duminică, 30 iunie 2019

Maestrul KHUTUMI prin Natalie Glasson : Depăşirea FRICII (7 mai 2019).



Maestrul KUTHUMI
prin
Natalie Glasson

Depăşirea
FRICII

– 7 mai 2019 –





Nota MarYan :

Iată un subiect foarte interesant al acestui mesaj venit de la Maestrul Kuthumi, prin aceeaşi Natalie Glasson...

...Care ne transmite anumite informaţii deloc”mărunte” sau „printre altele”, ci despre unul dintre cele mai importante subiecte ce ţin de evoluţia fiecăruia dintre noi : depăşirea acelei energii ce blochează / ţine pe loc, numită Frica...

Da, despre FRICĂ s-au scris ne-numărate tomuri, din toate vremurile şi categoriile – însă, în esenţă, dincolo de atâtea catalogări, cel mai simplu aceasta poate fi exprimată în doar două cuvinte : ABSENŢA IUBIRII.

Acum, despre Iubire iarăşi s-a scris, de data aceasta chiar cel mai mult... însă, acum, vă îndemn să vedeţi elementul cât mai practic posibil al acestei „ceva” numită Iubire : în esenţă, dacă Iubirea reprezintă Energia/Substanţa Fundamentală ce stă la baza construcţiei nu doar a Universului acesta, ci chiar a întregului Cosmos (Creaţia), „Materia Primă” a Creatorului Suprem, atunci vă daţi seama cam ce ar însemna blocarea curgerii acestei primordiale energii !

De aceea, lucrurile chiar sunt simple : Frica este rezultatul primar al blocării curgerii Energiei Divine a Iubirii prin corpurile subtile ale Fiinţei numite OM – aspect care, în mare parte, se produce la nivelul corpului mental şi emoţional – fiind nucleul dizarmoniilor care apar la orice nivel al Fiinţei, dincolo de orice alte „păcate” sau probleme psiho-emoţionale cu care religiile şi psihologiile au umplut alte pagini şi cărţi întregi despre toate aceste „patologii” ale Sufletului, Minţii şi Inimii... şi despre care, acum, nu dorim a aminti deloc, pentru a nu îndrepta energia atenţiei către astfel de subiecte discordante.

Exact acest aspect îl prezintă în formă extrem de simplă şi relaxată Maestrul Kuthumi, într-un limbaj Simplu şi chiar încărcat cu enegia Iubirii Creatorului, pe care sperăm din inimă ca fiecare dintre cei ce urmăriţi acest mesaj să percepeţi şi, mai ales, să SIMŢIŢI această enegie de dincolo de Cuvinte...

...Aspect pe care îl puteţi „desăvârşi” folosind şi punând în practică Meditaţia propusă de la finalul mesajului şi care, astfel, devine nu doar (poate) „interesant” ci, mai ales, chiar practic, în echilibrarea şi trans-mutarea acestor energii care ţin pe loc atâtea fiinţe de la Ascensiunea întru Lumină (aspecte pe care le-am detaliat şi noi, însistent, într-o serie de 3 articole pe acest suviect atât de... contodent : „Frica şi Nivelul de Conştiinţă” – Partea 1-a, Partea a 2-a şi Partea a 3-a).

Aşadar, iată mesajul lui Kuthumi pe care, repet, vă îndemn din inimă să îl Simţiţi cu Inima (dincolo de agitaţia minţii care vrea doar spectacole cu „teorii ale conspiraţiei” şi „ce vrăji au mai făcut băieţii”, cei de esenţă draco-reptilio-insectoidă, ce lucrează intens pentru crearea şi propagarea fricii către tot mai mulţi umani) :






Salutări, preaiubitele mele surori și frați ai luminii, este așa o încântare să mă conectez astăzi cu energiile voastre, acest lucru aduce o imensă iubire sufletului și inimii mele.

Sunt profund entuziasmat să mă conectez și să-mi contopesc energiile cu multe aspecte ale Creatorului, îmi produce un imens sentiment de Unime și Plenitudine, care este atât de perfect și de pur.

Cea mai profundă dorință a mea pentru cei întrupați pe Pământ este să fie capabili să experimenteze și să accepte o unime și o integrare asemănătoare cu multele aspecte ale Creatorului.


Eu sunt Maestrul Kuthumi și dețin poziția de ÎNVĂŢĂTOR al LUMII, împreună cu Maestrul Sananda.

Adevărul și Iluminarea pe care le împărtășesc cu alții provin doar din Iubire, deoarece eu știu că Iubirea este Energia fundamentală și Esența Creatorului.

Înțelegerea mea este că energia opusă IUBIRII este FRICA.

Când întrupăm Iubirea Creatorului, o putem simți și o simțim în fiecare parte a ființei noastre ca pe o energie copleșitoare care ne aduce atât de multă Bucurie, Libertate și Iluminare.

Energia sau calitatea fricii este asemănătoare, ea are capacitatea de a vă copleși și de a vă consuma întreaga ființă, de a rămâne în fiecare aspect al ființei voastre, dezvoltându-se în calități, acțiuni și experimentări suplimentare în realitatea voastră.

Frica poate deține o imensă putere, provocând, în același timp, decăderea și istovirea corpului.




Este important să vă dați seama că fiecare energie, calitate, sentiment sau emoție are un punct sau o Sursă de manifestare.

Atunci când descoperim această Sursă, suntem în măsură să înțelegem dacă aceasta curge din tot ceea ce este adevărat și pur în sufletul Creatorului sau dacă provine din iluzii și separare.

Cu această înțelegere, apreciem dacă această frică, deși poate fi extrem de puternică, de intensă, controlatoare și convingătoare, este pur și simplu o manifestare a deconectării de Creator și de Adevărul din voi.

Este potrivită aprecierea că frica poate fi traumatizantă atunci când îi dăm voie să ne consume, dar, în multe privințe, este doar o impresie falsă care ne avertizează asupra nevoii noastre de conectare, susținere și confort.

Cel mai mare confort și susținere pe care o putem câștiga este de la ghizii noștri, Suflet și Creator.

Cei care se află în manifestare fizică nu pot să vă ofere totală încredere în voi înșivă, în realitatea și în creșterea voastră și nici nu vă pot susține în totalitate.


Când începeți să examinați frica, vă dați seama că frica poate fi activată din interiorul vostru prin experiențele prin care treceți pe Pământ, dar, de obicei, ea provine dintr-un sentiment de a nu fi susținuți, scăpați de sub control, lipsiți de putere personală, nesiguri, limitați, lipsiți de îndrumare, aveți presimțiri rele, sunteți panicați, dezechilibrați și multe altele.

Pentru a dizolva sau dispersa frica, este util să vă dați voie să experimentați susținerea și confortul.

Când vorbesc de confort, eu, Maestrul Kuthumi, mă concentrez pe sentimentele de liniște, siguranță, ușurare, calm, echilibru și centrare.

Toate acestea sunt calități care se manifestă atunci când experimentați o conectare cu Creatorul, fiind capabili să acceptați și să întrupați iubirea.

Când iubirea este prezentă, ea dizolvă toată negativitatea, asigurându-vă protecție și echilibru, având capacitatea de a vă ridica din orice formă de durere, frică sau vătămare.

Când vă dați voie să rămâneți în mod constant și etern susținuți și confortabil în Lumina Creatorului, întrupând Iubirea Divină, înțelegeți un Adevăr puternic.

Atunci când Iubirea este prezentă și întrupată, frica nu mai are nicio putere asupra voastră, nu vă mai poate controla, emoția și chiar situația se poate pur și simplu dizolva sau poate fi rezolvată cu o mai mare ușurință.

Aceasta este puternica prezență a Iubirii.




Adevărul Fricii


Înțelegerea faptului că frica este un rezultat al separării de Creator și că Iubirea Creatorului vă poate ajuta să mențineți o legătură care este susținătoare și hrănitoare, vă va permite să dizolvați atașamentele de frică și să vă dați seama că nu mai aveți nevoie de frică.

Frica mai poate apărea în diferite ocazii, însă, cu toate acestea, veți fi în măsură să recunoașteți frica ca pe un avertisment sau o avertizare că este necesară o perspectivă mai înaltă.

Frica nu va mai fi o apariție constantă care vă stânjenește intuiția, ci va reveni la scopul său natural de a vă alerta de un pericol extrem.

Acest lucru se întâmplă datorită faptului că Iubirea aduce o anumită încredere, protecție, siguranță, echilibru, adevăr și o acceptare a tuturor lucrurilor, atrăgând astfel aceleași lucruri în realitatea voastră, ca voi să le experimentați.

Este nevoie atât de timp, cât și de răbdare pentru a realiza iluzia fricii și a manifesta o profundă încredere în iubire, dar din momentul în care acest lucru a fost realizat, sunteți în măsură să vă eliberați de chinul și durerea fricii și să îmbrățișați prezența beatitudinii, bucuriei și fericirii.

Dacă fiecare suflet de pe Pământ ar reuși să realizeze acest lucru, frica și influențele sale s-ar dizolva complet și puterea iubirii ar înflori în fiecare suflet, susținându-i pe toți în Ascensiune și Uniunea cu Sufletul Creatorului.

Dându-vă voie să vă depășiți și să vă detașați de frică, acceptând că atunci când sunteți în frică nu sunteți pe deplin conectați cu lumina Creatorului, îi veți inspira în mod natural și pe alții să facă același lucru.

Numai din interior puteți dizolva frica din realitatea voastră și din conștiința înfricoșată a Omenirii.

Este esențial să înțelegeți că chiar dacă sunteți capabili să dizolvați frica, că s-ar putea să vă confruntați cu o anumită situație în viața voastră, este posibil să fie nevoie să rezolvați acea situație.

Cu toate acestea, rezolvarea se va manifesta mai degrabă dintr-o stare de iubire decât dintr-una de frică, durere și nesiguranță.




Cum să vă Depăşiţi Frica


Pentru a începe să vă depășiți frica și să creați o viață plină de iubire și aliniată cu Creatorul :

● În primul rând, fiți pregătiți și dispuși să vă observați sentimentele de frică, atunci când ele apar.
Odată ce ați observat prezența fricii, indiferent de forma în care s-ar putea manifesta, trimiteți o energie sau spuneți-i cuvinte de mulțumire și acceptare fricii.

● Apoi, pur și simplu afirmați :
Îmi aliniez acum întreaga ființă, corp, emoții, minte și chakrele cu iubitoarea Lumină a Creatorului.
Întrupez acum iubirea Creatorului. Eu sunt iubire în manifestare, iubirea se revarsă din ființa mea.
Sau vă puteți imagina iubitoarea energie a Creatorului curgând peste și prin ființa voastră şi ocrotindu-vă, dizolvând toate sentimentele și influențele fricii.

Amintiți-vă că nu încercați să ignorați frica, mai degrabă dizolvați sau vindecați frica, eliberându-vă de sub puterea ei, astfel încât să puteți vedea, simți și conștientiza cu claritate.
Continuați să întrupați iubirea, până când frica este dizolvată și eliberată.

● Întrebați în interior :
Care a fost mesajul pe care frica a vrut să-l conștientizez, acum ?
Dacă apare vreo înțelegere, acceptați-o, dacă nu, aveți încredere că nu mai este nimic ce să înțelegeți.

● Întrebați în interior :
Dintr-un spațiu de iubire și claritate, care ar fi următorul pas pe care ar fi recomandabil să-l fac în această situație ?
Dacă o înțelegere se formează, acceptați-o și aveți încredere în ea, dacă nu, știți că un răspuns s-ar putea să vină mai târziu.




Dizolvarea Ataşamentelor de Frică
din Trecut


Dorința mea, a Maestrului Kuthumi, este să vă aduc o MEDITAŢIE care să vă susțină în acceptarea iubirii ca o cale de a dizolva atașamentele de frică din trecut, susținând în același timp eliberarea conștiinței fricii Pământului.

Acesta este un serviciu minunat pentru Omenire, Mama Pământ și Creator, deoarece ajută la dispersarea puterii falselor impresii, iluziei și neînțelegerii, în scopul de a pava Calea, ca Adevărul Creatorului să se poată dezvălui.


● Vă rog să-i dați voie energiei și corpului vostru să se relaxeze, lăsați-vă mintea să se relaxeze ca și cum și-ar așeza atenția într-o pernă de lumină în interiorul vostru, unde va fi susținută și va rămâne în pace.

Imaginați-vă, simțiți sau conștientizați că eu, Maestrul Kuthumi, așez în jurul vostru patru mari stâlpi de cristal de lumină care emană cea mai potrivită vibrație a iubirii în aura, corpul și sufletul vostru.
Stâlpii de cristal de lumină trimit iubire de cea mai pură vibrație în Pământ, conectându-se direct cu sufletul Mamei Pământ.

● Imaginați-vă, simțiți sau conștientizați că o rază de iubire se extinde din corpul vostru în Pământ, pentru a se conecta cu sufletul Mamei Pământ.
La rândul său, Mama Pământ își va extinde energia iubirii ei, în ființa voastră.

● Lăsați ca energia iubirii să se clădească în corpul vostru, recunoașteți energia iubirii din sufletul vostru, Mama Pământ și Creator în interiorul vostru.
Dați-vă seama că fiecare parte a ființei voastre pulsează cu iubire ; experimentați o iubire unificată, susținătoare și reconfortant,ă la multe nivele ale ființei voastre.

● Conștientizați că sunteți un far de iubire care este starea voastră naturală și frica este doar un rezultat al lipsei de conectare cu Creatorul sau a acceptării Creatorului.
Ea poate fi și un avertisment sau o avertizare a unui pericol sau că mai multe perspective sunt necesare.
Cu această cunoaștere, pur și simplu dați-vă voie să dați drumul fricii.
Imaginați-vă că orice legături aveți cu frica, fie acestea se extind din mintea și credințele voastre, emoțiile sau corpul vostru, lăsați-le să se frângă și să fie vindecate.
Pe măsură ce dați drumul fricii, voi eliberați frica din trecut, prezent și viitor.
Cu fiecare inspirație, acceptați iubirea; cu fiecare expirație vă eliberați de frică.
Dați-vă voie să experimentați câteva momente. Știți că fricile eliberate vor fi transformate în iubire.
În multe privințe, voi nu eliberați frica, mai degrabă vă schimbați perspectiva asupra fricii.

● Cu încrederea că ați curățat energia fricii din ființa voastră și că sunteți capabili să vedeți situațiile care s-ar putea să vă fi cauzat frica dintr-un spațiu al iubirii, doresc ca voi să împărtășiți această conștiință a inspirației, realizării, libertății și iubirii expansive cu Mama Pământ.
Trimiteți-vă iubirea în Pământ și în sufletul Mamei Pământ.
De fapt, voi îi trimiteți Mamei Pământ energia iubirii care este eliberată de frică.

● Pe măsură ce Mama Pământ vă acceptă iubirea, ea începe să o radieze în afară, curgând peste și prin Pământ, permițându-le tuturor să accepte o perspectivă a iubirii, observând orice frici dintr-un spațiu calm, susținut și confortabil, conectat și aliniat cu Creatorul.

● Dați-vă voie să vă imaginați magnitudinea acestui proces și modul în care el va ajuta manifestarea iubirii pe Pământ.
Stâlpii luminii Creatorului vă energizează energia, acum se apropie mai mult de voi și se unesc cu Centrul Ființei voastre, acționând ca o puternică conectare eternă cu Creatorul.

● Dați-vă voie să vă puneți în mintea sau în conștiința voastră ca, de fiecare dată când recunoașteți frica, să vă fie reamintită această conectare și experimentare a iubirii.
Rămâneți în acest Spațiu, al Păcii și Iubirii, atât de mult cât doriți sau simțiți că este potrivit ; atunci când doriți să vă întoarceți la realitatea voastră, deveniți pur și simplu conștienți de mediul vostru înconjurător.


Dintr-o stare pură de Iubire și aliniere cu Creatorul,

Eu Sunt Maestrul Kuthumi.



prin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu