luni, 8 iunie 2015

MarYan : PoVestea ZILEI (8) pentru 8 iunie 2015 – ÎNTREBAREA !



PoVestea ZILEI (8)
(pentru)
8 iunie 2015

– ÎNTREBAREA ! –





PoVestea de ieri, 7 iunie 2015, am încheiat-o, ca de atâtea alte ori în Editorialele şi Notele personale, cu o seamă de ÎNTREBĂRI...


Nu ştiu dacă „v-aţi obişnuit” cu acest stil de abordare, şi dacă îl agreaţi în totalitate, însă acum doresc să punctez acest aspect, care poate că pe unii vă descumpăneşte.

Deloc „întâmplător”, imediat după ce „am pus” acele întrebări din ultima PoVeste, am ajuns în foarte scurt timp în faţa unui şi mai scurt material oferit (tot) zilnic de către blânda şi minunata fiinţă Neale D. WALSCH – binecunoscut în România datorită Editurii „For You”, prin editarea Cărţii sale „de căpătâi” (Capo-d-Operă), „CONVERSAŢII CU DUMNEZEU” (care, prin nivelul mediu al acesteia de Adevăr Divin, de 70%, dovedeşte că „nu bate câmpii” ci, că, în general, acesta chiar „prinde”, destul de des, „Frecvenţa” emisă de Sursa la care face referire – „DUMNEZEUL” din Interiorul propriei sale Fiinţe, sau SURSA Reală din Adâncul Fiinţei, la care şi eu am făcut referire în PoVestea de ieri...) :



„În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii...

... că, dacă formulezi o ÎNTREBARE Impertinentă, eşti pe Calea către un RĂSPUNS Pertinent.


JACOB BRONOWSKI a făcut această afirmaţie – şi el avea dreptate.

Prin urmare, să nu-ţi fie niciodată frică să adresezi Întrebarea ce nu pare să aibă vreo importanţă !...

...Şi, în special dacă se referă la RELIGIE sau la DUMNEZEU...


Conversaţii cu Dumnezeu” spune : „Întrebarea ! ÎNTREBAREA ! Trăieşte întotdeauna «sub semnul întrebării»!


Atunci când crezi că deţii toate răspunsurile, expansiunea va fi încetat, dezvoltarea se va fi oprit ; în schimb, aroganţa va fi dat primele semne.

Ce întrebare ai dori să adresezi, cu Smerenie, în cursul zilei de azi ?



...Iată cum PoVestea este chiar Simplă : dacă RĂSPUNSUL este, în esenţă, o „Închidere de Cerc (sau de Spirală) sau a unei Căi”, ÎNTREBAREA reprezintă aspectul complementar, cel de „Deschidere de Cerc (Spirală) şi de Cale”.



De aceea, probabil, cele mai interesante (şi incitante) „materiale intelectuale” (fie că-i vorba de o carte de proză sau poezie, de un film documentar sau artistic etc.) sunt cele în care nu există acel descurajant „Sfârşit” trecut la finalul cărţii sau al filmului.

În schimb, apariţia acelui „Va Urma” oferă o speranţă că „nu totul s-a sfârşit”, că JOCUL poate continua, într-un fel sau altul, indiferent de Scenariu şi Măşti...



Pentru că „orice Sfârşit este un nou Început”, a pune o întrebare „la final” înseamnă a lăsa uşa între-deschisă pentru continuarea Jocului – care, deja ştim, chiar este „fără sfârşit”, căci, aşa-i?, doar CĂLĂTORIA contează, iar orice Destinaţie Finală, va fi, la rândul ei, o altă Etapă Intermediară dintr-o Călătorie mai Mare... şi apoi şi mai mare... şi tot aşa...



Aşadar, după cum spuneam, TU CE PĂRERE AI ?

UNDE se re-găseşte „Întrebarea Ta de fiecare Zi” ?... cea la care numai Tu poţi răspunde...


Aşa ESTE ?... Numai TU poţi răspunde ?

Şi... CUM (vei răspunde) ?



MarYan

6 comentarii:

  1. ai intr-un fel dreptate Marian. calea este calea. dar pentru ca astazi am vazut iar, pun o intrebare. poate retorica dar o pun. cu voal sau fara, darele tot continua. pe cer. chem-urile. poate unii nu simt nimic. asa ca? oare cand se vor termina? na ca au fost doua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. După cum spuneam, "Viaţa merge înainte", în multiple faţete ale sale, în care "chem"-urile şi alte "chestii" încă fac parte din "realitatea cotidiană" în care (unii) umani cred cu tărie, conştient sau in-conştient...

      Şi tot după cum am mai afirmat, Căderea VOAL-ului este relevantă din perspectiva Personală - vibraţia internă şi feed-back-ul ("RĂSPUNSUL" la acţiunile noastre) devin tot mai accelerate, până la stadiul de a fi "instantanee", însă EFECTE la nivel social vor fi vizibile abia după manifestarea Evenimentului...

      Până atunci, ne-răbdarea noastră de a vedea mai repede "cum se transformă lumea" ar putea fi transmutată în mai multă determinare în lucrul cu interiorul nostru (cu diz-armoniile vibraţionale), mai ales acum, când INSTRUMENTE sunt tot mai numeroase şi "la tot pasul"...

      Curaj şi Succes !

      Cu drag, MarYan.

      Ștergere
  2. Haideti ca daca dati drumul la intrebari, am si eu una amara: CUM se impaca Liberul Arbitru cu Valul Iluziei (care apropos, "e" mai multe: unul pt sistemul solar, unul pt planeta, unul pentru tine personal etc)?
    V-ati simtit vreodata in "jocul" asta ca si cum ati fi o persoana semi-vazatoare intr-o camera semi-intunecata, adusa de mana in mijlocul camerei de "Ghidul Binevoitor" care v-a aratat prin negura 2 usi, v-a aruncat in graba niste instructiuni si a disparut lasandu-va prada Ghizilor-mai-putin-binevoitori (care, apropos, au voie sa stea cu tine in camera) repetandu-va doar din cand in cand prin microfon niste instructiuni pe care rareori le auziti in vacarmul ghizilor din camera, din care nu pricepeti aproape nimic caci sunt mai mereu "codate", terminate toate in minunata propozitie "Dar tine minte, NOI iti respectam alegerea, ai liber arbitru!" ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uau ! This is really fun !!! Haideti ca am primit raspunsul ! Haios, jocul, nu ? Daca doriti sa-l aflati si Dvs, va invit sa vizionati interviul lui Bill Ryan cu Inelia Benz, din 10 martie 2011 (il gasiti tradus in romana pe youtube), iar raspunsul l-am primit CLAR undeva pe la ora/minutul/secunda 1:19:37. Si ca sa fie si mai amuzant, cand am incercat sa surprind exact, la secunda, ca sa impartasesc cu Dvs, internetul mi s-a blocat si a inceput sa "faca" acel "buffering" exact pe aceasta secunda, cand pe ecran apare scris "e o violare a principiului liberului arbitru".
      Cere si ti se va da,
      Intreaba si ti se va raspunde...
      Pace si Iubire !

      Ștergere
  3. Indiferent de tot ! Multumesc ! Educatia primita prin control e greu din nou sa tot primesti sfaturi de invataturi fiind inca prinsi in voalul iluziei si carantinei ,care inca e control si sa spui : cum uni pot ???''''' Filozoafa nu sunt si nici sfaturi nu dau ,sunt eu si atat -atat . Ceva din mine a spus : CREDE .De lovit ..lovesc indiferent ...dar Cred si Functioneaza . Cum ??? Tot mintiti ... am venit pt. ceva si ne-am trezit cu altceva , CEEA CE E ACUM .Prima data mi-am scris mare pe un carton si spun dimineata ca sunt mai limpede : Eu sunt ''Eu exist ''' Eu Pot ''' Eu sunt suverana ''' Eu sunt prezenta mea si asa este . Care karma ? Care control ? Care boala ?Care liberul arbitru ?? IMI DORESC ... VREAU ... SUNT DESTEPT ...SUNT FRUMOASA .. SUNT TANARA ... IN TOT CE FACEM sa scriem o poezie pozitiva si functioneaza .Pt. Eu sunt ? Doamne CUMMMMM ??????? Si am primit un raspuns scurt care atunci nu la-m inteles : ''Toate au fost pana la un punct ,mai departe nu-i al tau ''' . Si am invatat poezia pe derost .Si tot am spus ,,am spus ... Bine .. tot parte materiala ca asta doare ,facturi + alte mesaje pt. termene de plata . Cand vedeti mesaj ,plic : ''O ...care datorii ,eu nu am semnat nimic cu nimeni !!! ''' Sa vedeti ce iasa .. magia functioneaza . Sunt o pers. normala ...rebela galactica ...si atat . Am vrut o pereche de papuci de stat la scarbici ....am tot rumegat ca banii ... am fost la vecina si wowww !!! Ce nr. porti ? Sunt ai tai ca mie nu-mi plac . Frumosii .. Am rumegat si a iesit ... Am plans de bucurie .Da am sot ,frate ,cumnata, care cred asta si ne incurajam reciproc .OOOOO sunt multe intrebari la toate si foarte curiosi tot cand ??? Dar si inteleptul ,rabdatorul Cobra ,intr-un interviu nu de mult spunea ca a fost luat pe nava si la-u lamurit 30 'min. sa se intoarca ...El a povestit .Oricum toate fortele invizibile lucreaza pt. noi in permanenta , indiferent ca stim sau nu . Toate sau accelerat Tare ,ca ceea ce trebuia sa fie pana in 2025 se intampla ACUM .Chiar daca pe plan fizic e cam invizibil de observat . Dragi mei prin asta intelegem ( adica si eu inca ..nu prea inteleg ....ca de'''''''****' controlul ...noroc cu acesti frumosi galactici ca ne mai dau cate o veste buna si ne ridica vibratiile -Multumim ) ca CUVANTUL = Frecventa de Vibratie da Putere Pronuntiei si conteaza . Ne facem singurii pripriile Profetii . DA ! Profetii se cheama . Sa CREZI si vei Vedea . Cum ? E usor sa spui . Prin lucruri ,persoane si sa sti sa te bucurii de lucruri simple ,banale , ( sa nu te certe sefu ' - a ) Mare Atentie la Cuvinte.Tot asa le-am scris pe carton .Verbalitatea bolilor ,genul ..alergia mea ...diabetul meu .... Care ???? De ce boala suferii ?? De asta imi doresc sa avem parte toti de Vibratie inalta si cu nerabdarea sa fie toti intelegatori cu noi pt. ca simtim controlul prin , copii, sot, -e ,parinti , prieteni etc. Darele ..se sterg cum ai face cu mana la cineva care e mai departe de tine si ii saluti . Da sunt ''' am facut nu mie rusine la ceea ce stiu ... pot sa zica ce vor ..egal .. si functioneaza ,putem si noi sa facem asta . Incercati ! Va iasa .Asta a scris candva pe saitul American Kabuky si am incercat . Fiti pe poziti ca totul se petrece . Punctul de convergenta omega este aproape ... portalul se pregateste .. Urgent / spiralele se incaleca . O ,O , O, O , ..SI CAT MAI DUREAZA ... cONTEAZA CA LA SUPRAFATA gAIEI TOTUL E PREGATIT . Respect si Multumesc ! Iulia .

    RăspundețiȘtergere
  4. As fi curios daca s-a testat vreodata "nivelul de adevar" pentru cartile lui Ramana Maharshi, Nisargadatta Maharaj, Papaji sau Mooji si care au fost rezultatele. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere