miercuri, 28 noiembrie 2018

SAI BABA prin Jahn KASSL : Ştiţi CINE SUNTEŢI ? (25 martie 2018).



SAI  BABA
prin
Jahn KASSL

Ştiţi
CINE
SUNTEŢI ?

(Traducere : NoRo)

– 25 martie 2018 –





Nota MarYan :

Acum, după mai bine de o săptămână de altă pauză, revenim în acest (virtual) „Univers Christalin”, de data aceasta cu un Mesaj cu adevărat important, relevant şi extrem de practic...

...În care un Maestru Avatar (o Fiinţă Eliberată care se încarnează pe Planetă doar pentru a-i ajuta pe fraţii săi, aflaţi în suferinţă şi ignoranţă, să regăsească Calea) Sathya SAI BABA, vine cu informaţii extrem de „la obiect” despre un subiect aflat chiar „la ordinea zilei”, respectiv Lucrul cu CORPUL EMOŢIONAL.

Pe această deosebită Fiinţă – care, precum un Isus sau Buddha, şi-a demonstrat Iubirea autentică pentru fraţii săi mai mici („mai mici” în Nivel de Conştiinţă şi manifestare a Iubirii Christice)... inclusiv prin acele Materializări, inclusiv ale „Cenuşii sacre” (sau Vibhuti : o substanţă asemănătoare cenuşii, care avea un rol vindecător pentru masele mari umane, care îl urmau şi urmăreau) – aşadar, pe această Fiinţă deosebită am perceput-o încă de pe la începuturile anilor 1990 când, împreună cu Valeriu Popa şi cu alţi prieteni minunaţi, am particpat la câteva întâlniri ale Grupului Sai Baba din Romania, care, pe atunci, era ceva foarte restrâns şi văzut ca find „ciudat”...

...Însă, cel puţin pentru mine (dar şi pentru ceilalţi, prezenţi) acele întâlniri, de conectare la energia lui Sai Baba – care, pe atunci, încă mai era în corp fizic pe Pământ, în India – au fost momente de înaltă trăire vibraţională, prin care energia sa era re-simţită la modul direct, ca ceva extrem de puternic şi, mai ales, încărcată cu o Iubire de nedescris în Cuvinte !

(Iar dr. Joshua Stone, un cercetător al lumii spirituale, cu cărţi apreciate în întreaga lume, vine şi el, alături de unul dintre Comandanţii Flotei Stelare, Ashtar SHERAN, şi ne spuneSai Baba ar fi un fel de Christ Cosmic sau un Kalki Avatar, aşa cum Lord Maitreya ar fi un Christ Planetar...)

Ei bine, un astfel de OM (cum spuneam, Avatar) vine acum, în aceste Vremuri care, deja ştim, sunt extrem de provocatoare, şi ne vorbeşte despre importanţa controlului corpului emoţional, prin cuvinte clare şi directe.

Iată câteva mostre, pe care vă sugerez să le recitiţi de mai multe ori, pentru a percepe cât mai clar semnificaţia lor şi a permite iniţierea LUCRULUI real al fiecăruia cu fiecare (ca toate acestea să nu rămână doar o banală lectură teoretică) :

Ființele umane se servesc reciproc ca oglinzi, astfel încât omologul vostru vă reflectă mereu, înapoi, imaginea voastră.
...Atâta timp cât reacționați la încurajare sau respingere cu o izbucnire emoțională interioară, rămâneți sclavul celorlalți.
...De la o clipă la alta, starea voastră de spirit se poate schimba doar pentru că le permiteți altora să aibă putere asupra voastră.
...Este timpul să vă uitați la acest lucru, pentru a deveni imuni și să nu mai fiţi influențabili nici la laude, nici la critici.”

Aşadar, iată mesajul extins al Avatarului Sathya Sai Baba :






Eu sunt SAI BABA


Pe Calea către Iluminare, potențialele se realizează pe cont propriu.

Sarcina voastră este să vă faceți proviziile necesare.
Acest lucru înseamnă să fiți în totalitate deschiși și sinceri, „cinstiți” așa cum o spuneți voi.

Este foarte important să vă redescoperiți lucrurile din subconștient.
Astfel începeți să vă observați deficiențele.


Ce se întâmplă înăuntrul vostru când primiți laude sau admirație sau când vă confruntați cu cuvinte binevoitoare ?
Cum întâmpinați lauda și lăudătorii ?

Ce se întâmplă la nivel interior atunci când sunteți criticat, rănit, batjocorit sau încurcat ?

Ce fel de „tsunami emoțional” este dezlănțuit în voi, atunci ?
Ați acordat atenție acestor lucruri, până acum ?

Ființele umane se servesc reciproc ca oglinzi, astfel încât omologul vostru vă reflectă mereu, înapoi, imaginea voastră.


Mesajul de astăzi este despre a nu mai deveni suspicioși sau inaccesibili la laude și critici !

Știu cine sunt !
Acesta este răspunsul la aceste fenomene și prin aceasta îi lăsați pe ceilalți fără replică.

Trebuie să învățați să încorporați aceste aspecte, pe deplin.

Nu este suficient să spuneți doar că sunteți ceea ce sunteți, este necesar să aveți această experiență interioară profundă.

Numai atunci deveniți imuni la orice interacțiune de acest fel.
Trebuie să faceți tot ce puteți, acum, ca să realizați asta.




BUTOANELE EMOŢIONALE

Atâta timp cât reacționați la încurajare sau respingere cu o izbucnire emoțională interioară, rămâneți sclavul celorlalți...

Schimbare înseamnă că trebuie să fiți atenți la toate aspectele legate de valoarea de sine.

Aceste probleme trebuie să fie aduse la Lumină, astfel încât să poată fi eliberate.

Care este rădăcina durerii voastre, sursa sentimentului vostru de inferioritate ?

De ce sângerează sufletul vostru atunci când sunteți ignorați de ceilalți și de ce inima voastră sare de bucurie când sunteți întâmpinați cu atenție ?

De la o clipă la alta, starea voastră de spirit se poate schimba doar pentru că le permiteți altora să aibă putere asupra voastră.


De acum încolo, nu mai lăsați pe nimeni să vă atingă butoanele emoționale !

Este timpul să vă uitați la acest lucru, pentru a deveni imuni și să nu mai fiţi influențabili nici la laude, nici la critici.

Cunoscătorul cunoaște, împlinitul este împlinitși nimeni nu poate adăuga sau îndepărta nimic la toate astea.

Eu sunt cu voi în fiecare zi.

Știu CINE SUNTEŢI.
VOI Ştiţi ?


SAI BABA



prin

4 comentarii:

  1. Cît de frumos ! Lăudat fi prieten drag! m-ai făcut să scotocesc în biblioteca personală şi continuînd firul profunzimilor să îţi împlinesc şi eu lucrarea cu o carte cumpărată cîndva prin anii '99 numită " AL MEU BABA ŞI EU " al autorului Dr. John S. Hislop. Şi dacă voi posta aici cîteva citate cu adînc efect tămăduitor ,sper să nu te superi. "Detaşarea,Credinţa şi Iubirea sînt pilonii pe care se sprijină pacea.Dintre acestea,Credinţa este cea mai importantă.Pentru că fără ea (Sadhana ) practica spirituală este un ritual lipsit de conţinut.Detaşarea poate face ca Sadhana să devină eficace,iar Iubirea este aceea care ne duce mai repede către Dumnezeu.Credinţa este cea care alimentează agonia ce rezultă datorită separării de Dumnezeu ; detaşarea o canalizează pe calea spre Dumnezeu ;Iubirea ne lumiează drumul. Dumnezeu îţi va dărui ceea ce îţi trebuie şi meriţi ;nu este necesar să ceri,nu ai motiv să protestezi. Fii mulţumit,fii recunoscător orice s-ar întîmpla,oricînd s-ar întîmpla.Nimic nu se întîmplă împotriva voinţei lui."....-şi noi care mereu,mereu vrem... nu sîntem mulţumiţi ,crezînd că dacă avem mai puţin ca vecinul sîntem nedemni,defavorizaţi sau acuzaţi de Dumnezeu pentru fapte (păcate) ,aşa cum preoţii noştri anatemizează mereu credinciosul....e mult de discutat pe tema înrobirii sufletului omenesc de către aceşti egali ai noştri numiţi popi....Şi un alt citat atît de scump mie :-"Puteţi spune că progresul este posibil doar prin Mila Mea,dar deşi Inima Mea este la fel de moale ca untul,ea se topeşte numai dacă este şi căldură în rugăciunile voastre.Dacă nu depuneţi eforturi disciplinate,nu practicaţi Sadhana. Mila mea nu poate coborî la voi.Dorul vostru,agonia ţelului neîmplinit,aceasta este căldura careÎmi topeşte Inima.Aceasta este suferinţa prin care se cîştigă mila." ....Cum a zis Domnul nostru Isus ?- "mulţi zic doamne ,doamne,dar puţini sînt cei cărora le răspund . Ce am constatat eu,este faptul că indiferent cum se numesc aceşti călăuzitori,toţi au aceleaşi sfaturi pentru cei care doresc în mod sincer să urmeze îvăţăturile...şi mie ,de muulte ori mi se întîmplă în timpul meditaţiei,a rugăciunii să rătăcesc cu mii de gînduri pribege ,parcă atunci amplificate,deturnîndu-mi intenţia... ca apoi să realizez că sînt numai de faţadă,cu asana,nu interior... mă reculeg şi concentrat pe respiraţie ,nu mă mai implic în filmul care cu imagini fooarte vii se derulează sus de-asupra ochilor....Acest fenomen de a alinia postura cu ne-gîndul ci numai cu interiorizarea minţii în sau spre inimă aduce la una ,corpul ,cu mintea şi emoţia....prin INTENŢIE FERMĂ. Şi o a treia cugetare îmbietoare de plecare în adîncurile mele este asta : "Fă ca Inima să-ţi fie blîndă,apoi succesul în Sadhana va fi rapid. Vorbeşte blînd,vorbeşte dulce,vorbeşte numai despre Dumnezeu,acesta este procesul de afînare a pămîntului. Dezvoltă compasiunea,mila;angajează-te în acţiuni de ajutorare,înţelege agonia provocată de sărăcie şi de boală,de suferinţă şi de disperare;împarte adît lacrimile cît şi bucuria cu ceilalţi. Aceasta este calea de a îmblînzi inima şi de a ajuta Sadhana să reuşească. " sathya Sai Baba. Deci: rugăciunea,postul,meditaţia ,ce sînt fără a fi în lume,a simţi,a te durea durerea celui de lîngă tine... ce frumoşi sînt acei "EI" cînd coboară din maşinile lor scumpe în faţa mulţimilor secund hand.....aşa cum încearcă să împartă clasa de mijloc unii aroganţi cu straie preoţeşti,norodul. În speranţa că am adus un prinos de pioşenie acestei SFINTE ZILE DE SĂRBĂTOARE CREŞTINEASCĂ A NEAMULUI NOSTRU SFÎNT ROMÂNESC ,ÎŢI MULŢUMESC PRIETEN DRAG. DUMNEZEU SĂ BINECUVÎNTEZE ROMÂNIA ŞI ROMÂNII DE ARMINDENI iar tuturor purtătorilor patronimului Andrei ..şi nepoţelului meu,tuturor ANDREILOR,ANDREELOR ANDRELOR ,NUMAI IUBIRE ŞI ÎMPĂCARE ÎN SUFLETUL LOR ,CU SĂNĂTATE ÎNTRU VIAŢĂ TRĂITĂ ÎN BINECUVÎNTĂRI DUMNEZEOEŞTI !

    RăspundețiȘtergere
  2. FRUMOS,Foarte FRUMOS.Si ADEVARAT...

    RăspundețiȘtergere
  3. Prea multă teorie, cărtile, textul scris, chiar şi cel sacru sunt un subtil factor de deturnare spirituală, oricât de iniţiaţi ar fi autorii lor - activează doar binomul intelect-emoţie. Lectura e doar începutul, desigur se revine asupra pasajelor cheie, însă textul scris NU compensează cunoaşterea, care e practică, nu-i teoretică. Ştiinţa e cantitativă, cunoaşterea este în schimb calitativă. Lecturile repetate, săritul haotic de la un autor la altul în speranţa iluminării fără efort, NU înlocuiesc meditaţia, rugăciunea, exerciţiile duhovnicesc-spirituale, trăirea directă... Evident, sunt bune aceste materiale, dar să nu ne blocăm, să nu rămânem la ele, că se va petrece, în mic, cu fiecare dintre noi, marea păcăleală biblică: Tansformarea doctrinei LUI Hristos în poveste DESPRE Iisus. Deci "Să lumăm aminte!" - acestea nu sunt doar simple cuvinte cultic-bisericeşti ci însăşi reacţia Arhanghelului Mihail după decizia nefericită a fratelui său, Lucifer...

    RăspundețiȘtergere