PoVestea ZILEI (106)
(pentru)
17 februarie 2018
Noul AN Astrologic :
CÂINELE
de PĂMÂNT
din 16 februarie 2018
până în 4 februarie 2019
În fine, iată că reuşim să „spargem gheaţa” şi în
acest an, 2018, revenind la PoVestirile Zilnice (chiar dacă nu sunt zilnice...) cu cel mai „fierbinte” subiect al
Momentului : Trecerea în Noul AN Astrologic
(zis „Chinezesc”), cel al CÂINELUI
de PĂMÂNT.
După cum am precizat şi în Nota articolului precedent („Luna Nouă şi Eclipsa parţială de Soare din 15 februarie 2018...”), legat de acelaşi subiect (al Trecerii în Noul
An Astrologic), re-amintim acum că acest moment se referă, în esenţă, la
iniţierea unui Nou Ciclu Astronomic şi
Astrologic de 13 Luni Lunare (care durează, fiecare Ciclu, aproximativ 28
de zile şi jumătate – 28,5 zile terestre).
Pentru a fi şi mai exacţi în această privinţă, dacă
nu am făcut-o până acum, pe acest blog, acum precizăm faptul că acest tip de
astrologie (zisă „chinezească”, ce a fost detaliată în Zona Chineză) se referă
la calităţile specifice unui anumit an,
determinate de Momentul de Lună Nouă
de la începutul Anului (astrologic) respectiv.
De aceea, acest tip de astrologie este unul de tip
„statistică”,
referitor la caracteristici generale ale
unei anumite generaţii, corespunzătoare anului respectiv (de aceea se mai numeşte
şi „Astrologie
Generaţională”, a generaţiilor).
Şi atunci, de unde precizările legate de acest
„An”, care uneori par a fi foarte specifice ?
Aceasta vine, simplu, din detaliile oferite de Momentul de Lună Nouă al fiecărui An
Astrologic – care îşi transmite caracteristicile vibraţionale
întregului An, adică Ciclului de 13 Luni Lunare – cu un
maxim la un anumit moment dat (în acest caz, a fost pe 15 februarie 2018, ora 23.05 , ora României)
şi care generează o Astrogramă
(Hartă a Cerului privit de pe Pământ), cu elemente cât se poate de precise şi
concrete.
Iată de unde ar proveni, teoretic, toate acele
detalii cu care sunt pigmentate majoritatea „astrogramelor” din publicaţiile de tiraj de masă, compilate cu caracteristicile
specifice „zodiei animalului” respectiv, observate şi exprimate, de mii
de ani, de către chinezi.
În acest caz, al acestui An, se pare că Momentul de Lună Nouă (Luna
în conjuncţie totală cu Soarele) are loc în semnul zodiacal al Vărsătorului – aspect deja mediatizat şi
cunoscut...
Ceea ce a fost transmis mult mai puţin, pe
posturile media, mai ales în articole mult mai „specifice” şi competente, se referă la ASCENDENTUL Momentului (cel care, după cum precizam, îşi lasă
amprenta pentru întregul an, până pe 4
februarie 2019, orele 23.03 !...) şi care a fost, se pare, la 29 de grade în semnul Balanţei...
...Ceea ce înseamnă, în termeni generali, că puţin peste 50% are influenţă semnul
astrologic al BALANŢEI, iar ceva mai
puţin, spre 45%, influenţă prezintă
semnul vecin, al SCORPIONULUI.
Deja, doar din aceste câteva repere, putem trage o
primă şi scurtă concluzie : Câinele face parte din TRIUNGHIUL Astrologic de AER (este element fundamental de Aer,
chiar dacă Anul 2018 este unul de PĂMÂNT) ; Momentul de Lună Nouă are loc în Vărsător, care este un Semn de AER ; Ascendentul momentului, ce
lasă amprenta pentru întregul an, este situat în Balanţă (chiar dacă este spre graniţa cu semnul de APĂ al Scorpionului),
care este un Semn de... AER !
Concluzia, cred că deja o puteţi trage şi singuri,
dacă ne re-amintim că elementul AER
are o legătură directă şi fundamentală cu MENTALUL...
De aceea putem spune că, deşi nu este o
„exclusivitate”, una din zonele asupra căreia se va lucra în acest an, va fi zona mentală, cu instrumentul
corespunzător – Creierul („hard-ware”-ul).
Şi putem spune că se poate observa acest aspect,
căci deja am câteva „cazuri” care vorbesc, chiar în aceste zile, de „probleme
cu zona capului”, adică al creierului...
...Asta, apropos de „re-setarea computerului cerebral”,
de care vorbesc, în mod tot mai insistent, tot mai numeroase mesaje, pe care le
vom aminti şi noi, pe blog.
Pentru a nu lungi prea mult articolul (în
străduinţa de a fi cât mai precişi şi concişi, căci, odată cu trecerea
„timpului”, acesta devine tot mai preţios...), haideţi să oferim, direct, linkul la un articol foarte interesant ce vorbeşte chiar despre acest aspect – cel al „Anului (Tibetan) al Câinelui de Pământ (Sirius)” – cu elemente ezoterice, mult mai profunde
decât ideile generale, de astrologie generaţională, care au invadat media
oficială, în aceste zile.
Şi, la fel, folosim această ocazie pentru a puncta ceea
ce am dorit să realizăm încă de la începutul acestui An calendaristic şi
numerologic (2018), oferind link-uri către câteva
articole reprezentative despre ceea ce înseamnă, din perspective ezoterice,
acest foarte interesant an (care, numerologic, oferă vibraţia Numărului Maestru „11”... sau vibraţia dualităţii pure, inferioare
– funcţie de alegerile fiecăruia : 2 + 0 + 1 + 8 = 11 sau 1 + 1 = 2) :
- Maestrul
KUTHUMI : „2018 - Următoarea Etapă a Acensiunii” ;
- Emmanuel DAGHER
: „2018 – Anul Divinului Feminin” ;
- Jamie
PRYCE : „Energiile Ascensiunii din Ianuarie 2018” şi, de ce nu...
- ...„Anul 2018”
(din punct de vedere numerologic – „de pe Internet”...).
Am oferit doar câteva idei şi imagini a ceea ce
înseamnă acest an, poate mai detaliat decât de obicei, căci, spre deosebire de
alţi ani, acesta pare a avea cel mai mare
potenţial de până acum de a fi... „acel AN”, despre care, poate, se va
vorbi în zisa (h)istorie, ca fiind „Anul
Zero” (al Trans-formării)...
După cum spuneam, acesta este, deocamdată, doar un potenţial, care are şanse mai mari de
materializare, dar care – ca orice situaţie din Planul Fizic, pe această
Planetă a Liberului Arbitru, din acest Univers al Liberului Arbitru – acest potenţial
de pe Linia Temporală dominantă actuală poate fi foarte uşor modificat, funcţie de alegerile colective...
aspect pe care nimeni, nici măcar Fondatorii sau chiar Divinitatea nu-l poate anticipa, CU CERTITUDINE !
...Şi ce minunată pare a fi această in-certidudine,
cea care „pictează” Frumuseţea Vieţii, de A
fi Viu şi în Evoluţie, într-un Univers în care Programările de tip „robot” nu
prea funcţionează – şi care reuşesc „să dea peste cap” orice fel de Programe
şi Agende, chiar şi ale celor mai mari Archoni ai acestui Univers
!
Aşadar, minunaţi şi dragi prieteni, până la
următoare re-conectări – fie prin aceste PoVestiri,
pentru care am început să facem, iarăşi, „încălzirea pe teren”, fie prin alte
articole de gen asemănător – haideţi să
transmitem acestui AN 2018 Energia noastră de Iubire, Speranţă şi Încredere că,
iată, Zorii se pot ivi chiar Acum, în Noua Zi (de Lumină) atât de mult
aşteptată !
Cu acelaşi Drag
şi aceeaşi Bucurie enthuziasm-antă
(„en-Theos” – adică „cu
Dumnezeul din interiorul Fiinţei”),
MarYan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu