marți, 16 mai 2017

MarYan : PoVestea ZILEI (103) pentru 16 mai 2017 – COBRA, Mişcarea de REZISTENŢĂ şi Coorey GOODE & David WILCOCK.




PoVestea ZILEI (103)
(pentru)
16 mai 2017

Mişcarea de
şi
Corey GOODE
&
David WILCOCK





Pentru că tocmai am actualizat Categoria cu PARAMETRII PĂMÂNTULUI ŞI AI UMANITĂŢII, cu un ultim articol corespunzător (actualizat pentru Luna Mai 2017)...

...Iată că acum „se aşează” nu doar unul, ci chiar o serie de articole dintr-o altă Categorie, a PoVestirilor (mai mult sau mai puţin) zilnice, începând cu deja „problematica” situaţie referitoare la Cobra versus Corey Goode & David Wilcock.

Pentru că timpul pare a fi tot mai „preţios” pentru tot mai mulţi oameni, vom încerca să concentrăm, cât mai mult, aceste expuneri informaţionale, extrăgând esenţa ce poate conta, cu adevărat.




Aşadar, după cum am observat şi în ultimul articol al lui Cobra, în care comentariul nostru a fost nu doar extins, ci şi cât mai „tranşant”, reacţiile nu au întârziat să apară.

După cum am tot repetat de ne-numărate ori, şi acum am subliniat situaţia cât se poate de „relativă” a informaţiilor transmise de către Cobra (ca reprezentant al Mişcării de Rezistenţă) : se pare că Nivelul ADEVĂRULUI DIVIN, din mesajele transmise prin acesta, foarte rar a ajuns la „Cota Zero”, de 80%, aceste articole putându-le număra pe degetele de la mâini (sau poate chiar de la o mână).

În rest, o parte restrânsă a acestor articole s-a situat la 70% Nivel de Adevăr Divin, în timp ce majoritatea acestora au un nivel mai mic, mergând către 60%... ceea ce indică un nivel mai mult decât „relativ” al Adevărului Divin expus în aceste informări...

Pe de altă parte, Cobra s-a detaşat, de-a lungul timpului, prin informaţiile sale despre Istoria şi Mitologia Pământului, ca extrăgându-le din surse cel puţin „interpretabile”, dintre care se detaşează TEOZOFIA – curent din secolele 19-20, iniţiat de către celebra Madam BLAVATSKI şi discipolele acesteia, care au consacrat anumite informaţii standardizate în cunoaşterea ezoterică (pe care şi noi le preluaserăm în anii anteriori, până la „actualizarea” oferită de către Fondatori)...

...Dintre care, de mare importanţă este „povestea” cu chakrele şi corpurile subtile ale fiinţei umane, cu cele 7 corpuri (şi chakre) – începând cu corpul fizic, apoi cu cel eteric (numit de către teozofi şi „dublul eteric”), apoi astral, apoi mental, apoi cauzal, apoi buddhic etc. etc.

Ei bine, structurarea Anatomiei subtile, oferită de către Fondatori, a dus la „Actualizarea” acestor informaţii, pe care Cobra nu doar că nu a simţit să le „up-grade”-eze, dar a continuat şi continuă cu perseverenţă ca să le expună în toate articolele şi interviurile lunare la care participă...

Bine-nţeles că este vorba de mult mai multe informaţii şi detalii, pe care acum nu le mai amintim, care evidenţiază o percepţie a sa, spunem noi, de-formată, inclusiv în privinţa informaţiilor oferite în lucrarea „Prisma din Lyra” (pe care a negat-o în mod tranşant şi direct), cât şi în privinţa materialelor Fondatorilor, alături de Tehnologia Plasmatică oferită de către Keshe... împreună cu multe alte detalii.


De aceea, dragi prieteni, poate că nu vă va uimi observaţia noastră cum Cobra funcţionează dominant pe frecvenţa cerebrală („...împreună cu Reţeaua Mea sunt suficient de puternic pentru a influenţa în mod pozitiv Situaţia Planetară...” – spune Cobra în ultimul articol, într-un context referitor la Wilcock & Goode), şi mai puţin pe Frecvenţa Inimii.

Din această perspectivă, rezultă şi acele dis-funcţionalităţi în privinţa banilor şi a altor atitudini venite din partea acestuia, sesizate de anumite persoane din România care au mers în mod special la work-shop-uri ţinute de către acesta – tocmai pentru a-l putea percepe în mod direct – şi ale căror impresii şi exprienţe mi-au fos prezentate, în mod direct.


Aceste probleme personale ale lui Cobra, poate că ar fi stat „cuminţi”, la colţul lor, dacă mintea acestuia nu ar fi simţit nevoia să reacţioneze la atitudinea rezervată şi echilibrată a echipei Corey GoodeDavid Wilcock la propunerile sale de „colaborare”.

Cel mai important de menţionat, la acest moment, este faptul că David şi Corey nu sunt nici ei „de capul lor” (ca şi Cobra, de altfel), ci urmează Agende (Planuri) foarte clare care, pare-se că ar avea legătură, totuşi, cu Facţiuni ale Luminii.

Şi dacă nu aţi înţeles încă, din toate afirmaţiile noastre repetate în ultimii ani, re-amintim că, practic, fiecare personaj implicat în transmiterea de informaţii „din spatele scenei”, la nivel global – de la cei din acest articol, alături de mulţi alţii, până la nivele primare, puternic de-formate, de genul Benjamin Fulfordeste nevoit să urmeze un anumit Plan sau Program pe care, dacă îl perturbă sau chiar îl încalcă, consecinţele vor apare relativ rapid, de la oprirea furnizării de alte informaţii „externe” sau „de pe surse”, până la pierderea protecţiei în faţa intervenţiei archonice a Cabalei...


În ceea ce-i priveşte pe cei doi, Corey & Goode, putem spune doar atât : Corey GOODE chiar ar transmite „pe bune” – fără a-şi fi pierdut din abilităţi, precum sugerează atât de „fin” domnul Cobra („...nu pot confirma experienţele recente ale lui Corey Goode de dincolo de Suprafaţa Planetei”) – el lucrând pre-dominant pe Frecvenţa Inimii, care-l ajută, astfel, să se menţină în Programul general stabilit de Forţele Luminii (cu nivele de Adevăr Divin, din informările sale, ce merg mult mai des spre 70-80%)...


...În timp ce, despre David WILCOCK, ce am mai putea spune – dincolo de toată munca sa informaţională, evidenţiată în cărţile, articolele şi în emisiunile sale TV – decât că acesta chiar pare a fi re-încarnarea celebrului medium EDGAR CAYCE şi care, în prezent, doar continuă pentru a-şi desăvârşi munca din anii, secolele şi eonii anteriori.

Edgar CAYCE - David WILCOCK


Am expus aceste scurte idei şi imagini, atât pentru a oferi un şi mai mare suport informaţiilor transmise de către Corey Goode şi David Wilcock, cât, la fel de important, pentru a înţelege complexitatea situaţiei în care se re-găseşte Cobra, evidenţiat inclusiv prin atitudinea „tranşantă” a oamenilor, care, fie „îl iubesc în mod necondiţionat”, încât nu mai filtrează nimic din informările sale, prin Prisma Discernământului din interiorul fiecăruia... fie îl resping (rejectează) în totalitate, cu tot ceea ce transmite acesta...

Şi atunci, ce am putea spune despre aceste comentarii şi întrebări legate de „Cobra, Omul Cabalei”, care apar în mod repetat, inclusiv pe blogul nostru ?...

Pentru a nu mai lungi, iarăşi, PoVestirea, precizăm cum cercetările şi observaţiile noastre au dus la concluzia că, până la urmă, problema în „cazul Cobra” este, după cum spuneam, foarte complexă : la perturbările vibraţionale determinate de funcţionarea sa dominantă pe frecvenţa minţii (care duc la deformări de percepţie, în momente critice – ca şi cele din prezent, în care energiile se mişcă la nivele atât de intense, cum nu au mai fost până acum, potenţate inclusiv de Armele Scalare ale Cabalei), se adaugă şi problema Surselor informaţionale provenite din Mişcarea de Rezistenţă.

Deşi noi am insistat încă din primul articol despre Cobra şi Mişcarea de Rezistenţă că „am văzut” ceea ce PoVesteşte Cobra – despre iniţierea acestei Mişcări (cu acel Agent Michael şi cu toate celelalte detalii) – ca fiind VERIDICE, în cea mai mare parte (printre puţinele dăţi în care mesajul acestuia a atins acel nivel de 80% de Adevăr Divin), ei bine, aceasta nu înseamnă, în mod automat, că întreaga Mişcare de Rezistenţă este o structură de tip „îngeraş”...

Dragi prieteni, haieţi să remarcăm, împreună : dacă în interiorul Pentagonului, CIA, FBI şi a celorlalte numeroase structuri statale şi instituţionale, ce luptă pentru controlul planetar, se duce o luptă crâncenă între „facţiuni” („pălăriile negre” versus „cele albe”), de ce oare această Mişcare de Rezistenţă ar face abstracţie de la această situaţie ?

Altfel spus, acum putem preciza că şi în cadrul Rezistenţei ar exista acele „pălării negre” (sau cum doriţi să le spuneţi), adică agenţi ai Cabalei care transmit, în mod premeditat, informaţii parazitare şi care, preluate de către Cobra, sunt transmise cu mult succes în mare parte din Reţeaua Lucrătorilor întru Lumină şi a Luptătorilor Luminii !...

De aceea noi avertizăm şi iar avertizăm, pe acest blog, cam de pe la înfiinţarea acestuia, solicitând insistent DISCERNĂMÂNT-ul în privinţa informaţiilor oferite de către Cobra : în acest caz, al diseminării lor globale, nevoia de filtrare informaţională este maximă !


(Ca paranteză : dacă şi în acest caz este nevoie de un cât mai înalt discernământ, imaginaţi-vă de câtă nevoie de percepţie şi Simţire este nevoie în cazul transmiterii informaţiilor din ultimul nostru articol, despre Parametri ai Pământului şi ai Umanităţii – când, precum într-un „deja vu” de acum vreo 2 ani, şi acum s-a încercat o deturnare a acestor date, prin transmiterea pe un anumit blog de (dez)informare a unor mesaje asemănătoare, care, din fericire, prezintă „date” atât de aberante, încât până şi începători în ale meta-fizicii au putut percepe „gluma proastă” din acele zise „informări”, pe care „blogger-ul imparţial” nu şi-a permis să le filtreze prin prisma propriului său discernământ...)
  

Aşadar, PoVestirea noastră, cu „eroul Cobra”, este atât de complexă, încât îi cam „depăşeşte” atât pe cei mai de curând treziţi la Realitatea Planetară actuală, cât şi pe numeroşi „veterani” : Cobra nu este nici „eroul pozitiv” pe care atâţia naivi l-au urcat pe un piedestal incredibil de înalt, dar nici „negativul” pe care îl blamează în totalitate, atâţia alţii.

De fapt, poate că mesajele lui Cobra reprezintă cel mai bun exerciţiu posibil de discernământ : din „Materia Primă” („minereul informaţional” oferit), fiecare poate Discerne/Simţi care reprezintă „Perlele de Adevăr” din acele informări...

Iar dacă noi mai putem ajuta, pe ici pe colo, orientând anumite aspecte, aceasta reprezintă doar un detaliu care nu ar trebui să perturbe propriul vostru proces de cercetare şi simţire a  Nivelului de Adevăr transmis de către Cobra, în mesajele sale.

Deci, dacă tot vorbim de „echilibru” şi „balans”, în contextul Dansului Armonic din cadrul Jocului Divin al Vieţii, atunci haideţi să practicăm acest aspect, fără a ne mai situa în extremele pe care, deseori, umanii le adoră : fie de adulare, fie de blamare (în acest „caz de studiu”, cel al lui Cobra)...

...Şi să ne bucurăm de acele „perle informaţionale” pe care le putem, totuşi, afla în articolele sale... în funcţie de putinţa şi îngăduinţa fiecăruia...


Aşadar, haideţi să ne relaxăm şi să ne bucurăm de aceste Momente care, cu adevărat, devin tot mai intense şi mai pline de Graţie, pentru cei care au Lucrat cu adevărat, cu Lumina, sau tot mai provocatoare pentru cei care, acum, sunt pe Cale de a-şi re-aminti Cine şi Ce SUNT, cu adevărat, în Esenţa lor Divină !


Spor la re-îm-puternicire (inclusiv informaţională), în PACE, IUBIRE şi ÎNŢELEPCIUNE !


Cu acelaşi drag,



MarYan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu