duminică, 11 mai 2014

ESOTERIC GOLDEN SPIRIT despre avionul dispărut al Malaysia Airlines (2)




Avionul malayezian dispărut (Zborul MH370)
ESOTERIC GOLDEN SPIRIT
despre avionul dispărut al Malaysia Airlines
(2)


(continuare din Partea 1-a)

          



Chiar dacă observaţiile noastre par dure, totuşi ele sunt justificate, deoarece considerăm că există deja prea multă informație-rebut în ceea ce privește subiectul civilizaţiilor ET şi al suportului pe care acestea îl oferă pământenilor. Este timpul ca cei care sunt cu adevărat interesaţi, care sunt inteligenţi şi manifestă bun-simţ şi intuiţie, să aibă acces la informaţia corectă şi să ştie să aleagă între grâu și neghină. Considerăm că vremurile pe care le trăim sunt extrem de importante, ele sunt chiar cruciale pentru omenire şi din această cauză nu ne mai putem permite să ne „jucăm” cu natura informaţiilor, deoarece atunci când acestea sunt eronate (lucru care se petrece de multe ori), ele nu fac decât să presare confuzie şi ignoranță în minţile şi în cunoaşterea oamenilor.

Ne permitem să facem aceste observaţii datorită faptului că noi avem certitudinea informaţiilor pe care le aflăm ÎN MOD DIRECT, aşa după cum am specificat. Chiar dacă documentarele, ştirile sau interviurile noastre lezează anumite orgolii sau determină reacţii prosteşti la unii oameni, acest lucru are mică importanță pentru noi. Ceea ce suntem interesaţi este să aducem la cunoştinţa lumii INFORMAŢIA CURATĂ, DIRECTĂ şi EFICIENTĂ în direcţiile pe care ni le propunem. Ne adresăm, prin urmare, doar celor capabili să se raporteze la ea şi să o înţeleagă, precum şi să intuiască faptul că aceste informaţii reprezintă ADEVĂRUL. Să nu uităm că exact în această perioadă au loc transformări fundamentale ale frecvențelor de vibraţie energetică pe planeta noastră, care afectează în mod direct fiecare fiinţă umană. Așadar, nu ar avea niciun rost să tolerăm dilentantismul şi prostia în ceea ce priveşte informaţiile despre ET pe internet, ci să le indicăm pentru a fi eliminate. Sperăm că vom fi bine înţeleşi în demersul nostru.

Revenind la dispariţia avionului Boeing 777, ni s-a precizat încă o dată că aceasta face parte dintr-o serie de mai multe dispariţii care vor avea loc de acum înainte pe mare, pe uscat sau în aer, fiind o încercare disperată şi totodată prostească a elitei malefice de a „bloca” energiile mentale şi emoţionale ale oamenilor între planurile paralele de existență, care deja încep să se separe tot mai mult.

Pentru cei care sunt la curent cu informaţiile pe care noi le-am furnizat în filmul „COMETA ISON. EVENIMENTUL. ADEVĂRUL DESPRE ELE”, precum şi în cele două interviuri de la BBS Radio (FINDING VOICES Radio) (Interviu cu ALKESH la BBS Radio – Joi, 30 ianuarie, 2014 şi Interviu cu ALKESH, la Finding Voices Radio – Duminică, 2 februarie, 2014), este destul de uşor să coreleze tumultul evenimentelor care par să fi „izbucnit” brusc odată cu intrarea în luna martie şi cu începutul celei de a doua implementări energetice în structura câmpului magnetic a Pământului de către „cometa” Ison.
Aceste evenimente se referă la problema Crimeei şi alipirii ei de către Rusia, la tensiunile politice extraordinare care au luat naştere între SUA şi Rusia în principal, la manifestările foarte ciudate ale vremii, la avionul dispărut în cel mai misterios mod etc.
În timp ce această a doua implementare a unei noi serii de frecvențe energetice asupra Pământului a avut deja loc, elita malefică și ființele aliate împotriva ridicării spirituale a Pământului vor să forțeze și să blocheze transformările care apar şi care devin tot mai evidente.

Ni s-a spus că avionul dispărut (Zborul MH370) face parte dintr-un şir de experimente ale elitei malefice de a „popula” anumite zone din planurile care sunt paralele cu cel fizic în care noi existăm. Elita malefică intenţionează să stăpânească şi să controleze în viitorul apropiat anumite zone ale unor astfel de planuri paralele de existenţă. Astfel, zonele respective ar urma să devină precum nişte magneţi de rezonanţă malefică, având scopul de a împiedica transformările fundamentale care deja au loc pe Pământ.
Pentru „extragerea” avionului din realitatea fizică, elita malefică a folosit o tehnologie destul de sofisticată. Cu toate acestea, avionul nu a putut fi preluat concret din realitatea noastră spaţio-temporală şi nu a putut fi transpus în realitatea paralelă în care se intenţiona să fie dus.
 
EXPERIMENTUL A EŞUAT, iar avionul a rămas astfel „suspendat” în timp, într-o condiţie foarte stranie de existenţă. Ca localizare, el se află acum undeva în zona Oceanului Indian, deasupra acestuia, iar pentru pasagerii din interiorul său au trecut doar câteva secunde din momentul în care avionul a intrat complet în zona interdimensională în care el se află acum. Până să fie „prins” în această stranie condiție de existență, avionul a zburat pe o traiectorie asemănătoare cu o spirală (începând din zona în care el a schimbat traseul), în dorința de a găsi țărmul. Tot ceea ce se putea observa de la bordul lui era doar o întindere nesfârșită de apă și, din când în când, niște frânturi de imagini neclare, șterse, ca în ceață, ce nu puteau să fie bine deslușite. Avionul a continuat atunci să se rotească în cerc la mică înălţime, căutând o soluţie pentru a ateriza.

Aşa după cum ni s-a arătat, FIRUL EVENIMENTELOR A FOST URMĂTORUL : la scurt timp după decolare, piloții au constatat că au pierdut legătura cu turnul de control și, lucru mai grav, nu mai vedeau uscatul. Atunci s-au gândit să se întoarcă spre țărmul de unde au plecat și pe care îl cunoșteau bine; au făcut aceasta realizând o întoarcere în cerc pentru ca alții să poată, eventual, să-i localizeze sau pentru ca ei înșiși să poată localiza ceva, DEOARECE ATUNCI  EI NU MAI AVEAU NICIUN REPER : orice semnal și comunicare cu turnul de control dispăruse complet și nu mai vedeau niciun țărm, ci doar apă. Când au ajuns acolo unde credeau că este țărmul Malaeziei, nu era nimic altceva decât apă.
Atunci s-au gândit să arunce o baliză de semnalizare în ocean, ceea ce au și făcut prin partea din spate a avionului. Nava-mamă Anais a afirmat că singurul lucru care va fi găsit, va fi chiar acel obiect în apele oceanului Indian şi se va crede astfel că avionul a eşuat.
În realitate, el este prins în continuare între două planuri paralele de existență, fiind oarecum „înghețat” în timp.
 
Apoi, după aruncarea balizei, piloții au realizat alt cerc în zbor cu avionul, spunându-și că aveau acum o localizare în apele oceanului, pe care o puteau recunoaște. Însă după aceea au început să apară turbulențe puternice, asemănătoare unor turbioane uriașe, ca și cum „se rotea cerul”, ca și cum se „distorsiona” aerul. La un moment dat, una dintre acele distorsiuni puternice a cuprins întregul avion, dar nu a putut să-l translateze în planul paralel vizat, așa după cum intenționa elita malefică prin planul ei diabolic, astfel încât avionul a rămas blocat între două planuri paralele de existență.
 

Ni s-a arătat de asemenea pentru câteva clipe imaginea din interiorul avionului.
      Aeronava era prinsă într-un fel de turbulenţă puternic spiralată, iar în faţa ei se putea observa un fel de vortex.
         În interior, impresia era de parcă totul ar fi fost „îngheţat”. Am putut observa că în navă domnea un sentiment de frică şi chiar de teroare, mai ales datorită incapacităţii pasagerilor de a înţelege situaţia creată.
         Nava-mamă Anais a spus că siriusienii nu vor interveni deocamdată, pentru că cei care sunt la bordul avionului se află într-o stare care nu permite să se manifeste această situaţie. Anais a spus că, DACĂ CEL PUŢIN O SINGURĂ PERSOANĂ SE VA „TREZI” ŞI VA DEVENI ASTFEL CONŞTIENTĂ DE CEEA CE SE PETRECE ÎN AVION, realizând că situația în care ei se află este în mare parte hrănită de propria lor frică, atunci siriusienii vor putea transmite anumite energii benefice, care să anuleze acţiunea malefic distructivă a tehnologiei cu care a acţionat elita malefică.
 
Ni s-a spus, de asemenea, că acolo se dă o luptă la nivel spiritual, care prefigurează un conflict de mare anvergură ce se va naște în scurt timp în sufletul tuturor fiinţelor de pe Pământ, implicând de asemenea liberul lor arbitru.
Prin urmare, atâta timp cât cei 239 de pasageri și echipajul avionului vor rămâne în acea stare de tensiune și de teroare, ei nu vor putea ieși din acea „înghețare” a timpului.
 
ÎNTREAGA SITUAŢIE ESTE DE FAPT HRĂNITĂ EXACT DE FRICA LOR.

Planurile de existență nu mai sunt „aliniate” ca până acum, în sensul că în prezent există niște diferențe care au apărut în ceea ce privește frecvența lor de vibrație, datorită transformărilor de stare prin care trece în prezent întreaga planetă și implicit ființele umane care trăiesc pe ea. Aceasta a făcut ca acțiunea de translocație a avionului, inițiată la comanda elitei malefice, să nu mai poată fi realizată în mod precis, pentru că acum frecvențele planurilor paralele nu mai sunt cunoscute cu exactitate de către elită și de acoliții ei.

Acestea sunt informaţiile pe care le avem în legătură cu avionul dispărut şi orice alte „basme” mai mult sau mai puţin inventate în legătură cu acesta, prezentate fie de lightworkers, fie de oficialităţi sau de mass-media, sunt neavenite.

În curând vom prezenta un scurt documentar-știre pe canalul nostru video de pe YouTube și, de asemenea, pe site-ul nostru (www.galactis.net), care va include în sinteză date despre dispariţia avionului, dar și alte elemente şi informaţii de ultimă oră, despre faptul că lucrurile în spaţiul din imediata vecinătate a planetei noastre nu sunt deloc liniştite.
 



Un comentariu:

  1. MarYan, nu ai nici un comentariu ?
    Poti sa-mi explici si mie ce inteles are urmatoarea fraza ?
    "DACĂ CEL PUŢIN O SINGURĂ PERSOANĂ SE VA „TREZI” ŞI VA DEVENI ASTFEL CONŞTIENTĂ DE CEEA CE SE PETRECE ÎN AVION, realizând că situația în care ei se află este în mare parte hrănită de propria lor frică, atunci siriusienii vor putea transmite anumite energii benefice, care să anuleze acţiunea malefic distructivă a tehnologiei cu care a acţionat elita malefică.

    RăspundețiȘtergere