PoVestea ZILEI (63)
(pentru)
18 septembrie 2015
– Vremuri Tulburi (IV) –
(Din nou despre Drama „REFUGIAŢILOR”)
Această Nouă PoVeste – care tinde să devină, în această perioadă, mai mult „săptămânală”
decât „zilnică” – revine la cea mai fiebinte „chestiune” a Prezentului, care
deja a captat atenţia (şi îngrijorarea) întregului mapamond : CRIZA REFUGIAŢILOR.
Aşa cum atenţionam şi în Episodul anterior, legat de acelaşi
subiect, PoVestea aceasta tinde să devină din ce în ce mai dramatică, căci, aşa
cum aminteam în primul Episod al acestor„Vremuri Tulburi”, „băieţii Cabalei” au ieşit „la atac frontal”, declanşând
acest „EXOD al Sărăciei”, pregătit
extrem de minuţios, de timp îndelungat...
...Pe care, iată, l-au provocat ca fiind, probabil,
„Ultimul mare AS din mânecă” (mai
mare şi decât „Criza financiar-bancară”), ca pretext pentru a genera cât mai
mult Haos în jur – pentru declanşarea „Război”-ului lor mult-visat, însă, în
primul şi în ultimul rând, pentru a
primi, ca „emanaţii fluidice”, de la masele mari de umani speriaţi, HRANA LOR DE BAZĂ : FRICA ! – un HAOS pe care aceştia îl doresc şi care începe să-şi facă simţită
prezenţa în toate locurile de pe glob, chiar şi în cele considerate, în mod
tradiţional, ca fiind cele mai „stabile” : Europa, în general, şi în special „Nucleul UE”, respectiv GERMANIA-FRANŢA şi, ca „cireaşă
de pe tort”, ŢĂRILE NORDICE !
Acum suntem deja în acel mult „profeţit”
interval de 13-28 septembrie 2015,
în care se vorbeşte de VALURI DE ENERGII
TOT MAI INTENSE CARE „LOVESC” PĂMÂNTUL !... şi care, nu doar că „sunt
adevărate”, dar care încep să fie percepute, în mod tot mai palpabil şi mai
concret, de tot mai multe persoane „ne-specializate” în acest sens.
Şi, pentru că acest Moment este cu adevărat
extra-ordinar, reprezentând una dintre cele mai puternice FERESTRE DE OPORTUNITATE pentru Manifestarea EVENIMENTULUI... iată, din acest con-text şi
considerent a apărut această reacţie
teribilă a Forţelor întunecate, exact în această perioadă, de declanşare
(atent ghidată) a acestui Exod în Masă a maselor „sărace” afro-arabo-asiatice,
fix către „Inima Europei”...
Şi totuşi...
...V-aţi întrebat, până acum, care este structura „naţională” a acestor
„refugiaţi” ?
Iată, Sirienii nu
reprezintă nici 20% din totalul
refugiaţilor care asaltează Europa, aceştia fiind urmaţi, ca şi număr, de Afgani,
apoi de... Eritreeni (câţi aţi auzit de Eritreea, statul desprins din Etiopia
Est-Africană, situată pe fostul litoral etiopian al Mării Roşii)... şi abia
apoi (nu neapărat în ordinea descrescătoare) de Irakieni, Libieni,
Somalezi,
Sudanezi,
Mauritanieni
(cei cu 20-30% din populaţie în SCLAVIE REALĂ ŞI EFECTIVĂ!), Bangladeshi,
Indieni...
şi multe alte „naţiuni”
afro-arabo-asiatice, care, multe dintre acestea sunt compuse din grupuri etnice total diferite, ca
rezultat al asocierii forţate,
de către Puterile Coloniale Europene...
– foarte interesant, aşa-i ? – de „triburi” şi „clanuri” cu origini în epoca
antică sau medievală...
...În acest fel, aş putea spune că acum,
dintr-o anume perspectivă, mai înaltă, una de tip KARMIC, acest exod
poate fi văzut şi ca un REVERS al
acţiunilor acestor Ţări Europene, pe când erau Puteri Coloniale, care au
„transferat” masiv bogăţie şi resurse, inclusiv umane, din aceste ţări ajunse,
azi, atât de „sărace”...
De aceea, dincolo de toate celelalte „SCENARII” – inclusiv prin cele de „tip COBRA”, care vorbeşte de Acţiunea de
infiltrare, sub forma „teroriştilor maşcaţi”, a unor reptilieni intraţi în clone umane, care au ajuns pe Terra în urma „Invaziei Archonice”din 1996 !... – ei bine, dincolo
şi de aceste „teribile realităţi”, ce reprezintă FAŢETE ale REALITĂŢII COMPLEXE, cea mai importantă FAŢETĂ a acestei Realităţi pare a fi
legată de Acţiunile acestor Ţări Europene
care, de sute de ani, cel puţin, au
„muls” din greu acele ţări afro-arabo-asiatice ale căror „cetăţeni”, acum,
le iau cu asalt graniţele şi teritoriile „sofisticate”...
De aceea avem nevoie de înţelegere şi con-ştientizare
a multiplelor şi profundelor cauze care AU
PERMIS manifestarea acestor Scenarii
ale Cabalei – căci, aşa cum spuneam şi în episodul anterior, întrebarea
principală este nu DE CE a apărut
acest Moment, ci CUM de Viaţa însăşi A PERMIS MANIFESTAREA
acestuia (prin complexe
Rezonanţe Karmice) ?
Şi un alt aspect important apare şi se
manifestă, acum : asaltul final asupra „ultimului bastion” al Manipulării
archonice – RELIGIA şi instituţiile
religioase.
Deşi nu este foarte evident la prima vedere,
acest MIXAJ POPULAŢIONAL între
popoare cu „Credinţe” atât de diferite, nu face decât să accelereze procesul Trans-formărilor de ATITUDINE, inclusiv în
privinţa RELIGIEI : fiind obligaţi să
stea „nas în nas”, „creştini cu musulmani, islamişti, hinduşi
şi ce-or mai fi”, să observe
(CULMEA-CULMILOR!) că nu vor muri „trăzniţi” de „Dumnezeul” fiecăruia
dintre aceste grupuri – pentru că au pactizat cu „ne-credincioşii” (evident,
„ne-credincioşi” ar fi toţi, unii pentru ceilalţi, din perspectiva tuturor
grupurilor umane implicate), şi, „curat-murdar”, că respiră acelaşi aer, beau
aceeaşi apă, încep (de nevoie) să
mănânce la aceeaşi masă ! (ce oroare!, în prezent, pentru mulţi dintre
aceştia... şi sunt atât de mulţi!)... şi, astfel, poate, să înceapă să împartă aceleaşi zâmbete, aceleaşi strângeri de mână...
repet, încep să observe uimiţi că nu-i pedepseşte niciun „dumnezeu neiertător cu
ne-credincioşii”!...
Dragi prieteni, dacă în Prezentul acestor
vremuri tulburătoare, vorbim de TRANSFORMĂRI
PLANETARE – adică la nivel Planetar,
deci SOCIAL, DE MASE – iată că acum
vedem pe viu aceste aspecte PREGĂTITOARE
ALE TRANSFORMĂRILOR (de tipul „Valul EVENIMENTULUI”) care chiar
sunt pe drum... şi, în acest context, iată, deja nu mai par a fi atât de
„şocante” şi de „uimitoare” toate aceste mişcări sociale, la nivel de „mase”,
în care Europa a devenit, parcă dintr-o dată, CREUZETUL acestor trans-formări de mentalităţi şi de con-ştiinţe
!
Da, recunosc, la primul nivel, privind la
toate aceste ştiri, impulsul este de a te opune cu înverşunare (precum Primul
ministru ungar, care a militarizat graniţele, ca şi alte state
europene, prinse în calea „invaziei”, căutând rezolvări „de efect”, ale
efectelor – de genul : să luptăm cu ISIS,
cu „teroriştii”,
ca oamenii să nu mai fugă de acolo)...
însă, relaxându-ne puţin câte puţin, începem să observăm că, spre exemplu, în
Bangladesh sau alte state cu nenumăraţi refugiaţi nu avem cu ce terorişti să ne
luptăm, ci doar cu TERORISMUL SĂRĂCIEI...
SUFLETEŞTI, cu IGNORANŢA
DIN MINTEA ŞI CÂMPUL PSIHIC AL ACESTOR FIINŢE CARE STRIGĂ DUPĂ AJUTOR,
în căutarea propriei lor ASCENSIUNI
(care, în condiţiile din statele lor de origine, este mult îngreunată).
Aşadar, CE
ESTE DE FĂCUT ?
Dincolo de multe soluţii care pot fi luate
la nivel statal sau supra-statal, la Naţiunile Unite sau în Consiliul
European, etc., întrebarea se referă la CE PUTEM FACE FIECARE DINTRE NOI, ÎN MOD CONCRET ? ? ?
Iar aici, ca de fiecare dată, răspunsul este
: MEDITAŢIA ÎN LUMINĂ, pentru
DIRECŢIONAREA
LUMINII COMPASIUNII CĂTRE ACEŞTI „REFUGIAŢI” – ca, prin creşterea
gradului de I-Lumina-Re şi Con-Ştient-izare, să se diminueze Suferinţa, Durerea şi FRICA faţă de această
Trans-formare la care suntem Martori, chiar în Prezent şi pe care, pe moment,
pur şi simplu nici noi n-o prea înţelegem !
Însă despre această MEDITAŢIE în LUMINĂ (care are legătură directă şi cu Meditaţia
de aducere în Prezent a Momentului Evenimentului !) vom PoVesti şi data viitoare, poate chiar
mâine...
Până atunci, eu vă trimit cele mai blânde
îndemnuri de Re-Centrare în
Propria Fiinţă, a fiecăruia, pentru a re-deveni, chiar şi pentru scu(r)t
timp, FARURI DE LUMINĂ în „Marea
Cenuşie a Fricii” din jurul nostru, pe care, în prezent, Navighează mase mari de oameni, către „TĂRÂMUL FĂGĂDUINŢEI” ...
Iată, Acum este vremea noastră, ÎN MOD CONCRET : să fim FARURI DE LUMINĂ!... prin MEDITAŢIA ÎN LUMINĂ.
Restul sunt dis-cuţii...
...Aşa că, SPORNICIE şi SUCCES !
Cu acelaşi mobilizator DRAG,
MarYan
NAMASTE ! A apărut şi am cumpărat ISTORIA REALĂ A PĂMÎNTULUI cea mai cuprinzătoare poveste a umanităţii adusă în conştiinţa noastră prin nemijlocitul aport al domnului SAL RACHELE .
RăspundețiȘtergereAdevărat Maryan şi Cobra ne solicită acelaşi lucru Meditaţia în Lumină. Mulţumesc încă o data.
RăspundețiȘtergerePreluare după site-ul "Istoria galactică"
Vom practica această meditare Sîmbătă, 20 Septembrie, la ora 17:00 GMT/UTC.
Poţi verifica momentul meditării pentru zona ta de timp aici:
Timeanddate
Instrucţiuni: 1. Foloseşte propria tehnică pentru a te aduce într-o stare relaxată de conştienţă
2. Afirmă intenţia ta pentru a aduce pace şi vindecare pentru situaţia din Europa
3. Vizualizează o rază de Lumină care emanează din chakra Steaua Sufletului (20 de centimetri / 8 inch deasupra capului) in chakrele Steua Sufletului ale tuturor celor care meditează.
4. Vizualizează raza de Lumină, de-acum colectivă, cum se extinde în grila energetică a Terra şi ajunge în Europa, conectînd chakrele Steaua Sufletului ale tuturor celor implicaţi în situaţia de acolo, armonizîndu-le şi inspirîndu-le să găsească o soluţie pacifică. Vizualizează cum toţi refugiaţii primesc mîncare, apă, adăpost, asistenţă medicală şi un tratament uman. Vizualizează toţi refugiaţii şi poliţiştii care ar putea deveni violenţi cum se calmează şi aleg soluţii pacifice. Vizualizează toţi membrii forţelor întunericului care încearcă să se infiltreze în Europa pozînd în refugiaţi, cum sînt recunoscuţi şi deţinuţi de forţele legii. Vizualizează cum Europa menţine pacea şi stabilitatea pe care a avut-o în ultimii ani.
Este foarte important pentru oamenii implicaţi în situaţia din Europa să fie conştienţi că îi vom sprijini cu această meditare pentru ca energia Luminii pe care o transmitem să fie recepţionată şi să fie capabilă să vindece situaţia. De aceea s-a cerut de către Forţele Luminii ca să informezi contactele tale din Europa că vom ajuta cu această meditare, folosind email-ul, Facebook, Twitter şi alte medii de comunicare. S-a cerut de asemenea ca oamenii din Europa să distribuie această informaţie în reţelele lor.
Actualizări despre Meditarea pentru Europa:
http://2012portal.blogspot.com
Florentyin
O explicatie interesanta a ceea ce se intimpla acum relativ la exodul din Europa.
RăspundețiȘtergerehttp://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=8718
Este important sa facem distinctie intre cei alungati de saracie si razboi pe care sa-i ajutam si agentii provocatori unde sa lasam sistemul imunitar sa actioneze.