sâmbătă, 11 februarie 2017

HATHORII prin Tom KENYON : Oportunităţi de EVOLUŢIE în interiorul NODULUI de HAOS (15 aprilie 2010).



prin Tom KENYON

Oportunităţi de
EVOLUŢIE
în interiorul

– 15 aprilie 2010 –





Nota MarYan :

Pentru a înţelege cât mai în profunzime Mesajul Hathorilor, recomandăm studierea şi a celorlalte mesaje pe care le-am postat pe blog, la Subiectul-Categoria corespunzătoare, referitoare la HATHORI şi la informaţiile oferite de aceştia, transmise prin TOM KENYON.

După cum s-a putut observa şi din mesajele anterioare ale Hathorilor, acestea, ca şi cele care vor urma, se concentrează pe subiectul NODURILOR de HAOS şi a consecinţelor generate de aceste Noduri, din multiple perspective.

De fapt, după cum deja aţi putut sesiza, „Nodul de Haos” reprezintă conceptul sub care poziţionează Hathorii ideea Transfomărilor Planetare profunde care au loc, în prezent, pe Planetă, la toate nivelurile.

Sperăm că modul în care sunt prezentate acestea – de către aceste deosebite Fiinţe Cosmice – vă poate ajuta în reprezentarea cât mai limpede şi clară a ceea ce înseamnă aceste Vremuri, atât la nivel personal, cât şi planetar...

...Astfel că, manifestările de „dez-ordine” şi „haos” pe care le percepem, în prezent, inclusiv în viaţa socială (şi inclusiv din Zona Românească), să poată fi văzute din perspective mult mai înalte şi mai reale – cele ale unor Transformări Planetare care au loc în prezent, pe toată Planeta şi la care cu toţii suntem părtaşi, fie că ne „convine” sau nu.

Pentru că aceste Transformări fac parte din PLANUL DIVIN şi nu ţin de Liberul nostru Arbitru (Libera Alegere), se pare că nu prea le putem evita !

Însă, ceea ce putem ALEGE se referă la ATITUDINEA noastră (prin Percepţia pe care alegem să o manifestăm) în faţa acestor energii trans-formatoare – Noduri de Haos care ajung în faţa noastră : le putem privi ca şi „haos” şi „distrugere” a vieţii noastre de „confort” (de fapt, de obişnuinţe), de până acum... sau putem vedea, în mijlocul „furtunii de afară”, chiar şi Frumuseţea, Ineditul şi Provocarea în Noile noastre Vieţi, ce ne oferă un potenţial înalt de Salt Cuantic în Conştiinţă, în aceste Vremuri Trans-formatoare.

Aceeaşi perspectivă este evidenţiată şi în acest Mesaj al Hathorilor, cu co-relaţii între Transformările Planetare la nivelul Liniilor de câmp de tip LEY şi schimbările ce pot surveni în personalitatea fiecăruia (în corpul fizic, emoţional şi mental).

În concluzie, dacă vă puteţi relaxa şi re-armoniza aceste structuri personale, inclusiv (re)ascultând tonalităţile muzicale astrale, oferite de aceste foarte interesante Fiinţe Cosmice, în timp ce „haosul din jur” (fie la nivel politic, social, economic-financiar sau familial) nu vă mai „atinge” ca până acum, înseamnă că aceste mesaje au început să-şi atingă... SENSUL (şi nu doar Scopul) ! :






În acest Mesaj Planetar, dorim să ne referim la amploarea tot mai mare a NODULUI de HAOS în care aţi intrat.

Mesajul nostru se con-centrează asupra efectelor subtile şi mai puţin subtile asupra conştiinţei voastre, ca urmare a schimbărilor ce se petrec la nivel Planetar.

După cum am spus în mesajul nostru anterior, sunt tot mai greu de previzionat cu exactitate evenimentele seismice şi vulcanice, fiindcă aţi intrat într-o etapă extrem de instabilă.

În luna octombrie a anului trecut (2009), noi prevedeam că urma să intraţi într-un Nod de Haos, care va duce la niveluri tot mai mari de haos, şi că guvernele şi instituţiile voastre vor avea dificultăţi în lupta cu acestea.

Şi, într-adevăr, acest lucru se şi petrece, de la tipare extreme şi aberante ale vremii, peste tot în lume, la o intensificare acută a activităţii seismice, sau la actualele erupţii ale vulcanului din Islanda.

Aceste manifestări diferite ale Nodului de Haos vor continua să se înteţească şi să inter-actioneze, în moduri creative şi imprevizibile.


Mesajul nostru nu se concentrează pe provocările de natură fizică cu care vă veţi confrunta, pe măsură ce Nodul de Haos îşi măreşte sfera de acţiune, ci mai curând pe oportunităţile de evoluţie ce vă aşteaptă, dacă sunteţi pregătiţi să le revendicaţi.

În primul rând, haideţi să postulăm o idee care poate fi nouă pentru unii dintre voi, dar cunoscută de multă vreme de către alţii.

Atunci când privim Pământul, îl vedem în mare măsură la fel cum vă vedem pe voi – o geometrie strălucitoare de Lumină, în formă de ou.

Ca şi voi, Pământul are canale pentru energia subtilă. În corpul vostru, aceste canale de energie subtilă sunt cunoscute sub denumirea de Meridiane, fiind legate de Forţa de viaţă a organelor voastre vitale, sau sub numele de Nadis-uri, un Sistem mai complex şi mai subtil de Canale energetice legate de Chakre.

Pământul dispune de propria sa Reţea de canale de energie subtilă. Unele dintre acestea se numesc LINII LEY. Ele sunt canale pentru curgerea energiei subtile prin corpul Pământului, similar canalelor voastre de energie subtilă.

Însă, desigur, energiile care circulă prin interiorul Pamântului sunt mult mai puternice decât cele care circulă prin corpul vostru. Dar, de bună seamă, există o strânsă legătură între meridianele/nadis-urile voastre şi Liniile Ley ale Planetei voastre.




Planeta voastră intră într-o nouă fază a Procesului său de Înălţare. Iar acest fapt este semnalat de mulţi factori, pe unii dintre ei putându-i detecta, pe alţii nu.

Doi dintre aceşti factori au de-a face cu mişcările tectonice şi cu activitatea vulcanică.

Înaintea unui Cutremur sau a unei Erupţii Vulcanice, are loc o mişcare masivă a energiei subtile care circulă prin Liniile Ley ale Pământului (în preajma unui eveniment seismic).

Această deplasare a energiilor subtile are loc înaintea producerii mişcărilor tectonice.

Schimbările tectonice sunt cele care creează sau generează activitatea seismică, după cum a declarat în mod clar ştiinţa voastră.

Însă, înaintea unui cutremur, afluxul de energie subtilă de-a lungul meridianelor (Liniilor Ley) survine cu ore, zile şi chiar săptămâni înaintea producerii cutremurului şi/sau a erupţiei vulcanice în sine.

Acesta este vestitorul evenimentului fizic !

Iar noi dorim să ne referim la aspectul energetic subtil al activităţii seismice şi vulcanice, fiindcă aceste fluctuaţii de la nivelul meridianelor Pământului – sau al Liniilor Ley – vă afectează în mod direct.




Mulţi dintre voi simt reacţii rezonante în corpul lor. Aceasta înseamnă că, atunci când energia subtilă, asociată cu un viitor cutremur sau o viitoare erupţie vulcanică, se mişcă printr-una dintre Liniile Ley ale Pamântului, poate apărea o mişcare corespunzătoare în sistemul vostru de meridiane.

Este ca şi cum aţi deveni un Baro-metru pentru ceea ce urmează să se petreacă.

Unele persoane sunt mai sensibile decât altele şi, de aceea, efectele vor fi mult mai pronunţate, la acestea dintâi.

Persoanele sensibile pot fi receptive la energiile subtile ale schimbărilor terestre, de la o distanţă de mii de mile faţă de evenimentul în sine.

Dar, chiar şi aceia care sunt mai puţin sensibili, pot resimţi efectele. Întrucât activitatea seismică şi vulcanică se intensifică, mulţi dintre voi simţiţi o creştere a acestor reacţii rezonante bizare, în corpul vostru.


Şi acesta este subiectul asupra căruia vrem să ne îndreptăm, acum, atenţia.

Noi înţelegem şi recunoaştem consecinţele cumplite ale activităţii seismice şi vulcanice din Realitatea voastră 3D, dar am dori să ştiţi că aceleaşi evenimente creează deschideri energetice, portaluri evolutive în care voi puteţi pătrunde.

Ele vestesc nu doar schimbările de la nivelul Scoarţei Pământului fizic, ci sunt şi vestitorii Transformării Conştiinţei Umane şi Planetare.

Permiteţi-ne să descriem unele dintre efectele la nivel fizic şi emoţional, pe care le produc aceste energii subtile, legate de activitatea seismică.

Reţineţi că, atunci când un cutremur sau o erupţie vulcanică sunt iminente, are loc o revărsare de energie subtilă prin meridianele sau Liniile Ley ale Pământului, în perioada pre-mergătoare producerii acestor evenimente.

Concomitent, în corpul vostru fizic au loc Reacţii Rezonante, mai ales în cazul acelor persoane sensibile la astfel de fenomene.

Atunci când are loc o mişcare a acestei energii subtile prin sistemul vostru de meridiane, se pot manifesta tot felul de fenomene ciudate.




Acestea includ, nelimitându-se desigur la acestea :

- intensificarea unor probleme legate de memoria pe termen scurt,

- episoade de bufeuri şi frisoane temporare,

- disconfort fizic inexplicabil şi chiar

- dureri care par să apară fără motiv, după care dispar.

De asemenea, puteţi avea scurte momente în care vi se perindă prin minte toate problemele.

Iar episoadele de scădere subită a nivelului energetic se vor înmulţi. În aceste stări energetice ciudate, vă veţi simţi ca şi cum sunteţi, brusc, lipsiţi de energie.

Am vorbit despre aceste stări în mesajele precedente, dar tot mai mulţi oameni se vor plânge de oboseală, epuizare şi, în acelaşi timp, de incapacitatea de a avea un somn odihnitor.

Se vor înmulţi şi stările de somnolenţă.


Dacă vă aflaţi în locuri în care vă puteţi întinde, sau măcar închide ochii, aceasta este cea mai bună cale de a trece peste aceste fenomene specifice.

Atunci când se manifestă aceste stări, deseori, însă nu întotdeauna, acestea sunt un efect al fluxurilor seismice de energie subtilă, care circulă prin sistemul energetic al Pământului sau Liniile LEY.


Acestea sunt timpuri în care Pământul însuşi îşi transformă nivelurile de Conştiinţă Planetară, iar voi vă puteţi „atârna de pulpana lui”, ca să zicem aşa.

Câtă vreme Pământul însuşi îşi transformă conştiinţa, în acele momente, puteţi intra şi voi în Stări profunde de Conştiinţă.

Sfatul nostru este de a vă detaşa de lume şi să vă abandonaţi experienţei de a vă cufunda în lumea voastră lăuntrică.

Unii vor pătrunde în Realitatea lumii lăuntrice, proces ce are imense efecte vindecătoare şi dătătoare de putere. Alţii nu vor simţi decât că sunt „scoşi din circuit” şi nu-şi vor mai aminti ce anume s-a întâmplat.

Dar dacă, în acele momente, vă puteţi permite ca să vă odihniţi, chiar în mijlocul activităţilor voastre zilnice, veţi avea mari beneficii.


Alteori, unii dintre voi ar putea avea Reacţii opuse acestora.

Aţi putea simţi cum corpul vostru intră într-o stare de agitaţie, aparent fără niciun motiv, ca şi când vi s-ar accelera metabolismul.

Dacă veţi fi conştienţi de energiile subtile, veţi observa că aceste stări sunt generate de corpul vostru subtil de energie (cum ar fi KA-ul), ce vibrează mult mai intens decât de obicei.

Această senzaţie de accelerare vibraţională poate dura puţin sau chiar câteva ore.

În aceste stări de super-conştienţă, aţi putea percepe o descărcare de informaţii cosmice şi/sau de Lumină Spirituală.

Aţi putea, de asemenea, descoperi că, în mod spontan, în corpul vostru se deschid noi canale de energie subtilă, fapt ce determină amplificarea fluxurilor de energie subtilă care circulă prin aceste canale.


Oricât de ciudate ar putea părea aceste stări fizice şi mentale, ele sunt adevărate DEMARAJE Evolutive.

Din păcate pentru Ritmurile voastre biologice de pe parcursul zilei, aceste stări unice mentale şi fizice apar, adeseori, în momente nepotrivite.

Dacă vă puteţi simţi bine cu acestea şi puteţi înţelege că sunt daruri pentru Evoluţie, puteţi beneficia enorm de pe urma lor.




În timp ce HOLONUL ECHILIBRULUI şi HOLONUL ÎNĂLŢĂRII – transmise în comunicări anterioare – vă pot fi de folos în mod cert (şi pot fi activate spre binele vostru), nu există nicio posibilitate de a scăpa de efectele fizice ale acestor evenimente seismice, asupra corpului şi conştiinţei voastre.

Aşadar, recomandarea noastră este ca să le acceptaţi, în loc să le opuneţi rezistenţă.

Consideraţi-le drept ceea ce sunt – nişte Oportunităţi de Evoluţie.


Odată cu acest mesaj, prezentăm în premieră Acordarea Dimensională a INIMII.

Aceasta este o acordare neobişnuită, fiindcă vine din viitor şi dintr-o energie a Pământului care nu există, încă, în prezentul vostru.

Vă sugerăm să o ascultaţi în acelaşi mod pe care vi l-am sugerat pentru ascultarea Acordării Dimensionale a Glandei Pineale.

În timp ce ascultaţi, îndreptaţi-vă conştienţa în chakra inimii şi imaginaţi-vă că sunetele pe care le auziţi ies din centrul energetic al inimii.

Acest Cod de Înălţare vă va ajuta inima să se echilibreze şi să găsească alinare şi sprijin, într-un aspect viitor al Pământului vostru.

Scopul său este să vă susţină în timpul evenimentelor haotice şi instabile ce se desfăşoară în jurul vostru.

Sunetele sunt esenţa vibratorie a unui Nou Pământ – un PĂMÂNT ÎNĂLŢAT. Este promisiunea unei noi lumi, iar în adâncul inimilor voastre, voi purtaţi seminţele acelei lumi.


În final, dorim să recunoaştem că vremurile în care păşiţi sunt dificile. În acelaşi timp, traversaţi pragul către o Înălţare evolutivă extra-ordinară.

Indiferent de locul în care trăiţi pe Pământul vostru, indiferent de situaţia voastră socială sau de circumstanţele cu care vă confruntaţi, dacă veţi accepta ceea ce se desfăşoară în faţa voastră ca pe un dar pentru evoluţie, vă veţi Înălţa în Conştiinţă şi veţi trece, cu graţie şi umor, prin Portalul care este Nodul de Haos.


HATHORII




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu