sâmbătă, 5 ianuarie 2019

MarYan : PoVestea ZILEI (110) pentru 5 ianuarie 2019 – Câteva repere despre Noul An 2019.




PoVestea ZILEI (110)
(pentru)
5 ianuarie 2019

Câteva repere
despre
Noul An
2019





LA  MULŢI  ANI în 2019 !

Iată-ne ajunşi şi într-un alt Nou An – de data aceasta, 2019 – care, după cum am mai precizat şi în alte articole, este relevant doar din punct de vedere calendaristic (adică, bazat pe anumite convenţii umane, stabilite de către anumite personaje interesate în manipularea Timpului uman)...

...În timp ce adevăratele Puncte de Reper dintre Vechiul şi Noul An sunt oferite de componenta ASTRONOMICĂ a Solstiţiului de Iarnă (Moment sărbătorit, după cum am precizat în mod repetat, inclusiv de Civilizaţia Agartha din Reţeaua Subterană Planetară, ce include Samballa, Telos şi alte minunate Oraşe subterane de Lumină)...

...La care se adaugă şi aspectul ASTROLOGIC al Noului An, evidenţiat de către chinezi prin Anul Nou Chinezesc, ce ţine cont de măsurarea Timpului din perspectiva Ciclurilor Lunare (aspecte detaliate într-o PoVeste mai veche, de la începutul anului 2017 : Despre Anul Nou Chinezesc şi Sărbătoarea Conştientă).

Dacă despre detaliile Anului Chinezesc din 2019, al Porcului, vom scrie în detaliu la momentul apropiat de începerea acestuia – celebrat prin adevăratul REVELION, cel „Chinezesc”, al Porcului, care va începe în mod concret pe 4 februarie 2019, la ora de maximă intensitate 23.06 (Momentul de Lună Nouă ce iniţiază acest Ciclu Anual numit de chinezi ca fiind al Elementului ce corespunde Porcului de Pământ)...

...Acum doar punctăm câteva elemente esenţiale ce ţin de acest Moment, pentru a înţelege mai bine ce înseamnă acest An, 2019, adică sub ce Astre şi standarde vibraţionale ar sta.




În primul rând, după cum am mai menţionat, Porcul face parte din Triunghiul semnelor Mutabile ale Apei – aşadar, fundamental, anul 2019 se află sub semnul Apei.

Acest aspect este foarte interesant evidenţiat de Aspectul dual descris în cazul fiecăruia dintre cele trei „animale” (vibraţii fundamentale) aparţinând acestui triunghi vibraţional de bază (Porc – Capră – Pisică sau Mistreţ – Oaie - Iepure), pe care cu siguranţă l-aţi observat din studiul diverselor Horoscoape Chinezeşti, când uneori, Porcul era înlocuit cu Mistreţul, Capra cu Oaia şi Pisica cu Iepurele.

Acest aspect se referă, pare-se, în cea mai simplă şi elementară explicaţie, la Octava în care se situează persoanele ce aparţin Elementelor respective : dacă sunt situate în zona cu frecvenţe mai puţin intense (mai telurică), atunci acestea ar aparţine primului Triunghi evidenţiat (Porc cu Capră şi Pisică), în timp ce, cei care sunt atraşi de calităţile mai puţin telurice, ar corespunde Mistreţului,  Oii sau al Iepurelui (zona vegană, non-carnivoră – cât mai „uşori” sau celeşti).

Acest aspect nu spune că una dintre polarităţile fiecărui element din acest Triunghi ar fi mai bună decât cealaltă, ci doar că se adresează unui anumit set de calităţi, ce rezonează mai bine cu zona telurică, pământeană sau cu cea celestă, a Dimenisunilor înalte – şi atât.

Am insistat pe acest aspect pentru ca fiecare să poată cerceta şi înţelege unde doreşte să se situeze, în urma inter-acţiunii cu vibraţiile Porcului-Mistreţului de Pământ : să rezonăm mai mult cu aspectele Porcului (care înseamnă multă grăsime, stat în cocină, resturi alimentare şi multă mocirlă...) sau în zona Mistreţului („cu colţi de argint”...), vegan, mobil (chiar foarte mobil, căci vieţuirea sa şi mişcarea continuă din Pădure şi/sau de pe câmpuri îl face sa fie mult mai suplu, cu puţină grăsime) şi foarte inteligent (cel puţin la fel de inteligent ca vărul lui domestic – a se vedea Filmul „Babe” (Babe 1 şi Babe 2) şi observaţiile celor implicaţi în acest film, prin care acel porcuşor s-a dovedit a fi, de departe, cel mai ineligent dintre toate anmalele implicate), dar şi foarte erotic...

Iată doar un mic exemplu de cum poate fi folosită Astrologia, chiar şi aceasta „chinezească”, statistică, a generaţiilor, ce poate oferi detalii interesante, dincolo de Astrograma particulară a fiecăruia.




Aşadar, avem un An al Porcului-Mistreţului, cu Elementul fundamental Apă, în timp ce Anul este unul de Pământ (anii care se termină cu 8 şi 9 aparţin Semnului Pământului).
                                                                                                                         
De aici, iată o co-relaţie interesantă cu aspectul Porcului : APA (elementul fundamental al Porcului-Mistreţului) cu PĂMÂNTUL (elementul acestui an 2019) pot oferi Materia primă pentru acea Mocirlă-Noroi de care am amintit... însă, prin intenţie conştientă, aceasta poate fi văzută şi folosită ca o TINĂ (pământ gras şi umed) ce oferă cel mai fertil mediu de creştere a seminţelor (divine) plantate de umani în această Perioadă de început de an (precum orezul cultivat în orezăriile asiatice)...

...Oferind, astfel, un mediu fertil şi optim de creştere a celor mai frumoşi Lotuşi pe care îi putem vedea pe această frumoasă Planetă (care, simbolic, ştim deja că au conexiune cu chakra creştetului capului) !...

...Exact ca în cele două versuri ale lui Arghezi, pe care le-am mai citat pe acest blog : „Din bube, mucegaiuri şi noroi / Făcut-am frumuseţi şi lucruri noi...”.




Iată, aşadar, un mic exemplu de Alegere conştientă a aspectelor zise „superioare” (armonioase) oferite de un anumit Element (vibraţie dominantă), prezent la un moment dat, pe Planetă, folosind instrumentul (Auto)Cunoaşterii, pentru Con-ştientizare şi Eliberarea de Scheme, Concepte şi Sisteme de valori şi credinţe care au doar un singur efect – de separare, prin stabilirea de limite şi graniţe...

Cât despre calităţile dominante ale Elementului-Simbol, cunoscut sub numele de Anul Porcului-Mistreţului, detalii le puteţi citi „pe toate drumurile” de pe Internet (iată aici un exemplu : „Numerologia pentru 2019 şi Anul Porcului de Pământ”).




Un aspect am mai avea de punctat, referitor la acest An, de data aceasta din punct de vedere NUMEROLOGIC : anul 2019 aparţine, teoretic, vibraţiei lui 3 (2+0+1+9=12 ; 1+2=3).

Însă, precum în cazul Numerelor Maestru (11, 22, 33 şi 44), acestea exprimă atât vibraţia finală (2,4, 6 sau 8), cât şi cea de dinaintea obţinerii acesteia, când cifrele sunt duble – în cazul nostru, pentru acest An, aş spune că octava „inferioară” ar fi vibraţia 3, în timp ce 12 reprezintă octava superioară vibraţională a acestuia.

Şi, corelat cu faptul că Anul Porcului-Mistreţului reprezintă cel de-al 12-lea „animal” (vibraţie fundamentală) din Horoscopul chinezesc, lucrurile devin tot mai interesante...

Iar dacă vedem cum calităţile specifice Numărului (vibraţiei fundamentale) 3 sunt foarte asemănătoare Porcului-Mistreţului, în aspectele lor definitorii – atunci chiar putem spune că lucrurile nu sunt doar „foarte interesante”, ci chiar cât se poate de sin-cronizate !

Din această perspectivă, dubla „12” (a Anului Chinezesc al Porcului-Mistreţului şi a Numerologiei anului) ne evidenţiază, în mod clar, un Final de Ciclu, ce ar putea fi mult mai mare decât al celor 12 „animale”...

Oare cât de mare ar putea fi acest Final de Ciclu ?

Ţinând cont de această uriaşă aşteptare-răbd(ăto)are în privinţa Evenimentului şi a Resetării Globale (Financiar-Politico-Economico-Socială), lucrurile ar putea deveni extrem de interesante şi de „ne-plictisitoare” în acest An !...

Însă, deşi noi nu am precizat de un început de Ciclu, de „Noi Începuturi”, ci doar de un Final (o ÎnCheieRe), în fapt aceasta se suprapune cu un Nou Început (conform cu butada din înţelepciunea populară : „Orice Sfârşit este un Nou Început”).

De aceea, din această perspectivă, iată cum ni se transmite faptul că acest Final de Ciclu ne aduce şi primele Seminţe ale Noilor Începuturi care, vizibile în anul următor (acest foarte interesant An 2020 sau 20-20), deja vor fi plantate şi perceptibile încă din acest An (pentru cei care au „senzorii” activaţi...).




Aşadar, Vremuri interesante se prefigurează – doar din aceste observaţii de tip astrologic...

...În timp ce observaţii de natură ezoterică (să zicem, radiestezică), ne transmit că, în fine, Linia Temporală a Evenimentului este tot mai întărită şi mai aproape de Linia Temporală Planetară dominantă !

Altfel spus, suntem tot mai aproape de Momentul Evenimentului – care, oricum, nu mai poate fi prea mult amânat, căci în cel mult 3 ani acesta ar trebui să se manifeste, într-un fel sau altul (căci termenul final din 2024 este deja depăşit, prin succesivele creşteri de Lumină de pe Planetă din ultimele luni şi ultimii ani).

De aceea, deocamdată, până la alte detalieri despre Actualitatea vibraţională Planetară şi despre Anul Porcului-Mistreţului, haideţi să folosim aceste scurte repere ale acestui Nou An, 2019, pentru a creşte gradul de absorbţie/asimilare a Luminii în propriile Câmpuri Vibraţionale, pentru o cât mai intensă activare a Corpurilor implicate în propria Ascensiune personală ÎN CORP FIZIC !




Şi, la fnalul acestui articol dedicat unui Nou An (2019), nu putem în-cheia fără o „SORCOVĂ VESELĂ” (sau, mai precis spus, „SORCOVA cea ÎNGEREASCĂ”), una care, deşi pare că respectă Tradiţia (în primele versuri), veţi putea vedea că sare din orice Tipare (sau Matrix-uri), pentru a ne re-aminti, încă odată şi încă odată, care-i PoVestea cu acest JOC aflat atât de aproape de În-Cheie-re ! :

„SORCOVA, VESELA,
SĂ TRĂIŢI, SĂ-NTINERIŢI
ŞI MAI FERICIŢI SĂ FIŢI !

TARI, PUTERNICI CA IUBIREA,
VEŞNICI CA ŞI NE-MURIREA,
IAR ÎN INIMI SĂ COBOARE
RAZA GALBENĂ DIN SOARE
ŞI ACOLO SĂ VĂ SCRIE
CU LUMINA-I AURIE,
CODURI DESCIFRATE-N TAINĂ,
CE PE  FIECARE-NDEAMNĂ
LA BELŞUG DE BUNĂTATE,
FERICIRE, SĂNĂTATE,
ABUNDENŢĂ, BUCURIE,
PACE-N TOATE ŞI-ARMONIE !

IAR PREZENŢA VOASTRĂ-N LUME
SĂ EMANE GÂNDURI BUNE,
GÂNDURI PLINE DE IUBIRE,
CA SĂ-I DAŢI LUMII DE ŞTIRE
DESPRE SPIRITUL CERESC,
PESTE TOT CE-I PĂMÂNTESC.

SĂ-NŢELEAGĂ MIC ŞI MARE
CĂ NE-APROPIEM DE SOARE,
IAR AL NOSTRU PĂMÂNT-MAMĂ
A TRECUT PRAGUL DE KARMĂ...
E UN NOU PĂMÂNT ACUM,
CE, CU NOI, PLEACĂ LA DRUM,
NINŞI DE LUNĂ ŞI DE STELE
ŞI SPĂLAŢI DE MULTE RELE !

SĂ VĂ CREASCĂ ADN-UL
ŞI SĂ VĂ UNIŢI CU EU-UL
ÎN LUMINĂ ŞI  IUBIRE,
PE CĂRĂRI DE NE-MURIRE,
ÎNTR-UN CURCUBEU SUBLIM,
SUS ÎN CERUL CEL DIVIN !...
CER CE SE GĂSEŞTE-N VOI,
SUFLETE MARI DE EROI,
DE ÎNVĂŢĂTORI ŞI ZEI
ŞI DE UNICI DUMNE-ZEI !

IAR ACUM NOI VĂ LĂSĂM
CA LA ALŢII SĂ PLECĂM,
SĂ LE DUCEM DE ACASĂ
SORCOVA CEA ÎNGEREASCĂ !
ŞI SEMNĂM SPRE-A VOASTRĂ ŞTIRE,
ÎNGERII PLINI DE IUBIRE !

LA MULŢI ANI BINE-CUVÂNTAŢI ! ! !




Cu drag şi cu mult mai multă Speranţă pentru acest NOU AN,


MarYan

2 comentarii:

  1. Citat din articol - "Adevăratul REVELION, cel „Chinezesc”, al Porcului, care va începe în mod concret pe 4 februarie 2019, la ora de maximă intensitate 23.06 (Momentul de Lună Nouă ce iniţiază acest Ciclu Anual" sînt atîtea revelioane cîte grupuri de diverse interese se află la ocîrmuirea omenirii.... ca şi datificările anilor...unii ar spune că am fi în anul 4789....alţii în anul 7390..... cum ar zice tot românul- "cîte bordeie,atîtea obicei -(uri)- sau obiceie (?)....... Anul bisericesc începe pe la mijlocul lunii septembrie,anul agricol prin martie......şi în sfîrşit anul cel mai apropiat de realitatea astronomică pe ziua terestră de 4 februarie .... deci ,să înţelegem că toată bubuiala iscată,artificii, pregătiri nebune,aglomeraţie şi agitaţie ,record de încasări la magazine şi mega-magazine ....PENTRU CE ? PENTRU ILUZII ? Cu ce am fi noi cei neştiutori MAI ACCEPTAŢI dacă am sărbători REVE la 4 febr.2019 şi nu cînd l-au sărbătorit COMERCIANŢII- cumpărătorii care există DOOOAR prin prisma CONSUMULUI ? -Tot aşa cum şi CRĂCIUNUL -naşterea domnului se sărbătoreşte iaaar.... boboteaza mai vine iaar peste 13 zile.... stiluri şi Anormalităţi.....tooaaatee făcute doar PENTRU PROFIT.... NIMIC ADEVĂRAT-NU TU FIOR DE NAŞTERE A DOMNULUI, NU TU UN COLIND la care copii să fie mulţumiţi doar cu mere,nuci,bomboane,covrigi..... dacă nu le dai bani te ştie toată comuna....MASCARADĂ ÎN NUMELE SFINTELOR ILUZII..... MULŢUMESC MARIAN PENTRU SORCOVĂ--- CU PERMISIUNE TA O VOI POSTA ŞI EU PE PAG.MEA DE COCILAIZARE DEOARECE ARE CEVA CARE TREBUIE ...MMMUUUUSSSAAAAAIIII TRANSMIS- LUMINA şi CONŞTIENTIZAREA COSMICĂ A TRANSFORMĂRILOR acceptate sau nu de fiecare în parte ! şi...apropo de calendarul chinezesc- care e treaba lui cu mine europeanul născut în estul Europei şi merg după horoscopul european-cel clasic.... parcă un mare horoscopist spunea că trebuie să ne hrănim,alimentăm cu hrana şi prana locului de naştere. Şi cum după cum spune autorul cărţii TONI VICTOR MOLDOVAN- PROGRAMUL TERRA-UN ATENTAT EXTRATERESTRU ASUPRA OMENIRII" noi rasa albă europeană ,sîntem descendenţii părinţilor din PLEIADE, iar ei chinezii de azi ar fi descins din ATLANŢI. Deeeci,unde ar fi potrivirea ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Este simplu, George :
    Părinţii noştri (ai Proiectului Homo Sapiens) sunt şi din Pleiade, şi din Sirius (în principal), dar şi din Arcturus şi alte Sisteme Stelare (fiecare a venit cu câte ceva)...

    Cât despre "Revelionul Chinezesc"... da, nu mai e timp de citit iar şi iar : am precizat în PoVestirile din anii trecuţi că acesstă sintagmă nu este apanajul (exclusivitatea) chinezilor, ci ei au fost cei ce au adus această Realitate Astronomică şi Astrologică, al TImpului Cosmic măsurat în acest fel, mult mai apropiat de Realitatea Cosmică, a celor 13 Luni Lunare ce ţin de la începutul Lunii Noi din Anul respectiv până la Luna Nouă de după 12-13 Cicluri Lunare de 28,5 zile.

    Repet : este o Realitate Cosmică, Astronomică, ce nu ţine de chinezi sau alte rase, ci doar de faptul că această Cunaoştere a fost promovată şi folosită cel mai intens de către aceştia.

    Atât...

    De aceea, Revelionul "chinezesc" de pe 4 februarie 2019 este mult mai real şi Conectant la Energiile COsmice decât Revelionul Calendaristic (Roman-Papal) anual de la 1 ianuarie...

    Cu drag,
    MarYan.

    RăspundețiȘtergere