Mesaj de la SANANDA prin Sean BRADLEY : Povestea Vieţii lui ISUS-SANANDA – PARTEA a 2-a (23 august 2004).

Mesaj de la SANANDA

prin Sean BRADLEY

Povestea Vieţii

lui

ISUS-SANANDA

(Traducere de Graţia)

– 23 august 2004 –

PARTEA a 2-a

(continuare din Partea 1-a)

Permiteţi-mi acum să vă vorbesc despre minunaţii mei părinţi, tatăl şi mama pământească, Maria şi Iosif.

IOSIF nu s-a tras direct din Casa lui David aşa cum a fost sugerat. Unul din strămoşii lui a fost un orfan adoptat de un alt strămoş, care a fost în linia directă cu Regele David.

MARIA a venit dintr-o linie impresionantă de femei puternice.

Amândoi, Iosif şi Maria au fost foarte bine educaţi pentru timpul lor. Maria a fost de asemenea o ţesătoare pricepută, Iosif, desigur, un tâmplar minunat.

Şi încă un lucru : amândoi, Maria şi Iosif de asemenea, au fost educaţi în importanţa spiritului de ESENIENI, o societate stoică, care trăiau nu departe de casa mea, care au înţeles, au practicat şi şi-au însuşit Adevărul Înalt.

Maria şi Iosif s-au întâlnit pentru prima dată când Iosif a fost angajat de tatăl Mariei. El a stat acolo, lucrând foarte mult la o masă sub umbra parţială a unui copac de măslin, însetat de căldura soarelui. Ea a luat un pahar de la fântână, l-a dus cu grijă ca să nu verse nici un strop şi l-a oferit lui, cu ochii ei îndreptaţi în jos.  Asta la început. Dar cum zilele au progresat şi paharele de apă au fost oferite, degetele s-au atins şi au întârziat, ochii s-au ridicat, zâmbete au fost oferite.

Întâlnind pe iubit, agitaţia inimii este una dintre binecuvântările din toată Creaţia şi acest lucru este întâlnit prin tot Universul. Şi în acest fapt, dragilor, eu am găsit un mare confort.

După obişnuita curte făcută timp de doi ani, ei s-au căsătorit în credinţa Evreiască, la casa Mariei, în afara Nazaretului. Ei s-au mutat într-o casă mică, o casă cu o cameră pe care Iosif a construit-o, cu mobilă simplă. Casa era aşezată pe un deal nu prea înalt, cu vederea spre o vale frumoasă. În spatele casei a fost o curte cu adăpost pentru animale, cuptorul de lut şi hambarul.

Ca tânăr, eu mă sculam de dimineaţă, înaintea răsăritului şi mergeam până în vârful unui deal apropiat. Eu stăteam jos şi aşteptam primele raze de dimineaţă ale soarelui ce se ridică peste orizont, când săgeţile de o strălucire albă şi valea erau binecuvântate în auriu.

Încă de la acea vârstă, eu am simţit o gratitudine naturală pentru frumuseţe şi pentru splendoarea şi perfecţiunea vieţii. Eu am făcut semne cu mâna soarelui, m-am întors înapoi şi am început ziua dând mâncare la animale, îndepărtând paiele, depozitând seminţele şi ştergând praful.

Dar mi-a plăcut acest lucru. Toate muncile. Simplu m-am simţit bine să fiu viu, să am muşchi cu care să lucrez, să simt că îmbrăţişez viaţa.

În luna martie din anul naşterii mele, Caesar Augustus a decretat că trebuie făcut un recensământ  tuturor locuitorilor din Iudeea cu scopul plătirii taxelor.

Aşa cum este obişnuit cu tinerii căsătoriţi, Iosif şi Maria s-au străduit financiar şi au avut un singur măgar şi aşa Maria şi Iosif au plecat în Bethleem, aşa cum i-aţi văzut în picturi de nenumărate ori.

Iosif conducea animalul, Maria era însărcinată şi a călătorit pe spatele măgarului. Şi da, călătoria a fost grea, a fost cald, cu praf şi s-au aflat printre sute de oameni făcând această călătorie. Şi da, toate cabanele din Bethleem erau pline, şi da, ei au găsit un loc în iesle, dar ieslele nu erau exact aceleaşi cu grajdurile. Şeptelele erau posesiuni valoroase şi ieslele erau chiar curate şi de multe ori folosite de călători pentru dormit.

Eu m-am născut în „camera de sus” în una dintre aceste iesle, ceea ce a fost ca şi un han, plin cu mulţi oameni care călătoreau şi care erau obosiţi de drum. A fost un adevăr profund transmis prin naşterea mea, care simboliza faptul că mari posibilităţi se pot naşte în condiţii modeste.

Eu am venit pe lume pe cale naturală, la ora doisprezece la prânz, aşa cum toţii aţi venit în acest fel, prin puterea unei mame şi cu asistenţa mai multor femei călătoare, care stăteau în iesle, de asemeni.

Regele Irod în acel timp a fost un conducător tipic, care nu a dorit ca puterea lui să fie ameninţată. El a fost conştient de previziunile astrologice ale naşterii mele, o naştere pe care Evreii au vestit-o ca fiind sosirea unui Mesia, care să-i elibereze din sclavie.

Regele Irod a luat acest lucru foarte serios şi când el a auzit despre sosirea celor trei Magi, el a ştiut că evenimentul s-a întâmplat.

Aşa cum am menţionat mai înainte, a trebuit un an ca cei trei Magi să ajungă la mine, după ce au văzut pentru prima dată alinierea planetelor. Dar cei trei Magi au fost atenţionaţi de o prezenţă angelică despre planul lui Irod, de a distruge posibilitatea unui Mesia, şi aşa cu darul aurului, ei i-au îndrumat pe mama şi pe tatăl meu să plece cu mine în Egipt.

Irod nu a reuşit să mă găsească şi simplu, el a făcut un calcul pentru a scăpa de mine, el trebuia doar să ordone uciderea fiecărui băieţel în vârstă de doi ani, care s-a născut în Bethleem.

Logic, politic, cu sânge rece.

„Dar cei trei Magi au fost anunţaţi de o prezenţă angelică...” Vedeţi voi cum m-a furat derularea faptelor ?

Da, dragii mei prieteni, există îngeri în universuri.

Au ei aripi şi îmbracă robe albe ? Dacă voi doriţi acest lucru...

Sunt de gen feminin sau masculin ? Nu.

Regatul îngeresc este o altă dimensiune a creaţiei. El reprezintă... arhetipul expresiei energetice inteligente. Îngerii sunt conştiinţe Divine pictate în cele mai late dungi ale pensulei. Sunt îngeri ai Înţelepciunii, ai Păcii, ai Îndurării, ai Cunoaşterii, ai Credinţei şi aşa mai departe.

Deasupra lor există regatul Arhanghelilor.

Arhanghelii sunt primele măriri individualizate ale Conştiinţei Creatorului. Ei nu sunt fiinţe personale, deşi ei sunt plini cu iubire imensă pentru toată creaţia. Ei există doar pentru a servi Sursa cât şi pe voi.

Şi da, fiecare dintre voi are o prezenţă a unui înger păzitor care s-a ataşat de voi, de când v-aţi despărţit pentru prima dată de la Sursă.

Şi ghiciţi : există chiar şi zâne şi spiriduşi – poate nu chiar exact aşa cum au fost redaţi de către domnul Disney.

Eu sunt sigur că sunt mult mai mulţi cei care ar admite că au avut o întâlnire cu unele dintre aceste fiinţe. 

Bine. Permiteţi la toţi ceilalţi să vă spună ca sunteţi nebuni. Ştiţi voi. Este o zicală antică de mare înţelepciune : „Aşa cum este sus, aşa este şi jos”. Gândiţi-vă la acest lucru.

Cum au fost anunţaţi de planurile lui Irod, Maria şi Iosif, în secret, m-au dus în Egipt, unde puţini au cunoscut identitatea noastră adevărată.

După doi ani, auzind de moartea lui Irod, noi ne-am îmbarcat pe un vas la Joppa şi de acolo am călătorit la Nazaret.

La patru zile de la împlinirea vârstei de trei ani, noi am revenit la casa noastră, care era ocupată de o rudă de-a lui Iosif. Curând, Iosif a primit un serviciu ca tâmplar şi noi toţi ne-am aşezat într-o viaţă foarte normală şi chiar fericită.

Nazaret era un loc mai în afară, era ca o apă stătătoare, dacă vreţi. Cu timpul acesta a câştigat o reputaţie – injustă – fiind considerat un oraş plin de „lepădături” şi de „viaţă rău famată”, unde plictiseala era amuzamentul localnicilor.

Dar eu îmi aduc aminte de cu totul altceva. Aşa este darul copilăriei : o piatră mititică în palmă este ca şi o armă pentru a pune jos un uriaş ; un vecin pustnic era regele Persiei detronat ! Canalele irigate au fost ca nişte râuri spumoase şi bolovanii împrăştiaţi ca fortăreţe impenetrabile...

Şi culorile şi mirosurile ! : rodii deschise în soarele de prânz, stacojii şi zemoase ; curmale arse – maro, lipicioase – dulci şi cu gust de nucă ; iasomie, chimion şi miere aurie ; măsline negre bogate – picante şi vechi, vin roşu-rubin.

Şi oamenii – feţele lor ! Nazaretul a fost ruta multor tipuri de comerţ şi zilnic străini din toate colţurile lumii au trecut cu animalele lor măreţe, cu textile strălucitoare şi mirodenii aromatice.

Roma, Grecia, Fenicia, Siria. Limbaje şi accente baritonale. Râsete sincere şi tocmeală belicoasă.

Şi poveştile ! Desigur nu a contat dacă acestea erau sau nu adevărate pentru un copil cu ochii larg deschişi, de cinci ani. Poveşti despre războaie îndepărtate, despre monştri fioroşi, despre bogăţii şi naufragii.

Nazaret. Nazaret. Nazaret. Centrul lumii !

S-a întâmplat că de la aceşti călători cu caravane, am învăţat multe despre ştiinţa şi credinţa lumii, despre toate miriadele de căi prin care familia umană a ales să-şi exprime dorinţa ei profundă, de a se conecta cu ceva mai larg ca ei înşişi.

Fascinant. Intrigant. Unele, puţin descurajatoare. Şi totuşi, toate sincere în felul lor propriu.

Eu am fost ceea ce voi aţi numi... precoce. Mi-a plăcut să pun întrebări. Mi-a fost sete de cunoaştere ca şi rădăcinile adânci ale palmierilor din deşertul cald, care aveau nevoie de apă. Toţi bărbaţii şi femeile învăţate, de toate rasele şi credinţele, au văzut în mine curiozitatea nesăţioasă şi de multe ori au rămas mai mult, ca să satisfacă curiozitatea mea.

Dar este timpul să spun clar faptul cum copilăria mea nu a fost nicicum diferită de a oricărui copil, cu care am fost prieten.

Da, eu am avut prieteni de joacă, aşa cum aţi avut şi voi. Şi noi ne-am jucat jocuri de-a v-aţi-ascunselea, am ţipat, ne-am julit pe la genunchi şi în general am iritat pe adulţi, cum se întâmplă şi astăzi.

Poate eu am fost puţin mai serios şi mai studios, însă eu nu am dorit tovărăşie cu tinerii.

Aţi ştiut că eu am avut fraţi şi surori ? Că eu am fost unul din cei opt copii ? Este adevărat.

A fost nevoie de familii mari pentru a supravieţui.

JAMES (N.MY.: IACOB de mai târziu, primul Episcop din Ierusalim al „Bisericii lui Isus”) s-a născut în luna aprilie când eu aveam patru ani, MIRIRAM în iulie când aveam cinci ani. SIMON s-a născut în aprilie când am aveam şapte ani şi MARTHA s-a născut în septembrie, în acelaşi an. În anul următor, în iunie, s-a născut JUDE, şi după doi ani în ianuarie s-a născut AMOS. RUTH s-a născut după un an. Acel an a fost unul dintre cei mai trişti ani din tinereţea mea.

Aşa cum era obişnuit, Maria a supravegheat educaţia mea până ce am împlinit cinci ani, după care a preluat-o Iosif. Eu am învăţat repede limba Galileană, Aramaică şi Greacă, apoi am mers la o şcoală locală care era ataşată de o sinagogă.

Absolvirea mea a fost semnificativă, fiind primul băiat născut în familie ; s-a anunţat ca eu sunt un „băiat al Comandamentului”.

Un eveniment important s-a ivit în acest timp şi care a avut un impact profund în viitorul meu : Eu l-am întâlnit pe IOAN Botezătorul pentru prima dată, nu la Râul Iordan ca doi bărbaţi, ci în grădina curţii din spate, doar ca doi copii.

Mama mea, Maria, a făcut parte dintr-o familie de genealogie mare, ce a inclus pe Elizabeta şi Zaharia, care au fost tatăl lui Ioan Botezătorul şi au aparţinut de preoţia Evreiască.

La amândoi, lui Zaharia şi Elizabeta li s-a spus într-o viziune angelică că fiul lor va vesti o nouă credinţă şi va pregăti calea pentru cel care o să vină.

Deci, pentru prima data când eu şi Ioan ne-am întâlnit, a fost când ei au venit să ne viziteze pe noi, în anul în care aveam şase ani. Noi am făurit o prietenie instantanee, dar nu am bănuit nimic despre viitorul întâlnirii noastre, pentru că noi am mers pe căi separate.

Următorii câţiva ani au trecut fără mari probleme. Iosif a petrecut mult timp departe de casa noastră, lucrând multe feluri de activităţi în Cana, Bethleem, Sepphoris, Capernaum.

Cum fratele meu mai mic a crescut suficient pentru a o ajuta pe mama noastră, eu am avut posibilitatea să călătoresc cu Iosif şi să experimentez lumea din afara comunităţii noastre mici.

Eu, de asemenea, am învăţat tâmplăria şi mi-a plăcut foarte mult să transform lemnul brut în ceşti, cupe, platouri.

Când am împlinit şapte ani, eu am început educaţia formală în şcoala sinagogii din Nazaret, unde am învăţat să citesc, să scriu, şi să vorbesc Ebraica.

Viaţa mea şcolară a fost ca şi a celorlalţi ; eu am avut zile bune, şi zile mai puţin reuşite. Eu m-am jucat cu prietenii de şcoală şi uneori am fost înfruntat, ca şi toţi copiii, mai devreme sau mai târziu, de alţi copii cărora provocările vieţii de acasă le-au accentuat lipsa de iubire de sine.

Dar instinctiv, eu am ştiut că aceşti copii nu s-au legat de mine, ci de viaţa faţă de care nu aveau control, din cauza trădării triste a copilăriei lor proprii şi a pierderii inocenţei lor timpurii.

Eu i-am iubit pe toţi şi prin refuzul meu de a mă angaja în energiile lor distructive, ei în curând au plecat...

O notă referitoare la supărare : Să nu-i daţi curs. Eliberaţi-vă de aceasta ! Aceasta este o energie ce hrăneşte – pur şi simplu – aceeaşi energie. Dacă nu hrăniţi supărarea, atunci puterea ei moare, ca şi cum aţi scoate din priză cablul electric. Dacă totuşi sunteţi supăraţi, nu treceţi cu vederea sau nu vă luptaţi cu aceasta, deoarece o faceţi să fie şi mai puternică.

Acceptaţi aceasta cu onestitate. Respiraţi adânc şi eliberaţi.

A venit timpul să învăţ să pescuiesc. Când am terminat treaba mea, eu am fugit la locul unde mă aşteptau pescarii şi am mers pe mare cu vasele lor frumoase, afară în apele calme, lumina soarelui  strălucea pe valurile blânde, peştii ieşeau la suprafaţa apei, înghiţind insectele. Noi am aruncat plasa în apă şi încet am tras-o înapoi, şi plasa era plină cu peşti. Aceşti pescari zâmbeau, mulţi erau fără dinţi şi aveau favoriţi albi, pielea arsă ca de pergament, sub soarele arzător. Ei au râs şi mă băteau prieteneşte pe umăr şi cântau cântece pe care doar pescarii le cântau.

Şi eram în extaz !

Eu de asemenea, am învăţat să cânt la harpa vecinului şi am fost părtaş la bucuria dansului la festivalurile locale.

Cum aţi ajuns la concluzia că eu am fost un bărbat sever şi solemn ? „Bărbatul întristării”...

Eu vă spun acum, fraţi şi surori, că mi-a plăcut să dansez ! Mi-a plăcut să cânt ! Mi-a plăcut să pescuiesc şi să înot, să mă joc cu prietenii mei !  Mi-a plăcut să urc muntele apropiat şi să plescăi în pârâul curgător.

Prietenii mei, eu am fost îndrăgostit de viaţă ! Fiecare zi a fost nouă pentru mine ! Aceste lucruri mă fac special? Nu poate fiecare dintre noi să decidă să iubească viaţa?

Simplu, alegeţi să zâmbiţi, să râdeţi şi să fiţi ca nişte copii !

Cine ne opreşte să trăim viaţa la întregul ei potenţial ? Patronii voştri ? Partenerii voştri ? Copiii voştri ? Facturile voastre ?

Eu vă spun cu o mare iubire, mare iubire, prietenii mei, noi înşine suntem cei care ne reţinem de la fericirea noastră. Noi înşine suntem cei care decidem, chiar şi acum, să zâmbim sau să nu zâmbim.

Zâmbiţi, dragii mei, râdeţi şi dansaţi, jucaţi şi cântaţi, gâdilaţi-vă unul pe altul şi să vă unificaţi în dragoste pasională,  respiraţi adânc bucuriile şi provocările vieţii !

Eu vă spun cu adevărat, raiul nu vă aşteaptă pe voi când muriţi, raiul este chiar aici, chiar aici ! Tot ce aveţi de făcut este să vă deschideţi pentru a primi acestea !

După aceasta, a sosit ! A sosit aniversarea zilei mele de naştere, la treisprezece ani !

Eu nu pot, mi-e frică, să spun exact ce a însemnat această zi la un bărbat tânăr în credinţa Ebraică, în special în zilele acelea. A fost ziua când eu am devenit bărbat.

Totul s-a schimbat din acea zi. Ritualul vostru modern de astăzi de a preda cheia maşinii familiei, când copilul împlineşte optsprezece ani, nu se poate compara !

Mult mai important a fost că eu am fost capabil să particip la Sărbătoarea Paştelui Evreiesc din Ierusalim. Şi, eu am primit dreptul de a sta cu bărbaţii în templu şi să particip la discuţiile referitoare la textele sacre.

Şi aşa noi am început călătoria noastră de patru zile, ne-am alăturat la mulţimea tovarăşilor de pelerini pe drumul lor pentru Sărbătoare.

Eu doar pot să ghicesc că a lua parte la o paradă la circ pentru prima dată, poate doar să sugereze minunăţia culorilor şi mirosurilor, sunetelor şi râsetelor, cântecelor şi aşteptările călătoriei.

În orice caz, aceasta a fost o călătorie a inimii sacre şi m-am apropiat de semnificaţia spirituală a sosirii evenimentelor, apăsând ferm pe inima mea. Şi, mintea mea tânără, inocentă încă derula ceea ce eu mi-am imaginat că se afla la capătul călătoriei : temple de aur în vârful dealurilor înverzite, radiind  în lumina strălucitoare a soarelui, pe un cer albastru intens.

Ceea ce am văzut eu mi-a frânt inima. Înghesuiala oamenilor, vânzarea mărfurilor, aerul greu sufocant cu parfumuri şi tămâie.

Şi sângele. Masacrul nevinovaţilor. Fiecare familie a făcut sacrificiul de sânge a mielului, ca să ajungă la Dumnezeul Jehova.

Desigur, fiecare familie a trebuit să cumpere mielul de la preoţi. Preoţi arătau ca nişte măcelari şi nu oameni sfinţi, robele lor erau înmuiate în sânge. Pe pardoseala templelor, pe treptele de piatră, pe poteci curgea sângele. Ţipătul jalnic al animalelor. Căldura. Duhoarea putreziciunilor.

Dragii mei, surori şi fraţi iubitori, voi ştiţi desigur acum că Tatăl/Mama nu au cerut să fie făcute niciodată acele acte de barbarie.

Creatorul pe care îl cunosc eu celebrează viaţa, respiră în viaţă. El nu cere să vă pocăiţi. El nu cere acte de sacrificiu. Acestea sunt noţiuni umane, născute din frică.

Aveţi încredere în mine când eu spun, voi v-aţi născut dintr-un Creator iubitor şi voi trăiţi într-un Univers iubitor. Voi sunteţi înconjuraţi şi pătrunşi de o iubire pe care nu v-o puteţi imagina pe această planetă pământească, pentru că încă mai este ascunsă. Dar este deja aici. Este deja în înăuntrul vostru, acum.

Şocat şi scârbit de scenele brutalităţii şi lăcomiei, eu mi-am părăsit părinţii mei în mulţimea convulsivă şi am mers în căutarea înţelegerii adevărate a Sărbătorii Paştelui.

Ghidat de inima mea, eu m-am aflat în curând în interiorul camerelor templului, în micile locuri de adunare ale Kabaliştilor. Inima mea tristă a fost reînviată în prezenţa oamenilor învăţaţi.

Cine erau Kabaliştii ? Ei erau misticii, rabini care citau din sulurile Torah-ului.

Dar KABALA era şi este mai mult decât un simplu cod al legilor de conduită. Este un instrument puternic pentru accesarea conştiinţei interioare. Este primul program de computer, dacă doriţi, pentru că înăuntrul cuvintelor şi simbolurilor sunt multiple nivele ascunse ale realităţii, multiple reţele de informaţii.

Cuvintele au putere, prietenii mei. Şi eu înţeleg aceasta exact : „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi Cuvântul a fost Dumnezeu”.

Ce înseamnă acest lucru ? Cuvintele şi simbolurile sunt mijloace prin care scoateţi puterea din Mintea Universului, ca să manifestaţi dorinţele.

De aceea rugăciunea este puternică. Pentru că rugăciunea din inimă atrage către ea însăşi electronii şi particulele sub-atomice ale materiei. Cuvintele şi simbolurile şi cifrele unesc gândul şi intenţia într-o formă, în realitate.

Dar, emoţia este cheia.

Spuneţi o rugăciune sau un gând fără convingere şi aceasta abia trece în spatele buzelor, abia atrage un licurici. Dar dacă rostiţi o intenţie cu forţă, cu suflet, cu iubire adâncă, aşa voi mutaţi întregul sistem solar mai aproape de voi.

Spuneţi cu supărare şi voi atrageţi spre voi energie de supărare. Spuneţi cu dragoste şi voi atrageţi energia dragostei la voi.

Şi iubirea leagă structura Universului împreună. Iubirea este liantul naturii.

Frica, supărarea şi ura îndepărtează materia. Războiul şi crima sunt manifestări fizice ale materiei, care se desparte la lipituri.

Voi credeţi că mâinile voastre creează realitatea voastră ? Eu vă spun acum, că sunt gândurile şi cuvintele voastre, mâinile voastre, în mod simplu, urmează gândurile şi cuvintele voastre.

Cuvintele, cifrele şi simbolurile sunt numai expresii din afara gândurilor umane.

Gândurile emană afară vibraţii ca şi cuvintele. Şi vibraţiile atrag la ele vibraţii asemănătoare. Şi aşa se naşte materia. Gândiţi, simţiţi şi vorbiţi cu dragoste şi voi o să aveţi materie dincolo de aşteptările voastre. Gândiţi, simţiţi şi vorbiţi cu supărare şi ură şi de asemeni, acestea vor fi ale voastre.

Eu m-am găsit în elementul meu în templul interior. Rabinii argumentau Mintea lui Dumnezeu cu atâta vigoare şi plăcere, încât eu am zâmbit cu gura până la urechi.

În curând eu m-am alăturat în dialoguri şi ei m-au acceptat mai mult cu o aluzie de scepticism. Cine era copilul care se pare că ştia atât de multe şi care putea să articuleze şi să argumenteze, în mod convingător ?

Aşa cum am spus, eu am fost precoce. Dar ei în curând au venit să mă îmbrăţişeze pe mine şi ideile mele cu respect.

Eu am iubit acele zile.

Şi unde erau părinţii mei în timp ce eu am fost atât de ocupat ? Ei m-au căutat ca orice părinte drăgăstos şi îngrijorat.

Eu trebuie să vă spun că aceasta a fost una dintre situaţiile, pe care ar fi trebuit să le stăpânesc mai bine. Eu desigur, nu am avut intenţie să cauzez părinţilor mei dureri de inimă, dar într-un fel în care numai eu am înţeles, eu deja părăsisem grija părinţilor, pentru a începe viaţa mea adultă. Dar în entuziasmul meu tineresc, eu am uitat să menţionez şi lor acest lucru.

Câţi părinţi de acum şi de peste ani, au avut asemenea experienţe ? Copilăria încă a mai fost copilărie, chiar şi pentru mine. Şi îmi pare rău pentru durerea ce le-am pricinuit-o.

În final, ei m-au găsit adresându-mă rabinilor şi la cei care s-au adunat acolo. Şocul lor la o asemenea imagine a fost temperat de supărarea lor de părinţi.  Şi când ei m-au întrebat unde am fost, eu am dat răspunsul adevărat, dar poate nu cel potrivit : „Aţi crezut voi că eu nu aş fi fost în Casa Tatălui meu fiind şi în slujba Tatălui meu?”

Dar prin calmul, siguranţa de sine din acea declaraţie, amândoi Maria şi Iosif au ştiut că timpul meu petrecut cu ei, în curând, o să ajungă la un sfârşit. Este un moment trist în viaţa oricărui părinte.

Viaţa a fost bună. Noi am fost foarte fericiţi, sănătoşi, ajutându-ne unul pe altul. Dar cum oricine din această audienţă ştie, pentru fiecare pendulul se balansează, există o revenire şi aceasta în lumea dualităţii şi a polarităţii, în fiecare viaţă bucuria va fi temperată prin dureri de inimă.

Este natura experienţei umane şi eu nu am fost imun la aceasta.

Noi am auzit vestea că a fost un accident în Sepphoris şi că tatăl meu pământean a fost foarte tare accidentat. Eu am vrut neapărat să merg la el, dar Maria era însărcinată în două luni cu Ruth şi m-a rugat să stau cu familia, în timp ce James a mers cu ea.

Ei au ajuns acolo sperând să fie bine. Iosif a murit în timpul călătoriei lor. Corpul lui a fost adus la Nazaret, unde a fost înmormântat.

Iosif a fost o binecuvântare pe pământ. El a fost o binecuvântare în viaţa mea. El a fost un tată puternic şi un soţ iubitor. A fost un om de afaceri onest şi un artizan priceput. El şi-a menţinut credinţa în Dumnezeu, pentru familia şi comunitatea lui. Eu l-am iubit mult. Mi-a lipsit mult.

Dar Ruth s-a născut după şapte luni şi o moştenire de iubire s-a alăturat familiei noastre. Regretabil, de asemenea, în anul următor micuţul Amos a murit de febră.

Şi viaţa continuă...

(continuare în Partea a 3-a)