CONSILIUL
prin
Ronald HEAD
Acest
MOMENT
de
MARE
SCHIMBARE
(Traducere : Monica Poka)
–
8 aprilie 2020 –
Nota MarYan :
Acest Moment
la care face referire Ronald Head,
în acest Mesaj venit de la Consiliu(l
Arcturian), din aceste Vremuri de
maximă efervescenţă...
...Este unul, într-adevăr, de Mare Schimbare şi, mai ales, Trans-Formare pentru întreaga Societate Umană şi mai ales pentru fiecare în parte, după cum deja se observă, de aproximativ două luni.
Am adus, acum, acest Mesaj al Arcturienilor, pentru că, aceştia ca de obicei, ne
reamintesc în cuvinte Simple, „de putere”, de nevoia de a ne regăsi şi de a
acţiona cu mult mai multă determinare, Acum, decât ca până acum, re-amintindu-ne
acest aspect atât de simplu dar atât de greu de pus în practică de
către majoritatea umanilor (deja hipnotizaţi) : nevoia de a ne debranşa de la Televizor („tembelizor”, cum bine i se spune, în prezent), dar, de fapt, nu de la prezenţa sa (căci, până la
urmă, şi acesta este doar un instrument,
şi nimic mai mult), cât de la „nevoia
de a fi informaţi”.
De aceea, aici nu este vorba de a arunca televizorul, ci de a ieşi cât mai rapid din canalele de ştiri din media oficială
(schimbându-le cu canale ce promovează alt tip de informaţie,
mai puţin nocivă decât acestea), dar şi de a ieşi la fel de rapid din sursele „oficiale” de informare de pe
Internet, care tot ca un fel de
televizor au ajuns, în prezent.
Toate acestea sunt transmise de către
Arcturieni pentru a ne ajuta la de-conectarea
noastră, măcar din când îm când, de la acest Centru informaţional (numit „media oficială”) de manipulare continuă care deversează, la
propriu, în mod continuu, aceste „lături
informaţionale” (resturile
alimentare de cel mai jos nivel cu care sunt hrăniţi porcii „la ţară”) : când
umanul se aşează în faţa televizorului,
este ca şi cum acesta deja îşi pune o pâlnie
în gură, pentru a i se (de)vărsa, fără niciun filtru, toate aceste „dejecţii” ale unor minţi tot mai
bolnave, (re)vărsate din Portalul informaţional
(toxic) din faţa sa !...
Acest fenomen are loc, observăm şi noi,
inclusiv în cazul informaţiilor oficiale
transmise pe Internet, Email, Facebook
sau orice alt tip de „social media”,
atunci când ne branşăm la acestea.
Aspectul acesta îl pot certifica şi în mod personal : deşi nu mai sunt consumator de
televizor de peste 10 ani şi folosind doar sursele de informare de pe Internet,
remarc în ultimul timp cum aceste ştiri „oficiale”
sunt tot mai încărcate cu energii de frevenţe tot mai joase, din ce în ce mai toxice,
încât mă simt ca într-un lan de urzici
atunci când pătrund într-un asemenea mediu „informaţional”... şi, de aceea, simt
nevoia de protecţie cât mai puternică
atunci când pătrund în asemenea medii, înveşmântându-mă cât mai etanş cu „Combinezoane” de Lumină, pentru a face
faţă la vibraţiile tot mai toxice emanate din aceste zone.
De aceea, pentru cei mai sensibili şi care trec printr-o perioadă de „scădere a imunităţii”, exprimată inclusiv prin diverse
boli, le recomand (inclusiv pe Reţetă, dacă doresc...:) o încetare categorică a ingurgitării acestui „meniu informaţional”,
pentru a se ajuta pe ei înşişi, în mod decisiv, în revenirea la valori normale ale Sănătăţii Holistice...
Înainte de a încheia şi această Notă care riscă
să se (a)lungească prea mult, haideţi să mai (re)marcăm o scurtă frază trnsmisă
de Arcturieni :
„Schimbările
pe care le veți
experimenta în următorul deceniu le vor
eclipsa pe acestea.”
Altfel spus, Arcturienii ne re-amintesc de nevoia actuală de a face acel gest pe care l-am recomandat de atâtea
ori (sănătos inclusiv din punct de vedere
medical, pentru corpul fizic) : să ne ridicăm cât mai des pe vârfurile
picioarelor, cu intenţia de a ne Înălţa cât mai în sus corpul fizic !
Poate aşa, cine ştie, vom reuşi, în fine, SĂ PRIVIM şi dincolo de vârfurile celor mai înalte capete ale Mulţimii din faţa noastră, care ne acoperă perspectiva
(VIZIUNEA) reprezentată de propria
Viaţă, inclusiv de propriul Viitor,
trecând peste „gloata” acestui Moment
atât de zgomotos şi toxic – sau, şi mai simplu şi limpede spus : când „se
arată” că situaţia generală planetară pare
ar fi mai stupidă decât în cel mai bizar coşmar trăit în viaţa asta,
mergeţi rapid în Viziunea pentru Viaţa
voastră şi această Planetă de peste 10 ani, când totul chiar va fi la alţi
parametri faţă de penibilul situaţiilor trăite (evident, la nivel social) în aceste Vremuri atât de
provocatoare şi năucitoare, în acelaşi timp.
Nu este uşor, dar ştim că SE POATE, pentru că ORICE
SE POATE, inclusiv faptul de a trece dincolo de această NeBunie pe care o parcurgem în prezent :
experimentăm cu toţii „Noaptea
întunecată a Sufletului (Umanităţii)” din care chiar acum urmează să se Trezească...
...La care un pesimist ar spune că „Se va trezi, dar dintr-un coşmar !”... în
timp ce optimistul, cu speranţa în privire, va puncta ferm : „Da, dintr-un coşmar, dar SE TREZEŞTE !”.
Este pe drum (Cale), tot mai aproape...
Deci, cu acest Mesaj pe care dorim să îl
întărim şi noi, vă invităm „să luaţi la cunoştinţă” şi celelalte aspecte pe care
Consiliul Arcturian a simţit să le
transmită prin Ronald Head, în
aceste Mari Momente de Schimbare / Transformare
:
Vă vorbim acum, în acest Moment de Mare Schimbare
(TransFormare), de mare stres
și, pentru voi, de mare
incertitudine.
Aceste schimbări au fost un subiect important al mesajelor noastre timp de mai mulți ani.
Voi, de fapt, ați
ajuns să deveniți nerăbdători și obosiți de acest subiect.
Stresul este cauzat atât de incapacitatea
voastră de a vedea un rezultat, cât și de retorica la care vă supuneți
zilnic pe voi înșivă.
Întrebați-vă dacă chiar este
necesar să ascultați ore întregi perspectivele sumbre prezentate la televizoarele voastre.
Întrebați-vă cât de des ceea ce era obișnuit să fie știrile este folosit acum pentru a răspândi opinii și conjuncturi.
Am dori să vă folosiți timpul cu mai
mult folos pentru voi.
Vă vom cere să urmăriți îndeaproape ceea ce se întâmplă în următoarele
câteva săptămâni.
Vedeți pentru voi înșivă cum au loc evenimente
paralele cu ceea ce vi s-a spus.
Vedeți cât de mulți vor trebui „să-și șteargă
oul de pe față” (N.Trad. : Se vor simți rușinați de ceea ce au susținut).
Vedem incertitudinea viitorului NU
ca pe ceva de ce să vă temeți, ci ca pe ceva care poate fi văzut ca un
avantaj.
Cum ar putea fi asta posibil ?
Ar putea fi, pentru că face ca Marile Schimbări
după care ați tânjit atâta
vreme să devină posibile.
Când v-ați uitat la viitorul vostru,
în mod invariabil ați proiectat în el
dorințele voastre pentru ceea
ce ați
văzut ca fiind mai bun.
Cu toate acestea, dacă vă gândiți cu atenție, veți ajunge să înțelegeți că tot ceea ce ați proiectat se bazează pe ceea ce a fost cel mai
bun/bine în trecut. Nu puteți vedea viitorul în actuala voastră Stare de Conștiință și, prin urmare, viziunea
voastră asupra viitorului este construită,
în mod necesar, pe trecut.
Această incertitudine actuală, deși derutantă, va face ca lucrurile care se apropie să fie construite
pe posibilul / posibilitățile pe care nu le puteți concepe deoarece voi nu aveți, încă, informația pe care să construiți o imagine a lor cu actuala voastră conștientizare.
Mai Înaltul de care v-am vorbit de atâtea
ori în trecut are multe de oferit pentru voi, care vor fi Înălțătoare și
pline de Bucurie.
Dar, înainte
ca asta să se poată întâmpla, lucrurile care nu pot exista în
acele vibrații mai înalte,
trebuie să iasă din lumea voastră.
Acum, nu
spunem asta ca să vă speriem.
Așa cum am spus de curând, dacă vă mențineți mintea pe lucrurile pozitive care au loc în evoluția lumii voastre, percepţia voastră cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul
vostru, deși evenimentele vor fi la fel, va fi mult mai pașnică și mai
plină de speranță.
De fapt, în general, schimbările vor deveni
în curând mai mult pozitive, decât negative.
Energia joasă trebuie să plece și pleacă
din lumea voastră.
O lume pe care o veți găsi incredibil de plină
de minunăție va începe să o înlocuiască pe cea prezentă.
Bunicii voștri au experimentat un
secol în care s-a trecut de la cal
și cabrioletă la sateliți, de la telegraf la wi-fi.
Schimbările pe care le veți experimenta în următorul deceniu le vor eclipsa pe acestea.
Păstraţi-vă mintea pe acest lucru, dacă vreţi/alegeţi.
Există și o mare creștere
în Meditațiile
și Rugăciunile
în masă.
Acest lucru este posibil datorită internetului
pe care l-ați construit.
Acest lucru este magnific și-l aprobăm din toată inima.
Vă puteți imagina probabil efectele
de amploare ale acestei dezvoltări, dar noi efectiv putem vedea schimbările în Lumina voastră (interioară).
Faceți din asta o prioritate,
dacă puteți.
Veți aduce beneficii și veți
experimenta beneficii.
Folosiți-vă timpul de uitat la televizor mai cu folos.
Vă puteți îndepărta de imaginile care vă supără.
Nu trebuie să vă supuneți la ceea ce vă deranjează.
Nevoia pentru așa ceva a fost programată, la fel ca nevoia
voastră pentru produse, la fel ca acceptarea
voastră a ceea ce s-a încercat în societățile
voastre.
Sinele voastre mai înalte au declarat „Ajunge !” și Noua voastră Lume va răsări Acum.
prin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu