luni, 31 iulie 2017

COBRA : Scurtă ACTUALIZARE a SITUAŢIEI PLANETARE (30 iulie 2017).




Scurtă
ACTUALIZARE
a
SITUAŢIEI
PLANETARE

30 iulie 2017





Continuă eliminarea GRUPULUI CHIMERA şi a armelor exotice ale acestora, fiind realizate avansuri semnificative în acest sens.

De asemenea, a început Procesul de de-hadron-izare a Pietrei Negre.

Aceasta înseamnă, pur şi simplu, faptul că PIATRA NEAGRĂ a început să se descompună în bucăţi mai mici şi mai uşor de manipulat – alcătuite din materie de quarci grei – care devin din ce în ce mai mici, pe măsură ce Forţele Luminii le acordă „atenţie plină de iubire.

Acest lucru va accelera, în continuare, Procesul de îndepărtare a BOMBELOR Plasmatice de tip TOPLET, rămase, şi a Entităţii Plasmatice YALDABAOTH.




La o Scară GALACTICĂ, în prezent se desfăşoară un proces de vindecare a Anomaliei Cuantice Spaţiu-Timp, rămase, ca ultimă rămăşiţă a Războaielor Galactice, izbucnite în Galaxie cu milioane de ani în urmă.

Acest lucru înseamnă că „Spaţiul torturat” este, în cele din urmă, îndreptat şi vindecat – de aceea, Corpul Galactic al PLEROMEI arată mai sănătos ca înainte, în timp ce, pentru cea mai mare parte a Galaxiei, trauma războaielor galactice este complet vindecată.

La o  Scară PLANETARĂ, un aspect semnificativ al progresului este reprezentat de Teleportarea Cuantică realizată de către Chinezi, care, astfel, poate face legătura între Orbita Joasă a Pământului şi Suprafaţa sa.




Forţele Luminii utilizează foarte eficient această legătură, pentru a curăţa Anomalia Plasmatică dintre Orbita Joasă a Pământului („Low Earth Orbit” – „LEO”) şi Suprafaţa sa, accelerând Procesul Penetrării prin Compresie a Luminii.

Elon MUSK are planuri de asistare a acestui Proces, prin crearea unui Sistem de Transport subteran numit „HYPER-LOOP...


...Iar Compania sa, „The Boring Company”, nu este deloc „plictisitoare” („boring”) – este chiar foarte interesantă...

...căci „Tunnels R Us” (N.MY. : Alt departament din „The Boring Company) va construi 30 de nivele de tuneluri !


Între timp, planurile pentru vitoarele COLONII SPAŢIALE se extind către Venus, Marte şi chiar mai departe, în exteriorul Sistemului Solar.

Toate acestea indică faptul că Viziunea Umanităţii, de a trece dincolo de Carantina Pământului, acum devine tot mai puternică şi de neoprit !




Pentru a încheia această scurtă actualizare : iată Notele de la Conferinţa mea din Taiwan cu subiectul Manifestării Abundenţei.

Acestea sunt publicate, aici, ca şi îndrumări pentru a asista Lucrătorii Luminii în privinţa situaţiei lor financiare.

Fiţi conştienţi de faptul că aceste Note reprezintă o interpretare personală a celui care le-a scris şi postat pe site.

Multe detalii sunt omise, în timp ce unele semnificaţii originale pot fi pierdute (acestea nefiind exact cuvintele folosite de către Cobra) :

- în Engleză ;

- în Spaniolă ;

- în Franceză ;

- în Japoneză.


Victoria LUMINII !




Un comentariu:

  1. Creşte inima în mine cînd citesc şi conştientizez astfel de materiale,deja,cu puterea imaginaţiei mă şi văd călătorind printrun astfel de tunel...şi muulte alte închipuiri de ale mele....... MULŢUMESC MarYan !

    RăspundețiȘtergere