miercuri, 24 iunie 2015

MarYan : PoVestea ZILEI (24) pentru 24 iunie 2015 – Eşti pregătit pentru EVENIMENT ? (III).



PoVestea ZILEI (24)
(pentru)
24 iunie 2015

– Eşti pregătit pentru EVENIMENT ? (III) –


 


Astăzi este ziua „oficială” a Sânzienelor de care am tot con-versat aseară... şi poate că, cu adevărat, noaptea trecută a fost nu doar „un sfetnic bun”, ci şi un „MAG” ce poate că a „Vestit” şi El, alături de alţii, începutul unei Noi „Naşteri”...

Acest „Nou Început” pe care îl declanşează Momentul EVENIMENTULUI este greu, dacă nu chiar imposibil de vizualizat şi de  descris în Cuvinte...


Pentru că cineva întreba, în ultima parte din seria Meditaţiilor Ghidate, „Unde se află Isus în aceste Meditaţii ?” (păi, unde să se afle ? – decât „la locul său”, în dimensiunea vibraţiei sale înalte, corespunzătoare Densităţii a 10-a,  iar, sub formă Trans-figurată de CHRIST-os, chiar ÎN Inima FIECĂRUIA !), acum îmi amintesc de Acesta când umanii denumesc vreunul din ultimii două mii de ani, chiar aşa : „Anul X după Christos” ; ca exemplu, anul acesta ar fi 2015 d.Ch.

Precizez acest lucru deoarece SIMT că, cu adevărat acest an va putea fi numit „ANUL ZERO” al „Umanităţii” – moment când se va ieşi din „ISTORIE” (sau, în engleză, „HISTORY”, de la „HIS STORY”, adică „Istoria LUI, a Bărbatului”) şi se va intra direct în PREZENTUL CONTINUU !...


Ceea ce doresc să subliniez acum se referă la faptul că, peste puţin timp, probabil, perioadele „istorice” vor putea fi denumite ca fiindÎnainte sau După Eveniment” – aşa cum, acum, istoricii vorbesc de „înainte şi după Hristos”...

...Căci este atât de UNIC şi de TRANSFORMATOR pentru Viaţa de pe Planetă, din Sistemul Solar şi chiar din Galaxie, încât NU EXISTĂ REFERINŢE şi TERMENE DE COMPARAŢIE pentru Acest MOMENT !


Probabil că, prin activarea memoriilor ancestrale ale fiecăruia, putem PoVesti prietenilor din Galaxie despre „aventurile” pământene legate de evenimentele de la Ciclul Platonic anterior, de acum 26.000 de ani (mai precis, cam de acum 25.920 de ani), de momentele Căderii Atlantidei (de prin 9.564 Î.Ch.) sau de alte momente „istorice” cunoscute nu doar pe Pământ, inclusiv despre Momentul cu Isus de acum 2.000 de ani – însă despre MOMENTUL vreunui EVENIMENT, nu există Referinţe scrise... de aceea va fi o PoVeste Unică, cel puţin pentru Galaxia noastră...
 


Vă re-amintesc : nu „în fiecare zi” şi în orice punct din Univers se poziţionează o CON-FIGURAŢIE COSMICĂ atât de complexă, cum este cea pregătită pentru Momentul Evenimentului (pe care AMUN, Comandanta Navei-Mamă siriusiene ne-a descris-o prin Alkesh, atât de precis şi detaliat – şi, se pare, REAL, după cercetările noastre) : 200 de Stele (Sori, precum Soarele nostru RA sau alţii, mult mai mari), asociate cu 50 de Nave-Mamă uriaşe care configurează 50 de structuri complexe de forma aproximativă a unor „romburi” – care au Navele-Mamă în Centrul Geometric al acestora, de la intersecţia diagonalelor lor, prin care se Con-Centrează şi se transmite, precum Unda LASER, energia preluată şi transmisă de fiecare grup de 4 stele, venită, PRIN Centrul Galactic (Gaura Neagră), DIN Centrul Universal Divin...
 

Deşi sună aparent foarte „complicat”, totuşi, comparativ cu extem de complexele Configuraţii Stelare care sunt atât de divin con-figurate în forme astrologice atât de uimitor sin-cronizate, la Momentele „oportune” decise de Divinitate (mai ales sub formă de „Alinieri Planetare”) – ei bine, aceste structuri Stelare de „romb” nu mai apar a fi atât de „imposibil de a fi structurate” ; însă, totuşi, trebuie recunoscut, că nici uşor nu este...
 

De aceea, procentele de „Pregătire a Condiţiilor pentru Eveniment”, pe care noi le-am tot „monitorizat”, se refereau atât la aspectele „terestre”, cât, mai ales, la aspecte „extra-terestre, ce ţin(eau) atât de configuraţii şi condiţii ce se cereau a fi satisfăcute din interiorul Sistemului Solar, cât, mai ales, din cele Galactice. 

Acum, cu acest procent de peste 98% Condiţii îndeplinite pentru Eveniment (care, apropos, fluctuează, ca şi în situaţia cu „Dezactivarea VOAL-ului” – semn că nici „băieţii coloraţi” „nu stau degeaba”, ci încă mai au ceva suflu ca să se opună şi să mai încetinească procesul), deja putem spune că majoritatea proceselor cosmice pregătitoare au fost realizate, căci Stelele şi Navele-Mamă au fost poziţionate corect, în cea mai mare parte, aşteptând doar Momentul Deciziei Divine – care, repetăm a nu ştiu câta oară, este „condiţionat” de Alegerea Mamei-Pământ care, la rândul Ei, ţine cont, în Marea Sa Iubire pentru umani, de CÂT de pregătiţi suntem Noi...
 


Şi iar am ajuns, astfel, la aceeaşi întrebare, ca cea din Titlu : „Cât de Pregătiţi Suntem pentru acest Unic Eveniment ?”.
 

De fapt, spre deosebire de „Căderea Voal-ului”, unde acolo a fost vorba de o intervenţie directă, concretă, asupra „VOAL”-ului Planetar, în acest caz avem de-a face cu Gradul de Pregătire al nostru, altfel spus de CÂT DE RECEPTIVI SUNTEM pentru A PRIMI UNDA DE ENERGIE care va veni ?

Aceasta va face DIFERENŢA : vom Percepe şi Recepţiona Unda de Lumină şi Iubire transmisă, sau vom afla despre ea că „a fost la un moment dat”... în timp ce Noi eram oriunde altundeva, dar nu la „ÎNTÂLNIRE(a Vibraţională)”.

Altfel spus, aşa cum îmi place să exprim : vom face „SURFING” pe acest VAL de Energie Cosmică Divină ? – sau vom fi izbiţi frontal ? – prin consecinţele din viaţa de zi cu zi, fără să avem habar de ceea ce se va pe-trece cu noi...


Acest Moment îmi aduce aminte de Momentul din Decembrie 2012 şi de CUM anume a fost receptat atunci, de către umanitate... însă, despre acest Moment, haideţi să mai PoVestim şi în următoarele (Po)Veşti dedicate acestui Subiect...


Până atunci, sper să puteţi recepţiona şi „Valul de Meditaţii Ghidate” pe care îl pregătesc şi pe care îl voi transmite şi împărtăşi cu voi în scurt timp – ca ajutor pentru întărirea gradului de Luciditate şi Receptivitate pentru Momentele care urmează, în scurt timp...


Aşadar, spor la Re-lax-are cât mai Lucidă şi I-Lumina-torie !



MarYan

3 comentarii:

  1. Multumiri din suflet, MarYan!
    O intre-bare: in "timpul" Re-lax-arii Lucide, este indicat sa "ne folosim" de banci sau sa stam departe de ele?
    Unii incearca "iesirea" din sistem (departe de alte asezari) si se lovesc de anumite lipsuri in a-si face dotarile necesare (adapost, sursa de apa si curent, unelte,...). Daca tot trecem prin resetare financiara, n-ar fi bine sa facem imprumut?
    Multumesc. Cu drag, Gabriel.

    RăspundețiȘtergere
  2. ar putea fi "probleme" de ordin moral sau poate fi cauza "de stagnare" daca s-ar proceda asa?
    Multumesc.
    Gabriel

    RăspundețiȘtergere
  3. Grecii, dupa ce au retras din banci propriile economii, au inceput sa imprumute "la greu".
    Cum bancile nu au primit nici o "hotarare" care sa interzica sau sa limiteze, "totul" decurge conform "planului". Greii finantelor chiar au dureri e cap!
    Gabriel

    RăspundețiȘtergere