Mesaj de la SANANDA prin Sean BRADLEY : Povestea Vieţii lui ISUS-SANANDA – PARTEA a 4-a (23 august 2004).

Mesaj de la SANANDA

prin Sean BRADLEY

Povestea Vieţii

lui

ISUS-SANANDA

(Traducere de Graţia)

– 23 august 2004 –

PARTEA a 4-a

(continuare din Partea a 3-a)

Iosif, tatăl meu pământean, a fost un tâmplar minunat. În mare parte, îndemânarea lui considerabilă a fost folosită la proiectele de construcţii. Ca rezultat al acesteia, el era puţin şchiop din cauza multor accidente şi mâinile lui aveau cicatrici, erau aspre şi masive ca un munte din Iudeea.

El mi-a făcut un cadou, ceea ce a fost neaşteptat pentru mine, o harpă delicată pe care el a făcut-o din salcie fină. A fost mică şi foarte uşoară şi echilibrată perfect pentru umărul meu. Coardele au fost puse în Ierusalim.

Eu am cântat la harpă chiar natural, tonurile calde au dat o căldură casei noastre. Iosif a stat în scaunul lui preferat (toţi taţii sunt la fel) şi el a zâmbit când am cântat la harpă. Maria a fredonat uşor cântecul.

Maria. Mama mea pământeană dragă !

Maria a fost o mamă aspră şi o femeie puternică. Ea s-a conformat locului ei în societate, dar ea nu s-a predat acestuia.

Ea m-a ajutat să-mi formez vederea mea politică. Ea a trebuit să fie sigură că eu tratez toate femeile cu respect egal.

Maria a fost o tigroaică în pustiu, totdeauna în alertă, totdeauna apărătoare, totdeauna cu un pas înainte faţă de cei care au plasat-o într-o poziţie în spatele lor, simplu din cauza genului feminin.

Iosif şi Maria. Mi-a fost dor de ei, când am început faza următoare a vieţii mele, deşi Maria a făcut parte din viaţa mea, până la sfârşitul vieţii mele.

Înainte de a se alcătui ceea ce era numit clerul meu, eu am călătorit în sălbăticia Muntelui Hermon pentru o perioadă de meditaţii şi reflecţii la ceea ce urma să vină.

Din toate călătoriile mele şi educaţia primită, eu am aflat despre tendinţa oamenilor de a preda puterea lor personală, la un conducător seducător, de a venera persoana şi a ignora mesajul.

Eu am făcut tot posibilul de a nu lăsa să se întâmple aşa ceva.

Acest lucru este unul dintre motivele pentru care eu nu am scris nimic pe hârtie, doar în nisip şi niciodată nu am păstrat un loc central de veneraţie.

Eu nu am dorit ca eu să devin mesajul. Eu nu am vrut ca oamenii să citească, să scrie cuvintele mele şi să nu gândească pentru ei-înşişi.

Eu am vrut să ofer posibilităţi şi îndrumări, nu reguli şi legi.

Din păcate, eu am reuşit doar parţial acest lucru...

Eu am ştiut că o să am nevoie de ajutor, de oameni în care să am încredere. Ca rezultat al acestui lucru, eu am ştiut că trebuia să creez un fel de structură, fără să creez o biserică.

Eu a trebuit să găsesc bărbaţi care să predea, atunci când eu eram plecat. Eu a trebuit, de asemeni, să găsesc şi femei şi să fac din ei toţi o biserică vie.

Acum trebuie să vorbesc femeilor care citesc aceste rânduri.

Eu ştiu cât aţi suferit peste ani, într-o lume înclinată spre energia masculină. Eu afirm, chiar dacă ei nu ştiu acest lucru, că bărbaţii au suferit de asemenea.

Cu toate acestea, voi aţi fost private de vocea voastră puternică de foarte multe ori şi acest lucru nu a fost intenţionat.

Trebuia să folosesc timpul în care existam. Eu a trebuit să găsesc echilibrul în iluminare, în timp ce nu încurajam în mod public resentimentele. Simplu, nu a fost posibil pentru mine să am şase femei şi şase bărbaţi ca apostoli, chiar şi femeia acelui timp ar fi găsit acest lucru foarte nou, instabil.

Eliberarea din sclavie nu vine blând şi nici graţios. Întotdeauna se naşte prin efort.

Dar eu de asemeni, vă informez, dragelor, surorile mele dragi, că eu am creat o companie a femeilor, care au călătorit cu noi oriunde am mers să învăţăm oamenii şi lor li s-au acordat aceleaşi drepturi ca la oricare bărbat, din compania mea.

Eu de asemeni, am acordat dreptul ca ele să predea cuvintele mele şi să fie în slujba oricui, cu care ele vin în contact.

Şi voi o să aflaţi cât de importante au fost femeile în misiunea mea, în special MARIA MAGDALENA.

O parte din dorinţa mea a fost să aduc înapoi echilibrul între masculin şi feminin, pe această planetă. Din nou, în acest demers eu, de asemeni, am fost victorios doar parţial. Aşa cum ştiţi, eforturile au continuat.

Pe Muntele Hermon eu am realizat că, deşi am stăpânit şi am reuşit să controlez legile naturale (şi voi posedaţi puteri latente), eu nu am putut să le folosesc, din cauza temerii că oamenii  mă vor venera ca pe un făcător de miracole şi nu mă vor accepta ca unul de al lor.

Aşa cum ştiţi deja, nici în acest lucru nu am fost victorios...

În final, în timpul meditaţiei mele, al rugăciunii şi al contemplării, eu am comunicat cu Sursa a Tot Ceea Ce Este, întrebând, ala cum poate că şi voi aţi făcut acest lucru, vreodată : unde s-a încheiat voinţa condusă de eul meu personal şi unde a început Voinţa Divină ? Cum ştiu eu dacă am luat decizia cea bună, ca să determine Binele Cel Mai Înalt ?

Prieteni, Marele Arhitect nu v-a cerut niciodată să vă aplecaţi în faţa Prezenţei lui Însuşi din frică sau implorare, ci doar de a permite Călăuzirea lui care să vă asiste în călătoria voastră, o călătorie pe care aţi început-o cu binecuvântarea totală a Creatorului, ca şi copiii care trebuie să părăsească casa şi să meargă în lume.

Angajamentul spiritual nu este o formă subtilă de întemniţare cerând devotarea voastră oarbă. Sursa doreşte să co-creeze cu voi.

Dar cum co-creaţi cu Divinitatea ?

Este ca şi cum voi vă prezentaţi într-o zi  ca să începeţi slujba voastră la o nouă corporaţie şi descoperiţi că voi nu ştiţi nimic despre ce face acea corporaţie, cum este organizată.

O altă cale de a vedea acest lucru, este ca şi cum v-aţi pierde în mijlocul pădurii şi nu ştiţi pe ce cale să mergeţi ca să ieşiţi din pădure. Un vultur zboară în înaltul cerului deasupra voastră şi el poate vedea lumea din jurul pădurii, în toate direcţiile şi vede cea mai uşoară şi mai rapidă ieşire. Voi puteţi merge cât vreţi voi, sau voi puteţi să-l întreba pe vultur despre direcţie. Nici una dintre aceste două situaţii, nu vă îndepărtează de la voinţa voastră liberă de a alege calea voastră de ieşire.

Acest fel de relaţie cere Mama/Tată de la voi : Folosiţi-mă ! Permiteţi-mi să vă ajut !

Dar aici trebuie, de asemeni, să fac o obiecţie. Sursa, din punctul său al Veşnicie, are avantajul mare că întotdeauna ştie ce este mai bine pentru voi, ca orice părinte iubitor.

Dar de cele mai multe ori, ce este mai bun nu este şi ceea ce aşteaptă eul.

Eu vă promit în această zi, că orice rugăciune rostiţi, fiecare dorinţă pe care o aveţi, este auzită şi soluţionată – dar numai dacă aceasta ajută Binele vostru cel mai Înalt.

Un părinte iubitor nu dă unui copil o maşină ca să o conducă, oricât de mult se roagă copilul. Părintele mai întâi îl învaţă pe copil cum să conducă şi apoi responsabilităţile ce decurg din aceasta. Apoi maşina soseşte. Şi aici intră energia încrederii.

Deci şi eu trebuia să cred, să am încredere, că Voinţa Tatălui/Mamei o să mă înştiinţeze şi o să mă călăuzească, numai dacă eu întrebam cu modestie şi îmi ascultam inima mea, în contemplare liniştită.

Dragi prieteni, Tot Ce Este nu vă vorbeşte prin mintea voastră, ci doar prin inima voastră. Şi eu vă confirm, dragi oameni de ştiinţă, maeştri ai minţii, că toate descoperirile voastre mari au provenit din minte, însă acestea s-au născut în inimile voastre.

După perioada din munţi, eu am plecat la Capernaum, unde am primit o slujbă de tâmplar. Aici am auzit că prietenul meu din copilărie îşi îndeplinea misiunea lui prin învăţare şi prin botezare în Râul Iordan.

Ritualul botezării a fost luat din practica celor ce se numeau Esenieni, de a spăla trecutul şi de a primi apa nouă a renaşterii spirituale.

Ioan era un pasionat orator, arzător, care a adunat un grup entuziast. El a spus că era timpul pentru a se căi de păcate şi pentru a se pregăti pentru sosirea fiului adevăratului Dumnezeu.

Un cuvânt despre noţiunea de „Păcat”. Cuvântul înseamnă „a nu nimeri ţinta”. Nimic altceva. Nu are de a face nicidecum cu iadul sau cu condamnarea.

Acesta, simplu, sugerează că, precum un arcaş, noi totdeauna dorim să ţintim la mijloc, dar nu vedem semnul.

Acest lucru înseamnă că trebuie să recunoşti situaţia şi să încerci din nou. Şi, din fericire, pentru noi toţi, nu este limită de câte ori  vrem să încercăm.

Şi apropo, întrebaţi un arcaş cum să ţintiţi mijlocul ţintei şi el va spune: „Ţinteşte puţin mai sus".

Ioan, într-adevăr a pregătit drumul. În acea Duminică din ianuarie, eu împreună cu fraţii mei, James şi Jude, am ştiut că a sosit timpul. Noi am călătorit la râul Iordan. În următoarea zi, noi ne-am alăturat  mulţimii de oameni de la malul râului şi am ascultat cererea pasionată a lui Ioan, ca bogătaşii să înceapă să hrănească pe săraci, ca toţi oamenii să se trateze unul pe altul, ca fraţii.

El atunci m-a văzut în mulţime şi s-a oprit. Fraţii mei şi eu am ieşit din mulţime, ne-am băgat în apa rece şi m-am prezentat pentru a fi botezat. Ioan s-a oprit dintr-o dată şi a spus :

„Iisus, fratele meu, maestrul meu, tu eşti cel care trebuie să mă botezi pe mine”.

Mulţimea a început să murmure într-o confuzie totală, pentru că mulţi au ştiut cine eram eu şi au auzit ceva zvonuri despre mine.

Eu am spus : „Ioan, toţi oamenii sunt bineveniţi în regatul lui Dumnezeu ; nu este unul mai bun decât celălalt. Eu, de asemeni, supun voinţa mea, voinţei Tatălui”.

Ioan imediat a înţeles şi i-a botezat pe cei doi fraţi ai mei şi apoi pe mine.

Este nevoie ca cineva să se boteze ca să găsească pe Dumnezeu? Nu. Acesta a fost doar un simbol potrivit pentru acel timp, un simbol al curăţirii.

Încă mai este potrivit ? Absolut, dacă acesta vă ajută să vă conectaţi cu Natura Divină a voastră.

Nu trebuie să credeţi în botez, sau în mine. De fapt, să nu credeţi în mine. Credeţi în voi înşivă. Da, eu sunt copilul lui Dumnezeu. La fel sunteţi, fiecare dintre voi.

Ultimele cuvinte ale lui Ioan au rămas cu mine : „Astăzi eu botez cu apă. Există unul între voi care va boteza cu foc.”

Ce a înţeles prin aceasta Ioan ? El a spus că într-o zi o altă curăţire va avea loc. În Epoca Peştelui, apa a fost simbolul potrivit. Când el a spus despre foc, el a înţeles Focul Spiritului, simbolul Epocii Vărsătorului.

Şi acea epocă este acum. Acel Foc este înlăuntrul fiecăruia dintre voi.

Va exista A Doua Venire? Da. Este acum? Da. Va veni o persoană mai mare decât viaţa şi care să vă arate calea? Da.

Cine o să fie acea persoană? Fiecare dintre voi !

O să vină o trezire înlăuntrul inimii fiecăruia – cei care sunt deschişi pentru aceasta. În unii dintre voi deja a început.

Numiţi-l pe acesta CHRIST, ceea ce înseamnă Spiritul lui Dumnezeu din interiorul Bărbatului/Femeii.

Puteţi să-l numiţi pe acesta Natura lui Buddha. Puteţi să-l numiţi Conştiinţa  lui Krishna sau a Marelui Spirit. Numiţi-l Lumină. Numiţi-l Iubire.

Proorocirile în acest caz încă mai sunt corecte. Dar voi, fraţii şi surorile mele, voi sunteţi cei care aţi aşteptat aceasta.

Eu am ştiut că nu-l voi mai vedea pe Ioan.

După botezul meu, eu m-am reîntors în munţi pentru alte patruzeci de zile, ca să contemplu cursul următor al acţiunii mele. Eu a trebuit să fiu atent, deoarece aveam nevoie de timp, ca să răspândesc mesajul meu şi oamenii aşteptau nerăbdători un conducător care să-i elibereze.

Eu am fost acel bărbat, dar nu în felul în care s-au aşteptat ei. Şi eu deja am văzut cum decizia mea, de a nu mă alătura Zeloţilor a determinat o diviziune în familia mea personală şi în comunitate.

Nu, eu a trebuit să încep uşor, să fac câte un pas de fiecare dată şi credeam că mesajul-însuşi o să fie toată puterea de care aveam nevoie, ca să ajung la oameni.

Ioan a fost ţipătul schimbării. Eu doream sa fiu şoapta Păcii.

Eu, de asemeni, am fost testat în timpul celor patruzeci de zile, aşa cum sunteţi şi voi testaţi în  moduri proprii. Dar, eu nu am fost tentat de „Satan” în forma unui leu, sau şarpe sau diverse focuri.

Eu am fost tentat de eul meu uman propriu, care mi-a dezvăluit viitorul meu, un viitor devastat de război şi boală, planeta era înnegrită de focul nuclear.

Şi eu am auzit cuvintele arzând în urechea mea : „Misiunea ta a eşuat. Nimeni nu a ascultat. Nu i-a păsat nimănui. Totul a fost pentru nimic. Moartea ta a fost în zadar.”

Şi apoi mi s-a arătat cum aş fi putut să am un impact direct în lume, primind titlul de Mesia. Prin domnia peste terenuri, prin folosirea puterii mele să manifest Raiul pe Pământ.

Tentaţia a fost mare şi inima mea mă durea pentru viziunea din urmă, cea a păcii pe Pământ.

Eu m-am luptat cu mintea, inima şi eul meu. Care drum să-l iau ? Cum puteam să ştiu care drum era mai bun pentru mine ? Ce voinţă urmam  eu, a Mamei/Tatălui, sau a mea ?

Nu. Eu voi continua să cred în drumul care mi se va arăta în fiecare zi. Eu voi continua să  mă încred în vocea liniştită, mică a inimii mele.

Eu nu voi construi temple. Eu voi planta seminţe.

Eu voi acorda oamenilor voinţa liberă, ca să experimenteze rezultatele alegerilor lor. Şi dacă  din alegerea lor rezulta un Pământ ca o cenuşă de foc mocnit în spaţiu, atunci acea alegere să fie onorată.

„Du-te în spatele meu”, am spus eu la demonul eu-lui meu. „Eu sunt în Cuvântul Tatălui”.

Şi prima cerinţă a acţiunii mele a fost de a spune bun venit celor dintâi care vroiau să mă urmeze, chiar dacă nu ştiau în acel timp că noi eram destinaţi să ne întâlnim.

În loc să intru în detalii cu cei doisprezece bărbaţi, care deveneau apostolii mei şi cum s-au adunat, daţi-mi voie să ating în mare, motivul pentru care i-am acceptat pe ei în compania mea.

Fiecare dintre ei oferea o imagine din caracterul naturii umane. Eu am avut nevoie de aceşti indivizi, nu numai să devină ca unul, dar să ajungă la o înţelegere cu diferenţele dintre ei, aceleaşi diferenţe ce separau toţi oamenii.

Compania noastră trebuia să fie clasa lor în a observa natura umană, puterile şi slăbiciunile lor.

Ei se băteau între ei. Ei învăţau să ierte. Ei se jucau împreună. Ei plecau din dezgust şi se reîntorceau în căinţă. Şi ei în final au plecat din compania unuia cu altul, ca bărbaţi mai buni!

ANDREI a fost primul care s-a alăturat. El a fost priceput în organizare şi administrare. Eu am avut nevoie de el pentru a construi compania noastră.

SIMON, pe care eu l-am numit PETRU, a fost impulsiv şi dramatic şi un optimist.

NATHANIEL a fost un filozof, demn de încredere şi a manifestat un mare simţ al umorului.

IOAN ZEBEDEU a fost de multe ori indignat ca temperament, dar de asemenea cu inima unui diplomat.

MATEI a fost un cârciumar – colector de taxe – o profesie ce a avut un mare dispreţ printre oameni şi chiar în compania noastră. El a avut responsabilitatea cu finanţele ; chiar şi apostolii au avut nevoie de mâncare şi adăpost.

SIMON ZELOTUL a fost un Zelot şi o inspiraţie pentru ceilalţi.

ION ZEBEDEUL a fost demn de încredere, curajos şi devotat, dar, de asemenea, el a posedat un eu puternic...

FILIP a avut o minte curioasă în natura lui.

TOMA a fost „Toma necredinciosul” şi voi toţi ştiţi aceasta, din viaţa voastră personală.

JAMES şi IUDA ALPHEUS au fost gemeni identici şi se pot descrie ca obişnuiţi. Eu nu i-aş fi descris pe ei în acest fel ; pentru mine ei au fost exemple de fiinţe pure, „precum copiii care să câştige Regatul Raiului”. Ei mi-au oferit mare bucurie şi au fost folositori în a determina oamenii „obişnuiţi” ca să înveţe !

IUDA ISCARIOTEANUL a fost de asemeni un Zelot convins, care judeca şi mare critic faţă de el însuşi şi faţă de alţii, ceea ce ascundea o profundă lipsă de stimă de sine.

De ce am permis un „canonic imoral” ca Iuda în compania mea ? Pentru că toţi au fost bine veniţi în compania noastră. Niciunul nu a fost perfect. Toţi aveau slăbiciuni. Nimeni nu era perfect. Creatorul nu se joacă cu precizie, cu copiii lui. Şi nici eu.

MARIA MAGDALENA din BETHANIA, sora lui Lazăr şi a Martei.

Când am întâlnit-o prima dată în casa lui Lazăr, eu am văzut focul din ochii ei.

În timp ce Marta a avut responsabilitatea de gazdă, Maria repede s-a aşezat lângă mine şi a ascultat cu atenţie vorbele mele. Ea a pus întrebări directe.

Ea era o învăţătoare înnăscută.

Cât de mult mă bucură că Maria primeşte în final, respectul cuvenit pentru rolul ei nepreţuit, pe care l-a jucat în misiunea mea! Cât de mult m-a întristat, în toţi aceşti ani, faptul că unii au crezut că ea a fost o prostituată.

Eu nu am „alungat cei şapte demoni” din Maria. Eu am vindecat-o de o boală comună. În acel timp bolile erau socotite ca demoni.

Maria a fost mâna mea stângă. Ea a fost un apostol, la fel ca ceilalţi din compania mea.

Şi nu, noi nu ne-am căsătorit pentru multe motive, pe care eu le-am descris deja, dar noi ne-am iubit.

Ea nu a stat la picioarele mele, ci a stat alături de mine. Ea a fost o învăţătoare puternică a mesajelor mele.

Ea a fost o protectoare neclintită a misiunii mele.

Mariei i s-a rupt inima, atunci când i-am aruncat o ultimă privire de pe cruce. Şi pentru inima pură a Mariei singure, eu m-am arătat în faţa ei după  înălţarea  mea.

Maria, PreaIubita mea ! Îţi mulţumesc !

Nunta de la Cana.

Fata unei familii proeminente s-a căsătorit şi membrii familiei mele, eu şi apostolii mei, noi toţi am fost invitaţi.

În acest timp deja, cuvintele învăţăturii mele au ajuns departe şi zvonuri despre miracole,  care până la acel punct, nu s-au întâmplat încă.

Cu regret, mult mai mulţi au venit la nuntă decât invitaţi, doar să mă vadă pe mine şi nu să celebreze nunta.

S-a ajuns la un punct, în care mama mea pământeană a aflat că aproape s-a terminat vinul. Maria, convinsă de puterea mea, a venit la mine să rezolv problema.

Ca toţi oamenii divini, ca şi voi, eu la fel am fost sub stres şi multe au fost plasate asupra mea în acea zi şi când am fost confruntat să realizez un „miracol”, eu m-am repezit la Maria şi am spus : „Ce, este treaba mea?”.

Eu imediat am regretat aceasta. Eu am văzut şocul şi durerea pe faţa ei şi din adâncă simpatie, în linişte am dorit ca problema să fie rezolvată.

Şi aceasta a fost. Apa a fost schimbată în vin. Şi eu eram surprins ca oricare altul pentru că eu doar am gândit soluţia şi aceasta s-a şi împlinit...

Puterea mea a devenit mult mai  rafinată decât realizam eu. Un gând iubitor, plin de compasiune trebuia doar să intre în inima mea şi acesta se şi manifesta - dacă nu se împotrivea Voinţei Sursei, pe care eu am jurat să o servesc.

Eu a trebuit să fiu atent la gândurile mele.

Eu nu am intenţionat să mă folosesc de puterea mea, ceea ce m-ar fi îndepărtat de cei pe care am încercat să-i ating. Dar aceasta s-a întâmplat. Aceasta s-a petrecut. Şi cuvintele s-au răspândit.

Eu am continuat să cred că o mai mare conştienţă mă călăuzea în această materie. Şi au fost ocazii când am lucrat cu legile naturii, dacă demonstraţia servea un scop înalt.

Dar cum s-au întâmplat „miracolele” ?

Legile naturale nu au fost violate. Totul deja există în Mintea lui Dumnezeu. Sursa nu este surprinsă - niciodată. Nu există nimic în afara Creatorului. Nimic. Universul nu este deosebit de holograma voastră. Fiecare bucăţică a hologramei posedă pictura întreagă.

Toate informaţiile există. Tot ce se întâmplă în producerea „miracolelor", este o „chemare"  a ceea ce deja există în Planul Divin.

Apa nu devine vin. Vinul este „chemat” şi înlocuieşte apa.

În cazul mersului pe apă, metoda simplă consta în a folosi corpul duplicat de energie („dublul eteric”), pentru a fi în două sau în mai multe locuri deodată.

Din nou ştiinţă de ficţiune? Nu, dragi prieteni, voi faceţi acest lucru în fiecare noapte, când dormiţi.

Ca şi un gând, o pictură, un cuvânt – care poate veni la viaţă instantaneu în imaginaţia voastră – aşa este şi în tărâmurile înalte, unde materia este mai puţin densă.

Ceea ce voi gândiţi se manifestă instantaneu.

Acesta este unul dintre motivele pentru care această şcoală numită Pământ, este atât de îndepărtată de celelalte părţi locuite ale Universului. Voi încă mai trebuie să învăţaţi cum să vă controlaţi gândurile voastre.

Acolo afară, acestea ar produce un mare dezastru. Fiţi mulţumiţi că lumea voastră este atât de densă, că fiecare gând negru pe care îl gândiţi nu se manifestă (instantaneu) în viaţă.

Primul meu DISCURS a fost în templul din Capernaum, camera s-a umplut până la maxim, după ştirea evenimentelor de la nuntă. Când priveam feţele lor curioase şi în aşteptare, eu am ştiut că ei aşteptau de la mine să mă proclam conducătorul noii revolte politico-militare împotriva Romei.

„Fraţi şi surori, eu am venit să proclam Regatul lui Dumnezeu pe Pământ. Acest Regat va îmbrăţişa totul, pe Evreii şi Arianii, pe bogaţi şi săraci, pe oamenii liberi şi pe sclavi, pentru că Tatăl nostru nu este cel care acordă respect persoanelor (atributelor/funcţiilor).

Cum câştigă cineva intrarea în acest Regat ? Nu prin sabie sau prin decretul regilor. Regatul Raiului este aici, acum, aşteptând doar dorinţa voastră de a intra.

Exprimaţi-vă doar încrederea voastră, dragostea faţă de voi-înşivă, faţă de fraţii voştri şi faţă de Dumnezeu !

Aveţi încredere în credinţa copilărească, că Tatăl vostru vă iubeşte şi atunci voi sunteţi în Regatul lui.”

Ei s-au uitat la mine, tulburaţi. Ce am spus eu ? Ce au înţeles ei ?

Regatul lui Dumnezeu este aici şi acum ? Eu nu văd acest lucru.

Iubiţi doar şi veţi fi acolo ? Eu mi-am iubit copiii, nevasta şi ţara mea şi încă sunt în lanţuri.

Schimbarea nu vine de la o mână deschisă, ci doar de la pumnul strâns !

Eu nu m-am aşteptat la mai mult. Eu am oferit o cale de gândire şi trăire, ce nu a fost experimentată înainte. Aceasta ia timp, poate mai mult decât am avut eu.

Unul poate doar să semene sămânţa. Unul poate doar să aibă încredere în acel vultur de sus, de deasupra pădurii.

Ce înseamnă exact, încrederea ? Aceasta nu este doar o idee, de asemeni este o energie, ca orice altceva, cu atracţia ei magnetică proprie.

„Acţionaţi ca şi cum aveţi încredere şi încrederea vi se va da”. Acesta este un adevăr.

Încrederea este aceeaşi cu actul de a da, cu scopul de a primi. Aveţi încredere în ceva, nu contează cât de incredibil pare şi voi veţi atrage acel ceva aproape de voi.

Credeţi că aveţi încredere şi veţi avea încredere.

ÎNCREDEREA este un act de a vă abandona unei cunoaşteri mai înalte şi în acea abandonare, voi veţi fi purtaţi fără efort pe un râu de iubire şi înţelepciune, vă veţi purta spre visul vostru cel mai măreţ.

După acel discurs public, eu am trimis apostolii mei în prima lor misiune, fără mine. Eu i-am atenţionat să nu propovăduiască, ci doar să ofere călăuzire.

Eu le-am spus că noi nu suntem împotriva nimănui, cuprinzând Roma, ci pentru toţi şi că noi înşine nu am făcut parte din nicio mişcare politică.

Vorbiţi din inima voastră, am spus eu, şi veţi vorbi bine !

Şi eu de asemeni, le-am cerut un act de încredere : Când plecaţi, luaţi doar hainele de pe voi. Să nu luaţi mâncare, apă, bani. Aveţi încredere în Călăuzirea Iubitoare, ce înţelege că voi trăiţi în lumea materială şi că trebuie să aveţi mâncare, haine şi adăpost. Aveţi încredere şi vi se va da, aşa cum este dată la păsări în aer şi la florile de liliac de pe pământ.

De ce nu ar avea grijă de voi, Copiii lui, un Dumnezeu Iubitor ?

Având încrederea unei seminţe de muştar, nu înseamnă să aveţi puţină încredere, înseamnă să aveţi încredere absolută, încrederea pe care o are ghinda că o să devină un stejar, chiar dacă aceasta nu pare posibil. Este încrederea ce dă voie la râu să vă ducă şi să nu înotaţi împotriva curentului.

Eu vă promit, se va avea grijă de voi, dar acea protecţie poate că nu o să se arate în felul în care eul uman ar dori-o.

Poate voi o să primiţi un iaht frumos pentru a înfrunta furtuna. Poate voi o să primiţi o barcă solidă. Şi o barcă solidă, pentru o persoană care se pare că se îneacă, i se pare ca vaporul Queen Mary. Amândouă o să vă ducă la destinaţie, în siguranţă.

Valoarea judecăţii nu aparţine vaselor, ci nouă.

Înainte de a trimite pe apostoli în prima lor misiune, eu i-am chemat şi le-am dat binecuvântarea mea :

„Binecuvântaţi sunt cei săraci în lucruri materiale, pentru că abundenţa Regatului este a lor.

Binecuvântaţi sunt cei cărora le e foame şi sete pentru virtute, pentru că ei o să fie împliniţi.

Binecuvântaţi sunt cei blânzi, pentru că ei o să moştenească Pământul.

Binecuvântaţi sunt cei cu inima pură, pentru că ei sunt una cu Dumnezeu.

Binecuvântaţi sunt cei care jelesc, pentru că ei o să fie alinaţi.

Binecuvântaţi sunt cei care plâng, căci ei se vor înveseli.

Binecuvântaţi sunt îndurătorii, pentru că ei vor primi graţia.

Binecuvântaţi sunt cei care sunt împăciuitorii, căci ei o să fie numiţi Copiii lui Dumnezeu.

Binecuvântaţi sunt cei care sunt persecutaţi pentru dreptatea lor, ei au Regatul Raiului.”

Şi apoi :

„Nu vă luptaţi cu focul prin foc, nu scoateţi un ochi pentru un ochi. Dacă vecinul vostru loveşte o parte a obrazului vostru, întindeţi şi partea cealaltă.

Primiţi injustiţie în loc să fiţi sursa acesteia. Fiţi buni şi miloşi faţă de toţi care sunt în necaz şi nevoi.

Să nu judecaţi, ca nu cumva să fiţi judecaţi.

Încă vă atenţionez să-i ascultaţi pe profeţii falşi care or să vină la voi în haine de miel, ascunzând lupi înlăuntrul lor. După fructele lor voi îi veţi cunoaşte pe ei.

Tatăl din Ceruri lasă Soarele să strălucească atât peste cel rău, cât şi peste cel bun ; şi trimite ploaie la cei drepţi şi la cei nedrepţi.

Voi sunteţi Copiii lui Dumnezeu.”

PRIMA MISIUNE a fost un MARE SUCCES !

(continuare în Partea a 5-a)