joi, 31 iulie 2014

Fulford : Extrase din mesajele lui Benjamin FULFORD din cursul anului 2014 (Partea a 3-a)



Extrase din mesajele lui Benjamin FULFORD
din cursul anului 2014
(Partea a 3-a)

31 iulie 2014

 


 
(continuare din Partea a 2-a)



B.Fulford21 aprilie 2014 :


Acum este clar că această Cabală, care a domnit în Vest, este în dezordine şi e incapabilă să acţioneze, în ciuda unui termen limită, foarte real, care le-a fost dat pentru a se preda.

Brokerii puterii Europene, precum Papa şi Regina Marii Britanii, sprijină pacea mondială, într-o campanie de a termina cu sărăcia şi pentru oprirea distrugerii mediului.

Oricum, Rockefeller, Bush şi ceilalţi oligarhi americani, acţionează ca nişte căprioare îngheţate în lumina farurilor, incapabili sau care nu vor să treacă la acţiune. Acelaşi lucru se poate spune și de căpeteniile Pentagonului şi ale agenţiilor guvernamentale.

duminică, 27 iulie 2014

FULFORD : Extrase din mesajele lui Benjamin FULFORD din cursul anului 2014 (Partea 1-a)



Extrase din mesajele lui Benjamin FULFORD
din cursul anului 2014
(Partea 1-a)

27 iulie 2014

 


 
Nota MarYan :

Dorind iniţial să transmit ultimul mesaj al lui Benjamin Fulford, de pe 21 iulie 2014, referitor la ultimele evenimente planetare, am ajuns uşurel la concluzia că, pentru a percepe mai bine gradul de credibilitate al acestuia, este important să vedem cam ce a scris acesta, de la începutul anului 2014 şi până în prezentul lui Iulie 2014.

În acest fel, putem compara cam ce „a prezis” acesta şi cam în ce măsură s-a îndeplinit ceea ce a „profeţit”, prin intermediul „surselor” sale.

Astfel că, acum, privind retrospectiv, putem vedea ceea ce am simţit şi eu de mult timp şi amicul radiestezist mi-a confirmat : Fulford se străduieşte şi el cât poate, pare bine intenţionat, însă transmite informaţii foarte „amestecate”, în mod inevitabil, căci acestea provin din numeroase „surse” de informaţii – care au, fiecare, propria lor AGENDĂ !

joi, 24 iulie 2014

COBRA : Activarea ZEIŢEI COSMICE (Completare la Meditaţia de Eliberare Planetară) - 14 iunie 2014



Activarea ZEIŢEI COSMICE
(Completare la Meditaţia de Eliberare Planetară)
– 14 iunie 2014 –

 


 
Nota MarYan :

Această foarte scurtă completare la Meditaţia Săptămânală propusă de Cobra, eu cred că o aducem acum în atenţia voastră într-un moment cu adevărat potrivit, când nevoia de Meditaţie pentru încorporarea Luminii pe Pământ este mai mare şi mai actuală decât oricând !

marți, 22 iulie 2014

MarYan : Serialul „Malaysia Airlines” continuă cu Episodul 2 : Zborul MH17 (Partea 1-a)



Serialul „Malaysia Airlines” continuă cu
Episodul 2 : Zborul MH17

 
 


Deşi aş fi dorit să vă întâmpin cu „Bine ne-am regăsit la o nouă postare...”, acum sunt nevoit să recunosc că, cel puţin pe moment, acest „bine” este mult mai volatil decât acum câteva luni, când iniţiam acest blog şi acest subiect al „avionului dispărut”, Zborul MH370.

Între timp, evenimentele s-au desfăşurat într-un ritm mai mult sau mai puţin alert, însă în ultimele zile, din 17 iulie 2014, odată cu „atacul terorist” asupra Zborului MH17, evenimentele planetare se precipită cu mare rapiditate (şi violenţă, din păcate...), urmând un scenariu ce se vede din ce în ce mai mult ca fiind foarte minuţios şi precis...

duminică, 20 iulie 2014

COBRA : Raport despre Conferința din TAIWAN (20 iulie 2014)



Raport despre Conferința din TAIWAN
– 20 iulie 2014

 


 
Conferinţa din Taiwan a fost un mare succes !

COBRA : MEDITAŢIA PENTRU PACE pentru UCRAINA (3 martie 2014)



MEDITAŢIE pentru PACE
pentru UCRAINA
– 3 martie 2014

Traducere : LightWriter

 


 
Nota MarYan :

Mă uit la acest mesaj şi iar mă minunez de „căile” sincronicităţii : deşi acesta „aştepta” de vreo două săptămâni pentru postare, abia acum „am avut timp” să-l prelucrez.

Veţi vedea că, în pregătirea pentru Meditaţie din acest mesaj, Cobra vorbeşte de intenţiile Nobilimii Negre de a stârni cu orice preţ un conflict în Ucraina, motiv care stă şi la baza acestei meditaţii, de „liniştire a apelor”.

Sună cunoscut acum ? – când, de joi, 18 iulie 2014, toată lumea a aflat de „atacul terorist” asupra avionului malayezian MH17...

Acum nu mai intervin, căci pregătesc un prim material dspre acest moment, pe care sper ca în cursul zilei de mâine, luni, să îl puteţi citi.

joi, 17 iulie 2014

COBRA : Puterea este în NOI ! (26 februarie 2014)



Puterea este în NOI !
- 26 februarie 2014 -

Traducere de Celeste

  


 
Nota MarYan :

Acest mesaj al lui Cobra, deși este scurt, eu consider că este foarte important : ne re-amintește că „Puterea este în NOI”, că „NOI suntem Puterea” – aceea Vie, Reală, din adâncul Fiinţei, care trece prin Inimă şi este încărcată cu Iubire.

marți, 15 iulie 2014

TOLEC : Un cuvânt pozitiv de la Tolec (24 ianuarie 2014)



Un cuvânt pozitiv de la Tolec –
Reprezentantul Consiliului Andromeda
- 24 ianuarie 2014 -

Traducere de Marius Sumedrea
(„burebista2012.blogspor.ro”)

 

  
Nota MarYan :

Iată-ne ajunşi şi la „ultimul text” al lui Tolec, pentru a fi „la zi” cu mesajele sale.

„Cu bune” şi „cu mai puţin bune”, Tolec a venit, după cum am mai spus, cu o informaţie valoroasă, care-l individualizează de Cobra.

De fapt, îndrăznesc să spun că TOLEC a pregătit terenul pentru COBRA, care, iată, şi acesta, la rândul său, a creat condiţii ca să poată fi înţeles mult mai bine... ALKESH.

Iată cum pare să existe un „fir roşu” şi o evoluţie a informaţiilor transmise de aceste persoane al căror rol pare a fi foarte bine precizat şi individualizat.

luni, 14 iulie 2014

TOLEC : 1.000 de oameni au fost salvaţi din ultima bază reptiliană (6 aprilie 2012)



1.000 de oameni au fost salvaţi
din ultima bază reptiliană
- 6 aprilie 2012 -

Traducere de Marian Apostol (A.I.M.)

 


  
Nota MarYan :

După cum veți vedea, acest mesaj al lui Tolec din 6 aprilie 2012 pare a fi foarte asemănător, şi, de fapt, îl precede pe cel din 28 mai 2012, referitor la „Distrugerea unei Nave Reptiliene uriaşe aflată la marginea Sistemului nostru Solar”.

De aceea, după ce veţi citi acest articol, vă sugerez să (re)citiţi şi acest mesaj al lui Tolec din Mai 2012, pentru a vedea, de fapt, amploarea fenomenului reptilian descris în acest mesaj.

Dacă veţi fi impresionaţi de ceea ce veţi afla aici despre forţele reptiliene implicate în baza subterană pământeană eliberată în primăvara lui 2012, şi mai ales de numărul umanilor eliberaţi de sub teroarea reptiliană, cu siguranţă că aceste cifre nu vor mai fi atât de impresionante după ce vă veţi reîmprospăta memoria cu informaţiile despre ce a înseamnat acea uriaşă navă-cub reptiliană la nivel de forţe reptiliene şi suflete umane eliberate...

Vă reamintesc că nivelul de „Adevăr Divin” al acestor informaţii, măsurat radiestezic, este în jur de 80%, ceea ce este „Bine”, mai ales pentru acest tip de informaţii, ce implică atâta exactitate, cu atâtea cifre şi „desfăşurări de trupe”...

duminică, 13 iulie 2014

COBRA : Meditaţiile Săptămânale de ELIBERARE - Faza a 2-a -



MIŞCAREA DE ELIBERARE A UMANITĂȚII
Meditaţiile Săptămânale de ELIBERARE
- Faza a 2-a -
(9 martie 2013)

 


 
Nota MarYan :

Iată, la exact o săptămână de la prima meditaţie a lui Cobra, acum vă oferim şi „Partea a 2-a”, care reprezintă Faza a 2-a a acestei puternice Meditaţii de Eliberare.

Fără a vorbi prea mult, acum pot să vă spun că aceasta este chiar una din cele mai luminoase şi puternice meditaţii pe care le-am întâlnit !

sâmbătă, 12 iulie 2014

TOLEC : Transformările planetare continuă, reptilienii sunt disperați (Partea a 2-a)



Transformările planetare continuă,
reptilienii sunt disperați
- Partea a 2-a -

Traducere de Ionuţ Mihai (A.I.M.)
(23 mai 2013)

 


 
(continuare din Partea 1-a)


Tolec : „În legătură cu industria financiară bancară mondială, care este acum în colaps, în anul 2000 mă aflam în interiorul sistemului, responsabil cu operaţiuni financiare, şi vă pot spune că încă de pe atunci corupţia era generalizată, şi la cele mai înalte nivele. Peste tot se spuneau numai şi numai minciuni... Erau clienţi care nu puteau să-şi acceseze propriile fonduri financiare pe care noi le administram, şi asta datorită faptului că birocraţia permitea acest fel de „manevre”.

În ultimii 3 ani, au fost peste 600 de demisii la cel mai înalt nivel din toate marile instituţii financiar-bancare de pe tot cuprinsul globului, şi toate astea vor continua.

TOLEC : Transformările planetare continuă, reptilienii sunt disperați (Partea 1-a)



Transformările planetare continuă,
reptilienii sunt disperați
- Partea 1-a -

Traducere de Ionuţ Mihai (A.I.M.)
(23 mai 2013)

  


 
Nota MarYan :

După mesajul anterior, „Perspective Andromedane”, în care Tolec, în toamna anului 2012 vorbeşte de structura de conducere a Consiliului Andromedan şi a Federaţiei Galactice, însă începe să facă şi multe „profeţii” despre „momentul 21 decembrie 2012” şi despre alte aspecte ale anilor 2013 şi 2014 (care nu au prea avut cu nimic de-a face cu realitatea trăită de noi toţi...), iată că acum venim cu un alt articol despre un interviu al acestuia din Mai 2013, în care, pare-se că aici reuşeşte să „mai dragă busuiocul”, venind cu idei şi imagini mult mai rezonabile.

vineri, 11 iulie 2014

TOLEC şi Mark Kimmel : Perspective andromedane (Extratereştrii şi fiinţele celeste : Consiliul Andromedan şi Federaţia Galactică)



TOLEC şi Mark Kimmel
Perspective andromedane
(Extratereştrii şi fiinţele celeste : 
Consiliul Andromedan şi Federaţia Galactică)

Traducere de Ionuţ Mihai (A.I.M.)
(2012)


   


Nota MarYan :

Iată un articol cu informaţii transmise de Tolec şi un „invitat” de-al său, la un interviu, din cursul anului 2012.

Deşi la prima vedere ar părea că informaţiile „ar putea fi învechite”, poate că acum este timpul să punctăm că, din observaţiile personale, tocmai informaţiile transmise de Tolec în cursul anului 2012 au fost cele mai incitante, importante şi cu doza cea mai mare de „Adevăr Divin” – în cea mai mare parte...

joi, 10 iulie 2014

GALACTIS : 2 întrebări pentru ALKESH referitoare la EVENIMENT şi CABALĂ (Mai 2014)



2 întrebări pentru ALKESH
referitoare la EVENIMENT şi CABALĂ
(Mai 2014)

 

 
ÎNTREBARE 1 (referitoare la „Interviu cu ALKESH la BBS Radio - Ianuarie 2014”):

De aici reiese că Evenimentul va avea loc după luna iunie, probabil între iulie şi octombrie. Dacă am înțeles corect, resetarea financiară și arestarea Cabalei malefice se vor petrece DUPĂ Eveniment !

Întrebările mele sunt legate de archoni sau „muşcătorii de gleznă”, cum îi numește Cobra. Archonii sunt altceva decât demonii și spiritele satanice ?

miercuri, 9 iulie 2014

COBRA : Căderea Grupului CHIMERA (7 iulie 2014)



Căderea Grupului CHIMERA
– 7 iulie 2014

 


 
Nota MarYan :

Acest articol nu apare întâmplător în acest moment, fiind la doar două zile după mesajul lui Cobra din 5 iulie, despre Actualizarea situaţiei Confederaţiei (Galactice)”, în care vorbeşte de poziţionarea finală a navelor Confederaţiei pe Orbita Joasă a Pământului (LEO), situată între 160 Km şi 2.000 Km altitudine, pentru înfrângerea definitivă a Grupului Chimera.

marți, 8 iulie 2014

COBRA : ISIS ? (18 iunie 2014)



ISIS ?
– 18 iunie 2014

 


 
Nota MarYan :

Deşi, într-un mesaj din August 2013, Cobra anunţa că Archonii eterici tocmai pierduseră controlul asupra vortexului energetic din Siria, pe 25 august 2013, iar cu o săptămână mai devreme şi asupra puternicului vortex din Egipt, iată că, precum Pasărea Phoenix, aceşti Archoni „nu se lasă” cu nici un preţ, agăţându-se de orice situaţie politică „tulbure”, pentru a mai produce, inclusiv în prezent, ceva daune energetice asupra Luminii, prin perturbarea cât mai puternică a vortexului energetic al Zeiţei din zona Irakiano-Siriană (fostul Imperiu Akkadian).

luni, 7 iulie 2014

COBRA : CODEX-ul GALACTIC (4 aprilie 2012)



CODEX-ul GALACTIC
– 4 aprilie 2012

 



Nota MarYan :

După ultimul mesaj-meditaţie, de ieri seară, acum vă propun un alt mesaj al lui Cobra, de data aceasta de MEDITAT la acesta...

Deşi pe unii poate că i-ar speria studiul unui Codex – după atâta informaţie ştiinţifică, de fizică cuantică, din alte mesaje anterioare – se pare că nu este cazul, căci informaţiile de aici sunt expuse într-un mod cât se poate de SIMPLU şi LIMPEDE.

Acesta este iarăşi un mesaj foarte important, căci PRINCIPIILE CODEXULUI GALACTIC care sunt expuse aici, nu reprezintă doar câteva idei care peste câteva luni ar putea fi uitate, devenind învechite şi caduce, ci reprezintă ESENŢA învăţăturii fundamentale a Luminii, exprimată prin câteva Afirmaţii Fundamentale, în abordare juridică.

duminică, 6 iulie 2014

COBRA : Meditaţii Săptămânale de ELIBERARE (15 iunie 2012)



MIȘCAREA DE ELIBERARE A UMANITĂȚII
(Meditaţii Săptămânale de ELIBERARE)
– 15 iunie 2012

 



Nota MarYan :

După cum încheiam şi în Editorialul de ieri – ultima parte a unei serii de trei articole despre „FRICA şi Nivelul de Conştiinţă” – se pare că şi acest blog se apropie tot mai mult de „faza” în care informaţia teoretică şi „interesantă” face loc şi aspectului PRACTIC : CUM anume putem SCHIMBA ceva din toate aceste „nebunii ale lumii” despre care citim în articolele lui Cobra, Tolec, Alkesh etc. ?

Iată, după cum concluzionam în acelaşi articol : cea mai rapidă şi eficientă metodă de a ajuta direct la toate acestea este MEDITAŢIA !

sâmbătă, 5 iulie 2014

COBRA : Actualizarea situaţiei CONFEDERAŢIEI (5 iulie 2014)



Actualizarea situaţiei CONFEDERAŢIEI (Galactice)
– 5 iulie 2014

 

 
Foarte recent, navele Confederaţiei Galactice şi-au ocupat poziţia finală în interiorul Orbitei Joase a Pământului („LEO” - N.MY: Situată la o altitudine între 160 Km şi 2.000 Km deasupra Pământului), pentru înfrângerea finală a grupului CHIMERA.

COBRA : Luptătorii Albi : Vine CAVALERIA ! (5 iulie 2012)



Luptătorii Albi : Vine CAVALERIA !
– 5 iulie 2012

 


 
Nota MarYan :

Iată un alt mesaj la fel de interesant al lui Cobra, despre „Luptătorii (Albi ai) Luminii”, al căror rol de a re-deveni CU TOŢII activi, în aceste vremuri fascinante, devine tot mai important.

Este foarte interesantă şi explicaţia lui Cobra către finalul mesajului, legată de non-intervenţia prin Operaţiunea STARDUST 2 asupra membrilor Cabalei, aspect care completează informaţiile ulterioare care au sosit prin mesajul său, „De ce întârzie Evenimentul?”, oferit în cursul anului 2013.

EDITORIAL (nr. 5) : FRICA şi Nivelul de Conştiinţă (Partea a 3-a)



EDITORIAL (nr. 5)
FRICA şi Nivelul de Conştiinţă
(Partea a 3-a)

 


 
(continuare din Partea a 2-a)


Revenim acum, 5 iulie 2014, cu ultima parte a acestui Editorial, legat de „Frică” şi eliberarea de acest „tiran”, a cărui parte a doua a fost postată pe data de 8 iunie 2014 – iată, după aproape exact o lună...

Recitind cele două părţi anterioare ale acestuia, am realizat de ce am „întârziat” cu aproape o lună finalizarea celei de a 3-a părţi. Acest aspect mi-a fost „arătat” chiar la încheierea părţii anterioare, când vorbeam, aparent „întâmplător”, de... implanturile eterice archonice (şi reptiliene, pe atunci) – asta după ce, nu mai departe decât IERI, 4 iulie 2014, postam un alt mesaj al lui Cobra despre exact acest subiect !

vineri, 4 iulie 2014

COBRA : PLANUL ETERIC (despre implanturile eterice) – 15 oct. 2013



Actualizarea situaţiei planetare : PLANUL ETERIC
(despre implanturile eterice scalare umane)
– 15 octombrie 2013


  

 
Nota MarYan :

Iată un mesaj al lui Cobra, poate mai important ca cel anterior şi, poate, chiar cel mai important din toate cele expuse până acum.

Dacă în mesajul anterior, „Explozia Luminii : Orizontul Evenimentului”, Cobra făcea referire la implanturi eterice, camere de proiecţie, anomalii cuantice, bucle temporale şi găuri negre – toate acestea PLANETARE – iată, acestea se regăsesc, în cea mai mare parte şi în acest mesaj, însă la nivele INDIVIDUALE, în aura eterică a oricăruia dintre noi, cei încarnaţi pe Pământ.

miercuri, 2 iulie 2014

COBRA : Explozia Luminii – „Orizontul EVENIMENTULUI” (26 iulie 2012)



Explozia Luminii : „Orizontul EVENIMENTULUI”
– 26 iulie 2012




 
Nota MarYan :

Iată un alt mesaj al lui Cobra din vara anului 2012 care oferă lumină şi elucidare asupra unor concepte destul de des exprimate în acest tip de mesaje, însă nu foarte limpezite, precum CARANTINA, ANOMALIA CUANTICĂ, IMPLANTURI ETERICE – asupra cărora vom reveni cu un articol extins al lui Cobra, privind acest subiect foarte important – GĂURI NEGRE, BUCLE TEMPORALE şi CAMERE DE PROIECŢIE, care, toate, au rolul de a menţine umanitatea, în continuare, în Sclavia Socială, existentă de peste 25.000 de ani...