TIMPUL COM-PASIUNII :
MEDITAŢIE pentru
EUROPA
(Faceţi-l „viral”
!)
– 18 septembrie
2015 –
Nota MarYan (PRECIZARE
foarte importantă) :
FASCINANT ! - după ce am postat ultima PoVestire, a 63-a, despre alte aspecte legate de „DRAMA Refugiaţilor” (Partea a 2-a), acum, la ceva timp, descopăr că, la scurt
timp, a apărut şi Cobra cu propunerea sa de a realiza exact cu ceea ce şi eu am
insistat în acea PoVestire : MEDITAŢIA
pentru EUROPA şi pentru REFUGIAŢI !
Pentru
că anumite activităţi (foarte intense şi mari consumatoare de „timp”) m-au
oprit de a mai intra pe Net, aflu abia acum de propunerea punctuală a lui
Cobra, legată de Meditaţia pentru
Sâmbătă seara, ora 20.00, ora României.
Dincolo
de aspectele de SINCRONICITATE care,
iată, par a se manifesta iarăşi cu maximă intensitate, acum doresc să punctez
un aspect foarte important, legat de A
FI PREZENŢI ÎN ACEL MOMENT AL MEDITAŢIEI (ale căror detalii le voi expune
în viitoarea PoVeste) : Acum este din ce în ce mai uşor ca să „jonglăm” nu doar
cu Energia, în general (manifestată
din punct de vedere „Spaţial”), cât
şi cu cea Temporală, aducând o Meditaţie în Spaţiul şi Timpul
dorit de noi – fie că aceasta este în VIITOR, sau în TRECUT !
Spun
aceasta pentru că această MEDITAŢIE, care este extrem de importantă (aşa cum
subliniam şi eu în anterioara PoVeste), poate fi atât REPETATĂ, de către cei care au realizat-o la acel Moment propus,
cât şi înfăptuită, pentru Prima dată, de cei care nu au ştiut de aceasta, ADUCÂND-O ÎN MOMENTUL RESPECTIV (pentru
Duminică seara, 20 octombrie 2015,
ora 20.00, ora României).
Însă,
aşa cum spuneam, detalii despre această aparentă „ciudăţenie” le vom oferi în
următoare „PoVestire” – aşa că acum, haideţi să vedem în ce constă această Propunere pentru MEDITAŢIE, transmisă
prin COBRA, de către FORŢELE LUMINII :
Recent, a apărut o evoluţie în Europa care
solicită atenţia noastră urgentă !
Criza refugiaţilor din Europa a escaladat (s-a amplificat).
De aceea s-a solicitat, din partea Forţelor
Luminii, ca, cât se poate de mulţi
oameni să sprijine populaţia din Europa, printr-o MEDITAŢIE.
Aceasta este Timpul ComPasiunii – iar această Acţiune este important ca să devină „virală” (să
ajungă la cunoştinţa tuturor) !
Avem nevoie ca să ajungem la mase cât mai mari
de oameni, pentru a putea fi
atinsă MASA CRITICĂ de oameni care fac MEDITAŢIA.
Acesta este momentul nostru să ne unim,
pentru ca Lumina să fie, în fine, victorioasă !
De aceea, eşti rugat să publici acest mesaj
pe site-ul sau pe blogul tău.
Dacă tu cunoşti o alternativă de informare,
o poţi folosi şi pe aceasta. Poţi împărtăşi aceasta cu telefonul tău mobil.
Poţi crea un grup de Facebook, pentru un grup local de oameni, care s-ar putea
aduna în aria ta de cunoştinţe.
Poţi crea un videoclip, despre aceasta, şi
să-l postezi pe YouTube.
Studii ştiinţifice
au confirmat efectele pozitive ale „MEDITAŢIILOR în masă” în cadrul societăţii umană ; de aceea, fiecare dintre cei care vor
participa la această Meditaţie, ar
putea efectiv ca să salveze vieţi omeneşti, aât în Europa, cât şi în
întreaga lume.
Vom face această Meditaţie în data de DUMINICĂ, 20 Septembrie 2015, la
ora 17:00 GMT/UTC (N.MY.: Ora 20.00, ora României).
Poţi verifica aici Momentul Meditaţiei
pentru zona (ţara) ta.
Instrucţiuni
pentru MEDITAŢIE :
1. Foloseşte propria ta tehnică,
pentru a te aduce într-o Stare Relaxată
a Conştienţei.
2. Afirmă-ţi intenţia pentru a aduce Pace şi Vindecare în situaţia din
Europa.
3. Vizualizează o RAZĂ DE LUMINĂ care este emisă din chakra „STEAUA SUFLETULUI” (situată la 20 de centimetri / 8 inch deasupra
capului), către chakrele „Steaua
Sufletului” ale tuturor celor aflaţi în Meditaţie.
4. Vizualizează RAZA DE LUMINĂ, de-acum colectivă,
cum se extinde în Reţeaua Energetică a Pământului
şi cum ajunge în Europa, conectând
chakrele „Steaua Sufletului” ale tuturor celor implicaţi în situaţia de
acolo, armonizîndu-i şi inspirîndu-i ca să găsească o soluţie pacifistă.
Vizualizează cum TOŢI REFUGIAŢII primesc mâncare, apă, adăpost, asistenţă
medicală şi un tratament uman.
Vizualizează toţi refugiaţii şi poliţiştii
care ar putea deveni violenţi, cum se
calmează şi aleg soluţii pacifiste.
Vizualizează TOŢI MEMBRII FORŢELOR ÎNTUNERICULUI, care încearcă să se infiltreze în
Europa, pozând în refugiaţi, cum sunt
recunoscuţi şi reţinuţi de către Forţele Legii.
Vizualizează cum Europa menţine Pacea şi Stabilitatea pe care a avut-o în ultimii ani.
Este foarte important, pentru oamenii implicaţi în
situaţia din Europa, ca să fie
conştienţi că îi vom sprijini cu această Meditaţie, pentru ca Energia
Luminii pe care o transmitem să fie recepţionată şi să fie capabilă de a vindeca această situaţie.
De aceea s-a cerut, de către Forţele Luminii,
ca să informezi contactele tale din
Europa că vom ajuta cu această Meditaţie, folosind Email-ul, Facebook-ul, Twitter-ul şi alte medii de comunicare.
De asemenea, s-a cerut ca oamenii din Europa
să distribuie această informaţie în
reţelele lor.
Video-uri pentru această MEDITAŢIE au fost deja create în
limbile :
- ROMÂNĂ :
- GERMANĂ ;
- OLANDEZĂ ;
- DANEZĂ ;
- SUEDEZĂ ;
- SPANIOLĂ ;
- PORTUGHEZĂ ;
- ITALIANĂ ;
- UNGARĂ ;
- LETONĂ ;
- RUSĂ ;
- CEHĂ ;
- POLONEZĂ ;
- BULGARĂ ;
- CROATĂ ;
- SLOVENĂ ;
- TURCĂ ;
- ARABĂ ;
- JAPONEZĂ.
Traducerile
în alte limbi
sunt necesare ca să fie realizate cât mai curând posibil. Vă rog să
trimiteţi traducerile la parlagisas@gmail.com care vor fi puse în Video-uri YouTube şi postate aici.
SURSA
: http://2012portal.blogspot.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu