !


MarYan

5 comentarii:

  1. ......,felicitari,asa intelege toata lumea cum functioneaza D4!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! Acesta este şi unul din rosturile pentru care am lansat acest proiect - blog. Cunoaşterea eliberează, înţelegerea înalţă. Spor la cât mai multă înţelegere !

      Ștergere
  2. V-am descoperit blogul de cateva zile si m-ati castigat . Foarte interesante si originale ideile si comparatiile facute aici . Se 'simte' ca sunteti un continuator si dezvoltator , roman este adevarat nu american , al lui SAL RACHELE si a informatiilor publicate in cartile sale , inspirate de Fondatori . Va urmaresc in continuare cu mare interes , mai ales ca incercati sa "armonizati" si comunicarile legate de Eveniment ale credibililor TOLEC , COBRA si mai nou ALKESH !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai "prins" bine sensul mişcărilor pe acest blog care este încă "în aşezare". Mă bucur sincer de interesul arătat pentru această "construcţie". Şi, chiar dacă "te-am câştigat", eu sunt convins că, cu cât apari mai des pe aici, cu atât TE-AI CÂŞTIGAT mai mult pe tine însuţi. Mulţumesc de Prezenţă şi pentru Apreciere, Aurel !

      Ștergere
  3. salutare...O singura nedumerire am . De ce s-a modificat atat de masiv rezonanta Shumann intr-un timp atat de scurt ? De ce nu a inceput schimbarea inainte de sec XIX ? Sa`nteleg ca inainte de 1950 ziua avea 24h ....iar dupa 50 ani am ajuns la 13h dar este o schimbare dramatica in decursul doar a 50-60 ani ...De ce atat de tarziu si intr`un timp atat de scurt ? Crezi ca fiintele care traiesc in dimnesiunea actuala (3D) , vor fi compatibile cu dimensiunea ce urmeaza sa intram (4D) ?

    RăspundețiȘtergere