joi, 7 mai 2020

MarYan : LUNA PLINĂ WESAK din 7 Mai 2020 (ora 13.45 , a României).




LUNA PLINĂ
WESAK
din
7 Mai 2020





Deşi urgenţele acestei perioade au legătură directă cu Corona-Pan(dem)ică, ce încă paralizează mulţi dintre umani, prinşi în Capcana FRICII pe care Cabaliştii inventivi au oferit-o naivilor cu cea mai mare „generozitate”...

...Acum, foarte pe scurt, trecem în revistă şi punctăm un alt Moment important pentru Planetă şi umanitate : LUNA PLINĂ, care aceasta din Luna Mai a fiecărui an este sărbătorită în lumea budistă a Indo-Chinei sub numele de „Festivalul Wesak” (celebrând, iniţial, Naşterea şi Iluminarea lui BUDDHA, măreţul Frate al Fratelui cel Mare, Isus) – Moment care, pentru România, are punctul de maxim  joi, 7 mai 2020, ora 13.48.

Şi acum, pe scurt, haideţi să vedem ce înseamnă acest Moment, din 2 perspective ezoterice : una astrologică, şi cealaltă budistă (spirituală).




Din punct de vedere ASTROLOGIC, şi acum, ca de fiecare dată, oferim perspectiva Adrianei Tudosa de pe situl acesteia, ce detaliază momentul astronomic-astrologic în 2 articole (prin care se relaţionează la învăţătura creştină, fiind astfel, complementară celei de-a doua abordări a acestui Moment, cea Budistă), astfel :


- „Horoscopul pentru Luna Plină în Scorpion din 7 mai 2020” (detalii pe Constelaţii Zodiacale).




Abordarea Ezoteric-BUDISTĂ a acestui Moment este detaliată într-un fragment dintr-un articol informativ (al astrologului Cerasella Pere) care nu se focusează pe aspectul astrologic al Lunii Pline, ci la semnificaţia ezoterică a acestui Moment, WESAK – considerat a fi cel mai important pentru lumea budistă a Indiei şi a celorlalte ţări budiste – ce îndeamnă, în mod firesc, la MEDITAŢIE ! :

WESAK este un festival celebrat în întreaga lume, indiferent de religie, fiind considerat sărbătoare naţională în ţări ca : India, Bangladesh, Cambodgia, Hong Kong, Indonezia, Macao, Malaezia, Nepal, Singapore, Coreea de Sud, Thailanda.

Wesak este cea mai răspândită şi mai importantă sărbătoare dintre toate Festivalurile de Lună Plină, când umanitatea primeşte cea mai înaltă frecvenţă a Luminii Divine.

A devenit, în timp, mult mai mult decât festivalul original, care onora naşterea şi iluminarea lui Buddha.

Odată cu intrarea în Era Vărsătorului, toate căile spirituale sunt onorate, punând bazele unei fundaţii pentru unitatea, maturizarea înţeleaptă şi renaşterea spirituală a umanităţii. Festivalul Wesak este o oportunitate excepţională pentru noi toţi, pentru a fi un canal al BineCuvântărilor Iubirii, Luminii şi Puterii Divine pentru Mama Pământ şi pentru toţi copiii ei.

Wesak, sărbătoarea care celebrează iluminarea lui Buddha, transmite tuturor oamenilor inspiraţia şi curajul de a depune eforturi pentru a-şi trezi Fiinţa Spirituală care ne dă acces la Iubirea Divină, Inteligenţa Divină şi Puterea Divină.


Wesak celebrează Compasiunea Divină.
Tradiţia spune că Gauthama Siddharta numit BUDDHA, odată devenit iluminat, când a ajuns la porţile Nirvanei şi şi-a întors privirea înapoi, văzând umanitatea în atâta suferinţă şi captivă în roata morţii şi a reîncarnărilor, cuprins de compasiune, a promis că nu va intra în Nirvana (N.MY. : Paradis, Tărâmul Eliberării) până când ultimele fiinţe umane nu se vor elibera.

Wesak transmite acest mesaj al Compasiunii şi al Milei Divine pe care o putem trezi fiecare în noi înşine. Acest festival celebrează momentul în care Marii Maeştri ai umanităţii, Buddha şi Christos fraternizează spiritual şi îşi unesc eforturile pentru a ajuta umanitatea să evolueze.

Ritualul universal este celebrat în Himalaya, la poalele munţilor Kailash, loc considerat unul dintre cele mai sacre locuri ale planetei şi unde se întâlnesc cei mai înalţi maeştri în viaţă. Ei transmit mesajul de a transcende diferenţele religioase şi de a recunoaşte unitatea spirituală a umanităţii.

Wesak este un moment deosebit pentru a integra în fiinţa noastră energiile speciale care vin de la Ierarhia Spirituală, exact cum spune Alice BAILEY în cartea sa „Zorii NOII ERE” :
„Căutaţi să faceţi din Wesak o festivitate universală recunoscută, folositoare pentru toţi oamenii din toate credinţele.
Este sărbătoarea în care cei doi capi divini ai Orientului şi Occidentului, colaborează într-o strânsă uniune spirituală. Christos şi Buddha folosesc în fiecare an această festivitate ca punct de inspiraţie pentru anul succesiv.
Căutaţi să faceţi la fel.
Energia spirituală din acest moment este disponibilă în mod excepţional.”


- Curăţă aura şi dezintegrează formele gând negative.
- Vindecă corpul, mintea şi spiritul.
- Regenerează profund Fiinţa şi ne ajută să ne aliniem la menirea noastră.
- Prin accesul la Înţelepciunea divină, ne accelerăm drumul către Iluminare.
- Energiile amplificate exponenţial de grupul care meditează focusat sunt foarte puternice şi pot fi fructificate pentru accelerarea evoluţiei personale.
- Participând la binecuvântarea Mamei Pământ, va genera o karma pozitivă pentru a-ţi îmbunătăţi viaţa ta, a familiei şi a celor dragi.
- Îţi poţi binecuvânta proiectele personale, pentru a le energiza şi a se materializa rapid.
- Meditaţia realizată în timpul Lunii Pline Wesak este echivalentă cu câteva luni de mediaţie încontinuu.
- Oportunitatea de a colabora cu Ierarhia Spirituală la ancorarea iubirii, înţelepciunii şi a voinţei bune pe Pământ.
- Poţi face un serviciu umanităţii ajutând la progresul ei ; prin legea karmei, binele se întoarce de multe, multe ori înapoi.
- Uniunea Spirituală cu toţi Lucrătorii în Lumină, care contribuie la vindecarea Planetei.”




Sperăm că aceste repere vă pot ajuta să înţelegeţi mai bine semnificaţia acestui Moment care, co-relat cu Momentul de Lună Plină, prin Meditaţia con-centrată a budiştilor din aceste ţări ce depăşesc 1,5 miliarde de entităţi încarnate, se poate realiza o concentrare deosebită a Energiei Luminii, poate mai intensă decât în multe dintre Meditaţiile de Eliberare propuse inclusiv de către Rezistenţă.

(Şi iarăşi vă re-amintim de posibilitatea de a fi prezenţi în acel Moment, chiar dacă acesta a fost depăşit pe Linia Temporală 3D actuală, prin argumentele expuse în articolul nostru, o PoVeste din 24 septembrie 2015, ce reaminteşte foarte clar, sperăm noi, acest aspect : „Timpul Optim al Meditaţiei în Lumină şi SinCronicitatea”.)

Însă în articolele următoare vom vedea co-relaţii mai profunde între acest Moment şi ceea ce s-a petrecut în lume (inclusiv în Zona Românească), în preajma acestui Moment deloc de neglijat.


Până atunci, Spor(nicie) la MEDITAŢIE !



Cu drag,



MarYan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu