Actualizarea
Situaţiei
Planetare
(Războiul Electronic)
– 22 aprilie 2017 –
După ce am „aşteptat” aproape 10 zile ca să postez ultimul mesaj al lui Cobra, referitor la evoluţia evenimentelor după Meditaţia pentru Pace din 11 aprilie 2017...
...Iată că
acesta revine cu un nou mesaj, la doar
câteva ore după ce l-am postat pe cel anterior, al său ; altfel spus, iată
cum sin-cronicităţile funcţionează,
în continuare, chiar dacă rezonanţa
noastră (cu informaţiile expuse de Cobra) nu este chiar totală...
Pentru că
acum informaţiile transmise par a fi foarte importante, deocamdată nu vă mai
reţin cu alte comentarii, ci redau direct, mai departe, mesajul transmis prin Cobra,
de către REZISTENŢĂ, în privinţa a
ceea ce se petrece în prezent, pe Planetă, referitor la Atacurile furibunde ale Cabalei cu toate tipurile de arme pe care le (mai) au la dispoziţie – atât
cu aparatura „neconvenţională”, de tip
Scalar Plasmatic, cât şi cu armele
considerate „convenţionale”, bazate
pe unde laser, micro-unde, sunete şi
plasma „normală” ! :
...Ei l-au transformat într-un RĂZBOI ELECTRONIC !
Pe lângă numeroase Arme Plasmatice Scalare, în prezent, Cabaliştii folosesc Arme Energetice direcționate permanent către persoane-cheie dintre Lucrătorii
în Lumină şi Luptători ai Luminii, într-o încercare evidentă de a-i
îndepărta de pe Suprafața Planetei, deoarece aceştia,
prin capacitatea lor în Unificarea
Conştiinţei lor, reprezintă unul dintre principalele obstacole în planurile Cabalei de a crea un Război Global.
Armele Energetice direcționate reprezintă arme fizice bazate pe radio-frecvenţe ce emit fascicule cu laser, cu micro-unde, cu sunete sau cu plasmă, care pot inactiva ținta.
Aceste arme sunt folosite de Agenții Cabalei din întreaga lume, torturând un segment important al
populației civile.
De asemenea, Cabala a mituit mulți oameni din populația generală, pentru a deveni co-autori inconștienți ai acestor crime împotriva umanității.
Aceste „turme de oiţe” („sheeple”)
cred că doar spionează anumite „ținte” cu un telescop
amuzant,
când, de fapt, aceştia iradiază ținta cu o armă de energie dirijată...
O anumită Forță de Intervenţie de Elită a început deja să înlăture autorii-cheie ai acestor crime, de pe plan internațional. Ei „mai întâi trag, şi abia apoi întreabă”...
Aceştia au emis un avertisment, afirmând că „oricine
foloseşte o Armă Energetică
orientată împotriva unei ţinte civile,
fie cu bună-ştiinţă sau chiar din ne-cunoaştere, comite o Crimă împotriva Umanităţii şi să se aştepte ca să fie tratată ca atare”...
Ei au declarat, de asemenea, că „un scandal
diplomatic și politic internațional, cu consecințe foarte importante,
expunând anumiţi oameni-cheie din SUA,
responsabili pentru utilizarea acestor arme
împotriva populației civile, ar putea exploda în curând”.
O altă sursă a afirmat că „Regele a declarat deschiderea
sezonului de vânătoare”.
În ceea ce privește această afirmație a „Regelui”, este interesant de observat
că George BUSH Senior a primit un avertisment de la MAAT.
Lunea trecută (17 aprilie 2017), Pleiadienii au contactat personalul de vârf al Armatei Ruse, cu privire la problema armelor energetice direcționate.
Dacă atacurile
asupra Lucrătorilor în Lumină și a Luptătorilor Luminii nu se opresc, opțiunea care se află acum pe masă este de a
dezactiva organizațiile-cheie care comit acele crime, cu o lovitură selectivă de tip
EMP (Puls Electro-Magnetic) sau cu o altă operaţiune similară de Război Electronic.
Primele două obiective menționate au fost DARPA și Raytheon.
Capabilitățile rusești de Război Electronic au fost testate marți (18 aprilie), când Sistemul rus de Război Electronic KHIBINY a paralizat cu succes NORAD
(„North
American Air Defense Command” – „Comandamentul Nord-American de Apărare
anti-aeriană”) în Alaska,
după cum
puteți citi în acest raport, parțial corect.
Trebuie să spun că, în timp ce NORAD era dezafectat, Pleiadienii au efectuat anumite acțiuni la Suprafața Planetei.
(Nota MarYan : Foarte interesant cum, în acest fel, am primit explicaţia la acea
informaţie aparent „bizară”, citită în acest articol al Agenţiei ruseşti de ştiri TASS, care scria în 20 aprilie despre o declaraţie absolut
ciudată – care, repet, m-a intrigat total şi pe mine, în acel moment –
aparţinând unui oficial al... NORAD,
care afirma că „SUA au decis să nu
intercepteze bombardierele ce ar zbura deasupra Alaska”...
Aşadar, pe 19 aprilie, purtătorul de cuvânt al NORAD a făcut această declaraţie cel puţin
bizară, ca acum să aflăm de la Cobra că acelaşi NORAD ar fi fost „puţin
dezafectat”, cu o zi înainte, pe 18
aprilie...
În acest fel,
iată cum anumite informaţii par a se confirma într-un mod chiar uimitor, iar mesaje, aparent bizare şi aiurite, capătă sens şi logică !)
Următorul articol a fost emis ca avertisment pentru facțiunile negative din cadrul DARPA și ale Forțelor Aeriene ale SUA.
De asemenea, întreruperile de curent din San Francisco, Los Angeles și New-York nu au fost o coincidență...
Acum este de maximă importanță ca toți Lucrătorii în Lumină și Luptători ai Luminii să invoce și să ancoreze Lumina, pe cât de mult este omeneşte posibil, deși sunt pe deplin conștient de faptul că suntem testați dincolo de limite.
Celălalt aspect extrem de important se referă la Trezirea a cât mai multor oameni prin conştientizarea
în privinţa realităţii acestor Arme Energetice
Direcționate.
Cel mai simplu mod de a realiza aceasta este prin a face viral următorul articol, prin
blogurile și rețelele de socializare.
Conștienţa şi conştiinţa noastră unificate vor putea transforma această situație, deoarece acestea au putut transforma, anterior, nenumărate alte situații !
Victoria LUMINII !
Din experienta mea directa, oamenii nu prea se trezesc, decat daca incep sa manifeste simptome fizice bizare si debilitante (dar chiar si in acest caz, ma astept sa se duca mai intai la medic, sa isi faca analize, sa ia medicamente; probabil vor incepe sa caute adevarul abia atunci cand vor vedea ca analizele sint ok si medicamentele nu functioneaza sau poate nici atunci intrucat vor concluziona ca sufera de o "boala incurabila"). Nu se trezesc pentru ca sintem implantati la nivelul capului cu mai multe feluri de implanturi care nu ii lasa pe oameni sa recunoasca ca se intampla "ceva". De cate ori deschid firav subiectul, observ cu ochiul liber cum interlocutorul isi muta atentia de la discutie. Nu se pot concentra la ce incerc sa le transmit, ca sa nu mai spun ca se uita la tine (prin tine) si te cred nebun. Dispozitivele cu care sintem implantati si controlati blocheaza conexiunea cu sursa si cu lumina, scad lumina, blocheaza energia vitala, iubirea, emotiile si te arunca intr-o lupta continua de a fi tu insuti (asta in cazul in care devii constient de ele). Unii din noi au zeci si sute de implanturi puse in diverse vieti si in viata asta plus sigilii artificiale pe ADN si nu numai si asta face totul foarte, foarte dificil, timp in care se mai pun si altele in ciuda faptului ca transmiti cu voce tare ca nu esti de acord sa fii implantat si blocat de la misiunea ta personala. Nu stiu de ce va fi nevoie ca sa se elibereze si sa se trezeasca un numar mai mare de populatie... probabil sa fie curatate dispozitivele, plasmele si tot ce e implantat in reteaua energetica a pamantului la care sintem cu totii conectati prin prisma faptului ca traim pe acest teritoriu si distrugerea tuturor armelor de control electronic in masa. In aceste momente, toti cei afectati si care constientizeaza TREBUIE sa-si revendice dreptul divin la libertate, suveranitate si la a-si exprima esenta divina. Sa ceara asta si pentru toti semenii lor afectati de toata aceasta situatie.
RăspundețiȘtergere