Mesaj de la SANANDA prin Sean BRADLEY : Povestea Vieţii lui ISUS-SANANDA – PARTEA a 3-a (23 august 2004).

Mesaj de la SANANDA

prin Sean BRADLEY

Povestea Vieţii

lui

ISUS-SANANDA

(Traducere de Graţia)

– 23 august 2004 –

PARTEA a 3-a

(continuare din Partea a 2-a)

Şi acum am ajuns la un alt punct al controversei din viaţa mea.

În acea conjunctură, în Noul Testament eu, în mod simplu... am dispărut ! Într-un moment eu eram un copil de treisprezece ani, în momentul următor – un bărbat de treizeci de ani !

Ce s-a întâmplat în cei şaptesprezece ani ? Eu presupun, ca şi Rip Van Winkle, că eu am dormit şi apoi m-am trezit...

De ce oare, poate vă întrebaţi, autorii Bibliei au lăsat pe dinafară o aşa mare parte importantă din viaţa mea şi faptul că am avut fraţi şi surori ?

Poate că, după evenimentul împlinirii vârstei de treisprezece ani şi obţinând „maturitatea” în tradiţia Evreiască, ei au simţit că nu s-a întâmplat nimic important ? Poate ei au simţit că „Fiul lui Dumnezeu” nu poate fi înconjurat de rude şi nu poate trăi o viaţă mediocră ? Poate ei nu au crezut că unele din activităţile mele din acei ani, s-ar fi reflectat bine în ideea lor de Mesia.

Poate că ei, simplu, au uitat ?

Aduceţi-vă aminte, Biblia a fost scrisă la vreo şaizeci de ani după moartea mea. Chiar şi apostolii pot avea amintiri alterate.

Eu vă voi oferi alte câteva experienţe din tinereţea mea, ceea ce va pune unele din ultimele mele decizii, într-o nouă perspectivă.

„A avut Iisus o prietenă”

Eu nu aş fi drept, dacă nu aş spune că am fost conştient că unele femei tinere din Nazaret, se pare, că au fost înclinate să se uite la mine.

REBECCA, fiica lui Ezra, era dintr-o familie înstărită de comercianţi şi noi de multe ori ne-am plimbat împreună la poalele dealurilor din apropiere, discutând tot timpul. Ea a fost o femeie cu o conştiinţă adâncă, cu o inimă blândă şi o minte ascuţită.

Mie mi-a plăcut mult să fiu în compania ei. Până la urmă, realizând că eu nu spun nimic despre relaţia noastră, Rebecca şi-a adunat tot curajul ei şi a pus problema căsătoriei.

Dragii mei, căsătoria este o cale minunată ce aduce iubirea Mamei/Tatălui în cele două inimi. Aceasta poate fi un angajament ce îi ajută pe amândoi în călătoria lor.

Căsătoria nu ar trebui să fie niciodată o legătură obligatorie, ci o bucurie ce dă libertate. Aceasta nu ar trebui să subjuge o inimă celeilalte, ci să susţină ambele inimi în creşterea lor. Căsătoria, ca orice altceva în viaţă, devine sacră prin intenţia ce este adusă în aceasta.

Pot doi oameni să trăiască împreună fără o căsătorie şi totuşi să formeze o uniune sacră ce încântă pe Dumnezeu ? Absolut. Sursa nu este interesată de structuri sau formule, convenţii sau status quo.

Creatorul este interesat doar de expresia iubirii, oriunde ar înflori.

Vorbesc eu oare, despre căsătoria dintre homosexuali şi dintre lesbiene, de asemenea? Da. Nu este nimic păcătos sau ruşinos, când doi oameni se alătură prin dragoste.

De fapt, fraţi şi surori, voi sunteţi ambii, masculin şi feminin, într-o măsură sau alta. Voi cu toţii vă îndreptaţi spre o lume mult mai echilibrată sexual, o lume androgină. Să nu descurajaţi dragostea, dragii mei, în oricare formă, este singura voastră salvare.

Şi permiteţi să mai adaug ceva, ca răspuns la întrebarea formulată în mintea voastră : Dragostea dintre doi sau mai mulţi, poate exista ca un acord reciproc, informat şi responsabil. Altfel este o subjugare a libertăţii celuilalt şi aceasta nu este acceptabilă în nicio circumstanţă.

Aţi crezut voi, fraţii şi surorile mele, în adâncul inimii voastre, că eu aş putea rămâne pentru orice altceva, în afară de iubirea necondiţionată, liberă de orice judecată şi critică ? Vă rog, să nu mă duceţi într-o politică bazată pe frică şi vă rog să nu folosiţi numele meu în alte tactici, ce diminuă iubirea şi înţelegerea  ce restrânge alegerea liberă, pe care fiecare inimă a individului uman trebuie să o facă.

Deci, eu celebrez căsătoria şi sexul, dar eu celebrez mai presus de toate iubirea.

Dar căsătoria, pentru mine, nu ar fi servit misiunii mele. Responsabilitatea mea faţă de cei dragi mie, m-ar fi îndepărtat de la învăţătură. Şi eu nu am vrut să creez o genealogie de băieţi şi fete, care poate ar fi devenit o „familie regală” adunând putere în generaţii consecutive. Nu era bine.

Eu am iubit-o pe Rebecca foarte mult. Dar eu nu am putut să mă căsătoresc cu ea sau cu altcineva. Rebecca a primit această ştire cu greu şi s-a decis să nu se căsătorească, rămânând loială mie şi învăţăturii mele. Ea a fost o binecuvântare în cercul meu. Ea a fost prezentă la moartea mea.

În acest timp a fost o furie generală a oamenilor, ce a crescut faţă de plata taxelor la Roma şi faţă de ocupaţia generală şi aşa s-a născut un grup naţionalist ce s-a auto-numit Zeloţi, un grup mai mult politic decât religios, care nu a aşteptat venirea unui Mesia ca să îi elibereze.

Eu eram de şaptesprezece ani când fratele meu James s-a alăturat la acel grup, în acelaşi an când fratele mamei mele, Simon, s-a alăturat şi el.

Tot Nazaretul era împărţit în două, fiecare alegând un grup sau altul, în funcţie de atitudinea faţă de Roma. Desigur, aceste diviziuni şi-au găsit calea lor şi în casa noastră.

Maria a ştiut că eu voi juca un rol important în evenimentele timpului şi chiar a crezut că eu am fost Mesia. Nu uitaţi că Mesia a fost considerat ca fiind un conducător militar sau politic, trimis de Dumnezeu pentru a-i elibera pe Evrei şi pentru a crea o ţară a Evreilor.

Deşi m-am născut Evreu şi am celebrat sângele în mine, eliberarea Evreilor – sau oricărei naţiuni – de ocupaţia fizică, nu a fost misiunea mea.

Misiunea mea a fost să eliberez spiritul uman de ocupaţia impusă de sine şi de iluzie. Să trezesc spiritul uman la descendenţa sa divină !

Spaima câtorva din membrii familiei mele şi a multor din Nazaret, care s-au uitat la mine ca la posibilul conducător, a fost evidentă, când eu am refuzat să fiu implicat. Această decizie a deschis răni adânci în familia mea şi în comunitatea mea, din care, câteva nu s-au vindecat niciodată.

Şi în timpul acelor ani eu m-am concentrat pe suportul financiar şi material al familiei mele, angajându-mă în eforturile zilnice, pe care voi toţi le înfruntaţi. Chiar şi Iisus a trebuit să plătească facturile.

Eu, treptat, am extins responsabilităţile gospodăriei printre fraţii şi surorile mele, în aşa fel ca eu să îmi pot continua studiile mele. Şi da, mi-au fost acordate multe oportunităţi să călătoresc pe teritorii îndepărtate, la sugestia şi prin ospitalitatea multor Magi şi oameni sfinţi.

Eu, de fapt, am călătorit în EGIPT, PERSIA şi INDIA. Eu am petrecut ceva timp chiar şi în CHINA.

Înăuntrul anticamerelor marilor piramide din EGIPT – vă spun că nu a fost intenţionat niciodată ca acestea să fie cavouri pentru regii ego-maniaci (ei trebuie să descopere încă un corp mumificat în una dintre anticamere) – eu am învăţat secretul de a transcende corpul fizic, de a înfrunta frica unuia, sau de a controla emoţiile altuia.

În PERSIA eu am învăţat de relaţia stelelor faţă de Pământ şi Pământul faţă de bărbaţi şi femei, şi am fost şcolit în matematică înaltă şi geometrie sacră.

În INDIA am studiat cu maeştrii Hindu şi am explorat multiplele dimensiuni ale conştiinţei şi am învăţat să formez materie solidă din gând pur.

La reîntoarcerea mea, eu am studiat cu Fraţii ESENIENI care au ajutat la formarea tuturor experienţelor şi învăţăturilor mele într-un întreg coerent.

Şi aceasta a dus puterea mea mentală la nivele tot mai înalte.

Aveţi încredere în mine, fraţi şi surori, eu nu am fost primul şi nici ultimul care a făcut ceea ce voi numiţi miracole. Eu pur şi simplu am învăţat iscusinţa de la cei care au învăţat înaintea mea, aşa cum şi voi veţi învăţa de la cei care vor veni.

Şi, cu adevărat, aici nu sunt „miracole” aşa cum gândiţi voi. Există doar legi naturale şi utilizarea lor, unele din acestea sunt legi, ca şi atracţia electro-magnetică, ştiţi deja şi voi.

Altele, pur şi simplu, trebuie să le învăţaţi.

De ce nu este menţionată călătoria mea în acele locuri îndepărtate ? Nicio menţiune despre cei de la care am învăţat şi cei care au învăţat de la mine ?...

Poate pentru că, din nou, scriitorii de dinainte au gândit că orice descriere umană descreşte divinitatea mea.

Noi toţi învăţăm unul de la altul, prietenii mei – învăţătorii mei.

Fiind prezenţi acum cu mine, voi mă învăţaţi pe mine despre voi, despre dorinţele voastre, aşteptările voastre, frica voastră. Viaţa voastră.

Nici o fiinţă din tot Universul universurilor nu cunoaşte totul. Sunt fiinţe mari în spatele meu, pe drumul lor, sunt fiinţe mari în faţa mea. Dar cu adevărat, toate drumurile sunt simultane, nici unul mai mare decât altul.

Învăţaţi-vă unul pe altul ! Celebraţi călătoria, nu destinaţia !

A fost un timp când am lăsat tinereţea mea în spate şi am îmbrăţişat din plin cine eram şi misiunea ce stătea în faţa mea.

Eu am început să-i învăţ pe cei din jur deschis : copiii Mamei/Tatălui nu au nevoie de intermedierea preoţimii. Ei trebuie doar să pătrundă în linişte înlăuntrul lor, să întrebe şi totul va veni la ei.

Eu am spus că nu biserica, sau templele, sau peşterile munţilor sacri erau necesare pentru comuniunea cu Dumnezeu. Şi oriunde am călătorit eu, am vorbit despre un Singur Dumnezeu, Sursa Unificată, Marele Iniţiator, Mama/Tatăl.

Şi eu i-am învăţat despre meritul egal pentru toate femeile şi toţi bărbaţii.

Şi eu am avut doar o singură rugăminte pentru toţi copiii a Tot Ceea Ce Este : „Iubiţi-l pe Dumnezeu cu toată inima voastră, cu toată mintea voastră şi cu tot sufletul vostru – pentru că voi sunteţi o parte din Dumnezeu şi iubiţi-i pe ceilalţi ca pe voi înşivă, pentru că voi sunteţi unul !”

Prin această învăţătură, eu am plantat sămânţa morţii mele.

(continuare în Partea a 4-a)