MarYan : EDITORIAL (nr. 12)
Iminenţa Căderii VOAL-ului
şi
Atitudinea noastră din acest „Moment Cosmic”
Iată că, după o săptămână de „tăcere”, am
revenit „în direct” în acest „Nou Univers Christalin”, pentru a observa
împreună situaţia generală („pulsul planetar”) şi pentru a vedea, tot împreună,
unde ne situăm în prezentul acestui Moment Cosmic.
În acest demers vom fi ajutaţi, de data
aceasta, de o bucată muzicală a „visătorului” John Dreamer, numită „Rise” („Creştere” sau „Ascensiune”),
care îmbină liniile armonice blânde cu dinamismul ritmului muzicii epice
într-un mod cu adevărat „înălţător”
(şi pe care eu o reiau, iar şi iar, pe măsura scrierii Editorialului)...
Surpriza vine, însă, din faptul că această
muzică o puteţi asculta din prezentarea de pe YouTube a ultimei actualizări (editoriale), a 3-a, din ziua de 20 martie – cea din „săptămâna
nebună” în care totul părea să zboare în toate direcţiile – realizată de
aceeaşi fiinţă „zburătoare” (CONDOR-ul)
care a aşezat pe muzica lui Havasi şi
prima Actualizare pentru mobilizarea la „Meditaţiile în Lumină” (pe care o veţi putea accesa şi pe aceasta spre finalul Editorialului – şi pentru
care îi mulţumesc, încă odată, din Inimă,
pentru frumoasa lucrare pe care o face, chiar din proprie iniţiativă – acestea
fiind minunate surprize şi pentru mine !) :
Pentru ca voi să înţelegeţi cât mai bine
tonul general al acestui Editorial, vă invit să studiaţi, în cazul în care nu
aţi făcut-o până acum, ultimul mesaj sosit de la Anna Merkaba, transmis „Echipei de la Sol” de către „Galactici” – în
care, dincolo de multe detalii interesante, aceasta punctează foarte limpede şi
următorul aspect :
„...următoarele câteva zile, cele de
dinaintea Portalului (N.MY.: Portalul Lunii
Pline din 4 aprilie 2015), vor fi
marcate de un incredibil conflict.
Toţi
vom trece prin asta şi trecem deja, nu contează care este nivelul de iluminare,
singurul mod de a trece prin asta este de a
rămâne stabili şi în pace cu tot ceea ce se petrece.
Va fi
foarte uşor să vă încurcaţi în drame
vechi, dar în acelaşi timp vă veţi descoperi privind totul de la distanţă având în minte o nouă
perspectivă, înarmată cu diverse instrumente pentru a trece prin ele.
În
timp ce drama se desfăşoară peste tot în jurul vostru, o veţi observa din punctul liniştit al non-rezistenţei. Îl
veţi vedea pe vechiul voi ieşind la suprafaţă şi pe Noul Voi cum echilibrează
totul.”
Deci, puteţi sesiza şi voi cum Anna repetă
acelaşi aspect, prin mai multe formulări : „...a rămâne stabili şi în Pace...”,
„...privind
totul de la distanţă...”, „...o veţi observa din punctul liniştit al
non-rezistenţei...” etc.
Vă spune ceva toate acestea ?...
Nu ştiu ce anume vă transmite vouă acest
mesaj, însă mie îmi confirmă din plin ceea ce am resimţit acut către finalul
săptămânii trecute, cam de vineri, 20
martie 2015 (după ultima „Actualizare”, a 3-a – cea pe
care, poate, tocmai acum o derulaţi pe YouTube cu muzica lui Dreamer – şi, mai
ales, imediat după Eclipsa Totală de Soare şi în preajma Echinocţiului de
Primăvară) : DETAŞAREA şi ECHILIBRAREA interioară cât mai clară,
pentru o CENTRARE cât mai profundă
în FIINŢĂ.
Dacă aţi crezut că doar făceam „figuri de
stil” şi stilistică literară atunci când am tot „strigat” pe blog despre acest
esenţial aspect, iată, acum sesizaţi concret ce înseamnă acest lucru, inclusiv
aparenta „dispariţie bruscă” din câmpul vizual al „Universului Christalin”...
Ştiu, sună puţin ciudat, ca, după o perioadă
„nebună” în care informaţiile curgeau aproape zilnic şi „în cascadă”, deodată
totul „să îngheţe”, de parcă aş fi dispărut din peisajul pământesc...
...Şi chiar nu ştiu prin ce „peisaje
planetare” m-am situat, căci, dacă „cererea” a venit atât de imperioasă, nu mai
ai ce face şi „reduci turaţia la relanti”, pentru ca mintea să se poată
linişti, iar TU, adică EU, cel real şi autentic, să poată ASCULTA şi VEDEA –
adică să OBSERVE ceea ce este în jur şi mai ales în INTERIOR....
Această STARE, care este dincolo de
Mani(fe)Stare, şi care acum, cel puţin, exprimă o ATITUDINE, este cea care mă
domină şi în prezent, inclusiv în acest Editorial.
De aceea, poate că va lipsi starea de (aparentă)
„exaltare” a unor idei şi imagini cu care v-am obişnuit, poate, în alte
Editoriale, fiind echilibrată, însă, de acea doză de „Entuziasm autentic” care se exprimă cu totul altfel decât am fost
obişnuiţi să vedem la cursurile motivaţionale şi „de dezvoltare personală”.
Întrebaţi-vă şi voi, acolo, undeva în
interior, ce ar fi cu adevărat acest „ENTUZIASM”?
– şi, către finalul Editorialului, vă veţi întâlni (NU confrunta) cu propria
versiune personală.
Şi, uite aşa, pe acest „fundal psihic”,
imediat după Eclipsa totală de Soare şi Echinocţiul de Primăvară, duminică,
22 martie 2015, a sosit şi Momentul „GALACTIS”, pe care îl pregăteam încă din noiembrie 2014.
Deşi conferinţa părea să decurgă foarte uşor
şi chiar relaxant, se pare că energiile perioadei şi ale zonei (Bucureşti-ul,
totuşi, ca şi capitală, este o „eterogenitate” de energii pshice, emoţionale şi
mai ales mentale) au făcut ca eu, cel puţin, să le re-simt mult mai „trepidant”
ca, poate, unii din cei prezenţi în sala Casei de Cultură a Studenţilor (fosta
„Preoteasa”).
Sosind acolo atâtea „energii mentale”
diferite, cu concepţii şi aşteptări diferite, şi curgerea a fost pe măsură, cu
o mult mai mare ETEROGENITATE decât în alte zone ale ţării, unde energiile sunt
mult mai compacte.
De aceea, probabil că o „cantitate”
consistentă din Energia şi Lumina siriusienilor a fost folosită la această Lucrare de Armonizare a energiilor fiinţelor
prezente în Sală – şi, cel puţin Meditaţiile Siriusiene au apropiat mai mult de
realitate acest important aspect...
Nu ştiu cum ar fi decurs acest moment dacă
ar fi avut loc pe fondul „picării Voalului” ; poate că energiile ar fi pătruns
şi s-ar fi manifestat puţin mai altfel, însă probabil că nicidecum cu mai mare
„blândeţe” – aşa cum am atenţionat deseori în ultimele Editoriale, şi mai ales, în ultimul...
Oricum a fost şi este, vorba lui Syriat,
important este că „s-a spart gheaţa” (în această privinţă) şi la Bucureşti, iar
acum „calea este liberă” pentru alte exprimări şi experimentări...
Acum, în continuare, mă folosesc de această
stare de detaşare pentru a atinge mai multe aspecte extrem de sensibile pentru
„toate părţile implicate”.
Unul se referă la ideea „Meditaţiilor”
propuse, mai ales la mesajul transmis în prima „Actualizare” pentru „Ziua Portalului Cuadraturii Uranus-Pluto” (marţi, 17 martie).
Dacă unii l-au considerat poate un impuls
emoţional de moment, se pare că situaţia nu a fost deloc „roză” – putem spune
acum, retrospectiv.
Dacă în week-end-ul de dinaintea acestui
moment, situaţia era în faza de „a fierbe” şi de „a da
în clocot”, abia după câteva zile situaţia a devenit doar „fierbinte”
(şi nicidecum „temperată” sau chiar „Liniştită”)...
Şi, ştiţi deja, mă refer la situaţia cu „RISCUL de RĂZBOI”.
Aşadar, reţineţi că acel risc atât de „fierbinte” - în acel week-end şi început de „Săptămână-Portal”
– avea nevoie de o intervenţie pe măsură,
iar aceasta nu putea fi nici de tipul „a lua arma în mână pentru auto-apărare”,
nici de „proteste viguroase” la „factorii de decizie” sau alte asemenea
„manifestări ale manifestării” (planului fizic şi social), ci de o intervenţie
la nivelul cel mai înalt, cel al INFUZIEI
DE LUMINĂ.
De atâtea ori am scris în ultimele luni
despre acest aspect, încât am senzaţia că mă repet a nu ştiu câta oară, şi ar
putea plictisi pe cei care studiază materialele de mai mult timp – însă cum să
mă fac înţeles, când observ comentarii care vorbesc atât de frumos despre cât
de minunaţi suntem noi „TOŢI CA UNUL”
şi care, în paragraful următor, contestă importanţa Meditaţiilor pentru
încorporarea Luminii – că, oricum, „TOTUL
ESTE BINE AŞA CUM ESTE”, chiar PERFECT
!...
Acum am ieşit puţin din „totala detaşare”
când mi-amintesc de această „interesantă” atitudine din partea unora zişi
„spirituali”, şi, din noianul de imagini, în inimă îmi vine unul foarte clar :
privind în Sistemul Solar şi descoperind că „Centura de Asteroizi” dintre Marte
şi Jupiter reprezintă, de fapt, resturile unei foste planete (aproape la fel de
frumoasă ca Terra), numită THRAIA
sau PHAETON sau „Planeta Albă”, şi aflând că aceasta A
EXPLODAT pur şi simplu prin invazia archonilor şi reptilienilor subordonaţi,
care au corupt societatea respectivă până au reuşit să genereze un război
(super)nuclear care a detonat, la un moment dat, 200 de (super)bombe atomice care
au rupt efectiv Planeta (Fondatorii
detaliază foarte clar acest eveniment de acum 3,2 milioane de ani) – cum ar fi
să vedeţi ? că, la momentul respectiv, mulţimea Forţelor Luminii, benevolente,
încarnate în acel moment pe acea Planetă sau aflate în jurul acesteia, ar fi
afirmat că „Totul este perfect aşa cum este” şi „Cum o vrea Dumnezeu!”...
Apropos : oare Dumnezeu (al acestui Univers)
chiar a vrut ca trupul unuia din Fii Săi (Fondator), o frumoasă Fiinţă de
Lumină (Dimensiunea a 12-a), să fie sfârtecat prin acţiunile direct războinice
ale acestor „păduchi” (din perspectivă planetară) de tip reptilian, cenuşii şi
alte „lighioane”, coordonaţi de aceşti Archoni care Îl neagă, în mod direct,
prin întreg Universul ?
Întrebarea este foarte clară şi directă,
fără niciun menajament... iar eu, personal, am obosit puţin ca, de vieţi
întregi, să am în faţa ochilor personaje care stau cu mâinile încrucişate (sub
robe sau aparente haine monahale) şi care vorbesc „blând” despre „Pace”,
„Iubire”, „Voia Fiinţei Supreme”, că „Toţi suntem Unul”, în timp ce, pe la
spate, adevărate „comando”-uri invadează spaţiile înconjurătoare, până la cele
vitale, iar, în final, distrug şi construcţia (mănăstirească sau chiar
planetară)...
...În timp ce aceşti drăgălaşi „pacifişti”
vor pieri şi ei, cu zâmbetul pe buze (oare?), alături de mulţi alţii care nici
măcar nu au avut habar ce s-a petrecut cu ei !
Aşadar, vă rog frumos, dacă nu doriţi să percepeţi
dimanica profundă a fenomenelor care se produc la nivel multi-dimensional (ceea
ce implică şi dimensiunile mai „dense”, precum Planul Fizic, Astral şi Mental)
atunci, dragi prieteni, uitaţi de aceste SLOGANE
preluate din cărţi şi conferinţe, cel puţin atunci când ajungeţi în acest
Spaţiu Christalin – care, iată, nu înseamnă doar „Christale” frumos colorate
(cuvinţele drăgălaşe şi siropoase), ci şi ACŢIUNE
DECISIVĂ şi uneori, poate chiar „tăioasă”, precum lama sabiei de Ninja,
atunci când situaţia impune (repet : folosind „instrumente de lucru” conforme
dimensiunii-densităţii corespunzătoare).
Poate că mai relevantă pentru argumentaţia
noastră, sau şi mai relevantă, este imaginea de bază oferită în filmul marca
„Galactis”, „Conflictul din Spaţiu”,
din Februarie 2014, când siriusienii
aceia cu înalt nivel de conştiinţă (până pe la 8D – ceea ce nici nu visează
mintea noastră să perceapă ce înseamnă acest nivel de vibraţie), în frunte cu Comandanta AMUN şi chiar conştiinţa Navei-Mamă ANAIS au lăsat
orice „delicateţuri” şi au „răspuns” reptilienilor, cărora le-au transformat
„jucăriile” lor războinice într-un soi de ne-estetică supă primordială (vedeţi
filmul cu detaliile corespunzătoare).
Ce-ar fi fost ? ca aceştia să spună, zâmbind
relaxaţi în modul „zen” : „noi toţi suntem unul, şi, pentru că avem vibraţie
înaltă şi suntem centraţi în inimă, nu intrăm în rezonanţă cu acele fiinţe
agresive, aşa că nu ne interesează războiul, ca idee”...
Chiar şi intrând în „modul apărare”, partea fizică a navei a fost afectată,
producând riscuri reale de securitate, chiar şi la nivelele lor, care aţi văzut
ce înseamnă...
Aşadar, meditând în profunzime la acest
aspect, cred că deja percepeţi, tot mai clar, importanţa IMPLICĂRII atunci când nu plutim pe norişori prin planurile cauzale
sau chiar eteric-astrale şi suntem încă „prinşi” în planul fizic al Mamei
Pământ, în această teribilă perioadă.
De aceea, ca o ultimă concluzie a acestui
subiect „războinic” care parcă nu se mai termină : zâmbetul detaşat al celor
care declară continuu (precum rugăciunile cu mătănii) că „Toţi suntem Unul” şi
că „noi nu suntem violenţi” şi „nu ne implicăm în niciun război”, s-ar putea să
se încheie printr-un dramatic rictus – asta dacă îl vor mai putea face şi pe
acela, în caz că nu vor fi spulberaţi (fără să aibă habar) tocmai de cei pe
care îi binecuvântau până atunci...
Acum, pentru a restabili echilibrul, mergem
şi „în partea cealaltă”, pentru a atenţiona că intervenţia şi implicarea nu
înseamnă în primul rând „a lupta cu arma în mână” – mai ales
acum, şi cel puţin pentru noi, cei care nu am ales să „ne înrolăm” ca „forţă
combatantă” în cadrul Forţelor Armate ale Luminii...
Aici apare aceeaşi situaţie, doar că este
„în oglindă” : dacă „drăgălaşii” din prima situaţie erau de un „calm total”
(sesizaţi, vă rog, ideea de calm – nu de Pace Senină – care aparţine tot minţii!), făcând
apeluri la „linişte” şi non-combat de niciun fel, în acest caz avem de-a face
cu cei abia treziţi, în general, pe care i-au împresurat (şi impresionat!)
fricile şi chiar panicile personale, văzând riscuri exagerate pe care le
amplifică şi mai mult...
...Şi, deşi sunt în mod repetat atenţionaţi
şi citesc şi iar citesc despre ce înseamnă Eliberarea
de Frici, la prima ocazie se lasă din nou copleşiţi de acestea, împrăştiindu-le
peste tot prin jur, cu cea mai mare „generozitate” !
Evident că nici aceasta nu este soluţia...
...Şi, evident că, dacă ne concentrăm ca să
ne strigăm fricile de război sau de altceva, nu vom mai avea timp şi forţă ca să
ne ocupăm de noi înşine şi de „Meditaţiile” în Lumină !
Aşadar, sintetizând, este important să
precizăm că o atitudine mult mai aproape de echilibrul real şi armonia
autentică constă în IMPLICAREA
DETAŞATĂ. Punct.
A
FI IMPLICAT nu înseamnă a fi supus fricii şi emoţiei acţiunii respective,
ci A FACE, deci A ACŢIONA cu maximă eficienţă în sensul propus pentru realizarea
CELUI MAI ÎNALT BINE DIVIN pentru TOATE FIINŢELE IMPLICATE de la TOATE NIVELELE
ŞI DIMENSIUNILE – în timp ce A FI
DETAŞAT nu înseamnă a fi indiferent şi nepăsător la ceea ce se petrece
în jurul tău (pe motiv că „planul fizic este o iluzie, maya, şi doar Lumea Spiritului
contează cu adevărat”), ci a fi
non-implicat emoţional în acţiune (de exemplu, în caz de luptă, „a nu lovi
cu sete” şi cu satisfacţia descărcării furiei pe celălalt) şi având permanent
în faţa atenţiei VIZIUNEA BINELUI CEL MAI ÎNALT de care tocmai am amintit...
Astfel, metoda noastră cea mai eficientă,
care credem că se apropie cel mai mult de aceste criterii enunţate anterior,
este MEDITAŢIA în Lumină, de
încorporare a LUMINII : este o acţiune reală, chiar dacă nu primordial la nivel
fizic, însă cu efecte directe în scurt timp asupra Mamei Pământ şi a corpului
ei fizic (în special în privinţa Voal-ului, de care vom vorbi în scurt timp),
însă este şi detaşată, căci nu implică vreo LUPTĂ de vreun fel sau altul, ci
doar CENTRAREA pe Lumină, în Lumină, pentru
Lumină (DIVINĂ)...
Pare chiar atât de „complicat” acest aspect
? Eu nu cred, şi la fel cred şi în privinţa percepţiei voastre...
Repet : am primit „mesajul urgent” de „a
tura motoarele” în privinţa Meditaţiilor, iniţiindu-le pentru ora 21.00 , zilnic, tocmai pentru că
apăruse acel potenţial de „război iminent” la orizontul evenimentelor !
Şi, dragilor, dacă a discuta filozofic
despre una sau alta este foarte interesant, cum ar fi fost să aflăm că tocmai
s-a declarat războiul mondial şi că urmează „mobilizarea generală”?...
Uitaţi-vă doar la estul Ucrainei ca să
înţelegeţi ce înseamnă cu adevărat războiul, dincolo de teorii metafizice şi
filozofice, atunci când slujbaşii arhonilor (din ce-a mai rămas din Cabală) se
zbat cu disperare ca să declanşeze ceva, oriunde şi sub orice formă, doar ca să
mai amâne măcar cu o clipă deznodământul pe care toţi, deja, îl ştiu...
Şi, ca să fie clar : aşa cum în ultimii zeci
de ani, zeci de „incidente nucleare” au fost efectiv oprite de a se declanşa DOAR
prin intervenţie directă de tip ET, cam aşa ceva pare a fi fost şi la momentul
de acum o săptămână : intervenţia decisivă a „amicilor” ET a făcut ca să nu fim
acum preocupaţi cu „mobilizarea generală” şi cu hârtiile de încorporare pe la
„comisariatele militare”...
Şi, offf!, de ce trebuie iarăşi ca aceiaşi
prieteni ai Mamei Pământ din alte lumi să intervină, iar şi iar ?
Răspunsul este simplu şi chiar dureros :
pentru că umanii nu-şi fac treaba pe
Pământ...
Doar un foarte mic exemplu : la aceste MEDITAŢII, fie că au fost propuse de
noi, prin acele „mobilizări”, fie de Cobra sau alţii, participă extrem de puţine
persoane...
Marea majoritate au permanent alte
priorităţi, de la cele personale şi familiale, la cele sociale (căci doar se
deschid noi mall-uri, iar TV-ul totuşi, funcţionează încă), astfel că, oricum
am da-o, nu reuşim să ne adunăm numărul
minim care să genereze „faza critică” prin care s-ar declanşa transformările
corespunzătoare.
Cât despre acel „număr” din ultima actualizare, uitaţi-l. Chiar nu
contează că este vorba de acele zeci de mii de persoane necesare sau chiar mai
multe – important este că, încă odată, noi
nu ne facem treaba (pentru că, simplu, „avem treburi”) pentru care am venit „în picaj” la
încarnare, aici, pe Pământ, pentru a fi parte şi ajutor decisiv la această
colosală Transformare.
Şi, iarăşi, în loc să ne mobilizeze către
acţiune, o astfel de informaţie nu face decât să-i provoace pe aceiaşi „cârcotaşi”
la a glosa pe marginea subiectului şi despre „dacă au rost meditaţiile”...
...Dragilor, nu ştiu cum să spun, dar iarăşi
îmi vine în inimă o singură imagine relevantă : la „căderea Constantinopolului”
pe la 1453, mai marii cetăţii discutau aprins despre... sexul îngerilor...
Noi, ce facem ? Discutăm discuţii sau chiar
acţionăm ?
Aceasta este una din ultimele ocazii în care
ne putem implica la acest nivel, în acest fel...
Mi-aduc aminte cum un pleiadian transmitea
prin Barbara Marciniak, acum vreo 30-40 de ani, faptul că, peste timp, noi,
Pământenii (cei care am ACŢIONAT!), vom avea gravat în aură acele vibraţii-informaţii (ca „document”)
care vor transmite celorlalte fiinţe din Univers că suntem „Spărgători de Sisteme” („MATRIX-uri”) „aflaţi în slujba celui PreaÎnalt”...
Percepeţi, cu adevărat, ce înseamnă aceasta
? – şi ce responsabilitate (adică RĂSPUNS) implică din partea noastră,
adică NOI, cei care AM ALES, „de bună-voie şi nesiliţi de
nimeni”, ca să ajungem pe aceste tărâmuri, aici şi acum, pentru a fi
parte şi „a pune umărul” la această Trans-Formare ?
O simţiţi ?...
...Mai ales acum, când VOAL-ul chiar stă „să pice”, când s-a stabilizat la 99% dezactivarea
sa ?...
Da, dragi prieteni, acum suntem la „ultima
fază”, când cel mult 1% din acest
teribil VOAL mai este în funcţiune !
Ce înseamnă aceasta ?
Asta înseamnă că, deja, acesta nu mai face
faţă PRESIUNII LUMINII din jurul Pământului şi nu-şi mai îndeplineşte rolul pe
deplin, pentru că, precum o MEMBRANĂ
(SEMI)PERMEABILĂ, şi acesta este pătruns deja, din ce în ce mai mult, de
Lumină !
Un semn concret este oferit de înmulţirea AURORELOR BOREALE pe care le
vedem tot mai des şi în locuri care, până acum ,nu erau caracteristice –
inclusiv la noi, în Zona Românească, ca de exemplu în Pasul Ţengheler din Harghita, unde au fost făcute câteva poze
relevante : prima poză cu care am pornit Editorialul şi cea de mai jos (şi
pentru care îi mulţumesc Georgianei, cea care a postat linkul la comentariile de la ultima actualizare) :
Aşadar, dincolo de încrederea voastră în măsurătorile noastre radiestezice, dacă
anunţul cu care sperăm să venim în cât mai scurt timp al „Căderii Voal-ului” va
fi primit cu circumspecţie, cel puţin urmăriţi ce se întâmplă cu aceste AURORE
BOREALE : prezenţa lor în număr copleşitor va fi UNUL DIN CELE MAI RELEVANTE INDICII CĂ, ÎN
SFÂRŞIT, PĂMÂNTUL ESTE PE DEPLIN DE-VOALAT !...
Voi, ce simţiţi ? – când citiţi această
simplă frază, dar care implică cel puţin 26.000 de ani de aprige lupte şi
dureri...
Iată, dragilor, de ce ne-am concentrat pe
acest „SUBIECT” în aceste ultime luni, în care unii poate că ne-au văzut ca
puţin „ciudaţi” şi „obsedaţi” de acest aspect. Când acest „subiect” are o
asemenea vechime şi atâtea victime din atâtea lupte, cu atâtea mize şi efecte
dramatice asupra atâtor structuri galactice şi chiar supra-galactice, atunci „con-centrarea
pe acest subiect” nu mai pare a fi chiar atât de ciudată...
Din mesajele lui Cobra observaţi descrieri
interesante ale acestei structuri (repetăm : REŢEA PLASMATICĂ SCALARĂ), creată prin activarea unor dispozitive
atât de sofisticate, încât inteligenţa umană încă nu le poate percepe !
Şi, deşi se pare că iar a încurcat-o cu
datele precise şi cifrele (legat de procentul de dezactivare a acestui Voal,
văzut de Cobra a fi între 90% în Plan Astral şi 70% în Plan Eteric), ca de
atâtea ori în atâtea alte dăţi (cu anunţarea „precisă” a Evenimentului în nu
ştiu ce moment) – din care cauză Adevărul Divin al mesajelor sale rar depăşeşte
70% – totuşi, în privinţa originii Voal-ului, informaţiile
sale par a fi credibile, verificate şi din cartea noastră, „Prisma din Lira”: ORION-ul pare a
fi originea acestei „creaţii diabolice”, cunoscută în „Istoria Universală”, nu
doar cea Galactică, sub numele de „PLASA ORIONIANĂ”.
Iată de unde vin şi „specialiştii”, aceste
adevărate „creiere negre” (nu doar
„cenuşii”) care au pus la cale această structură (super)inginerească : din Zona ORIONIANĂ, acolo unde blocarea
fiinţelor pe o planetă prin această Plasă Orioniană părea a fi dusă la extrem,
şi care s-a observat ulterior că a provocat traume teribile acelor entităţi
prinse în acea structură...
De fapt, cred că o să citez, într-un viitor
articol, din acea lucrare în care sunt detaliate aceste aspecte, tocmai pentru
a înţelege mai bine ce a înseamnat acest lucru pentru planetele orioniene şi
mai ales ce înseamnă acum, încă, pentru noi toţi !
Şi, dacă această Plasă părea a fi atât de
teribilă, în acele vremuri, imaginaţi-vă ce înseamnă aceasta pentru Pământ, în
condiţiile unei PERFECŢIONĂRI majore
faţă de structura originară de pe Orion, creată aici pe Pământ şi, după cum
spuneam, perfecţionată, cum altfel, de către aceleaşi „minţi diabolice”, care au migrat de pe Orion pentru a pune la
punct această „ticăloşie galactică”, mult îmbunătăţită faţă de „plasele” de pe planetele
Orionice (deci, iată avem de-a face şi cu „up-grade”-uri...).
De aceea Voalul-Plasă este atât de greu de
dezactivat de către Forţele Luminii şi se cere ajutorul nostru, oferind mai
multă Lumină ca „materie primă” pentru intervenţia decisivă : COMPLEXITATEA aparaturii care a
creat şi care menţine încă în funcţiune această structură este... INIMAGINABILĂ !
Atunci când vor apărea descrieri detaliate
ale acesteia, va trebui să alocăm timp şi atenţie şi răbdare pentru a putea să
începem să înţelegem ce a însemnat aceasta, şi ce mai înseamnă încă, pentru Pământ.
Aşadar, VOAL-ul este „pe ducă”, însă ACUM este nevoie de ajutorul nostru, mai
mult ca niciodată, pentru ca „Fiara” să poată primi „Lovitura
decisivă”... în timp ce noi, ce facem ? – privim relaxaţi de pe margine, „culcându-ne
pe o ureche” că, oricum, treaba este aproape terminată... iar majoritatea
tolănindu-se pe scaune, în „tribune”, cu picioarele aşezate „americăneşte” în
timp ce ronţăie pop-corn şi beau Coca-Cola, însă încurajând cu
„responsabilitate”, atunci când faza devine fierbinte – la „poarta
Voal-ului”...
Încă odată : sunt puţini, surprinzător de
puţini cei dornici şi decişi să lucreze şi să acţioneze...
De aceea se minuna cineva de la „coment”-uri
de acea cifră că este „prea mică”, că doar acele zeci
de mii de persoane necesare a fi în meditaţie în acelaşi timp, nu are cum să nu
se poată aduna, în acelaşi timp –
când sunt atâtea mari organizaţii spirituale care mobilizează susţinătorii la
astfel de meditaţii...
...Da, dacă ar fi chiar meditaţii trăite la
nivelul corespunzător, cel mai înalt, în sensul real al concentrării şi
transmisiei Luminii acolo unde este cea mai mare nevoie de ea !
De fapt, parţial au dreptate respectivii,
când spun că numărul nu contează : nu
cantitatea, ci calitatea este esenţială – căci, ca exemplu, doar câteva
Fiinţe
Eiberate şi de mare forţă spirituală (zişii Veghetori) pot (sus)ţine o
întreagă arie geografică, de la un oraş până la o ţară întinsă, apărând-o de
agresorii (energetici) de orice fel.
Deci, în concluzie, calitatea Meditaţiei este esenţială !
Şi, chiar dacă ora este „imposibilă” pentru
cineva, cel puţin lucrul cu sine şi aducerea
sa într-o stare asemănătoare meditaţiei (fie prin rugăciune sau altă
metodă, după cum ştie fiecare mai bine) va
genera Lumină (şi nu o va mai consuma) pe care o poate „dărui” la
susţinerea acţiunii de care am tot vorbit până acum...
Un alt aspect important se referă la calitatea umană din această Zonă
(Românească), care confirmă Nivelele de Conştiinţă şi de Lumină de aici,
situate sub media planetară.
Din momentul iniţierii acestui blog, am fost pregătiţi pentru tot felul de reacţii, însă, chiar şi aşa, imaginaţia şi „creativitatea” Zonei Româneşti ne uimeşte şi pe noi – căci, dacă o acţiune de „atac frontal” faţă de PARAMETRII expuşi şi valorile acestora, printr-o „contestaţie” directă, a fost previzibilă, ei bine (deloc bine!), a fi preluaţi în forma întreagă (ca şi expresie şi exprimare) de o altă persoană care administrează un blog cu conţinut ce se doreşte de acelaşi gen, iar apoi a fi diversificaţi cu tot felul de exprimări derivate (de se ajunge la zeci de „parametri”, unii devenind chiar „ciudaţi”) – asta cum se numeşte ?...
Dacă era vorba doar de o atitudine „pervertită”,
însă inteligentă,
încă mai aveam de discutat (cu „bătaia de cap” corespunzătoare) ; când însă,
aceasta se însoţeşte cu ignoranţa
faptului de A NU ÎNŢELEGE ALGORITMUL DE
CREARE AL ACELOR PARAMETRI – atunci deja „problema începe să doară”...
Eu nu am făcut niciun fel de afirmaţii şi
aprecieri despre acest „personaj”, care se consideră a fi „Lady NADA” (Sufletul Geamăn al Lordului SANANDA,
care este SupraSufletul lui ISUS!),
nici atunci când a intrat ca buldozerul pe acest blog, cu anumite „valuri
archonice” la coment-urile unui anumit articol de pe blog...
...Iar acum, văzând că nu se poate „lipi” de
această „Zonă Christalină” în acest mod, aplică o altă tactică pe blogul său personal
(care, iată, are peste 1,5 milioane de afişări – deci, care poate crea „valuri”
prin această atitudine!), preluând discret o anumită muncă şi activitate, şi
aducând-o la nivelul de a o discredita, in corpore...
...Căci am întâlnit deja cititori comuni ai
blogului „Christalin” care deja se extaziază în faţa valorilor expuse de
aceasta şi care ajung să creeze un haos
informaţional (sper, in-voluntar, ne-premeditat...) !
Din această cauză, sunt nevoit să intervin şi să atrag atenţia asupra acestui tip de
atitudine pur şi simplu „ne-elegantă” (acesta este un eufemism prea delicat...)
ce riscă să discrediteze o muncă laborioasă care, cu toate imperfecţiunile
sale, reprezintă un efort de a ajuta la con-ştientizarea a ceea ce se petrece
cu Pământul şi cu Zona Românească, în aceste teribile momente
trans-formatoare...
Se pare că această atitudine de tipul „fata babei” (care preia din zbor „cufărul
cu informaţii”) nu prea ţine cont nici măcar de factorul numit „inteligenţă”...
Căci, chiar dacă nu ai de-a face („pe bune”)
cu radiestezia şi chiar de eşti lipsit
de intuiţie, a afirma că Nivelul de
conştiinţă al românilor din România ar fi ajuns azi (29 martie 2015) la 5,2D şi al basarabenilor la 6,3D până la 7,3D ! (când acum
vreo 3-4 zile ar fi fost pe la 4,5-4,9D – aşadar, iată, am avea un popor
basarabean nu doar iluminat „in corpore”, ci aprope în totalitate „Înălţat” în
Lumină...), când Lumina pe Pământ ar fi
acum la... 93% (iar acum vreo 3-4 zile ar fi fost în jur de 64% - deci,
acum am avea o Planetă atât de Luminoasă, că ar străluci în toată Galaxia, după
doar câteva zile de la depăşirea „Nopţii Cosmice” al lui 50%...), când Nivelul
de conştiinţă „al celor netreziţi” de pe Planetă ar fi la... 1,7-1,8D (adică ar
fi mai rău ca animalele primitive, ca un fel de plante, dintre cele primare,
aflaţi mai aproape de conştiinţa pietrelor şi bolovanilor)... şi multe-multe
altele, cu care nu doresc să mai încarc povestea – toate acestea ne confirmă în
mod „strălucit” că, într-adevăr, această
Zonă (Românească) are Lumina şi Conştiinţa sub media planetară (conform
expunerii din articolul „Rolul planetar al României – Spaţiul Românesc”) – dacă permite apariţia şi proliferarea unor asemenea
atitudini, chiar în media alternativă românească, şi, mai ales, la care există răspuns din partea unora, de-a dreptul
entuziast – începând, astfel, să amestece acei ciudaţi „parametri” cu ceea
ce am oferit noi, într-un asemenea mixaj, de ajungi să nu mai ştii despre ce şi
cine este vorba !...
Acesta a fost un moment de „tristeţe”, când
mi-am dorit ca acele valori „româneşti” să nu se fi confirmat atât de
strălucit... şi când, iată, acest
amalgam de valori preluate (mai pe româneşte, pur şi simplu „ÎNSUŞITE”)
şi multiplicate în mod proliferativ
(şi aiuritor) provoacă, a câta oară, confuzie
şi dez-orientare în mintea celor
abia treziţi şi aflaţi la început de drum...
Sper, însă, că prin de-voalarea şi punerea
„în lumină” a acestei „atitudini”, să oprim creşterea acestei „malformaţii” informaţionale care
produce doar confuzie, în timp ce cei creduli şi lipsiţi de discernământ
intuitiv „muşcă” din plin această „momeală”, „dând fericiţi din codiţă” că
cineva vine cu chestii „interesante” (asemănătoare cu cele de pe blogul nostru)
în care doar SE VORBEŞTE de Lumină
şi Iubire...
Of, Doamne (şi Domnilor!), am strigat de atâtea
ori ca să NU NE CREDEŢI „pe cuvânt”,
ci doar să NE SIMŢIŢI în ceea ce transmitem,
dincolo de atâtea cuvinte şi de „Cuvânt” (şi doar ceea ce este „în
CuVânt”) – tocmai pentru a putea preveni astfel de situaţii în care
credulitatea şi naivitatea, combinate cu lipsa de discernământ şi intuiţie pot
duce la aceleaşi situaţii care au permis Archonilor şi executanţilor lor
Cabalişti să construiască aceste frumos ambalate şi plăcut aromate „MATRIX”-uri, în care am fost legănaţi vreme de zeci şi sute de
mii de ani!... Iarăşi Punct...
Şi acest aspect, dragilor, alături de altele
care au fost expuse pe parcursul acestui „mai aparte” Editorial, dar şi
de altele
„nespuse”, au „impus” o tăcere a
noastră care, la un moment dat, ar fi putut fi chiar mai lungă... însă acum
suntem nevoiţi să ne mobilizăm la „opinteala finală” cu acest Moment al Căderii Voalului...
Însă sunt nevoit să repet, iar şi iar :
această ACŢIUNE, INTERVENŢIE şi IMPICARE personală nu înseamnă EFORTURI pline de TransPiraţie, cu
„încordarea muşchilor” precum un performant culturist sau un muncitor în
construcţii, ci, tocmai „pe dos”, implică EFORTUL de a renunţa la Efort şi Încordare,
regăsind PACEA şi SENINĂTATEA din Suflet şi, măcar din
când în când, IUBIREA din Adâncul
Inimii, manifestată inclusiv sub formă de îngăduinţă şi înţelegere pentru cei din
jurul nostru şi determinare de a lucra în mod activ cu ceea
ce des-coperim a fi diz-armonios în interiorul nostru...
SIMPLU şi precis (şi
concis), aşa-i ?...
Şi atunci, ce ar fi acel ENTUZIASM Viu şi Autentic care este
important să înlocuiască „ex-altarea”
(emoţională) existentă deseori în multe din acţiunile noastre ?
Dacă re-descoperim că acest CuVânt
(„Entuziasm”) vine din grecesul „EN-THEOS”
(„EN”
= „înăuntru,
interior”, iar „Theos” = „Dumnezeu”), care înseamnă
„DUMNEZEU DIN INTERIOR”, atunci
totul devine iarăşi simplu : ENTUZIASMUL
reprezintă exprimarea cea mai simplă şi
manifestarea cea mai directă a lui DUMNEZEU „din Interior” – a acelei PARTICULE DIVINE prezente în Spaţiul
Sacru din Inima Divină a fiecăruia dintre NOI (Toţi, Suflete create din acest
TATĂ-MAMĂ, Creator al acestui Univers)...
...Simţiţi Mesajul, încărcat de Energia Vie a Entuziasmului Divin (şi
purtat pe aripile „înălţătoare” ale muzicii „visătorului” John) ?...
Ca de obicei, răspunsul este intim şi
aparţine fiecăruia, şi doar în Inimă îl puteţi asculta, în mod şoptit...
Către final, doar cu câteva cuvinte mai
doresc a puncta acea idee despre „resetarea
formatului” de care aminteam în ultimul „coment”.
Despre ce „alt format” ar putea fi vorba ?
Acum, lucrurile sunt din ce în ce „mai
aşezate” şi, dincolo de „încordarea Momentului”, vedem deja ceea ce va urma, după...
Cum spuneam în Editorialele anterioare (mai
ales în al 10-lea), va fi mult de
lucru după această mult-aşteptată CĂDERE
A VOALULUI – şi apropos, noi nu
vedem, precum Cobra (iarăşi...), o efervescenţă şi „rezolvare” a
problemelor financiare la nivel de zile
sau chiar săptămâni după manifestarea „Evenimentului”,
prin celebra Resetare Financiară Globală de tip NESARA sau chiar GESARA
(care reprezintă alte „Agende” ale unor fiinţe situate dominant la nivelul de
conştiinţă de tip 4D, în care „joaca cu banii” încă îi încântă)... şi la fel
şi cu „arestările în masă” (de fapt, mai corect spus, „arestările
la Vârful Cabalei” – căci „arestările în masă” sunt obiectivul FEMA pentru poporul american şi alte
zone vizate...).
După cum se vede, iată câte sunt de rezolvat
în interiorul fiecăruia dintre noi, cei „dedicaţi” Luminii şi acestei Acţiuni,
cât şi ÎNTRE cei care compun zisa Forţă a Luminii de pe Pământ (a nu
se uita că şi între Familiile Dragon de
Lumină ale Alianţei Estice sunt
adânci disensiuni, recunoscute şi de Cobra, încă de anul trecut)... ca să nu
mai spun de aspectele profund disonante
dintre Egregorurile numite „ţări”, inclusiv cele din Alianţa Estică sau BRIICS
– cu atâtea „Agende în Agende” (precum Matrioşka, păpuşa rusească), încât a
spune că „după căderea Voalului vine imediat Evenimentul care va rezolva toate
problemele omenirii în scurt timp” implică iarăşi o doză de naivitate
şi o anume lipsă de experienţă în a înţelege dinamica psihologică a societăţii
omeneşti, pentru ultimele zeci de mii de ani...
Aşadar, va fi tot mai mult de lucru, un
„lucru” care va avansa lent, precum acţiunile noastre din prezent, cu aceste
parţiale implicări, mai ales la nivel declarativ şi de „adeziune entuziastă” – însă plecând rapid capul în faţa problemelor
curente, aduse de facturi, impozite, servicii şi alte „obligaţii”, până la
celebra afirmaţie cu care ne-a prins „MATRICEA” de atâta timp : „Nu am
de ales, căci am obligaţii de familie şi copii de crescut”...
Asta nu înseamnă a neglija familia şi copiii – care, apropos, acum
chiar că merită toată atenţia şi efortul nostru, măcar pentru A LE PERMITE să manifeste ceea ce tot
mai mulţi copii SUNT (Fiinţe
Eliberate care au venit să ne amintească ce avem de făcut), astfel,
nemai-introducându-i în „DRESAJUL
EDUCAŢIONAL” încă prezent, mai ales în Zona Românească!
Aceasta înseamnă, iarăşi, a găsi „linia
de echilibru” între aceste activităţi familiale şi sociale zilnice şi
cele „pentru suflet” şi „pentru acest Moment Cosmic” ; între Datorie şi Dorinţă – o linie fină care uşor se poate dezechilibra, de ne
îndreptăm prea mult într-o direcţie sau alta...
Şi, pentru blogul nostru, această nouă
abordare va însemna „re-întoarcerea la origini”, la „primele
rosturi” (şi „fundaţia fizică”) ale creării acestui blog, legate de
„specialitatea” personală, ca medic
(militar) alopat şi, mai ales, naturopat
(şi promotor al Medicinii pentru Viaţă)
: NUTRIŢIA Holistică.
Acum simt acut că a venit momentul ca să ne
concentrăm mai mult pe acest aspect, căci vibraţiile joase şi „ne-lumina” sunt
intens între-ţinute inclusiv prin modul nostru de alimentaţie, care nu este
doar profund dezechilibrat, ci, mai ales, „lipsit
de Lumină” şi de compasiune (în primul rând pentru regnul animal) !
De aceea, acum fac publică pentru prima dată
Intenţia de Proiect pe care îl
„dospim” de mai mult timp, al unui PORTAL
VIRTUAL – un fel de „magazin universal electronic” – în
care vom prezenta (dintre produsele şi producătorii cu care colaborez de câţiva
ani, în cadrul Evenimentelor expoziţionale de tipul „Festivalul/Salonul Christalin”) acele produse
alimentare (tradiţionale, bio, eco etc.), terapeutice (suplimente
alimentare, produse naturiste), cristale, artizanat, aparate
de tot felul şi pentru multiple întrebuinţări, ş.a., care vor trece prin acelaşi filtru radiestezic –
fiecare produs urmând a avea ataşat nu doar valori financiare şi alte detalii
foarte frumoase, ca în alte oferte de acest tip (de genul „teorii medicale
fizico-biochimice” privitoare la eficienţa teoretică a fiecărui „Produs”), dar
şi Valoarea sa reală din punct de vedere
al BENEFICITĂŢII asupra organismului uman, identificată în acelaşi mod (radiestezic)
în care vă oferim şi aceste valori planetare şi universale, pe care le tot po-vestim
pe acest blog („Univers Christalin”).
Din noianul de produse „terapeutice” şi
alimentare, multe zise „bio”, „eco” sau de alt fel, deja nu prea mai ştiţi ce
să alegeţi, când singurul criteriu rămâne cel financiar şi recomandări de tip MLM
(„multi-level-marketing”, adică „vânzare în reţea”, „din om în om”), de genul „Ia-l,
mamă, că mie mi-a făcut bine”)...
Acum simt că este o altă etapă de „Evoluţie”
şi de mişcare a evenimentelor, având ca exemplu cartea personală „Înălţarea în Lumină a Pământului după anul 2012...”, care, deşi avea aceleaşi
date esenţiale, pentru acea perioadă (Decembrie 2012), ca cele pe care acum le expunem pe blog,
nu a creat „valul” pe care acum l-a generat acest „Nou Univers Christalin”...
La fel, după peste 22 de ani de activitate medicală în domeniul Medicinii Naturale şi a Alimentaţiei Naturale, în care am
experimentat terapii nutriţional-dietetice şi cu o largă arie de „produse
naturiste”, ajutat şi de aparatul de
biorezonanţă magnetică prin care pot pune diagnostice mult mai precise şi
mai „aproape de adevăr” – toată această experienţă am împărtăşit-o în cadrul consultaţiilor
medicale, la întâlnirile de la conferinţele şi cursurile susţinute, însă nu
atât de detaliat ca în cadrul acestui proiect, şi nu cu atâta putere de
penetrare a informaţiei către cât mai multe persoane, ajutat fiind de această Platformă – adevărat „Univers
Christalin”...
Dacă „o parte” din noi vrea practică şi
aspecte cât mai concrete, palpabile, haideţi să punem în practică şi acţiuni de
acest gen, nu doar „chestii eterice” şi „prea spirituale”, aplecându-ne şi
asupra „Cezarului” ca, oferindu-i ceea ce doreşte, să ne poată lăsa în Pace, ca
să ne con-centrăm relaxaţi pe ceea ce nouă ne este cel mai „drag” – lucrul cu Lumina şi Iubirea Divină !
Aşadar, aştept feed-back-uri de la voi,
pentru a vedea în ce măsură există interes pentru acest Proiect şi, mai ales,
pentru a putea aprecia gradul de
rapiditate cu care să-l „implementăm”...
Noi suntem pe recepţie, acum este rândul
vostru !
De aceea, la finalul acestui Editorial, cu număr mai deosebit, al 12-lea, ce aş mai putea adăuga la
tot ceea ce am transmis până acum ?...
Dacă în ultima „Actualizare” despre evenimentele în curs, chiar de pe 20 martie, spuneam
că „TOTUL ESTE POSIBIL!”,
însă precizam că simţeam că era puţin probabil ca să putem anunţa în scurt timp
că, în fine, „Voalul a Căzut!” iar „Lumina inundă Planeta!” – ei bine, în
prezent, când Voalul mai este doar „aproximativ 1%” din ce era (şi nu ştiţi cât
mai reprezintă, acum, acest „1%”...), în acest caz, ACUM pot spune cu mai multă încredere că ORICE ESTE POSIBIL, ORICÂND, dragilor !
Dacă
acest week-end va fi ultimul
„în-văl-uit” în misterul uitării noastre de Sine ?...
Atunci, nu ar fi cu adevărat determinant ca
să ne mobilizăm în cel mai înalt grad pentru aceste deja celebre „Meditaţii în Lumină” ?...
Noi vă aşteptăm ca să fim împreună în acelaşi spaţiu energetic (nu
virtual, ci chiar mai real decât cel fizic) în care să ne bucurăm împreună de „Valurile
de Lumină” care tot mai puternic penetrează ultimele „straturi-rămăşiţe”
ale Voalului – despre care, cu speranţă
vă spun că, din Inimă îmi doresc ca la următorul Editorial să pot vorbi la TIMPUL TRECUT !
SIMŢIŢI
şi VOI Emoţia acestor
(Fabuloase) TIMPURI şi (Cosmice) MOMENTE ?...
...Dacă da, atunci este semn că, într-adevăr,
nu este o „teorie” – cu TOŢII UNA/UNUL
SUNTEM,
Uniţi acum, tot mai puternic, „în cuget şi în simţire”... acolo
unde sălăşluieşte şi de unde se revarsă LUMINA, şi Bucuria, şi Pacea, şi
Armonia, şi mai ales IUBIREA care
cuprinde Fiinţa noastră care SUNTEM !...
...Cu IUBIRE,
dragi prieteni... şi în aceeaşi Bucurie,
MarYan
bravos draga maryan. inca o data spui ce trebuie sa se stie. chiar daca am simtit ca in comentariu faci o mica aluzie la un comentariu pe care l-am facut zilele trecute, acesta este perfect in consonanta cu ceea ce noi traim. ACUM. am spus ca nu conteaza de cate ori mergem la biserica sau facem meditatii, daca contrinuam sa ne fie frica. aducerea luminii in aceasta lume, la sanul maicii geea se poate face prin aducerea luminii in interiorul nostru si apoi radiind in jurul nostru. cred ca este o metoda suplimentara care poate fi realizata de cei care nu pot intra in meditatie asa usor. in starea de profunda meditatie. doar lasand friica sa cuprinda spiritul si sufletul, aducem ne-lumina. fiecare trebuie sa se transforme mai intai la nivel personal, ca sa poata sa aduca o contributie majora la eliberarea planetara. care de altfel la nivel micro inseamna eliberarea fiecarui om de frica.
RăspundețiȘtergerelucrul in fiecare zi cu noi, cu fiecare in parte, fara a astepta sa se intample ceva mirific, ci doar schimband ACUM, este singura modalitate de a progresa. ACUM SI AICI. CONCENTRATI PE PREZENT, NU PE TRECUT SI NICI ANCORATI IN VIITOR: VIITORUL IL VOM AVEA DOAR DACA TRAIM PREZENTUL
cu iubire fraterna,
anonim-bogdan
Maryan,
RăspundețiȘtergereChiar ma intrebam ce e cu blogul de care amintesti si cu acele citiri zilnice dubioase. Am intentionat sa o intreb de sursa cifrelor, dar mi s-a parut pierdere de vreme si am renuntat.
Cat despre magazinul universal de care amintesti, eu imi doresc sa devina activ cat mai repede. Sa puneti si plata cu cardul si livrare acasa pt ca am copil mic si ma deplasez greu prin oras :)
Toate cele bune si o saptamana linistita.
Ai vorbit din inima pentru a ajunge la inimi.
RăspundețiȘtergereSper din tot sufletul cat mai multi sa simta ceea ce spui pentru ca eu STIU ca asa este. De-as putea transmite ceea ce am simtit pe platoul Bucegi (o mica parte din ceea ce inseamna Evenimentul) poate ca mai multi si-ar deschide inima si mintea spre ceea ce va veni !!?
Multumesc Maryan si voua tuturor.
Cu drag
Diana
Ne intrebi ce simtim cand citim acea fraza ( ca acolo am ajuns), simt, iubire si multe multe lacrimi de fericire, Multumim, multumim, multumim, ca existati.
RăspundețiȘtergereNivelul meu de constiinta este destul de mare,Cu drag, Viorica
"Doar un foarte mic exemplu : la aceste MEDITAŢII, fie că au fost propuse de noi, prin acele „mobilizări”, fie de Cobra sau alţii, participă extrem de puţine persoane..."
RăspundețiȘtergereAr fi posibila o enumerare si descriere succinta a acestor "mobilizari", meditatii etc. si o evaluare a eficientei lor?
Singurul material onest, fara elucubratii si asteptari zadarnice, referitor la Evenimentul pe care il asteptam si il dorim cu totii!
RăspundețiȘtergereAm rezonat la tot ceea ce ne-ati impartasit si sper sa fie cat mai multi cei care vor deveni constienti de munca pe care trebuie sa o depuna pentru a avea parte de schimbarea mult dorita.
Ideea "magazinului electronic universal" conceput asa cum scrieti, este extrem de utila! In prima faza va fi imbratisata de cei care gandesc asemeni dvs. (si indraznesc sa spun "noua"), apoi cu siguranta vor fi din ce in ce mai multi care se vor regasi in acest nou concept de marketing. In ceea ce ma priveste, cu cat veti demara mai repede, cu atat va fi mai bine!
Va multumesc pentru acest editorial, pentru cele anterioare si pentru cele ce vor veni!
Cu lumina,
Buna dimineata si bine v-am regasit dupa o atat de lunga absenta ! Da, v-am simtit lipsa.
RăspundețiȘtergereRef. la subiectul meditatiilor, as indrazni sa afirm sa nici unei persoane care face meditatii in mod obisnuit nu i-ar trece prin cap sa desconsidere importanta acestora atat pt sine, cat si pt ceilalti. Cu alte cuvinte, mi se pare usor amuzant ca le considera neimportante tocmai aceia care nu le-au practicat regulat niciodata, deci pur si simplu nu le-au aflat puterea. Sunt realmente magice. Si schimba nu numai propria perceptie asupra evenimentelor de zi cu zi, dar dupa aprox 1 an incepi sa observi ca si "matricea" in care iti desfasori viata s-a schimbat... Adica viata incepe sa curga altfel, in tot felul de "coincidente" in favoarea ta.
Ref. acel site: zile intregi m-am perpelit facandu-mi mustrari de constiinta ca eu nu pot sa ma abandonez cu aceeasi incredere ca ceilalti in decretele si citirile acelea. Vroiam si eu sa intru in turma, sa ma prosternez in extaz, sa ma scald in incredere, dar cele doua instrumente ale noastre de navigare nu ma lasau: inima si mintea. Amandoua strigau - una se strangea ca un melc atins, alta imi tot atragea atentia asupra unor chestii... ilogice ;-) Cu mahnire am constatat ca doamna in cauza se adreseaza doar romanilor (am "scotocit" pe unde am putut pe web), desi cfm definitiei domniei sale ar tb sa apartina tuturor si fiecarui popor in parte. Si va multumesc pt ca prima data cand ceva m-a izbit ca fiind "ciudat" a fost tocmai acea citire super-flatanta la adresa Romaniei. TOATE popoarele au impresia ca au veleitati mesianice - cine a citit mult din literatura altor popoare a observat cu siguranta acest aspect... jenant. Asta da de gandit... cum ca egoul inferior e cel care cere astfel de confirmari... nu cel divin. Cand simti ca ceva se adreseaza orgoliului tau, trebuie sa devii un pic mai circumspect. Asta e !
Ref la masuratori: le asteptam si pe acelea - unde sunt ? Macar Lumina... ?
Ref la intreb adresata noua: din pacate eu nu ma bucur ca doamna dinaintea mea de acele sentimente inaltatoare... Eu am tras un oftat si m-am trezit dand din cap ca o baba in tramvai - "Mai e atata de munca, maica !". Nimic n-o sa ne salveze asa, pur si simplu, mura-n-gura. Fiecare trebuie sa munceasca in gradina lui cu sudoarea fruntii. Cei Sfinti, cei care au venit sa ne salveze, au venit ca sa ne arate drumul, nu sa ne inmoaie posmegii...
Va imbratisez - pe Dvs si pe cititorii Dvs,
Cu drag,
So.
Imi raspund singura ;-)
ȘtergereNu, dar m-am mai gandit la ceva intre timp: ori-de-cate-ori imi aduc aminte de doamna aceea cu site-ul - si ciudat lucru, ma cam obsedeaza, sa stiti... hmmm... - ii trimit Iubire, Compasiune, Recunostinta si Lumina (atata cat am eu ;-)). Iubire - pt ca orice entitate din Univers merita Iubire, Compasiune - pt ca e ciudata ipostaza dumneaei, Recunostinta - pt ca mi-a starnit multe emotii neplacute printre care si frica sau superstitia si cu asta mi-a dat teme de rezolvat si Lumina - din nou, pentru ca meritam ;-) (ca-n reclama).
Va imbratisez pe toti cu drag !
citiri zilnice privind situatia planetara si producerea Evenimentului http://heavenletter2000.blogspot.ro/
ȘtergereCosmos 144, se vede ca nu ai citit acest material, altfel nu ai fi postat un link despre care tocmai s-a discutat mai sus
Ștergereca si feed-back la ce ai propus, sunt gata sa te sustin maryan. daca doresti acest lucru, ai email-ul meu. ti-am scris pe mail si pe asociatia Cesan. astept un raspuns daca doresti colaborarea cu mine. daca ne strangem mai multi putem ajuta mai multi oameni in mod concret.
RăspundețiȘtergerecu drag,
anonim-bogdan
Mulţumesc, Bogdan, pentru oferta de colaborare.
ȘtergerePentru o comunicare mai directă, te rog să mai trimiţi încă odată email, eventual cu un contact telefonic.
Cu drag, MarYan.
Multumesc din inima pentru revenire si pt toate informatiile ,lumina si iubirea ce ne o transmiti prin acest blog.Sustin si doresc foarte mult derularea acestui proiect cu magazinul electronic universal.Cat priveste citirile de pe blogul amintit nu mai rezonez de mult cu asemenea informatii nefondate si imi ascult inima si mintea in fiecare moment pt ca ele nu ma mint niciodata si asta trebuie sa facem cu toti si sa ne mobilizam pentru meditatii pentru ca de aceea am venit aici ,acum ,pentru a ajuta planeta sa evolueze spre dimensiunea a5 a si asa evoluam si noi si ne trezim la ceea ce suntem iubirea neconditionata si atunci putem sa lucram in constiinta in care noi toti suntem unul pentru a face din planeta noastra ceea ce dorim ,o planeta plina de iubire pace si abundenta
RăspundețiȘtergereCu toata iubirea divina va imbratisez,Vali
Multumesc ! Fara cuvinte .... Multumesc ! Atat pot simti si spune : Suntem Frumosi ,UNICI si Puternici peste Masura - impreuna One .Va iubim .Cu mare bucurie ,Quadra.
RăspundețiȘtergereAstept deschiderea magazinului on-line. Sunt pt Proiect.
RăspundețiȘtergereCat despre 1%, mai mult ma uit la ..."restul" de 99 si asta este un super motiv de bucurie.
A indrazni cred ca este "o cheie" importanta pt acest moment.
Tuturor, toate cele bune si de folos.
Gabriel
Ma numar si eu printre cititorii fideli al acestui blog, desi nu comentez decat foarte rar. Nicaieri nu am simtit atata claritate in exprimare, inteligenta, daruire, asa cum da dovada Maryan. Am urmarit si eu anii trecuti un blog la care s-a facut referire mai sus, dar am simtit ca nu este in regula iar intuitia nu m-a inselat. Mi-am gasit aici echilibrul, un mediu cu care rezonez foarte mult. Aduc prin aceasta cale multumiri si recunostinta pentru toata aceasta munca depusa. Astept proiectul cu aceeasi bucurie ca ceilalti cititori. Cu multa iubire, Iulia.
RăspundețiȘtergereMultumim pentru raspunsurile venite la niste intrebari , nepuse dar gandite , despre citirile " exagerat de fanteziste si ilogice" pe care le gasim de vreo doua saptamani pe blogul FAMILIA CELESTA .
RăspundețiȘtergereSi mai multumim pentru indemnul de a nu ne lasa amagiti de indemnul , slogan candva la moda , " Dormiti linistiti ca ... EXTRATERESTRI vegheaza ... "
In sfarsit , opinez ca aceste meditatii care inteleg ca acum, de cand cu schimbatul orei de vara , ar trebui sa fie la orele 22 , nu par sa fie suficient de productive deoarece , asa dupa cum ati mentionat, sufera din cauza calitatii lor si nu neaparat din punct de vedere cantitativ . Cu siguranta ca pe viitor ele nu cred ca vor dispare si pe masura ce ne "vom antrena" vor fi tot mai eficace !
eei DAurel, incearca sa privesti FC ca un episod de ...desene animate. In rest nu sunt "comparatii" si nici "competitii". E mai bine? :-)
RăspundețiȘtergereRevin. Pentru ca sunt de asa natura construita incat mintea mea nu are ragaz pana nu gaseste acea piesa din puzzle care face ca toate celelalte sa se uneasca si sa capete sens. Este vb despre acea Lady la care face ref Domnul Maryan - cazul ei m-a impresionat profund si am cerut non-stop ajutor pentru ca sa-l inteleg. Anumite "productii" semnate de ea pe unele site-uri pe care activeaza, au intelepciune si har... Si atunci cum este posibil un asemnea talmes-balmes, de parca n-ar fi una si aceeasi persoana ?!?
RăspundețiȘtergereSi ce credeti ? Coincidenta (?!?): seara pun mana pe o carte si citesc:
"HATHORII prin TOM KENYON
Extras din “Marele potential uman”
Pag. 105 Incarnari si Emanatii
[...]O situatie asemanatoare se produce atunci cand indivizii simt ca ei sunt incarnari ale unei zeite sau a unui zeu. Acest lucru se produce foarte rar[...]. Un individ poate avea o emanatie a unei zeitati ca parte a compozitiei sale energetice, insa aceasta nu prezinta totalitatea individului.
Intr-o stare de constiinta profund modificata centrul identitatii sinelui se poate muta de la partea umana la emanatia zetei sau a zeului. Insa aceasta este o schimbare temporara de identitate.
[...]
Emanatiile unei zeitati sau ale unei finite dintr-o dimensiune mai intalta coboara adesea in lumile materiei pentru a experimenta limitarea [...].
[...]
In unele cazuri, emanatiile spirituale pot avea un efect negativ din cauza proiectiilor egotice si a naturii lor delirante.
Ceea ce vrem sa spunem este ca emanatiile spirituale exista in interiorul (si reprezinta o parte a) fiintei umane. [...]
Daca individul este dezechilibrat dpdv psihologic, se pot produce proiectii egotice. El isi imagineaza ca este fiinta spirituala [...].
Aceste personae isi pot apara autoidentificarea cu emanatia si vor desconsidera alte aspecte ale fiintei lor care nu sunt emanatie – in special zonele de umbra ale personalitatii lor[...]. In functie de natura iluziilor lor egotice si a dezechilibrelor psihologice, aceste tipuri de oameni pot devein cu usurinta tirani spirituali.
Aceste situatii pot fi foarte derutante pentru cei care interactioneaza cu asemenea persoane. Acest lucru se intampla deoarece aceste emanatii spirituale au putere si magnetism. Atunci cand acestea se prezinta altora, ele aduc cu sine un tip de carisma sau de fascinatie. De multe ori disciolii au ajuns sa fie fascinate de un invatator si nu au reusit, ca efect al fascinatiei, sa recunoasca dezechilibrele psihologice personale ale invatatorului.
Este posibil ca intr-un moment discipolul sa experimenteze o stare de elevare prin faptul de a se afla in prezenta unei astfel de emanatii, iar in momentul urmator, la fel ca un caleidoscop psihologic, roata se invarte, iar discipolul este confruntat cu o persoana nociva, dezechilibrata si posibil periculoasa.
Comunicam aceste informatii deoarece in acesta lume intra in present mai multe emanatii spirituale. Acest fapt face parte din elevarea omenirii. [...]"
Asta imi confirma la modul "egoist" si "practic" ca poate astfel de oameni merita Iubirea, Compasiunea si Recunostinta noastra... asa cum sunt ei.
Cineva o facea nebuna in comentariile la articolul "archonii si gnosticismul" (apropos - un articol foarte bun !!! multumim). Si dpdv tehnic poate chiar are dreptate. Dar nu trebuie sa ne facem pacatul batjocorind-o cu nume sau dispretzuind-o, pentru ca, iata, fiecare are crucea lui si nebanuite sunt Caile.
Va imbratisez cu dragoste si recunostinta,
So.
Foarte mult adevar in ceia ce spun hatorii...in legatura cu aceasta "ledy" eu personal m-am lovit de "calitatile" enumerate de hatori mai sus...
ȘtergereMinunat acest articol, plin de adevar, care face lumina in mintea neexersata a incepatorilor adica a celor abia treziti la viata spirituala. Este momentul sa ne mobilizam , sa ne concentram si sa ne dedicam adevaratelor meditatii atat de necesare in acest moment. In privinta MAGAZINULUI on -line, consider ca este o URGENTA EXTREMA infiintarea lui deoarece va salva multe vieti si va aduce multa LUMINA pe iubita noastra Mama Geea. Va multumesc pt. tot ce faceti pentru CEL MAI INALT BINE al oamenilor si al planetei.
RăspundețiȘtergereMulte , prea multe ! Speram sa nu publicati acest editorial ! Pacat !
RăspundețiȘtergereToate bune !
Inseamna ca ai multe, prea multe pacate ...mister anonim de mai sus de ai avut asemenea speranta...ceace dovedeste a fi (ne)bune. nebune toate.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru definitia cuvantului Entuziasm.....de cateva zile ma preocupa acest cuvant si descoperisem nuante minunate pe care le-ai aminti si tu...ma bucura ca ceeace am intuit despre acest cuvant a fost revelat si de tine....iti multumesc inca odata ...mi-ar place sa te intalnesc,
Iti citesc articolele cu atentie si sunt incantat de ele. Mult succes in-continoare.
Maryan, oarecum off topic, dar cred ca e util de stiut pentru toata lumea - as vrea daca se poate sa te rog sa ne dai detalii, eventual intr-un un articol referitor la implanturile pe care le avem si cum le putem dezactiva. Ma gandesc ca omenirea se poate trezi mai repede daca acest lucru se intampla.
RăspundețiȘtergereAm gasit ceva in articolele tale - despre cele 3 implanturi eterice (inca active dupa cum inteleg eu din articol: http://noul-univers-christalin.blogspot.ro/2014/07/cobra-planul-eteric-despre-implanturile.html), dar asta e cam tot. Mai avem si alte implanturi? In plan fizic sau in alt plan? Citisem la un moment dat despre implanturile pe care noi toti le-am primit prin vaccinuri. Cum putem scapa de ele (si fizice si de alt fel)? Poate asa ii ajutam si pe altii sa se trezeasca mai repede...Multumesc mult. Geo
Iată ce ai mai putea citi, Geo :
Ștergerehttp://noul-univers-christalin.blogspot.ro/2015/01/bogdan-liviu-bunea-parazitii-archontici.html
("Paraziţii ARCHON(T)ICI şi implanturile ETERICE")
şi
http://noul-univers-christalin.blogspot.ro/2015/01/despre-parazitii-astrali-si-eliberarea.html
("Despre PARAZIŢII ASTRALI şi ELIBERAREA PARAZIŢILOR şi a ENTITĂŢILOR ASTRALE")
Sper să fie de folos!
MarYan.
Si mai am o lacuna pe care incerc sa o acopar - poate ma ajuta cineva. Incerc de ceva vreme sa inteleg mai clar cum sta treaba cu planurile acestea - fizic e clar, ce nu mi-e clar 100% - ce inseamna plan eteric, astral, mental, cauzal si altele. Inca e haos in perceptia mea. Cine imi poate da mai multe detalii sa inteleg si eu ce inseamna fiecare plan si ce se afla acolo, eventual in ce conditii ajungem acolo. De ex. in planul eteric ajungem in somn?
RăspundețiȘtergerein ultima postare a lui Cobra The Alliance Fleet spune ca de fapt federatia galactica se numeste Confederatia Galactica fiecare rasa in parte fiind suverana in luarea deciziilor la fel cum a spus si Galactis in ultimul lor film Nava Lenticulara cand Sirusieni au fost de accord ca nava mama se fie distrusa pe o portiune mai mare pentru a uni toate rasele in lupta
RăspundețiȘtergerevyo S
Domnule MarYan, va rog sa ne spuneti , acum cand s-a trecut la ora de vara, care este ora la care facem meditatia de eliberare planetara? Multumesc.
RăspundețiȘtergerecitat preluat de pe trasmutazioneglobale.blogspot.it
RăspundețiȘtergere"In orice moment construim realitatea noastra in dimensiunea in care ne acordam cu emotiile si gandurile noastre. Cand omul traieste in ura creaza realitatea primei dimensiuni.Este dimensiunea raului absolut.
In sentimentul de razbunare,omul percepe pe altii fiind rai si raspunde devenind el insusi agresor. Astfel creaza a doua dimensiune.
Cand traim emotii ca frica sau agresivitatea pe langa faptul ca ne imbolnavim creeam din dimensiunea a treia.
In dimensiunea a patra, am invatzat sa controlam emotiile celorlalte dimensiuni,dar percepem inca binele si raul ca fiind opuse.
In a cincea dimensiune recunoastem posibilitatile Luminii. Este actul creativ care ne eleveaza niveul vibrational, acordandu-ne in viziunea Iubirii. Este actul in care ma (te) recunosc fiul lui Dumnezeu."
Iar pentru cei care nu au descoperit inca rugaciunea initiala pe care Ihaleakala Hew a transformato in binecunoscuta mantra"Imi pare rau,te rog iarta-ma,multumesc,te iubesc" o redau in cele ce urmeaza:
"Creator Divin,tata,mama si fiu deopotriva, daca eu,familia mea,rudele sau stramosii mei ti-am gresit tie,familiei tale,rudelor sau stramosilor tai prin ganduri,cuvinte,fapte sau actiuni de la inceputul creatiei pana in prezent,iti cerem iertare. Fa ca toate blocajele,energiile si vibratiile rele sa fie curatate,purificate,eliberate si transforma aceste energii in Lumina Pura.Asa sa fie.! Multumesc!".
Iti apreciez munca si sunt recunoscatoare pt. toate informatiile pe care le impartasesti cu noi. Abia astept si cartea ta "Hrana Divina" . Fie ca Iubirea si Lumina Divina sa ne umple inimile tuturor in fiecare clipa.
Aurelia.
ce sa spun decat ca va multumesc
RăspundețiȘtergereMultumim pentru datele dumneavoastra .. iata si un alt blog care da date mai detaliate legate de Eveniment si gradele de constiinta .. poate fi aflat chiar si gradul individual de constiinta
RăspundețiȘtergerehttp://heavenletter2000.blogspot.ro/2015/04/citirile-de-azi-03-aprilie-2015.html
Cu stima si consideratie pentru intreaga dumneavoastra activitate,
C. Rusu
trebuie exersata luciditatea....
ȘtergereSa inteleg ca sunteti superficial si nu ati citit acest material cu atentie si pana la capat??
ȘtergereKeep loving ! http:// recreatingbalance1.blogspot/notes . from -cobra Konstanz conference. !!!!
RăspundețiȘtergereDa... ce să mai spunem când, după paragrafe întregi de subliniere a acestor aspecte, iată cum "nevinovaţi" şi "bine-intenţionaţi" pică în veritabila capcană de care tocmai aminteam în articol...
RăspundețiȘtergereChiar că nu mai am nimic de comentat...
Cât despre întrebarea referitoare la ora meditaţiei, răspunsul este foarte simplu : indiferent de "ora de vară" sau "de iarnă", "ora 21.00 ora României" rămâne la fel, ora 21.00 ora României".
Problema este cu Meditaţiile propuse de Cobra pentru duminică seara, când, acum, la "ora de vară", într-adevăr, ora 19.00 GMT propusă de el devine, în acest caz, ora 22.00, ora României (repet, pentru duminică seara).
În rest, să ne urăm spor la munca de purificare şi centrare cu noi şi ÎN NOI ÎNŞINE, acum, când orice "Picătură de Lumină" este atât de BINE-VENITĂ !
MarYan, cu drag.
In 4 04 '15 frecventa Schumann Gaiei a sarit la 16,50 Hz pt. vindecare ADN Inapoi .
RăspundețiȘtergereDragă "Anonim", dacă tu crezi că "Frecvenţa Schumann" a Planetei poate "sări" precum greieraşul, de la 14,45 Hz la 16,50 Hz în decurs de câteva zile... asta este alegerea ta... şi iarăşi nu mai am nimic de comentat.
ȘtergereDoar încearcă SĂ SIMŢI aceste valori, dincolo de ceea ce apare pe acest blog sau pe altul...
Acelaşi, MarYan.
Ai sesizat bine...rezonanța bat-o vina!
RăspundețiȘtergereGalactic Connection .com / Earth Ascension : Schumann Frequency resonance has DOUBLED ! Multumesc .
RăspundețiȘtergereExista vreo posibilitate sa verificam aceasta informatie ? Poza care insoteste "vestea" de mai sus e datata - daca vad bine - 20 martie. Daca intri pe site-ul Space Observing System si cauti rezonanta la zi, primesti o poza... din care, evident, eu nu pricep nimic. Pricepe cineva ? A little help here, please ? Someone ? Anyone ? Are cineva o sursa stiintifica care sa sustina aceste afirmatii ? O poate impartasi ? Multumesc.
ȘtergereEu anonim nu am nici o legatura - nici una cu ''subiectul '' .Sunt pozitiv intentionat si asta impartasesc cu drag . Multumesc ! yutube /what are solfeggio frecquencies & Hz meditation ? sau http:// earthweareone.com/earth- ascending-schumann -frecquency-resonance-of -the -earth-has- doubled /. De ce este 16, 5 Hz important ? frecventa de rezonanta Schumann 16,5Hz REZONEAZA CU GAMA ARMONICA DE FRECVENTA 528 Hz .Biochimisti genetici Repara ADN -rupt = tiparul genetic . Asa ca il rugam cu respect si frumos pe MarYan avand harul explicatilor pt. toata lumea . Scuze daca am scris ceva ... Forta divina fie cu noi !
RăspundețiȘtergereRelaxaţi-vă, dragi prieteni : după cum spuneam puţin mai sus, Rezonanţa Schumann nu are cum "să salte" aşa brusc, "în decurs de câţiva ani" (după cum anunţa acel site) de la 7,83 Hz la 16,5 Hz !
RăspundețiȘtergere(Pentru detalii, puteţi revedea seria de articole despre Frecvenţa Schumann, aici : http://noul-univers-christalin.blogspot.ro/search/label/07%20PARAMETRI%20actuali%20ai%20P%C4%82M%C3%82NTULUI%20%C8%99i%20ai%20UMANIT%C4%82%C8%9AII )
Dacă nu luaţi de "bună" ceea ce transmitem noi, pe blog, prin aceste măsurători, cel puţin reamintiţi-vă că majoritatea "surselor" de informaţii alternative au afirmat permanent în ultimii 20-30 de ani cum Rezonanţa Schumann a început să crească odată cu începerea Ascensiunii Mamei Pământ, adică de prin anul 1950 (deci, NICIDECUM doar de acum "câţiva ani"), când aceasta încă era la 7,83 Hz...
În rest, detalii vor veni într-o viitoare rapidă "Actualizare", în care vom aprofunda şi despre o altă "inadvertenţă" legată de Frecvenţa de 528 Hz care ar ajuta la "repararea ADN-ului" (veţi vedea detaliile în acel articol - până atunci, vă sugerez să manifestaţi prudenţă în privinţa acestei informaţii).
Aşadar, încă odată, relaxaţi-vă, căci oricum Frecvenţa (incusiv cea de Rezonanţă Schumann) creşte - doar noi să fim centraţi şi tot mai LUMINOŞI !
Cu drag, MarYan.