duminică, 21 iunie 2015

MarYan : PoVestea ZILEI (21) pentru 21 iunie 2015 – Începe „MAREA DISTRACŢIE” financiară ? (III).



PoVestea ZILEI (21)
(pentru)
21 iunie 2015

– Începe „MAREA DISTRACŢIE” financiară ? (III) –





În PoVestea de astăzi, şi mai ales Acum, după momentele de Solstiţiu şi Meditaţie Săptămânală, vom fi mai sintetici şi „la obiect”, bucurându-ne de stările şi energiile cu care ne-am „delectat” în Meditaţiile şi trăirile proprii ale fiecăruia...


Din PoVestea noastră anterioară sper că aţi putut sesiza ceea ce stă, cu adevărat, în spatele acestei aşa-zise „Crize greceşti” a datoriilor.

Încă odată : în acest caz nu avem de-a face cu naţiuni „mai leneşe” sau care se îndatorează mai mult pentru că „nu au chef de muncă”, ci este rezultatul unor jocuri politico-financiare de anvergură, prin care, o ţară mică (din punctul de vedere al „bogăţiei planetare” şi a întinderii teritoriale), considerată leagăn al democraţiei”, a fost luată la ochi, prin acel mecanism de „Sclavizare Financiară” – inclusiv pentru că aceşti „băieţi” drăgălaşi şi-au propus, la un moment dat, să cumpere Grecia „la bucată”, că doar are atâtea insule...

Şi, culmea, chiar în acest punct se cam ajunsese, căci aceasta era una dintre condiţiile „programului de austeritate” care ar fi permis deblocarea acestui „impas” din prezent : vânzarea a mai multor insule din întinsul arhipelag grecesc, alături de alte Puncte strategice (de genul Portul Pireu de lângă Atena, alte obiective industriale şi militare ş.a.).


Oricum, sunt multe „agende” şi interese care se intersectează în această „PoVeste Grecească”, însă, dincolo de multe „pofte” occidentale şi americăneşti, ideea principală care rezultă din toată această încrengătură de interese este aceea de a îngenunchia şi a controla total această ţară „cu atâtea insule care pot fi vândute” şi cu un popor care nu prea vrea să ţină RITMUL cu cel impus de Cabală, adică al muncii istovitoare, de dimineaţă înainte de zori până noaptea târziu...

Căci aici pare a se găsi una din marile „chei” ale acestei situaţii : grecii „musai” trebuiau declaraţi „leneşi” şi fără chef de muncă, faţă de restul „populaţiei europene”, căci stilul lor de viaţă (inclusiv de alimentaţie, printre altele), de TIP MEDITERANEEAN – cel care alternează munca, luată la modul „blând” (fără acea seriozitate dură, tipic occidentală), cu relaxarea şi mai ales cu Veselirea şi Bucuria lor zilnică, în celebrele Taverne greceşti – reprezintă chiar un Mare PERICOL pentru stilul capitalist impus de Cabală : „muncă, muncă şi iar muncă”, până la epuizarea work-ahoolică...

Poate că ştiţi, în acest sens, de acele decese din anii trecuţi ale unor tineri dornici de afirmare din Mari Corporaţii care au fost găsiţi Morţi de EPUIZARE de prea multă muncă şi de prea puţină odihnă (unora le cedaseră inima după 48 sau chiar 72 de ore de muncă neîntreruptă, fără somn, practic...).



Aşadar, grecii „nu sunt leneşi”, ci doar au un alt ritm de muncă şi de viaţă, unul „mediteraneean”, recunoscut a fi unul dintre cele mai sănătoase la populaţiile de pe glob, care permite, astfel, una din cele mai mari rate ale centenarilor dintr-o anumită zonă...

Iată motive suficiente pentru ca „ţinta” care să fie dată ca exemplu „celor mulţi”, să fie, aşa cum am văzut cu toţii în ultimii ani, Grecia.


Mai departe, ajungând la întrebarea-cheie : Ce urmează?, ideea este că, dacă ieri vă transmiteam imaginea UNEIA din Liniile Temporale probabile ale viitorului apropiat, acum, pentru a menţine un echilibru, venim şi cu o alta, care ne spune că Evenimentul ar putea deveni manifest „până la sfârşitul anului”, deci, oricum, în cursul anului 2015.

Aceasta înseamnă că, acum, în cazul acestei „crize”, ca şi la celelalte, se va găsi „soluţia” în „ultimul moment”, ca de obicei, când cei implicaţi în acest joc de poker al nervilor, vor realiza că grecii chiar se ţin tare pe poziţii şi nu sunt dispuşi să mai accepte „să danseze” cum le cer „domnii ăi mari” de la Bruxelles şi Washington...

Şi, iată cum poate apărea „deblocarea-minune a tranşei cu pricina, care va mai amâna deznodământul pentru câteva luni...


 
Fiind într-un Univers al Liberului Arbitru, orice este posibil... inclusiv această chinuitoare amânare a Manifestării Evenimentului – „Punctul-cheie” şi „Nodul Gordian”, de după care toate se vor mişca altfel... amânare care nu ţine doar de „ticăloşii de cabalişti ai Chimera” care, după cum aţi văzut şi în ultima postare a lui Cobra, de azi, „ţin în şah” Forţele Luminii, şantajând cu deja celebrele Bombe Strangelet şi Toplet”  ci, toată această situaţie trenează şi se tot amână pentru că, în primul şi în ultimul rând, NOI, umanii încarnaţi aici şi acum, nu ne facem încă treaba la capacitatea necesară pentru a semnala Universului că Suntem gata pentru Momentul Evenimentului !.


Asta este... am pornit de la greci şi am ajuns, iarăşi, la PoVestea noastră cu gradul de pregătire al fiecăruia pentru a putea recepta Energia Evenimentului.

Cu toţii (cei treziţi) visăm la acest Moment, iar unii chiar „tremură de nerăbdare”, însă, când ne uităm la faptele, atitudinile şi REACŢIILE noastre, observăm cum, încă, sunt atât de „primare”... ţinând, astfel, energiile blocate şi nepermiţând transmiterea „O.K.”-ului de la cele mai înalte Nivele Divine... astfel că, deocamdată, ceea ce transmitem este ceva de genul „Încă nu sunt(em) pregătiţi !”.


De aceea, ca şi concluzie, Linia Temporală cu Momentul Evenimentului pe la sfârşitul acestei veri nu este (încă) şi cea mai probabilă, şi, de aceea, există o mare posibilitate ca „Adevărul Financiar Global” (RESETAREA) în legătură cu „Manipularea financiară a Cabalei” să se mai amâne cu câteva luni...
 


Cât despre greci, numai de bine !...
  

În cazul în care „li se va rupe căruţa”, până la urmă, ieşirea din Zona Euro le va permite acestora ca, în foarte scurt timp, să-şi revină economic şi financiar în mod spectaculos, prin devalorizarea monedei locale, drahma, adusă la o valoare cu adevărat reală, de echilibru, pentru Zona Greciei.

Şi, de fapt, ca să închei şi această PoVeste, în acest aspect (monetar) cred că cel mai bine se aplică dictonul „UNITATE în DIVERSITATE” : în cadrul UNITĂŢII Naţionale (şi Spirituale), noi credem că cea mai bună soluţie de con-vieţuire în echilibru o oferă o DIVERSITATE Monetară !

Dar despre aceasta, vom mai PoVesti !


Până atunci, haideţi să vedem cum se manifestă, în aceste Vremuri de Graţie pe această scenă planetară, Libera Alegere care poate coti cârma, când într-o direcţie, când în celălalt sens, în decurs de... secunde !

Spor la vizionare !


Cu drag,


MarYan

4 comentarii:

  1. Ati facut o radiografie exacta a stilului de viata al grecilor si a situatiei Greciei ,dar cand le-am spus aceste lucruri celor din familie sau din jurul meu acum ceva timp (am avut colegi greci la facultate si stiu cum vad ei viata si lumea!!!) imi spuneau ca habar nu am eu de ce se intampla acum in lume si turnau argumentele propagandei : ca grecii sunt lenesi, hoti ,etc... Ah, si sa nu uit ca Rusia destabilizeaza Europa prin greci ???!!!!
    Ma bucur enorm ca mai vede cineva corect situatia , caci restul parca au creierul neted.... Multumesc pentru interesantele postari si munca enorma depusa pentru luminarea oamenilor ! Adriana C.

    RăspundețiȘtergere
  2. or fi grecii asa mai boemi, or fi traind mai mult ca sclavii cabalei,
    dar s-au lacomit sa aibe dea gata viata la standardele 'workoholicilor' cu pensii mari si autostrazi, nu s-au multumit sa pape doar masline pe malul marii... ca cei neincatusati de cabala...


    RăspundețiȘtergere
  3. Totul este pus si incetinit de cabala - ei sunt vina anomaliei - NU noi ,ca nu facem ''treaba la cote maxime ? '' .In Carantina asta ...hai macar noi cei amortiti din somn sa nu spunem asta : Suntem pregatiti alti nu vor . Saiturile '' IN5D / All wordl debt to be paid off by august 17 th,2015 -or else ! si AmericanKabuky /Another Spere alliance messaje ...june 22 - Toate bune suflete frumoase .

    RăspundețiȘtergere
  4. SUNTEM PREGATITI ...DAR AR FI BINE SA ne recomandati niste meditatii potrivite pe fb intre orele de la- pana la... sa facem toti urmatoarea meditatie ..ne impulsionam unii pe altii altfel mai amanam ...ne ia valul ...etc! /am vazut ca atunci cand s a procedat asa ..a fost f bine !?
    multumesc!
    nota:
    vara in grecia pe la pranz sunt 60 de grade c ...ce sa mai lucrezi abia mai poti sa mergi pe strafda !?

    RăspundețiȘtergere