CuVântul (PoVestea) Zilei : 171
pentru
8 iulie 2022
Revine
P(L)ANDEMIA ?
După ce am amintit în mai multe moduri despre „criza/recesiunea mondială“ ce cuprinde mai multe aspecte (din care am atins doar câteva, până acum)...
...Iată
că am ajuns cu poVeştile noastre la „eternul subiect fierbinte“, de vreo doi
ani de zile : P(l)andemia cu zisul Covid-19 sau Sars-Cov-2
(denumiţi-le după pofta inimii !).
În
poVestea din această zi doar vom face un „intro“, pentru a vedea ce se mai
scrie şi se crede în media (semi)oficială, în această privinţă.
Astfel,
în ziarul Naţional din 7 iulie 2022 a apărut un articol cel puţin
„interesant“, numit extrem de sugestiv şi cam fără niciun dubiu în privinţa
subiectului : „Guvernul OMS, instalat la iarnă. Prima măsură, un lockdown
total !“.
Iată ce
ne (po)Vesteşte acesta, în câteva idei concentrate :
„Guvernul OMS va fi instalat la iarnă.
Nu este
nicio exagerare întrucât chiar în Statele Unite se vorbeşte despre asta.
Profitând
de criza energetică declanșată la nivel global, Administrația Biden se
pregătește să facă un pas în spate pe măsură ce Organizația Mondială a
Sănătății va anunța că o nouă pandemie a lovit planeta.
Și, cum
noul «Tratat Pandemic» îi
conferă puteri depline, OMS va decreta un lockdown total, «spre binele populaţiei, care trebuie protejată».“
„Se
vorbește că OMS lucrează deja la acest plan, care va fi
implementat în Noiembrie 2022.
Organizaţia
Mondială a Sănătăţii ne vrea
din nou închişi în case, de data aceasta printr-o serie de măsuri
fără precedent și care se vor aplica la nivelul întregii planete !
Suveranitatea
naţională a devenit o noţiune desuetă și
care nu mai are acoperire din momentul în care statele au acceptat ca, în caz
de forță majoră în sănătate, să confere puteri depline OMS.
Astfel,
sub pretextul binelui global, Organizația Mondială a Sănătății va trece peste
toate obstacolele și va dicta (chiar cu forța, la nevoie) măsurile de sănătate
care se impun.“
„I s-a
spus Tratatul Pandemic al OMS, dar este mult mai mult de atât.
În primul
rând, trebuie spus că cea mai mare parte a bugetului OMS provine de la
fundaţii private care au legătură cu Big Pharma și industria vaccinurilor,
cum ar fi Fundația Gates.
Privite
din perspectiva asta, lucrurile încep să arate un pic altfel, parcă întrezărim
un masiv conflict de interese.“
„În Tratatul
Pandemic al OMS se vorbește despre «consolidarea
pregătirii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru urgenţele de sănătate
publică».
Propunerile «de modificare a regulamentelor internaţionale de sănătate» au fost prezentate de secretarul-adjunct pentru Afaceri globale (OGA) din Departamentul de Sănătate și Servicii umane al SUA, Loyce Pace.
Dar Pace
a ajuns în Administrația Biden venind de la conducerea Consiliului Global
pentru Sănătate, o organizație ai cărei membri includ cele mai mari
nume din Big Pharma, inclusiv Pfizer, Lilly, Merck, J&J, Abbott, Bill
Gates.
Practic,
propunerile ei de radicalizare a puterii OMS ar fi putut fi scrise, la fel de
bine, de Gates și colegii săi din Big Pharma.“
„Înainte
de a citi ce presupun schimbările aduse în Tratatul Pandemic care practic
schimbă OMS într-o dictatură globală cu puteri fără precedent, trebuie
remarcată o problemă juridică ce s-a vrut ascunsă.
În vechiul
Tratat al OMS (2005) se vorbea despre «amendamente». Acum, documentul a fost modificat și
schimbat într-un Tratat ratificat de cei 194 membri OMS.
Ce
presupune asta ? Juridic, fix că aprobarea amendamentelor nu necesită o
nouă dezbatere de ratificare de către guvernele naționale !
Cu alte
cuvinte, OMS are puterea să decidă orice în domeniul sănătăţii fără a mai
aştepta punctul de vedere al autorităţilor naţionale.
O super-putere
asupra vieţii şi morţii, o dictatură globală.
Sub
noile puteri dictatoriale, OMS ar putea declara o urgenţă de sănătate pentru
absolut orice motiv/pretext și de aici încolo se deschid numeroase
scenarii.“
Sună
foarte... interesant ?
Da, cam
astea sunt planurile pentru această toamnă-iarnă 2022 : «spre binele populaţiei, care trebuie protejată», se planifică deja
intrarea într-un Lockdown („poprire acasă“) Planetar
din Noiembrie 2022... adică peste mai puţin de patru luni !
Şi, oricum, nebunia asta nu va apărea
„peste noapte“, ci treptat, cum le place băieţilor (şi fetiţelor) coloraţi
(şi colorate) să acţioneze, începând iată, deja din această lună, uşurel,
apoi din august mai susţinut, ca din septembrie să înceapă „să
duduie motoarele“...
Da, cam acesta pare a fi Planul general
Global.
Iar pentru România ?
Haideţi să vedem în poVestea
viitoare.
Cu toate cele bune (care să se adune),
MarYan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu