luni, 2 martie 2015

MarYan : Filmele documentare de la „GALACTIS”.



Filmele documentare de la
GALACTIS





După ce am venit într-un „prim contact” cu Echipa de la Galactis şi filmele lor, prin documentarul despre Cometa ISON şi despre Eveniment, ulterior am descoperit că ei nu doar au venit, după acest documentar, cu alte câteva filme din ce în ce mai interesante, dar nici până atunci „nu stătuseră degeaba” – astfel că, în acest moment (la început de Martie 2015) s-au adunat vreo 7 filme documentare, de mare valoare aş putea spune eu, acum.

Şi, pentru că la un moment dat nu mai ştiam care sunt acestea şi le mai încurcam, am decis, după ultimul documentar prezentat de ei zilele acestea, să le pun pe toate la un loc şi în ordinea apariţiei lor, pentru ca oricine doreşte să poată accesa unul dintre acestea sau, dacă nu a făcut-o până acum, să le poată „savura” în linişte, dar şi în ordinea apariţiei lor, prin accesarea acestui articol...


Pentru că am tot scris şi vorbit despre GALACTIS şi despre primele inter-acţiuni ale noastre, care, iată, încep să devină tot mai strânse – prin organizarea, prin Asociaţia „CESAN”, a următoarei conferinţe GALACTIS la Bucureşti, pe 22 martie 2015 – acum nu mai insist, ci vă las ca să studiaţi în linişte, dacă „aţi sărit” cumva vreunul din foarte interesantele filme documentare marca GALACTIS :



(Notă: Subtitrările în alte limbi sunt vizibile numai atunci când filmul este vizionat pe YouTube - şi nu direct de pe site-ul Galactis. Pentru aceasta, click pe rotiţa dinţată din partea dreapta-jos a ecranului și alegeți subtitrarea.)




1. „PORTALUL


Filmul documentar „Portalul” dezvăluie descoperirea unei zone de acces şi comunicare cu o civilizaţie extraterestră benefică.

Filmul prezintă un jurnal de călătorie în această zonă, care a fost dezvăluită în urmă cu 15 ani de către o rasă de fiinţe extraterestre benefice.

Mărturiile celor care au perceput influenţa subtilă a locului, precum şi documentarea video se corelează în mod captivant pentru a elucida, într-o anumită măsură, misterul zonei.





2. „BLACK PROJECTS
şi Tehnologia ENERGIEI LIBERE


Un film care prezintă sintetic, din felurite puncte de vedere, problema proiectelor neguvernamentale şi operaţiunile secrete ale Guvernului Mondial Ocult.

Aspectele de ordin militar sunt îmbinate cu cele despre istoria organizaţiilor ezoterice din secolul trecut şi cu elemente ştiinţifice despre tehnologia energiei libere.

Un accent deosebit este pus asupra tehnologiei prezentate de Fundaţia Keshe, care prin metoda MAGRAV poate să revoluţioneze din temelii concepţia ştiinţifică actuală şi viaţa societăţii umane.





3. „TERRA GALACTICA –
Misterele dezvăluite ale unor contacte cu extratereştrii benefici” (ep.1)


Documentarul face parte dintr-o serie de cinci episoade care prezintă aspecte nedezvăluite până în prezent despre civilizaţiile extraterestre benefice ce interacţionează cu anumite fiinţe umane de pe planeta noastră.

Ţelul principal al seriei este acela de a transforma modul în care lumea percepe existenţa şi modul de acţiune al acestor civilizaţii extraterestre.

Primul episod revelează informaţii, corelaţii şi mărturii ale unor fiinţe umane care au fost contactate de reprezentanţi ai civilizaţiilor extraterestre benefice, într-o prezentare ce creează o ambianță specială.





4. „Cometa ISON. EVENIMENTUL.
Adevărul despre ele


Filmul prezintă în mod sintetic și corelat informații uluitoare primite în mod DIRECT de la reprezentanții civilizatiei siriusiene (sistemul Sirius A), despre câteva subiecte de interes major pentru omenire la momentul actual.

Este prima expunere detaliată a ceea ce este de fapt cometa ISON și prima descriere „tehnică” a ceea ce va însemna EVENIMENTUL care va avea loc pe Pământ, corelat cu acțiunea cometei.

Aceste aspecte sunt completate de asemenea cu anumite date despre civilizațiile extraterestre care contribuie la realizarea giganticului plan divin de ascensiune a planetei Pământ și a omenirii într-o dimensiune superioară a manifestării.

În finalul documentarului sunt prezentate unele elemente importante despre ceea ce va urma în anii de după EVENIMENT.





5. „Conflictul din Spaţiu


Noul film realizat de Esoteric Golden Spirit prezintă detalii uluitoare despre bătălia cosmică teribilă ce a avut loc între siriusieni şi reptilieni în apropierea Pământului ; sunt analizate de asemenea implicaţiile ei spaţio-temporale şi complexitatea situaţiei actuale pe planeta noastră.





6. „CRONOVIZORUL Eteric


Filmul descrie în principal un dispozitiv siriusian de înaltă tehnologie, denumit „cronovizor”, prin intermediul căruia pot fi accesate informații din „memoria universală” sau Akasha.

Detaliile oferite sunt uimitoare ; ele implică, printre altele, modalitatea de deplasare a navelor-mamă siriusiene în spațiul cosmic și conceptul de informație și de stocare a ei, la siriusieni.

În partea finală a filmului sunt făcute unele predicții despre evoluția evenimentelor la nivel mondial în următoarea perioadă, așa cum au fost ele revelate de către siriusieni.





7. „NAVA Lenticulară


Elementele prezentate în acest documentar sunt bulversante atât pentru gândirea oamenilor, cât și pentru cea a științei contemporane.

Viața cosmică și tehnologiile foarte avansate sunt prezentate într-o manieră care depășește cu mult ideologia materialistă limitată.

Construcția navei lenticulare, efort al câtorva zeci de civilizații extraterestre, este menită să producă în anii ce urmează o transformare de proporții în mentalitatea și cunoașterea omenirii.

Filmul prezintă de asemenea unele aspecte despre viitorul tehnologic al societății, care vor determina un salt major în experiența psiho-mentală a umanității.

2 comentarii:

  1. Buna Maryan,

    Respectele mele pentru toate articolele care le postezi, la fel si pentru cei de la galactis, care le-am citit toate articolele lor, si am urmarit toate filmele lor, inclusiv Nava lenticulara, insa citindu-le am ramas cu o nelamurire, in filmuletul Nava lenticulara de la galactis, si ceea ce s-a spus despre eveniment si ce am citit in articolele postate de tine, doua informatii se bat cap in cap, si nu reusesc sa le fie intelese adevarurile, si anume se tot spune ca la eveniment va fii un contact fizic cu navele lor fizice pe cerurile noastre, si in filmuletul nava lenticulara spune ca de fapt nu va fii nici un contact fizic cu navele lor pe cerurile noastra si ca va fii doar sub forma de holograme etc prin intermediul navei lenticulare, iar cu toti ceilalti oameni ce va fii ? :(

    Nu imi permit sa reprosez nimic nimanui, dar observ realitatea in care traim, si unii spun una , altii alta, si timpul trece si adevarul doar realitatea il releva despre ce se povesteste ....

    Lumea are nevoie de o schimbare pentru a putea libera sa evolueze in masa, altfel o evolutie individuala e prea putin pentru umanitate,
    caci vor evolua numai unii, iar ceilalti se zbat in saracia produsa de cabala intunecata :(

    Multumesc pentru atentie , si sper sa primesc raspuns !!!

    Doamne AJuta sa evoluam !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă "Clipă a Vieţii",
    Poate că amicul nostru Cobra, cândva, pe la începuturi, afirma ("luat de val") că Evenimentul ar fi urmat să fie însoţit de "invazia ET"...

    În rest (inclusiv Cobra), şi, mai ales noi şi Galactis, NU am făcut afirmaţii de acest gen !

    Iată, de exemplu, ce precizam chiar în ultimul Editorial, al 10-lea (http://noul-univers-christalin.blogspot.ro/2015/02/maryan-editorial-nr-10-subtierea.html) despre Eveniment şi ORDINEA desfăşurării Evenimentelor :

    "Iar acum, prin aceste precizări, sper că s-au mai elucidat anumite aspecte, legate de ceea ce se întâmplă pe Pământ şi „ORDINEA” în care se vor produce toate acestea : mai întâi va avea loc dezactivarea totală a Voalului, prin „Compresia Luminii”, care va crea cale liberă pentru manifestarea EVENIMENTULUI, prin Unda de Lumină trimisă exact din Centrul Universului (apropos, cu mişcare spiralată, exact ca cea a ADN-ului – putând-o vedea ca o „infuzie de ADN Universal”), şi abia apoi apare Resetarea Financiară Globală, cu „Dezvăluirea” (existenţa ET, care se vor apropia tot mai mult cu navele de suprafaţa Pământului), plus informarea şi diseminarea tehnologiilor bazate pe „Energia Liberă”...

    Aşadar...

    Cu drag,
    MarYan.

    RăspundețiȘtergere