UNDA GALACTICĂ DE IUBIRE
– 26 iulie
2015 –
Nota MarYan :
Iată acum
şi mesajul lui Cobra, la care deja am avut „obiecţii” în mesajele-articole anterioare de pe blogul nostru, în care precizam
că, această nouă „predicţie” a lui Cobra – de data aceasta o „perioadă-interval”, şi nu o dată precisă, cu zi, oră şi minut
– bazată pe „analize vectoriale complexe”
ale unor sofisticate computere aparţinând Mişcării de Rezistenţă, iarăşi prezintă un RISC
RIDICAT de a fi „pe lângă subiect”...
...Şi
nu pentru intervalul stabilit, ci tocmai pentru că vine cu o anumită dată
(perioadă precisă de timp), în contextul unui PROCES care, am tot repetat în ultimele zile, este extrem de fluid şi de... misterios – stabilirea DATEI o va
face doar „Tatăl din Ceruri”, cum spunea
şi Isus, adică DUMNEZEUL acestui Univers,
cel situat chiar în Centrul Universului (SOARELE
CENTRAL AL ACESTUI UNIVERS), locul de unde va fi iniţiată această unică Undă de Energie şi Iubire Cosmică.
Ar
mai fi de comentat şi alte aspecte, legate de „Ciclul Bătăii Inimii Galactice” care, culmea, chiar în ziua în care
citeam acest mesaj, re-văzând filmele celor de la GALACTIS, într-unul dintre acestea este punctat şi detaliat exact
acest aspect, care „nu bate” deloc cu ce spune aici Cobra, şi care pare a fi
mult mai credibil... şi pe care vă las să-l descoperiţi în Editorialul pe care
îl veţi putea citi până la finalul acestei săptămâni... şi în care vom veni cu
ultime detalii despre ce se mai întâmplă prin acest Univers, Acum şi Aici...
Până
atunci, haideţi să vedem şi „versiunea
lui Cobra” din această perspectivă, care, iarăşi culmea, chiar la începutul
acestui mesaj nu face decât să
întărească ideea fundamentală din pleiada de mesaje din ultimele zile care vorbesc toate, la
unison, de „Valuri uriaşe de Energii”
care „sunt pe drum” din Centrul Galactic şi care urmează să sosească pe Planetă !...
...Că
este vorba de câteva zile, de o lună sau de cel mult câteva luni, nu mai
contează – toate se pun de acord, în fine, că CEVA ABSOLUT UNIC ŞI MĂREŢ s-a pus în mişcare şi se îndreaptă direct
către Pământ !
Ei,
cum sună ?...
Aşadar,
până la Ediorialul nostru, în care vom vorbi inclusiv despre Cobra, pe
îndelete, haideţi acum să-i oferim şi lui CuVânt-ul propriei sale versiuni :
În centrul
Galaxiei noastre există o Stea dublă
foarte mare, Sursa Luminii şi a Vieţii
pentru această Galaxie : Zeiţa
Galactică, PLEROMA – Soarele Central Galactic.
Ea respiră şi pulsează într-un Ritm regulat, fiecare Bătaie a Inimii durând un
Ciclu complet de 26.000 de ani.
De fiecare dată când bate Inima Galactică, Centrul Galactic trimite în întreaga Galaxie
un Val de particule fizice şi non-fizice, extrem de energizate.
Acest Ritm
al Inimii Galactice a antrenat Precesia
Axei Pământului ca să se alinieze cu Ciclul de 26.000 de ani.
Acum se apropie de noi un VAL GALACTIC care va culmina cu EVENIMENTUL.
Impulsurile
Galactice anterioare au fost destul de intense, după cum au fost descrise, foarte precis, de către Paul LaViolette.
El şi mulţi alţii se aşteaptă ca impulsul galactic curent să fie cât se poate de intens.
În realitate, acum există puternice Forţe
ale Luminii, prezente în interiorul Sistemului nostru Solar, pentru a se
asigura că acest Proces va fi mult mai
armonios, de data aceasta...
Va mai există încă multă intensitate emoţională
şi o anumită creştere a activităţii tectonice.
Aspectul principal al acestui Impuls
Galactic va fi un VAL DE IUBIRE COSMICĂ.
Această Energie a Iubirii
este
baza Realității Cosmice
Universale care, în
prezent, este pe punctul de a ajunge şi la țărmurile noastre.
Ea are
proporții Galactice și nu
poate fi oprită de Cabala, indiferent de ceea ce
ei încearcă să facă.
Această Energie va șterge complet Anomalia
Primară și Entitatea plasmatică de tip „Caracatiță” din jurul Pământului – cea
numită „YALDABAOTH”, în
învățăturile gnostice.
Mitul gnostic
prevede în mod clar că Yaldabaoth a fost ascuns într-un „nor gros” al Planului Plasmatic.
Energia PLEROMICĂ a Iubirii
Galactice va dizolva toate învăţăturile false ale Archonilor, după
cum puteți citi în
aceste două articole excelente.
Pe măsură ce ne apropiem de
Eveniment, energiile vor activa tot mai mult reacțiile umane suprimate
de mult timp.
Prin urmare, este extrem
de important ca oamenii
să învețe cum să dezbată constructiv și să
oprească atacurile reciproce.
„American KABUKI” a spus-o chiar şi mai simplu...
Mulți
oameni
se așteaptă ca Valul Galactic să ne lovească în luna Septembrie sau chiar înainte de aceasta.
Acest lucru este
foarte puțin
probabil, deoarece analiza complexă a VALULUI ne indică primul vârf susţinut, ca probabilitate, ca venind
în perioada Octombrie-Decembrie
2015.
Analiza Complexităţii
Valului este un model de calculator foarte sofisticat
al Mișcării de Rezistență care
prezice tendințele
viitoare
bazate pe analiza vectorială a Ciclurilor Cosmice și a
Liberului Arbitru.
Este important
ca să înțelegem că Evenimentul este o interacțiune activă între
conștiința noastră globală și Centrul Galactic și
că
energiile galactice vin spre
noi, în funcţie de capacitatea noastră de a le recepta.
Acesta este motivul
pentru care este atât de important ca
tot mai mulți oameni să se trezească, cât
mai curând posibil.
De asemenea, este bine
ca fiecare, în meditaţiile voastre, să aveţi o legătură personală cu
Centrul Galactic.
În cazul în care energiile ce curg prin tine sunt prea puternice,
poţi comunica spre
Centrul Galactic, pentru a fi
atenuate.
Comunicarea noastră activă cu Pleroma,
cu Centrul Galactic, are rolul de a crea o buclă de „feed-back” („răspuns”), care va Declanșa Evenimentul la Momentul potrivit.
Penetrarea
prin compresie este aproape !
SURSA
: http://2012portal.blogspot.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu