miercuri, 30 septembrie 2015

EMILIAN : NU este vorba despre BANI ! Pentru OCULTĂ (CABALA), BANII sunt un instrument de SĂRĂCIRE, CONTROL şi EXPLOATARE (17 septembrie 2015).



EMILIAN

NU este vorba despre BANI !

Pentru OCULTĂ (CABALA),
BANII sunt un instrument de
SĂRĂCIRE, CONTROL şi EXPLOATARE

17 septembrie 2015




Un adevăr care deranjează” sau “O minciună reconfortantă” ?

 
Nota MarYan :

Următorul articol l-am găsit expus pe un blog („Ce-i cu noi ? Un blog educativ despre comportamentul uman”) aparţinând unui „Emilian”, pe care nu-l cunosc şi de care nu am auzit până acum, însă pe care îl percep ca fiind „tânăr”, cel puţin ca „vigoare”...

De aceea am şi ales ca să expun acest mesaj de pe blogul lui Emilian : nu atât informaţiile în sine, care sunt demult cunoscute de majoritatea dintre noi, cât faptul că le sintetizează într-o dinamică antrenantă, scoţând în evidenţă ceea ce şi noi am subliniat de fiecare dată când am avut de-a face cu asemenea mesaje, anume că problematica CONTROLULUI BANILOR – alături de celelalte aspecte conexe, evidenţiate de Emilian în materialul său – NU se află în legătură directă cu ACUMULAREA DE AVERI de dragul de a acumula, ci cu NEVOIA IMPERIOASĂ a acelor fiinţe (ştim, deja, că sunt de tip archonic-reptilian) şi a „servitorilor” umani sau ale clonelor acestora, de A CONTROLA ŞI MANIPULA FIINŢELE UMANE, până la cele mai adânci niveluri.

duminică, 27 septembrie 2015

MarYan : PoVestea ZILEI (65) pentru 27 septembrie 2015 – PORTALUL 28 Septembrie 2015, EVENIMENTUL şi DISCERNĂMÂNTUL SPIRITUAL (I).



PoVestea ZILEI (65)
(pentru)
27 septembrie 2015

PORTALUL 28 Septembrie 2015,
şi
DISCERNĂMÂNTUL SPIRITUAL (I)





În sfârşit, prin această PoVeste (zilnică) ne-am apropiat de acest subiect atât de mult discutat încă de acum multe luni : despre „Momentul 28 septembrie 2015” care, iată, deja se apropie de manifestare, doar peste câteva ore !

Din această cauză, în această Primă Parte ne vom concentra cât se poate de succint pe acest aspect, pentru a-l explica şi înţelege la modul cât mai Simplu şi Natural, dintr-o perspectivă cât mai Holistică (implicând cât mai multe niveluri) – aşa cum ne place să abordăm orice aspect, de orice natură, care poate apare la un moment dat.

„Întâmpinătorul” pe NOUL PĂMÂNT prin Suzanne LIE : NOUL PĂMÂNT şi LIMBAJUL LUMINII (21 septembrie 2015).



Întâmpinătorul” pe NOUL PĂMÂNT
prin Suzanne LIE

NOUL PĂMÂNT
şi
LIMBAJUL LUMINII

 (Traducere : Monica POKA)

- 21 septembrie 2015 -





Nota MarYan :

Acest mesaj, venit de la un „Întâmpinător” – Fiinţă de Lumină care-i întâmpină pe „Noii Sosiţi” pe Noul Pământ – ne ajută să aruncăm o mică privire asupra Tărâmului 5D al Noului Pământ, către care tocmai facem Ascensiunea în aceste Vremuri de Tranformări Planetare şi Cosmice.

joi, 24 septembrie 2015

MarYan : PoVestea ZILEI (64) pentru 24 septembrie 2015 – TIMPUL OPTIM al MEDITAŢIEI (în LUMINĂ) şi SIN-CRONICITATEA.



PoVestea ZILEI (64)
(pentru)
24 septembrie 2015

TIMPUL OPTIM al MEDITAŢIEI (în LUMINĂ)
şi
SIN-CRONICITATEA





Iată cât de rapid se derulează evenimentele : „împins” de „drama refugiaţilor în Europa” ca să vin cu o nouă PoVestire despre aceştia, în care mă trezesc cum propun, ca remediu de maximă eficienţă, aceeaşi MEDITAŢIE (în LUMINĂ) – iată că, la foarte scurt timp, observ (retro-spectiv) cum COBRA vine şi el cu o postare în care propune, iarăşi, o Meditaţie (de data aceasta pentru aceşti refugiaţi, care „asediază” Europa) pentru perioada în care a propus şi celelalte Meditaţii : duminică seara, ora 20.00, ora (de vară a) României.

COBRA : RAPORT la MEDITAŢIA pentru EUROPA (22 septembrie 2015).



RAPORT
la

22 septembrie 2015





MEDITAŢIA pentru EUROPA a fost un Mare Succes !

Mase mari de oameni au răspuns rapid la apelul nostru şi, împreună, am reuşit să stabilizăm emergia în Europa, în mare măsură.

miercuri, 23 septembrie 2015

Arhanghelul MiKaEl prin Linda DILLON - Despre data de 28 septembrie 2015 : Portalul ASCENSIUNII, PILONII şi NOUL TĂRÂM (16 septembrie 2015).



Arhanghelul MiKaEl prin Linda DILLON

Despre data de 28 septembrie 2015 :
Portalul ASCENSIUNII,
PILONII şi NOUL TĂRÂM

– Emisiune de Steve BECKOW –
(Traducere : Constantin MIHĂILESCU)

- 16 septembrie 2015 -





Nota MarYan :

Acest „Mesaj” face parte din seria multora apărute în ultimele săptămâni și chiar luni, pe tema „Valurilor de energii care vor sosi spre sfârşitul lunii Septembrie 2015”...

Şi, deşi multe dintre aceste „mesaje” par a fi mari „făcături” (vom vedea în scurt timp, într-o viitoare PoVeste, şi acest aspect), altele s-ar părea că au şi „ceva Adevăr” prin ele...

luni, 21 septembrie 2015

COBRA - TIMPUL COM-PASIUNII : MEDITAŢIE pentru EUROPA (18 septembrie 2015).



TIMPUL COM-PASIUNII :
MEDITAŢIE pentru EUROPA

(Faceţi-l „viral” !)

18 septembrie 2015





Nota MarYan (PRECIZARE foarte importantă) :

FASCINANT ! - după ce am postat ultima PoVestire, a 63-a, despre alte aspecte legate de „DRAMA Refugiaţilor” (Partea a 2-a), acum, la ceva timp, descopăr că, la scurt timp, a apărut şi Cobra cu propunerea sa de a realiza exact cu ceea ce şi eu am insistat în acea PoVestire : MEDITAŢIA pentru EUROPA şi pentru REFUGIAŢI !

Pentru că anumite activităţi (foarte intense şi mari consumatoare de „timp”) m-au oprit de a mai intra pe Net, aflu abia acum de propunerea punctuală a lui Cobra, legată de Meditaţia pentru Sâmbătă seara, ora 20.00, ora României.

vineri, 18 septembrie 2015

MarYan : PoVestea ZILEI (63) pentru 18 septembrie 2015 – Vremuri Tulburi (IV).



PoVestea ZILEI (63)
(pentru)
18 septembrie 2015

Vremuri Tulburi (IV)
(Din nou despre Drama „REFUGIAŢILOR”)





Această Nouă PoVeste – care tinde să devină, în această perioadă, mai mult „săptămânală” decât „zilnică” – revine la cea mai fiebinte „chestiune” a Prezentului, care deja a captat atenţia (şi îngrijorarea) întregului mapamond : CRIZA REFUGIAŢILOR.

Aşa cum atenţionam şi în Episodul anterior, legat de acelaşi subiect, PoVestea aceasta tinde să devină din ce în ce mai dramatică, căci, aşa cum aminteam în primul Episod al acestor„Vremuri Tulburi”, „băieţii Cabalei” au ieşit „la atac frontal”, declanşând acest „EXOD al Sărăciei”, pregătit extrem de minuţios, de timp îndelungat...

joi, 17 septembrie 2015

Benjamin FULFORD : Haosul Sistemului Financiar controlat de Cabală creează oportunitatea pentru REVOLUŢIE ! (7 septembrie 2015).



Haosul Sistemului Financiar controlat de Cabală
creează oportunitatea pentru
REVOLUŢIE !

7 septembrie 2015





Nota MarYan :

Într-adevăr, se pare că lucrurile se mişcă din ce în ce mai dinamic : după ce am remarcat, în PoVestea referitoare la „Criza Financiar-Bancară” din aceste „Vremuri Tulburi”, cum CITI-Bank a decis ca să pună deoparte, vreo 85 de tone de aur şi 100 de miliarde de dolari, în... seiful Băncii Centrale a RUSIEI ! (aspect, iată, confirmat întocmai chiar în acest mesaj al lui Fulford), acum, din articolul lui Fulford aflăm cum şi alte Bănci „de calibru” ale Cabalei (cea americană, „JP MORGAN” şi cealaltă, britanică, „BARCLAYS”) sunt supravegheate, în prezent, inclusiv „militar”, pentru uriaşele fraude care acum încep să iasă la suprafaţa... conştiinţei „de masă” la nivel global !

miercuri, 16 septembrie 2015

COBRA : ACTUALIZARE a Situaţiei în Sistemul Solar (13 septembrie 2015).



ACTUALIZARE
a Situaţiei în Sistemul Solar

13 septembrie 2015





Nota MarYan :

O nouă Actualizare a Situaţiei în Sistemul nostru Solar ne este oferită prin Cobra, de către MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ, într-o perioadă în care, aşa cum deja observăm de ceva timp, ne apropiem tot mai rapid de mult aşteptata „Linie dreaptă” sau „Ultimă turnantă” a Eliberării Planetare – aspect evidenţiat inclusiv prin eliberările de ostatici din ultima vreme (de care aminteşte Cobra).

marți, 15 septembrie 2015

MarYan – Alte DOUĂ Posibile MOTIVE declanşatoare ale MOMENTULUI 11 septembrie 2001 : AURUL şi N.E.S.A.R.A.



Alte DOUĂ Posibile MOTIVE declanşatoare
ale
MOMENTULUI 11 septembrie 2001 :
AURUL şi N.E.S.A.R.A.





Iată-ne şi la ultimul articol fundamental din acest SERIAL referitor la MOMENTUL 11 septembrie 2001 şi ConTextul şi Semnificaţia acestuia, care abordează aspecte şi argumente mai puţin prezentate chiar şi pe site-urile şi blogurile „alternative” – şi care, în mod uimitor, l-au surprins chiar şi pe David WILCOCK (ştiţi, poate : re-încarnarea lui Edgar CAYCE), cel care este văzut ca a fi un foarte competent expert în aceste aspecte (şi pentru care şi noi confirmăm cu toată puterea!, din punctul nostru de vedere).

Michael THOMAS – „Veterans Today” : Prea SECRET pentru a fi publicat ! (29 mai 2014).



Michael THOMAS – „Veterans Today
Prea SECRET pentru a fi publicat !
(ARME NUCLEARE  la 11 septembrie 2001)

29 mai 2014





Nota MarYan :

Al treilea articol din acelaşi SERIAL, „Momentul 11 septembrie 2001 şi ConTextul şi Semnificaţia acestuia”, continuă prezentarea Dez-văluirilor despre acest Moment, intrând tot mai adânc în Misterul acestora : dacă prin episodul anterior credeam că am lămurit cele mai „adânci secrete” ale acestuia, iată că, prin acest articol, descoperim că încă mai este loc de... Surprize – Surprize !...

...Căci, cine s-a gândit că, alături de folosirea Proiecţiilor Holografice care să înlocuiască Avioane „adevărate”, minţile chiar bolnave, „patologice”, ale scenariştilor Cabalei, vor orhestra seria de explozii de la cele două „Turnuri Gemene” folosind o seamă de „ARME NUCLEARE MODIFICATE” (cumva, mai „artizanale”, pentru a nu provoca efectele exploziilor unor adevărate Bombe Nucleare), cu efectele RADIO-ACTIVE aferente !

Un fost pilot C.I.A. depune mărturie că NICIUN AVION nu a lovit TURNURILE GEMENE ! la 11 septembrie 2001.



Un fost pilot C.I.A. depune mărturie că
NICIUN AVION
NU a lovit TURNURILE GEMENE !
la 11 septembrie 2001

(Traducere şi Adaptare : Marius Sumedrea)
– 14 mai 2014 –





Nota MarYan :

După ce articolul anterior din două Părţi, „Marea şi cumplita înşelătorie a aşa-ziselor „Atentate teroriste” din 11 septembrie 2001”, publicat în anul 2008 (din cadrul SERIALULUI nostru : „MOMENTUL 11 septembrie 2001 şi CONTEXTUL şi SEMNIFICAŢIA acestuia”), vorbeşte despre aspecte care şi acum, în 2015, sunt mai puţin cunoscute (vedeţi timpul în care a avut loc prăbuşirea celor 2 turnuri, care corespunde în mod precis unei „prăbuşiri prin detonare”), totuşi, se pare că în 2008 – culmea, la aproape 7 ani de la acel Moment – era încă „prea devreme” pentru a se „detona” această „bombă”, care doar de 1-2 ani abia a apărut în spaţiul „mediei alternative” : faptul că, în realitate, cea mai mare mistificare a acelui Moment din 11 septembrie 2001 a constat în URIAŞUL... „JOC VIDEO” creat prin LASERE de cea mai mare PUTERE !

Emilia Teodorescu : Marea şi cumplita ÎNŞELĂTORIE a aşa-ziselor „ATENTATE TERORISTE” din 11 septembrie 2001 (Partea a 2-a).



Emilia Teodorescu
Marea şi cumplita
ÎNŞELĂTORIE
a aşa-ziselor
ATENTATE TERORISTE
din 11 septembrie 2001

Partea a 2-a





(continuare din Partea 1-a)


Comisia de anchetă neagă fără nicio jenă legile fizicii


Primul turn WTC cade la 9:59, acesta fiind turnul sudic, cel care a fost lovit al doilea. După 29 de minute, turnul nordic cade şi el, durata de prăbuşire a ambelor clădiri fiind de aproximativ 10 secunde.


Emilia Teodorescu : Marea şi cumplita ÎNŞELĂTORIE a aşa-ziselor „ATENTATE TERORISTE” din 11 septembrie 2001 (Partea 1-a).



Emilia Teodorescu
Marea şi cumplita
ÎNŞELĂTORIE
a aşa-ziselor
ATENTATE TERORISTE
din 11 septembrie 2001

Partea 1-a





MOTTO : „Nimeni nu este mai puternic înlănţuit
decât cel care crede, în mod greşit, că este liber.“
(GOETHE)



(Nota MarYan : Acesta este primul articol publicat în Ianuarie 2008 pe care l-am promis, din SERIALUL intitulat „Momentul 11 septembrie 2001 şi ConTextul şi Semnificaţia acestuia”.)



După cele mai recente date ale analiştilor celebrului „atentat terorist“ din 11 septembrie 2001 rezultă că, în realitate, el a fost organizat şi dus la îndeplinire chiar din interiorul administraţiei americane, prin intermediul francmasonilor (N.MY. : Autoarea articolului se referă la forţele Cabalei întunecate cu denumirea de „franc-masoni” – personaje care reprezintă doar o mică parte din aceste Forţe ale Cabalei), infiltraţi în funcţii înalte în armată, poliţie etc. şi cu sprijinul nemijlocit al Preşedintelui satanist (membru „Skull & Bones”) George W. Bush, la porunca stăpânilor lor bancheri de la vârful francmasoneriei mondiale, împotriva statului şi poporului american şi a lumii arabe.

duminică, 13 septembrie 2015

MarYan : MOMENTUL 11 septembrie 2001 şi ConTextul şi Semnificaţia acestuia.



MOMENTUL
11 septembrie 2001
şi
ConTextul şi Semnificaţia acestuia





Pentru că „Momentul 11 septembrie 2001” este co-memorat practic în tot acest week-end, folosesc acum acest prilej, pentru a realiza demult proiectata SERIE despre acest Subiect atât de important, şi pe care am tot amânat-o, pentru acest blog „christalin”.

Cu această ocazie vom veni cu câteva articole care au sintetizat foarte clar INFORMAŢIILE ESENŢIALE despre acest subiect, din ultimii ani, prezente pe câteva site-uri de „informaţii alternative”, alături de link-uri către alte articole pe care le-am găsit a fi nu doar relevante, dar şi cu un grad rezonabil de „Adevăr”, dincolo de anumite exagerări – deşi, pe măsură ce au trecut anii, dez-văluirile tot mai „adânci” despre ce s-a întâmplat cu adevărat, atunci, par a fi tot mai mult de domeniul S.F.-ului...

joi, 10 septembrie 2015

MarYan : PoVestea ZILEI (62) pentru 10 septembrie 2015 – Vremuri Tulburi (III).



PoVestea ZILEI (62)
(pentru)
10 septembrie 2015

Vremuri Tulburi (III)
(Drama „REFUGIAŢILOR” Afro-Arabi)





După episodul anterior, referitor la aspectul financiar global, acest al 3-lea Episod al Seriei noastre, legat de „Vremurile Tulburi” ale Prezentului, se referă la un subiect care doar se prefigura în momentul în care lansam acest Serial cu acest titlu, ca, acum, acesta să devină o veritabilă „saga” de un dramatism care creşte pe zi ce trece, captând atenţia întregului glob...

Aşa cum spunea o editorialistă a unui cunoscut ziar românesc, în articolul acesteia („Cel mai emoţional şi iraţional text despre refugiaţi”), este interesant ce grad uriaş de POLARIZARE a creat acest Subiect, împărţind societatea românească în cei care sunt total de partea „refugiaţilor” (mult mai puţini!) şi cei care sunt „pătimaşi” împotriva acestor „chinuiţi ai sorţii” (o mare majoritate a românilor...).

Aşa că nouă nu ne rămâne altceva de făcut decât să vedem pe unde se poate situa acea „Linie de mijloc (de ECHILIBRU)” atât de necesar/ă în acest moment, pe acest Subiect, pentru a putea vedea cam pe unde se află „Adevărul”, dincolo de „fumigenele” aruncate de cei interesaţi, din toate direcţiile...


miercuri, 9 septembrie 2015

ARCTURIENII prin Suzanne LIE - Misiunea Voastră : „PĂMÂNT” ! (5 septembrie 2015).



ARCTURIENII
prin Suzanne LIE

Misiunea Voastră :
„PĂMÂNT” !

 (Traducere : Monica POKA)

- 5 septembrie 2015 -





Nota MarYan :

Acest mesaj al Arcturienilor, venit prin Suzanne Lie, mi se pare interesant cum soseşte acum, imediat după ultimul episod din PoVestea noastră zilnică („Vremuri tulburi”, Partea a II-a), referitor la aspectele financiare globale din prezent – care sunt într-o dinamică ce devine din ce în ce mai „zgâlţâitoare”.

Ceea ce şi noi am amintit încă de la începutul acelui articol, se referă la SCLAVIA FINANCIARĂ la care Cabala a supus, practic, întreaga populaţie  a globului, având ca „jug” concret, Puterea BAN-ului, creat „din nimic” de către Băncile (lor!) Centrale, zise ca fiind „ale Statului”, dar care, în realitate, sunt situate deasupra controlului guvernamental al ţării respective (până la urmă, cam „tot aia este”, căci şi politicienii „tot acolo ajung”, în final).

luni, 7 septembrie 2015

MarYan : PoVestea ZILEI (61) pentru 7 septembrie 2015 – Vremuri Tulburi (II).



PoVestea ZILEI (61)
(pentru)
7 septembrie 2015

Vremuri Tulburi (II)
(Criza Financiar-Bancară)





Iată-ne din nou „la o PoVeste”, după aproape două săptămâni de la prima Parte a „Vremurilor Tulburi” pe care le evidenţiam şi eu, alături de alţii, în acel prim articol...

Chiar dacă, pentru unii „colaboratori” ai PoVeştirilor noastre, această afirmaţie a părut a fi „puţin exagerată”, poate că acum, după acest interval de timp, iată, lucrurile încep „să se lege” şi în această privinţă, apărând tot mai limpede acest aspect MANIPULATOR şi extrem de perfid, plin de VICLENIE, cu care lucrează Cabala Forţelor întunecate – căci, până la urmă, aceasta ştiu ei să facă „cel mai bine” pentru un „cât mai mare rău” (dacă ne permitem, ironic, acest „joc de cuvinte” de tip scoţian, cu tentă spre negru...).

joi, 3 septembrie 2015

COBRA : INTERVIU cu Lynn - Introducere în CRONICILE DEZVĂLUIRII (31 august 2015).



INTERVIU cu Lynn

Introducere în
CRONICILE DEZVĂLUIRII

31 august 2015





Nota MarYan :

După ce am „revenit” cu informaţii proaspete venite prin Fulford, despre Actualitatea Politico-Financiară (care, aflăm din acest Interviu al lui Cobra, se pare că aceste informaţii îi parvin lui Fulford prin intermediul Familiilor Dragonii Roşii), acum, iată-ne şi „la zi”, cu ultimul interviu luat lui Cobra, de data aceasta printr-un reporter numit „Lynn” (probabil că Rob Potter este în „retreat”-urile de care vorbea în lunile anterioare).

Deşi, în aspectele fundamentale ce ţin de informaţiile esenţiale privind Viaţa şi Universul (Ce este Sufletul, Spiritul, ce este Conştiinţa şi ce sunt Familiile de Suflet etc.), Cobra mai are de asimilat un anumit grad de Cunoaştere, totuşi, dincolo de aceste „completări” care „s-au cerut” ca să le facem, în anumite etape ale interviului – putem spune acum că re-simţim o atitudine tot mai echilibrată venind dinspre informaţiile transmise direct de către acesta, care oferă o altă perspectivă şi o altă energie şi vibraţie, faţă de interviurile de acum 1-2 ani...

miercuri, 2 septembrie 2015

Benjamin FULFORD : O operaţiune militară la scară mică ar fi de ajuns pentru a înlătura de la putere Cabala Khazară (1 septembrie 2015).



O operaţiune militară la scară mică
ar fi de ajuns pentru a înlătura de la putere
Cabala Khazară

1 septembrie 2015

  



Nota MarYan :

După mai multe zile de pauză, determinate de organizări de evenimente şi deplasări lungi, uşor-uşor revenim către subiectele noastre „fierbinţi”, reluându-ne „antrenamentul” cu ceva mai „uşor”, de genul Benjamin Fulford, cu ale sale săptămânale recenzii politico-financiare globale – venind acum cu ultima dintre acestea, oferită prin traducerea amicului de la „Burebista 2012”, Marius Sumedrea.