marți, 1 decembrie 2015

MarYan : GÂNDUL de LUMINĂ şi IUBIRE, SPAŢIULUI ROMÂNESC !



GÂNDUL de LUMINĂ şi IUBIRE,
SPAŢIULUI ROMÂNESC !





Acum, la fix un an de la articolul anterior despre SPAŢIUL ROMÂNESC, revenim pentru a re-aminti şi întări ceea ce am precizat în acele momente.

Astfel, pentru cei care nu au intrat de prea mult timp pe acest blog sau nu au citit (şi) aceste informaţii, re-amintim foarte pe scurt următoarea Realitate : fiecare structură organizatorică, începând de la un simplu Grup („gaşcă”) până la Mega-Companii şi mai ales entităţi politico-administrative, generează acel fluid-energie care asigură COERENŢA acelor structuri, numite EGREGOR-uri.

Tot la fel este cazul şi pentru o ŢARĂ-STAT-POPOR, în care totalitatea gândurilor, emoţiilor şi ale celorlalte trăiri ale celor care fac parte din această structură – în cazul nostru, Zona Românească sau Spaţiul Românesc – constituie ceea ce noi numim ca fiind „România”.


De aceea, afirmaţiile din acel articol ne duceau către concluzia că a ura „La Mulţi Ani” unei ţări înseamnă a susţine o structură de „Egregor” (o unitate de conştiinţă care nu este o individualitate, fiind lipsită de fundamentul acestuia : Suflet şi mai ales de SPIRIT, ca SURSA-ESENŢĂ a acelei Fiinţe, desprinsă din Părintele Universal Divin) care nu este REALĂ, în mod fundamental...

...Spre deosebire de Fiinţa Vie care susţine această structură, alături de celelalte structuri (ţări-continente), numită „Terra” sau „Geea” sau, mai dulce şi cu drag, MAMA PĂMÂNT – o Fiinţă-FONDATOR care îşi dăruieşte corpul său fizic (Corpul Planetar) acestor „Mici gâze” numite „oameni”, ca aceştia să beneficieze de „terenul de Joc” pentru a-şi urma Calea lor de creştere şi dezvoltare (cu toate „prostiile” şi „distrugerile” pe care le fac, în cadrul acestui Proces...).


De aceea, în articolul de acum un an concluzionam că nu există „Chakre naţionale”, ale unui anumit teritoriu, ci doar cele 12 chakre Principale (şi, se pare, 33 de Portaluri Majore) ale Mamei Pământ – care, iată, acum sunt din ce în ce mai active, mai ales după 21 decembrie 2012.



Şi atunci – mă întrebam pe atunci şi mă întreb şi acum – cum mai rămâne cu acest „La Mulţi Ani, ROMÂNIA” ?... Cui i se adresează, de fapt, şi care mai este rostul unei asemenea urări ?


DA, pentru cei cărora le place „Jocul Vieţii” prin această Zonă (Românească), are „sens” ca să transmită astfel de urări... însă, întrebarea este : Cine „beneficiază”, în primul şi în ultimul rând, de energia (de Lumină) din spatele acestor Gânduri transmise ?

Păi, dragi prieteni, cine sunt „reprezentanţii (auto)declaraţi” ai acestei Zone, numită „România” – alţii decât factorii politici şi cei administrativi din acest întreg Spaţiul Românesc ?...

De aceea există acest întreg „arsenal” al „Însemnelor naţionale” şi ale tuturor acestor „reprezentaţii” („paradele naţionale”) care se desfăşoară an de an, ca „surse de împuternicire” a acestor „simboluri naţionale” care nu sunt deloc doar simbolice !

Şi tot de aceea, de acest 1 decembrie 2015 a fost anulată tradiţionala „paradă” din centrul Bucureştiului : în acest moment, atacul la „fibra naţională” a Egregorului românesc este chiar totală, întrucât, în prezent, se caută pe orice căi DISTRUGEREA ACESTUIA !

Dacă din punct de vedere holistic-metafizic, acesta nu este un lucru neapărat „negativ” – căci aceasta îi obligă pe oamenii zonei respective ca să se îndrepte, chiar şi cu disperare, către ei înşişi, re-găsindu-şi, de nevoie, RESURSA INTERIOARĂ DE PUTERE, RE-ÎMPUTERNICINDU-SE... sau lăsându-se în „voia valurilor”, simţindu-se pierduţi în faţa „încleştării celor mari” – însă, din perspectiva „omului mediu, normal”, acest mers către „disoluţie naţională” îi provoacă frisoane... căci, da, STATUL (fie el român sau altul) reprezintă, cel puţin teoretic, ultima ancoră de stabilitate, care, tot teoretic, ar trebui să asigure acea minimă PROTECŢIE SOCIALĂ pentru cei care nu-şi pot asigura minimul necesar pentru supravieţuirea prin Planul Fizic.

Pentru că evenimentele se precipită tot mai mult, aceste fenomene vor deveni tot mai intense – pe măsură ce „timpul trece” iar noi ne apropiem de centrul Centurii Fotonice, „stimulându-ne” în Procesul de ELIBERARE din ILUZIA PROTECŢIEI venite din „exterior” – însă, acest proces este important ca să fie unul CONŞTIENT, ca rezultat al alegerilor oamenilor, şi nu prin impunerea sa, ca rezultat al MANIPULĂRII perverse realizate de Cabaliştii care, cu ultimele forţe, încearcă să distrugă, efectiv, „fibra naţională”...

Pentru că aceste subiecte sunt cu adevărat importante şi pentru că a sosit vremea ca să le punctăm cu mult mai multă intensitate, le voi lăsa pentru alte PoVestiri şi Editoriale, iar acum doar voi re-aminti că aceste GÂNDURI de LUMINĂ este important ca să le îndreptăm, prin CON-ŞTIENT-izare, către FIINŢA REALĂ căreia îi aparţine în mod real acest TERITORIU şi care ne susţine inclusiv prin această Zonă, numită Spaţiul RomânescMAMA PĂMÂNT sau GEEA sau TERRA !
   


Pentru a privi şi mai holistic, acum observăm că statutul de „român” implică anumite conexiuni-legături ombilicale directe (care „hrăneşte” în ambele sensuri) cu anumite structuri din ADN-ul celor care se nasc de multe generaţii în această Zonă, co-relat direct cu LIMBAJUL, cel ROMÂNESC, care în cazul acesta, are Rădăcini adânci, din zisa „latină vulgară”, Proto-Dacică şi RAMANICĂ.

Din această perspectivă – ca MOŞTENITORI ai unor ARTEFACTE din acest Teritoriu, conexate direct cu anumite informaţii din ADN-ul ancestral al „trăitorilor” din această zonă şi cu Limbajul semantic de mare forţă pe care îl implică LIMBA ROMÂNĂDA, din această perspectivă, ne putem Bucura şi MULŢUMI, cu Recunoştinţă, celor ce au avut grijă ca să ne ofere această ZESTRE care, din păcate, în prezent, nu numai că nu prea mai reuşim ca să avem grijă de ea, însă există riscuri de a pierde „bucăţi mari” din aceasta (pervertind limba şi afectând ADN-ul prin vibraţii interne tot mai diz-armonioase şi prin ROSTIREA CuVânt-ului într-un mod ne-iubitor, de către un număr tot mai mare de români)...



Aşadar, foarte pe scurt, Concluzia pe care o observ şi eu, acum, odată cu voi, ne conduce la imaginea că aceste minunate Gânduri de LuminăLA MULŢI ANI, ROMÂNIA ! – au ca principală DIRECŢIE Limba şi Nucleul Ancestral, responsabil de acest aspect, al ADN-ului din fiecare, şi mai puţin către structurile politico(-oligarho)-administrative care, încă, se hrănesc ca lacome „găuri negre” din această Fiinţă (Egregor), tot mai slăbită...

...Şi, dacă aceste Gânduri de Lumină sunt îndreptate direct către Mama Pământ, cu siguranţă că draga de Ea va şti să le re-direcţioneze exact acolo – în Zona Românească – unde este mai mare nevoie de acestea !

De aceea, iată cum o sesiune de Meditaţie plină de Iubire sau de Rug(ăciune)–Ardere (psihică) intensă sunt mult mai eficiente decât interminabile Dis-cursuri şi Parade ale demonstraţiilor de Forţă (brută)...

Şi tot de aceea, indiferent de momentul în care citiţi acest mic îndemn, vă sugerez ca „siesta” de după această „hrană informaţională” să fie „Meditaţia” instantanee, chiar şi pentru câteva secunde, care duce Atenţia-Energia-Întreaga Fiinţă către această Zonă care, iată, acum se Bucură că un grup mare de oameni îşi re-amintesc, măcar odată pe an, că poate fi ajutată cu Gândul de Lumină... şi de Iubire !


LA (CÂT MAI) MULTĂ IUBIRE, ROMÂNIA !



MarYan

Un comentariu:

  1. Felicitari pentru acest Blog Exceptional. L-am descoperit de putina vreme, dar vibrez aproape la fiecare articol pe care il citesc. Multumim mult !

    RăspundețiȘtergere