sâmbătă, 2 iulie 2016

MarYan : “CHICO XAVIER” (2010) şi transmisiile mediumnice din “Lumea de Dincolo”.



“CHICO XAVIER” (2010)
şi
transmisiile mediumnice
din
Lumea de Dincolo





Iată că, după ce de atâtea ori am folosit cuvântul „medium” pe acest blog – mai ales cu referire la Sal Rachele, dar şi la mulţi alţii – a sosit şi vremea ca, la această Categorie, a „Filmelor - Documentare”, să venim cu o serie de filme care au ca subiect tocmai acest aspect, al MEDIUMNITĂŢII (sau „channeling”, mai „modern” spus, adică în limba engleză).

Pentru cei care au studiat aspectele „ezoterice” ale vieţii încă de mai bine de 25 de ani, familiarizaţi cu cercetările unor „clasici” în domeniu, precum Scarlat Demetrescu, Iulia Haşdeu & B.P.Haşdeu (cu celebrul său „Sic Cogito”) şi mulţi alţii, aceste informaţii despre „channeling” şi „transmisie mediumnică” pot părea a fi chestiuni cât se poate de „normale” (de fapt, „naturale”) – ei bine, realizez că sunt tot mai mulţi dintre cei mai de puţin timp „treziţi” care au intrat abrupt în informaţiile zise „spirituale” (mai ales în „lupta cea mare”, „a la Cobra”, anti-cabalistică, şi a dezvăluirilor despre ceea ce se petrece în spatele Scenei Planetare) fără a avea puse la punct aspectele minimale fundamentale ale Cunoaşterii Spirituale.

De aceea, acum ne străduim să începem să remediem acest „neajuns”, pentru cei aflaţi în asemenea situaţie, venind în continuare cu o serie de filme artistice care se bazează pe cărţile (tran)scrise de un mare medium brazilian : CHICO XAVIER.



Dacă în Zona Românească un Scarlat DEMETRESCU a reuşit să sintetizeze într-un mod foarte limpede informaţiile despre „Lumea Spirituală”, în celebra sa Lucrare-Tratat „Din Tainele Vieţii şi ale Universului” (deşi „Adevărul Divin” expus acolo, nu sare mai sus de 70-75%), se pare că acelaşi lucru s-a petrecut în Brazilia, tot cam în aceeaşi perioadă (cea inter-belică, din prima jumătate a anilor 1900), când Chico Xavier a ajutat – prin intensa şi foarte prolifica lui activitate (în jur de 450 de cărţi „transcrise mediumnic”!) – la generarea şi amplificarea unui puternic „curent spiritist” în această ţară sud-americană, contribuind astfel la atitudinea generală din prezent a brazilienilor, care discută normal despre spirite şi mediumnitate, la fel cum indienii asiatici vorbesc în mod natural despre karmă şi re-încarnare...

(Ca paranteză „politică”, observăm că atât Brazilia, cât şi India fac parte din structura BRIICS sau „Alianţa ESTICĂ”... şi deloc întâmplător!)


Ca întotdeauna, evenimentele se manifestă într-o sin-cronicitate aş spune „debordantă” ! : participând la o ceremonie religioasă de co-memorare a unui „defunct”, şi re-amintindu-mi de semnificaţiile reale ale aspectelor religioase şi spirituale care erau punctate în acea „slujbă”, dintr-o dată în faţa ochilor mi-a apărut imaginea filmului „Nosso Lar” („Casa Noastră”), ca find mult mai apropiată de „Realitate” decât ceea ce se „cânta”, în acel moment, în limbajul „ortodox”...

...Astfel că, dorind să creionez un articol despre acest film „iniţiatic” (de iniţiere în cunoaşterea „Vieţii de dincolo”), descopăr uimit cum, de câteva zile, prietenii de la „Ieşirea din Matrix” expun, pe blogul lor, exact acest subiect (filmele lui Chico Xavier) !


Pe de altă parte, deşi îmi doream să expun filmul amintit anterior, am realizat în scurt timp că, precum în cazul documentarului „Secretul”, şi aici este important să o iau cu „Începutul”, care în acest caz este reprezentat de primul film, despre viaţa lui Chico Xavier, realizat în anul 2010.

Şi, înainte de a viziona filmul, haideţi să parcurgem şi o altă prezentare a acestuia, realizată de către Răzvan Petre, de pe site-ul „spiritus.ro” – cel care oferă una dintre cele mai impresionante colecţii de filme tematice „spiritiste” :




Francisco Candido (Chico) XAVIER a fost cel mai respectat medium din Brazilia, o poziţie de mare autoritate morală într-o ţară unde circa 32 de milioane de persoane au convingeri „spiritiste”.

A publicat 450 de cărţi, al căror autor nu s-a recunoscut niciodată a fi, spunând că el doar a reprodus ceea ce îi dictau spiritele. Şi-a cedat toate drepturile de autor, începând cu prima sa carte.

Autorul se prezintă ca un cercetător al lumii spirituale, traducând percepţiile sale într-o formă didactică, mai uşor de înţeles de către oameni.


Acesta a contribuit mult la dezvoltarea „spiritismului creştin” în Brazilia, atât moral, cât şi material.

El închidea ochii şi punea pe hârtie poeme, articole şi mesaje – aşa zisa „scriere sub dictare spiritistă”, denumită şi „psihografie”.

(Psiho-grafia poate fi inspirată, semi-conştientă şi mecanică, după gradul de conştienţă al mediumului pe parcursul scrierii spiritiste. Pentru detalii, citiţi „Cartea Mediumilor”, de Allan Kardec.)

Cărţile lui Chico au consolat numeroşi oameni, au răspândit pacea, au stimulat filantropia, având o imensă influenţă benefică asupra poporului brazilian.

Pentru admiratorii săi fervenţi a fost un sfânt ; pentru sceptici, un personaj curios, ce îi punea pe gânduri.


Mai mult decât traseul unei vieţi particulare, acest film biografic ne prezintă câteva experienţe tipice trăite de un medium modern.

Regăsim aici câteva TEME UNIVERSALE, ingenios puse în contrapunct de regizor, cum ar fi :

- credinţa respectuoasă, în opoziţie cu scepticismul vanitos ;

- încercările de a demasca „plagiatul şi escrocheria” de către ignoranţi într-ale spiritualităţii ;

- slăbiciunile omeneşti ale mediumului, în opoziţie cu marile adevăruri spirituale pe care el le transmite semenilor ;

- intoleranţa Bisericii, ca instituţie umană, în opoziţie cu sprijinirea ei de către munca mediumului, ca instituţie spirituală ;

- puritatea viziunii spiritelor, în opoziţie cu cinismul şi pragmatismul societăţii contemporane ;

- suferinţele specifice mediumnităţii, în opoziţie cu lipsa unei recompense financiare juste, pe măsura efortului depus ;

- atacurile forţelor adverse invizibile, sub forme neaşteptate : violenţe, calomnii, trădări, boli, pierderi, energii negative etc.


Filmul este rafinat, plin de învăţăminte, de mare folos celor interesaţi de domeniul spiritual şi ezoteric.”



 
MarYan


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu