ALCYONE
prin GalaxyGirl
Mesaj de la
ALCYONE
(Traducere : Ctin
Mihăilescu)
– 20 mai
2019 –
Nota MarYan :
După atâta „amar de vreme” în care am fost mai
mult în „pauză”, acum re-luăm, cu adevărat, contactul cu Universul Christalin, prin acest blog, ce se doreşte a fi un Portal pentru accesarea unui alt tip de Informaţie şi Cunoaştere...
...Prin expunerea unui Mesaj pe care îl vedem a
fi veridic, de la o „Sursă de încredere”, respectiv de la LOGOSUL SOLAR ALCYONE, adică de la Fiinţa-Fondator care animă şi încarnează
corpul astrului solar numit Alcyone, cel care reprezintă Soarele Central al Sistemului Stelar al
PLEIADELOR, alcătuit din vreo 400 de
stele alb-albastre masive şi relativ „tinere” (faţă de vechimea de multe miliarde
de ani a altor Sori).
Astfel, pentru cine nu ştie sau a uitat (dacă a
studiat din materialele Fondatorilor),
reamintim că Steaua Alcyone este Soarele în jurul căreia se roteşte Soarele
nostru RA.
De fapt, situaţia este puţin mai complexă, după
cum am expus-o în detaliu în cartea noastră („Înălţarea în Lumină a Pământului după anul 2012. Vol.1”) : Soarele
nostru Ra se roteşte în tandem cu Soarele Sirius (Sirius A, mai exact, ca Soare Central al Sistemului solar Sirius),
adică unul după celălalt, pe o Elipsă, a cărei Focar (Centrul de echilibru al Elipsei), deci acest întreg complex Sistem, se
roteşte în jurul Soarelui Alcyone – motiv pentru care, în materialele lor,
Fondatorii, prin mediumul Sal Rachele,
au încadrat Soarele nostru şi Planeta noastră dragă în Sistemul Stelar Pleiadian !
Am reamintit toate acestea pentru a realiza mai
bine de la ce „Sursă” (ale cărei detalii astronomice şi cosmice le vom
detalia ulterior) vin aceste mesaje expuse
mai jos, pe care, acum, vă lăsăm plăcerea de a le cerceta relaxaţi şi, mai ales, cu Inima, prin Inima
Sufletului fiecăruia, pentru a simţi
încărcătura de Iubire din ambalajul CuVint-elor
venite, dinspre Alcyone, prin această simpatică GalaxyGirl :
Eu
sunt Marele Soare Central al vostru, Alcyone.
Veți revedea în timp că Totul
este Conștiință.
Fiecare planetă, stea, cometă
- totul reprezintă un aspect al Surselor care se confruntă cu Sine.
În
prezent vă aflați într-o ființă foarte evoluată, Gaia, care este şi Ea într-un Proces de Transformare.
Cu
ajutorul marilor Energii Cosmice, vaste, în care ați intrat în acest sector al quadrantului spațial pe care-l traversați, energiile se amestecă și se omogenizează mai complet, mai profund, scăldate fiind în lumina mea.
Această
lumină este ca o reflexie într-o oglindă a propriei lumini interioare
care multă vreme a fost ascunsă.
E ca
și
când s-ar desprăfui și lustrui o oglindă veche, care a fost multă vreme uitată sub cobul unor vremuri de mult apuse.
Abia
acum omenirea începe să vadă propriile ei aspecte ale lumii interioare a lui
CHRIST (a Conştiinţei Christice).
Este
o experiență minunată să privești Christ(os)-ul din tine și să-i admiri
frumusețea.
Spectacolul
stelelor, al planetelor este grandios; ele cântă și se unduie.
Totul este viu și feeric, prețioșii mei.
Vă
voi aminti că și eu sunt o mare Entitate Vie, plină de informație și de iubire.
În pântecul meu și în preajma mea există multe lumi.
Și EU SUNT ÎN VIAŢĂ,
având o mulțime de informații și iubire primite direct de la
Surse.
Pentru
Univers, Galaxiile sunt bine delimitate de spectre de frecvență care le caracterizează și le individualizează.
Totul
este perfect planificat și orchestrat.
Experiență există atât în sectorul
liberului arbitru cât și în cel în care se manifestă anti-materia.
Timpul civilizațiilor anti-iubire se încheie…
Pentru
Lumina Superioară, Căile Christ-ice
sunt Aici și Acum pe prețioasa voastră planetă, Gaia – ea însăși trezită, și
împreună cu ea, sufletele umane.
Flacăra Crist-ului Iubirii Pure se întețește și se acordează bătăilor inimii universului.
Asta
face ca voi să vă reamintiți cine sunteți cu adevărat și ce imense puteri
aveți.
Cheia pentru deblocarea voastră s-a învârtit și vi se deschide minunata parspectivă a ceea ce sunteți.
Această
Cheie este IUBIREA.
Ea începe să vă deblocheze inimile și aceasta vă va
aduce vindecarea.
Mare dezordine a existat pe
planeta voastră, ea însăși aflându-se multă vreme în impas și în pericol de reformare totală prin anihilare.
Însă
Lumina Cosmică Mai Înaltă a început să vă scalde și să vă curețe, atât pe voi, cât și planeta.
Ea va îndepărta tot ceea ce nu este de cea mai
pură intenție, astfel încât toată Creația să poată
respira energiile pure ale Creației.
N-ați fost abandonați, n-ați fost părăsiți și nici renegați ; vi s-a dat o lecție pentru ca să vă treziți.
Întrebarea
este : O FACEȚI CU ADEVĂRAT ?
Vă teziți sau preferați să vă continuați somnul ?
La
voi se spune : “Dumnezeu îți dă, dar nu-ți vă bagă în traistă”.
Asta
înseamnă că aveți în continuare dreptul de liberă alegere, căci, la urma urmelor, nimic nu este și nu poate fi definitiv pierdut, doar mult sau foarte mult
întârziat.
Alegerea este a voastră.
Copiii
voștri
„se vor putea juca din nou pe-afară”,
alegându-și jocurile și „terenul” pe care vor
juca.
Universul este al lor și ei
își vor putea
manifesta abilitățile.
Și animalele vor fi
eliberate, căci ființa umană va renunța să le mai tortureze, să le mai ucidă pentru
plăcerea de a o face, sau pentru
a le mânca…
Sexele vor fi echilibrate, asta însemnând că masculinul
nu va mai fi dominant.
Consecința ? : se va accentua iubirea, compasiunea, înțelegerea și se
va renunța la brutalitate, la frondă și la războaie.
În
această perioadă, Zeii și Zeițele care au grijă de Gaia își vor aminti, își vor elimina uitările și vor ști cine sunt cu adevărat și care este rostul lor.
Și ele își vor aminti de îmbrățișarea SURSELOR din care au plecat cu
o anume Misiune.
Trezite,
vor manifesta puternice și minunate acte de vindecare, de restaurare, de reînnoire.
Eu sunt
Alcyone.
Sunt
foarte vechi și sunt un înțelept.
În
acest Ciclu existențial, de 26.000
de ani, am văzut multă,
foarte multă durere dar am
văzut și dragoste !
Este
adevărat că umanitatea a fost adâncită în tenebre, dar acum se înalță tot mai sus spre Lumina Pură, unde cele mai mari năzuințe se împlinesc ușor, unde adevărata În-vie-re se produce mult mai lesne, căci energiile încep să nu mai fie grosiere.
Este
un moment minunat !
Energiile
voastre încep să semene cu ale mele.
Vă
îndemn să deveniți din nou prieteni cu mine și să
simțiți îmbrățișarea Sursei, când vă scăldați în frecvențele mele energetice superioare.
Astăzi,
în multe din mai recentele zile, se manifestă valori înalte ale frecvențelor REZONANŢEI SCHUMANN.
Este
unul dintre motivele care permite ca
Razele mele să ajungă mai ușor la Ființa Planetei și la Ființa voastră, pentru a vă preda Mesajul și pentru a vă trezi la
Realitatea Universală…
Pleiadienii lucrează în
permanență
pentru a vă proteja pe voi și planeta voastră, Gaia ; ei înlesnesc luminii vibratorii de înaltă frecvență să
aducă vindecare, echilibru și iubire.
Le
puteți
mulțumi,
căci aveți
pentru ce.
Ei
sunt frații
voștri
iubitori care nu v-au părăsit niciodată.
În
curând, ei vor veni la voi și vă veți întâlni.
Ce minunată
revedere !!
Pleiadienii
au fost de multă vreme prietenii voștri de nădejde, mentorii, membrii vechilor
voastre familii. Acum se vor întoarce.
Pe
măsură ce voi vă întoarceți la Lumină și vă
creșteți vibrația, ei
vin spre voi înlăturând barierele care
vă separă. Ajutați-i s-o facă, nu fiți doar spectatori !
Sprijinul lor va fi, în continuare, masiv și plin de substanță.
De
fapt, mulți dintre ei se află deja pe
cerul planetei voastre, așteptând momentul favorabil pentru a coborî și a vi se înfățișa.
Totul
este bine, deși ceea ce trăiți acum „pe
pielea voastră” nu pare a justifica această afirmație…
Era
însă nevoie de acest „duș rece” care să
vă spele, care să vă trezească și care să vă facă să vă ridicați ochii către cer.
Aveți încredere și odihniți-vă în brațele iubitoare ale
Mamei / Tatălui Dumnezeu.
Cu toții
ne dedicăm acestui scop.
Deveniți Buddha,
deveniți Christos,
deveniți cel
mai înalt reper de Lumină, grăbiți-vă Christ-alizarea, pentru a vă mări strălucirea !
Aruncați fricile, aruncați teama și credința voastră că n-ați fi demni.
Voi
sunteți
ființe
minunate, însă multă
vreme ați fost timorați și făcuți să credeți că sunteți lipsiți de valoare.
Bine
ați
venit în locul de unde se primește și se radiază Lumină !
Fiți IUBIRE, fiți PACE !
Pe
mine vedeți-mă ca pe o pătură de energie masivă de lumină și iubire pură și observați cum Universul îi îmbrățișează pe cei
care se considerau pierduți.
Întoarceți-vă gândurile spre
SURSĂ !
Totul este Lumină și Iubire iar Rolul meu este
de a fi pur și simplu un vehicul al Luminii și Informației Surselor.
Deși forma mea este cam mare (râde!),
considerați-mă unul de-al vostru,
căci, de fapt, noi suntem din aceeași plămădeală.
Străluciți-vă lumina și permiteți-ne să curățăm și să
transformăm acest sector de univers
într-o perfecțiune pură a
unității, a Surselor-Lumină, realizând că iubirea a fost și va fi mereu, veșnică și accesibilă
tuturor sufletelor.
Odihniți-vă în acest Spațiu și
simţiţi îmbrățișarea mea și a Sursei voastre.
Simțiți iubirea
codificată în aceste cuvinte.
Bine ați venit Acasă !
Eu
sunt Alcyone.
prin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu