sâmbătă, 29 septembrie 2018

Arhanghelul MiKaEl prin Christine BURK : Porniţi TRANZIŢIA ! (25 septembrie 2018).



Arhanghelul MiKaEl
prin Christine BURK

Porniţi
TRANZIŢIA !

– 25 septembrie 2018 –





Nota MarYan :

Iată că, după mai mult de o săptămână, re-facem conexiunea cu acest „Univers Christalin”, după ce am avut o seamă de „aventuri” personale prin diverse zone ale acestei fermecătoare Planete Alb-Astre, care nu încetează să ne minuneze cu experienţele provocatoare pe care ni le oferă...

...Căci, tocmai când mă pregăteam ca, în fine, să iniţiez acea PoVestire promisă, într-un mod absolut intempestiv, aflu că trebuie să ajung în alt loc, adică în acest „Acasă” al Zonei Româneşti, proces care a întrerupt continuitatea expunerii Mesajelor de până atunci.

De aceea, abia acum reluăm acest Proces de expunere al acestor Mesaje, care, prin prisma experienţei personale din această săptămână, nu numai vă nu îl văd ca fiind „plictisitor”, ci tinde a deveni din ce în ce mai important şi extrem de relevant...

Prins în „alergătura Planului fizic” din această perioadă, cu mii de kilometri străbătuţi într-o parte şi alta a Planetei şi preocupat de aspecte ce ţin de „chestiunile Cezarului” (economico-financiare)... ei bine, re-venind în contact cu aceste informaţii-energii (de care m-am „rupt” preţ de o săptămână), am perceput în mod direct diferenţa vibraţională oferită de re-conectarea la energii şi informaţii care sunt de alt tip decât cele de supra(sub)-vieţuire...

De aceea, iar şi iar, revenim asupra acestui subiect, în aceste Vremuri în care de-conectarea de la Energiile subzistenţei şi re-acordarea la Frecvenţa Actualităţii Cosmice a Ascensiunii Planetare este mai mult decât un „moft”, fiind deja o „nevoie zilnică”, precum Respiratul şi Hrănitul (corpului fizic) !

Aşadar, Spor la Re-conectare şi Detaşare pentru o cât mai înaltă branşare la Frecvenţa Prezentului Ascensiunii Planetare, ca ajutor de mare preţ pentru propria Ascensiune Personală ! :






Eu sunt Arhanghelul Mihail, vorbind în numele Consiliului Luminii și a Companiei Raiului, care vă sprijină în restaurarea Luminii lui Dumnezeu pe Pământ.

Vă mulțumim pentru serviciul vostru.


Indiferent dacă sunteți conștienți de acest lucru sau nu, voi oferiți ajutor esențial ridicării Pământului și a tuturor lucrurilor de pe el prin alegerea voastră iubitoare, prin orice act iubitor.

Voi mențineți o BANDĂ de REZONANŢĂ, amplă și constantă, care este necesară pentru realizarea multor evenimente ce vor instaura Noua ERĂ de AUR.

Voi sunteți Eroii noștri.
Voi sunteți noi, încarnați „la sol”.
Voi sunteți cei care suferă, îndură, se străduie și prosperă în cele mai dificile condiții...

Ne pasă de voi !

Suntem aici pentru a ne îndeplini promisiunea de a vă ajuta în Călătoria voastră interioară și în jurământul vostru de a sluji Pământul până când toți ajung Acasă, liberi.

Ați realizat deja acest lucru, prin învierea voastră interioară.




În ultimele 100 de zile ale acestui an și în primele 11 zile ale anului 2019, vă voi aduce un mesaj în fiecare zi.

Aceste mesaje sunt codate cu Lumină, adică sunt impregnate pentru a amplifica tot ceea ce faceți pentru cel mai mare bine al tuturor.

Aceste transmisiuni sunt concepute special pentru a vă ajuta la Ascensiunea personală și la Eliberarea Planetară.


Tranziția Pământului de la o Planetă de sclavie spre o Casă a Sufletelor ce NU sunt limitate de sclavia economică, trădarea socială și suferința personală, este în plină desfășurare.

Profeția Victoriei nu s-ar putea îndeplini fără voi.

Suntem aici pentru a vă sprijini, iar acest lucru se întâmplă ca rezultat al dorințelor și eforturilor voastre.


În serviciu alături de voi,
Arhanghelul Mihail.



prin

3 comentarii:

  1. sper ! din tot Sufletul, ca in toamna anului 2018 sa nu mai intervina Amanari de nici un fel !

    >>> Eliberarea Planetara al vreau ACUM .!.

    RăspundețiȘtergere
  2. Te salut prieten de armindeni ! Am nevoie de astfel de încurajări,feed bekul în astfel de manifestări ale omului scormonitor,mereu NEmulţumit de tot ce are,simnte,doreşte,răstoarnă ca apoi să o ia de la început în sisifica REconstrucţie,cu referire la cei puţin încrezători în propriile decizii,cei conflictuali,certăreţi..... au nevoie de un altfel de mesaj-ca cel de mai sus.Descrierea puţin forţată îmi este dictată de peisajele tabloului generalist vorbind ca manifestare a viermăraiei şi nelinoştilor care i-a cuprins pe unii semeni ai noştri ÎN ACUM....Şi eu am hălăduit preţ de 8-9 zile pe frumoasele meleaguri ale Clujului apoi întro staţiune de tratament ,undeva pe lîngă Orăştie prin locuri de o ÎMPĂRĂTEASCĂ LINIŞTE cu ape termale unice şi o cruntă delăsare pentru toate binecuvîntările lăsate de Dumnezeu unor incapabili de a fructifica ceea ce El în infinita-i dărnicie ne-a dat cu atîta IUBIRE.....în tot acest timp am dus o solitară luptă cu o gonartroză-moştenire a vieţii de miner...acum după tratamentul injectabil ,lucrurile par să reintre pe făgaşul normalităţii. ÎN rest,pregătit pentru tot ce va să urmeze .să-i mulţumim celui veşnic pentru cîte putem duce ,CU LUMINĂ ŞI ASTFEL DE MESAJE ÎNAINTE !

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos mesaj."Tranzitia Pamantului de la o planeta de sclavie",am citat din mesaj,cred ca trebuie neaparat completat cu faptul ca,noi,"GOIYMII", sclavi platitori de taxe si impozite ai jidanilor,iudeo-masonilor si khazarilor nu ne vom elibera din SCLAVIA ECONOMICA,TRADAREA SOCIALA si SUFERINTELE PERSONALE decat atunci cand vor disparea de pe aceasta frumoasa planeta albastra iudeo-masonii,jidanii si khazarii,COMPLET,TOTAL si DEFINITIV!!!

    RăspundețiȘtergere