luni, 30 mai 2022

MarYan : LUNA NOUĂ în GEMENI din 30 mai 2022 (ora 13.30 , a României).

 

MarYan

 LUNA NOUĂ

în

GEMENI

din

30 mai 2022

(ora 13.30 , a României)

 

 


 

Iată-ne ajunşi la un nou moment astral, periodic, unul cu care probabil că v-aţi „obişnuit“ deja, reprezentat astăzi, 30 mai 2022, de LUNA NOUĂ în GEMENI...

... Adică acel moment (care, pentru România, punctul de maxim este luni, 30 mai 2022, la ora 13.30 p.m.) în care, pe Cerul astral al Pământului, LUNA este în conjuncţie (se supra-pune în acelaşi loc de pe cer) cu Soarele.

 

Şi, tot „ca de obicei“, fără multă poezie, haideţi să vedem interpretarea astrologilor „de serviciu“ (cei zişi „profesionişti“) care, pe lângă Cunoaşterea utilă, par a îmbina şi Intuiţia necesară acestei Arte-Ştiinţă :

- „Luna Nouă în Gemeni – 30 mai 2022, ora 13.30 , a României : „Cred, Doamne ! Ajută necredinţei mele...” de Adriana Tudosa,

- „Luna Nouă în Gemeni din 30 mai 2022 şi zodiile” (detalii pe Constelaţii Zodiacale), tot de Adriana Tudosa şi

- „Intuitive Astrology : Gemini New Moon May 2022“ („Astrologie intuitivă : Luna Nouă din Gemeni – Mai 2022”), de TANAAZ.

 


Din perspectiva sa, Adriana Tudosa (cunoscută celor care mai intră şi pe acest blog Christalin), ne transmite, printre multe alte informaţii, şi următoarele :

„O Lună Nouă este asociată tot timpul cu un pas nou, o idee nouă, un cuvânt nou, ambiţii şi obiective noi, o haină nouă unui proiect mai vechi.

În semnul de aer al Gemenilor, noutatea se propagă prin cuvânt, gând, mişcare, rude, mediul apropiat, studii, comunicare, şmecherii, viclenii, inteligenţă practică. Problema acestui semn ţine de dualism, de personalitatea dublă şi care este simbolizată în mitologie de fraţii misterioşi CASTOR şi POLLUX.

Această poveste ne spune că omul are o parte efemeră (corpul) şi una nemuritoare (sufletul) care trebuie să convieţuiască în bună înţelegere aici pe Pământ. Pollux (sufletul) nu poate trăi experienţele pământeşti fără Castor (corpul fizic).

Castor (corpul) este cel care moare iar Pollux (sufletu) este nemuritor.

Semnul Gemeni reprezintă sufletul şi trupul, aspectele muritoare şi nemuritoare care trebuiesc unificate, iar Luna Nouă în Gemeni aduce oportunităţi să-l redescoperim pe Pollux (sufletul) care ştie să ne lumineze Calea Adevărului.

Pollux (sufletul) nu poate trăi experienţele pământeşti fără Castor (corpul fizic), când sufletul este hrănit corespunzător, devenim mici Zei aici pe Pământ iar corpul fizic devine o „haină fără preţ.

Luna Nouă în Gemeni ne face destul de flexibili, sociabili, dornici de mişcare şi pune accentul pe minte, pe informaţii de tot felul, pe cunoaştere, pe gestionarea mai bună a vieţii de zi cu zi, pe remedieri, negocieri, rude, veşti deosebite.

Există întotdeauna două laturi ale semnului Gemeni iar adevărata provocare aici este să găsim echilibrul între partea întunecată şi partea luminoasă din noi. Multe din crizele existenţiale vin ca urmare a neatenţiei, a încrederii în personalitate uitând de suflet.

Fără să facem apel la înţelepciunea eternă şi divină a sufletului, fără îndrumare divină, ne învârtim în cerc, repetăm aceleaşi greşeli, aceleaşi modele de viaţă. Susţinuţi de vocea sufletului, putem controla mintea, putem deveni conştienţi de vocea divină a sufletului.

Singurul duşman al omului este teama (de sărăcie, de eşec, de boală, de pierderi), adică orice sentiment de nesiguranţă pe orice plan.

Isus Christos a spus : „De ce ţi-e teamă, om cu credinţă slabă ?“ (Matei, 8:26)

Iar teama (Saturn) care spune o rugăciune (Mercur în casa IX) ne dă curajul de a trece peste toate obstacolele.

Aşa, suntem ţinuţi de mână de Dumnezeu, cel mai bun prieten (Saturn în Vărsător) al nostru.

Prin repetare constantă a afirmaţiei : «Arunc această povară asupra lui Christos care este în mine, şi avansez liber !», viziunea se transformă şi în acelaşi timp apare un sentiment de uşurare iar, mai devreme sau mai târziu, survine şi manifestarea binelui, fie că este vorba de sănătate, de fericire sau de prosperitate.”

 


De asemenea, şi TANAAZ, la fel de citată şi expusă pe acest blog în ultimii ani, punctează şi ea câteva aspecte esenţiale ale acestui moment (în articolul său original) din care traducem următoarele elemente, subliniate de către aceasta :

Pe 30 mai 2022, Luna Nouă în Gemeni închide Portalul Eclipsei, punând capăt sezonului Eclipselor (N.MY. : Vedeţi şi informaţiile despre ultima Eclipsă Totală de Lună Sângerie în Scorpion, din 16 Mai 2022).

Sezonul Eclipselor este întotdeauna un timp extrem de transformator. Începând din Aprilie 2022, acest set de Eclipse a adus probabil schimbări, transformare și noi informații cu care să lucrați.

Indiferent ce s-ar manifesta, Eclipsele ne pun întotdeauna acolo unde trebuie să fim – chiar dacă nu prea ni se pare că „în faţă“ ! Acestea sunt cunoscute pentru că aduc evenimente și situații sortite care sunt concepute pentru a ne crește nivelul de conștiință, adesea destul de repede !

Indiferent unde ne aflăm după aceste Eclipse, Luna Nouă din Gemeni va fi ca o mână blândă, călăuzindu-ne să digerăm toate energiile care ne-au sosit în Cale.

Prima Lună Nouă după Sezonul Eclipselor este întotdeauna una importantă, deoarece aduce o doză de energie şi perspectivă proaspătă, permițându-ne să integrăm tot ce s-a desfășurat și să ne simțim mai încrezători atunci când vine vorba de a face următorii pași înainte.

În timp ce această energie proaspătă din Luna Nouă din Gemeni va fi binevenită, există o energie mentală ceţoasă care se agită în acest moment, avertizându-ne să ne mișcăm încet și să avem răbdare. Deși s-ar putea să  simțim o oarecare ușurinţă (de mişcare), pe măsură ce ne așezăm pe un teren nou, Universul ne cere să stăm prudenţi.

Această energie încețoșată din punct de vedere mental provine parțial de la Mercur, care este planeta guvernatoare a Gemenilor şi care, în prezent, este în retrogradare. În calitate de conducător al Gemenilor, Mercur preia o influență și mai mare sub această Lună Nouă.

În zilele din jurul Lunii Noi, acordați-vă permisiunea de a vă face timp și de a nu vă grăbi să luați decizii în grabă. Universul încetinește lucrurile, astfel încât să vă puteți lua timpul, astfel încât să vă puteți trage sufletul și să luați cea mai bună decizie pentru a merge mai departe.

Dacă energia psihică încețoșată din această Lună Nouă începe să se simtă inconfortabil, concentraţi-vă pe limpezirea minții, eliminarea gândirii obsesive sau repetitive și aducerea conștientizării în prezent. Încercați să vă mențineți mintea organizată, în afara haosului, şi astfel vă va fi mai uşor să navigați pe o parte din această energie cețoasă.

Mercur este programat să iasă din mişcarea retrogradă pe 3 iunie 2022 şi, deși va avea nevoie de ceva timp pentru a reveni la puterea și viteza anterioară, lucrurile ar trebui să înceapă să se simtă mai clare în săptămânile care urmează.

Sub Luna Nouă în Gemeni există și o energie mai moale și mai blândă care plutește şi care merită să fie accesată, aceasta fiind energia lui Chariklo.

Chariklo este cunoscut ca asteroidul Medicinei Spirituale. Reprezintă întoarcerea pe Pământ pentru vindecare spirituală și amintirea faptului că suntem o parte intrinsecă a vieții de pe această Planetă.

Chariklo este o energie foarte blândă care poate ajuta să faciliteze și să aducă ușurință în orice călătorie de vindecare în care am fost. Ne reamintește să apelăm la natură pentru sprijin și asistență, fie că este vorba pur și simplu de o plimbare în parc sau de a ne procura ceaiuri din plante și tincturi care ne susțin corpul.

Chariklo ne ajută, de asemenea, să ne vindecăm la nivel spiritual, amintindu-ne de puterea care vine atunci când ne hrănim nu doar corpul, ci și sufletul.

Fiind o Lună Nouă în Gemeni, această energie se simte destul de bine, deoarece Gemenii (zodia) sunt reprezentați de gemeni. Un geamăn este muritor, iar celălalt este nemuritor, amintindu-ne de aceste două laturi ale ființei noastre.

Cu toții avem un corp și toți avem un suflet și, de multe ori, atunci când lucrează împreună, ne simțim cel mai bine.

Aducerea armoniei corpului şi sufletului nostru este curentul energetic ce ne poate ajuta în acest moment de Lună Nouă în Gemeni.“

 


Considerând că aspectele esenţiale deja s-au punctat (iar, pentru alte detalii, puteţi continua studiul materialului original al lui Tanaaz, traducându-l), acum nu mai insistăm...

...Ci doar reamintim că, pentru acest Moment de azi, de la ora 13.30 a României, cel puţin atunci am putea să ne focusăm atenţia în interior, transmiţând noului Ciclu Lunar de aprox. 29 de zile reperele importante cu care dorim să impregnăm această perioadă, conforme cu dorinţele şi aspiraţiile fiecăruia care, reţineţi, este esenţial de a fi în acord cu BINELE CEL MAI ÎNALT al fiecăruia dintre voi şi al celorlalţi cu care inter-acţionaţi.

Simplu ca „Bună Ziua“... sau „Bună Dimineaţa!

 

O zi (de conjuncţie) minunată tuturor !

 

MarYan


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu