luni, 8 mai 2017

COBRA : DISCERNĂMÂNT şi PRUDENŢĂ (2 mai 2017).




DISCERNĂMÂNT
şi
PRUDENŢĂ

2 mai 2017





Nota MarYan :

Iată încă un articol venit prin Cobra, de la Mişcarea de Rezistenţă, al cărui membru şi „purtător de cuvânt” ar fi acesta.

...De data aceasta chiar se cere un articol „dedicat”, pentru a aprofunda anumite aspecte, apărute şi în acest articol ; de aceea, acum, doar punctăm, foarte pe scurt, două elemente ce „sar în ochi”...

În primul rând, parcă m-am săturat să tot citesc şi să tot repet acelaşi lucru : EVENIMENTUL nu se va declanşa imediat după ce umanii – fie ei din Rezistenţă, sau din cine ştie ce altă structură – vor îndepărta Armele (Bombele) Plasmatice de tip Toplet, ci atunci când vor fi întrunite Toate Condiţiile (100%) pentru Declanşarea Evenimentului.

Cobra pur şi simplu nu ţine cont de faptul (sau nu ştie) că această Planetă NU esteultima planetă supusă negativităţii din acest Univers”, dar NU este nici măcar singura Planetă care trece prin acest Proces !

Despre acest aspect vom detalia în articolul promis, iar acum vom preciza doar că există cel puţin 7 planete (printre care şi Pământul) implicate în acest Proces, care sunt situate în Banda Centurii Fotonice şi care sunt supuse Procesului Ascensiunii...
 
...Astfel că, din această perspectivă, a spune că Declanşarea Undei Evenimentului (din Centrul Universului) este legată doar de Momentul Eliberării de acele Bombe Plasmatice de tip Toplet, denotă o insuficientă cunoaştere a situaţiei generale, centrată în mod egotic pe Planeta noastră (care, „nimic nou sub Soare”, este văzută, cumva, ca „Buricul Universului” sau cel puţin al Galaxiei...).

Însă, dragi prieteni, ceea ce m-a uimit cel mai mult se referă la atitudinea lui Cobra, care s-ar părea că nu a înţeles prea multe din „ratările” (ne-împlinirile) ultimilor ani.

Sincer, parcă nu m-a deranjat atât de tare faptul de a nega „in corpore” şi de „a des-fiinţa” cartea editată inclusiv de noi, „Prisma din Lyra” (cititorii mai vechi ai blogului, ştiţi, poate, PoVestea aceasta), deci inclusiv toate informaţiile respective, începând cu „Drama orioniană” şi „Însămânţarea Galaxiei” din Zona Lyrană (Steaua Vega) – pe cât m-a surprins atitudinea sa în privinţa lui Corey GOODE şi David WILCOCK.

Această atitudine pare a fi de-a dreptul i-raţională : după ce afirmă că archonii din planurile eterice şi plasmatice au declanşat atacuri totale asupra Lucrătorilor şi Luptătorilor Luminii, în frazele următoare Cobra îi atacă, deşi aparent subtil, însă de-a dreptul frontal, pe David Wilcock şi Corey Goode, din motivul strict egotic că aceştia ar fi refuzat colaborarea directă cu acesta...

Această situaţie este atât de ridicolă, încât frizează ne-firescul : într-o frază deplânge atacurile archonice asupra Lucrătorilor Luminii, ca în fraza următoare să facă, şi el, acelaşi lucru...

De aceea, dragi prieteni, valorile de Adevăr Divin din mesajele lui Cobra rar au depăşit 70%, uneori chiar sub această valoare... astfel că, în articolul promis, vom vedea cam despre ce poate fi vorba.

Aşadar, acum nu mai „lungim” PoVestea, lăsând informaţia venită prin Cobra să se desfăşoare, în paralel cu recomandarea insistentă de activare a Discernământului fiecăruia dintre noi, cum bine zice (teoretic) şi Cobra :






Deşi au fost realizate acţiuni drastice, situaţia atacurilor cu arme energetice, îndreptate direct către Lucrătorii în Lumină şi Luptătorii Luminii, este departe de a fi rezolvată...


Repet, încă odată, că principalul motiv pentru care Forţele Luminii nu intervin, într-un mod mai direct, la Suprafaţa Planetei este datorat (încă) prezenţei Bombelor Plasmatice de tip Toplet.

Aşa cum Bombele Plasmatice de tip Strangelet deja au fost îndepărtate, cu succes, la fel se va petrece şi cu Bombele Plasmatice de tip Toplet, ceea ce va putea conduce către Manifestarea Evenimentului.

De îndată ce numărul Bombelor Plasmatice de tip Toplet va scădea sub un anumit prag, Forţele Luminii vor putea aborda într-un mod cât se poate de drastic situaţia armelor energetice, dacă situaţia nu se rezolvă într-un mod mai paşnic, până atunci.


În afara acestor atacuri cu arme energetice, o masivă campanie de dezinformare împotriva principalilor Luptători ai Luminii de pe Planetă a fost proiectată de către Arhonii din Planurile eterice şi plasmatice, manipulând slăbiciunile de personalitate ale anumitor persoane, „sugerându-le”, astfel, ca să atace...

Acest fenomen a apărut imediat după ce am publicat acest articol despre armele energetice direcţionate.

Un anumit individ, care „nu are nicio idee despre ce vorbeşte”, a lansat un atac public împotriva mea, cu numeroase „informaţii” pe care le-a aşezat într-o anumită perspectivă...

Acum precizez din nou, foarte limpede : am lansat articolul despre armele electro-magnetice direcţionate, pentru a aduce CONŞTIENTIZARE, nu pentru a răspândi Teama !

Doar CONŞTIENTIZAREA poate Trans-Forma astfel de situaţii !

Refuzul de a lua la cunoştinţă asemenea situaţii nu le va face ca să dispară, pur şi simplu...

De fapt, NEGAREA care a condus la o atitudine pasivă, reprezintă principalul motiv pentru care a fost posibilă existenţa taberelor de concentrare din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Câteva zile mai târziu, un atac similar l-a vizat şi pe Corey GOODE, pus rapid în aceeaşi perspectivă (imagine).




Este adevărat că Corey GOODE şi David WILCOCK nu au fost foarte deschişi la cooperare, dar totuşi au contribuit enorm la Procesul de Eliberare Planetară.

Deşi, împreună cu Reţeaua mea sunt suficient de puternic pentru a influenţa în mod pozitiv Situaţia Planetară, imaginaţi-vă ce am putea face împreună, dacă am coopera !


Pentru a ajuta la clarificarea problemelor, Rezistenţa mi-a cerut să vă prezint, pe scurt, propria perspectivă asupra informaţiilor oferite de Corey Goode.


Prin sursele mele, pot confirma : existenţa unor Programe Spaţiale Secrete, a unor Sfere în Sistemul nostru Solar, ruine stră-vechi extrinse în întregul Sistem Solar, ruine în Antarctica (şi, de asemenea, în Delta Amazonului, în Golful Aden, în Golful Bengal, precum şi la nord de Long Island din New-York...), precum şi a unor giganţi aflaţi în stază (N.MY. : În conservare, probabil criogenică).

Prin sursele mele nu pot confirma : existenţa ANSHAR şi experienţele recente ale lui Corey GOODE de dincolo de Suprafaţa Planetei.

De asemenea, ştiu, dincolo de orice îndoială, că Civilizaţia principală a Atlantidei a fost situată în mijlocul Oceanului Atlantic, cu o locaţie precisă, dezvăluită în această postare.

Toate acestea reprezintă o lecţie pentru mulţi oameni din comunitatea Lucrătorilor în Lumină şi Luptătorilor Luminii, pentru a începe să-şi folosească Discernământul.

Adevăratul discernământ nu este posibil la nivel mental, acesta putând apărea numai atunci când intri în contact cu Sufletul tău – cu Sinele Superior.
Apoi, pur şi simplu vei şti !

Până atunci, vă pot fi de folos şi următoarele două articole : acesta şi acesta.

  


Dacă ne concentrăm iarăşi pe Situaţia Planetară, realizăm că Nodul de conflict Nord-Coreean trebuie încă dizolvat.

De asemenea, aş dori să aduc în conştiinţa publică masivele abuzuri asupra drepturilor fundamentale ale omului care au loc în Coreea de Nord.

În prezent există o campanie mondială puternică de expunere a Cabalei. Următoarea mărturie, autentică, a fost vizionată de peste 1 milion de persoane.

Dovezile în privinţa unui întreg cerc de abuzuri asupra copiilor, ce se extinde până la nivelul Familiei Regale a Marii Britanii, au fost recent publicate.

De asemenea, mass-media din Rusia discută în mod deschis despre cum TRUMP este controlat de către „deep state („statul profund”, adică de către „păpuşari”)...

...Jared KUSHNER este identificat ca fiind manipulatorul acestuia.

Probabil că deja ştiţi că Kushner deţine această clădire (N.MY. : la New-York, pe Bdul „Fifth Avenue”, la numărul 666...).

Însă probabil că nu ştiţi că „666 Fifth Avenue” este şi adresa de domiciliu a Marii Loji Rockefeller, principala lojă masonică a a Facţiunii Rockefeller din Cabală (linkul este în spaniolă, însă îl puteţi traduce pe Google, aici).




Alianţa Estică accelerează, în prezent, pregătirile pentru Resetarea Financiară.

Dinarul irakian, Dong-ul vietnamez şi Dolarul zimbabwean NU reprezintă monedele-cheie ale viitoarei Resetări Financiare Globale !


Oameni devin din ce în ce mai conştienţi că impozitarea reprezintă o formă de furt („furt oficial, pe faţă”)...

Ideea Venitului Universal de Bază capătă tot mai multă susţinere, astfel că, în prezent, chiar şi Cabala intenţionează să îl realizeze în propria sa versiune, a Resetării Parţiale (false).

Este inutil să mai adaug că doar o Resetare Financiară Deplină, cu abundenţă pentru întreaga umanitate, reprezintă singura opţiune validă...


Victoria LUMINII !




6 comentarii:

  1. Buna Maryan,
    Dacă timpul îţi permite sau tema următorului editorial, poate aduci în discuţie şi subiectul "cometa Annnhutak", despre care menţionează Fondatorii.
    Vremea capricioasă din ultima vreme are vreo legătură cu trecerea ei?
    Mulţumesc.

    Cu mult drag,
    Florentyin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu,vremea "capricioasa" din ultimii ani are legatura numai cu HAARP-ul si SURA,"programe" despre care mai gasesti(inca)destule informatii in mediul virtual...

      Ștergere
  2. Felicitari pentru comentariul de inceput!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca exagerezi cu "atacul frontal" asupra lui David Wilcock si lui Corey Goode, Cobra a afirmat doar ca nu au fost foarte deschisi la cooperare, ceea ce mi s-a parut o parere de rau ca nu pot coopera pentru rezultate mai mari (impreuna), ba chiar ii lauda pentru rezultate "enorme" in procesul de eliberare planetara.

    RăspundețiȘtergere
  4. Maryan, gandind la rece, e posibil ca acest Cobra sa fie de fapt omul Cabalei si sa ne "dezvaluie" cu portia ce le convine lor? Ma gandesc si eu...cred ca s-a mai intrebat, dar inca am dubii in privinta lui...

    RăspundețiȘtergere
  5. Iată, dinspre partea feminină, observăm exprimări tranşante în privinţa atitudinii personale directe faţă de Cobra : fie primesc felicitări, fie atenţionări (de exagerare :)...

    Dar să vedem, pe scurt, despre ce ar putea fi vorba.

    În primul rând, dragă Vyo, "atacul frontal" al lui Cobra faţă de Corey Goode şi David Wilcock a fost ceva mai subtil, însă evident : deşi iniţial îi "periază" pe cei doi, minunându-se de câte chestii grozave ar putea face toţi trei împreună (chiar dacă, cităm : "împreună cu Reţeaua mea sunt suficient de puternic pentru a influenţa în mod pozitiv Situaţia Planetară"), în paragrafele următoare practic îl "desfiinţează" pe Corey, contestându-i, pur şi simplu, experienţele descrise de acesta de dincolo de suprafaţa Planetei...

    Dincolo de asemănarea cu povestea comică cu vulpea şi cu strugurii (la care nu poate ajunge), aici se evidenţiază un nivel al ego-ului care pur şi simplu nu mai poate fi escamotat (ascuns).

    Din această perspectivă am perceput "expozeul" lui Cobra ca pe un "atac frontal" la adresa unor umani care chiar îşi fac (BINE) treaba lor, căci aceştia funcţionează în mod dominant pe inimă, spre deosebire de Cobra, a cărei frecvenţă dominantă pare a fi setată pe minte şi ego.

    Aceasta ar face "toată diuferenţa", şi de aceea, dragă Georgiana, Cobra pare a fi "Omul Cabalei", fără a fi, totuşi, ceva de acest gen.

    Însă detaliile sunt puţin mai complexe, pe care le vom aprofunda în acea PoVeste (de-mult)promisă...

    MarYan,
    cu drag.


    RăspundețiȘtergere