Spectacolul
TRUMAN
(„The TRUMAN Show”)
din 1998
şi
Manipularea
Realităţii
Deşi cele mai bune momente pentru a prezenta un
film par a fi cele de la sfârşit de săptămână, noi vom fi iarăşi atipici, prezentându-vă
chiar acum, la început de săptămână, un nou film din Categoria celor „cu Mesaj
profund” : „The Truman Show”, din anul 1998.
Înainte de orice comentariu haideţi să vedem,
foarte pe scurt, sinopticul (o privire
generală asupra) filmului :
„Filmul are 3 nominalizări Oscar, 3 premii şi 3 nominalizări Globul de Aur, un premiu Academia Europeană de Film.
În fiecare
secundă, în fiecare zi, de când s-a născut până la 30 de ani, Truman Burbank (Jim CARREY) este un star în cel mai
popular reality-show din istorie. Casa lui este un imens platou de filmare,
familia și
prietenii acestuia, toți
cei cu care intră în contact sunt actori.
Toată viața
lui se petrece în fața
unor camere ascunse de televiziune, de
existența
cărora numai el, actorul principal nu
are habar !”
De la bun început doresc să precizez că, deşi l-am
vizionat de câteva ori (poate chiar a 4-a oară), l-am găsit a fi la fel de interesant
şi „proaspăt”, cu alte detalii şi
subtilităţi care subliniază ideea esenţială a filmului, din alte perspective.
Altfel spus, credem că şi pentru cei care deja l-au
vizionat, a-l mai vedea încă odată cu siguranţă că nu i-ar plictisi, reamintindu-le
în mod artistic de Sensurile profunde ale
Vieţii care ar putea oferi Sensul
general cel mai înalt...
...Care, pentru acest Univers, ar putea fi oferit
de Libertatea de exprimare şi de A FI, ca Fiinţă Suverană, oriunde în acest Univers,
inclusiv pe această Planetă – aspect puternic restricţionat prin tentativele de
Manipulare a Realităţii, realizate de către cei „interesaţi”, adevăraţi „maeştri
păpuşari” (archoni, cabalişti, reptilo-draconieni ş.a. – termenii contează mai
puţin) !
De aceea, acest film-alegorie considerăm că este unul dintre cele mai interesante
care exprimă în mod artistic ceea ce se petrece, încă, în acest prezent al finelui
de an 2018, pe Terra... la această uriaşă manipulare care, de data aceasta, devine tot mai conştientă pentru tot mai mulţi „încarnaţi”, dar care pe atunci,
prin 1998, când filmul a fost realizat, încă era o ciudată „teorie a
conspiraţiei”, şi atât.
Acest film, atât de apropiat cumva de (filmul-trilogie)
MATRIX, vine cu anumite idei şi
afirmaţii care solicită puţină meditaţie pe această temă, pentru fiecare –
căci, la urma-urmei, fiecare dintre noi,
cei încarnaţi pe această frumoasă Planetă, se poate vedea ca fiind în rolul lui
Truman din acest Film-Poveste...
...Şi, apropos, TRUMAN poate fi văzut, fonetic, în engleză, ca venind de la „True Man”,
adică „Omul Real, Autentic”, care iată ce ar putea să păţească
dacă nu este atent şi vigilent cu
propria sa Viaţă !
Pentru cei care doresc să descopere surpriza
parcurgerii întregului film, pot merge acum direct la vizionarea lui, însă,
până atunci, noi vom mai zăbovi puţin
asupra unei anumite părţi din film, pe care o găsim a fi de cea
mai înaltă importanţă şi perspectivă.
Astfel, la un moment dat al filmului (când „spiritele
încep să se încingă”...), Creatorul Show-ului,
un tip pe nume CHRISTOF (sau Christ-off – adică „în
afara Christ-os-ului”) este întrebat într-un interviu televizat din
cadrul filmului, în direct :
„De ce crezi
că, până acum, Truman nu a reuşit să
ajungă suficient de aproape în a
descoperi adevărata natură a lumii sale ?”.
Christof răspunde rapid şi dezinvolt, dar şi foarte
pe scurt : „Acceptăm Realitatea lumii
care ne este prezentată. De aceea !”.
În continuarea intervenţiei în direct, o
„defectoare”, Sylvia – fostă
figurantă în acest incredibil Show, cea care a încercat să-l ajute pe Truman să
cunoască Adevărul, ca un fel de Trinity
a Matrix-ului şi care, evident, nu poate fi decât o „ea” ! – îl întreabă,
revoltată, pe acest „creator” al show-ului :
„Ce drept aveţi ca să luaţi un copil şi să-i
transformaţi viaţa într-o batjocură (minciună) ? Nu te simţi niciodată vinovat
?”
Răspunsul lui Christof, foarte apăsat transmis, cu
o privire intensă către camerele video, este monumental în privinţa unei anumite mentalităţi şi ale anumitor
„structuri” psihologice şi nu numai :
„I-am oferit
lui Truman şansa de a duce o viaţă
normală.
Lumea în care trăieşti tu, este cea bolnavă.
Seahaven este aşa cum ar trebui să fie viaţa.”
(SeaHAVEN,
iarăşi este un nume simbolic – din acest film plin de nume simbolice, exact cum
le place cabaliştilor : „SeaHeaven”,
adică „Paradisul Mării”.)
Sylvia insistă : „Nu este un actor. Este un
prizonier. Uitaţi-vă la el ! Priviţi ce aţi
făcut din el !”.
Christof răspunde instantaneu :
„Poate pleca în orice clipă. Dacă ar fi avut şi cea mai mică dorinţă,
dacă ar fi decis cu adevărat ca să
descopere Adevărul, nu exista
vreo cale prin care noi să-l fi putut opri.
Cred că ceea
ce te întristează este faptul că, în cele din urmă, Truman preferă ceea ce ai numit ca fiind celula lui...”
Sylvia replică cu o voce joasă, dar foarte sigură
pe ea : „Aici vă înşelaţi. Vă
înşelaţi groaznic şi o să vă dovedească
!”
Pentru cei care nu aţi văzut filmul sau chiar şi
pentru aceştia, dar care nu mai ştiu finalul, vă las plăcerea de a descoperi cine are dreptate, dintre cele două
(fundamentale) forţe care se confruntă, scurt dar extrem de intens, în acele
momente ale filmului.
Deci, şi „băieţii” Cabalei recunosc, prin anumite
voci (mai mult sau mai puţin
„autorizate”
– vom vedea imediat mai jos...) că, dacă cineva doreşte cu Adevărat,
este determinat şi acţionează în consecinţă, nu există nicio forţă reală care
să-l ţină prins în această celulă (magie) a Matrix-ului.
Aşadar, totul se reduce la o chestiune de Alegere reală, făcută cu
întreaga Fiinţă, dar şi cu
determinarea de a Pune în practică ceea ce s-a decis.
Altfel, totul rămâne doar la nivel de potenţial...
şi atât.
Şi, la finalul acestui expozeu, haideţi să vedem „cireaşa
de pe tort”, reprezentată, în acest caz, de un nume care ne confirmă faptul că tot ceea ce am „văzut” până
acum, la nivel simbolic, nu pare a reprezenta doar speculaţii personale : Co-Producător (dar şi „Unit
Production Manager”, adică Managerul de Producţie) al acestui
film plin de simboluri este... Richard
Luke ROTHSCHILD (ca şi în cazul altui film, la fel de „interesant”, „Regele-Scorpion” 2).
Altfel spus : doriţi să vedeţi care era Viziunea şi Mesajul Cabalei (Rothschild-Rockefeller et
comp.)
la nivelul anului 1998, în
privinţa Controlului Planetar al Individului
(co-relat, eventual, cu ceea ce se întâmplă în prezentul lui 2018) ?
În acest caz, acest film – în care Truman este
minunatul actor Jim Carrey – este,
poate, cel mai potrivit răspuns (cu o interesantă Viziune finală)...
VIZIONARE cât
mai CONŞTIENTĂ !
:
Link-ul către
film :
MarYan
Minunata prezentare a filmului ! Va multumesc foarte mult MarYan !
RăspundețiȘtergereDaniela Maria