vineri, 31 iulie 2020

CONSILIUL prin Ronald HEAD : Cele mai dificile VREMURI ale Vieţii Voastre (4 iulie 2020).



CONSILIUL
prin
Ronald HEAD

Cele mai dificile
VREMURI
ale Vieţii Voastre

(Traducere : Monica POKA)

4 iulie 2020 –





Nota MarYan :

Iată cum, în acest Mesaj, Vremurile actuale extrem de provocatoare sunt văzute şi de către alţii ca fiind, cu adevărat, „dificile”...

...Inclusiv de către acelaşi Consiliu (probabil, Siriusian) ce vine cu confirmări în acest Sens, în aceste Corona-Vremuri (care, probabil, vor fi indexate la Categoria „de tristă amintire”).

De aceea, poate mai mult decât oricând, ne sunt de ajutor astfel de mesaje cu re-amintirea a ceea ce trăim, în prezent, cu toţii : o stare de tensiune accentuată... însă deloc întâmplătoare, când energiile sunt tot mai abrupte şi mai dificil de abordat şi asimilat !...

...Însă, ca revers (frumos, de data aceasta) : cu rezultate tot mai armonioase pentru cei ce reuşesc să colaboreze cu toate aceste energii, „făcând surfing” pe aceste Valuri vibraţionale, menţinându-se la Suprafaţă, într-un EchiLibru din ce în ce mai Armonios !

Spor la Armonizare !...şi haideţi să vedem ce ne transmite Consiliul :



                                               


Vă găsiți în ceea ce ar părea a fi cele mai dificile Vremuri ale vieții voastre...
Și am face tot ceea ce putem ca să vă ajutăm să treceți prin ele.

Cu toate acestea, dorim să fiți pregătiți pentru ceea ce va veni.
Nu dorim să fiți îngrijorați, ci să fiți pregătiți pentru faptele care vă vor fi prezentate.

Mulți dintre voi credeți că sunteți. Mulți cred că știu ce urmează.
Noi vă spunem acum că chiar și aceia dintre voi care s-au pregătit cel mai mult vor avea multe surprize !


Vă cerem să vă aduceți aminte că capacitatea de a vă adapta cunoașterii faptelor care prezintă adevăruri noi și poate incomode, este un semn de înțelepciune.

De departe, cea mai mare parte a populației va avea sistemele de credință zdruncinate până-n miezul lor... chiar dacă sunt în măsură să își dea voie să înțeleagăau fost duși cu zăhărelul și înșelați zeci de ani.

În cele din urmă, multe greșeli mari vor fi îndreptate.
Mulți dintre cei nedreptățiți vor fi eliberați.

Din păcate, mulți nu vor fi capabili să accepte ceea ce le va fi prezentat.
Este mult mai ușor să prostești oamenii decât să le arăți că au fost prostiți.
Și va fi mai dificil atunci când ordinul de mărime al celor care au fost mințiți și induși în eroare este la nivel de milioane...


Tot ceea ce v-am spus de-a lungul acestor ultimi ani, este pe cale acum să se materializeze.

Cortina va fi dată la o parte. Ce se află în spatele cortinei nu va fi plăcut.
Eroii vor fi răufăcătorii. Răufăcătorii vor fi eroii.
Faptele vor fi minciuni. Minciunile vor fi fapte.
Lumea voastră va fi zguduită.
Ea a fost zguduită și acum vi se va arăta Adevărul !

Cum vă descurcați cu asta ?


Sunt câteva lucruri pe care trebuie să fiți pregătiți să le faceți.

În primul rând, să fiți capabili să vă iertați pe voi înșivă pentru că „ați greșit”.
Ați făcut tot ceea ce ați putut mai bine în situația voastră.
Toată lumea a făcut. Tot timpul.
Propriii voștri pantofi sunt singurii pantofi în care puteți umbla...

Apoi, începeți să verificați realitatea la tot și toate.
Adevărul vă este întotdeauna disponibil în noua voastră Eră a Internetului.
Dar trebuie să înțelegeți că cei care vă prezintă informațiile sunt extrem de părtinitori și nu le pasă de interesele voastre.

În circumstanțele actuale, milioane de oameni încep să vadă acest lucru, dar încă sunteți departe ca acesta să fie universal acceptat.

Ați permis să fiți înșelați în legătură cu evenimente, oameni și în legătură cu aproape orice altceva. Fiți pregătiți să aflați asta.

Și apoi, învățați că, pentru a vă proteja pe voi înșivă și ceea ce vă este drag, va fi nevoie să adoptați un mod mult mai detaliat pentru a vă ține la curent cu ceea ce se întâmplă.

Acest lucru va fi mult mai ușor decât ar putea părea, deoarece în mod intenționat ați fost ținuți în modul de supraviețuire în majoritatea vieților voastre, iar acest lucru este pe cale să se schimbe.




Sunteți pe cale să fiți eliberați din robia în care nici măcar nu știți că vă aflați.
Viețile voastre se vor transforma în următorii câțiva ani mai mult decât au făcut-o în ultima sută.

Gândiți-vă la asta...

Cum a fost viața acum o sută de ani ?
De ce își aduc aminte cei mai în vârstă dintre voi ?

Unii dintre voi călăresc cai acum... ca mod de recreere.
În anul 1920 automobilele erau mașini „de modă nouă”.

Vorbiți-le celor din acea vreme despre telefoane, televiziune, avioane cu reacție, sateliți, aterizări pe lună, telefoane mobile, internetul de pe care veți citi mai mult decât probabil toate acestea.

Iar noi vă spunem că toate aceste schimbări vor fi de departe depășite în viitorul vostru apropiat.

Așa că, să știți că chiar dacă drumul care vă stă în față pare accidentat, recompensele care vă așteaptă merită efortul.

 Poate că cea mai mare dintre toate va fi expansionarea conștiinței voastre, atunci când nu mai sunteți trași în spate.

Ne bucurăm de ceea ce vedem.
Fiți acele ființe uimitoare care noi știm că sunteți !...



prin

7 comentarii:

  1. tesla1 august 2020, 02:59
    https://www.facebook.com/secretculturetv/videos/336248114434113/?__tn__=kCH-R&eid=ARAmlqSdBsCsvTkL8Zu37YKhXZuV7g-jbMcUHpD_HYTmHiSlSTNo8o22nGsiVe0h603h5X8xfdxkokjs&hc_ref=ARS9UVIBP-YlZaVmLkgL8Vidbi2MXosNAO-yH8mEuL6B2B3UPoX47Q7AnQMYebSjlOc&fref=nf&__xts__[0]=68.ARD0LDe9Lfp-6WZbMsu-iBQNJyJJQe859XuWxWwnznEhUi7znJsXu2b4ViSeONR99JpVdvfzLc5724rjlirsIjzfm5kPovquwBb7Wnak1b0weIvxDfjmyzgWTNXvE3qjSRFGongvYwVjLkyIHNa7oV0Ml6QX1YePUzsHzDNDUy3Iox1pzlhK4Ungg_5lEJT8jsOP3wiL4Myt-WWIX8ERBY4jB0rqCfbgMahJPAqTLfgCFyI0x6HoUKt2DNKARY_V6fI5_mvVQWpn0KG2IzZxUEfy5U4hDEllGvfBaoegZ0CrU3ZCYzNjU3n7qgD5JBsGJONfJweu_H1hZuW4hG19-s6JMCchAKc

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici nu puteti sa va imaginati ce planuri doreste sa implementeze,vis-a-vis de omenire,iudeo-masoneria,jidanii,khazarii si iezuitii!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. POARTA LEILOR 08.00 08.08 2020 MEDITAȚIA ÎN MASĂ DE ASCENSIUNE COBRA

    https://images.app.goo.gl/EtbKAreyv5ew4ZLBA

    https://images.app.goo.gl/naEGPt3K3qY8c42h6

    Treceți acest link de-a lungul tuturor contactelor dvs.:

    https://thevoice5d.blogspot.com/2020/07/8-8-lions-gate-ascension-portal.html

    Codurile care se transmit de la Sirius în perioada 26 iulie - 12 august. Intră pe deplin în puterea noastră, revendică suveranitatea noastră, abundența manifestă și saltul cuantic din acest loc special !

    8-8 Stargate este un portal cosmic de o putere uriașă, care s-a deschis pe 26 iulie (prima zi a calendarului egiptean) și se închide pe 12 august.

    Transferul său de energie pe Pământ se ridică la 8 august, când Sirius răsare în est și este vizibil la orizont chiar înainte de răsăritul soarelui. Pe 8-8 Pământul se aliniază atât cu Sirius, cât și cu Soarele nostru, o aliniere foarte puternică încărcată cu Inima Leului.

    Leu guvernează inima și plexul solar, astfel încât 8-8 Stargate ne oferă o oportunitate extraordinară de a amplifica și maximiza Lumina noastră Spirituală și Puterea Interioară!

    Vom face o meditație globală în momentul de vârf al acestui incredibil portal al ascensiunii. La 8:08 am ora locală începeți meditația ghidată cu Poarta Leilor (link-ul de mai jos) urmată de o scurtă meditație Floarea Vieții imediat după aceea pentru a stabiliza Grățile Pământului și situația globală (linkul de mai jos).

    Cine vine cu mine???

    https://1.bp.blogspot.com/-FeuPzgxGQL8/XynK7n4toCI/AAAAAAAAE74/f5rFhhAs178uwAGlQNAuWcnesIj9Mu6SQCLcBGAsYHQ/s1600/Coding%2BSequence.jpg

    Preparforchange + The Portal

    RăspundețiȘtergere
  4. https://1.bp.blogspot.com/-YQ2ycKKj-VA/XyI_-so4u2I/AAAAAAAABQQ/uZS_yn1cbLAvhNBPpQeslgadk8jP5agVQCLcBGAsYHQ/s512/Quantum%2BJump%2BPortal%2B%2528Man%2Bwith%2BSuitcase%2529.jpg

    https://youtu.be/RkhSk3cGd7g

    RăspundețiȘtergere
  5. Dezvăluiri:

    DEMONTAREA LUNII DE PE ORBITĂ ŞI CUM DETERMINĂ ARTIFICIAL FERTILITATEA LA FEMEILE PĂMÎNTULUI DE SUPRAFAȚĂ

    "Eu: văd acum că se apropie portalul 8/8 și au fost într-adevăr chimiști ca nebuni aseară și voi paria că avem prognoza de ploaie în următoarele zile.
    Ashtar: De asemenea, continentul tău se confruntă cu uragane, care sunt dezlănțuite asupra ta din același motiv - pentru a ține energiile soarelui departe de tine și pentru a te ține de frică.
    Eu da. Nu avem atât de mult aici, ci doar o mulțime de chemtrailing.
    Ashtar: Cât despre luna va fi explodată, înțelegeți că nu va fi în curând. Întreaga ta lume s-a aclimatizat la prezența ei și va dura timp pentru ca toți să se dezacclimeze. Calendarul dvs. și modul în care marcați ora se vor schimba, calendarul dvs. fiind bazat pe luni care sunt cicluri de lună. Acest lucru este fals, deoarece luna este un obiect fals. Prin urmare, marcarea timpului dvs. este falsă.
    Oamenii tăi vor fi trebuit să depășească controlul minții pentru ca luna să fie eliminată, deoarece cea mai mare parte a controlului minții îți este dirijată de acolo. Îl diminuăm, iar energiile primite ajută la creșterea cunoștințelor oamenilor, dar dacă vom elibera controlul minții într-un singur caz, oamenii tăi ar înnebuni. Acest lucru ar fi contraproductiv pentru a spune cel mai puțin.
    Eu: Deci pământul nu va avea lună?
    Ashtar: Nu. Va fi una dintre puținele planete care nu. Dar este în regulă.
    Eu: Există un avantaj să nu ai lună?
    Ashtar: Nu vor exista cu siguranță pentru femei, care vor prelua controlul asupra ciclurilor menstruale și capacitatea de a determina când vor să rămână însărcinate. Metodele tale de control al nașterii vor deveni un lucru al trecutului, atunci când oamenii își dau seama că pot determina când vor să conceapă. Luna vă oprește capacitatea de a face acest lucru."

    Comandant Asthar Sheran

    https://sharonandivo.weebly.com/ashtar-sheran-in-this-now.html#

    RăspundețiȘtergere
  6. Erată:11 (23) .20,416-9.18,117,1979,5(17).

    Făcând săpături,am descoperit în cele din urmă: 8( moneda de cupru an de fabricație 1979) şi ora 5( five clock), care este 17.00=1+7=8 din sceneta picnic:https://youtu.be/BzfuXJ9NwlM.Aceste opt-uri au o noimă,dar nu am înțeles data de 11.09(prăbuşirea Turnurilor Gemene,datele din registru Grand Hotel ), care poate fi deasemenea un portal.Lumina din muzeu poate fi Sirius care face posibilă călătoria în timp( spațiul rămânând constant) prin trezirea în ființă a energiei secrete kundalini shakti.Filmul este plin de simboluri şi semnificații,şi la începutul filmului şi la sfârşit trezirea femininului - kundalini shakti atrage după sine trezirea bărbatului( shiva ), femeia îşi cheamă bărbatul,femeia alege bărbatul,nu invers.Spre finalul filmului vedem:https://youtu.be/mQaohtfoPGo-lumina divină filtrată de vălul(perdeaua ferestrei)rețelelor de inversare electromagnetică satanice şi implanturile,care duc la ruptura de cuplu,separarea iubit-iubită.Pentru a se remedia acest neajuns,este necesară străpungerea vălului(perdeaua
    luciferică)de întunecime 2d,3d prin trezirea iubitei( iubitului ) interioare(interior), dar şi prin dezrobirea față de sclavia inconştientă în care se complac acceptând să aservească nişte criminali recidivişti( moneda de cupru de care nu era conştient din sceneta picnic.)Deasemenea este necesară dezactivarea rețelelor de inversare şi dizolvarea implanturilor.

    https://youtu.be/5X3DNJjMtfk

    https://youtu.be/o36EXzADXWc

    https://youtu.be/V4L_NrsW3WU

    https://youtu.be/GVZrj6S3Hhk

    RăspundețiȘtergere