MarYan : CuVântul (PoVestea) Zilei : 181 pentru 18 iulie 2022 – Covido-paţii luptători (pamflet de după week-end).

 

MarYan

 CuVântul (PoVestea) Zilei : 181

pentru

18 iulie 2022

 

Covido-paţii

luptători

(pamflet de după week-end)

 

În fine, într-un colţ mai Christalin (dintr-un Univers atât de Holo-Omni-Multi-Dimensio-Christalin :)...

...Haideţi să poVestim şi alte chestiuţe, ceva mai... drăguţe şi, mai ales, mult mai vesele decât serioasele scene terne (dar nu şi e-terne, din fericire!) ale cotidianului stradal.

Cum am putea poVesti aşa ceva ? Simplu : prin veselie, comedie, bucurie !

Iată o mo(n)stră, fără comenturi firoscoase („deştepte“), venită de la o Cora MUNTEAN – despre catre nu am ştiut până acum că poate poVesti („Bieţii covido-paţi, ce luptă trebuie să se ducă în sufletul lor : se salvează pe ei, pe bunica sau salvează Planeta ? Ah, cât am aşteptat Vremurile astea !“) într-un mod atât de vesel scene atât de banale... sau poate că nu chiar atât de banale ? :

„Bieții covido-pați, ce luptă trebuie să se ducă în sufletul lor : se salvează pe ei, pe bunica sau salvează Planeta ?

Ieri am fost într-o clădire de birouri, office building, cum ar veni. Intru la baie și mă nimeresc cu o tipă. Cum nu a tras apa după ea, am zis că asta e din secta aia a nespălaților.

Nooo !

A început să se spele. Pe mâini. În timp ce se săpunea regulamentar, 20 de secunde, a lăsat apa să curgă. Eu o oprisem. Nu am zis nimic, dar după ce s-a clătit cât s-a spălat și și-a pus iar săpun, am acționat. I-am oprit apa și i-am spus ferm : «Salvăm planeta !»“

„Ajung acasă, în cuibul meu de corporatiști. La lift, nimeresc cu un tip care nu vrea să mergem împreună. I-am spus că nu ne batem joc de energie, că salvăm planeta, că îi dăm lovitura de graţie lui Putin, de aceea trebuie să mergem împreună. «Dar nu am măscuţă», scânceşte fătălăul. «Atunci, pe scări !». «Până la 10 ?».

Dau din umeri și intru după el în lift, că voia să fugă. Deși eu stau la etajul 3, am apăsat pe 11. Până la etajul zece i-am făcut morală și i-am explicat cum distrugem planeta dacă nu stăm grămadă în lift. «Şi să ştiţi, va veni vremea când va trebui să împingem noi liftul», am conchis eu.

El nu a zis nimic, că nu avea măscuţă şi ţinea buzele strânse.

Ah, cât am aşteptat Vremurile astea !“

 

„Când eram în liceu și făceam practică în spital, un doctor mi-a spus : «Dragă, nu mai călca de parcă eşti nevastă de general !».

Azi mi-am amintit de el. Și de el, dar și de un incident casnic.

Azi dimineață, mi-am ales o bluză ca spuma laptelui. Și am pornit să o calc. Am isprăvit după ce am vrut să o arunc de două ori pe geam, că o călcam pe o parte și se șifona pe partea cealaltă imediat.

În sfârșit, plec. Spre metrou trec pe sub un corcoduș. Pe jos, covor de corcodușe coapte. Roșii. Mă uit cu atenție, să nu calc pe ele. Mă concentram la piciorul stâng, că acolo erau mai multe. Deodată, îmi văd vârful piciorului drept mergând către o corcodușă grasă, roșie și frumoasă. Mi-l trag într-o parte, dar o calc, ca o nevastă de general, cu partea laterală. Și o văd că se îndreaptă, ca un proiectil, către mine. Mi se lipește de piept, pe albul imaculat, mă împroașcă, apoi se prelinge pe bluză.

Mă întorc să mă schimb. O doamnă, când m-a văzut, a trecut pe partea cealaltă printre mașini.

 

Și m-a apucat un râs isteric, pentru că mi-am amintit de scena asta, din 2016 :

Mesaj pentru polițiști, procurori, echipa de intervenție sau ce o mai fi pe acolo. În caz că tocmai ați primit un apel disperat că la adresa la care locuiesc eu s-a comis un omor, vă rog să nu-l luați în considerare, că bateți drumul degeaba. Să vă explic și asta să credeți, nu ce v-au spus ăia care v-au sunat.

Tocmai ce am ajuns acasă și am desfăcut un borcan cu sfeclă roșie. L-am pus în bucătărie, pe o chestie îngustă și mai înaltă, și am deschis dulapul cu oale, unde-mi țin cuţitele Bergner. În acel moment a bătut cineva la ușă. A bătut cam cum bat mascații la 6 dimineața.

Eu, cu un cuțitoi în mână, m-am repezit la ușă și, în trecere, am dat cu mâna peste borcan. Într-o secundă, de la bust în jos am fost roșie, că toată zeama a curs pe mine. Cu cuțitul în mână, am deschis ușa. Erau doi predicatori, ea și el, cu un maldăr de reviste în brațe.

«Ce doriţi ?», am întrebat eu arțăgoasă, dată fiind situația. Ăștia s-au uitat la mine cu ochii cât cepele și în momentul următor se buluceau în lift. Eu, după ei. Am realizat cum stă treaba și am vrut să le explic accidentul casnic, mai ales că pe papucul de casă trona o felie de sfeclă.

N-am apucat, că au închis disperați ușile și bărbatul le-a blocat cu spatele.“

 

Comedie mare cu umanii ăştia... dar, totuşi, să nu uităm, că unde nu e Comedie, este vai de Tragedie !

Aşa că mai bine rămânem cu Comedia... chiar dacă este atât de Umană (căci până la „Divina Comedie“ a la Dante, mai e ceva Cale)... sau, poate, tocmai de aceea...

:))))...

 

MarYan