Controlul Global :
Încotro ?
Partea a 5-a :
COPIII şi FEMININELE,
ca „marfă“ în lume şi prin ROmânia
– 4
mai
2025 –
(continuare
din Partea a 4-a)
Deja din titlul acestui articol al acestei Saga al Kontrolului Global, referitor la Copii şi, în special, la Feminine...
...Probabil că a ridicat deja sprâncene şi priviri (pre)lungi şi gânditoare : „La ce se referă, dom‘le, cu chestia asta ?“
Este
simplu, oameni buni : este vorba de kontrolul Stăpânilor Matrix-ului
prin „tranzacţionarea“ unora dintre cele mai valoroase „bunuri“, de unde ies
unele dintre cele mai tari profituri (câtă degradare umană!), la propriu : tranzacţii
/ răpiri de copii, în special pentru obţinerea (prin tortură!) a deja
celebrului Adrenochrom, alături (sau chiar supra-pus) cu la fel de
celebra Prostituţie care, aplicată zonei infantile, devine Pedofilie,
cu „marje de profit“ care pot concura doar cu „traficul de arme“ şi de droguri (inclusiv medicamente) !...
Da, nu
este uşor şi nici comod acest subiect... însă ce poate fi „uşor“ şi „comod“ ?
în acest Matrix care devine, pe zi ce trece, tot mai ne-bun şi ticălos, căci
totul „se varsă pe faţă“, fiind adus la lumina zilei !
De aceea
nici eu nu voi comenta prea mult, ci voi trece direct la subiect, expunând
informaţiile şi faptele, pentru ca fiecare să poată trage propriile concluzii
utile şi necesare...
Pentru a vedea cum mai stă situaţia cu acest tip de fenomen, prin ROmânia, cred că este util să re-amintesc de seria celor trei articole de la început de 2016, despre situaţia Familiei BODNARIU, trăind prin Norvegia în acea vreme, căreia Statul norvegian, prin deja celebra instituţie de „Protecţie a Copilului“, numită BARNEVERNET, le-a CONFISCAT pur şi simplu cei patru copii mici pe care îi avea pe atunci, lăsându-i pe cei doi soţi români, cum se spune, „cu ochii-n soare“ (după copiii confiscaţi ca nişte bunuri materiale, pe motive absolut penibile) :
- aici („Cazul BODNARIU şi Atacul asupra COPIILOR“ – Partea 1-a),
- aici („Cazul BODNARIU şi Atacul asupra COPIILOR : de la răpiri şi torturi până la «sacrificii ritualice»“ – Partea a 2-a) şi
- aici („Efectele Cazului BODNARIU : Fierbe Scandinavia ! Teoria Conspiraţiei [Încercarea Suedezilor de a supune poporul norvegian]“).
După ce
am intrat deja în această (deloc plăcută şi frumoasă) atmosferă, acum vă invit
să vedeţi şi detaliile mai actuale despre situaţia din ROMÂNIA, aici
unde „Barnevernet de România“ începe să îşi facă simţită prezenţa
tot mai tare, prin legislaţia tot mai „tembelă“, la propriu! (de prin anul
2023, dar şi cu ultimele „propuneri“ la fel de „cretine“), în ton cu cea
atât de perversă din Occident...
...Acolo unde „vârful de lance“ este reprezentat tocmai de aceste Ţări Nordice europene, deloc întâmplător, unde frigul dinspre zona arctică a „îngheţat“ nu doar instinctul sexual / reproducător, dar chiar şi pe cel matern / patern, sub influenţa şi direcţionarea precisă a stăpânilor Matrix-ului (draco-reptilienii khazari aflaţi sub „ascultarea“ archonilor kustozi) :
- aici („BARNEVERNET în România ! Copiii vor putea fi smulşi din familiile lor şi izolaţi de Stat pe criterii Totalitarist-Sanitare. Proiect de Lege la Camera Deputaţilor. Familia Bodnariu se opune“ – Aprilie 2023),
- aici („Cum pot fi luaţi copiii cu forţa din mijlocul familiilor lor, conform Proiectului de Lege inclus în PNRR. Dr. Anca Niţulescu : Protejarea copiilor de separarea abuzivă de familie - PL-X 145/2023 - Considerente Medicale“ – Mai 2023),
- aici („Analiza PL-x 145 : Sub umbrela «prevenţiei», această Lege reglementează acum peste 20 de situaţii care oferă statului dreptul de a impune în viaţa de familie «binele» cu forţa, obligatoriu, independent de poziţia, voinţa şi convingerile părinţilor“ – Mai 2023),
- aici („O Judecătoare confirmă : Prin PL-x 145 Separarea Copilului de Familie devine Normă“ – Mai 2023),
- aici („Ministrul Familiei iese cu lămuriri despre LEGEA de care discută toată lumea ! Firea : «Românii nu pot fi minţiţi şi speriaţi în asemenea mod»“ – ca să vedeţi inclusiv cum ajunge o femeie să-şi pervertească instinctul matern când este „băgată în politică până peste gât“, la propriu),
- aici („A început ! Autorităţile au venit cu poliţia şi au luat patru copii dintr-o familie din Vrancea, pe motiv de sărăcie“),
- aici
(„Adevărata lege a Confiscării Copiilor NU este PL-x 145“)...
...Dar iată şi situaţii aberante, chiar demente, petrecute nu mai departe de anul trecut, 2024 :
- aici („BARNEVERNET de România ! Direcţia Copilului Sector 6 I-A RĂPIT COPILUL de 4 ani juristei Alina Păsărelu şi pe ea au internat-o la Psihiatrie cu forţa. S-a invocat că micuţul e nervos fără mobil şi că nu a primit educaţie suficientă prin Home-Schooling“).
Dacă
situaţia pare cam „nashpa“ din ce aţi văzut până acum, iată că „este loc de şi
mai mult“ în această privinţă, deloc întâmplător, prin promovarea agresivă a
acestor tendinţe ce frizează patologia pură ! cu tente de nebunie, a celor
„de la conducere“...
...Cei care, în cea mai mare parte, nu sunt doar prinşi tare de tot în tot felul de structuri „de putere“ de tip masonic şi/sau de alte naturi, dar care sunt şi cu „orientare deviată“, de tip LGBT+, de toate „orientările“ posibile şi imaginabile, căci, deh, „băieţii“ mai sus-puşi (deşi nu mai ştii care ar fi chiar „băieţi“, în acest aiuritor context) au nevoie de „Dosare beton“ cu poze şi videoclipuri foarte frumuşel realizate pentru proaspeţii „politicieni“ atât de adorabil şantajabili ! :
- aici („Experiment finanţat de Guvernul SUA : Terapie cu hormoni de sex opus la copii de 8 ani“),
- aici („Soluţia germană : eliminarea naţionalismului din Europa prin tratamente hormonale în masă“),
- aici („Chestionare pentru copii în care sunt întrebaţi dacă au alt sex decât băiat sau fată în România la fel ca şi în Australia. Fără ACORDUL Părinţilor !“),
- aici („Cristian Niculescu : TESTAREA de PRAF este Praf În Ochi – e preambulul PCR-ului şi realizarea mascată a unei baze de date genetice a copiilor din România“ – Septembrie 2023) şi
- aici
(„Atenţie la CONTRACTUL EDUCAŢIONAL ! Vă poate expune copiii ideologiei
de gen şi bazelor de date biometrice planetare. Părinţii şi profesorii,
speriaţi prin abuz psihologic cu amenzi de mii de lei. Nu vă lăsaţi intimidaţi
!“).
După cum tot spuneam, acest fenomen nu este unul marginal românesc, ci exact invers, în zona noastră românească au ajuns nu doar obiceiuri de co-rupţie, manipulare şi control specifice occidentale, ci mai ales aceste teribile „obiceiuri“ şi orientări „sexuale“ :
- aici („Bill Gates forţează identificarea digitală obligatorie pentru nou-născuţi în Kenya“),
- aici („Mişcarea anti-copii ia amploare în Germania : O activistă s-a STERILIZAT ca să nu poată naşte, deoarece un copil în plus ar «polua». Alţi activişti cer recompense de 50.000 de euro pentru cei care nu au copii“),
- aici („Un pastor canadian, arestat şi condamnat pentru că a protestat faţă de «ora Drag Queen» organizată pentru copii de homosexuali travestiţi, la o bibliotecă locală“),
- aici
(„Fetiţă de 9 ani «învăţată» despre sex anal, fără ştiinţa părinţilor, într-o şcoală din
Marea Britanie. Un părinte din SUA îşi retrage copiii de la şcolile publice din
cauza agresivităţii LGBTQ. SE ÎNTÂMPLĂ ACUM !“
– Iulie
2023)...
...Dar şi, la fel de nebunesc :
- aici („Colectivizarea Copiilor – De la Hänsel şi Gretel la Hristos“),
- aici („Noua politică a UE. Copii confiscaţi de stat, pe motiv de ataşament «excesiv» faţă de mame“ – Aprilie 2023) şi
- aici („Un profesor al Forumului Economic Mondial spune că părinţii vor avea nevoie în curând de o «licenţă» pentru a-şi creşte proprii copii“ – Noiembrie 2023).
Bun, am văzut ne-bunia cu atacul asupra copiilor şi a sexului natural al acestora, acum haideţi să vedeţi şi „porcăria cu.. pedofilia“, această situaţie care depăşeşte orice imaginaţie cosmică – să supui fiinţe imature, copii, la agresiuni şi perversiuni sexuale, aceasta ar fi, cumva, o culme a degenerării pe această Plan-etă, Spaţiu aflat sub acest Dom-Închisoare în acest Matrix-Puşcărie (şi nu doar de nebuni!) :
- aici („Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esenţa răului : sexul cu copii a devenit Big Bussines în America“),
- aici („Oroarea supremă : UE şi SUA promovează legalizarea mondială a Pedofiliei“),
- aici („O femeie vândută în copilărie unui cerc criminal de pedofili belgieni, membri ai caselor regale şi politicieni, mărturiseşte ororile prin care a trecut“),
- aici
(„Povestea cutremurătoare a Annekei Lucas, vândută de propria mamă, la 6
ani, unei reţele de pedofili : Am fost sclavă sexuală pentru elita aristocrată
a Europei ! Am fost violată de 1716 ori până la împlinirea vârstei de 12 ani“)...
...Cu multe şi puternice acţiuni, iată, prin EUROPA (şi nu doar de ieri - de azi, ci vechi-vechi) :
- aici („Marea Britanie : Peste 1400 de VIP-uri sunt cercetate pentru pedofilie !“),
- aici („Scandalul de Pedofilie din Marea Britanie ia amploare. Sunday Mirror : Margaret Thatcher a acoperit abuzurile sexuale asupra minorilor comise de miniştrii guvernului său“),
- aici („La 10 ani de la moartea sa, autorităţile din Marea Britanie redeschid ancheta în cazul premierului britanic Edward Heath, acuzat de pedofilie“),
- aici („Investigaţie în curs în Norvegia : Reţea imensă de pedofili“),
- aici („Fişa de nazist a fondatorului IKEA, unul dintre beneficiarii răpirilor de copii din Finlanda“),
- aici („Povestea «vânătorului de pedofili», eroul lituanian Drasius Kedys, continuă. Judecătoarea care a demascat cea mai mare reţea de pedofilie din cercurile înalte din Lituania, se teme că va fi ucisă dacă este extrădată din SUA“),
- aici („Cazul monstrului pedofil Marc Dutroux şi cum a spart WikiLeaks buboiul complicităţilor şi protecţiei unei reţele criminale care a îngrozit Belgia“),
- aici
(„Lenin şi Hitler nu au fost OKay, ci au fost O, Gay ! O spun Arhivele
KGB şi CIA“)...
...Dar şi prin AMERICA şi nu numai :
- aici („Mark Wahlberg : Pedofilii de la Hollywood nu mai au unde să se ascundă !“),
- aici („Actorul Elijah Wood din «Stăpânul Inelelor» denunţă reţelele de pedofilie şi abuzurile sexuale de la Hollywood : Copiii sunt striviţi, iar vieţile lor sunt distruse iremediabil !“),
- aici („Michael Flynn, fostul consilier al lui Donald Trump pentru securitate naţională, explică de ce membrii Congresului execută ordinele globaliştilor : «Sunt şantajaţi ! S-au culcat cu copii»“),
- aici („Omul care a coordonat la UNICEF lupta împotriva abuzurilor asupra minorilor, condamnat pentru Pedofilie“),
- aici („Un ofiţer al Departamentului Sănătăţii şi Serviciilor Umane din SUA este demascat pentru că a facilitat cea mai mare reţea de trafic de copii din istoria SUA“),
- aici („Şocant ! «Ajutoare judiciare» de 470 000 de lire sterline pentru bandele asiatice de pedofili“)...
...Şi, ca de obicei, cu extensie co-laterală şi prin zona noastră periferică :
- aici
(„Există o strategie la nivel înalt pentru a promova România ca un rai al
pedofililor ? În ultimii 10 ani, toate Guvernele, fie PSD, PNL sau Cioloş, au
lucrat la unison : uşurarea pedepselor pentru cei care agresează sexual copiii“).
Ca şi „studiu de caz“ în acest sens, cu siguranţă că mai ţineţi minte celebrul „Caz EPSTEIN“, cel care a ţinut „capul de afiş“ mai ales prin vara lui 2019, când „a fost doar puţin sinucis“ în propria sa celulă oferită cu generozitate de aceiaşi „băieţi elitişti“, când nu a mai fost util, dar mai ales după ce a devenit de-a dreptul in-comod :
- aici („Trei fetiţe de 12 ani, aduse special din Franţa, «cadoul» primit de magnatul pedofil Epstein de ziua sa“),
- aici („Dezvăluirile miliardarul pedofil ar putea arunca în aer scena politică din Statele Unite ! Iată de ce îl apără «sistemul» pe Jeffrey Epstein !“),
- aici („Miliardarul-pedofil Epstein riscă să fie ucis în închisoare ! Elitele vor să îi închidă gura!“),
- aici („Surse : Finanţistul american Jeffrey Epstein, suspectat de trafic sexual cu minori şi găsit mort în celulă, avea fractură de os hioid, rezultată în urma unei posibile spânzurări sau strangulări“),
- aici („L-au «sinucis» ? Donald Trump, după «sinuciderea» lui Jeffrey Epstein : «Mort prin suicid în timp ce era supravegheat non-stop ca să nu se sinucidă ? Avea informaţii despre Bill Clinton şi acum este mort»“) şi
- aici („Peodofilul Epstein, ultimul pe listă ? Cercul marilor dispăruţi din anturajul familiei Clinton. Morţi în circumstanţe misterioase sau «sinucişi» înainte de a depune mărturie“)...
...Însă aici nu este vorba doar de „bietul“ Epstein, ci mai ales de „sinuciderile“ martorilor acuzării sale :
- aici („Martorul cheie din procesul vedetelor a fost găsit mort : Dosarul Epstein este în aer după un deces învăluit în mister“) şi
- aici („Jurnalişti americani de marcă îşi exprimă îndoiala privind sinuciderea Virginiei Giuffre, acuzatoarea lui Epstein şi a Prinţului Andrew. «Vă asigur că nu mă voi sinucide»“).
Iar ca treaba să fie clară, vă re-amintesc de un alt caz, cel al DJ-ului AVICII, cel despre care s-a spus oficial că, la fel, „a fost sinucis“, dar care, în realitate... :
- aici
(„Dezvăluiri şocante în cazul morţii lui Avicii ! Anonymous asigură că
DJ-ul nu s-a sinucis, ci a fost OMORÂT“)...
...Căci acesta avea un obicei nu prea plăcut pentru aceiaşi „băieţi“, acela de a cânta în unele clipuri ale sale despre copii răpiţi şi „abuzaţi“ sexual de către fauna umanoidă abundent prezentă (şi nu doar politic) pe această Suprafaţă Plană numită TerRa : aici („Avicii – For A Better Day“).
Dacă am
trecut repede peste aceste articole şi subiecte, am făcut-o pentru energia
deloc prea plăcută emanată din aceste informaţii...
...Însă,
ce aş mai putea spune despre acest „apogeu“ al ticăloşiei ?, reprezentat de
către răpirea de copii pentru torturarea lor, în scopul „creşterii
producţiei“ de ADRENO-CHROM-ul cel „preţios“ (vândut pe milioane
de dolari, pe la Hollywood, după spusele chiar ale lui Mel Gibson), ulterior
fiindu-le „extrase“ organele cele mai căutate pentru ca, în final, să fie
aruncată la gunoi „carcasa“ de carne cea torturată şi golită de conţinut, la
propriu !...
Voi realizaţi, umanilor, pe ce lume trăim?, în ce demenţă se des-făşoară acest film ne-bun, aflat dincolo de orice ticăloşie şi urmă de umanitate ? :
- aici (Rabin evreu care vorbeşte despre răpirea copiilor în lume),
- aici („Ambasada Rusiei în România : Occidentul aplică Metoda «Tancuri pentru organe»“ – Iunie 2023),
- aici („Tancuri în schimbul rinichilor sau transplanto-logia neagră. Film documentar“) şi
- aici (Video : „TANCURI în schimbul RINICHILOR“).
De
aceea, privind la această totală ne-bunie, un film (cică „S.F.“) ce dezbate
problematica clonelor crescute pentru donarea de organe („Never
Let Me Go [2010]“
– „Să nu-mi dai drumul niciodată“) pare atât de
„inocent“ faţă de realitatea reală şi atât de grotească în care funcţionăm,
încă, încât te apucă „bucuria“, din când în când...
Însă
aici apare un alt aspect, pe care îl voi aprofunda cu altă ocazie : aceste răpiri
şi torturări (pentru adreno-chrom), apoi „transplantarea de organe“ la
„cei în nevoie“, oare nu se petrece cumva precum în filmul expus mai sus, adică
cu predilecţie la clonele majoritar prezente pe această Suprafaţă
plan(etar)ă ?
Căci, să
nu uităm, „băieţii elitişti“ (ăia mai „spălaţi“, de prin facţiunile kabale mai
„de clasă“, rasate, de tip „high life“) sunt atât de riguroşi în privinţa
Karmei, că mă uimesc şi pe mine, astfel că este posibil ca aceştia să
cerceteze cu atenţie care copii sunt cu suflet (care au Scânteia Divină
a Creatorului în Inima Spirituală, deci un Suflet real, chiar de-i mai
puţin puternic), atent ocoliţi, şi, precum în filmul amintit, sunt luaţi în
vizor doar copiii-clone, Ascultătorii cei fără Voinţă (căci Voinţa
autentică este de Natură Divină !)...
...Precum
„ascultătorii“ pandemici („masa de manevră“ obedientă la
comenzile de „autoritate“) ce s-au executat imediat, lăsându-se capsaţi
(waxxaţi)... sau precum maşinăriile androide ce resimt durerea, dar nu
înţeleg prea bine ce se petrece cu ei (exact ca şi în filmul amintit mai sus, clonele
mergând la operaţia fatală de extragere de organe cu seninătate, fără cea mai
mică împotrivire)...
În acest
fel, este posibil să nu se genereze la modul real o Karmă, căci cu
„maşinăriile“ numite „clone“, precum orice alt (bio)„obiect“, este cam greu să
se genereze aşa ceva...
Evident,
cum spuneam mai sus, ar putea fi vorba doar de o „predilecţie“, ca
tendinţă, însă nu obligatoriu, căci personajele care „pun în practică“ aceste
abominaţii nu sunt deloc rafinaţi şi cunoscători în ale karmei şi
spiritualităţii, ca să nu mai vorbim de facţiunile kabalei de tip nazi
care, cu întunecimea caracteristică, acestea chiar caută umani cu suflet, căci,
deh, ar avea cu ce să se hrănească...
Oricum, în prezent(ul lui 2025) FORŢELE OCULTE nu mai stau în umbră, cum spuneam, ci sunt la vedere, în „lumină“, pentru a acţiona la modul direct, fără nicio stânjeneală, după cum se vede şi din informaţiile de mai jos, cu un film cât se poate de relevant şi clarificator (chiar de este alb-negru, vechi, acesta pare a fi extrem de actual) :
- aici („«FORCES OCCULTES» [1943] – Film complet“), dar şi
- aici („Angelina Jolie, declaraţie şocantă : «Am fost în Illuminati şi am să vă spun totul»“)...
...Iar ca „supliment“, iată şi opinia „părintelui cuantic“, Singurov, despre ceea ce se petrece în prezent, în întreaga lume :
- aici
(Video : „Părintele cuantic Adrian Singurov : trăim în direct
Apocalipsa!!!“).
Toate
aceste aspecte evidenţiate aici, deja cunoscute de majoritatea dintre voi, au
rolul de a expune în toată hidoşenia sa acest fenomen extrem de dur, actual şi
prea prezent (încă) printre noi... căci este posibil să ne încrucişăm paşii pe
stradă cu mult mai multe „exemplare“ aflate într-una din situaţiile expuse mai
sus, decât credem noi că este întinderea fenomenului !
Cel puţin în România, poVestea aceasta pare a fi cât se poate de extinsă (fiind declarată, veţi vedea în continuare, de către o „feminină“ din presă ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât o veritabilă „fabrică de curve a Europei“)...
Pentru
tenurile, urechiuşele şi mai ales „p(s)ihicurile“ mai „delicate“ poate suna
aiurea, chiar urât, însă pentru cine este în stare să privescă cu luciditate în
jurul său, nu se ştie cât de ciudat ar mai fi această remarcă, titlu de articol
din ziar „serios“ !
Ca
întotdeauna, pare-se că în spatele oricărui eveniment-dezastru nu stă chiar
„întâmplarea“ care „a făcut şi a dres“, ci, se descoperă într-un timp mai scurt
sau mai îndepărtat, că sunt anumite FORŢE (pe care le-am văzut a fi
chiar OCULTE) care Planifică şi Organizează, în cele mai mici
detalii, acel Dezastru numit „Eveniment nefericit“...
Aşa a
fost situaţia şi cu celebrul „Caz COLECTIV“ în care tot tinerii-copii
au fost „eroii“ sacrificaţi efectiv ritualic de Halloween-ul lui 2015
(deci, pe lângă „materie primă pentru adreno-chrom“, „obiecte
sexuale“ şi „furnizori de organe“, avem şi funcţia de „obiecte
de sacrificiu ritualic“ atribuită aceloraşi copii/copile, tineri şi
tinere ce nu au nici cel mai mic habar de ceea ce se petrece cu ei)...
Astfel, vă puteţi re-împrospăta memoria prin suita personală de 5 articole referitoare la acest Caz şi la Forţele care au stat în spatele acestui Dezastru, începând cu (H)Ara(p)fat şi continuând cu nenumăraţi alţi „băieţi cu ochi albaştri“ (dar nu de „Aştri“:) ! :
- aici („MarYan : PoVestea ZILEI [72] pentru 4 noiembrie 2015 – Purificarea prin Focul COLECTIV [I] – [«Co-incidenţă nefericită» de HALLOWEEN sau Accident «PROVOCAT» ?]“), dar şi aici (Partea a 2-a), aici (Partea a 3-a), aici (Partea a 4-a) şi aici (Partea a 5-a).
Am
amintit de acest Moment pentru a mă apropia de adevăratul Eveniment conexat cu
subiectul articolului şi intens dezbătut la vremea sa, respectiv „Cazul CARACAL“,
unde se combină (cel puţin) o parte (prima) dintre fenomenele expuse mai sus : tânără
(adolescentă) răpită, torturată (parţial), violată şi ulterior supusă
prostituţiei (pare-se, după cum se-arată „pe surse“)... adică, aproape tot
„tacâmul“ arătat mai sus (căci pentru adreno-chrom era cam „bătrână“,
nemaifiind copil, iar cât despre organe transplantate, numai un epilog va putea
dezvălui ceva) !
Aşadar, Cazul CARACAL, cu Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu (dar şi alte fete!) în rolurile principale ! Pentru cine a uitat, iată câteva scurte re-memorări :
- aici („Cazul Caracal. Filmul celor două crime trase la indigo. Detalii cutremurătoare descrise de procurori“),
- aici („Primul film inspirat de cazul crimelor de la Caracal : «Este o poveste despre curaj şi sacrificiu în România»“ – şi poate fi vizionat în cinematografele din România din... Aprilie 2025, adică exact din această perioadă [ca să vezi co-incidenţă de interes pe subiect !]),
- aici („«Alexandra» – Film inspirat de cazul Caracal, premieră la Piteşti“),
- aici
(Trailer-ul) şi aici (Video : „Cazul CARACAL“ –
Întregul Documentar [6 iulie 2024]).
Cum spuneam, este vorba şi despre multe alte fete, care au suportat toate aceste ticăloşii fie în aceeaşi zonă (a Caracalului), fie în multe alte locuri din Zona numită Românească, şi nu numai :
- aici („Cătălin Sturza : Cazuri precum ale Alexandrei şi Sorinei nu sunt deloc izolate, sunt doar vârfurile unor iceberguri. În spate se desfăşoară mafii extinse, care fac trafic de persoane sau de minore“),
- aici („Şi-a vândut casa pentru a-şi căuta fata răpită ! Poliţia i-a dat drumul răpitorului...“) şi
- aici
(„Româncă sechestrată şi violată, vreme de zece ani în Italia“)...
...Deşi pot apărea şi nenumărate „surprize“, cu fetele revenind acasă după un timp (de preumblare, de obicei „pe la mare“:) :
- aici („Încă o fată dispărută ! Părinţii sunt disperaţi. Ce spune diriginta“), dar...
- aici („Cum a fost găsită azi Cosmina Ionela Vlad, fata dispărută de trei săptămâni din Brăila“).
Care ar fi mobilul la toate aceste „spectacole“ deloc ieftine ?
Cum spuneam, totul poate fi redus la un singur cuvânt : PROSTITUŢIE (iar dacă fata este minoră, eventual băieţelul minor, avem PEDOFILIE) :
- aici („Anchetatorii încă au surprize la casa lui Gheorghe Dincă : au găsit un beci cu o arhitectură complicată“),
- aici („Un fost militar de la Deveselu aruncă bomba – E o bănuială că le-ar fi aruncat acolo“),
- aici („Martor : Casa Groazei din Caracal era bordel !...“),
- aici („Chirurg estetician despre cazul fetelor dispărute la Caracal : «Nu au fost răpite ca să fie omorâte, ci ca să «producă» ! Valorează greutatea lor în diamante ! Ştiţi câţi bani «produce» o fată de calibrul acesta, pe zi ?!? 50.000 de euro !»“),
- aici („Frăţia dintre gaborii cu epoleţi din Olt şi traficanţii de carne vie“),
- aici („Fostă angajată STS susţine că Gheorghe Dincă face parte dintr-o reţea de trafic de persoane : Informaţiile privind internările lui la nebuni au fost aruncate în media pentru a justifica mai apoi toate ciudăţeniile şi chestiile ilogice din dosar“),
- aici („Gheorghe Dincă, acuzat că făcea parte dintr-o reţea de proxenetism din Italia. După dezvăluirile presei, statul român a extins cercetarea şi-n Italia“),
- aici („Fiica monstrului din Caracal le «plasa» fete italienilor ? Mărturia unui partener de afaceri al concubinului Danielei Dincă“)...
- aici („Alexandra a fost omorâtă în aceeaşi zi în care DIICOT şi FBI destructurau la Craiova o reţea internaţională de trafic... care cumpărase minore din Caracal !“),
- aici („Dezvăluiri de senzaţie în cazul Caracal. Legăturile DIICOT şi FBI cu Dincă şi fetele răpite“),
- aici („16 minore din Caracal forţate să facă sex cu români, manageri austrieci şi soldaţi americani ! Cum i-a scăpat DIICOT pe militarii din Deveselu, deşi au cumpărat de la traficanţi sex cu fete de 14-16 ani“),
- aici („Documente : Bordelul din baza militară americană de la Kogălniceanu“),
- aici („Ofiţer columbian : traficul de droguri pentru Europa de Est se face prin aerodromurile NATO din România“),
- aici („Crima Organizată conduce România !“)...
- aici („Reţea de proxenetism în Caracal ! Zeci de eleve, obligate să se prostitueze !“),
- aici („Exploziv : Trafic cu minore în liceele de top din Bucureşti“),
- aici („Momite cu slujbe bune, româncele sunt preferatele traficanţilor de carne vie din Spania“) şi
- aici („«Cazul Alexandra» şi o opinie tulburătoare. «Made in România – Fabrica de curve a Europei»“).
Prea multe nu mai sunt de comentat după aceste imagini venite din „presa vremii“... eventual iată câteva SINTEZE oferite tot de presa din acea perioadă, în care sunt, la fel, expuse aceste fenomene deloc măgulitoare pentru Zona aceasta, deloc protejată de cele mai josnice porniri umanoide (de fapt, reptiliene şi de alte naturi sub-umane)...
...Aici unde politicul cu „structurile de forţă“ şi „puterea“ legislativă (care „Putere“?) ucid orice tentativă de aflare a adevărului şi, mai ales, de Tratament la nivel de cauză :
- aici („Junta militară globalistă ucide“),
- aici („Cazul Alexandra şi legătura cu sistemul putred : «Ce se întâmpla la K2, unde mergeau toţi»“),
- aici („Jurnalistul Cătălin Sturza : Când România devine un Mexic sau o Columbie. Va fi sacrificiul Luizei şi al Alexandrei un semnal de trezire ?“),
- aici („Avocatul Gheorghe Piperea : Treaba pare a avea implicaţii geo-politice de-a dreptul“)...
- aici („Motivul secret pentru care Mihai Fifor a interzis poliţiştilor să mai dea informaţii din dosarul Caracal“),
- aici („Cum prelucrează agenţii de propagandă ai noii securităţi cazul din Caracal“),
- aici („Diversiunea Monstrul cu butoiul. Azi : Punerea la îndoială a versiunii oficiale e atacată ca un pericol de Stat“),
- aici („Bănuieli, păreri, absurdităţi şi coincidenţe“),
- aici
(„Maria Grapini duce cazul Caracal la vârful UE : euro-parlamentarul a
cerut în scris o anchetă Europol pe reţelele de trafic de persoane“)...
- aici („Denise Rifai, concluzie sumbră după cazul Caracal : «Nivelul de corupţie nu mai poate fi descris»“),
- aici („Iulian Capsali, reacţie după cazul fetei din Caracal : AJUNGE !“),
- aici („Există o strategie la nivel înalt pentru a promova România ca un rai al pedofililor ? În ultimii 10 ani, toate Guvernele, fie PSD, PNL..., au lucrat la unison : uşurarea pedepselor pentru cei care agresează sexual copiii“),
- aici („2.000 de persoane dispărute în cinci ani. Iohannis, acuzat de trădare naţională“) şi
- aici
(„Serbia a schimbat Codul Penal, în ciuda opoziţiei UE, pentru un caz
similar celui din Caracal : închisoare pe viaţă, fără drept de eliberare
condiţionată, pentru violarea şi uciderea minorilor“).
Dar, ca în orice poVeste, există şi un P.S. (Post Scriptum), care vine cu imagini şi informaţii la ceva timp de la petrecerea acelor evenimente, când acestea s-au mai „răcit“, cât de puţin, pentru a vedea că, precum întotdeauna, după un timp lucrurile şi informaţiile se aşează altfel decât se-arată în primele ore şi zile ale declanşării poVeştii respective ! :
- aici („Detalii bombă ies la iveală ! Unde a fost văzută Alexandra Măceşanu“),
- aici („Românca din Italia, care ar fi stat de vorbă cu Alexandra Măceşanu, a fost bătută cu bestialitate de fostul soţ, după ce a oferit informaţii în anchetă“),
- aici („Dezvăluiri şoc din cazul Caracal ! Abia acum s-a aflat adevărul. E un troc politic“) şi
- aici („Alexandru Cumpănaşu, gest Disperat la un an de la Cazul Caracal : s-a pus în faţa maşinii unui procuror“)...
...Iar ca lucrurile să fie clare, la fel, a apărut o „re-scriere“ şi a poVeştii cu COLECTIV-ul, de genul acesta : aici („Ultimă oră – ÎCCJ a decis : se reia ancheta în dosarul Colectiv 2“).
Însă cel mai interesant P.S. (de fapt, un veritabil EPILOG) mi se pare acest articol, un fel de prezentare a unui comentariu din acea perioadă a unui „informat“, pare-se, care face un fel de sinteză bine ex-pusă şi „la obiect“, în câteva rânduri concentrate, despre toată această „tărăşenie“ de poVeste, aici : „Mitingul pentru «Guvernul meu»“.
Sigur,
ideea este că, dacă nu aţi mai avut chef să cercetaţi „vestigii ale trecutului“
sau să intraţi în alte detalii de acest gen, ceva mai morbide, este evident că aţi
trecut cu privirea mai departe, mergând „falnici, fără păs“ şi ajungând mult
mai rapid la partea finală a acestei Părţi, care aminteşte un lucru simplu,
dar în acelaşi timp esenţial...
...Anume,
că toate aceste fenomene nu reprezintă, pe de o parte, chestiuni colaterale
şi/sau abstracte ale societăţii umane, la modul general, ci elemente
concrete cu care ne confruntăm şi de care oricine, efectiv oricare, se poate
„lovi“ la un moment dat, căci tendinţa de „confiscare a copiilor“
este tot mai mare de către această tot mai aberantă structură
numită „Corporaţia ROmânia“ care îşi face de cap, tot mai mult şi mai
intens !
Pe de
altă parte, însă, nu trebuie să uităm niciun moment „pe ce lume ne aflăm“,
la propriu!, pentru a încadra „corect“ aceste fenomene (apărute aparent
aberant) în con-textul real în care ne situăm Acum şi Aici, în aceste nebune
Vremi : în VREMEA APOCALIPSEI, adică un Plan diabolic de
„curăţare“ a majorităţii populaţiei „plan-etare“ (sigur, pe fondul APOCALIPS-ului
Transformărilor Plan-etare/Cosmice), adică a umanilor (aprox. 1/3 din populaţia generală)
şi a clonelor (aprox. 2/3) trăitori pe această structură Plană numită
„Planeta Pământ“ sub un DOM-Firmament (de care vorbeşte atât Biblia, cât şi
TOATE celelalte Mari Tradiţii Religioase ale Pământului) situat,
la rândul său, într-un DOM şi mai mare, pe o uriaşă structură („Navă“)
de tip TETRAEDRU regulat dar care, precum în FLOAREA VIEŢII,
reprezintă doar una dintre REALITĂŢILE unui „UNIVERS“ alături de
multe alte UNIVERSURI PARALELE din acest model (al Florii Vieţii)...
Dar ca să fie totul şi mai SIMPLU, trebuie precizat că tot acest „Joc Plan-etar“ al nostru se petrece, în Realitatea „mai reală“, într-o HOLOGRAMĂ-MATRIX (cu toată poVestea de rigoare, fix ca în Trilogia MATRIX) din care „scapă cine poate“... dar şi când Scapă, la propriu, se poate Înălţa / ASCENSIONA în Dimensiunile „superioare“, eliberându-se, în fine, de CONTROLORI – Archoni, Kustozi ş.a. cu „ajutoarele lor“ draco-reptiliene, Grii şi alţi Insectoizi şi Reptiloizi...
Pare complicat ?
Staţi
liniştiţi, că nu pare a fi chiar totul expus, mai avem timp şi de alte
descoperiri ce vor fi poVestite treptat, aici, căci chiar şi acum şi aici este
cam prea mult dintr-o dată... aşa că voi relua această poVeste („fără
Sfârşit“, aparent) şi cu alte ocazii, pentru a înţelege mai bine zisa REALITATE
în care funcţionează ceea ce se numeşte „fiinţa umană“, adică această CONŞTIINŢĂ
în Manifestare numită Ion, Gheorghiţa sau orice alt apelativ...
Aşadar,
iată-ne la un alt aparent final (de articol), cu aceeaşi „sosire“ către informaţiile
care ar putea fi mult mai aproape de realitatea în care funcţionăm decât
poVeştile nu doar „materialiste“ de până acum, dar chiar şi cele din zona zisă
„spiritual(ist)ă“ cu care m-am adăpat zeci şi zeci de ani, până când, la timpul
potrivit, a sosit Vremea de am luat şi eu adevărata „pastilă roşie“ (a lui Neo)...
...Şi
încă o diger, cu durere şi uimire, după şocuri şi şocuri psiho-emoţionale...
Iar, ca
ultimă remarcă : zilele acestea se tot vorbeşte de ALEGERI : să votaţi pe
unul sau pe alta...
Însă voi, fiecare dintre voi, cei cu Esenţă Sufletească, „născuţi“ din Părinţi Divini (Supra-Sufletele Monadice / Christice / Divine), voi, CE Alegeţi ?
Pe voi
sau... oric(in)e altc(in)eva, în afară de Voi Înşivă ?
De
aceea, oameni buni şi dragi, nu îmi mai rămâne decât să urez SPOR la
TREZIRE! şi, mai ales, la ALEGERE ! Nu cea „co-rectă“, ci cea REALĂ !
(continuare
în Partea a 6-a)
MarYan
Nu pot decât să spun că este vorba de Noua Ordine Mondială, care este preconceputa din timp.
RăspundețiȘtergereUn fel de Babilon la nivel mondial.
Este fff trist și de neimaginat la nivelul sufletului uman.
Aș fi foarte bucuroasă Dacă Noua, era în care pașim cu toții, acestă anomalie /tiranie/manipulare (nu există cuvântul potrivit!!!), va dispărea odată cu ea...
Pentru TOTDEAUNA. 🙏