Lord
MELCHIZEDEK
prin Natalie GLASSON
FUZIUNEA
cu
Adevărata Voastră
IDENTITATE
(Traducere : Monica POKA)
– 13 martie 2017 –
Nota MarYan :
Acest Mesaj,
sosit prin Natalie Glasson – un medium
ce pare a transmite informaţia destul de bine, din cercetările noastre (cu
valori ale Adevărului Divin de peste 70%) – nu pare a fi atât de „colorat”
cu floricele multi-colore şi figuri de stil, specifice altor mesaje...
...Ci pătrunde
adânc în înţelegerea Esenţei Adevărului
a Cine Suntem noi, cu adevărat, în Esenţa
noastră Reală, dincolo de PoVeştile cu care ne identificăm – fie la nivel
fizic, 3D, cu acest corp fizic, dar şi la nivel spiritual (al experienţelor multi-dimensionale
şi multi-civilizaţionale, din alte sisteme stelare sau galaxii).
De aceea
considerăm că acest Mesaj, adus în perioada
Pascală a Anului de graţie 2017 (cel al unui Nou Început), poate fi de mare
importanţă şi semnificaţie pentru fiecare, re-amintindu-ne, mai ales în această
perioadă, de nevoia Re-găsirii /
Re-descoperirii de Sine, dincolo de PoVestea
sau Istoria Personală cu care ne-am „învelit”, precum un cocon, adevărata
noastră Identitate Divină de Sine.
Iar acest
mesaj pare a fi cu atât mai valid şi puternic, cu cât vine de la un medium
competent, cum spuneam şi, la fel de important, de la o Fiinţă Primară a Universului : Lord
MELCHIZEDEK, de care poate că unii aţi mai auzit - un FONDATOR, atât prin Ceea Ce Este (o Fiinţă de densitatea a 12-a, din Marele Soare Central al Universului
şi un Suflet Primar, desprins în mod direct din Dumnezeul acestui Univers),
cât şi prin acţiunile sale, acesta fondând bine-cunoscutul Ordin Preoţesc al lui Melchizedek (de care tot vorbeşte şi acel Drunvalo Melchizedek care, pare-se, că este departe de Adevăr...).
Aşadar, acum vă
propun un Moment meditativ de profundă Relaxare
– unul pe care să vi-l dăruiţi fiecare, doar vouă înşivă şi Esenţei Divine
din profunzimile Fiinţei care SUNTEM :
Scopul meu, Lord Melchizedek, în acest moment,
este acela de a vă trezi amintirea
interioară.
Sunt prezent pentru a stimula Lumina din voi, astfel încât Adevărul să poată răsări din interiorul Ființei voastre și să pătrundă în mintea
voastră conștientă.
Puteți apela la prezența mea, în orice moment, ca să lucrez cu voi, invitându-mă să vă trezesc amintirea
interioară și să stimulez Lumina în voi – fie că doriți să obțineți
ghidare sau o înțelegere mai profundă în
ceea ce privește o anumită chestiune sau,
pur și simplu, să vă
îmbunătățiți Procesul de Ascensiune.
Scopul meu în acest moment este de a vă susține pe toți
în conectarea
cu Adevărul vostru interior, Trezirea și Înțelegerea a Tot Ceea
Ce Este Creatorul Interior.
Pentru a vă ajuta, eu, Lord Melchizedek, doresc să vă împărtășesc informații în legătură cu identitatea
voastră și cum, prin contemplarea
identității voastre, puteți experimenta o mai mare Eliberare interioară și o accelerare a Ascensiunii
voastre.
Iluziile și
Adevărul IDENTITĂŢII voastre
Când este vorba de identitatea voastră,
adeseori, voi vă percepeți identitatea de a fi ceea
ce şi cine sunteți voi cu adevărat – Adevărul vostru, Sursa și Esența.
Există numeroase aspecte ale Ființei voastre. Prin urmare, există
numeroase aspecte ale voastre înșivă și ale Creatorului, cu care să vă identificați.
Să spuneți că aveți o singură identitate, fie fizică, fie
spirituală, este o iluzie. Să credeți că vă
extindeți
de la o energie individuală, o planetă, stea sau civilizație este, de
asemenea, o iluzie...
Când doriți să vă înțelegeți Sursa, Esența, Miezul sau Adevărul, este important să înțelegeți că sunteți atât constanți cât și într-o continuă schimbare ; Totul și totuși, de asemenea, Nimic-ul.
Voi sunteți Creatorul și sunteți fără formă, infiniți și mereu prezenți.
Atunci când vă puteți înțelege pe voi înșivă în acest fel, nu cu mintea voastră, ci cu
inima și cunoașterea voastră interioară, deveniți o
întrupare a Adevărului Creatorului.
Prin întrupare,
voi trăiți și experimentați adevărul Creatorului în
fiecare moment prezent.
Acesta este momentul în care realitatea voastră devine lipsită
de efort, cu adevărat plăcută și răpitor de frumoasă...
Experiențele realității voastre curente, viețile trecute și viitoare, precum și existența în diferite dimensiuni, devin Povești, cum ar fi scenariile
unei piese de teatru în care aveți un rol principal.
Fiecare experiență este valoroasă, frumoasă, favorizează creșterea și este inspirațională, permițându-vă să explorați tot ceea ce este Creatorul.
Aceste experiențe, deși pot fi simțite a fi reale și făcând profund parte din voi în acel moment,
sincer, ele nu seamănă cu Adevăratul
vostru Sine – lipsitul de formă, Infinitul și mereu Prezentul și, totuși, mereu schimbătorul
vostru Sine.
Fiecare experiență devine o poveste care descrie călătoria voastră
mai degrabă decât Sursa Ființei voastre sau Cine Sunteți voi,
cu adevărat.
Mulți
permit ca povestea și călătoria lor să devină identitatea
lor.
Este interesant de contemplat dacă o viață în care ați fost extrem de buni, generoși și plini de compasiune, descrie sau ar putea fi
descrisă ca fiind Adevărul vostru ?
Această viață nu pare a descrie
adevărata voastră esență,
nu mai mult decât o viață în care ați fost extrem de spirituali, săraci,
bolnavi, cruzi sau nemiloși...
Fiecare experiență sau poveste vă permite să aruncați o privire unui aspect al Adevărului
vostru interior,
așa cum o bijuterie
grandioasă ar fi dezvăluită, treptat, în voi.
Adevărata voastră Identitate
Acțiunile
voastre reflectă și dezvăluie atât de multe
despre voi !
Cu toate acestea, ceea ce este dezvăluit nu este identitatea voastră, este mai mult un
amestec format din credințele, experiențele voastre, programarea părintească și așa mai departe.
Adevărata voastră identitate nu vă poate fi cu
adevărat dezvăluită, până când nu sunt
eliberate barierele, limitările și distragerile la care gândurile și emoțiile voastre vă atașează.
Adevărata voastră identitate vă apare ca niște sclipiri, atunci când stați în liniște, conectați la Creator, în comuniune cu natura sau într-o
explorare interioară profundă.
Există adeseori nevoia de a trece dincolo de gândurile, emoțiile și percepțiile
legate de identitatea voastră, chiar și a percepțiilor spirituale, legate de identitatea
voastră, pentru a vă conecta cu
adevărata Esență a Ființei voastre –lipsitul de formă, Infinitul, mereu Prezentul și mereu schimbătorul aspect
al vostru înșivă.
Îmi împărtășesc mesajul cu voi deoarece observ că mulți oameni de pe Pământ își descoperă sinele interior și, făcând acest lucru, ei accesează o sclipire a
adevăratei lor Esențe, Creatorul.
Sclipirea pe care ei o primesc de la Creatorul lor
interior inspiră venerație și este atât de expansivă,
cu atât de multe de contemplat, încât acceptă
această sclipire a Creatorului ca fiind adevărul lor complet.
Ei acceptă această sclipire a Creatorului ca
fiind identitatea lor, crezând
că au descoperit tot ce și-au dorit la origine să recunoască despre adevăratul lor
sine.
Sunt atât de multe de descoperit despre voi înșivă !
Prin urmare, este important să dați drumul descoperirilor spirituale, realizărilor din
viețile trecute, legăturilor cu
civilizațiile spirituale și
așa mai departe, pentru că altfel, acestea devin identitatea voastră.
O poveste, un
scenariu sau o sclipire a adevărului vostru vă conduce, întrucâtva, la o mai
mare conștientizare a adevăratului vostru Sine, dar se pot forma atașamente și ajungeți să stagnați în creșterea voastră, crezând că ați descoperit tot ceea ce
aveți nevoie, despre Ființa și Sinele vostru spiritual.
Credința în descoperirile voastre și acceptarea lor ca fiind
identitatea voastră vă poate oferi, într-o oarecare măsură, o creștere.
Cu toate acestea, vă face să deveniți orbi sau distrași
de la noile Treziri interioare, realizările atrase și noile sclipiri care apar.
Faptul de a
da drumul sau a Elibera Atașamentul vostru față
de povești, experiențe, trecut, prezent, viitor și sclipiri ale Creatorului,
vă încurajează să existați în curgerea Creatorului, creând în voi o stare potrivită
creșterii voastre în continuare, acceptării de sine,
descoperirii și apariției adevăratului vostru Sine.
Prețuiți și iubiți tot ceea ce sunteți voi, tot ceea ce ați experimentat și descoperit despre voi înșivă ; cu toate acestea, amintiți-vă
că adevăratul vostru Sine este lipsit
de formă, Infinit, mereu Prezent și într-o continuă schimbare.
În acest fel, atașamentele sunt dizolvate, iar Adevărul apare, în
mod constant, din interiorul Ființei voastre.
Prin urmare, acțiunile voastre devin o
expresie a Adevărului vostru interior și
a Sinelui Creator.
ALINIEREA
cu Adevărata voastră Identitate
Acordați-vă timp să vă observați gândurile.
În timp ce faceți acest lucru, contemplați dacă vă folosiți poveștile, experiențele, reflecțiile interioare, credințele și sclipirile Creatorului pentru a vă forma identitatea.
Creați ceea ce
credeți a fi voi înșivă la nivel spiritual și fizic, prin percepțiile voastre despre voi înșivă și lumea din jurul vostru ?
Observați cât de atașați sunteți de descoperirile voastre
spirituale, de gândurile și credințele
pe care le aveți în legătură cu voi înșivă.
Este important să
permiteți descoperirilor voastre spirituale să vă inspire, să vă umple întreaga Ființă, chiar să
întrupați energiile care vă sunt revelate, purtându-le mai departe
ca pe un aspect al vostru, fără să credeți că aceasta este noua
voastră identitate completă.
Dacă percepția voastră despre voi înșivă ar fi să dispară, v-ați simți eliberați sau pierduți ?...
Prin contemplare
vă
puteți expansiona mintea, capacitatea de a-l
percepe pe Creator în voi, în timp ce vă eliberați de orice blocaje sau
limitări
care ar crea energii stagnante în creșterea voastră spirituală.
Nu mai am alte instrucțiuni sau linii directoare
pe care să le împărtășesc cu voi, pentru că știu că, prin contemplarea
voastră, veți descoperi perspective și intuiții care vă vor susține în transformarea
interioară,
eliberând atașamentele și perspectivele care produc
energii stagnante în voi.
Capacitățile voastre naturale se vor trezi în voi,
crescând pentru a vă ghida și
ajuta tot mai mult.
S-ar putea ca, în timpul meditațiilor
sau atunci când stați liniștiți, să doriți să faceți următoarea Afirmație
:
„Îmi fuzionez perspectiva în ceea ce privește identitatea mea cu vibrațiile lipsite de formă, Infinite,
mereu Prezente, ale Creatorului.”
În timp ce repetați această afirmație, în
tăcere, în interiorul vostru, imaginați-vă niște fire subțiri de Lumină multicoloră, care curg și se împletesc, intrând prin chakra voastră coroană din creștetul capului, curgând mai departe prin fiecare chakră a voastră
și apoi în Pământ.
Energia pe care o experimentați vine direct de la Creator, ea deține calitățile Creatorului, ale lipsei de formă, infinitului,
de a fi prezent și mereu schimbător.
Vă puteți imagina aceste fire de lumină sacre asemănătoare cu ADN-ul de Lumină al Creatorului, penetrându-vă și fuzionând cu Ființa voastră, în timp ce trezește aceleași calități în voi.
Această afirmație, vizualizare și conştientizare interioară poate fi practicată ori de câte ori doriți să susțineți mai profunda voastră
conexiune cu și exprimarea Creatorului.
În descoperirea Esenței
și a Adevărului vostru interior, percepțiile în ceea ce privește identitatea voastră vor cădea, în mod natural,
dezvăluind Adevărul Creatorului în
voi.
Onorez Divinul din voi,
Sunt prezent să servesc Creatorul din voi,
Lord
Melchizedek.
prin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu