MarYan
: EDITORIAL (nr. 9)
Despre „Sfâşierea” VOALULUI
şi „Dansul
nebun” al Energiei
WOW ! – cam aceasta ar
fi prima impresie care îmi vine „în cap” şi mai ales „în inimă”, atunci când
privesc, acum, la SPECTACOLUL PLANETAR...
După o săptămână petrecută la Bucureşti şi
„fără Internet”, cum revin „în propria zonă de acoperire” a Netului şi îl
deschid, prima pagină care-mi apare în faţa ochilor este chiar (pen)ultimul mesaj al lui Cobra (de vineri,
6 februarie 2015), care ne anunţă „sec” şi laconic cum „CARANTINA
a CĂZUT !”...
Aceasta este imaginea „de ansamblu” a
acestei situaţii, pe care noi, acum, o putem transforma într-o frumoasă Po-Vestire (o „poveste”, dar nu „de
adormit copiii”, ci „de trezit Copilul din interior”).
Înainte de orice alt început, este foarte
important să precizez că aceste informaţii din acest nou Editorial (care „s-a
cerut” la atât de mică distanţă de cel anterior, al 8-lea) cred că sunt, ca de
obicei, nu doar inedite cel puţin pe „plan naţional” (şi, ca şi informaţiile
despre Frecvenţa de Rezonanţă Schumann a Pământului, poate că sunt mai „altfel” chiar şi „pe plan mondial”), ci, cel mai important este ca aceste informaţii şi date care sunt transmise acum să fie SIMŢITE pentru
ca, prin CONŞTIENTIZARE, să provoace acel „A-HA” care să limpezească chiar şi mintea, în legătură cu ceea ce
se petrece în prezent, pe întreg Pământul (pentru a vedea dacă avem de-a face
cu informaţii-tip „steag fals” sau dacă, într-adevăr, ceva „monumental” se
petrece ACUM, pe Pământ)...
Pentru aceasta, o vom lua „bătrâneşte” (că
doar „bătrânii” sunt cu „poveştile”, aşa-i?) şi vom încerca să reconstituim,
foarte pe scurt, informaţii esenţiale care au fost oferite de noi în ultimult
timp, împreună cu „amicul radiestezist”
(vă reamintesc, acesta este un fel de „nume de cod”), legate de EVENIMENT
şi de prezenţa Luminii pe Pământ.
Aşadar, după cum re-aminteam în ultimul Editorial, încă din Editorialul anterior aceluia, de la sfârşitul lunii Septembrie 2014,
evidenţiam că Lumina pe Pământ deja
era prezentă în proporţie de aproximativ 48%
(după ce în Mai 2014 valoarea era pe
undeva pe la 46%), în timp ce Condiţiile pentru declanşarea EVENIMENTULUI
erau îndeplinite în proporţie de 70%
(nu uitaţi, vă rog, că spuneam aceasta când încă mai apăreau „trâmbiţe” care
strigau despre „iminenţa Evenimentului” cu date şi eventual ore de declanşare a
acestuia – la fel ca şi cu „Cele Trei Zile de Întuneric” din
Decembrie 2012...).
Apoi, după articolul despre „Atentatele de la Paris” din 7-9 ianuarie 2015 („film
ieftin” ce s-a dorit a fi „tragedie”, dar care a ieşit doar o jalnică „parodie”),
lucrurile au început să se precipite: după cum arătam şi în Editorialul
anterior, Lumina pe Pământ ajunsese deja la mijlocul lui Ianuarie 2015 la 49% (imediat după „Atentatele de
la Paris”!), în timp ce Condiţiile pentru declanşarea Evenimentului ajunseseră
la... 85% !
Ca să vedeţi cum au evoluat lucrurile, acum,
retrospectiv, putem arăta cum s-au mişcat aceste „Condiţii” în
interiorul acestui interval : la începutul lui Noiembrie 2014 urcaseră deja cu
5 procente, la 75%, pentru ca în
jurul datei de 20 noiembrie 2014 să ajungă deja la 80% - care au rămas constante, cum spuneam, până la momentul
„Atentatelor de la Paris”.
După aceea, în această lună care s-a scurs
de atunci (obsevaţi că deja nu se prea mai spune nimic despre acele
„evenimente” ce se doreau a fi, pentru Cabalişti, „11 septembrie 2001 pentru Franţa
şi Europa”...), amicul radiestezist îmi spunea de fiecare dată cum
acest procent oscila „foarte interesant”, uneori pe parcursul unei singure
zile, în interiorul unui interval de 2 procente : la început, între 85% şi 87% (pe la sfârşitul lunii
Ianuarie 2015), ca, la începutul lui Februarie 2015, valoarea să oscileze între 87% şi 89% !...
La fel, şi Lumina pe Pământ a oscilat
„foarte interesant” : de la acel 49% (în jur de 13 ianuarie 2015), în 22
ianuarie era deja pe la 49,2%, ca în ultima săptămână (cea trecută, de la
început de Februarie 2015) să oscileze între
49,2% şi 49,4%...
...Iată că am intrat cam multişor prin
matematică, însă sper că nu este una prea complexă, căci aceste procente şi
momentele lor corespunzătoare ne ajută să observăm evoluţia cât mai precisă a energiilor planetare care au permis desfăşurarea
evenimentelor care acum, iată, îi fac pe majoritatea să îşi pună întrebarea
(legitimă) dacă „povestea cu CĂDEREA VOALULUI” este reală sau este doar un alt „steag
fals”, care vine de la cel care (COBRA)
a mai aruncat în anii anteriori tot felul de informaţii „pe piaţă” şi care s-au arătat a fi false sau simple dorinţe...
Şi acum, fără prea multe vorbe mari şi
„excitaţii emoţionale”, haideţi să ajungem împreună la subiectul esenţial
pentru con-versaţia noastră, legat de „GRADUL
DE DEZACTIVARE A VOALULUI”.
Este foarte interesant cum acest „Parametru”
l-am luat în studiu cu amicul radiestezist abia în ultima lună, de la ultimul
Editorial...
Dacă până atunci evoluţia sa a fost,
probabil, foarte lentă, de la începutul acestui an, 2015, evenimentele
declanşate „în cascadă” de Forţele Luminii au ajuns să aibă repercursiuni
directe şi majore asupra acestui „parametru”.
De fapt, atunci am realizat mai bine că
degeaba ne concentram pe „Gradul de
îndeplinire a Condiţiilor de declanşare a Evenimentului”, atâta timp cât VOALUL
rămânea „în picioare”.
Şi iată cum s-au petrecut evenimentele care
au culminat cu Anunţul lui Cobra de pe 6 februarie 2015 : dacă în Editorialul anterior, al 8-lea, afirmam
că Gradul de îndepărtare al VOAL-ului
(Reţeaua Archonică Plasmatică Scalară a
Cabalei) era între 30% şi 40%, în jurul datei de 20 ianuarie 2015
(deci, în jurul lui 1 ianuarie 2015, VOALUL
ÎNCĂ ERA FUNCŢIONAL în procent de aproximativ 70%!), spre 25 ianuarie
era deja aproximativ 40% dezafectat, ca, la o conversaţie foarte „angajată” cu
amicul raiestezist, din data de miercuri,
4 februarie 2015, acesta „a aruncat bomba”, spunându-mi că el „vede” că
Voalul este dezactivat deja în
procent de... 60% !
Atunci a fost un „moment de graţie” pentru
amândoi, când, după atâţia ani de cercetări şi „lucru cu Lumina” (inclusiv de
„luptă cu întunericul” – până la conştientizarea Sensului), am simţit fiecare cum
am ajuns, în fine, în perioada unor „momente epocale”...
Tot atunci acesta îmi preciza că, cu
adevărat „ceva se petrece în spatele scenei”, pentru că el, de vreo zece zile,
nu mai vede pe cerul Bucureşti-ului „picior de avion cu dâre chimice”– fenomen
absolut atipic, după invazia avioanelor care împrăştiau zilnic, cu disperare,
în Bucureşti şi marile oraşe, inclusiv în zone montane, acele „dâre
chimice” („chemtrails”), cu viruşii şi chimicalele lor otrăvite (şi despre
care am atenţionat insistent şi în Editorialul anterior)...
...Privind procentul (60%) pe care tocmai îl scrisesem pe „un colţ de şerveţel” (alături
de Lumina de pe Pământ – între 49,2% şi
49,4%, iar Condiţiile pentru declanşarea Evenimentului – între 88% şi 89%) şi acultând
observaţia lui, mi-amintesc cum concluzionam amândoi, cu hotărâre (repet, în
data de 4 februarie 2015), că „ceva MARE se întâmplă în aceste zile”
– cu acţiuni extrem de intense ale Forţelor Luminii, având Mişcarea de Rezistenţă ca „vârf de lance”.
Apoi, evenimentele s-au precipitat, cu toţii
intrând într-un turbion de energii cu adevărat „nebune” (cel puţin pentru mine)
: a doua zi, joi, 5 februarie, sunt anunţat acasă că în cursul serii curentul
electric a fluctuat în aşa hal că s-au ars „scule electronice” şi că explodau
becurile ca „artificiile de Crăciun”...
Ziua următoare, vineri, 6 februarie, vine
anunţul lui COBRA (de fapt, al Mişcării de Rezistenţă) cu „Sfârşitul Voalului”...
...În următoarea zi, sâmbătă, 7 februarie 2015,
amicul mă sună să-mi transmită că Lumina
s-a stabilizat pe Pământ la 49,4% şi că acele Condiţii pentru declanşarea EVENIMENTULUI au ajuns pentru
prima dată la... 90%, pentru
că VOALUL ESTE DEZACTIVAT în procent de 85% !
Iarăşi, pentru „atehnici” şi „cârcotaşi”,
acestea ar reprezenta nişte „biete cifre” şi nmic mai mult, scoase dintr-o ansă
care se învârte după cum se mişcă mâna tehnicianului...
Acum nu mai insist despre „precizia măsurătorilor radiestezice”
despre care am vorbit de zeci şi zeci de ori, pe blog, în primele luni (poate
tocmai de aceea am insistat atunci, pentru ca acum să putem trece de această
„fază”), ci ne referim la „importanţa cifrelor” : poate suna foarte plictisitor
„nişte cifre, acolo”, însă aceste procente ne arată CÂT DE APROAPE AM AJUNS, ACUM, DE DECLANŞAREA EVENIMENTULUI ŞI DE DEZACTIVAREA TOTALĂ A VOALULUI !
Prima consecinţă care decurge din afirmaţia
de mai sus este aceea că, deocamdată,
VOALUL NU ESTE TOTAL DEZACTIVAT (duminică, 8 februarie 2015, încă mai era activ în proporţie de 15%) –
probabil că, încă, NUCLEUL DE EMISIE A
APARATURII PLASMATICE SCALARE din LONG ISLAND (Statul NEW
YORK din SUA) încă nu a fost
dezactivat.
Probabil că este doar o chestiune de timp
(foarte scurt) până ce şi acesta va fi definitiv ÎNCHIS, ca DEZACTIVAREA
REŢELEI PLASMATICE SCALARE să fie totală, de 100% (şi care, repet, azi, 9 februarie 2015, este dezactivat în
proporţie de 85%).
De aceea, CONDIŢIILE PENTRU DECLANŞAREA EVENIMENTULUI au tot crescut – însă mai sunt 10% „chestiuni de rezolvat”
pentru ca Evenimentul să aibă „undă verde” de a se declanşa în orice moment...
Însă PoVestea nu se termină aici, ci, de
fapt, abia de aici începe adevărata „poveste”, căci, tot în cursul zilei de sâmbătă, 7 februarie 2015, la
foarte scurt timp după mesajul „amicului radiestezist”, în care-mi amintea şi
despre „Valurile de Energii Cosmice care pătrund în prezent, pe Pământ”,
descopăr pe propria piele (şi nu doar ca informare prin telefon) ce înseamnă „DISCOTECA BECURILOR” de acasă...
Aici este o întreagă poveste, însă mă
străduiesc să o scurtez cât pot de mult...
Pentru că de câteva luni am sesizat fluctuaţii în intensitatea luminoasă a
becurilor din casa în care locuiesc (în zona montană dintre doi munţi
reprezentativi, respectiv Bucegii şi
Piatra C-Raiului), de la scăderea
marcantă până la creşterea la fel de marcantă a acesteia, în decurs de câteva
secunde (şi puse pe seama fluctuaţiilor de curent de la Electrica), la început
nu am dat atenţie fluctuaţiilor de luminozitate a becurilor, care a apărut în
cursul după-amiezii spre seara zilei de sâmbătă, 7 februarie...
...Însă, în scurt timp, povestea „s-a
îngroşat”, căci au apărut primele consecinţe : fum gros la computerul cel mare
(unitatea centrală de tip desktop) şi la monitorul aferent, urmat la scurt timp
de televizor, cu căderea Internetului (ulterior am aflat că firul de legătură –
transformatorul – era ars şi cauza lipsei de curent la router).
Dacă, însă, data trecută, unele becuri pur
şi simplu explodaseră (cele de tip vechi, cu filament), acum, distracţia era de
alt tip, şi abia la început : luminozitatea becurilor (majoritatea led-uri) a
scăzut... şi a tot scăzut... şi iar a scăzut... până când, la un moment dat, în
timp ce priveam „cu gura căscată” la tot acest spectacol (din păcate, deloc
gratuit, căci „nota de plată” este foarte scumpă...), pur şi simplu „a căzut
lumina” : într-o casă unde, la nivelul principal, sunt peste 20 de leduri, cu
lumină intensă, dintr-o dată s-a făcut întuneric beznă...
...Deja mă pregăteam să merg la siguranţe
(„Au căzut, cu siguranţă”...), când, după vreo 2-3 secunde de la „cădere”,
lumina pur şi simplu REAPARE, cu intensitate maximă, de ziceai că am
reflectoare şi nu leduri de 3 watt-i...
apoi, după 10-20 de secunde, scade iarăşi, până se face iarăşi întuneric deplin
pentru câteva secunde, apoi iarăşi reapare de parcă erau lumini de OZN... şi
tot aşa o ţinea, în timp ce eu şi cei care mai erau prin casă priveam sideraţi
la tot acest spectacol (repet, deloc gratuit...).
Imaginaţi-vă, pentru o clipă, acest
spectacol privit de pe vreun deal vecin : o casă cu mai multe nivele care
emite lumină puternică pe două etaje şi care, brusc, aceasta dispare în
întunericul deplin al dealului izolat, ca după câteva secunde (la început 2-3
secunde, ca, apoi, după 10-20 secunde) lumina să reapară la fel de brusc, ca „prima lumină” a „Bradului
de Crăciun” din piaţa centrală a marilor oraşe... totul repetat de zeci şi zeci de ori (timp de 1-2 ore!), fără ca eu să am cel mai mic control, în timp ce toţi
vecinii cei mai apropiaţi sau mai depărtaţi aveau lumini cât se poate de „normale”...
Evident, ca să fim cât mai concişi : mi-am
spus că altceva decât „bântuire” sau „poltergeism” nu are ce să fie, aici...
mai ales după ce echipa de la Electrica mi-a arătat cu aparatul de măsură în mână, atunci când a apărut, în final (şi când
evenimentele tocmai se încheiaseră - ca de obicei, exact ca în filme, când Poliţia apare la final, după ultima împuşcătură...), că Tensiunea
la Transformator şi în fiecare priză din casă era la valorile standard şi
cât se poate de... constante (ca la transformator) !
Priveam aparatul de măsurare a tensiunii şi
gândeam ca ţăranul care, deşi vedea cu proprii ochi girafa, spunea că „aşa ceva
pur şi simplu nu există”...
...Şi-mi aminteam cum, cu puţin timp mai
devreme, toate luminile se închideau şi se aprindeau ca „la comandă”, şi chiar
în mod şi mai interesant : după ce la nivelul principal, la un moment dat nu
s-au mai aprins deloc, nici după 1-2 minute, după ce am zis că, în sfârşit, a
picat siguranţa generală (de unde? – TOATE SIGURANŢELE ERAU INTACTE ŞI ACTIVE,
DE LA CEA MAI MICĂ LA CEA PRINCIPALĂ, DIN CASĂ, CA ŞI CELE DE LA
TRANSFORMATORUL „DE AFARĂ”), după ce m-am tot „jucat” cu întrerupătoarele
becurilor (sperând să se aprindă), urcând la nivelul superior descopăr siderat
că, acolo, becurile funcţionau, cu prize cu tot !
Aşadar : siguranţele electrice erau toate intacte şi „ridicate” (funcţionale), becurile la etaj funcţionau, în timp ce peste 20 de becuri de la nivelul principal erau „moarte”. Adică, îmi spuneam, au ars cu toatele – la fel ca şi computerul, monitorul, TV-ul, iată şi un ventilator care miroase a ars, iată şi maşina de spălat, iată şi...
...Şi, în timp ce făceam inventarul „arsurilor”,
dintr-o dată se luminează, iarăşi, tot nivelul principal, cu toată casa :
luminile reapar, becurile par majoritatea „în regulă” (doar încă 3-4 arse),
apoi, în scurt timp, echipa de la Electrica îmi arată şi văd cu proprii ochi
cum toate prizele erau cât se poate de „în regulă” (şi, ca fapt divers, deşi
ieşise fum „la greu” din TV, acesta funcţiona...) !
Ar mai fi şi alte detalii „picante” de
po-vestit (unele de-a dreptul comice : apăsam întrerupătorul becului de la un
nivel şi pornea ventilatorul şemineului de la alt nivel, în timp ce eu rămâneam
în întuneric şi cu aceeaşi „gură căscată”...), însă încerc să con-centrez cât
mai mult „povestea” promisă, pentru a ajunge la aspectul cel mai important : ce legătură există între această
„distracţie” (foarte scumpă) şi subiectul principal al Editorialului nostru
?
Prima legătură a apărut atunci când am descoperit
un lucru iniţial „şocant” : după prima „distracţie” de joi (care a fost doar un
fel de „preludiu” la nebunia ce a urmat), sâmbătă, chiar înaintea declanşării
„episodului principal”, am achiziţionat şi montat într-o priză de la etaj acele
„prize speciale de protecţie” la supra-tensiune (adică în caz de supra-voltaj).
De aceea am stat liniştit măcar în privinţa
acelei prize pe tot parcursul spectacolului desfăşurat – asta până când, după
ce totul s-a liniştit, mă uit la firul
de legătură al unui laptop care rămăsese în acea priză şi care era... ars !
De fapt, asta am descoperit după ce un prelungitor care fusese branşat la
aceeaşi priză mirosea a ars şi arăta pur şi simplu jalnic...
Deja simţeam că înnebunesc : dacă şi în
priza „supra-protejată” s-au produs „arderi” intense, ce să mai zic de
celelalte prize...
Ca să vă daţi seama ce a însemnat această „prăjire”
(repet, cu priză „protejată”), vă ofer mai jos imaginea plăcii electronice a
transformatorului, după ce a suportat acei „curenţi” de la distracţia de
sâmbătă seara – în timp ce becul unei veioze situate pe acelaşi prelungitor din
aceeaşi „priză protejată”, nu avea nimic :
Prima
CONCLUZIE,
pe scurt : a existat o variaţie de tensiune,
însă nu una uriaşă !
De fapt, UPS-ul (Unitatea de Protecţie a Sistemului) pe care l-am adus sâmbătă acasă şi care doar stătea
într-o priză îmi arăta cum în 1-2
secunde curentul varia de la aproximativ 130 de Volţi la 280 de Volţi,
cel mult. Deşi variaţia este „enormă”, aceasta nu este la nivelul a mii
de Volţi.
Această observaţie, ca şi cea cu veioza
neatinsă de la nivelul superior, a întărit concluzia care deja se prefigura şi
care a fost enunţată foarte simplu de către un alt amic (priceput în ale
electronicii şi „meşter” în cercetarea cu „free-energy”) : „prăjeala”
prelungitorului şi al transformatorului de laptop de la „priza supra-protejată la supra-voltaj”
arată că acolo au fost fenomene nu doar de tensiuni
variabile şi crescute (repet, UPS nu a arătat creşteri peste 280 de Volţi),
ci, mai ales, VARIAŢII DE FRECVENŢE
ALE CURENTULUI ELECTRIC (şi încă variaţii FOARTE MARI, CHIAR URIAŞE - iar asta numai în această casă, în timp ce la cele învecinate nu se întâmpla nimic deosebit!).
Întrebându-l mai în detaliu, acesta mi-a
oferit chiar şi un „diagnostic”,
numit „AMPLIFICAREA REZONANT ARMONICĂ
A FRECVENŢEI” (curentului electric) – mai pe „limba noastră”, a
„ne-electroniştilor” : un fel de creştere în spirală a frecvenţei
curentului electric (dintr-o cauză „externă”), care se
„auto-amplifică” până, teoretic, „la infinit”...
„LA FEL CA ÎNTR-UN VORTEX SAU PORTAL”,
îmi spune la un moment dat acesta – şi atunci, totul a început să „se lumineze”
şi să capete SENS pentru mine...
Mai întâi, mi-am re-amintit de ceea ce
spuneam prietenilor despre acel loc (localitate), care în „limba slavă” (deşi
eu cred că are origine reală în limba dacilor) aceasta înseamnă „PORTAL”. De aceea, unul din
„Cartierele” acestuia, care duce chiar către Munţii Bucegi, chiar aşa se cheamă : „POARTA” („Portal”)...
Apoi, întrebându-l pe amicul radiestezist
dacă el vede acel Portal pe care eu îl „văd” în acea zonă, acesta mi-a răspuns
scurt că el nu vede un portal acolo, ci 7
portaluri concentrate în acea zonă...
Şi nu doar SAL RACHELE mi-a confirmat punctual, când l-am întrebat acest aspect
(atunci când a locuit în această „casă-discotecă”, în perioada în care
i-am organizat work-shop-urile în zona Braşovului, în 2012 şi 2013), în urma
„recepţiei” informaţiei direct de la Fondatori – dar şi altă „figură”
interesantă în ale mediumnităţii...
Astfel, prin 2009, când doar fundaţiile
casei existau, mă vizitează o cunoştinţă care tocmai venea de la nişte cursuri
de terapie holistică cu Barbara Ann Brennan şi după câteva luni de „Hrană cu Lumină” (sau „INEDIA”, a la Jasmuheen) – deci, într-o stare şi
vibraţie deosebită.
Când să plece, la marginea terenului fiind,
începe să vorbeasă efectiv ca în transă într-o limbă ciudată şi cu foarte mult
„Ş”... apoi, revenindu-şi în mintea obişnuită, îmi spune natural că a transmis
de la „COBRA ALBĂ” (abia în acest
moment realizez cât de mult am scris pe blog despre acest COBRA şi cum încă de acum câţiva ani eram marcat de acest nume...)
care-mi transmite următoarele informaţii : acest
teren m-a chemat (că doar am venit „teleportat” acolo direct din „buricul”
Buureştiului) pentru că am avut treabă cu acest loc acum mai bine de 10.000 de
ani şi că pe acest teren este un PORTAL
puternic care are legătură (chiar aşa mi-a transmis : un fel de „lift
inter-dimensional”) cu Zona
Siriusiană...
Apoi, amicul radiestezist a confirmat
punctual acest mesaj, care părea doar un alt „SF” a unei alte persoane doar
„puţin dusă” (împreună cu el am studiat chiar şi localizarea precisă a acestui
Portal, la câţiva zeci de metri de această simpatică „casă-dioscotecă”)...
Fiind la Bucureşti, între cele două reprize
de „discotecă domestică” (de joi şi sâmbătă), vineri am o întâlnire cu acesta
(pentru a conversa pe marginea evenimentului organizat pe 22 martie la Bucureşti, de Asociaţia noastră).
Nu ştiu de ce şi cum îi amintesc, la un
moment dat de fluctuaţiile de curent de acasă, de joi seara, cu „problemele
reţelei electrice a distribuţiei Electrica”, din zonă, când, brusc, acesta
devine şi mai serios şi afirmă ferm că acolo este vorba în primul rând de unul
din PORTALURILE foarte puternice
care tocmai acum se activează în acea zonă (loc)...
Eu, ştiind de toată „povestea” pe care
tocmai v-am expus-o, am receptat-o ca pe o altă confirmare pe care am
„arhivat-o” imediat.
Ei bine, după toată această „paranteză de
poveste” (pe care sper că nu v-a plictisit prea tare, mai ales pe cei a-tehnici),
revenim la momentul nostru de „distracţie la maxim” de sâmbătă seara...
Deşi cunoşteam toate aceste „detalii”
amintite mai sus, inclusiv precizarea lui Syriat de cu o seară înainte, şi
chiar şi atenţionările oferite de „amicul radiestezist” cu vreo oră înaintea
declanşării „discotecii”, după toată acea „nebunie absolută”, în minte nu mai
aveam decât o idee fixă : cine este „ticălosul” care a „bântuit” casa în halul
ăla, „poltergeistic”?, încât depăşise până şi imaginaţia mea (foarte prolifică,
de altfel)...
Şi atunci a trebuit să fac apel la toate
resursele de „încredere” la adresa „amicului radiestezist” – care, chiar are
experienţă şi „expertiză” în acest domeniu, după multe intervenţii asupra unor
„locuinţe bântuite” şi a „vortexurilor” corespunzătoare, care le conectau de
astralul inferior.
A trebuit să-mi repete de nu ştiu câte ori
că a testat de nenumărate ori şi că „i-a ieşit” de fiecare dată foarte ferm,
fără oscilaţii, că nu este vorba de niciun „poltergeism” şi nici de vreo
„bântuire”, şi că totul se reducea la INTERACŢIUNEA
ENERGIEI CASEI (care, apropos, are acoperiş
piramidal cu vârful piramidei din sticlă, special conceput în acest sens) CU PORTALUL DE PE TEREN CARE S-A ACTIVAT
FOARTE PUTERNIC, DATORITĂ VALURILOR
DE ENERGII COSMICE CARE ACUM PĂTRUND NESTINGHERITE, nemaifiind oprite de
Voalul-Carantină care tocmai fusese sfâşiat...
Aşadar, să recapitulăm : SYRIAT de la GALACTIS îmi spune că fluctuaţiile de curent din casă au loc
datorită unei activări de Portal în zonă, „Amicul radiestezist” îmi spune că
măsurătorile îi indică repetat activarea Portalului de pe teren datorită interacţiunii
cu Energii Cosmice de mare frecvenţă, în timp ce amicul priceput în a „meşteri”
„device”-uri legate de „energia liberă” (cu studii teoretice foarte
aprofundate) îmi precizează că efectele „prăjelilor” din casă, pe fondul unei
prize „supra-protejate”, indică APARIŢIA
în circuitul electric al casei a unor FRECVENŢE
FOARTE MARI care se auto-amplifică „în mod rezonant”, de undeva „din
exterior”...
Acum, eu nu v-am reţinut din timpul preţios
al fiecăruia pentru a vă introduce într-un „studiu de caz” al unei case, cu
„necazurile” aferente, aşa, din spirit de solidaritate...
Am făcut toată această „prezentare de
(ne)caz” doar pentru a vă oferi un argument foarte puternic (unul atât de
puternic pentru mine, încât l-am re-simţit, la propriu, pe propria piele...) la
afirmaţia principală care rezultă din măsurătorile realizate împreună cu „amicul
radiestezist” (inclusiv din afirmaţiile Mişcării de Rezistenţă, transmise prin Cobra) : ÎN ACESTE ZILE, PRACTIC, VOALUL S-A PRĂBUŞIT, IAR CARANTINA PLANETARĂ DE PESTE 25.000 DE ANI IA
SFÂRŞIT, DE ACEEA ACUM SUNTEM „INVADAŢI”
DE ENERGIILE COSMICE CARE ACTIVEAZĂ CU MAXIMĂ RAPIDITATE PORTALURI ŞI
NODURI DE REŢEA DE PE ÎNTREG CUPRINSUL PLANETEI...
...REPET : ÎN ACESTE ZILE, DE PE LA ÎNCEPUTUL LUNII FEBRUARIE 2015
!
Înţelegeţi, poate, acum, de ce am insistat
atât de mult cu PoVestea mea şi a acestei case : dacă înţelegeţi mecanismul REAL care a declanşat tot
acest „DANS NEBUN” al Energiilor din această casă, realizaţi mai bine că ceea
ce transmite Mişcarea de Rezistenţă prin Cobra, dar şi eu împreună cu „Amicul
radiestezist”, nu sunt simple „nebunii” sau „speculaţii ale unora duşi” (sau
„neduşi la biserică”), care n-au altceva de făcut decât să creeze scenarii ale
„Teoriei Conspiraţiei”...
...Deci, dragilor, situaţia devine tot mai „groasă”
: informaţiile pe care le lecturăm pe Internet din confortul fotoliului, în
timp ce sorbim „o cafeluţă” şi zâmbim la „ce frumos o să fie”, iată că acum
devin „realităţi”, şi nu doar vizibile, ci care încep să lase urme cât se poate
de concrete...
Acum, stau şi mă amuz la obsevaţia că atâtea
idei şi informaţii le-am transmis şi scris în locul care acum „a înnebunit
energetic”, că am meditat şi scris despre PORTALURI
şi ACTIVAREA ENERGIEI CHRISTALINE
într-un loc care acum chiar asta face şi care este evidenţiat inclusiv de o
„priză super-potejată” care a fost
prăjită de interacţiunea cu
energiile unui Portal aflat la câţiva zeci de metri şi despre care s-a
scris (şi, inevitabil, s-au emis forme-gând corespunzătoare) de către cineva
(sub-semnatul) aflat la mai puţin de 1 metru de această „priză revelatoare”...
CO(S)MICĂ şi plină de U-MOR (dar şi A-MOR) este VIAŢA, în esenţă, aşa-i ?...
Şi, pentru că încă suntem la categoria
„Argumente”, înaint de a trasa concluziile finale, haideţi să încheiem acest
„capitol” (argumentativ) din acest Editorial cu alte câteva „Informări” sosite
în aceste zile, care confirmă „punctual” ceea ce am tot afirmat până acum : ÎN
ACEST ZILE, PLANETA ESTE PENETRATĂ ÎN
MOD DIRECT DE ENERGIILE COSMICE CARE AU „AŞTEPTAT” PESTE 25.000 DE ANI
PENTRU A-ŞI PUTEA FACE INTRAREA PE SCENA PLANETARĂ.
Aşadar :
„Activarea are loc mâine (N.MY.: adică 21
ianuarie 2015), chiar dacă energiile
sosesc deja.
Pleiadele emană o energie foarte puternică a
Iubirii. Plasma din coada Cometei LoveJoy este chiar acum în linia de vizualizare de pe Terra către Pleiade, deci energia
pleiadiană trece prin coada plasmatică a Cometei LoveJoy, încă înainte
ca aceasta să ajungă în dreptul Terrei.
Aşadar, efectiv vom primi plasmă puternic încărcată cu particule de Lumină care vor
ajunge la suprafaţa Planetei, iar aceste particule puternic încărcate de
plasmă se vor infiltra în Tunelurile lui Set, care sunt Găuri de Vierme din plasmă, la nivel cuantic, şi încep
să le transforme.
Aceasta va
începe să activeze asupra câtorva situaţii primordiale şi care,
energetic vorbind, au ţinut această planetă în întuneric, vreme de ere.
Aceasta va
fi pentru prima dată când ceva se schimbă în istoria umanităţii ; deci,
este
ceva imens.
Consecinţele sunt dificil de prezis, însă
vor fi pozitive.”
(Nota MarYan : Iată ceea ce preciza Cobra în data de 20 ianuarie 2015, de data aceasta cu mult mai mare prudenţă decât în
anii trecuţi în privinţa Evenimentului.
Acum,
după aceste „zile nebune” de la început de februarie, afirmaţiile sale din 20
ianuarie 2015 capătă, cu adevărat, Semnificaţie
şi SENS, aflate în corelaţie directă
cu dez-ansamblarea VOALULUI : „Aceasta va fi pentru prima dată când
ceva se schimbă în istoria umanităţii ; deci, este ceva imens”.)
ANNA
MERKABA (SOLARUL - METATRON : „Actualizarea stării curente” – 6 februarie 2015) :
În cele din urmă, marți (N.MY.: 3
februarie 2015), energiile s-au
schimbat și mi s-a explicat
de către diferiți Maeștri Ascensionați că prin ceea ce trecem şi încă ne mai aflăm
este
un Coridor de Siguranță, în care Planeta noastră nu poate fi atinsă
de nici una dintre forțele
exterioare.
Familiile noastre stelare binevoitoare nu au
putut să comunice cu cei mai mulți dintre noi, în mod direct, și au trebuit să găsească diferite alte moduri de comunicare.
Unora dintre Ființele de Lumină nu li s-a
permis să rămână în planul nostru, toată lumea a trebuit să se ridice de pe Planetă
și Pământul nostru a fost pus într-un fel
de „CARANTINĂ”...
Singurii care au putut avea vreo conexiune
cu noi au fost ghizii noștri principali și Sinele noastre Mai Înalte. Nimănui altcuiva nu i s-a
permis să interfereze.
Acesta este motivul pentru care atât de mulți dintre noi s-au simțit atât de pe dinafară, deoarece
NOI AM FOST DECONECTAŢI DE LA REŢEA pentru
a ne conecta la UN NOU SISTEM DE REŢEA
(lăsându-ne să ne purtăm singuri de grijă, cum s-ar spune).
Vestea bună este că am trecut de această zonă de ”vid” și că, în următoarele câteva săptămâni,
totul se va stabiliza din nou.”
(Nota MarYan : Iată o „comedie” şi mai mare – am fost extraşi din „Carantina Planetară” fiind trecuţi
printr-o altă „carantină”.
De
fapt, mesajul ne confirmă momentul de „resetare”
totală a „MATRIX”-ului şi de Eliberare din CARANTINĂ – ca şi limba ceasului
care pare că se opreşte pentru un moment, înainte de a-şi inversa mişcarea.)
„URMĂTORUL MARE SCHIMB DE ENERGIE TOCMAI A AVUT LOC !
Chiar înaintea week-end-ului a
început un al doilea val, după cel major de Anul Nou.
(V-aţi simţit puţin mai neliniştiti, deprimaţi sau
agitaţi la finele săptămânii trecute şi pe parcursul week-end-ului ? Aţi
experimentat cumva dureri de cap, rigiditate musculară, oboseală sau poate o
hiperenergie ?)
Un val imens de Lumină a apărut (în mare parte datorită lui Jupiter, Soarelui şi Pământului, acestea aflându-se în aliniere directă).
Am
primit o extra-doză de energie expansională. Am fost împinşi să fim adevăratul nostru Sine, pe
această Planetă.
Următoarele 24 de ore : asimilăm această Lumină
suplimentară şi începem să o simţim mai clar. Suntem forţaţi să facem schimbări majore în viaţa noastră, începând cu
această săptămână.”
Aşadar, revenim la final, cu ultimele CONCLUZII...
Cum spuneam şi înaintea ultimelor
„argumente”, „treburile devin tot mai serioase” – în sensul de „responsabile” şi de „mişcare
tot mai rapidă a energiilor cosmice”.
Acum, nu ne mai putem „juca cu focul”, când Focul Cosmic al Energiilor Divine pare
a fi ajuns, în sfârşit, la noi, la suprafaţa Terrei, înconjurându-ne acum din
toate părţile şi împingându-ne cu cea mai mare Forţă în SENSUL pentru care am venit pe Planetă : către Starea de A FI (LUMINA) !
De acum încolo, cum ieşim din această stare, va fi tot mai greu să ne menţinem echilibrul şi, cu cât ne depărtăm de CENTRU (al FIINŢEI), cu atât mai puternic suntem aspiraţi de forţele centrifuge către Margine, de unde nu urmează decât Căderea...
De aceea este din ce în ce mai vitală
re-amintirea şi exersarea CENTRĂRII în
Fiinţă, fie prin MEDITAŢIE (în
Lumină), fie Rugăciune sau cum ştie fiecare să o numească – importantă este
STAREA şi PREZENŢA !
Altfel, gândurile şi emoţiile bazate pe
frică şi ne-iubire vor juca feste tot mai mari, de la suspiciuni că tot ce
mişcă sunt minciuni şi „scorneli”, până la frica de cutremure devastatoare,
războaie totale şi controale manipulatoare ale cabalei care este văzută
pretutindeni (şi care, apropos, îşi pierde puterea şi tăria „pe zi ce trece”,
cu „Viteza Luminii”)...
Aşadar, acum, la final, SINTETIZĂM : Lumina pe Pământ este la aproape
jumătate de procent de nivelul majoritar (de „50% +1”), fiind la 49,4%,
în timp ce VOALUL este DEZACTIVAT în procent de 85% (doar
Nucleul sau Punctul de Generare din „Long Island” pare a mai funcţiona), din
care cauză Condiţiile pentru declanşarea
EVENIMENTULUI au ajuns, în aceste zile, pentru prima dată, la valoarea
de 90% !
Aici depinde de cum dorim să privim
lucrurile : unii vor spune că mai este atât de puţin, ÎN SFÂRŞIT, până la
„mântuirea planetară finală”! – în timp ce eu sunt nevoit să vă amintesc că
„încă mai este” de rezolvat atât cu Voalul, cât mai ales cu îndeplinirea TUTUROR
condiţiilor pentru declanşarea Evenimentului, adică inclusiv cei 10% care au
mai rămas şi care, la nivel planetar, încă înseamnă „ceva”...
De aceea, „aşteptarea” Evenimentului în
zilele următoare este ne-realistă, încă, în acest moment – însă, dacă
evenimentele vor urma „în cascadă”, acest moment poate deveni realitate mai
repede decât ne-am imagina, putând „prinde”, de data aceasta, această „FEREASTRĂ DE OPORTUNITATE” care, să nu
uităm, se încheie pe 17 martie 2015.
Iar pentru cei care au ajuns la un înalt
grad de scepticism după succesivele „anunţuri” neîmplinite din privinţa
Evenimentului şi care consideră anunţul legat de VOAL doar un alt „steag fals” al cabalei mincinoase,
sau care consideră că măsurătorile radiestezice ar fi simple „prostii” iar toate
„channeling”-urile care vorbesc despre acest proces ca fiind alte „scorneli”, atunci îi
invit – evident, pe cei cu „deschidere” corespunzătoare – să studieze cu mintea
şi mai ales să simtă experienţa prin care am trecut cu casa şi care ne
transmite că „ceva se întâmplă” pe acolo, şi că ar avea legătură cu ACTIVAREA ÎNTR-UN MOD ABSOLUT SPECIAL AL
UNUI PORTAL, CA PARTE DINTR-O ACTIVARE ENERGETICĂ PLANETARĂ FĂRĂ PRECEDENT.
De aceea am insistat atât pe acest aspect : ceea
ce s-a întâmplat cu această „casă-discotecă” ne confirmă din plin că „ceva se întâmplă”, cel
puţin în anumite locuri (dar şi în tot mai multe zone, căci apar în aceste zile tot
mai multe rapoarte, inclusiv în mass-media, despre căderi ale curentului
electric, precum şi persoane care descoperă cum îşi găsesc „prăjite” sistemele
cele mai sensibile la aşa ceva, respectiv cele informatice).
În acelaşi timp, MODUL în care s-a petrecut
totul ne indică faptul că, în anumite perioade de timp, au loc oscilaţii de energie atât de intense,
încât acestea depăşeşc nivelul de
energie implicat într-o activare locală a unui portal de reţea secundară, şi
că acest „dans nebun al energiilor”
face parte dintr-un „Joc Planetar”, ca parte din „re-ajustarea
Frecvenţelor Planetare de rezonanţă”– aspect sugerat de variaţia incredibilă a frecvenţelor din
reţeaua electrică care au provocat toate acele „prăjeli” care NU AVEAU DE-A FACE CU
SUPRA-TENSIUNI, CI CU SUPER-FRECVENŢE...
...Dacă tot mi-am luat acest auto-angajament
de a scrie despre aceste subiecte, legate de EVENIMENT şi de Eliberarea
Planetară, cum puteam să studiez mai bine şi să primesc informaţiile în
modul cel mai eficient cu putinţă, altfel decât SIMŢINDU-LE „pe propria piele”!
Şi, de fapt, acest SUBIECT l-am iniţiat încă
de când „am fost teleportat” direct în această zonă şi în acest loc, din zona
confortabilă a Bucureşti-ului (relativ, totuşi, căci cu dr. Arafat şi cu
SMURD-ul nu a fost deloc comod...) şi unde cel puţin 7 Portaluri foarte
puternice sunt în curs de activare şi de re-polarizare în Sensul Luminii (DA,
căci zona este printre cele mai „întunecoase” din ţară, cu valori ale Luminii
la jumătate faţă de media din ţară ! – aceste portaluri fiind puternic polarizate negativ de
formele-gând întunecate şi emoţiile violente, setate pe material, ale
generaţiilor de umani care au populat această locaţie)...
În acest Editorial m-am străduit să fiu mai
puţin „emoţional”, însă mult mai „tehnic”, pentru a putea explica cât mai
precis şi „electro-tehnic” ceea ce se petrece cu Pământul, cu Reţeaua sa Christalină şi cu VOAL-ul cel atât de mult discutat în
ultimele zile...
Nu știu
în ce măsură am reușit acest lucru,
însă trag nădejde că prezentarea cât mai detaliată a propriei experienţe poate
ajuta la înţelegerea şi con-ştientizarea că, într-adevăr şi ÎN SFÂRŞIT, ACUM SE PETREC LUCRURI MONUMENTALE pe
Planetă, care nu au mai avut loc de cel puţin ZECI DE MII DE ANI !
Sună fabulos ?
Staţi liniştiţi, că asta nu-i nimic, căci
de-abia de acum începe adevărata „distracţie” : după declanşarea Evenimentului începe adevărata muncă de
ReConstrucţie, începând cu fiecare cu el însuşi, până la re-aducerea Societăţii Umane la stadiul iniţial, de CIVILIZAŢIE
Planetară, în curs de a deveni Galactică şi chiar Cosmică...
Credeţi că iarăşi „aş bătea câmpii” şi
„arunc vorbe mari” ?
Ce părere aveţi, atunci, dacă v-aţi
re-aminti că acest MARE EXPERIMENT (de
accelerare a evoluţiei unor fiinţe umanoide – cum suntem noi, de exemplu – pentru
a Ascensiona în Corp Christalin de Lumină, din corp
fizic de tip 3D, în cursul aceleiaşi vieţi) este acum „descărcat” informaţional în computerele a
nenumărate civilizaţii DIN ÎNTREGUL UNIVERS, pentru a fi răspândit şi aplicat ÎN
TOATE COLŢURILE ACESTUI UNIVERS !...
Deci, cum „sună” ?
Credeţi că „treaba” este pe punctul să se
în-cheie ?...
Vedeţi, iarăşi, dragilor, ce înseamnă EMOŢIA
şi A SIMŢI ? – ca acum, de exemplu, când „îi dăm drumul”...
...Aceasta este PUTEREA noastră, a umanilor încarnaţi pe acestă aparent „măruntă
planetă” pierdută în „in-finitatea Universului” (E-MOŢIA, sau, cum spun englezii, „E-MOTION”, adică „Energie în
mişcare”), care acum re-descoperă
cum este să trăiască fără Voalul-Plasă care le-a acoperit ochii timp de
un întreg ciclu de 26.000 de ani...
...Şi care acum au re-deschis ochii (precum
Avatarul, la final – după crâncene lupte), însă încărcaţi cu Emoţia Iubirii din Privirea Copilului Inocent care tocmai s-a trezit !
De aceea, ce ne mai rămâne acum de
trans-mis?, decât un strigăt-bucurie : BUNĂ
DIMINEAŢA!
Cu aceeaşi aprinsă IUBIRE şi ne-stinsă BUCURIE,
MarYan
Super! Eu una cred ca au trecut si niscai nave prin portal ;)! Fluctuatii ale luminii unui bec mi s-au intamplat în 2013 când experimentam primele contacte cu o imaginară navă extraterestră ( din flota dlui Ashtar, cred). Un singur bec din toata casa, poziționat deasupra mea. Acum, după aproape doi ani, acelasi bec este ok :)). Variante de explicatii: energia navei sau energia individului sau energia mea personala. Ar fi interesant de stiut daca discoteca se ținea cumva prin casa după dvs..ceea ce am remarcat eu din PoVeste este ca doar un nivel din casa a avut pb...
RăspundețiȘtergereCu stima,
Trinity
Sublim...am asteptat acest MOMENT pentru ca mereu am SIMTIT ca sunt AICI pentru a lua parte la acest EVENIMENT...Va multumim pentru ca impatasiti cu noi tot ceea ce trebuie sa cunoastem prin SIMT...Cu stima si consideratie,Catalin Munteanu
RăspundețiȘtergereBuna seara , multumesc pentru postarea dvs , mi-a adus claritate .Locuiesc in satul Pestera , judetul Brasov si intr-adevar acest nou val de energie foarte puternic l-am simtit incepand cu data 06 februarie si firesc aceleasi fluctuatii ale "curentului electric' , stari foarte puternice de ameteala ... , o seara placuta tuturor .
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru editorial. Cred că meditaţiile promise sunt foarte utile acum.
RăspundețiȘtergereCu mult drag,
Florentyin
Buna seara.Referitor la "curent electric", ca sa zic asa, de o saptamana am simtit ca ma curentez si curentez si pe altii cu atingerea mea.Poate parea ciudat pt unii , pentru mine e chiar ceva nou, starile de greata au aparut "in forta", la un moment dat scapasem de ele dar stiu ca este miscarea energiei .Intradevar este f puternic.O seara linistita la toata lumea!
RăspundețiȘtergereEditorialul nr.9 ... de nota 10 . Cred ca este cel mai frumos editorial de pana acum si ... mai plin de surprize PLACUTE !
RăspundețiȘtergereInformatii inedite in avalansa astfel ca ...nici nu mai stii ce sa comentezi mai intai . Cu siguranta ca la o recitire mai detaliata , pe fond , a celor prezentate , vor aparea comentarii de specialisti/nespecialisti ... pe masura . Oricum , lecturarea acestui articol mi-a creat o stare de bine , de si mai mare incredere in viitorul apropiat si de noi sperante in aparitia mult asteptatului EVENIMENT !
sa intelegem ca ..Fukushima si ww3 sunt de domeniul trecutului? Din ce perspectiva trebuie privite acestea? Multumesc
RăspundețiȘtergereAcest articol m-a provocat sa insiruiesc aici cateva din mesajele primite personal in ultimii ani. Sper sa reusesc sa asigur si o anumita coerenta a acestor informatii pe care vreau sa le transpun aici.
RăspundețiȘtergereO sa incep mai intai cu o informatie care se leaga direct de ceea ce ati transmis in aceasta postare. In urma cu vreo doi ani mi s-a transmis, ca pe aliniamentul Lunca Calnicului-Geoagiu Bai se va produce ceva important(mentionez ca nu cunosc zona, eu locuiesc in Iasi). O a doua informatie este mai cuprinzatoare dar in acelasi timp foarte concis transmisa chiar daca eu o sa ma intind aici un pic pentru a fi mai explicit.
Am vazut liderii lumii(a se intelege ca nu mi s-au aratat individual, ci intr-un grup fara a fi indentificati) intr-o framantare accentuata legata de potentialul nuclear al lumii si inca ceva care la acea vreme nu-mi era clar(mai tarziu din mesajele lui Cobra am inteles ca era vorba de acea retea de arme insiruite pe intreaga planeta de care acesta face vorbire). Aceste informatii la care fac referire aici mi-au ramas mai prezente in memorie, ele fiind primite in anul 2013 cam prin octombrie cu putin inainte de aparitia asa zisei comete ISON. Nu aveam habar de ea la acea vreme(in felul acesta imi verific in general veridicitatea informatiilor primite pentru a-mi da seama daca nu sunt influentat de mintea care in general ne minte). Dar sa continui. Dupa episodul cu liderii lumii care asteptau rezolvarea acelor probleme legate de armele distrugatoare mi s-a aratat o nava extraterestra cu chipuri comune noua la bord care se indrepta spre mine(arata destul de inspaimantator, o masa metalica uriasa si care culmea arata exact cu ceea ce am vazut explicat mai tarziu si in filmul prezentat de cei de la Galactis). Eu ma aflam in cadrul unor instalatii electrice, noaptea(aici deloc intamplator, pentru ca eu lucrez ca dispecer energetic) si imi aparea in partea stanga a capului un copil(arata ca o papusa). La un moment dat aceasta nava cand s-a apropiat a trimis un impuls care aparea ca o ceata bruna(mai tarziu am concluzionat ca ar fi un impuls electromagnetic iar acel copil ar fi tocmai sinele superior pe care il asteptam cu totii). Dupa aceasta am mers impreuna cu ei(cei din nava) spre un grup care ii asteptau undeva pe un tarm(cam asa arata) si care nu erau altii decat tot liderii lumii(spre surprinderea mea). Aici a urmat o pauza dupa care mi s-au aratat mai multe nave ce aratau ca niste stupe(si pe aceste le-am recunoscut ma tarziu intr-unul din filmele documentare ce au fost prezentate o perioada pe History(Extraterestrii antici) plecand, eu privindu-le cu recunostinta.
La acea vreme toate aceste nu au facut decat sa ma impresioneze si cam atat. Dar imediat dupa 1 noiembrie 2013 in una din seri am observat ceva tare ciudat pe cer inspre SV, o lumina puternica care nu semana cu nimic din ce mai vazusem pana atunci. Din acel moment a inceput agitatia(in sensul bun) adica am citit imediat ,,A 12-a planeta", au inceput sa apara informatii numeroase pe internet legate de asa zisa cometa etc. De aici scenariul va este cunoscut. Am uitat sa mentionez ca din primul moment mi s-a spus ca toate cate se vor intampla la momentul oportun nimeni nu va sti ci vor veni ca ,,hotii"(aceasta mi-a amintit de acea expresie din biblie ,,va veni ca un fur") si de aici si mirarea mea in legatura cu liderii lumii care ii asteptau. Acum nu mai sunt asa mirat, am inteles ca cel putin intr-o oarecare masura acestia cam stiu cand se va produce ,,evenimentul". De-altfel dupa ultimele contacte directe care au avut loc intre acestia si inca mai au loc chiar in aceste momente as zice ca suntem la un pas. Si ca sa fiu si mai direct, o sa mai vorbesc inca despre un mesaj pe care l-am primit pe data de 1 martie 2013 in care mi s-a aratat o imagine si mi s-a spus ca reprezinta medulla oblongata si mi s-a spus sa mai retin si cifrele 6 si 16. Am fost foarte impresionat cand am accesat pe internet sa vad ca acea medulla arata exact asa cum mi s-a aratat.
Romeo
cu iubire.
RăspundețiȘtergeredraga marian, am tot scris e-motiile mele pe blog, dar astazi am sa te rog sa-mi raspunzi la o intrebare. nu am gasit nicaieri comentarii la nebunia care este in prezent intre rusi si americani. nu am gasit comentarii la nebunia de amenintare la adresa romaniei. stii la ce fel de comentarii ma refer. deci iata intrebarea. cum ar putea explica unii/ sau cum se explica aceasta nebunie in conditiile caderii voalului si a cresterii luminii? nu e o contradictie?
si de aceea am spus ca trebuie sa lucram asupra noastra in clipa prezenta si sa nu ne agatam de viitor uitand prezentul. dar cred ca le-ai citit
am uitat sa ma semnez anonim-bogdan
Ștergererevin marian cu o intrebare sau cu o nevoie de lamurire. trec peste faptul ca acest editorial e minunat.
RăspundețiȘtergerehttp://2012portal.blogspot.ro/ are extensia ro. deci este inregistrat in romania. este site-ul oficial al lui cobra? pentru ca asa se spune pe site - This blog is the official communication outlet for the Resistance Movement.
anonim-bogdan
Extensia este irelevanta pentru blogurile tinute de google. Poti folosi http://2012portal.blogspot.se sau http://2012portal.blogspot.com care te vor duce in acelasi loc ca si http://2012portal.blogspot.ro
ȘtergereConfirm perioada deosebita din ultima luna, am trecut prin niste transformari personale greu de descris in cuvinte. Multumiri pentru prezentarea situatiei si a cifrelor actualizate. Este un joc tot mai frumos de-a lumina, viata si constiinta. Sa nu ne cramponam totusi prea tare de el si sa nu uitam ca-i doar un joc, un vis, o iluzie frumoasa jucata de eu cu eu, unul si acelasi sine... :)
RăspundețiȘtergereConstat totodata "coincidentele" din mesajul lui Romeo din Iasi, deoarece lucrez in Prejmer langa Lunca Calnicului si practic vad zilnic zona respectiva. Intre Lunca si Geoagiu Bai se afla orasele Brasov-Fagaras-Sibiu-Sebes, mai exact Tara Barsei, Tara Fagarasului, Marginimea Sibiului, Podisul Secaselor. In ultimii doi ani am lucrat mult pe linia Brasov-Sibiu, atat cu oameni deosebiti din zonele respective, cat si in cautarea terenului pentru Armonia Brassovia. Avem 6 nuclee in comunitate, tinta de 100 familii va fi atinsa anul acesta, iar media va fi la aproximativ 16 familii pe nucleu. Just for fun... ;)
Sunt incantata de aceasta minunata confirmare. vineri spre sambata am avut un vis minunat, alergam pe o sosea cu marcaj pe mijloc, curata si putin serpuita, in stanga era munte cu brazi, iar in dreapta un lan parca de grau verde crud ...atat era in vis, muuult verde, o sosea perfecta si un cer de un albastru coplesitor...si eu alergam si strigam dupa fii/mea (care era la vreo 5m inaintea mea cu mainile pe sus fericita, parca zbura) "vezi ce multi sclipici curg din cer????" si ea tipa fericita "daaaaaaa...." din cer curgea ca o ploaie lina de vara sclipici, ca o beteala argintie ce stralucea in lumina orbitoare a soarelui....
RăspundețiȘtergereNAMASTE DRAGI PRIETENI-E O BUCURIE NESPUSA,TRAITA IN DULCI EFLUVII-ESTE ,CRED SARBATOAREA SARBATORILOR !!! NU MA POT LAUDA CU SENZATII SI SENTIMENTE EXTRA,DOAR CU NISTE CICALITOARE DURERI DE VREO CATEVA LUNI IN TOT CORPUL CU DURERI DE CAP DE DIVERSE INTENSITATI,CARORA LE-AM DAT DE "CAP" PRIN TOT MAI DESE IMPAMANTARI .IN MOD PERMANENT ,CAM DIN '90 INCOACE CITESCTOT CEEA CE IMI POT PERMITE SA CUMPAR -LIVRESC VORBIND- SI ODATA CU UTILIZAREA NETULUI PE O ARIE TOT MAI MARE SANT CU PREDILECTIE ABONAT LA SITE-urile DE SPECIALITATE,PARTICIPAND SI LA SEMINARII CUM A FOST CEL AL LUI SAL RACHELE LA BUCURESTI CARE A FOST UN MOMENT SPECIAL IN VIATA MEA. MULTUMESC DOMNULE MarYan PENTRU TOT CEEA CE NE TRIMITETI SI CU LUMINA NE INCURAJATI SA URMAM. DA,PENDULUL ESTE UN INSTR.RADIESTEZICSI PENDULAND IN MANA UNUI CUNOSCATOR ESTE DE O BUNA PREDICTIBILITATE. GeorgedeDrobeta .
RăspundețiȘtergerereferitor la "7 portaluri" :
RăspundețiȘtergerehttp://galacticconnection.com/ordered-implant-removal-process-irps/
The Seven Portals Are Officially Synced…
Wed, February 11, 2015
February 11, 2015
portalThis is an awesome update from my bud Jeff on the portal openings across the planet.
“Once the seven portals were completely opened they became a synchronized, single harmonic.
Starting now, they are individualizing their harmonics and each one will be amplifying it’s own kind of wavelengths for accentuating the Oneness fields going on now throughout our planet.
So instead of being one octave, they will be many octaves. This will allow the portioned magnetics to go deeper into our fields. This will envleop our Oneness fields wholly now. The heightened awareness will extend past our ability to comprehend it’s source stream. It will continue flowing until Oneness is achieved.
The seven portals relate ot our seven fields of awareness within. The seven awareness’ are: the awareness of harmonics, frequential reception, Love senses, ideation, quntifiable mass, sequential awareness, and variant forms of Oneness. The seven postals will have the effect of optimizing these qualities of awareness.”
Nice! I have what I think are some very interesting and intriguing pictures that I took last night. I was hailed to stop and photograph a low lying “star” which I really believe was a ship…stay tuned. They will be up shortly.
Lots of love
Alexandra
M-ai facut fericita Maryan,iti multumesc.Vero
RăspundețiȘtergereImi place ca sunt din ce in ce mai multe comentarii despre "subiect", semn ca nu mai sunt putini oameni treziti...De bun augur comentariile si suplimentele lui Marian pe marginea articolelor lui Cobra, dar as vrea sa-l intreb pe Marian daca poate comenta la faptul ca in 2012 si 2014 personal mi-au "plesnit" doua calculatoare , cand HD a facut "scurt" si eu am pierdut baza de date si alte informatii( eu fiind economista) , doar pentru faptul ca accesam foarte des aceste subiecte.Si in momentul de fata nu mai pot dawnloada nici o varianta de Skype, iar internetul la telefon se blocheaza des, ca si telefonul de altfel, iar la aceste evenimente nici cei mai buni IT-isti nu si-au putut explica ce se intampla.Aceste intamplari nu au fost din prea multa lumina, ci din interesul intunericului de a ne bloca pe noi "acestia". Referitor la articol , multumim din nou la Marian pentru "plusul" de informatii si asteptam "ploaia" de particule de lumina care va marca cu siguranta inceputul evenimentului.....Cu multumiri,Nora!
RăspundețiȘtergereMai bine ai chema un electrician sa iti masoare fluctuatiile de tensiune [volti-amperi] de la priza .
ȘtergereAsteptam demult astfel de vesti...aproape ca nu mai credeam ca se va schimba ceva in deceniul asta!ca mai tot omul obisnuit am sperat ca schimbari uluitoare se vor abate peste noiin 2012-2013,si cum nu a fost sa fie,m-a cuprins un soi de deceptie...dar cum speranta moare ultima,tot am continuat sa citesc noutati si sa sper...azi,Remer-ra a postat pe blogul lui o harta mai ciudata a Romaniei,si poate ca cineva ,din cititori va deslusi mesajul acestei harti.Multumesc pentru vesti si pentru ca impartasesti cu noi experientele tale!Gabriela
RăspundețiȘtergereCa si antevorbitorii care au postat impresii despre acest articol consider ca este foarte oportun sa aflam cat mai multi dintre noi asfel de informatii. Asemenea "Miscare Universala", vine pentru omenire intr-un moment in care cu totii simtim ca Unitatea si Iubirea reprezinta cheia Ascensiunii. Ma bucur ca sunt multi oameni deschisi spre cunoasterea si acceptarea Legii Lui UNU . Namaste cu iubire si recunostinta! Doinitza.
RăspundețiȘtergereWELL,eu primeam telefoane cu numar necunoscut de la...nu stiu cine,fara ca sa am vreo cartela in telefon.Timp de 6 luni repet,nu am avut cartela in telefon,la fel de bine putea sa ma sune si la adidas,ca daca nu ai cartela nu are cum te suna cineva,este imposibil.Desi mi-am schimbat cartela,am cumparat una noua pentru telefon(deci am alt numar),acel numar necunoscut suna cu regularitate,raspund,se aude un zgomot de fond si sta asa ore,daca eu nu inchid apelul.
RăspundețiȘtergereAre cineva vreo explicatie?M-au sunat si pe cartela veche,si pe cea noua,si cu cartela,si fara nimic in telefon.Mereu patesc bizarerii cu telefoanele,de ani de zile.Sau cu laptopul,care se aprinde singur..asta o pun pe seama fantomelor.
Referitor la becuri,ard frecvent becuri,nu detin uscator de par sa nu raman iar fara,veioze,cam tot ce misca..Sunt atenta cand aprind un bec,sa nu cumpar altul.Asta o pun pe seama energiei mele.
referitor la fluctuatiile de energie. in saptamana de dinainte de 1 februarie, becurile din casa (cele cu incandescenta) au avut fluctuatii, iar la cateva zile a aparut acea situatie cu lumina luata din senin 3 zile la aceeasi ora. de ieri au inceput iar fluctuatiile de tensiune. sunt curios sa vad ce se mai intampla. la mine in bucuresti.
RăspundețiȘtergeremaryan, revin cu ragamintea de a fi lamurit in masura in care se poate despre intrebarea pe care am pus-o in comentariul anterior. observ ca dai din ce in ce mai rar lamuriri la unele intrebari. sper sa ai mai mult timp dupa conferinta.
cu iubire,
anonim-bogdan
Interesant articol, insa cred ca ati omis ce este cel mai important, ati cautat explicatiile fenomenelor in exterior , locatie , constructie.... dar nu ati luat in considerare persoana dv. Va spune asta cineva care si a stricat toata aparatura electrica din casa, cum intram in casa , totul o lua razna, televizoarele, porneau si se schimbau canalele , cele doua aere conditionate porneau si se opreau ... pana au pocnit, becurile explodau... asta se intampla cu aprox. zece ani in urma .... Sper ca cele spuse de mine sa va faca sa va reconsiderati obtiunile. ;)
RăspundețiȘtergereCorect ...
ȘtergereUau daca ai atata energie poti face prima socetate comerciala privata de energie electrica ...dupa RENEL !!!
ȘtergereCam asa ma simt eu citind acest articol, la un interval atat de scurt dupa editorialul nr.2. Enjoy :) Traim intr-o lume extraordinara. Sa ne oprim din goana zilnica sa o admiram
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=2HDHK573TGI
Da, dragi prieteni, cu adevărat "se întâmplă ceva" - şi nu este vorba doar de parametrii Energiilor Cosmice ajunse pe Pământ la valori care acum sar din orice "scală" de valori, ci, în primul şi în ultimul rând, este vorba de interesul tot mai mare şi mai intens al vostru - adică al NOSTRU, al tuturora, pentru ceea ce se pe-trece pe Pământ şi cu noi şi mai ales, ÎN NOI.
RăspundețiȘtergereŞi nu este vorba doar de "explozia interesului" pe acest blog, ci şi pe alte câteva platforme informaţionale care fac parte din aceeaşi categorie, alternativă la "mainstream", adică la mass-media oficială care încă îşi poate permite să manipuleze atât de grosolan informaţia...
Aşadar, acum, în acest "coment", chiar nu am cum să răspund punctual la toţi care îmi cereţi uneori "imperativ" acest lucru - fie că-i vorba de pedule, de alte "aparate prăjite" sau de ruşi şi "pericolul războiului"...
Este clar că în orele-zilele următoare trebuie să vin cu un fel de "completare" la acest Editorial care, iată provoacă "valuri de interes", în sensul că tot mai mulţi dintre voi îşi reamintesc de fenomene asemănătoare care acum capătă un alt sens...
Împărtăşirile voastre mă bucură şi mă onorează, prin faptul că aţi ales să investiţi timp şi energie împărtăşind din experienţele voastre de viaţă în acest "colţ" din acest "Nou Univers Christalin" care, uşor-uşor, devine ceea ce şi-a propus ca viziune de la Început, anume o COMUNITATE CHRISTALIN(ă) a unor fiinţe care rezonează pe frecvenţa Luminii şi, măcar din când în când, în cea a IUBIRII...
Pentru toate acestea şi, mai ales pentru PREZENŢĂ (de Spirit, în Spirit, pentru SPIRIT), eu personal şi Echipa (văzută şi nevăzută) VĂ MULŢUMIM !
Cu aceeaşi IUBIRE împărtăşită cu tot mai intensă plenitudine,
MarYan.
In caz ca nu ati sesizat acea lumina de care vorbeam in postarea de mai sus, va spun ca a reaparut. Se poate vedea seara spre SV cam intre 17:30-19:30.
ȘtergereRomeo Trofin
Va multumesc din inima , LUMINA * din iubire cu multa iubire . Namaste .!
ȘtergereA major breakthrough in the plasma plane
RăspundețiȘtergereToday 13th of Feb.2015, we’ve witnessed a major breakthrough in the Plasma Plane by/ the Confederation forces, GFL, and those supporting the confederation , such as: Silver Legion, Andromodian fleet , Guardian fleet and others ,as the work on closing the rift that enhances the Plasma plane has been done, and the work on restoring the cosmic fabric of time & space to its nature has been done { which in harmony with the rest of the universe } through special groups of Arcturians and Sirians in this field , whereas this plane of cosmic anomaly {the second anomaly that separates the physical & ethereal planes} prevents any penetration or reach for the Light within the veil, and this plane was the first supporter for the forces of darkness in their projects...
Now this area is recovering after the completes of the Cosmic Fabric of time & space, and the spaceships of the Confederation Forces were able to penetrate the center of the plasma plane after the technical examination of the area , also they were managed to besiege the Chimera Group in their last stronghold after weakened their defense points ; which derives its strength from the cosmic anomaly of the central plasma plane , but still the Chimera Group holds their own ethereal technology, and the impact of this technology will weaken on planet earth, because of the breakup of the plasma plane gradually..
The Confederation Forces stresses the siege on Chimera Group in one hand, and intensify the Light around planet earth on the other hand...
There is now an ongoing process to examine the extent of accepting & the interaction of the new area from the cosmic fabric to receive broadcast of the pulse, to ensure the readiness of this region in order to pass the pulse at the time of the event in the near future..
The Chimera Group didn’t ask for surrendering yet, but the path of events will lead to so soon, after that, they will work on breaking the Veil’s Technology { Holographic Sky } gradually to prepare for the Event..
There are ongoing negotiations to allow some of Confederation’s Light spaceships to penetrate the earth’s atmosphere to help the people of earth to prepare for the event soon …
http://www.theworldoftruth.org/profiles/blogs/a-major-breakthrough-in-the-plasma-plane-written-by-the-enlighten?xg_source=facebookshare
ȘtergereAdevăr Divin : aprox. 70%.
Concluzia : este de luat în seamă, exact ca informaţiile oferite de Cobra, însă cu rezervele corespunzătoare "treimii de ne-adevăr" (30%)...
...Şi, oricum, şi acest "mesager", Ibrahim Hassan, nu este în niciun caz "maestru iluminat" cum se declară, ca atâţia alţii - după cum tocmai am primit confirmarea de la Cobra, doar câţiva reuşind această "performanţă" pe această (fostă) disfuncţională Planetă...
Totuşi, şi acest mesaj exprimă aceleaşi idei transmise de Cobra : Vremea este foarte aproape...
MarYan.
Draga Anonim multumesc pt postare, sunt vesti bune, dar ce ne facem cu avioanele astea.Si ieri si azi la mine in Oradea pe cerul senin si frumos , un avion pleaca altul vine si darele care le lasa in urma sunt groase.Nu se termina odata cu asta ?!.Nu obosesc totusi ?!.Oricum stiu ca binele invinge pana la urma.EU SUNT CEL CE SUNT si doar atat conteaza.Va transmit Iubire si Pace.
RăspundețiȘtergereOameni buni, primul pacat este .....
RăspundețiȘtergereCobra, un adevarat luptator,descins din inalte lumi, nu a gresit cu nimic. Dar intr-un razboi asta se intampla...avantaje tactice, retrageri, repozitionari, contraatacuri, uneori chiar de pe ultimul aliniament. Si asta pentru a nu declansa un carnagiu, schimbarile trebuind sa aiba loc fara prea multe sacrificii, pe care Cabala ar dori-o. Bineinteles nu se pot ocoli zonele de descarcare karmica, ca raspuns la intrebarea privind evenimentele din apropierea noastra.
Cobra, prin iesirile mediatice nu a facut decat sa aplice o strategie...fiind cel mai citit de...ghici cine? Cu pericolul de a aduce si o doza de pesimism. Oricum un optimist nu se va transforma intr-un pesimist, ca atare pericolul este redus, energia pierduta fiind minima (pentru asta amintesc doar faptul ca de cel putin 4 sau 5 ori era cat p-aci sa se declanseze wwiii sau cutremure devastatoare de pamant sau epidemii mortale, etc. dar .....ceva nu a mers). Si pe cinstite, oricat de implicat in batalia pentru lumina ai fi, informatiile inedite aduse de Cobra au fost singulare, absolut exotice si cu referiri directe si profunde privind armele angajate (de la el fiind preluate multe, foarte multe informatii de majoritatea bloogerilor, care uneori vor sa dea impresia ca sunt inediti).
Cu un singur fapt nu sunt eu de acord cu Cobra, existenta unui asa numit Eveniment. Abordarea evolutiei planetare, pornite sau mai bine zis intensificate de acum circa 50 de ani, ca pe un moment exploziv produce intradevar confuzie si creeaza asteptari ciudate la unii oameni, care spera sa le rezolve asa numit Eveniment probleme interioare pe care sunt ei insisi chemati sa le rezolve si din cauza carora este lumea asa cum este! Acel Eveniment a avut loc odata cu venirea Legii Iubirii (Domnul nostru IIsus Hristos), Care a aratat Calea de sustragere si subminare a matricei sau voalului sau a maya sau cum mai vreti voi sa-i spuneti. Parerea mea.
Sugerez a fi citit sau recitit cap.XII din Apocalipsa talmacita de Rudolf Steiner. Pentru cine doreste mai mult sa acceseze si urmatorul link. Bineinteles ca impresiile vor fi diverse de aceea nu fac nici un comentariu.
RăspundețiȘtergerehttp://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA104/GA104_CF12.html
http://www.spiritualrs.net/Online_alf.html
Romeo Trofin