miercuri, 11 februarie 2015

MarYan - EDITORIAL (nr. 9) : Despre „Sfâşierea” VOALULUI şi „Dansul nebun” al Energiei



MarYan : EDITORIAL (nr. 9)
 Despre „Sfâşierea” VOALULUI
şi „Dansul nebun” al Energiei





WOW ! – cam aceasta ar fi prima impresie care îmi vine „în cap” şi mai ales „în inimă”, atunci când privesc, acum, la SPECTACOLUL PLANETAR...

După o săptămână petrecută la Bucureşti şi „fără Internet”, cum revin „în propria zonă de acoperire” a Netului şi îl deschid, prima pagină care-mi apare în faţa ochilor este chiar (pen)ultimul mesaj al lui Cobra (de vineri, 6 februarie 2015), care ne anunţă „sec” şi laconic cum „CARANTINA a CĂZUT !”...


Aceasta este imaginea „de ansamblu” a acestei situaţii, pe care noi, acum, o putem transforma într-o frumoasă Po-Vestire (o „poveste”, dar nu „de adormit copiii”, ci „de trezit Copilul din interior”).


Înainte de orice alt început, este foarte important să precizez că aceste informaţii din acest nou Editorial (care „s-a cerut” la atât de mică distanţă de cel anterior, al 8-lea) cred că sunt, ca de obicei, nu doar inedite cel puţin pe „plan naţional” (şi, ca şi informaţiile despre Frecvenţa de Rezonanţă Schumann a Pământului, poate că sunt mai „altfel” chiar şi „pe plan mondial”), ci, cel mai important este ca aceste informaţii şi date care sunt transmise acum să fie SIMŢITE pentru ca, prin CONŞTIENTIZARE, să provoace acel „A-HA” care să limpezească chiar şi mintea, în legătură cu ceea ce se petrece în prezent, pe întreg Pământul (pentru a vedea dacă avem de-a face cu informaţii-tip „steag fals” sau dacă, într-adevăr, ceva „monumental” se petrece ACUM, pe Pământ)...



Pentru aceasta, o vom lua „bătrâneşte” (că doar „bătrânii” sunt cu „poveştile”, aşa-i?) şi vom încerca să reconstituim, foarte pe scurt, informaţii esenţiale care au fost oferite de noi în ultimult timp, împreună cu „amicul radiestezist” (vă reamintesc, acesta este un fel de „nume de cod”), legate de EVENIMENT şi de prezenţa Luminii pe Pământ.


Aşadar, după cum re-aminteam în ultimul Editorial, încă din Editorialul anterior aceluia, de la sfârşitul lunii Septembrie 2014, evidenţiam că Lumina pe Pământ deja era prezentă în proporţie de aproximativ 48% (după ce în Mai 2014 valoarea era pe undeva pe la 46%), în timp ce Condiţiile pentru declanşarea EVENIMENTULUI erau îndeplinite în proporţie de 70% (nu uitaţi, vă rog, că spuneam aceasta când încă mai apăreau „trâmbiţe” care strigau despre „iminenţa Evenimentului” cu date şi eventual ore de declanşare a acestuia – la fel ca şi cu „Cele Trei Zile de Întuneric” din Decembrie 2012...).

Apoi, după articolul despre „Atentatele de la Paris” din 7-9 ianuarie 2015 („film ieftin” ce s-a dorit a fi „tragedie”, dar care a ieşit doar o jalnică „parodie”), lucrurile au început să se precipite: după cum arătam şi în Editorialul anterior, Lumina pe Pământ ajunsese deja la mijlocul lui Ianuarie 2015 la 49% (imediat după „Atentatele de la Paris”!), în timp ce Condiţiile pentru declanşarea Evenimentului ajunseseră la... 85% !

Ca să vedeţi cum au evoluat lucrurile, acum, retrospectiv, putem arăta cum s-au mişcat aceste „Condiţii” în interiorul acestui interval : la începutul lui Noiembrie 2014 urcaseră deja cu 5 procente, la 75%, pentru ca în jurul datei de 20 noiembrie 2014 să ajungă deja la 80% - care au rămas constante, cum spuneam, până la momentul „Atentatelor de la Paris”.

După aceea, în această lună care s-a scurs de atunci (obsevaţi că deja nu se prea mai spune nimic despre acele „evenimente” ce se doreau a fi, pentru Cabalişti, „11 septembrie 2001 pentru Franţa şi Europa”...), amicul radiestezist îmi spunea de fiecare dată cum acest procent oscila „foarte interesant”, uneori pe parcursul unei singure zile, în interiorul unui interval de 2 procente : la început, între 85% şi 87% (pe la sfârşitul lunii Ianuarie 2015), ca, la începutul lui Februarie 2015, valoarea să oscileze între 87% şi 89% !...

La fel, şi Lumina pe Pământ a oscilat „foarte interesant” : de la acel 49% (în jur de 13 ianuarie 2015), în 22 ianuarie era deja pe la 49,2%, ca în ultima săptămână (cea trecută, de la început de Februarie 2015) să oscileze între 49,2% şi 49,4%...



...Iată că am intrat cam multişor prin matematică, însă sper că nu este una prea complexă, căci aceste procente şi momentele lor corespunzătoare ne ajută să observăm evoluţia cât mai precisă a energiilor planetare care au permis desfăşurarea evenimentelor care acum, iată, îi fac pe majoritatea să îşi pună întrebarea (legitimă) dacă „povestea cu CĂDEREA VOALULUI” este reală sau este doar un alt „steag fals”, care vine de la cel care (COBRA) a mai aruncat în anii anteriori tot felul de informaţii „pe piaţă” şi care s-au arătat a fi false sau simple dorinţe...


Şi acum, fără prea multe vorbe mari şi „excitaţii emoţionale”, haideţi să ajungem împreună la subiectul esenţial pentru con-versaţia noastră, legat de „GRADUL DE DEZACTIVARE A VOALULUI”.

Este foarte interesant cum acest „Parametru” l-am luat în studiu cu amicul radiestezist abia în ultima lună, de la ultimul Editorial...

Dacă până atunci evoluţia sa a fost, probabil, foarte lentă, de la începutul acestui an, 2015, evenimentele declanşate „în cascadă” de Forţele Luminii au ajuns să aibă repercursiuni directe şi majore asupra acestui „parametru”.

De fapt, atunci am realizat mai bine că degeaba ne concentram pe „Gradul de îndeplinire a Condiţiilor de declanşare a Evenimentului”, atâta timp cât VOALUL rămânea „în picioare”.

Şi iată cum s-au petrecut evenimentele care au culminat cu Anunţul lui Cobra de pe 6 februarie 2015 : dacă în Editorialul anterior, al 8-lea, afirmam că Gradul de îndepărtare al VOAL-ului (Reţeaua Archonică Plasmatică Scalară a Cabalei) era între 30% şi 40%, în jurul datei de 20 ianuarie 2015 (deci, în jurul lui 1 ianuarie 2015, VOALUL ÎNCĂ ERA FUNCŢIONAL în procent de aproximativ 70%!), spre 25 ianuarie era deja aproximativ 40% dezafectat, ca, la o conversaţie foarte „angajată” cu amicul raiestezist, din data de miercuri, 4 februarie 2015, acesta „a aruncat bomba”, spunându-mi că el „vede” că Voalul este dezactivat deja în procent de... 60% !

Atunci a fost un „moment de graţie” pentru amândoi, când, după atâţia ani de cercetări şi „lucru cu Lumina” (inclusiv de „luptă cu întunericul” – până la conştientizarea Sensului), am simţit fiecare cum am ajuns, în fine, în perioada unor „momente epocale”...

Tot atunci acesta îmi preciza că, cu adevărat „ceva se petrece în spatele scenei”, pentru că el, de vreo zece zile, nu mai vede pe cerul Bucureşti-ului „picior de avion cu dâre chimice”– fenomen absolut atipic, după invazia avioanelor care împrăştiau zilnic, cu disperare, în Bucureşti şi marile oraşe, inclusiv în zone montane, acele „dâre chimice” („chemtrails”), cu viruşii şi chimicalele lor otrăvite (şi despre care am atenţionat insistent şi în Editorialul anterior)...



...Privind procentul (60%) pe care tocmai îl scrisesem pe „un colţ de şerveţel” (alături de Lumina de pe Pământ – între 49,2% şi 49,4%, iar Condiţiile pentru declanşarea Evenimentului – între 88% şi 89%) şi acultând observaţia lui, mi-amintesc cum concluzionam amândoi, cu hotărâre (repet, în data de 4 februarie 2015), că „ceva MARE se întâmplă în aceste zile” – cu acţiuni extrem de intense ale Forţelor Luminii, având Mişcarea de Rezistenţă ca „vârf de lance”.


Apoi, evenimentele s-au precipitat, cu toţii intrând într-un turbion de energii cu adevărat „nebune” (cel puţin pentru mine) : a doua zi, joi, 5 februarie, sunt anunţat acasă că în cursul serii curentul electric a fluctuat în aşa hal că s-au ars „scule electronice” şi că explodau becurile ca „artificiile de Crăciun”...

Ziua următoare, vineri, 6 februarie, vine anunţul lui COBRA (de fapt, al Mişcării de Rezistenţă) cu „Sfârşitul Voalului”...


...În următoarea zi, sâmbătă, 7 februarie 2015, amicul mă sună să-mi transmită că Lumina s-a stabilizat pe Pământ la 49,4% şi că acele Condiţii pentru declanşarea EVENIMENTULUI au ajuns pentru prima dată la... 90%, pentru că VOALUL ESTE DEZACTIVAT în procent de 85% !


Iarăşi, pentru „atehnici” şi „cârcotaşi”, acestea ar reprezenta nişte „biete cifre” şi nmic mai mult, scoase dintr-o ansă care se învârte după cum se mişcă mâna tehnicianului...

Acum nu mai insist despre „precizia măsurătorilor radiestezice” despre care am vorbit de zeci şi zeci de ori, pe blog, în primele luni (poate tocmai de aceea am insistat atunci, pentru ca acum să putem trece de această „fază”), ci ne referim la „importanţa cifrelor” : poate suna foarte plictisitor „nişte cifre, acolo”, însă aceste procente ne arată CÂT DE APROAPE AM AJUNS, ACUM, DE DECLANŞAREA EVENIMENTULUI ŞI DE DEZACTIVAREA TOTALĂ A VOALULUI !



Prima consecinţă care decurge din afirmaţia de mai sus este aceea că, deocamdată, VOALUL NU ESTE TOTAL DEZACTIVAT (duminică, 8 februarie 2015, încă mai era activ în proporţie de 15%) – probabil că, încă, NUCLEUL DE EMISIE A APARATURII PLASMATICE SCALARE din LONG ISLAND (Statul NEW YORK din SUA) încă nu a fost dezactivat.

Probabil că este doar o chestiune de timp (foarte scurt) până ce şi acesta va fi definitiv ÎNCHIS, ca DEZACTIVAREA REŢELEI PLASMATICE SCALARE să fie totală, de 100% (şi care, repet, azi, 9 februarie 2015, este dezactivat în proporţie de 85%).

De aceea, CONDIŢIILE PENTRU DECLANŞAREA EVENIMENTULUI au tot crescut – însă mai sunt 10%chestiuni de rezolvat” pentru ca Evenimentul să aibă „undă verde” de a se declanşa în orice moment...


Însă PoVestea nu se termină aici, ci, de fapt, abia de aici începe adevărata „poveste”, căci, tot în cursul zilei de sâmbătă, 7 februarie 2015, la foarte scurt timp după mesajul „amicului radiestezist”, în care-mi amintea şi despre „Valurile de Energii Cosmice care pătrund în prezent, pe Pământ”, descopăr pe propria piele (şi nu doar ca informare prin telefon) ce înseamnă „DISCOTECA BECURILOR” de acasă...

Aici este o întreagă poveste, însă mă străduiesc să o scurtez cât pot de mult...




Pentru că de câteva luni am sesizat fluctuaţii în intensitatea luminoasă a becurilor din casa în care locuiesc (în zona montană dintre doi munţi reprezentativi, respectiv Bucegii şi Piatra C-Raiului), de la scăderea marcantă până la creşterea la fel de marcantă a acesteia, în decurs de câteva secunde (şi puse pe seama fluctuaţiilor de curent de la Electrica), la început nu am dat atenţie fluctuaţiilor de luminozitate a becurilor, care a apărut în cursul după-amiezii spre seara zilei de sâmbătă, 7 februarie...

...Însă, în scurt timp, povestea „s-a îngroşat”, căci au apărut primele consecinţe : fum gros la computerul cel mare (unitatea centrală de tip desktop) şi la monitorul aferent, urmat la scurt timp de televizor, cu căderea Internetului (ulterior am aflat că firul de legătură – transformatorul – era ars şi cauza lipsei de curent la router).

Dacă, însă, data trecută, unele becuri pur şi simplu explodaseră (cele de tip vechi, cu filament), acum, distracţia era de alt tip, şi abia la început : luminozitatea becurilor (majoritatea led-uri) a scăzut... şi a tot scăzut... şi iar a scăzut... până când, la un moment dat, în timp ce priveam „cu gura căscată” la tot acest spectacol (din păcate, deloc gratuit, căci „nota de plată” este foarte scumpă...), pur şi simplu „a căzut lumina” : într-o casă unde, la nivelul principal, sunt peste 20 de leduri, cu lumină intensă, dintr-o dată s-a făcut întuneric beznă...

...Deja mă pregăteam să merg la siguranţe („Au căzut, cu siguranţă”...), când, după vreo 2-3 secunde de la „cădere”, lumina pur şi simplu REAPARE, cu intensitate maximă, de ziceai că am reflectoare şi nu leduri de 3 watt-i... apoi, după 10-20 de secunde, scade iarăşi, până se face iarăşi întuneric deplin pentru câteva secunde, apoi iarăşi reapare de parcă erau lumini de OZN... şi tot aşa o ţinea, în timp ce eu şi cei care mai erau prin casă priveam sideraţi la tot acest spectacol (repet, deloc gratuit...).

Imaginaţi-vă, pentru o clipă, acest spectacol privit de pe vreun deal vecin : o casă cu mai multe nivele care emite lumină puternică pe două etaje şi care, brusc, aceasta dispare în întunericul deplin al dealului izolat, ca după câteva secunde (la început 2-3 secunde, ca, apoi, după 10-20 secunde) lumina să reapară la fel de brusc, ca „prima lumină” a „Bradului de Crăciun” din piaţa centrală a marilor oraşe... totul repetat de zeci şi zeci de ori (timp de 1-2 ore!), fără ca eu să am cel mai mic control, în timp ce toţi vecinii cei mai apropiaţi sau mai depărtaţi aveau lumini cât se poate de „normale”...



Evident, ca să fim cât mai concişi : mi-am spus că altceva decât „bântuire” sau „poltergeism” nu are ce să fie, aici... mai ales după ce echipa de la Electrica mi-a arătat cu aparatul de măsură în mână, atunci când a apărut, în final (şi când evenimentele tocmai se încheiaseră - ca de obicei, exact ca în filme, când Poliţia apare la final, după ultima împuşcătură...), că Tensiunea la Transformator şi în fiecare priză din casă era la valorile standard şi cât se poate de... constante (ca la transformator) !

Priveam aparatul de măsurare a tensiunii şi gândeam ca ţăranul care, deşi vedea cu proprii ochi girafa, spunea că „aşa ceva pur şi simplu nu există”...

...Şi-mi aminteam cum, cu puţin timp mai devreme, toate luminile se închideau şi se aprindeau ca „la comandă”, şi chiar în mod şi mai interesant : după ce la nivelul principal, la un moment dat nu s-au mai aprins deloc, nici după 1-2 minute, după ce am zis că, în sfârşit, a picat siguranţa generală (de unde? – TOATE SIGURANŢELE ERAU INTACTE ŞI ACTIVE, DE LA CEA MAI MICĂ LA CEA PRINCIPALĂ, DIN CASĂ, CA ŞI CELE DE LA TRANSFORMATORUL „DE AFARĂ”), după ce m-am tot „jucat” cu întrerupătoarele becurilor (sperând să se aprindă), urcând la nivelul superior descopăr siderat că, acolo, becurile funcţionau, cu prize cu tot !

 
Aşadar : siguranţele electrice erau toate intacte şi „ridicate” (funcţionale), becurile la etaj funcţionau, în timp ce peste 20 de becuri de la nivelul principal erau „moarte”. Adică, îmi spuneam, au ars cu toatele – la fel ca şi computerul, monitorul, TV-ul, iată şi un ventilator care miroase a ars, iată şi maşina de spălat, iată şi...

...Şi, în timp ce făceam inventarul „arsurilor”, dintr-o dată se luminează, iarăşi, tot nivelul principal, cu toată casa : luminile reapar, becurile par majoritatea „în regulă” (doar încă 3-4 arse), apoi, în scurt timp, echipa de la Electrica îmi arată şi văd cu proprii ochi cum toate prizele erau cât se poate de „în regulă” (şi, ca fapt divers, deşi ieşise fum „la greu” din TV, acesta funcţiona...) !


Ar mai fi şi alte detalii „picante” de po-vestit (unele de-a dreptul comice : apăsam întrerupătorul becului de la un nivel şi pornea ventilatorul şemineului de la alt nivel, în timp ce eu rămâneam în întuneric şi cu aceeaşi „gură căscată”...), însă încerc să con-centrez cât mai mult „povestea” promisă, pentru a ajunge la aspectul cel mai important : ce legătură există între această „distracţie” (foarte scumpă) şi subiectul principal al Editorialului nostru ?




Prima legătură a apărut atunci când am descoperit un lucru iniţial „şocant” : după prima „distracţie” de joi (care a fost doar un fel de „preludiu” la nebunia ce a urmat), sâmbătă, chiar înaintea declanşării „episodului principal”, am achiziţionat şi montat într-o priză de la etaj acele „prize speciale de protecţie” la supra-tensiune (adică în caz de supra-voltaj).

De aceea am stat liniştit măcar în privinţa acelei prize pe tot parcursul spectacolului desfăşurat – asta până când, după ce totul s-a liniştit, mă uit la firul de legătură al unui laptop care rămăsese în acea priză şi care era... ars ! De fapt, asta am descoperit după ce un prelungitor care fusese branşat la aceeaşi priză mirosea a ars şi arăta pur şi simplu jalnic...

Deja simţeam că înnebunesc : dacă şi în priza „supra-protejată” s-au produs „arderi” intense, ce să mai zic de celelalte prize...

Ca să vă daţi seama ce a însemnat această „prăjire” (repet, cu priză „protejată”), vă ofer mai jos imaginea plăcii electronice a transformatorului, după ce a suportat acei „curenţi” de la distracţia de sâmbătă seara – în timp ce becul unei veioze situate pe acelaşi prelungitor din aceeaşi „priză protejată”, nu avea nimic :


Prima CONCLUZIE, pe scurt : a existat o variaţie de tensiune, însă nu una uriaşă !

De fapt, UPS-ul (Unitatea de Protecţie a Sistemului) pe care l-am adus sâmbătă acasă şi care doar stătea într-o priză îmi arăta cum în 1-2 secunde curentul varia de la aproximativ 130 de Volţi la 280 de Volţi, cel mult. Deşi variaţia este „enormă”, aceasta nu este la nivelul a mii de Volţi.

Această observaţie, ca şi cea cu veioza neatinsă de la nivelul superior, a întărit concluzia care deja se prefigura şi care a fost enunţată foarte simplu de către un alt amic (priceput în ale electronicii şi „meşter” în cercetarea cu „free-energy”) : „prăjeala” prelungitorului şi al transformatorului de laptop de la „priza supra-protejată la supra-voltaj” arată că acolo au fost fenomene nu doar de tensiuni variabile şi crescute (repet, UPS nu a arătat creşteri peste 280 de Volţi), ci, mai ales, VARIAŢII DE FRECVENŢE ALE CURENTULUI ELECTRIC (şi încă variaţii FOARTE MARI, CHIAR URIAŞE - iar asta numai în această casă, în timp ce la cele învecinate nu se întâmpla nimic deosebit!).

Întrebându-l mai în detaliu, acesta mi-a oferit chiar şi un „diagnostic”, numit „AMPLIFICAREA REZONANT ARMONICĂ A FRECVENŢEI” (curentului electric) – mai pe „limba noastră”, a „ne-electroniştilor” : un fel de creştere în spirală a frecvenţei curentului electric (dintr-o cauză „externă”), care se „auto-amplifică” până, teoretic, „la infinit”...

LA FEL CA ÎNTR-UN VORTEX SAU PORTAL”, îmi spune la un moment dat acesta – şi atunci, totul a început să „se lumineze” şi să capete SENS pentru mine...
 



Mai întâi, mi-am re-amintit de ceea ce spuneam prietenilor despre acel loc (localitate), care în „limba slavă” (deşi eu cred că are origine reală în limba dacilor) aceasta înseamnă „PORTAL”. De aceea, unul din „Cartierele” acestuia, care duce chiar către Munţii Bucegi, chiar aşa se cheamă : „POARTA” („Portal”)...

Apoi, întrebându-l pe amicul radiestezist dacă el vede acel Portal pe care eu îl „văd” în acea zonă, acesta mi-a răspuns scurt că el nu vede un portal acolo, ci 7 portaluri concentrate în acea zonă...

Şi nu doar SAL RACHELE mi-a confirmat punctual, când l-am întrebat acest aspect (atunci când a locuit în această „casă-discotecă”, în perioada în care i-am organizat work-shop-urile în zona Braşovului, în 2012 şi 2013), în urma „recepţiei” informaţiei direct de la Fondatori – dar şi altă „figură” interesantă în ale mediumnităţii...


Astfel, prin 2009, când doar fundaţiile casei existau, mă vizitează o cunoştinţă care tocmai venea de la nişte cursuri de terapie holistică cu Barbara Ann Brennan şi după câteva luni de „Hrană cu Lumină” (sau INEDIA, a la Jasmuheen) – deci, într-o stare şi vibraţie deosebită.

Când să plece, la marginea terenului fiind, începe să vorbeasă efectiv ca în transă într-o limbă ciudată şi cu foarte mult „Ş”... apoi, revenindu-şi în mintea obişnuită, îmi spune natural că a transmis de la „COBRA ALBĂ” (abia în acest moment realizez cât de mult am scris pe blog despre acest COBRA şi cum încă de acum câţiva ani eram marcat de acest nume...) care-mi transmite următoarele informaţii : acest teren m-a chemat (că doar am venit „teleportat” acolo direct din „buricul” Buureştiului) pentru că am avut treabă cu acest loc acum mai bine de 10.000 de ani şi că pe acest teren este un PORTAL puternic care are legătură (chiar aşa mi-a transmis : un fel de „lift inter-dimensional”) cu Zona Siriusiană...

Apoi, amicul radiestezist a confirmat punctual acest mesaj, care părea doar un alt „SF” a unei alte persoane doar „puţin dusă” (împreună cu el am studiat chiar şi localizarea precisă a acestui Portal, la câţiva zeci de metri de această simpatică „casă-dioscotecă”)...



Iar ultima poveste vine de la proaspăta cunoştinţă SYRIAT, cel din echipa de la GALACTIS.

Fiind la Bucureşti, între cele două reprize de „discotecă domestică” (de joi şi sâmbătă), vineri am o întâlnire cu acesta (pentru a conversa pe marginea evenimentului organizat pe 22 martie la Bucureşti, de Asociaţia noastră).

Nu ştiu de ce şi cum îi amintesc, la un moment dat de fluctuaţiile de curent de acasă, de joi seara, cu „problemele reţelei electrice a distribuţiei Electrica”, din zonă, când, brusc, acesta devine şi mai serios şi afirmă ferm că acolo este vorba în primul rând de unul din PORTALURILE foarte puternice care tocmai acum se activează în acea zonă (loc)...

Eu, ştiind de toată „povestea” pe care tocmai v-am expus-o, am receptat-o ca pe o altă confirmare pe care am „arhivat-o” imediat.


Ei bine, după toată această „paranteză de poveste” (pe care sper că nu v-a plictisit prea tare, mai ales pe cei a-tehnici), revenim la momentul nostru de „distracţie la maxim” de sâmbătă seara...

Deşi cunoşteam toate aceste „detalii” amintite mai sus, inclusiv precizarea lui Syriat de cu o seară înainte, şi chiar şi atenţionările oferite de „amicul radiestezist” cu vreo oră înaintea declanşării „discotecii”, după toată acea „nebunie absolută”, în minte nu mai aveam decât o idee fixă : cine este „ticălosul” care a „bântuit” casa în halul ăla, „poltergeistic”?, încât depăşise până şi imaginaţia mea (foarte prolifică, de altfel)...

Şi atunci a trebuit să fac apel la toate resursele de „încredere” la adresa „amicului radiestezist” – care, chiar are experienţă şi „expertiză” în acest domeniu, după multe intervenţii asupra unor „locuinţe bântuite” şi a „vortexurilor” corespunzătoare, care le conectau de astralul inferior.


A trebuit să-mi repete de nu ştiu câte ori că a testat de nenumărate ori şi că „i-a ieşit” de fiecare dată foarte ferm, fără oscilaţii, că nu este vorba de niciun „poltergeism” şi nici de vreo „bântuire”, şi că totul se reducea la INTERACŢIUNEA ENERGIEI CASEI (care, apropos, are acoperiş piramidal cu vârful piramidei din sticlă, special conceput în acest sens) CU PORTALUL DE PE TEREN CARE S-A ACTIVAT FOARTE PUTERNIC, DATORITĂ VALURILOR DE ENERGII COSMICE CARE ACUM PĂTRUND NESTINGHERITE, nemaifiind oprite de Voalul-Carantină care tocmai fusese sfâşiat...



Aşadar, să recapitulăm : SYRIAT de la GALACTIS îmi spune că fluctuaţiile de curent din casă au loc datorită unei activări de Portal în zonă, „Amicul radiestezist” îmi spune că măsurătorile îi indică repetat activarea Portalului de pe teren datorită interacţiunii cu Energii Cosmice de mare frecvenţă, în timp ce amicul priceput în a „meşteri” „device”-uri legate de „energia liberă” (cu studii teoretice foarte aprofundate) îmi precizează că efectele „prăjelilor” din casă, pe fondul unei prize „supra-protejate”, indică APARIŢIA în circuitul electric al casei a unor FRECVENŢE FOARTE MARI care se auto-amplifică „în mod rezonant”, de undeva „din exterior”...


Acum, eu nu v-am reţinut din timpul preţios al fiecăruia pentru a vă introduce într-un „studiu de caz” al unei case, cu „necazurile” aferente, aşa, din spirit de solidaritate...

Am făcut toată această „prezentare de (ne)caz” doar pentru a vă oferi un argument foarte puternic (unul atât de puternic pentru mine, încât l-am re-simţit, la propriu, pe propria piele...) la afirmaţia principală care rezultă din măsurătorile realizate împreună cu „amicul radiestezist” (inclusiv din afirmaţiile Mişcării de Rezistenţă, transmise prin Cobra) : ÎN ACESTE ZILE, PRACTIC, VOALUL S-A PRĂBUŞIT, IAR CARANTINA PLANETARĂ DE PESTE 25.000 DE ANI IA SFÂRŞIT, DE ACEEA ACUM SUNTEM „INVADAŢI” DE ENERGIILE COSMICE CARE ACTIVEAZĂ CU MAXIMĂ RAPIDITATE PORTALURI ŞI NODURI DE REŢEA DE PE ÎNTREG CUPRINSUL PLANETEI...

...REPET : ÎN ACESTE ZILE, DE PE LA ÎNCEPUTUL LUNII FEBRUARIE 2015 !



Înţelegeţi, poate, acum, de ce am insistat atât de mult cu PoVestea mea şi a acestei case : dacă înţelegeţi mecanismul REAL care a declanşat tot acest „DANS NEBUNal Energiilor din această casă, realizaţi mai bine că ceea ce transmite Mişcarea de Rezistenţă prin Cobra, dar şi eu împreună cu „Amicul radiestezist”, nu sunt simple „nebunii” sau „speculaţii ale unora duşi” (sau „neduşi la biserică”), care n-au altceva de făcut decât să creeze scenarii ale „Teoriei Conspiraţiei”...

...Deci, dragilor, situaţia devine tot mai „groasă” : informaţiile pe care le lecturăm pe Internet din confortul fotoliului, în timp ce sorbim „o cafeluţă” şi zâmbim la „ce frumos o să fie”, iată că acum devin „realităţi”, şi nu doar vizibile, ci care încep să lase urme cât se poate de concrete...


Acum, stau şi mă amuz la obsevaţia că atâtea idei şi informaţii le-am transmis şi scris în locul care acum „a înnebunit energetic”, că am meditat şi scris despre PORTALURI şi ACTIVAREA ENERGIEI CHRISTALINE într-un loc care acum chiar asta face şi care este evidenţiat inclusiv de o „priză super-potejată” care a fost prăjită de interacţiunea cu energiile unui Portal aflat la câţiva zeci de metri şi despre care s-a scris (şi, inevitabil, s-au emis forme-gând corespunzătoare) de către cineva (sub-semnatul) aflat la mai puţin de 1 metru de această „priză revelatoare”...


CO(S)MICĂ şi plină de U-MOR (dar şi A-MOR) este VIAŢA, în esenţă, aşa-i ?...

 


Şi, pentru că încă suntem la categoria „Argumente”, înaint de a trasa concluziile finale, haideţi să încheiem acest „capitol” (argumentativ) din acest Editorial cu alte câteva „Informări” sosite în aceste zile, care confirmă „punctual” ceea ce am tot afirmat până acum : ÎN ACEST ZILE, PLANETA ESTE PENETRATĂ ÎN MOD DIRECT DE ENERGIILE COSMICE CARE AU „AŞTEPTAT” PESTE 25.000 DE ANI PENTRU A-ŞI PUTEA FACE INTRAREA PE SCENA PLANETARĂ.




Aşadar :



„Activarea are loc mâine (N.MY.: adică 21 ianuarie 2015), chiar dacă energiile sosesc deja.

Pleiadele emană o energie foarte puternică a Iubirii. Plasma din coada Cometei LoveJoy este chiar acum în linia de vizualizare de pe Terra către Pleiade, deci energia pleiadiană trece prin coada plasmatică a Cometei LoveJoy, încă înainte ca aceasta să ajungă în dreptul Terrei.

Aşadar, efectiv vom primi plasmă puternic încărcată cu particule de Lumină care vor ajunge la suprafaţa Planetei, iar aceste particule puternic încărcate de plasmă se vor infiltra în Tunelurile lui Set, care sunt Găuri de Vierme din plasmă, la nivel cuantic, şi încep să le transforme.

Aceasta va începe să activeze asupra câtorva situaţii primordiale şi care, energetic vorbind, au ţinut această planetă în întuneric, vreme de ere.

Aceasta va fi pentru prima dată când ceva se schimbă în istoria umanităţii ; deci, este ceva imens.

Consecinţele sunt dificil de prezis, însă vor fi pozitive.”

(Nota MarYan : Iată ceea ce preciza Cobra în data de 20 ianuarie 2015, de data aceasta cu mult mai mare prudenţă decât în anii trecuţi în privinţa Evenimentului.

Acum, după aceste „zile nebune” de la început de februarie, afirmaţiile sale din 20 ianuarie 2015 capătă, cu adevărat, Semnificaţie şi SENS, aflate în corelaţie directă cu dez-ansamblarea VOALULUI : „Aceasta va fi pentru prima dată când ceva se schimbă în istoria umanităţii ; deci, este ceva imens”.)
  


ANNA MERKABA (SOLARUL - METATRON : „Actualizarea stării curente” 6 februarie 2015) :

În cele din urmă, marți (N.MY.: 3 februarie 2015), energiile s-au schimbat și mi s-a explicat de către diferiți Maeștri Ascensionațiprin ceea ce trecem şi încă ne mai aflăm este un Coridor de Siguranță, în care Planeta noastră nu poate fi atinsă de nici una dintre forțele exterioare.

Familiile noastre stelare binevoitoare nu au putut să comunice cu cei mai mulți dintre noi, în mod direct, și au trebuit să găsească diferite alte moduri de comunicare.

Unora dintre Ființele de Lumină nu li s-a permis să rămână în planul nostru, toată lumea a trebuit să se ridice de pe Planetă și Pământul nostru a fost pus într-un fel de „CARANTINĂ...

Singurii care au putut avea vreo conexiune cu noi au fost ghizii noștri principali și Sinele noastre Mai Înalte. Nimănui altcuiva nu i s-a permis să interfereze.

Acesta este motivul pentru care atât de mulți dintre noi s-au simțit atât de pe dinafară, deoarece NOI AM FOST DECONECTAŢI DE LA REŢEA pentru a ne conecta la UN NOU SISTEM DE REŢEA (lăsându-ne să ne purtăm singuri de grijă, cum s-ar spune).

Vestea bună este că am trecut de această zonă de ”vid” și că, în următoarele câteva săptămâni, totul se va stabiliza din nou.”

(Nota MarYan : Iată o „comedie” şi mai mare – am fost extraşi din „Carantina Planetară” fiind trecuţi printr-o altă „carantină”.

De fapt, mesajul ne confirmă momentul de „resetare” totală a „MATRIX”-ului şi de Eliberare din CARANTINĂ – ca şi limba ceasului care pare că se opreşte pentru un moment, înainte de a-şi inversa mişcarea.)




Elizabeth PERU (mesaj din 9 februarie 2015) :

URMĂTORUL MARE SCHIMB DE ENERGIE TOCMAI A AVUT LOC !

Chiar înaintea week-end-ului a început un al doilea val, după cel major de Anul Nou.

(V-aţi simţit puţin mai neliniştiti, deprimaţi sau agitaţi la finele săptămânii trecute şi pe parcursul week-end-ului ? Aţi experimentat cumva dureri de cap, rigiditate musculară, oboseală sau poate o hiperenergie ?)

Un val imens de Lumină a apărut (în mare parte datorită lui Jupiter, Soarelui şi Pământului, acestea aflându-se în aliniere directă).

Am primit o extra-doză de energie expansională. Am fost împinşi să fim adevăratul nostru Sine, pe această Planetă.

Următoarele 24 de ore : asimilăm această Lumină suplimentară şi începem să o simţim mai clar. Suntem forţaţi să facem schimbări majore în viaţa noastră, începând cu această săptămână.”




Aşadar, revenim la final, cu ultimele CONCLUZII...


Cum spuneam şi înaintea ultimelor „argumente”, „treburile devin tot mai serioase” – în sensul de „responsabile” şi de „mişcare tot mai rapidă a energiilor cosmice”.

Acum, nu ne mai putem „juca cu focul”, când Focul Cosmic al Energiilor Divine pare a fi ajuns, în sfârşit, la noi, la suprafaţa Terrei, înconjurându-ne acum din toate părţile şi împingându-ne cu cea mai mare Forţă în SENSUL pentru care am venit pe Planetă : către Starea de A FI (LUMINA) !

 
De acum încolo, cum ieşim din această stare, va fi tot mai greu să ne menţinem echilibrul şi, cu cât ne depărtăm de CENTRU (al FIINŢEI), cu atât mai puternic suntem aspiraţi de forţele centrifuge către Margine, de unde nu urmează decât Căderea...

De aceea este din ce în ce mai vitală re-amintirea şi exersarea CENTRĂRII în Fiinţă, fie prin MEDITAŢIE (în Lumină), fie Rugăciune sau cum ştie fiecare să o numească – importantă este STAREA şi PREZENŢA !

  
Altfel, gândurile şi emoţiile bazate pe frică şi ne-iubire vor juca feste tot mai mari, de la suspiciuni că tot ce mişcă sunt minciuni şi „scorneli”, până la frica de cutremure devastatoare, războaie totale şi controale manipulatoare ale cabalei care este văzută pretutindeni (şi care, apropos, îşi pierde puterea şi tăria „pe zi ce trece”, cu „Viteza Luminii”)...


Aşadar, acum, la final, SINTETIZĂM : Lumina pe Pământ este la aproape jumătate de procent de nivelul majoritar (de „50% +1”), fiind la 49,4%, în timp ce VOALUL este DEZACTIVAT în procent de 85% (doar Nucleul sau Punctul de Generare din „Long Island” pare a mai funcţiona), din care cauză Condiţiile pentru declanşarea EVENIMENTULUI au ajuns, în aceste zile, pentru prima dată, la valoarea de 90% !

Aici depinde de cum dorim să privim lucrurile : unii vor spune că mai este atât de puţin, ÎN SFÂRŞIT, până la „mântuirea planetară finală”! – în timp ce eu sunt nevoit să vă amintesc că „încă mai este” de rezolvat atât cu Voalul, cât mai ales cu îndeplinirea TUTUROR condiţiilor pentru declanşarea Evenimentului, adică inclusiv cei 10% care au mai rămas şi care, la nivel planetar, încă înseamnă „ceva”...

De aceea, „aşteptarea” Evenimentului în zilele următoare este ne-realistă, încă, în acest moment – însă, dacă evenimentele vor urma „în cascadă”, acest moment poate deveni realitate mai repede decât ne-am imagina, putând „prinde”, de data aceasta, această „FEREASTRĂ DE OPORTUNITATE” care, să nu uităm, se încheie pe 17 martie 2015.


Iar pentru cei care au ajuns la un înalt grad de scepticism după succesivele „anunţuri” neîmplinite din privinţa Evenimentului şi care consideră anunţul legat de VOAL doar un alt „steag fals” al cabalei mincinoase, sau care consideră că măsurătorile radiestezice ar fi simple „prostii” iar toate „channeling”-urile care vorbesc despre acest proces ca fiind alte „scorneli”, atunci îi invit – evident, pe cei cu „deschidere” corespunzătoare – să studieze cu mintea şi mai ales să simtă experienţa prin care am trecut cu casa şi care ne transmite că „ceva se întâmplă” pe acolo, şi că ar avea legătură cu ACTIVAREA ÎNTR-UN MOD ABSOLUT SPECIAL AL UNUI PORTAL, CA PARTE DINTR-O ACTIVARE ENERGETICĂ PLANETARĂ FĂRĂ PRECEDENT.


De aceea am insistat atât pe acest aspect : ceea ce s-a întâmplat cu această casă-discotecă ne confirmă din plin că „ceva se întâmplă”, cel puţin în anumite locuri (dar şi în tot mai multe zone, căci apar în aceste zile tot mai multe rapoarte, inclusiv în mass-media, despre căderi ale curentului electric, precum şi persoane care descoperă cum îşi găsesc „prăjite” sistemele cele mai sensibile la aşa ceva, respectiv cele informatice).

În acelaşi timp, MODUL în care s-a petrecut totul ne indică faptul că, în anumite perioade de timp, au loc oscilaţii de energie atât de intense, încât acestea depăşeşc nivelul de energie implicat într-o activare locală a unui portal de reţea secundară, şi că acest „dans nebun al energiilor” face parte dintr-un „Joc Planetar”, ca parte din „re-ajustarea Frecvenţelor Planetare de rezonanţă”– aspect sugerat de variaţia incredibilă a frecvenţelor din reţeaua electrică care au provocat toate acele „prăjeli” care NU AVEAU DE-A FACE CU SUPRA-TENSIUNI, CI CU SUPER-FRECVENŢE...


...Dacă tot mi-am luat acest auto-angajament de a scrie despre aceste subiecte, legate de EVENIMENT şi de Eliberarea Planetară, cum puteam să studiez mai bine şi să primesc informaţiile în modul cel mai eficient cu putinţă, altfel decât SIMŢINDU-LE „pe propria piele”!

Şi, de fapt, acest SUBIECT l-am iniţiat încă de când „am fost teleportat” direct în această zonă şi în acest loc, din zona confortabilă a Bucureşti-ului (relativ, totuşi, căci cu dr. Arafat şi cu SMURD-ul nu a fost deloc comod...) şi unde cel puţin 7 Portaluri foarte puternice sunt în curs de activare şi de re-polarizare în Sensul Luminii (DA, căci zona este printre cele mai „întunecoase” din ţară, cu valori ale Luminii la jumătate faţă de media din ţară ! – aceste portaluri fiind puternic polarizate negativ de formele-gând întunecate şi emoţiile violente, setate pe material, ale generaţiilor de umani care au populat această locaţie)...


În acest Editorial m-am străduit să fiu mai puţin „emoţional”, însă mult mai „tehnic”, pentru a putea explica cât mai precis şi „electro-tehnic” ceea ce se petrece cu Pământul, cu Reţeaua sa Christalină şi cu VOAL-ul cel atât de mult discutat în ultimele zile...

Nu știu în ce măsură am reușit acest lucru, însă trag nădejde că prezentarea cât mai detaliată a propriei experienţe poate ajuta la înţelegerea şi con-ştientizarea că, într-adevăr şi ÎN SFÂRŞIT, ACUM SE PETREC LUCRURI MONUMENTALE pe Planetă, care nu au mai avut loc de cel puţin ZECI DE MII DE ANI !



Sună fabulos ?


Staţi liniştiţi, că asta nu-i nimic, căci de-abia de acum începe adevărata „distracţie” : după declanşarea Evenimentului începe adevărata muncă de ReConstrucţie, începând cu fiecare cu el însuşi, până la re-aducerea Societăţii Umane la stadiul iniţial, de CIVILIZAŢIE Planetară, în curs de a deveni Galactică şi chiar Cosmică...

Credeţi că iarăşi „aş bătea câmpii” şi „arunc vorbe mari” ?

Ce părere aveţi, atunci, dacă v-aţi re-aminti că acest MARE EXPERIMENT (de accelerare a evoluţiei unor fiinţe umanoide cum suntem noi, de exemplu pentru a Ascensiona în Corp Christalin de Lumină, din corp fizic de tip 3D, în cursul aceleiaşi vieţi) este acum „descărcat” informaţional în computerele a nenumărate civilizaţii DIN ÎNTREGUL UNIVERS, pentru a fi răspândit şi aplicat ÎN TOATE COLŢURILE ACESTUI UNIVERS !...


Deci, cum „sună” ?


Credeţi că „treaba” este pe punctul să se în-cheie ?...

...Sau abia începe, cu Adevărat ?
 
 

 
Vedeţi, iarăşi, dragilor, ce înseamnă EMOŢIA şi A SIMŢI ? – ca acum, de exemplu, când „îi dăm drumul”...

...Aceasta este PUTEREA noastră, a umanilor încarnaţi pe acestă aparent „măruntă planetă” pierdută în „in-finitatea Universului” (E-MOŢIA, sau, cum spun englezii, E-MOTION, adică „Energie în mişcare”), care acum re-descoperă cum este să trăiască fără Voalul-Plasă care le-a acoperit ochii timp de un întreg ciclu de 26.000 de ani...

...Şi care acum au re-deschis ochii (precum Avatarul, la final – după crâncene lupte), însă încărcaţi cu Emoţia Iubirii din Privirea Copilului Inocent care tocmai s-a trezit !


De aceea, ce ne mai rămâne acum de trans-mis?, decât un strigăt-bucurie : BUNĂ DIMINEAŢA!


Cu aceeaşi aprinsă IUBIRE şi ne-stinsă BUCURIE,


MarYan

35 de comentarii:

  1. Super! Eu una cred ca au trecut si niscai nave prin portal ;)! Fluctuatii ale luminii unui bec mi s-au intamplat în 2013 când experimentam primele contacte cu o imaginară navă extraterestră ( din flota dlui Ashtar, cred). Un singur bec din toata casa, poziționat deasupra mea. Acum, după aproape doi ani, acelasi bec este ok :)). Variante de explicatii: energia navei sau energia individului sau energia mea personala. Ar fi interesant de stiut daca discoteca se ținea cumva prin casa după dvs..ceea ce am remarcat eu din PoVeste este ca doar un nivel din casa a avut pb...
    Cu stima,
    Trinity

    RăspundețiȘtergere
  2. Sublim...am asteptat acest MOMENT pentru ca mereu am SIMTIT ca sunt AICI pentru a lua parte la acest EVENIMENT...Va multumim pentru ca impatasiti cu noi tot ceea ce trebuie sa cunoastem prin SIMT...Cu stima si consideratie,Catalin Munteanu

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna seara , multumesc pentru postarea dvs , mi-a adus claritate .Locuiesc in satul Pestera , judetul Brasov si intr-adevar acest nou val de energie foarte puternic l-am simtit incepand cu data 06 februarie si firesc aceleasi fluctuatii ale "curentului electric' , stari foarte puternice de ameteala ... , o seara placuta tuturor .

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc pentru editorial. Cred că meditaţiile promise sunt foarte utile acum.
    Cu mult drag,
    Florentyin

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna seara.Referitor la "curent electric", ca sa zic asa, de o saptamana am simtit ca ma curentez si curentez si pe altii cu atingerea mea.Poate parea ciudat pt unii , pentru mine e chiar ceva nou, starile de greata au aparut "in forta", la un moment dat scapasem de ele dar stiu ca este miscarea energiei .Intradevar este f puternic.O seara linistita la toata lumea!

    RăspundețiȘtergere
  6. Editorialul nr.9 ... de nota 10 . Cred ca este cel mai frumos editorial de pana acum si ... mai plin de surprize PLACUTE !
    Informatii inedite in avalansa astfel ca ...nici nu mai stii ce sa comentezi mai intai . Cu siguranta ca la o recitire mai detaliata , pe fond , a celor prezentate , vor aparea comentarii de specialisti/nespecialisti ... pe masura . Oricum , lecturarea acestui articol mi-a creat o stare de bine , de si mai mare incredere in viitorul apropiat si de noi sperante in aparitia mult asteptatului EVENIMENT !

    RăspundețiȘtergere
  7. sa intelegem ca ..Fukushima si ww3 sunt de domeniul trecutului? Din ce perspectiva trebuie privite acestea? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest articol m-a provocat sa insiruiesc aici cateva din mesajele primite personal in ultimii ani. Sper sa reusesc sa asigur si o anumita coerenta a acestor informatii pe care vreau sa le transpun aici.
    O sa incep mai intai cu o informatie care se leaga direct de ceea ce ati transmis in aceasta postare. In urma cu vreo doi ani mi s-a transmis, ca pe aliniamentul Lunca Calnicului-Geoagiu Bai se va produce ceva important(mentionez ca nu cunosc zona, eu locuiesc in Iasi). O a doua informatie este mai cuprinzatoare dar in acelasi timp foarte concis transmisa chiar daca eu o sa ma intind aici un pic pentru a fi mai explicit.
    Am vazut liderii lumii(a se intelege ca nu mi s-au aratat individual, ci intr-un grup fara a fi indentificati) intr-o framantare accentuata legata de potentialul nuclear al lumii si inca ceva care la acea vreme nu-mi era clar(mai tarziu din mesajele lui Cobra am inteles ca era vorba de acea retea de arme insiruite pe intreaga planeta de care acesta face vorbire). Aceste informatii la care fac referire aici mi-au ramas mai prezente in memorie, ele fiind primite in anul 2013 cam prin octombrie cu putin inainte de aparitia asa zisei comete ISON. Nu aveam habar de ea la acea vreme(in felul acesta imi verific in general veridicitatea informatiilor primite pentru a-mi da seama daca nu sunt influentat de mintea care in general ne minte). Dar sa continui. Dupa episodul cu liderii lumii care asteptau rezolvarea acelor probleme legate de armele distrugatoare mi s-a aratat o nava extraterestra cu chipuri comune noua la bord care se indrepta spre mine(arata destul de inspaimantator, o masa metalica uriasa si care culmea arata exact cu ceea ce am vazut explicat mai tarziu si in filmul prezentat de cei de la Galactis). Eu ma aflam in cadrul unor instalatii electrice, noaptea(aici deloc intamplator, pentru ca eu lucrez ca dispecer energetic) si imi aparea in partea stanga a capului un copil(arata ca o papusa). La un moment dat aceasta nava cand s-a apropiat a trimis un impuls care aparea ca o ceata bruna(mai tarziu am concluzionat ca ar fi un impuls electromagnetic iar acel copil ar fi tocmai sinele superior pe care il asteptam cu totii). Dupa aceasta am mers impreuna cu ei(cei din nava) spre un grup care ii asteptau undeva pe un tarm(cam asa arata) si care nu erau altii decat tot liderii lumii(spre surprinderea mea). Aici a urmat o pauza dupa care mi s-au aratat mai multe nave ce aratau ca niste stupe(si pe aceste le-am recunoscut ma tarziu intr-unul din filmele documentare ce au fost prezentate o perioada pe History(Extraterestrii antici) plecand, eu privindu-le cu recunostinta.
    La acea vreme toate aceste nu au facut decat sa ma impresioneze si cam atat. Dar imediat dupa 1 noiembrie 2013 in una din seri am observat ceva tare ciudat pe cer inspre SV, o lumina puternica care nu semana cu nimic din ce mai vazusem pana atunci. Din acel moment a inceput agitatia(in sensul bun) adica am citit imediat ,,A 12-a planeta", au inceput sa apara informatii numeroase pe internet legate de asa zisa cometa etc. De aici scenariul va este cunoscut. Am uitat sa mentionez ca din primul moment mi s-a spus ca toate cate se vor intampla la momentul oportun nimeni nu va sti ci vor veni ca ,,hotii"(aceasta mi-a amintit de acea expresie din biblie ,,va veni ca un fur") si de aici si mirarea mea in legatura cu liderii lumii care ii asteptau. Acum nu mai sunt asa mirat, am inteles ca cel putin intr-o oarecare masura acestia cam stiu cand se va produce ,,evenimentul". De-altfel dupa ultimele contacte directe care au avut loc intre acestia si inca mai au loc chiar in aceste momente as zice ca suntem la un pas. Si ca sa fiu si mai direct, o sa mai vorbesc inca despre un mesaj pe care l-am primit pe data de 1 martie 2013 in care mi s-a aratat o imagine si mi s-a spus ca reprezinta medulla oblongata si mi s-a spus sa mai retin si cifrele 6 si 16. Am fost foarte impresionat cand am accesat pe internet sa vad ca acea medulla arata exact asa cum mi s-a aratat.
    Romeo

    RăspundețiȘtergere
  9. cu iubire.

    draga marian, am tot scris e-motiile mele pe blog, dar astazi am sa te rog sa-mi raspunzi la o intrebare. nu am gasit nicaieri comentarii la nebunia care este in prezent intre rusi si americani. nu am gasit comentarii la nebunia de amenintare la adresa romaniei. stii la ce fel de comentarii ma refer. deci iata intrebarea. cum ar putea explica unii/ sau cum se explica aceasta nebunie in conditiile caderii voalului si a cresterii luminii? nu e o contradictie?
    si de aceea am spus ca trebuie sa lucram asupra noastra in clipa prezenta si sa nu ne agatam de viitor uitand prezentul. dar cred ca le-ai citit

    RăspundețiȘtergere
  10. revin marian cu o intrebare sau cu o nevoie de lamurire. trec peste faptul ca acest editorial e minunat.

    http://2012portal.blogspot.ro/ are extensia ro. deci este inregistrat in romania. este site-ul oficial al lui cobra? pentru ca asa se spune pe site - This blog is the official communication outlet for the Resistance Movement.

    anonim-bogdan

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Extensia este irelevanta pentru blogurile tinute de google. Poti folosi http://2012portal.blogspot.se sau http://2012portal.blogspot.com care te vor duce in acelasi loc ca si http://2012portal.blogspot.ro

      Ștergere
  11. Confirm perioada deosebita din ultima luna, am trecut prin niste transformari personale greu de descris in cuvinte. Multumiri pentru prezentarea situatiei si a cifrelor actualizate. Este un joc tot mai frumos de-a lumina, viata si constiinta. Sa nu ne cramponam totusi prea tare de el si sa nu uitam ca-i doar un joc, un vis, o iluzie frumoasa jucata de eu cu eu, unul si acelasi sine... :)

    Constat totodata "coincidentele" din mesajul lui Romeo din Iasi, deoarece lucrez in Prejmer langa Lunca Calnicului si practic vad zilnic zona respectiva. Intre Lunca si Geoagiu Bai se afla orasele Brasov-Fagaras-Sibiu-Sebes, mai exact Tara Barsei, Tara Fagarasului, Marginimea Sibiului, Podisul Secaselor. In ultimii doi ani am lucrat mult pe linia Brasov-Sibiu, atat cu oameni deosebiti din zonele respective, cat si in cautarea terenului pentru Armonia Brassovia. Avem 6 nuclee in comunitate, tinta de 100 familii va fi atinsa anul acesta, iar media va fi la aproximativ 16 familii pe nucleu. Just for fun... ;)

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt incantata de aceasta minunata confirmare. vineri spre sambata am avut un vis minunat, alergam pe o sosea cu marcaj pe mijloc, curata si putin serpuita, in stanga era munte cu brazi, iar in dreapta un lan parca de grau verde crud ...atat era in vis, muuult verde, o sosea perfecta si un cer de un albastru coplesitor...si eu alergam si strigam dupa fii/mea (care era la vreo 5m inaintea mea cu mainile pe sus fericita, parca zbura) "vezi ce multi sclipici curg din cer????" si ea tipa fericita "daaaaaaa...." din cer curgea ca o ploaie lina de vara sclipici, ca o beteala argintie ce stralucea in lumina orbitoare a soarelui....

    RăspundețiȘtergere
  13. NAMASTE DRAGI PRIETENI-E O BUCURIE NESPUSA,TRAITA IN DULCI EFLUVII-ESTE ,CRED SARBATOAREA SARBATORILOR !!! NU MA POT LAUDA CU SENZATII SI SENTIMENTE EXTRA,DOAR CU NISTE CICALITOARE DURERI DE VREO CATEVA LUNI IN TOT CORPUL CU DURERI DE CAP DE DIVERSE INTENSITATI,CARORA LE-AM DAT DE "CAP" PRIN TOT MAI DESE IMPAMANTARI .IN MOD PERMANENT ,CAM DIN '90 INCOACE CITESCTOT CEEA CE IMI POT PERMITE SA CUMPAR -LIVRESC VORBIND- SI ODATA CU UTILIZAREA NETULUI PE O ARIE TOT MAI MARE SANT CU PREDILECTIE ABONAT LA SITE-urile DE SPECIALITATE,PARTICIPAND SI LA SEMINARII CUM A FOST CEL AL LUI SAL RACHELE LA BUCURESTI CARE A FOST UN MOMENT SPECIAL IN VIATA MEA. MULTUMESC DOMNULE MarYan PENTRU TOT CEEA CE NE TRIMITETI SI CU LUMINA NE INCURAJATI SA URMAM. DA,PENDULUL ESTE UN INSTR.RADIESTEZICSI PENDULAND IN MANA UNUI CUNOSCATOR ESTE DE O BUNA PREDICTIBILITATE. GeorgedeDrobeta .

    RăspundețiȘtergere
  14. referitor la "7 portaluri" :

    http://galacticconnection.com/ordered-implant-removal-process-irps/


    The Seven Portals Are Officially Synced…
    Wed, February 11, 2015

    February 11, 2015

    portalThis is an awesome update from my bud Jeff on the portal openings across the planet.

    “Once the seven portals were completely opened they became a synchronized, single harmonic.

    Starting now, they are individualizing their harmonics and each one will be amplifying it’s own kind of wavelengths for accentuating the Oneness fields going on now throughout our planet.

    So instead of being one octave, they will be many octaves. This will allow the portioned magnetics to go deeper into our fields. This will envleop our Oneness fields wholly now. The heightened awareness will extend past our ability to comprehend it’s source stream. It will continue flowing until Oneness is achieved.

    The seven portals relate ot our seven fields of awareness within. The seven awareness’ are: the awareness of harmonics, frequential reception, Love senses, ideation, quntifiable mass, sequential awareness, and variant forms of Oneness. The seven postals will have the effect of optimizing these qualities of awareness.”

    Nice! I have what I think are some very interesting and intriguing pictures that I took last night. I was hailed to stop and photograph a low lying “star” which I really believe was a ship…stay tuned. They will be up shortly.

    Lots of love

    Alexandra

    RăspundețiȘtergere
  15. M-ai facut fericita Maryan,iti multumesc.Vero

    RăspundețiȘtergere
  16. Imi place ca sunt din ce in ce mai multe comentarii despre "subiect", semn ca nu mai sunt putini oameni treziti...De bun augur comentariile si suplimentele lui Marian pe marginea articolelor lui Cobra, dar as vrea sa-l intreb pe Marian daca poate comenta la faptul ca in 2012 si 2014 personal mi-au "plesnit" doua calculatoare , cand HD a facut "scurt" si eu am pierdut baza de date si alte informatii( eu fiind economista) , doar pentru faptul ca accesam foarte des aceste subiecte.Si in momentul de fata nu mai pot dawnloada nici o varianta de Skype, iar internetul la telefon se blocheaza des, ca si telefonul de altfel, iar la aceste evenimente nici cei mai buni IT-isti nu si-au putut explica ce se intampla.Aceste intamplari nu au fost din prea multa lumina, ci din interesul intunericului de a ne bloca pe noi "acestia". Referitor la articol , multumim din nou la Marian pentru "plusul" de informatii si asteptam "ploaia" de particule de lumina care va marca cu siguranta inceputul evenimentului.....Cu multumiri,Nora!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai bine ai chema un electrician sa iti masoare fluctuatiile de tensiune [volti-amperi] de la priza .

      Ștergere
  17. Asteptam demult astfel de vesti...aproape ca nu mai credeam ca se va schimba ceva in deceniul asta!ca mai tot omul obisnuit am sperat ca schimbari uluitoare se vor abate peste noiin 2012-2013,si cum nu a fost sa fie,m-a cuprins un soi de deceptie...dar cum speranta moare ultima,tot am continuat sa citesc noutati si sa sper...azi,Remer-ra a postat pe blogul lui o harta mai ciudata a Romaniei,si poate ca cineva ,din cititori va deslusi mesajul acestei harti.Multumesc pentru vesti si pentru ca impartasesti cu noi experientele tale!Gabriela

    RăspundețiȘtergere
  18. Ca si antevorbitorii care au postat impresii despre acest articol consider ca este foarte oportun sa aflam cat mai multi dintre noi asfel de informatii. Asemenea "Miscare Universala", vine pentru omenire intr-un moment in care cu totii simtim ca Unitatea si Iubirea reprezinta cheia Ascensiunii. Ma bucur ca sunt multi oameni deschisi spre cunoasterea si acceptarea Legii Lui UNU . Namaste cu iubire si recunostinta! Doinitza.

    RăspundețiȘtergere
  19. WELL,eu primeam telefoane cu numar necunoscut de la...nu stiu cine,fara ca sa am vreo cartela in telefon.Timp de 6 luni repet,nu am avut cartela in telefon,la fel de bine putea sa ma sune si la adidas,ca daca nu ai cartela nu are cum te suna cineva,este imposibil.Desi mi-am schimbat cartela,am cumparat una noua pentru telefon(deci am alt numar),acel numar necunoscut suna cu regularitate,raspund,se aude un zgomot de fond si sta asa ore,daca eu nu inchid apelul.
    Are cineva vreo explicatie?M-au sunat si pe cartela veche,si pe cea noua,si cu cartela,si fara nimic in telefon.Mereu patesc bizarerii cu telefoanele,de ani de zile.Sau cu laptopul,care se aprinde singur..asta o pun pe seama fantomelor.
    Referitor la becuri,ard frecvent becuri,nu detin uscator de par sa nu raman iar fara,veioze,cam tot ce misca..Sunt atenta cand aprind un bec,sa nu cumpar altul.Asta o pun pe seama energiei mele.

    RăspundețiȘtergere
  20. referitor la fluctuatiile de energie. in saptamana de dinainte de 1 februarie, becurile din casa (cele cu incandescenta) au avut fluctuatii, iar la cateva zile a aparut acea situatie cu lumina luata din senin 3 zile la aceeasi ora. de ieri au inceput iar fluctuatiile de tensiune. sunt curios sa vad ce se mai intampla. la mine in bucuresti.

    maryan, revin cu ragamintea de a fi lamurit in masura in care se poate despre intrebarea pe care am pus-o in comentariul anterior. observ ca dai din ce in ce mai rar lamuriri la unele intrebari. sper sa ai mai mult timp dupa conferinta.

    cu iubire,
    anonim-bogdan

    RăspundețiȘtergere
  21. Interesant articol, insa cred ca ati omis ce este cel mai important, ati cautat explicatiile fenomenelor in exterior , locatie , constructie.... dar nu ati luat in considerare persoana dv. Va spune asta cineva care si a stricat toata aparatura electrica din casa, cum intram in casa , totul o lua razna, televizoarele, porneau si se schimbau canalele , cele doua aere conditionate porneau si se opreau ... pana au pocnit, becurile explodau... asta se intampla cu aprox. zece ani in urma .... Sper ca cele spuse de mine sa va faca sa va reconsiderati obtiunile. ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uau daca ai atata energie poti face prima socetate comerciala privata de energie electrica ...dupa RENEL !!!

      Ștergere
  22. Cam asa ma simt eu citind acest articol, la un interval atat de scurt dupa editorialul nr.2. Enjoy :) Traim intr-o lume extraordinara. Sa ne oprim din goana zilnica sa o admiram
    https://www.youtube.com/watch?v=2HDHK573TGI

    RăspundețiȘtergere
  23. Da, dragi prieteni, cu adevărat "se întâmplă ceva" - şi nu este vorba doar de parametrii Energiilor Cosmice ajunse pe Pământ la valori care acum sar din orice "scală" de valori, ci, în primul şi în ultimul rând, este vorba de interesul tot mai mare şi mai intens al vostru - adică al NOSTRU, al tuturora, pentru ceea ce se pe-trece pe Pământ şi cu noi şi mai ales, ÎN NOI.

    Şi nu este vorba doar de "explozia interesului" pe acest blog, ci şi pe alte câteva platforme informaţionale care fac parte din aceeaşi categorie, alternativă la "mainstream", adică la mass-media oficială care încă îşi poate permite să manipuleze atât de grosolan informaţia...

    Aşadar, acum, în acest "coment", chiar nu am cum să răspund punctual la toţi care îmi cereţi uneori "imperativ" acest lucru - fie că-i vorba de pedule, de alte "aparate prăjite" sau de ruşi şi "pericolul războiului"...

    Este clar că în orele-zilele următoare trebuie să vin cu un fel de "completare" la acest Editorial care, iată provoacă "valuri de interes", în sensul că tot mai mulţi dintre voi îşi reamintesc de fenomene asemănătoare care acum capătă un alt sens...

    Împărtăşirile voastre mă bucură şi mă onorează, prin faptul că aţi ales să investiţi timp şi energie împărtăşind din experienţele voastre de viaţă în acest "colţ" din acest "Nou Univers Christalin" care, uşor-uşor, devine ceea ce şi-a propus ca viziune de la Început, anume o COMUNITATE CHRISTALIN(ă) a unor fiinţe care rezonează pe frecvenţa Luminii şi, măcar din când în când, în cea a IUBIRII...

    Pentru toate acestea şi, mai ales pentru PREZENŢĂ (de Spirit, în Spirit, pentru SPIRIT), eu personal şi Echipa (văzută şi nevăzută) VĂ MULŢUMIM !

    Cu aceeaşi IUBIRE împărtăşită cu tot mai intensă plenitudine,
    MarYan.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In caz ca nu ati sesizat acea lumina de care vorbeam in postarea de mai sus, va spun ca a reaparut. Se poate vedea seara spre SV cam intre 17:30-19:30.
      Romeo Trofin

      Ștergere
    2. Va multumesc din inima , LUMINA * din iubire cu multa iubire . Namaste .!

      Ștergere
  24. A major breakthrough in the plasma plane

    Today 13th of Feb.2015, we’ve witnessed a major breakthrough in the Plasma Plane by/ the Confederation forces, GFL, and those supporting the confederation , such as: Silver Legion, Andromodian fleet , Guardian fleet and others ,as the work on closing the rift that enhances the Plasma plane has been done, and the work on restoring the cosmic fabric of time & space to its nature has been done { which in harmony with the rest of the universe } through special groups of Arcturians and Sirians in this field , whereas this plane of cosmic anomaly {the second anomaly that separates the physical & ethereal planes} prevents any penetration or reach for the Light within the veil, and this plane was the first supporter for the forces of darkness in their projects...


    Now this area is recovering after the completes of the Cosmic Fabric of time & space, and the spaceships of the Confederation Forces were able to penetrate the center of the plasma plane after the technical examination of the area , also they were managed to besiege the Chimera Group in their last stronghold after weakened their defense points ; which derives its strength from the cosmic anomaly of the central plasma plane , but still the Chimera Group holds their own ethereal technology, and the impact of this technology will weaken on planet earth, because of the breakup of the plasma plane gradually..


    The Confederation Forces stresses the siege on Chimera Group in one hand, and intensify the Light around planet earth on the other hand...


    There is now an ongoing process to examine the extent of accepting & the interaction of the new area from the cosmic fabric to receive broadcast of the pulse, to ensure the readiness of this region in order to pass the pulse at the time of the event in the near future..


    The Chimera Group didn’t ask for surrendering yet, but the path of events will lead to so soon, after that, they will work on breaking the Veil’s Technology { Holographic Sky } gradually to prepare for the Event..


    There are ongoing negotiations to allow some of Confederation’s Light spaceships to penetrate the earth’s atmosphere to help the people of earth to prepare for the event soon …

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://www.theworldoftruth.org/profiles/blogs/a-major-breakthrough-in-the-plasma-plane-written-by-the-enlighten?xg_source=facebookshare

      Adevăr Divin : aprox. 70%.
      Concluzia : este de luat în seamă, exact ca informaţiile oferite de Cobra, însă cu rezervele corespunzătoare "treimii de ne-adevăr" (30%)...

      ...Şi, oricum, şi acest "mesager", Ibrahim Hassan, nu este în niciun caz "maestru iluminat" cum se declară, ca atâţia alţii - după cum tocmai am primit confirmarea de la Cobra, doar câţiva reuşind această "performanţă" pe această (fostă) disfuncţională Planetă...

      Totuşi, şi acest mesaj exprimă aceleaşi idei transmise de Cobra : Vremea este foarte aproape...

      MarYan.

      Ștergere
  25. Draga Anonim multumesc pt postare, sunt vesti bune, dar ce ne facem cu avioanele astea.Si ieri si azi la mine in Oradea pe cerul senin si frumos , un avion pleaca altul vine si darele care le lasa in urma sunt groase.Nu se termina odata cu asta ?!.Nu obosesc totusi ?!.Oricum stiu ca binele invinge pana la urma.EU SUNT CEL CE SUNT si doar atat conteaza.Va transmit Iubire si Pace.

    RăspundețiȘtergere
  26. Oameni buni, primul pacat este .....
    Cobra, un adevarat luptator,descins din inalte lumi, nu a gresit cu nimic. Dar intr-un razboi asta se intampla...avantaje tactice, retrageri, repozitionari, contraatacuri, uneori chiar de pe ultimul aliniament. Si asta pentru a nu declansa un carnagiu, schimbarile trebuind sa aiba loc fara prea multe sacrificii, pe care Cabala ar dori-o. Bineinteles nu se pot ocoli zonele de descarcare karmica, ca raspuns la intrebarea privind evenimentele din apropierea noastra.
    Cobra, prin iesirile mediatice nu a facut decat sa aplice o strategie...fiind cel mai citit de...ghici cine? Cu pericolul de a aduce si o doza de pesimism. Oricum un optimist nu se va transforma intr-un pesimist, ca atare pericolul este redus, energia pierduta fiind minima (pentru asta amintesc doar faptul ca de cel putin 4 sau 5 ori era cat p-aci sa se declanseze wwiii sau cutremure devastatoare de pamant sau epidemii mortale, etc. dar .....ceva nu a mers). Si pe cinstite, oricat de implicat in batalia pentru lumina ai fi, informatiile inedite aduse de Cobra au fost singulare, absolut exotice si cu referiri directe si profunde privind armele angajate (de la el fiind preluate multe, foarte multe informatii de majoritatea bloogerilor, care uneori vor sa dea impresia ca sunt inediti).
    Cu un singur fapt nu sunt eu de acord cu Cobra, existenta unui asa numit Eveniment. Abordarea evolutiei planetare, pornite sau mai bine zis intensificate de acum circa 50 de ani, ca pe un moment exploziv produce intradevar confuzie si creeaza asteptari ciudate la unii oameni, care spera sa le rezolve asa numit Eveniment probleme interioare pe care sunt ei insisi chemati sa le rezolve si din cauza carora este lumea asa cum este! Acel Eveniment a avut loc odata cu venirea Legii Iubirii (Domnul nostru IIsus Hristos), Care a aratat Calea de sustragere si subminare a matricei sau voalului sau a maya sau cum mai vreti voi sa-i spuneti. Parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  27. Sugerez a fi citit sau recitit cap.XII din Apocalipsa talmacita de Rudolf Steiner. Pentru cine doreste mai mult sa acceseze si urmatorul link. Bineinteles ca impresiile vor fi diverse de aceea nu fac nici un comentariu.
    http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA104/GA104_CF12.html
    http://www.spiritualrs.net/Online_alf.html
    Romeo Trofin

    RăspundețiȘtergere