marți, 31 octombrie 2017

Jamye PRICE : Energiile de ASCENSIUNE ale lunii Noiembrie 2017 - Re-Învigorarea (26 octombrie 2017).



Jamye PRICE

Energiile de
ASCENSIUNE
ale lunii
Noiembrie 2017 :
Re-Învigorarea

(Traducere : Manuela)

– 26 octombrie 2017 –





Nota MarYan :

Acest mesaj, al lui Jamie Price, vine cu câteva imagini interesante, care mi-au re-amintit de Spirala Ascensiunii evocate şi detaliate de către HATHORI (şi ale căror mesaje, cele mai relevante, încă nu le-am expus pe blog).

Însă, menţinându-ne atenţia la acest Mesaj : este foarte interesant de observat perspectiva în privinţa energiilor din luna calendaristică în care intrăm în curând – Noiembrie 2017.

duminică, 29 octombrie 2017

MarYan – BUCLELE şi LINIILE TEMPORALE în reprezentări artistice (filmo-grafice) : 03. “ARQ” (“Bucla Temporală”, 2016).




BUCLELE
şi
LINIILE
TEMPORALE
în reprezentări
artistice (filmo-grafice) :

3.
ARQ
 (“Bucla Temporală”, 2016)





După primele două filme mult mai cunoscute, prezentate de noi, pe blog (primul, unul deja clasic : „Ziua Cârtiţei”, iar al doilea destul de cunoscut, cu Tom Cruise : „Prizonier în Timp”), în cadrul seriei referitoare la „Buclele şi Liniile Temporale” din cadrul acestei Categorii- Subiect...

...Iată că, acum, continuăm PoVestirea noastră cu un alt film, mult mai puţin cunoscut (un „no name”, aş putea spune) – „ARQ” – dar care pare a fi cel puţin la fel de important ca şi cele anterioare, iar în unele aspecte poate chiar mai interesant...


sâmbătă, 28 octombrie 2017

Anrita MELCHIZEDEK : 2017 – Anul ÎNŢELEPCIUNII - Învăţăturile Ochiului lui HORUS - Mesajul STRĂMOŞILOR (12 ianuarie 2017).



Anrita MELCHIZEDEK

2017 – Anul ÎNŢELEPCIUNII

Învăţăturile
Ochiului lui HORUS

Mesajul STRĂMOŞILOR

(Traducere : Aurelia DIDA)

– 12 ianuarie 2017 –





Nota MarYan :

Printre atâtea mesaje venite din toate direcţiile, iată unul care, fiind lansat la începutul acestui interesant an, 2017, vine cu o seamă de MEDITAŢII foarte interesante.

luni, 23 octombrie 2017

ANDROMEDANII prin Natalie GLASSON : Accelerarea MĂIESTRIEI Voastre (6 octombrie 2017).



ANDROMEDANII
prin Natalie GLASSON

Accelerarea
MĂIESTRIEI
Voastre

6 octombrie 2017

(Traducere : Monica POKA)





Noi – conștiința, lumina și iubirea Andromedană – venim cu scopul de a vă ajuta Trezirea și aducerea aminte interioară.

miercuri, 18 octombrie 2017

Arhanghelul AMETIST prin Natalie GLASSON : TransFormarea cu BLÂNDEȚE (13 octombrie 2017).



Arhanghelul AMETIST
prin Natalie GLASSON

TransFormarea
cu
BLÂNDEŢE

(Traducere : Monica POKA)

– 13 octombrie 2017 –





Nota MarYan :

Acest Mesaj al perechii Arhanghelului Zadkiel, respectiv Arhanghelul AMESTIST, vine cu o imagine ce pare a fi încă prea „de viitor”, în această agitată societate umană : BLÂNDEŢEA.

Acum îmi re-amintesc cum, în anii 1990, una dintre „mantrele” cu care lucram intens în timpul Meditaţiei, alături de cea a Seninătăţii şi Serenităţii, era cea a Blândeţii – exprimate, toate, prin CuVântul din patru litere, numit PACE.

luni, 16 octombrie 2017

COBRA : Actualizare a Situaţiei Planetare (12 octombrie 2017).




Actualizare
a
Situaţiei Planetare

12 octombrie 2017





Nota MarYan :

Iată o nouă Actualizare a lui Cobra, ce pare a fi, şi aceasta, deosebit de importantă şi interesantă, cu anumite informaţii „în premieră”, de mare importanţă pentru Eliberarea Planetară...

duminică, 15 octombrie 2017

MarYan – BUCLELE şi LINIILE TEMPORALE în reprezentări artistice (filmo-grafice) : 02. “Prizonier în timp” (“Edge of tomorrow”, 2014).




BUCLELE
şi
LINIILE
TEMPORALE
în reprezentări
artistice (filmo-grafice) :

2.
Prizonier în timp
 (“Edge of tomorrow”, 2014)





Iată că, în fine, reluăm serialul nostru din Categoria Filmelor, despre Bucle şi Linii Temporale (repetitive), după ce am început cu un prim exemplu, deja bine-cunoscut şi „clasic” („Ziua Cârtiţei”, din 1993)...

vineri, 13 octombrie 2017

Grupul ARCTURIAN prin Marilyn RAFFAELE : MESAJ - SĂNĂTATEA şi Stările de CONŞTIINŢĂ (8 octombrie 2017).



Grupul ARCTURIAN
prin Marilyn RAFFAELE

MESAJ

SĂNĂTATEA
şi
Stările de
CONŞTIINŢĂ

(Traducere : Monica POKA)

– 8 octombrie 2017 –





În acest moment are loc o imensă schimbare a energiilor pe Pământ și cea mai mare parte dintre voi sunteți conștienți de acest lucru.
                                                                                                                  
Totuși, sunt unii, chiar și printre căutătorii serioși ai Adevărului, care îi permit fricii să-i țină blocați în ceea ce este cunoscut și familiar.

duminică, 8 octombrie 2017

COBRA : Gardienii ALBAŞTRI şi EVENIMENTUL (9 noiembrie 2016).




Gardienii ALBAŞTRI
şi
EVENIMENTUL

9 noiembrie 2016





Nota MarYan :

Astăzi vă propun un alt mesaj, ceva mai „vechi”, al lui Cobra, din Noiembrie 2016, despre Rasa Gardienilor Albaştri, aşa numiţii „Blue Avians”, după Corey Goode, sau „Rasa Centrală” („Central Rase”), după cum le spune Cobra, mai ales în articolele din ultimele luni.