luni, 6 martie 2017

COBRA : RAPORT la MEDITAŢIA de ELIBERARE ETERICĂ (1 martie 2017).




RAPORT
la
de
ELIBERARE ETERICĂ

1 martie 2017





Nota MarYan :

Acest Raport al lui Cobra – aşteptat cu mult interes,  de mulţi dintre cei preocupaţi de acest subiect, al ELIBERĂRII PLANETARE – putem spune că este unul dintre cele mai interesante dintre „Rapoartele” sale, inclusiv din perspectiva ADEVĂRULUI DIVIN prezent în acest Mesaj (evident, din „punctul-orizontul nostru de vedere”, care poate fi împărtăşit sau nu)...

...Şi care Adevăr Divin pare a urca spre cotele cele mai înalte, atinse de Cobra în mesajele sale, respectiv de 80 % !

Tocmai acele 20 de procente rămase (până la 100%) susţin faptul că anumite detalii (din Mesajul transmis prin Cobra, de către Rezistenţă) pot fi „perfectibile”, ca să spunem aşa...

Acestea ar putea fi legate de NUMĂRUL REAL al participanţilor (implicaţi / dedicaţi) la Meditaţie şi care ar fi dus la atingerea Pragului Critic al numărului acestora (de care s-a vorbit atât de mult în ultimii doi ani) şi care ar fi altul decât cel cunoscut şi declarat, de Situaţia PORTALURILOR Negative (unele SIGILATE, dar încă insuficient cărăţite) şi de alte detalii despre care vom puncta în PoVestirea următoare, ce va sosi în scurt timp...

...Însă, acum, este foarte important de a înţelege că, dincolo de aceste detalii, esenţa mesajului, transmis prin Cobra, este cel mai relevant : chiar dacă aveţi reţineri în privinţa persoanei acestuia, ceea ce transmite acesta pare a fi REAL.

Efectele acestui PORTAL Temporal, cu maxime la Eclipsa de Lună (cu Lună Plină) şi de Soare (cu Lună Nouă) din 11 februarie şi, respectiv, 26 februarie 2017, par a fi atât de puternice şi cu reverberaţii atât de intense, încât observăm cum acest relativ „timp” pare a se contracta, iarăşi, foarte mult, prin manifestarea unor evenimente „în avalanşă”, în urma cărora „abia mai putem respira”...

Dar, cum spuneam, despre aceste Momente vom mai vorbi, în următoarea noastră PoVest(ir)e, astfel că, Acum, haideţi să (re)vedem aceste Bune-Vestiri Planetare pe care ni le transmite Cobra, ca Mesager al Rezistenţei, despre aceste Transformări energetice profunde ale iubitei noastre Planete, ce încep, uşor-uşor, să transmită reverberaţii directe şi către nivelul social, din ce în ce mai vizibile ! :






Meditația noastră de duminică, 26 februarie 2017, a fost PUNCTUL de COTITURĂ din BĂTĂLIA decisivă pentru Rețeaua Energetică a Pământului, care se desfăşoară în această perioadă (între Ianuarie şi Aprilie 2017) și care a reprezentat una dintre cele mai mari VICTORII ale LUMINII !

Se estimează că Meditația noastră a redus la jumătate Timpul de aşteptare rămas până la Momentul Evenimentului.


MASA CRITICĂ a fost pe deplin atinsă.

Undeva între 1 și 2 milioane de oameni au fost informaţi despre Meditaţie, astfel că între 150.000 şi 200.000 de persoane au participat, efectiv.

Au participat atât de mulți oameni la această Meditație, încât Serverul pentru unul dintre principalele site-uri pentru Meditație „a căzut”, căci prea multe persoane au încercat să se conecteze și să se alăture Meditației.


În primul rând, am observat că ceva extraordinar s-a produs cu 2 ore înainte de Activarea Meditației, când am început să primesc anumite informații de o natură extrem de importantă – părți din care, voi fi în măsură să le eliberez în următoarele săptămâni și luni.

Apoi, cu mai puţin de o oră înainte de Activare, a devenit evident că vom putea atinge Masa Critică, fiind instruit să comunic că, prin intermediul blog-ului meu, Activarea s-a declanşat înainte de începerea Meditaţiei propriu-zise...




În Momentul Activării, un imens VAL de PLASMĂ Pozitivă a măturat întregul Sistem Solar și apoi a trecut prin Ionosferă, ceea ce a determinat un nivel „exploziv” al Rezonanţei Schumann !

Acest Val a fost detectat de către Sistemul de Observaţie Spaţială din Tomsk, Rusia, unde Activarea a avut loc la ora 21:55, ora locală.

Puteți vedea, astfel, în mod foarte clar, creșterea drastică a activității plasmatice, începând cu aproximativ o oră după activare și durând aproximativ 36 de ore – dacă daţi click pe imaginea de mai jos :



Acest Val a eliminat, în mod eficient, cea mai negativă formă de Plasmă din Sistemul Solar, astfel că Rezistența a reuşit să transmită cum că „ei nu mai pot detecta niciun fel de Anomalie Plasmatică dincolo de Orbita Lunii!

De asemenea, toate Bombele Plasmatice de tip Toplet, care se mai găseau, încă, dincolo de Orbita Lunii, au fost eliminate !

Aceasta înseamnă că „Tentaculele” entității Yaldabaoth au dispărut pentru totdeauna, iar acum, doar „Capul” acesteia a mai rămas.

Din momentul Activării noastre, vindecarea „Capului” entității Yaldabaoth se desfășoară mai repede decât se aștepta.


Şi tot din momentul Activării noastre, forțele Confederației Galactice au devenit foarte active în interiorul Orbitei Lunii, tot mai aproape de Suprafața Pământului.


Forțele Confederației Galactice au preluat Controlul Pasiv Absolut asupra tuturor Sateliţilor de comunicaţii de pe Orbita geo-staţionară și Controlul Pasiv Relativ asupra Sateliţilor de comunicație de pe Orbita Molniya.

CONTROLUL PASIV înseamnă că Forţele Luminii pot prelua transmisia prin satelit, dar nu vor face acest lucru, deoarece Cabala ar recurge la represalii, luând ostatecă populația de la Suprafaţa Planetei.

După Eveniment se va prelua Controlul Activ, ceea ce înseamnă că aceşti sateliţi vor fi folosiţi pentru transmisiuni TV, similare cu frecvenţele emise de cele din prezent.




FISURA din Câmpul energetic auric de deasupra CONGO-ului a fost sigilată.

Acest lucru a declanșat o Reacţie pozitivăîn lanţ”, în Rețeaua energetică din jurul Planetei, declanşându-se, astfel, procesul de pierdere rapidă a controlului de către Archonii eterici și plasmatici, cu consecinţe în Eliberarea tuturor celorlalte Vortexuri importante de energie, din jurul Planetei.

Acest lucru va aduce, în sfârșit, PACEA MONDIALĂ, deoarece toate războaiele au avut o rațiune ocultă, determinată de „ingineriile negative” ale acestor entităţi eterice şi plasmatice, care i-au posedat pe liderii războiului.


Conducerea Daesh este, acum, confuză și în stare de şoc, dintr-o dată simţindu-se pierdută, fără nicio îndrumare militară strategică a entităților negative, de care era posedată până acum.

Ei pierd MOSUL-ul, locul unui foarte important Vortex al Zeiţei din Ninive.

Eliberarea Vortexului Ninive a dus, deja, la unele descoperiri arheologice importante.

Ei pierd, de asemenea, întăririle ce mai rămăseseră din Pentagrama Siria.


...Și PALMYRA.


Cu toate că mari Victorii au fost realizate, Lupta pentru Planeta Pământ nu este, încă, terminată, astfel că trebuie, în continuare, să fim în Acţiune, până la Eliberarea Finală.

Dacă vă simţiţi ghidaţi, vă puteți alătura CONFERINŢEI ASCENSIUNII din Taiwan, pe 11 și 12 martie 2017.


Victoria Luminii !


Actualizare : În prezent, evenimentele se petrec mai rapid decât ne aşteptăm. La patru zile după Meditaţia noastră, PALMYRA este eliberată !



SURSA : http://2012portal.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu