Al treilea Interviu la
FINDING VOICES Radio
realizat de : Maarten
Horst
la 5 octombrie 2014
Nota MarYan : După primele două interviuri realizate în Ianuarie 2014 şi Februarie 2014 de către Alkesh cu realizatorul emisiunii radio ET-First Contact Radio, Maarten Horst,
a urmat acest al treilea interviu pe data de 5 octombrie, care aduce precizări
preţioase legate de filmele documentare realizate de cei de la Galactis în
cursul anului 2014 : atât despre filmul „Conflictul din spaţiu” cât şi cel care deja a fost postat pe site-ul lor (şi pe blogul
nostru, la momentul respectiv), despre „Cronovizorul eteric”.
Dacă
nu aţi vizionat aceste filme documentare, vă invit să o faceţi acum (mai ales
primul dintre cele două), pentru a înţelege şi mai bine despre CINE şi CE este
vorba în acest interviu...
Cât
despre ALKESH şi partenerul
acestuia, SYRIAT, acum „pot depune mărturie” : după ce am luat
parte la prima conferinţă organizată de aceştia la Timişoara în data de 15
noiembrie 2014, nu mai pot spune că vorbesc din „ce am citit” sau din „ce a măsurat amicul (radiestezist)”...
Atât
energia pe care o transmit ei personal şi mai ales „din alte dimensiuni”, în
timpul conferinţelor, cât şi cea transmisă atunci când am dat mâna cu ei şi i-am privit
în ochi, ca de la „suflet la suflet” – toate acestea mi-au confirmat că Inima
mi-a transmis „corect” de la început, când am
simţit că pot avea încredere în ceea ce transmit aceştia, atât ca Informaţie, cât mai ales ca Energie, izvorâtă din Sursa plină de
Iubire a Inimilor lor, împletită cu o modestie şi bun-simţ care pur şi simplu
uimeşte şi emoţionează !...
...Şi
spun aceasta, gândindu-mă la „Echipa GALACTIS”
pe care am re-simţit-o atunci ca pe o bine-cuvântată re-conectare pe care o
aşteptam de mult...
De
aceea propunerile şi confirmările unor viitoare
colaborări (culminând cu organizarea prin „Asociaţia CESAN” a unei „Conferinţe
Galactis” la Echinocţiul de
primăvară a acestui an) au venit şi au curs cu maximă rapiditate – aspecte
pe care le voi detalia în postările viitoare,
din zilele următoare, despre Galactis şi conferinţele care au avut deja loc şi
care vor urma în scurt timp.
Deja,
„site”-ul Galactis, transformat în „Echipa Galactis”, tinde să devină pe zi ce
trece într-o adevărată „Mişcare GALACTIS”
– o mişcare în Sensul Evoluţiei Cosmice...
Dar,
până la detaliile promise, vă las să parcurgeţi informaţiile transmise de
Alkesh în acest al treilea interviu, eventual „condimentate” cu vizionarea
acelor documentare ale acestora pe care încă nu le-aţi parcurs (şi a căror
„colecţie completă” o vom realiza şi noi, pe blog, în scurt timp).
Aşadar,
audiţie şi vizionare plăcută !
MAARTEN HORST: Bine v-am găsit,
dragi prieteni din întreaga lume! Sunt Maarten Horst și vă vorbesc la emisiunea ET-FIRST CONTACT Radio, unde vă aduc știrile galactice de trei
ori pe săptămână. Astăzi am putea spune că vom
avea un interviu istoric cu nimeni altul decât prietenul meu, Alkesh! El a
postat acum o lună un nou film documentar : “Conflictul din spaţiu”.
Interviurile cu Alkesh sunt foarte speciale ;
până acum el a mai dat două interviuri [în ianuarie şi în februarie 2014],
în care a vorbit despre filmul “Cometa Ison. Evenimentul. Adevărul despre ele”, lămurind multe aspecte despre acest subiect pentru mulţi dintre
ascultătorii noştri. Cu aceasta, vreau să-ţi urez bine ai venit, Alkesh !
ALKESH: Bună, Maarten !
Bună seara tuturor celor care ne ascultă !
MAARTEN HORST: Într-adevăr, bună
seara tuturor, pentru că ne ascultă mulţi oameni din multe ţări şi asta este
ceva extraordinar, deoarece avem o audienţă internaţională foarte mare. Toţi simt ca informaţiile pe care le oferi
sunt foarte importante.
ALKESH: Sunt foarte
bucuros că oamenii manifestă interes şi ascultă acest interviu. Sper ca el să
fie unul dintre cele mai interesante pe care le-ai făcut vreodată.
MAARTEN HORST: Sunt sigur că aşa
va fi ! Simt deja acest lucru, pentru că informaţiile pe care ni le prezinţi
sunt unice, în felul lor. Iar dacă eşti pregătit, aş vrea să începem cu prima
întrebare.
Alkesh, aş vrea să specifici încă odată modul în care tu şi Syriat luaţi legătura
cu reprezentanţii siriusieni. Cum are loc contactul vostru cu ei? Cum vi se
transmit informaţiile? Ştiu, ai mai vorbit o dată despre aceste lucruri în
celelalte interviuri, dar cred că pentru ascultătorii noştri ar fi de mare
folos să audă din nou aceste explicaţii. Deci cum are loc contactul vostru cu
siriusienii? Ai precizat atunci că nu este vorba despre channeling.
ALKESH: În niciun caz nu
este vorba despre channeling. De altfel, în opinia mea, peste 95% din aşa-zisa informaţie pe care cei mai mulţi channelers
(N.MY.: Mediumi) o obţin este eronată, în sensul că ea
reprezintă fie un joc al imaginaţiei, fie o percepţie incompletă. Chiar
denumirea de channeling îţi arată că trebuie să te aştepţi
la ceva care este diluat, care este doar
o informaţie „canalizată”, adică o informaţie care pleacă de la sursă având o anumită structură, dar despre care nu se
ştie cât şi în ce fel va ajunge la destinatar.
De fapt, channeling-ul este o formă superficială de telepatie, care
se poate uneori transforma chiar într-o formă de mediumnitate. În mod cert, ea
depinde foarte mult de capacităţile celui care realizează şedinţa de
channeling. Aceste capacităţi se referă la o
anumită puritate a fiinţei, atât fizică cât şi subtilă, la un anumit rafinament interior, precum
şi la controlul ferm al minţii, deci
la echilibrul yin-yang al energiilor la acest nivel.
Dacă ai o minimă pregătire spirituală, poţi
să identifici destul de repede impostura sau fantezia care sunt
manifestate în acest domeniu al channeling-ului. În ultimii ani am observat o
adevărată inflaţie a celor care fac „channeling” şi care îşi prezintă plini de
veselie „producţiile”. Acestea variază de
la platitudini exasperante, până la fantezii uluitoare. În cel mai bun
caz ele reprezintă exerciţii de retorică, dar în niciun caz nu exprimă
adevărul. Imaginaţia bogată şi
interferența
mentalului provoacă multe probleme în expunerea realității. Mulţi dintre
channelers sau „telepaţi” pur şi simplu inventează, chiar dacă ei sunt siguri
că spun adevărul. Şi totuşi, de cele mai multe ori se dovedeşte că nu este aşa.
MAARTEN HORST: Asta este trist.
ALKESH: Într-adevăr.
Trist e faptul că mulţi oameni ascultă şi chiar cred, în bunele lor intenţii şi
în sinceritatea lor, ceea ce află de la aşa-zişii „chanellers”. A devenit de bon-ton să auzim că se
realizează „channeling” cu Sfântul Petru, cu Maria Magdalena, cu Cleopatra sau
cu Metatron. La fel, channeling-ul a înflorit şi în ceea ce priveşte
civilizaţiile extraterestre, el este la modă. Toate acestea sunt bune şi
frumoase, dar ele nu rezistă probei timpului şi nici probei bunului simţ. În
cele din urmă, cel care face channeling ajunge să creadă el însuşi în propriile
lui fantezii, ceea ce este cu atât mai grav, pentru că atunci limita dintre
imaginaţie şi realitate dispare.
Deci channeling-ul este o metodă dubitabilă,
care în cazurile fericite împrumută ceva mai multe procente din efectul de
telepatie. Dacă channeling-ul ar fi adevărat în întregime, atunci de ce s-ar
mai numi channeling?
S-ar numi telepatie,
deoarece informaţia ar fi percepută telepatic aproape fără greş. Dar,
bineînţeles, lucrurile nu stau deloc aşa.
Recunosc, există şi relatări de channeling cu o doză mai mare de adevăr, însă ele
sunt foarte rare. De obicei, acei channelers evită să se expună public.
În cazul nostru [al lui Alkesh si Syriat] –
pentru că asta m-ai întrebat – nu este
vorba despre channeling, ci despre contact
direct la nivel senzorial, mental și emotiv. Majoritatea contactelor pe care le avem se
realizează în planul eteric și în cel astral. Dimensiunile eterice şi astrale sunt subtile,
adică prin raport la dimensiunea fizică în care existăm cu trupurile noastre
din carne şi oase, ele nu se văd şi nu sunt perceptibile pentru majoritatea
oamenilor. Dar aceasta nu înseamnă că nu există.
Totuşi, chiar dacă te poţi dedubla cu corpul
eteric sau astral în mod conştient, aceasta nu înseamnă că vei contacta
obligatoriu o rasă de fiinţe extraterestre, dar în cazul nostru aşa s-a
petrecut. Mie şi lui Syriat ne este acum foarte clar de ce a fost şi este aşa,
întrucât ni s-a arătat aceasta. Dar putem spune de asemenea că sunt multe alte
fiinţe umane care au experienţe asemănătoare cu alte fiinţe extraterestre şi
chiar cu siriusienii din sistemul Sirius
A. Noi ştim foarte bine că foarte mulţi oameni au astfel de experienţe
extracorporale, chiar dacă ei nu vorbesc despre acestea din felurite motive.
Syriat şi cu mine realizăm contactul cu
siriusienii fie separat, fie împreună, în funcţie de necesităţi. În astfel de
momente, de cele mai multe ori apare ca un fel de „chemare”, în care simţi
intuitiv că eşti invitat, ori că se solicită prezenţa ta pe navă. Alteori
contactul se realizează chiar în camera în care ne aflăm fiecare; atunci, în
plan eteric sau astral apare una dintre fiinţele siriusiene care ne transmite
ceva şi cu care „discutăm” despre felurite aspecte. „Discutăm” este totuşi un
termen neadecvat, pentru că majoritatea informaţiilor sunt transmise atunci, ca
întrebări şi răspunsuri, în mod telepatic. Totuşi, uneori siriusienii folosesc
şi „vorbirea”, dar nu neapărat în sensul pe care îl cunoaştem noi, ci mai mult
simbolic. Atunci auzim anumite sunete de
intensităţi diferite, care completează transmisiile mentale precise şi pe
acelea de stări emotive. Totul se desfăşoară exact ca şi cum ne-am afla faţă în
faţă cu diferite persoane în planul fizic, dar fără a vorbi cu ele sau vorbind
foarte puţin. În această direcţie am fost miraţi să vedem că, deşi am repetat
toate acestea de mai multe ori, totuşi mulţi oameni care ne-au urmărit filmele
sau ne-au citit articolele nu par să înţeleagă deloc despre ce este vorba. Ei
încă ne întreabă, de pildă, ce „tip” de channeling folosim sau dacă totul se
petrece în timpul visului. Da, există şi astfel de situaţii, în care folosim
mai degrabă starea dintre vis şi realitate; atunci este ca un fel de glisare
conştientă fie în planul eteric, fie în cel astral şi, datorită rezonanței activate pe frecvenţa
navei siriusiene, realizăm contactul.
Uneori solicităm noi înșine aceste întâlniri şi, în
măsura în care ele sunt oportune, suntem întâmpinaţi pe nava-mamă Anais sau
suntem vizitaţi de un reprezentant siriusian.Trebuie totuşi să spun că astfel de contacte, deşi sunt relativ dese,
nu se realizează oricând vrem noi, ci depind foarte mult de starea noastră
interioară şi de cea fizică, precum şi de necesitatea problemei pe care vrem să
o ridicăm în discuţie.
Siriusienii nu fac niciodată ceva inutil. De
asemenea, ei nu repetă niciodată acelaşi lucru de două ori. Totul la ei se
bazează pe necesitate şi pe respectarea armoniei universale. Acţiunile lor se petrec pe principiul
minimei perturbări. Chiar şi întâlnirile noastre cu ei au loc în baza
aceluiaşi principiu.
MAARTEN HORST: Alkesh, trebuie
să spun că acum lucrurile sunt mult mai limpezi. Am însă o altă întrebare.
Lumea ar putea să întrebe: ce dovezi aveţi că ceea ce voi spuneţi este adevărat
şi ceea ce spun cei care fac channeling nu este adevărat? Poţi să lămureşti
acest aspect?
ALKESH: Această întrebare
este firească din partea celor care ne ascultă, care citesc articolele noastre
sau urmăresc filmele pe care le realizăm. Totuşi, nu tot ceea ce se spune prin channeling este lipsit de adevăr. Am
spus doar că procentul de realitate în channeling este foarte mic.
Dacă analizăm cu atenţie elementele redate
în şedinţele de channeling, observăm o platitudine uluitoare. Mereu sunt redate
aceleaşi elemente, mereu aceleaşi fraze stereotipe, mereu totul se învârte în
sfera generalului şi a lipsei de consistenţă. Practic vorbind, nu se spune
niciodată ceva concret, ceva cu adevărat valoros, precis, la obiect, ci totul
este în termeni de aşa-zisă „liniştire sufletească”. Chestia asta poate să
meargă o dată, de două ori, de cinci ori, dar nu la nesfârşit. Aceşti channelers, în marea lor majoritate,
par că aşteaptă fiecare să mai apară un element nou „pe piaţă”, pentru a-l
prelua imedia şi învârti fiecare după mintea lui. Un astfel de element
reprezintă o „pradă” bună timp de câteva săptămâni. Din nefericire, există
puţine astfel de elemente concrete, pentru că totuşi nu poţi să vii şi să spui
baliverne de orice fel, deoarece rişti să fii discreditat. În aceste condiţii,
toţi cei care fac channeling sunt oarecum precauţi şi atenţi pentru a nu spune
prostii mai multe decât este limita general acceptată. Atunci când apare ceva
nou, se nasc imediat „dezbateri” pe acea latură, până la uzura completă a
elementului respectiv. Adeseori e pur şi simplu ca şi cum ai bate apa în piuă,
e o pierdere inutilă de timp. În acele expuneri nu există niciun sistem de
referinţă, nicio bază sigură, decât poate o sursă care s-a pierdut în ceaţă,
fiind acoperită imediat de nesfârşite „comentarii”, mai mult sau mai puţin
pertinente.
În aceste condiţii, noi nu avem ce să
justificăm, deoarece ceea ce am avut de zis, am expus cu claritate şi chiar în
amănunt în filmele noastre. Cel care este bine intenţionat nu are decât să facă
o simplă comparaţie între ceea ce noi am dezvăluit în aceste filme şi ceea ce se spune în general pe scena „LightWorkers”-ilor.
Nu mă refer doar la complexitatea informaţiei, ci şi la ineditul ei şi la modul
în care ea se corelează. Aceasta ar trebui să fie de ajuns.
MAARTEN HORST: Alkesh, prietene,
vreau să-ţi spun că sunt foarte entuziasmat pentru că avem ascultători de
pretutindeni, din întreaga lume! Există un mare interes în legătură cu ceea ce
tu spui aici şi, în plus, informaţiile pe care le oferi sunt detaliate,
importante şi la obiect. Pentru că aşa este : mulţi channelers au într-adevăr
multă informaţie, dar aproape niciodată ei nu prezintă evenimente sau descrieri
concrete.
ALKESH: Nu doar că aceste
informaţii nu sunt detaliate, dar de multe ori ele nu sunt nici importante,
nici precise. Lucrurile sunt spuse mereu la modul general.
MAARTEN HORST: Exact! Şi trebuie
să-ţi spun, Alkesh… ţie şi de asemenea ascultătorilor noştri, că în acest moment aş zice că sunt patru
Servicii Secrete care ne ascultă. Ar putea fi NSA, ori CIA, ori…
ALKESH: Data trecută erau
două.
MAARTEN HORST: Da, dar acum sunt
patru. Orice persoană normală care ne ascultă emisiunea îşi arată adresa de IP
şi ţara de unde este, dar în cazul celor patru
scrie: „Necunoscut”. Deci aceste fiinţe necunoscute sunt aici şi le urăm bun
venit la educaţia noastră! Iată, Indigo Star ne scrie pe chat : „Poate
că vor învăţa şi ei ceva cu această ocazie, Maarten” şi într-adevăr,
acesta este şi ţelul nostru, astfel încât dacă îmi permiţi, Alkesh, aş vrea să
trec la următoarea întrebare.
Ai vorbit în ultimul tău film despre o fiinţă cauzală, al cărei nume este
Salash. Ce înţelegi prin fiinţă cauzală?
ALKESH: Aici problema se
complică puțin. Giganticul plan
de ajutorare a planetei noastre în această perioadă critică este asistat de la
nivele mult superioare, adică chiar şi din
planul aşa-numit cauzal. Dacă la nivelul dimensiunilor eterică şi astrală
se mai poate vorbi de formă şi de simţurile cunoscute, odată cu pătrunderea în planurile mental, supramental şi cauzal
situaţia este net diferită. Acestea sunt lumi sau universuri aproape
inconceptibile (de neconceput) pentru mintea umană obişnuită. Frecvenţa de
vibraţie a fiinţelor care există acolo este foarte înaltă, iar gradul lor de
înţelepciune este foarte mare. Pentru ele continuumul spaţio-temporal, aşa cum
noi îl cunoaştem, îşi pierde sensul şi se transformă oarecum într-un moment
actual perpetuu.
Astfel de fiinţe asistă şi coordonează
planurile civilizaţiilor extraterestre benefice foarte avansate, dar care
totuşi sunt mai apropiate de planul fizic. În cazul siriusienilor, noi
cunoaştem două fiinţe cauzale care sunt implicate în planul de acţiuni vizând
Pământul: mă refer la Nagal
şi la Salash.
Despre Nagal am amintit. Salash ni s-a
revelat la începutul acestei primăveri, alegând fie un corp de fiinţă siriusiană dintr-un eşalon superior de conducere,
fie venind în corp de lumină. În al
doilea caz, el apare ca o stea ce
luminează puternic, având multe raze, iar transmisia se realizează
telepatic, instantaneu, direct în sfera mentală, într-un mod foarte viu,
complex şi însoţit de imagini, stări, emoţii, care sunt foarte nuanţate. Este o
descriere săracă, dar reprezintă totuşi un punct de plecare pentru cei care
sunt interesaţi să experimenteze.
(Nota MarYan : În acest moment vin cu precizarea că „planul cauzal” sau „dimensiunea cauzală” este ce-a de a 6-a dimensiune din cele 12 ale Universului,
în care funcţionează „corpul cauzal” al oricărei fiinţe a acestui Univers, şi
care reprezintă cel de-al 6-lea nivel
din cele 6 corpuri „mai dense” ale Fiinţei umane, din sistemul propus de
Fondatori şi expus de mediumul lor, Sal
Rachele : fizic, emoţional,
mental, astral, eteric şi cauzal.
De
aceea, Salash, în corp cauzal fiind, uneori se arată celor de la Galactis în Corp Eteric Christalin de Lumină,
acesta fiind corpul imediat „inferior” – adică „mai dens” – faţă de cel cauzal...
Cu
această ocazie fac precizarea că susţin şi eu ceea ce Alkesh a expus în
privinţa „channeler”-ilor de pe Pământ, din prezent.
...Şi
atunci, cum de tocmai am amintit de sistemul „venit” în această formă tot sub
formă de „channeling”, printr-un medium, Sal Rachele ?
Răspunsul
este dat atât de verificările succesive
realizate de mai multe persoane care „au măsurat” veridicitatea informaţiilor
transmise prin Sal – aşadar, „amicul radistezist” nu este singurul care a
confirmat, de nenumărate ori, veridicitatea informaţiilor Fondatorilor,
transmise prin Sal – cât şi din percepţiile
personale, cu ocazia celor două
evenimente-workshop-uri ale lui Sal, pe care i le-am organizat la Braşov în
anii trecuţi, şi unde am avut ocazia SĂ
SIMT PE VIU autenticitatea vibraţiilor transmise prin acesta, atât în channeling-uri, cât şi în Meditaţii.
Inima a transmis foarte ferm Mesajul de
autenticitate, iar acesta este
dincolo de orice alte argumente şi păreri – de aceea vă invit şi pe fiecare
dintre voi SĂ SIMŢIŢI mesajele lui Sal,
şi nicidecum doar „să le credeţi” sau nu...
În
schimb, „cercetând” atâtea alte materiale de „channeling” de pe Net, am simţit,
iar „amicul radiestezist” a confirmat de fiecare dată că multe mesaje care sunt postate pe bloguri „de spiritualitate” –
inclusiv bloguri cunoscute şi foarte accesate şi de voi, cei care citiţi acum, aici
– sunt pur şi simplu „literatură” de tip
„poezie”, exact cum afirmă Alkesh, la modul general...
Am
fost tentat de câteva ori să intervin şi să fac apel la atenţia voastră în
privinţa mesajelor transmise de nu ştiu ce „măreţe entităţi” care ar fi
„sufletele-perechi” ale unor „mari entităţi ale Universului”, şi care sunt
intens accesate din „blogosfera românească” – însă, până la urmă am lăsat pe seama intuiţiei fiecăruia această
„dez-văluire”, căci, în nici un caz nu dorim să intrăm în „polemici” de
genul „e adevărat ori ba”...
De
aceea, folosesc ocazia să vă re-amintesc că, odată pătrunşi pe bloguri şi site-uri de acest fel, în care „informaţia
alternativă” este abundentă şi greu de verificat în mod convenţional, nu vă
rămâne decât Instrumentul
DISCERNĂMÂNTULUI, pentru a şti să faceţi distincţia între informaţiile
reale şi cele, voit sau nu, false, între „channeling
de paradă” şi „mesaje autentice”...)
MAARTEN HORST: Da, înţeleg.
Acum, înainte să continuăm interviul, propun să avem un scurt intermezzo
muzical. Totodată aş vrea să anunţ că tu vei posta un alt film la sfârşitul lui octombrie sau începutul lunii noiembrie, iar după acel documentar va urma de asemenea un alt interviu cu tine.
Aşadar, să ascultăm acum o frumoasă piesă
semnată de Indra. Melodia face parte din albumul „Signs” (2005), iar numele ei este „Telos”.
Se ştie că Telos este unul dintre oraşele cele mai importante din interiorul
gol al Pământului. Nu plecaţi, ci rămâneţi pe recepţie, deoarece Alkesh şi cu
mine vom continua să discutăm despre filmul „Conflictul din spaţiu”. Ascultăm acum „Telos” de Indra.
[„Telos” – INDRA]
MAARTEN HORST: Da, dragii mei
prieteni, aceasta a fost o minunată piesă a lui Indra, intitulată „Telos”.
Acum, Alkesh, aş vrea să trecem la următoarea întrebare, pentru că avansăm din
ce în ce mai adânc în materialul filmului. Deci: în ceea ce priveşte nava-mamă
Anais, trebuie să recunoşti că este
destul de neconvenţional să auzim că voi „discutaţi” cu o navă spaţială.
Conceptul este cunoscut, este prezentat în unele filme sau în cărţile SF. Tu
spui însă că este o realitate. Cum
vorbiţi cu nava-mamă?
ALKESH: Contactele
directe cu siriusienii înseamnă rareori discuţii prin viu grai. De fapt, atunci
când „vorbim”, aceasta este ceva simbolic, deoarece aproape toate transmisiile
sunt directe, la nivel mental, telepatic, deşi în unele cazuri noi vedem buzele fiinţelor siriusiene – de
pildă, la Amun – cum se mişcă, însă în majoritatea
timpului nu se aud sunete care provin din rostire verbală. O „discuţie” cu Amun
sau cu o fiinţă siriusiană, ori cu nava-mamă Anais este ca un amalgam de
sunete, emoţii şi imagini transmise telepatic, ca o melodie sublimă. Atunci când nu înţelegeam ceva din ceea ce ne era
arătat şi explicat, fluxul informaţiilor se oprea şi întreaga „melodie sublimă”
se diminua cumva, iar frecvenţele de
vibraţie se „îngustau” şi ele până la limita la care le puteam percepe.
Vocea siriusienilor este pe tonalităţi
multiple, dar totuşi sună ca un întreg. Pot să descriu corzile lor vocale ca fiind pe trei nivele: cel de emisie joasă,
cel audibil şi cel de emisie înaltă. Tonalităţile joase nu se aud, ci mai mult
se simt, pe când cele înalte par că se înfig direct în minte, ca un sfredel. În
cazul lui AMUN, atunci când vorbeşte ochii ei privesc direct în ochii tăi, iar
când auzeam cu urechea anumite sunete, simultan remarcam o stare specifică,
determinată de frecvenţele joase, care nu se aud. Întreaga emisie subtilă se direcţionează pe domeniul frecvențelor foarte înalte. Mă miram cum era
posibil ca o fiinţă să vorbească în acest fel, mai ales că părea că nu respira.
Sistemul anatomic al siriusienilor este
atât de perfecţionat, încât practic nu vezi dacă ei respiră. De asemenea, ei deschid gura doar atunci când spun
câteva cuvinte importante audibile, dar în rest mimează, ca atunci când
ar murmura o melodie.
Totuşi, în cazul „discuţiilor” cu nava-mamă Anais, desigur că nu se pune
problema ca ele să aibă loc prin viu grai. Nava-mamă
este de fapt o ființă-constiință foarte evoluată, dar despre acest subiect
voi vorbi în episodul 2 din seria TERRA
GALACTICA.
„Conversaţia” cu Anais are loc de obicei în
aşa-zisa „cameră de primire”, care este în
planul eteric superior al navei şi are loc în mod telepatic. Dar aceasta nu
este neapărat o regulă. „Discuţiile” cu Anais au de asemenea loc şi în alte
spaţii ale navei, în funcţie de necesităţi şi de ceea ce urmează să ni se
explice.
Imaginile şi stările le percepem în câmpul conştiinţei şi al mentalului
nostru, cumva în partea din spatele
capului, mai ales atunci când este vorba despre imagini. Uneori Anais ne exemplifică anumite situaţii sau
evenimente, proiectându-le chiar în spaţiul încăperii ori pe un perete al
acesteia. Ea este o prezenţă subtilă de natură feminină foarte
delicată şi cu un fin simţ al umorului, care ne conferă sentimentul atenţiei şi al învăţăturii unei
mame, însă la o dimensiune mult expansionată.
Nava-mamă
este precum un gigantic organism viu, structurat pe mai multe dimensiuni ale
existenţei
: fizică, eterică şi astrală. Însă fiinţa care o defineşte şi o întrupează
este o fiinţă din planul cauzal. De fapt, acesta este chiar principiul
de formare şi construcţie a navelor-mamă siriusiene, aşa după cum ne-a fost
arătat.
Deci nu auzim vreun calculator vorbind, ca
în filme. Anais ne transmite ceea ce are
de transmis numai telepatic, dar uneori auzim și silabe sau cuvinte rostite, atunci când dorește să accentueze
ceva anume.
Este mult mai direct, mai viu şi mai precis decât orice exprimare verbală. Cred
că este clar ceea ce am explicat.
MAARTEN HORST: Este realmente
fascinant ceea ce ne spui, Alkesh şi cred că îi fascinezi de asemenea şi pe
mulţi dintre ascultătorii noştri cu aceste informaţii!
Aş vrea acum să mergem mai departe cu
întrebările mele şi răspunsurile tale. Spuneai că în discuţiile cu Amun şi cu
alte fiinţe siriusiene folosiţi, uneori, vorbirea. E adevărat că tu deja ai
amintit ceva despre aceasta, însă vrei
să dezvolţi puţin acest subiect, despre felul în care vorbiţi cu siriusienii ?
ALKESH: Observ că eşti
interesat în mod deosebit de acest aspect.
MAARTEN HORST: Aşa este şi cred
că şi ascultătorii noştri sunt.
ALKESH: Cel mai adesea sunt combinaţii de cuvinte rostite şi
stări, emoţii şi imagini transmise. În plan subtil percepţiile au o natură
mult mai rafinată, având la bază o materie aşa-zis mai elevată, iar frecvenţele
energetice se transmit mult mai limpede şi mai uşor. De aceea şi trăirile sunt
mult mai fidele, mai precise şi totodată mai nuanţate.
Dar indiferent sub ce formă se realizează
aceste „discuţii” cu ființele siriusiene, care au loc față în faţă, transmisiile
de la ele sunt făcute mereu într-un ritm calm, egal, aş zice chiar monoton.
Emoţiile pe care ei ni le transmit atunci nu sunt neapărat intense, ci foarte
complexe. Siriusienii ne transmit totul
într-un mod continuu şi monoton, fără inflexiuni sau vârfuri energetice,
tocmai pentru ca să se păstreze permanent capacitatea noastră de a primi
informaţiile respective.
În planurile subtile, atunci când datorită
conjuncturilor create apare o emoţie
puternică, ea se reflectă precum un „puls” energetic în corpul nostru
subtil. Un astfel de „vârf energetic” ne scoate de obicei din planul respectiv
şi ne proiectează într-o structură mai stabilă, care este inferioară, adică în
trup. Cu alte cuvinte suntem „traşi”
atunci înapoi în planul fizic. Eu cred că aproape oricine a experimentat
aceasta. Visele sunt un exemplu bun, pentru că mulţi au remarcat faptul că
atunci când intervine o trăire foarte puternică, de exemplu o stare de fericire
intensă, ea durează de obicei puţin timp. Motivul este simplu: impactul energetic destabilizează fluxul
conştiinţei în acel plan subtil şi atunci conştiinţa revine acolo unde este
obişnuită să fie, adică ataşată trupului. Ea revine deci în planul fizic.
În astfel de cazuri, adeseori ne trezim brusc din somn.
Tocmai de aceea, siriusienii ne vorbesc egal, cu aceeaşi intensitate; nu
sec, ci monoton, pentru a
evita ieşirea noastră din plan subtil, ceea ce ar duce la întreruperea
discuţiei.
Aici însă aş vrea să fac nişte observaţii
importante, dacă tot a venit vorba.
MAARTEN HORST: Desigur!
Continuă, prietene!
ALKESH: Există un plan complex iniţiat de siriusieni
în urmă cu mai multe luni, care implică realizarea
contactului individual cu ei. Pentru aceasta, siriusienii deja au început
să-şi coordoneze corpul lor din planul eteric, astfel încât noi să-i putem
vedea, simţi şi chiar vorbi cu ei. Această coordonare are scopul de a se
apropia cât mai mult de starea noastră existenţială, pentru a uşura contactul
dintre noi şi ei.
Nu este deloc simplu pentru nişte fiinţe
foarte rafinate şi evoluate, aşa cum sunt siriusienii, să ia contact cu
fiinţele umane care au un corp fizic alcătuit dintr-o materie dură, grosieră.
Datorită ignoranţei, mulţi oameni solicită chiar cu un fel de impertinenţă
acest contact, chipurile „pentru a avea dovezi”. Ei uită însă că siriusienii
sunt nişte fiinţe extraordinar de rafinate, de elevate şi de nobile, care în
plus nu sunt cu nimic obligate să facă oamenilor pe plac, numai pentru că aşa
vor aceștia. Tocmai de
aceea ei preferă contactul cu noi,
oamenii, în planurile eteric şi astral, deoarece atunci totul este mult mai
uşor şi mai firesc pentru că se petrece în dimensiunea subtilă eterică sau în
cea astrală, care este naturală pentru ei și în care ei există.
Oamenii uită prea repede că, pentru a realiza un contact cu o fiinţă
extraterestră, prima condiţie este aceea că trebuie să existe compatibilitate şi rezonanţă energetică între
condiţiile de existență ale celor două rase: cea umană și cea extraterestră.
Lucrurile devin cu atât mai dificile atunci când una dintre aceste rase
subzistă într-un plan grosier – de pildă planul fizic (cazul omenirii), iar
cealaltă rasă se află într-un plan subtil al manifestării – de pildă planul
eteric sau astral (cazul siriusienilor). În asemenea condiţii, chiar şi
perceperea subtilă a prezenţei fiinţelor extraterestre elevate devine o
problemă pentru oameni. Ei nu le pot
vedea, nu le pot atinge şi de aceea afirmă că aceste fiinţe extraterestre nu
există. La fel spun şi furnicile despre noi, oamenii : pentru ele, noi nu
existăm.
Tocmai de aceea siriusienii ne-au transmis
că nu trebuie să ne cramponăm de ideea că ei vor veni cu navele pe cer. Nu trebuie să-i căutăm neapărat „la
verticală”, uitându-ne mereu după navele lor cosmice pe cer, ci mai curând să fim atenţi „pe orizontală”, deoarece
ei au decis că vor apărea efectiv lângă noi.
Acesta este motivul pentru care ei își pregătesc corpurile lor eterice pentru a putea să
realizeze acest contact cu noi. Modul în care vor face aceasta este treaba lor,
este tehnologia lor ; noi trebuie doar să fim „la înălţime”,
pentru a susţine aşa cum trebuie aceste contacte epocale cu ei.
Din câte ne putem da seama, cel mai probabil
este că, pentru a realiza astfel de
contacte individuale, siriusienii vor folosi cronovizoarele lor eterice. Întrucât aproape în fiecare
sală din nava-mamă Anais există câte un cronovizor ce poate fi activat şi
întrucât el reprezintă un dispozitiv ce face posibilă deplasarea
spaţio-temporală, pentru siriusieni va
fi foarte uşor să ne acceseze individual oricând doresc aceasta prin
intermediul unui astfel de dispozitiv, cu condiţia ca noi să fim pregătiţi în această
direcţie.
Aici este însă ceva de remarcat. Prezenţa
navelor extraterestre pe cer (ale siriusienilor sau ale altor civilizaţii din
alianţa benefică extraterestră), care au determinat apariţia pe Net a
nenumărate videoclipuri cu lumini, OZN-uri şi fenomene aşa-zis stranii, a fost
făcută doar pentru a obişnui într-o anumită măsură opinia publică cu astfel de
apariţii.
Actualmente,
însă, s-a ajuns la un fel de saturaţie în această privinţă. Toată lumea
fotografiază şi filmează OZN-uri luminoase sau nu, având forme mai mult sau mai
puţin ciudate, toată lumea se întreabă la nesfârşit dacă o fi sau nu o fi
adevărat… dar atât. Până în prezent
nu s-a avansat dincolo de acest prag.
De la acest nivel și până la aterizarea
efectivă a navelor siriusiene pe sol, pentru realizarea contactului cu omenirea
aşa cum îşi doresc şi îşi imaginează mulţi oameni, este însă o distanţă care
deocamdată e destul de mare. Noi ştim că siriusienii
vor face aceasta, dar nu acum, deoarece omenirea s-ar panica şi totul ar putea
degenera într-o manifestare complet necontrolată şi chiar stihinică a
naturii umane ignorante.
Siriusienii vor veni în acest fel numai după ce oamenii vor fi deja obişnuiţi
cu forma corpului lor, cu trăsăturile şi energia lor specifică, cu modul lor de
a comunica. Toate acestea necesită însă o anumită pregătire.
Tocmai de aceea s-a adoptat planul contactului individual al
fiinţelor umane, care deşi este foarte complex, dificil şi va dura mai
mult, totuşi – după cum ne-a spus Amun – el este imbatabil. Siriusienii se
bazează în această direcţie pe capacitatea şi dorinţa fiinţelor umane de a iubi,
deoarece tehnologia mai poate fi obstrucţionată, cunoaşterea mai poate fi
manipulată, dar inima şi sentimentul pur
al omului, nu. Oamenii, în esenţa lor, chiar simt nevoia să iubească,
deoarece ei au în ei acest instinct nativ – i-am putea
zice – de a iubi.
De fapt, tocmai acest aspect este cel care
ne salvează pe noi, oamenii, de la distrugere. Altfel, întreaga planetă şi
omenirea însăşi ar fi fost deja supuse, de mult timp, la teribile încercări, ce
ar fi putut chiar extermina totul, prin necesitatea de compensare karmică. De
aceea, aș putea spune că Iubirea este singura energie şi cea mai
deranjantă pentru reptilieni, pentru că ei nu au această capacitate de a
iubi, nu pot acoperi această frecvenţă.
Prin urmare, dacă fiinţele extraterestre benefice creează legături solide de iubire
cu noi, atunci reptilienii nu vor mai putea face nimic, nu vor mai avea
nicio influenţă, pentru că ei nu au cum să blocheze aşa ceva.
Astfel, rând pe rând, fiecare fiinţă
umană care rezonează cu aspectele extraterestre va fi scoasă practic din starea
de transă negativă, care a fost indusă de reptilieni şi pusă într-o stare de
transă pozitivă, ca trăire interioară, graţie acestor contacte de natură
individuală, care au fost deja iniţiate de siriusienii benefici originari,
adică de siriusienii din sistemul Sirius A.
(Nota MarYan : aceasta este exact ideea de care am amintit şi în ultimele articole,
o serie legată de „Sărbătorile de Iarnă”,
în care insistam tocmai pe necesitatea „Ieşirii
din MATRIX”-ul în care reptilienii şi controlorii lor, archonii, au
introdus Omenirea de mii şi zeci de mii de ani, şi în care „rezolvarea” constă,
simplu, în „ieşirea din minte”şi
„re-intrarea în Simţire”, adică în Spaţiul
Sacru al INIMII...)
MAARTEN HORST: Este o colaborare
minunată şi asta este de fapt ceea ce mulţi oameni aşteaptă, adică o explicaţie
pertinentă în acest sens. Alkesh, trebuie să ştii însă că, în timp ce vorbeai…
ALKESH: Ce s-a întâmplat?
MAARTEN HORST: …sunt foarte
mulţi oameni care ne ascultă din toate colţurile lumii, însă numărul Serviciilor Secrete a crescut :
acum sunt nouă ! Ei bine, avem şi o dedicaţie pentru acele resorturi ale
puterii: ei pot învăţa de la noi, pentru că aici este o şcoală bună. Ţelul emisiunii
noastre este acela de a împărtăşi
ultimele ştiri galactice şi trebuie să vă spun că ceea ce Alkesh ne dezvăluie
aici sunt într-adevăr ştiri galactice. Mă gândesc ca după realizarea Primului
Contact (dintre omenire şi reprezentanţii civilizaţiilor
extraterestre benefice) îmi voi continua munca şi voi avea ca invitat o fiinţă
siriusiană cu corp fizic, ori una din Pleiade sau Arcturus, stând chiar
aici în cameră, lângă mine !
Ei bine, Alkesh, suntem deja la a şasea
întrebare şi mai avem multe până la sfârşit, însă avem permisiunea de a rămâne
mai mult de două ore, adică decât era prevăzut iniţial pentru acest interviu.
Aşadar, nu avem motive să ne facem griji.
ALKESH: Asta e foarte
bine! Înseamnă că pot explica şi alte lucruri.
MAARTEN HORST: Bineînţeles! Aşa
că, dacă eşti de acord, aş vrea să trec la următoarea întrebare. I-ai menţionat
pe reptilieni, poate este momentul potrivit să mutăm acum discuţia spre ultimul tău film, „Conflictul din spaţiu”. Am remarcat
logo-ul foarte frumos şi inspirat, cu sigla
Galactis, alături de logo-ul deja binecunoscut al Esoteric Golden Spirit. Înţeleg că cele două canale reprezintă de
fapt site-ul galactis.net. Trebuie
să-ţi mărturisesc că ceea ce produceţi este ceva de excepţie, ca şi
informaţiile pe care le furnizaţi, care sunt uluitoare.
ALKESH: Mulţumesc!
MAARTEN HORST: Este un umil
compliment din partea mea. Însă vreau să-ţi spun că ceea ce faceţi este cu adevărat unic pe Internet.
ALKESH: Este ceea ce
ne-am propus : să împărtăşim oamenilor informaţia care ne este oferită nouă [de
către siriusieni].
MAARTEN HORST: Într-adevăr. Iar
această informaţie este unică în felul ei şi are ca scop educarea fiinţelor
umane, scop pe care îl urmăresc şi eu. Uite, de exemplu, acest ultim film pe
care l-ai realizat. Din punctul meu de vedere explicaţiile date în el au fost foarte clare. Un element însă m-a
surprins şi totodată m-a intrigat şi aici te-aş ruga să detaliezi puţin mai
mult, dacă vrei. Mă refer la A-nais,
cealaltă „dimensiune” a navei-mamă
Anais.
ALKESH: Manifestarea polară a navei-mamă siriusiene
îşi are originea în însăşi structura ei, în felul în care ea a fost concepută.
Pentru a înţelege aceste lucruri trebuie înţeleasă mai întâi realitatea
Conştiinţei Universale, care cuprinde totul. O regăsim pretutindeni, manifestată
în diferite grade de subtilitate, chiar şi la nivelul materiei „amorfe”. De
aceea am făcut referire în film la viaţa corpurilor cereşti, la felul în care
ele există şi sunt animate în spaţiul cosmic.
Lucrurile sunt la fel şi în cazul navei-mamă
Anais. Totul în lume are la bază dualitatea. Un întreg coeziv şi coerent are la bază echilibrul între două tipuri de
energii: cele solare, emisive, dinamice, masculine, simbolizate de semnul
(+), şi cele lunare, receptive, pasive, feminine, simbolizate de semnul (-).
Navele-mamă
sunt gigantice şi se aseamănă cu nişte planetoizi. Structura şi concepţia
lor este foarte complexă şi are la bază,
de asemenea, dualitatea energetică (+/-). În cazul lor, însă, aceste energii foarte mari sunt şi conştiente. Cu alte cuvinte,
este aceeaşi fiinţă cauzală care întrupează nava, dar care se manifestă diferit
în funcţie de necesităţi. Pentru nava-mamă siriusiană, ANAIS reprezintă aspectul feminin,
iar A-NAIS (accentul aici este pe
prima silabă) reprezintă aspectul masculin.
Chiar și pentru noi a fost o surpriză veritabilă atunci
când am înţeles acest lucru. Aceasta s-a petrecut chiar din momentul în care am
pătruns în navă, pentru că am simţit imediat starea modificată a întregii nave.
Era o stare solară, care impunea dinamism, focalizare, concentrare şi acţiune
eficientă. Nu mai simţeam, ca până atunci, starea învăluitoare şi degajată cu
care ne primea Anais de obicei, ci în jurul navei se simţea un câmp de
solaritate, ceva în genul unui rege care îşi conduce armata. Deşi era tot frecvența specifică a lui
Anais, ea era totuşi o frecvenţă masculină.
Atunci bătălia deja se terminase. În jurul
navei erau numai rămăşiţe: bucăţi de materie neagră, ca un fel de rumeguş ars,
contorsionat. Era un câmp imens de astfel de bile. Părea că navele reptiliene
fuseseră pur şi simplu fărâmiţate. Siriusienii au absorbit toată energia
acestora, lăsând în urmă doar neutroni. Însă, aşa după cum A-nais ne-a
specificat, fiinţele din acele nave de
atac au fost teleportate fie pe alte nave (nu ni s-a spus însă pe ce fel de
nave sau ale cui nave erau acelea), fie
au fost teleportate pe alte planete învecinate ; alţi reptilieni au fost teleportaţi mult mai departe
(cei care aveau capacitatea să reziste la asemenea teleportări lungi). În
momentul în care fiinţele reptiliene erau absorbite şi teleportate, nava lor
materială suferea un fel de implozie şi devenea ca un fel de rumeguş metalic,
precum o bilă de popice, neagră şi lipsită de orice viaţă sau energie eterică; un
conglomerat de neutroni vlăguiţi. Au rezultat zeci de milioane de astfel de reziduuri materiale moarte.
În felul acesta reptilienii au fost împrăştiaţi, însă nu doar în spaţiu, ci chiar şi
în timp. Această vastă şi teribilă acţiune a fost făptuită cu
ajutorul unei alte civilizaţii extrem de avansate, care sunt arcturienii.
De altfel, așa după cum aveam să
aflăm mai târziu, arcturienii au fost
prezenţi în câmpul bătăliei pe una dintre cele 4 nave sferice din jurul lui
Anais şi anume, pe cea de culoare maronie.
MAARTEN HORST: Da, înţeleg. Aş
vrea să trec la următoarea întrebare, care se leagă de răspunsul pe care tocmai
l-ai dat. Este extraordinar! Deci ai văzut câmpul bătăliei cosmice, ai văzut
acea luptă teribilă. Alkesh, poţi să mai detaliezi puțin în acest sens? Unii
cred despre filmul vostru că este o versiune a lui „STAR
WARS” (N.MY.: „Războiul Stelelor”), însă modul
inteligent în care este făcut și detaliile pe care tu le-ai oferit îl situează, în opinia mea,
la o mare distanță de acest gen de
filme.
ALKESH: Da. Genul acesta
de comparații survine atâta
timp cât ființa umană nu are
capacitatea de a verifica ea însăși aceste adevăruri. În plus, cine și de ce ar pierde atâta
timp și energie, cine ar
face atâtea eforturi pentru a realiza astfel de filme, care prezintă în mod
corelat informațiile complexe, dacă
acestea nu ar fi adevărate?
Noi am văzut detaliile bătăliei, însă atunci
ne aflam în afara acelui câmp energetic care înconjura zona respectivă. Am
vorbit despre el în film. Da, am văzut
cele două flote gigantice de nave, ale siriusienilor şi ale reptilienilor
şi acoliţilor lor. Aşa după cum am spus în film, la început nu puteam pătrunde
prin acel câmp de forţă. Apoi, la încercările ulterioare ne-am dat seama că nu
trebuie să forţăm intrarea dincolo de acel câmp, ci să ne lăsăm cumva absorbiți de el. Însă acest lucru
nu a funcţionat decât atunci când ne-am referit strict la capacitatea mentală;
nu la cea eterică, nici la cea astrală, ci doar
la cea mentală – cu alte cuvinte, atunci când am activat corpul nostru
mental.
Procedând aşa, acea „plasă” energetică ne-a atras şi ne-a trecut dincolo. A fost
ca o translaţie. Imediat după aceea am receptat telepatic întâmpinarea lui
A-nais, care s-a prezentat foarte simplu, direct şi cu o extraordinară forţă: „Sunt A-nais”, transmițându-ne după aceea
semnificaţia acestei uşoare modificări în denumirea navei. Într-adevăr, este o
asemănare cu filmele din seria „Star Wars”
şi chiar am vorbit despre aceasta în cadrul filmului nostru, însă nu înseamnă
că nu reprezintă adevărul curat.
MAARTEN HORST: Ok, acum are pe
deplin sens. Mulţumesc, Alkesh, pentru acest răspuns frumos şi clar! Cred că
acum e timpul pentru o nouă pauză muzicală. În zona europeană soarele a apus
deja, deci am intrat în noapte. Chiar acesta este titlul piesei pe care am
ales-o pentru a o prezenta acum: „Into the Night”.
Acelaşi autor: Indra. Piesa este de
pe albumul „Generation” (2006). Este o piesă foarte frumoasă și îmi place mai ales linia
bass-ului. Nu plecaţi, pentru că mai avem încă multe lucruri de discutat cu
Alkesh despre filmul „Conflictul din spaţiu”
!
[„Into the Night”
– INDRA]
MAARTEN HORST: Perfect! O muzică
minunată, care ne inspiră către nivele mai înalte ale conştiinţei galactice.
ALKESH: Într-adevăr, este
o melodie dinamică.
MAARTEN HORST: Foarte dinamică!
ALKESH: Tocmai ce am
vorbit despre A-nais, aspectul dinamic, solar al navei-mamă Anais. Se
corelează.
MAARTEN HORST: Aşa este. Iar
dacă ascultaţi acest interviu fie acum, fie îl veţi audia pe YouTube mai
târziu, aş vrea să vă atrag atenţia tuturor să vă concentraţi asupra acestor
informaţii, pentru că aşa cum am spus şi în primele două interviuri cu Alkesh,
ele sunt extraordinare.
Să revenim acum la A-nais. În film ai spus
că aţi văzut centrul navei. Ai spus că ați fost conduși în zona soarelui ei central.
ALKESH: Într-adevăr.
MAARTEN HORST: Ne poţi oferi mai multe detalii despre acest soare
central al navei-mamă?
ALKESH: Am fost conduşi
de A-nais printr-un fel de translaţie uşoară în zona de mijloc a navei, unde se
afla soarele central. De fapt, acel soare nu se află exact în centrul
navei-mamă, ci puțin mai jos de
acesta. Diametrul lui este aproximativ o
cincime din diametrul navei-mamă. A-nais ne-a arătat că energia ce provine
de la el este cea care creează de fapt scutul energetic din jurul navei. Tot
atunci ni s-a arătat că partea de sus a navei, care prezintă acea ridicătură ce
îi dă oarecum aspectul unei pere, este locul
unde se creează o legătură cu un tunel energetic prin care nava-mamă face
schimb cu plasmă solară de la steaua noastră sau de la o altă stea. Printr-un
astfel de tunel iau contact cele două stele – adică Soarele sistemului
nostru planetar şi soarele din interiorul navei-mamă siriusiene – astfel încât
nava își schimbă plasma și energia, fuzionează și îşi purifică energia
proprie, infuzează noi frecvențe şi aşa mai departe. De altfel, în urmă cu doi ani au apărut o
serie de fotografii pe Internet…
MAARTEN HORST: Da, îmi amintesc.
ALKESH: … care înfăţişau
acest uluitor proces al unor nave-mamă
gigantice, sferice, care se alimentau de la Soarele nostru, fiind
înregistrate chiar de satelitul SOHO,
specializat în observaţia activităţii solare. Este exact ceea ce ne-a explicat
A-nais că se petrece cu navele-mamă atunci când fac schimb de plasmă solară cu
alte stele.
Având deci la bază această extraordinară
sursă de energie conştientă, care este soarele interior al navei, siriusienii au creat acel câmp energetic
de protecţie şi de asemenea au dirijat navele Purificatorilor pentru ca ele să
distrugă navele reptilienilor. În timpul luptei, navele reptiliene erau
anihilate printr-un fel de implozie și aduse în stadiul unui ghem negru de materie metalică.
Purificatorii siriusieni nu ținteau însă direct spre navele reptilienilor, adică ei nu
trăgeau în ele, ci era ca un fel de preluare, de extragere, care comprima brusc
nava reptiliană, aducând-o practic la o stare moartă a materiei. Nouă ne apărea
ca şi cum navele reptiliene erau
anihilate prin extragerea energiei lor eterice.
În schimb, reptilienii trăgeau în navele Purificatorilor și în nava-mamă cu
nişte raze energetice asemănătoare laserelor pentru a distruge, pentru a rupe
şi a dezmembra. S-a văzut foarte clar diferenţa de atitudine. Odată însă ce navele lor au fost
anihilate, bătălia practic s-a încheiat.
MAARTEN HORST: Da, a fost o
situaţie teribilă… Totuşi, ai spus că luptele au continuat în planul eteric
chiar şi după încheierea bătăliei, cu unii dintre reptilieni. De ce lupta a continuat după ce bătălia s-a
încheiat, aşa după cum am constatat din filmul tău? Poţi să explici asta?
ALKESH: Într-adevăr,
luptele au continuat, dar la alt nivel, adică în planul eteric din imediata
apropiere a Pământului. Senzaţia noastră în ceea ce îi priveşte pe reptilieni era că ei deveniseră cumva feroci, fiind ca nişte
animale încolţite la o vânătoare, care nu mai au nimic de pierdut şi atacă
orbeşte. Am spus că ei au început să omoare corpurile eterice ale unor
fiinţe umane, acelea la care ele simțeau slăbiciuni sau anumite deficienţe. Acele fiinţe umane mor
subit în planul fizic, fără o cauză aparentă a decesului lor.
Datorită acestor dispariţii multiple se va accentua un conflict major în
apropierea Pământului, în plan eteric. Conflictul, care deja este în curs,
este între
reptilieni şi aliaţii lor – pentru că totuşi au şi ei aliaţii lor
malefici, ca civilizaţii extraterestre, şi aceştia nu sunt doar micii cenuşii –
pe de o parte ; iar pe de altă parte, sunt siriusienii şi civilizaţiile aliate benefice.
Această luptă crâncenă este în directă
legătura cu supravieţuirea reptilienilor.
Practic, ei se hrănesc cu energia
noastră, pentru că noi, oamenii, suntem foarte complecşi la nivel emoţional
şi mental şi această complexitate face ca ei să se hrănească la nivele
pe care ei nu le au în structura fiinţei lor. Reptilienii nu trăiesc emoţiile
şi stările elevate şi complexe pe care le manifestă fiinţele umane. Ei nu sunt
rafinaţi, nu au nivelul subtil care să-i facă să simtă nuanţele complexe.
Ei au
nevoie de „ruperi” puternice ale electromagnetismului, adică de emoţii
puternice, de frici mari, de violenţă etc. Pe ei îi hrănesc descărcările
bruşte de energie : de exemplu, pe
stadioane atunci când se dau goluri, la
concertele haotice de muzică, la războaie
etc.
Totuşi, reptilienii
nu se pot hrăni atunci când energia este armonios sublimată, atunci când cineva se roagă sau meditează profund,
atunci când practică o cale spirituală
în mod eficient. Pentru ei, acele energii elevate nu înseamnă hrană, deoarece
acestea au o frecvenţă prea înaltă de vibraţie şi ei nu le pot asimila.
În schimb, pe reptilieni îi hrănesc manifestările energetice bruşte.
Putem observa aceasta şi în fizică : dacă generezi de exemplu un semnal
sinusoidal printr-o bobină, atunci câmpul va creşte puţin, dar dacă generezi un
semnal pătrat – adică un semnal care implică ruperi de ritm – amplitudinea
creşte imediat. Chiar dacă e aceeaşi frecvenţă şi aceeaşi amplitudine iniţială,
în bobina cu semnalul pătrat
amplitudinea va crește.
De aceea reptilienii creează permanent tensiuni în oameni. Ei doresc să îi
facă din ce în ce mai instinctivi, mai repeziţi, mai impulsivi, pentru că ei
se hrănesc din aceste impulsuri permanente necontrolate. Acesta
este şi motivul tehnologiei specifice de
influenţare mentală în masă, care nu lasă fiinţele umane să gândească liber,
pentru că atunci ele şi-ar da seama de modul dizarmonios în care acţionează şi
ar înceta acest mod aberant de comportament.
Spre deosebire de reptilieni, siriusienii au venit cu această tendinţă de
a hrăni un câmp eteric în mod armonios, astfel încât fiinţele umane
suficient de inteligente să înceapă să se racordeze la această energie nouă
eterică (de pildă, intrând pe o cale
spirituală, începând să se hrănească
mai pur, meditând etc). Este însă o chestiune de alegere. Segregarea se
produce tocmai la aceste nivele. Unii oameni îşi transformă viaţa în bine, alții aleg să rămână la
acelaşi nivel grosier ca şi până atunci.
De aceea, ascensiunea spirituală a unei
părţi a umanităţii îi deranjează profund pe reptilieni, pentru că ei nu mai au
hrană suficientă; populaţia care îi hrănea până atunci cu puseele de energie
nocivă, grosieră – în special datorate fricii, violenţei, mâniei sau disperării
– începe să scadă.
Practic vorbind, asta au urmărit reptilienii
prin acest conflict : să-i încetinească
pe siriusieni, astfel încât ascensiunea spirituală a omenirii să întârzie
cât mai mult. Însă chiar această acţiune a lor a mărit, de fapt, viteza de reacţie a
evenimentelor.
MAARTEN HORST: Da, într-adevăr.
Dar la ce evenimente te referi? Cred că ar fi foarte util pentru ascultătorii
noștri să ne oferi
câteva detalii în această privință.
ALKESH: Siriusienii au un
plan foarte clar pentru viitor, pe care îl adaptează continuu. Lucrurile sunt atât de complexe şi
posibilităţile atât de vaste, încât există
foarte multe probabilităţi. Fiecare pas înainte făcut de noi, oamenii,
înseamnă de asemenea o modificare corespunzătoare a planului lor. Deci totul este foarte dinamic din acest
punct de vedere. Aproape nimic nu poate fi stabilit cu precizie, cel puţin nu
pentru o perioadă mai lungă de timp.
A-nais ne-a spus că deja lucrurile s-au grăbit cam
cu trei ani. Vor începe să apară gradat tot mai multe elemente noi şi surprize, dar chiar şi acestea vor
reprezenta totuşi un nivel incipient de dezvoltare a lucrurilor, pentru că izbucnirea adevărată va avea loc puţin mai
târziu. De aceea, atunci când ni s-au transmis aceste date, siriusienii nu puteau aprecia cu claritate
ce se va petrece dincolo de luna octombrie. Fluxul de date este atât de
mare, încât aproape totul depinde deja de conştiinţa umanităţii.
A-nais ne-a mai spus de asemenea că prin noi, ei iau pulsul societăţii. În
acest fel ei studiază, verifică, observă cum reacţionăm noi, cum reacţionează
alte fiinţe umane cu care ei se află în contact; observă modul, rapiditatea, energia cu care eu și Syriat acţionăm
în urma informaţiilor pe care ei ni le oferă şi, de asemenea, cum reacţionează
oamenii la toate acestea. Am putea spune că ei fac o permanentă updatare a
modului în care ne spun şi exprimă informaţiile pe care ni le oferă. Toate
aceste lucruri ei le iau în calcul.
MAARTEN HORST: Aş zice că ei
sunt loiali şi…
ALKESH: Altruişti.
MAARTEN HORST: Exact, altruişti
şi plini de atenţie, căci după părerea mea acţiunea de eliberare a planetei
Pământ este una dintre cele mai delicate din Univers. Asta are legătură şi cu
energia negativă cu care se hrănesc reptilienii, şi cu mass-media
internaţională, şi cu muzica [cea haotică din prezent], care activează frecvențele inferioare, aşa cum
bine ai explicat tu însuţi. Aşa că, îndată ce oamenii vor înţelege această
înşelăciune care li se serveşte prin canalele de informare în masă, care ne
spune despre Ebola, despre războaie şi…
ALKESH: Da, aşa este.
MAARTEN HORST: Cred că acum,
după explicaţiile pe care le-ai oferit, oamenii încep să înţeleagă cum sunt
lucrurile de fapt.
ALKESH: Asta ar fi ceva
minunat.
MAARTEN HORST: Şi eu cred asta,
ceea ce îmi dă speranţă. Acum aş vrea să trecem spre o altă arie a discuţiei:
mi-ar plăcea să ştiu câte ceva despre
ceea ce siriusienii vor să facă în viitor şi cred că mulţi dintre
ascultătorii noştri sunt foarte curioşi să afle despre aceasta !
ALKESH: Da, e de înţeles.
Noi am observat că evenimentele din viitor nu mai corespund aproape deloc direcţiilor
temporale care au fost concepute acum 30 – 40 de ani. Din
acest motiv, anumite destine nu îşi mai au rostul şi nici integrarea în
perioada actuală. Mai bine zis, anumite
fiinţe umane care s-au încarnat aici cu anumite meniri, nu îşi mai găsesc aici
şi acum necesitatea.
Asta nu înseamnă că ele trebuie neapărat să
moară, ci mai ales că trebuie să îşi
transforme modul de a trăi şi de a concepe viaţa, însă aceasta depinde
foarte mult de puterea lor internă, subtilă, etc. Dar, dacă transformarea
nu va avea loc, atunci este posibil ca necesitatea
karmică şi nevoia de evoluţie a sufletului lor să nu mai permită rămânerea în
acest plan fizic, iar acele ființe umane îl vor părăsi pentru a avea acces la o nouă reîncarnare
în nişte condiţii mai potrivite nivelului lor de înţelegere şi de pregătire a
conştiinţei.
Vor fi astfel multe morţi uluitoare chiar şi în rândul fiinţelor benefice, pentru
că ele
fie îşi încheie misiunea mai repede, fie nu mai ţin pasul cu modificările aduse
de noile linii temporale. Alte fiinţe umane se vor reface însă magic
pentru că au acceptat să-şi prelungească misiunea pe această planetă.
Am putea spune că în perioada care vine, aproape 3 luni de zile se va intra într-o
letargie fizică puternică. Este o perioadă care se numeşte „de
platou”. În această perioadă multe
fiinţe umane vor spune că nu se văd modificări notabile în lume. Va părea că
totul stagnează. Cu toate acestea, multe lucruri vor sta la macerat din
punct de vedere subtil, psihic, etc. Abia după această perioadă alegerile pe care
oamenii le-au făcut vor începe să dea roade, iar acestea vor fi aproape bruşte.
Nimeni nu va putea atunci să spună că nu ştia, pentru că evenimentele au făcut
astfel încât fiecare ființă umană să aibă de ales.
MAARTEN HORST: Asta mă aduce la
următoarea întrebare, pentru că nu prea înţeleg cum este cu această fază de
platou. Mie mi se pare că se petrec multe în lume, însă e drept că doar
tensiunea creşte, pentru că la nivel faptic este încă linişte.
ALKESH: Putem spune asta
deoarece perioada de platou este doar
aparentă. În exterior, oamenii nu vor reacţiona, însă în interiorul lor se vor coace
ideile. Zbuciumul subtil şi psihic despre care vorbeam, va fi în
interiorul fiinţelor. Se vor crea astfel
noi muguri de acţiune şi în cele din urmă, atunci când acești muguri se vor maturiza,
ei se vor manifesta. Perioada de platou
este de fapt o fierbere mocnită. Asta nu înseamnă „nimic” …
MAARTEN HORST: Pentru că este
[în primul rând] o schimbare lăuntrică, o schimbare în interiorul oamenilor. Va
fi ca o trezire, ca o transcendere în conştiinţa oamenilor.
Dacă tot te referi la astfel de elemente
legate de viitor, ne poţi spune ceva despre
momentul în care va avea loc Evenimentul despre care ai vorbit în
filmul despre Cometa Ison?
ALKESH: Nouă ni s-a spus
că Evenimentul va fi în viitor, dar nu şi când anume. Atunci când siriusienii
ne arată aspectele legate de Eveniment, se
vede clar că acesta, adică Evenimentul, va avea loc ; indubitabil, el
este un fenomen concret, dar cu toate acestea nu se poate decripta cu
precizie când anume se va petrece. Putem doar presupune, putem doar
aproxima, dar nu putem spune cu precizie.
Se vede, de pildă, că de acum înainte peste câteva luni există o „portiţă”
care rezonează cu Evenimentul, dar de asemenea astfel de „portiţe” există şi
peste 7 luni (N.MY.: Luna Mai 2015),
şi peste un an sau doi ani şi tot aşa. Nimeni nu poate şti cu precizie CÂND ANUME SE VA PRODUCE EVENIMENTUL,
DEOARECE VA FI EXCLUSIV UN ACT DE MANIFESTARE A VOINŢEI DIVINE.
În schimb, siriusienii au spus că, din momentul în care au câştigat conflictul
spaţial cu reptilienii, INDIFERENT CÂND VA FI EVENIMENTUL ÎN VIITOR, ei
pot crea punţi de legătură temporală astfel încât acele fiinţe umane,
comunităţi sau grupuri de oameni CARE SUNT PREGĂTITE din punct de vedere fizic
şi subtil, să poată trăi la unison starea care este specifică Evenimentului ce
va veni.
Cu alte cuvinte, unele fiinţe umane vor putea să simtă deja ascensiunea spirituală şi,
de fapt, acesta reprezintă MOMENTUL ÎNCEPERII CLARE A SEGREGĂRII despre
care vorbeam. Cei care nu vor să accepte această energie, oricum nu se vor
transforma. Dar cei care sunt încă de pe
acum pregătiţi, de ce să mai aştepte până va veni Evenimentul? Acesta este
motivul pentru care siriusienii vor pune în aplicare acest plan al lor, cel
prin care vor să faciliteze experiența energiei
specifice Evenimentului pentru ființele umane care au
nivelul necesar pentru a o primi. Am explicat aceste
aspecte mai detaliat în noul film, cel
despre Cronovizorul eteric, care va fi postat peste câteva zile.
Ideea este că fiecare fiinţă care va trăi această energie a Evenimentului, facilitată
de siriusieni prin intermediul unor portaluri energetice din viitor, este o
fiinţă care acceptă iubirea, care acceptă calea transmutării şi sublimării
energiei, care înţelege necesitatea ascensiunii spirituale. Trăind
extraordinara experienţă a energiei Evenimentului – chiar dacă aceasta va fi
proporţional mai mică decât cea a Evenimentului global, care va avea loc la
nivelul întregii planete - aceste fiinţe umane îşi vor mări forţa şi rezonanţa
lor benefică, făcând astfel ca
Evenimentul să se apropie mai mult şi chiar mai repede de manifestarea lui în
planul fizic.
În legătură cu aceasta, unii dintre cei care
ne scriu, ne-au întrebat cât timp va mai
rămâne pe Pământ elita malefică, după manifestarea Evenimentului. Nu pot da
o perioadă exactă, nu pot spune cât timp vor mai conduce ei, pentru că ni
s-a transmis că planul s-a
schimbat şi s-a adaptat. Unele lucruri se vor grăbi, în timp ce altele se vor întinde pe câteva zeci de ani
de acum înainte.
De pildă, am înţeles că se va grăbi planul de segragare a omenirii, dar pe nuclee, adică
prin crearea de grupuri, de comunităţi separate care vor începe să folosească
sisteme separate de energie, fonduri, bunuri, etc.
Important, însă, este că Evenimentul SE VA PETRECE ; când
anume va fi el la scară largă, depinde într-un anumit sens şi de cei care sunt
pregătiţi, pentru că ei vor putea să-i susţină şi pe alţii să
înţeleagă şi chiar să trăiască energia specifică a Evenimentului.
MAARTEN HORST: Ei bine, toate
acestea ne oferă mie şi ascultătorilor noştri o viziune clară asupra
viitorului. Alkesh, aş vrea să te întreb acum : mai sunt şi alte elemente
legate de viitor, pe care le-ai aflat de la siriusieni și pe care ni le poţi spune ?
ALKESH: Am tratat acest
subiect în filmul care urmează, cel despre Cronovizor. Dar dacă ar fi să mă refer în special la unele dintre
elementele care se vor petrece în viitor, aşa cum ni s-a arătat, atunci aş
menţiona saltul care va fi realizat în domeniul IT. În anii
următori se vor crea nişte cipuri de
calculator care vor avea în structura lor atât metal, cât şi materie biologică.
Aceste cipuri nu doar că vor avea capacităţi mult mai mari de calcul, dar ele vor percepe mai bine fiinţa umană din punct
de vedere emotiv. Vor fi, într-un anumit sens, senzitive. Se
trece astfel la o altă etapă a
tehnologiei pe planeta noastră.
De altfel, multe tehnologii care există pe
pământ la ora actuală, dar care nu sunt folosite sau înţelese încă aşa cum
trebuie, ori care sunt ascunse, vor ieşi la suprafaţă şi vor începe să fie
aplicate. Va apărea pe piaţă „metalul inteligent”, apoi un fel de plastic
inteligent, iar noul cip va fi crescut pe jumătate
ca sinteză, pe jumătate ca un embrion. Syriat a văzut că numele lui va începe cu litera H, însă nu a reuşit să reţină
întregul nume. Acestea sunt câteva elemente, printre altele, despre care am
vrut să-ţi spun.
MAARTEN HORST: Ei bine, aştept
cu mare nerăbdare viitorul film despre Cronovizor, care va apărea nu peste mult
timp. Îţi doresc toată inspiraţia şi binele pentru a-l duce la bun sfârşit!
Aş vrea acum să trec la următoarea întrebare
şi poate chiar va exista ceva timp şi pentru unele întrebări pe chat de la cei
care ne ascultă. Alkesh, aş vrea să te întreb acum, la sfârşitul acestui lung
interviu : de ce siriusienii v-au ales
chiar pe voi? Unii oameni sunt contrariaţi, alţii sunt neîncrezători. De ce tocmai pe voi?
ALKESH: De ce am fost
aleşi pentru acest contact? Asta vrei să întrebi?
MAARTEN HORST: Ei bine, aţi fost
aleşi de către siriusieni pentru a prezenta aceste informaţii foarte valoroase.
ALKESH: Există
într-adevăr unele cauze în acest sens. Am spus mai devreme că noi le cunoaştem
deja, deoarece ne-au fost arătate şi ele explică
această legătură foarte specială dintre siriusieni și noi doi, Syriat și cu mine. Dar nu este o
regulă să fie la fel cu toate fiinţele umane. Sunt multe alte persoane care au
experienţe şi contacte extraordinare cu fiinţe extraterestre benefice şi toate
acestea urmăresc acelaşi ţel, al ajutorului planetei noastre şi al ascensiunii
nivelului ei de vibraţie.
Salash a zis, fără ca noi să-l întrebăm, că nici nu realizăm ce impact uriaş va avea
pentru omenire faptul că siriusienii au ales să comunice în acest fel cu noi,
atât de complex, revelându-ne în mod deschis o serie uluitoare de informaţii:
despre structura societăţii lor; despre unele mistere galactice şi ştiinţifice,
complet necunoscute de ştiinţa modernă; despre elemente temporale; despre
elemente tehnologice; despre modalităţi de realizare a unui contact avansat;
despre istorie… El ne-a spus că nici nu ne putem imagina ce impact colosal va
avea acest lucru asupra omenirii în viitor. Că cineva mai vede câte o navă sau
mai trăieşte câte o experienţă sporadică de contact ET, că mai face câte un
channeling, că îşi mai dă seama de câte o chestie… toate acestea sunt încă la un nivel incipient, dar foarte departe de
complexitatea informaţiei ce ne este oferită şi pe care noi, la rândul nostru,
o împărtăşim celorlalţi oameni prin intermediul filmelor noastre, a interviurilor,
conferințelor și site-ului nostru.
Pentru că, analogic vorbind, una este atunci
când apeşi simplu pe o tastă şi trimiţi un mail şi alta este atunci când
introduci un soft avansat şi complex. Desigur, e nevoie şi de aşa ceva, adică e
nevoie şi de apăsări simple pe câte o tastă, cel puţin pentru o anumită
categorie de oameni. Dar Salash a
specificat în mod clar DIFERENŢA între astfel de situaţii şi complexitatea
extraordinară a informaţiei care ne este oferită nouă.
Din câte ne-am putut da seama – însă acest
lucru nu l-am întrebat - probabil că siriusienii au văzut foarte bine linia temporală majoră care se va dezvolta
datorită acestei legături care s-a creat între ei şi noi; aşa cum am spus,
această legătură are justificări foarte adânci, însă despre acest lucru nu voi
vorbi.
Ştiu că aceste afirmaţii vor trezi, poate,
multe orgolii, iar în alţii vor determina neîncredere, însă asta va fi cam tot
ceea ce le va rămâne. Am spus şi o repet, exact aşa după cum ne-a fost indicat
de siriusieni: a venit timpul să nu ne mai intereseze dacă unii nu cred sau dacă ei
vorbesc prostii despre ceea ce noi transmitem omenirii. În această
direcţie, oamenii se vor alege singuri,
ca grâul de neghină şi fii sigur că aceasta se va observa cu uşurinţă în
viitorul apropiat.
În timp ce noi ştim prea bine ceea ce trăim
în legătură cu aceste contacte foarte complexe cu o altă civilizaţie – care
este civilizaţia siriusiană din sistemul Sirius A - detractorii, cei cuprinşi
de îndoială sau cei care sunt indiferenţi, nu fac altceva decât proba
ignoranţei lor, iar aceasta va ieşi tot mai mult la iveală în anii care vor
urma. Așa după cum am spus,
aceasta face de asemenea parte din segregarea omenirii.
În opinia noastră, cei care ne citesc
articolele şi informaţiile prezentate, cei care ne urmăresc filmele documentare
sau care ne ascultă interviurile sau conferinţele… o mare parte dintre ei încep să îşi cam dea seama de diferenţa enormă
care există între informaţiile pe care le prezentăm noi şi cele pe care le
prezintă alţii. Însă cei care nu vor să vadă aceasta, e treaba lor şi nu
avem ce să le facem. Cred că este de ajuns pentru acest lung interviu.
MAARTEN HORST: Într-adevăr, avem
aproape aceeaşi durată cu cel de al doilea interviu, cel despre Cometa Ison şi despre
Eveniment. Alkesh, vreau să-ţi mulţumesc din adâncul inimii pentru aceste
explicaţii minunate pe care ni le-ai oferit şi, de asemenea, să mulţumesc
ascultătorilor noştri pentru că au rămas lângă noi pentru un timp aşa de lung.
Explicaţiile tale sunt foarte valoroase pentru mulţi oameni. Vă doresc tuturor
numai bine, Speranţă, Lumină şi Fericire !
SURSA
: http://www.galactis.net
Mă bucur că ai decis să promovezi activitatea Asociaţiei CESAN şi pe acest blog, deşi, initial, erai puţin circumspect, dar după cum cunoşti nu există separare, iar astfel de initiative trebuiesc promovate mai intens, mai ales acum.
RăspundețiȘtergereSunt convins că vei avea o mulţime de participanţi, care alături de cei din mediul virtual să atingă cifra de 144000.
Să ne deschidem Inimile la acest început de an pentru ca Lumina să ne pătrundă.
Florentyin
Da, până de curând nu prea aveam "susţinere divină" în a ieşi în public. Însă, corelat cu intrarea în acest foarte interesant an, 2015, Porţile au început să se deschidă.
ȘtergereŞi pentru că Lumina se doreşte a fi transmisă şi promovată Acum prin cât mai multe căi, ne folosim de tot ceea ce avem la înde-mână...
Mulţumesc pentru aceeaşi frumoasă susţinere, Florentyin.
MarYan.