marți, 23 iulie 2019

Consiliul Siriusian prin Galaxygirl : Mesaj de la CONSILIUL SIRIUSIAN pentru Progresul Planetar (11 martie 2019).



Consiliul Siriusian
prin
Galaxygirl

Mesaj
de la
CONSILIUL
SIRIUSIAN
pentru
Progresul Planetar

(Traducere : Ctin Mihăilescu)

11 martie 2019 –





Nota MarYan :

După ce în cursul aceleiaşi zile de azi, 23 iulie, am postat un mesaj venit de la “Consiliul Arcturian (de Dimensiunea a 9-a)” (“Viaţa voastră anterioară”), revenim acum, în decurs de câteva ore, cu un alt mesaj, venit de la un alt “Consiliu”…

...De data aceasta unul Siriusian, denumit chiar aşa : “CONSILIUL SIRIUSIAN pentru Progresul Planetar” (evident, pentru progresul Ascensiunii Planetei noastre, Terra-Geea, împreună cu întreaga Umanitate).

Deşi mesajul anterior a fost mult mai scurt şi la obiect, acesta este mai complex şi elaborat, cumva mai aproape de noi, ţinând cont şi de faptul cum Siriusienii afirmă aici, în mod repetat, ideea “înrudirii” noastre galactice (şi, în fapt, la modul direct !), cu idei legate de Eveniment şi de Voal (deci, cumva, foarte “actuali”)...

...Însă, cel mai important pentru noi, considerăm că cel mai de valoare material este cel din ultima parte a Mesajului, în care aceştia ne expun un „EXERCIŢIU” (aşa îl declară ei, însă, în fapt, este o veritabilă MEDITAŢIE, în genul celor propuse de către Cobra), deci un Exerciţiu-Meditaţie de mare valoare practică, pentru care am considerat că este important ca să venim pe blog şi cu acest mesaj.

Iată informaţiile siriusiene (chiar dacă sunt la nivelul lunii Martie 2019) şi, mai ales, Meditaţia propusă de către aceştia :






Salutări, prieteni umani, suntem Consiliul Siriusian pentru Progresul Planetar.
Vă înconjurăm planeta cu o protecție plină de iubire.


Observăm procesul rapid de integrare și asimilare a energiilor superioare, ceea ce ne provoacă o justificată satisfacție.

Iubiților, este plăcerea noastră să ajutăm la dirijarea fluxurilor energetice benefice și transformatoare, către voi și planeta voastră, accelerând astfel Procesul Ascensiunii voastre.

Vedem cum Marile Schimbări devin din ce în ce mai integrate cu harul și ușurința maeștrilor care le țes, cu scopul și intenția de a vă ridica vibrațiile și conștiința.

Mereu vă asigurăm că ați făcut și faceți progrese în acest proces, dar, trebuie să spunem, în ultimele săptămâni aceste progrese au cunoscut o accelerare remarcabilă.

Fără îndoială, mulți dintre voi vă simțiți diferit în corpul vostru, pe măsură ce asimilați și integrați aceste energii și asta deoarece frecvența voastră de vibrație cunoaște o continuă ridicare.

Pe de altă parte, în ultimele zile ați și eliberat importante cantități de energie veche, care staționa în ființa voastră și care vă alterau posibilitatea de a trăi anumite percepții, mai rafinate și mai reformatoare.

Începeți să aveți tendința de a utiliza și valorifica mai mult din puterea universului care vă este pusă la dispoziție, de ea beneficiind, deocamdată, doar cei sunt suficient de înțelepți și capabili de a le percepe prezența.

Busola voastră interioară începe să lucreze mai bine și să vă indice mai corect calea spre locul unde v-ați propus să ajungeți. Urmați acea direcție, cu încredere ! Ea coincide cu direcția inimii voastre, a scopului sufletului vostru.

Mulți dintre voi vă simțiți la o răscruce de drumuri, și, pentru unii, viața pe care ați dus-o până acum devine nerelevantă, chiar anostă și plictisitoare. Nu vă mai satisface dorințele, idealurile, si nu vă mai alimentează speranțele.

Aceasta nu pentru că ați stagnat ci, dimpotrivă, ați ajuns pe un teren nou, necunoscut, unde, deocamdată, nu găsiți repere.

Priviți-vă cu calm și încredere prezenta situație și continuați să înaintați cu precauție, dar hotărât, spre lumina care va începe să se zărească la orizont.




Ați venit aici să slujiți și să învățați în acest proces, dar și să vă oferiți abilitățile, talentele, pasiunea, puterea voastră de a-i sluji pe ceilalți, căci aceasta nu este o slugărnicie ori înjosire ci un semn de Măiestrie.

Aceasta apare totdeauna în procesul evolutiv, când meschinăria, infatuarea și nepotrivita înțelegere sunt din ce în ce mai estompate.

Totul este consecință a creșterii nivelului vibrațional și, implicit, a conștiinței.
Voi și Pământul vă curățați de zgura și crusta închistării și a separării.
Acest proces va continua și se va amplifica, căci trebuie înlăturate multe straturi sedimentate în veacuri și vieți.


Suntem dornici să vă ajutăm, să vă împărtășim Cunoașterea și progresele noastre Ştiințifice în toate domeniile, unde noi am câștigat destulă notorietate și expertiză. O facem cu drag, cu iubire și necondiționat, căci știm că ne ajutăm frații și surorile plecate cândva pentru a experimenta în alte tărâmuri ale unversului.

Trebuie însă spus că și voi aveți ce împărtășii lumilor care vă așteaptă, căci, deși experiența voastră a fost grea și extrem de dificilă, ați învățat multe care, cu siguranță, pot fi utilizate de civilizații încă mai puţin avansate decât voi.

Acum, tot mai mulți dintre voi cunoașteți că mulți dintre noi au luat o formă umană pentru a fi jucători în acest moment foarte interesant.

Suntem “cu toții împreună”, după cum spune unul dintre cântecele voastre, care ne plac și pe care le ascultăm frecvent.

De altfel, o bună parte din muzica terestră este fascinantă și diversă.
Aveți atât de multe voci, atât de multe melodii minunate, pe care ați învățat să le popularizați prin tot felul de concursuri ori spectacole, încât și noi avem de unde alege.

Și noi iubim muzica, dragi prieteni.
Este modalitatea cea mai potrivită pentru a-ți exprima sentimentele și starea.

Multe experiențe de viață își găsesc exprimarea prin muzică.
De fapt, viața și viețile trăite alcătuiesc o frumoasă și impresionantă Simfonie, la care, cu fiecare existență, „compozitorul” mai adaugă o pagină sau măcar un solfegiu.

Frumusțea, dorul, iubirea, nostalgia, uneori resentimentele își găsesc o minunată exprimare în muzică.

Muzica este și un depozit în care istoria își depune evenimentele.




Noi, cei din CONSILIUL SIRIUSIAN pentru PROGRESUL PLANETAR, alături de rasele și civilizațiile pe care le reprezentăm, suntem indubitabil prietenii voștri, gata oricând să vă oferim ajutor și servicii într-o largă paletă de domenii.

Deși vi se pare dificil, noi vă asigurăm că nu este deloc greu să ne contactați.
Cel mai simplu și sigur mod de a ne contacta este prin meditație.

Flash-ul Trezirii totale se apropie și noi suntem gata să vă fim de folos.
Și pentru noi EVENIMENTUL va fi un moment înălțător și onorant, căci el va însemna practic momentul Marii Renașteri a Pământului și a civilizației aferente lui.

Vremurile se schimbă, dragilor, dar timpul regăsirii voastre este aproape.
Asta înseamnă și că tărâmul 5D este după colț, prieteni. Foarte aproape.

Vă veți simțiți fericiți, bucuroși și împăcați.

Veți spune cu o imensă bucurie :
Iată, a sosit clipa ! Îmi pare rău că nu am crezut suficient în ea! Prietenii noștri nevăzuți și sfinții nu ne mințeau când ne anunțau că vom trăi acest moment”.

Infuzați această idee în conștiința colectivă !

Vedem că mulți dintre voi sunt dornici să facă acest lucru.
Asta va ușura și va apropia momentul, iar voi veți avansa frumos, natural și rapid.

Succesele voastre sunt și succesele noastre și viceversa, pentru că într-adevăr funcționăm ca o singură entitate. Pentru unii dintre voi, această afirmație nu înseamnă nimic, sau cel mult o vorbă goală…

Neîncrederea aceasta o observăm uneori chiar la canalele umane prin care transmitem mesaje.

Pe undeva, asta se explică prin lunga carantină în care au stat Pământul și civilizația umană. Lunga perioadă o puteți numi “penitențăși aceasta v-a modificat până și structura AND-ului, „ajutați” de „prieteni” interesați.

Mă rog, cunoașteți povestea, n-o mai reluăm.




Este extrem de important ca această misiune să fie executată cu mare precizie și cu dragoste.
Și chiar așa se întâmplă. De aceea suntem noi atât de încântați !

În această chestiune, cea a EVOLUŢIEI și ASCENSIUNII voastre, a vorbit însuși PRIMUL CREATOR, care de obicei nu face referiri asupra oricărui eveniment ce se produce în unul din multele Universuri.

Este, oricum, o mare onoare și un motiv de puternică efervescență.

Noi, sperăm că și unii dintre voi, simțim urgența respirației Mamei Cosmice.
Simțim iminența flash-ului și înțelegem cu adevărat marea miză care nu ne permite nici măcar să gândim la un rezultat alternativ


În număr foarte important, noi suntem aici : în proximitatea voastră, în aer, în ape în și pe solul vostru.

Suntem cu toții aici pentru a vă ajuta.
O mulțime se află pe navele noastre spațiale.

Nu ne vedeți ? E normal, căci deocamdată nu ne-am sincronizat vibrațiile.
Dar procesul de ridicare vibrațională este în curs, în permamnentă creștere.
Când veți atinge nivelul necesar, ne veți vedea și atunci vă veți întreba cum de nu ne-ați văzut, căi noi nu eram „acolo, undeva”, ci aici !

Poate vi se pare că „batem apa-n piuă”, dar suntem tentați să ne imaginăm mereu cât de minunat va fi sentimentul și bucuria revederii. Căci fiecare dintre voi are un strămoș, un frate, o soră, un aspect corespondent în una sau mai multele civilizații ale universului.

Mulți dintre voi sunteți frații noștri plecați cândva să exploreze o parte a universului.

Nu vă amintiți ?
Nicio problemă, este explicabil, căci densitatea dimensiunii 3D nu v-a permis să vă amintiți.
Odată cu creșterea vibrației, Vălul va fi dat la o parte.



Când citiți aceste rânduri, puteţi faceți următorul EXERCIŢIU (MEDITAŢIE) :

- Întindeți brațul drept, închideți ochii fizici, și imaginați-vă cum brațul vostru se extinde în Univers, de unde culege energii vindecătoare.

- Umpleți mai întâi corpurile voastre energetice cu acele energii de lumină violet-strălucitoare, în primul rând stâlpul vostru energetic.

- Apoi, invitați respirația Mamei Divine în Ființa voastră.
Imaginați-vă cum o echipă de ființe galactice vindecătoare vin și vă înconjoară cu cristale vindecătoare care absorb toate energiile negative, radiind în locul lor energii pulsatorii de culoare violet, trimise de Mama Geea.

- Îmaginați-vă cum în mâna voastră dreaptă aveți un mare cristal care acumulează energiile trimise de Mama Geea. Pe măsură ce acest cristal superb, cu mii de fațete, se încarcă, el devine luminos iar din el răzbat melodii divin de frumoase.

- Simțiți cum lumina emanată de cristal vă înconjoară și vă pătrunde Ființa.
Un sentiment puternic de Iubire și Pace vă cuprinde.

- Ridicați mâna dreaptă spre Marele Soare Central, căruia îi transmiteți energiile din cristal și în care, în același timp, primiți energiile puternic luminoase ale acestui Soare.
Prin cristalul pe care-l țineți în mâna dreaptă, deveniți simultan un transmițător și un receptor de energii. În calitatea voastră de receptor, primiți energiile acestui Mare Soare.

- Întindeți mâna stângă spre centrul Pământului și imaginați-vă cum energia primită prin mâna dreaptă de la Marele Soare Central, acumulată în cristalul pe care-l țineți în mâna dreaptă, trece prin corpul vostru, ajunge în cristalele care vă înconjoară, de unde se îndreaptă spre Centrul Noului Pământ.

- Invitați pe frații voștri galactici să mărească fluxul luminos între Marele Soare Central și Centrul Noului Pământ, via corpul vostru.




Vreți să faceți acest exercițiu ? Vă rugăm !

Va fi un procedeu de integrare a voastră în fluxul energetic luminos universal care :

- vă va curăța corpurile de energiile negative ;
- vă va vindeca ;
- vă va crește frecvența de vibrație.
- în ființa voastră se va instala starea de sănătate fizică și psihică, de pace și de lumină.


Este foarte probabil ca în timpul acestui exercițiu, ori la sfârșitul lui, să simțiți cum vă curg lacrimi de bucurie, un sentiment de plinătate, ușurare și extaz vă va stăpâni ființa.

Veți trăi implicit un minunat sentimentnu sunteți singuri și că întregul univers vă transmite iubirea miliardelor de ființe care-l locuiesc.

Totul este viu, totul este conștiință, iar iubirea vă înconjoară pretutindeni.
Bucurați-vă de lumina codificată care vi se trimite.

Ca o mențiune : obișnuți-vă să beți mai multă APĂ, căci corpul vostru fizic are nevoie de ea pentru a se curăța. Apa nu este doar un fluid de antrenare a impurităţilor ori de transport al substanțelor fizice (nutrienți), dar și un canal energetic prin care se scurg energiile, se crează și se întărește câmpul electromagnetic, căci voi, în definitiv, suneți acumulări energetice.


Vă îmbrățișăm cu lumina iubirii noastre.

Suntem Consiliul Siriusian pentru Progresul Planetar și vă transmitem vouă și echipelor noastre de la sol iubire și încurajare.

Noi suntem Unul.

Pace în voi și în afara voastră !



prin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu