MarYan : Atentatele de la Paris (7-9 ianuarie 2015) şi DE CE „Eu NU sunt Charlie” !

MarYan

Atentatele de la Paris (7-9 ianuarie 2015)

şi DE CE „Eu NU sunt Charlie” !

Acum, în 24 ianuarie 2015, suntem la exact 2 săptămâni de la „tragicele evenimente de la Paris” şi, funcţie de cum privim lucrurile, parcă au trecut de ceva timp, sau poate că au fost doar ieri...

Eu am aşteptat „cuminte” să se mai aşeze lucrurile, ca să se poată vedea cât mai limpede înlănţuirea evenimentelor reale, „din spatele scenei”.

Deşi informaţii reale au apărut incredibil de rapid, am lăsat totuşi acest spaţiu de două săptămâni pentru a observa cu cât mai mare detaşare ceea ce se putea vedea chiar dn acele zile, şi cu care aspect deja ne-am obişnuit, respectiv MANIPULAREA ORDINARĂ executată de către actorii implicaţi în acest film ieftin, „cu buget redus”.

Da, deja nu mai are rost ca eu, acum, să reiau „înfierbântat” toate detaliile acelor evenimente care au „condimentat” din plin acele zile nebune de la Paris.

Pentru că au fost ziare şi ziarişti care au început să prezinte aceste detalii ale „necongruenţelor” care au pus sub tot mai mari semne de întrebare povestea cu „atentatele teroriste”, cred că este mai înţelept din partea mea să îi las pe ei să „vorbească”.

De aceea, fără prea multe alte comentarii, haideţi să vedem primele 10 nelămuriri pe care deja şi le puneau jurnaliştii, încă înainte de încheierea celor „trei zile nebune” (pentru cine doreşte detaliile cu „evoluţia evenimentelor”, vă las plăcerea să le descoperiţi dintre atâtea materiale de presă, care au abundat în acea perioadă) :

DCNEWS.RO

Atacul TERORIST de la Charlie Hebdo

ridică semne de întrebare.

Ceva NU se leagă !

Modul în care s-a desfăşurat atacul terorist asupra redacţiei Charlie Hebdo şi mai ales informaţiile vehiculate de mass media franceze după tragedie ridică mari semne de întrebare. Fie grupările teroriste şi-au schimbat stilul şi autorităţile nu se adaptează noii situaţii, fie exercită o manevră reuşită de diversiune.

Între diferite faze ale operaţiunii de comando executate miercuri, 7 ianuarie 2015, la redacţia Charlie Hebdo, şi ceea ce s-a întâmplat ulterior, firele nu se leagă.

1. Iniţial, s-a spus că teroriştii au pregătit în amănunt atentatul, că aveau informaţii din interior şi au lovit la punct fix. Mulţi s-au mirat că era cunoscută ora şedinţei de sumar, ceea ce presupunea observarea ţintei, cu săptămâni înainte, ponturi obţinute de la apropiaţii redactorilor etc. Ulterior s-a aflat că au greşit adresa, intrând într-o altă clădire, unde se afla o anexă a redacţiei. Confuzia este greu de explicat, din perspectiva menţionată mai sus.

2. Deşi criminalii au pierdut timp preţios căutând intrarea, nimeni nu a dat alarma, iar cei din redacţie nu au apucat să se adăpostească. Bărbaţi cu cagule şi arme automate au pendulat între clădiri, ziua în amiaza mare, pe o stradă din Paris, înainte să lanseze atacul criminal. La intrarea în redacţie, uşa le-a fost deschisă, sub ameninţarea armei, de o jurnalistă care se afla în hol. După schimbul de focuri de pe stradă, ar fi trebuit să se ascundă sau să se adăpostească, aşa cum au făcut câţiva redactori, care au urcat pe acoperişul clădirii. Nu să stea la intrare.

3. Unii experţi în operaţiuni de comando au declarat, pe baza imaginilor de la ieşirea din clădire, că bărbaţii aveau pregătire militară şi îşi stăpâneau perfect emoţiile. Ei nu au risipit gloanţele, trăgând foc cu foc sau serii scurte. Mai mult, în momentul în care se îndreaptă spre poliţistul de pe trotuar, unul dintre cei doi atacatori îl ţinteşte din mers şi continuă să alerge. Chiar dacă doar unul ţinteşte în poliţist, al doilea îl urmează, aparându-i flancul. Cei doi execută o manevră de asigurare a retragerii, gest ce întăreşte ipoteza pregătirii militare. Cu toate acestea, ei nu au executat recunoaşterea, înainte de atac, greşind adresa...

4. Unuia dintre atacatori îi scapă pantoful, pe care îl recuperează înainte de a se urca în maşina ce a plecat pe străzile Parisului. Cam ridicol să ai arme automate şi să nu iţi pregăteşti restul echipamentului, alergând cu un pantof prea larg sau cu şireturi proaste.

5. Teroriştii au fost identificaţi în seara zilei de miercuri. Au purtat măşti, au ţintit exact, dar... şi-ar fi uitat paşaportul în maşină. Fără această scăpare, poliţia nu ar fi avut nicio pistă. Într-un atentat terorist clasic, atacatorul se sacrifică în numele credinţei şi dispare împreună cu victimele. Protejarea identităţii nu este importantă. Dacă au mers cu măşti la Charlie Hebdo, de ce aveau la ei paşapoartele ? Ipoteza ar fi că le aveau pregătite ca să fugă direct peste graniţă. Normal ar fi fost să le ţină asupra lor. În caz că erau prinşi sau cădeau sub gloanţele poliţiei, oricum nu mai aveau nevoie de paşaport. A le ţine în maşină şi mai ales a le uita acolo, „de emoţie”, nu arată nicio pregătire temeinică, nici sânge rece.

6. Alt moment când lucrurile nu se leagă este cel al schimbului maşinii. Potrivit presei franceze, criminalii l-ar fi oprit pe un bătrân în trafic, fără a purta masca, l-au obligat să coboare din maşina sub ameninţarea armei. Bătrânul le-ar fi cerut voie să îşi ia câinele de pe bancheta din spate. Nici nervozitate, nici violenţă. De ce să poarte masca, să tragă în poliţistul căzut, apoi să discute politicos cu un martor lăsat în viaţă ?

7. Planul  organizat din momentul atacului asupra redacţiei Charlie Hebdo intră puternic în contradicţie cu gesturile ulterioare ale suspecţilor. Cei doi bărbaţi, fraţi, Said Kouachi şi Chérif Kouachi, au încercat să jefuiască, după atentat, o benzinărie. Ei se întorceau spre locul crimei, Paris, dinspre Aisne, în nordul Franţei. De ce s-ar mai fi întors în Paris? Doi bărbaţi care ucid 12 persoane nu sunt în stare să jefuiască o benzinărie? De ce nu şi-au pregătit mijloacele de deplasare, cum de nu au avut câteva sute de euro, dar au avut arme de război? E mult mai dificil de procurat arme automate, decât să faci rost de bani de drum.

8. Presupusul complice al celor doi fraţi, Mourad Hamyd, în vârstă de 18 ani, cumnatul lui Chérif Kouachi, s-a predat în nord-estul Franţei, după ce a auzit că „numele lui circulă pe reţelele de socializare”. Internauţii, colegi ai lui Mourad Hamyd de facultate,  spun, însă, pe Twitter, că în timpul atacului, el era în sala de curs. Astfel, se poate lansa ipoteza că teroriştii au întins o cursă autorităţilor. Au creat o diversiune cu paşapoartele, orientând forţele de căutare pe o pistă falsă, în vreme ce adevăraţii criminali s-ar fi refugiat peste graniţă.

9. Desfăşurarea atacului din Paris arată un alt mod de a acţiona. Teroriştii islamici nu fug, ei sunt autorii atacurilor sinucigaşe, mor ca martiri. Teroriştii de la Paris nu doar că au fugit, ci au comis multe stângăcii. Atentatul de miercuri încă nu a fost revendicat. Pot exista două explicaţii : nu a avut cine să-l revendice, pentru că teroriştii sunt lupi singuratici, sau nu se vrea a fi revendicat, pentru a stârni tensiuni, pentru a crea suspiciuni. Nerevendicarea atentatului presupune protejarea atacatorilor. Dacă sunt terorişti care au acţionat pe cont propriu, cum şi-au procurat armele automate fără a atrage atenţia informatorilor poliţiei ?

10. Zvonurile privind localizarea suspecţilor au dat impresia că aceştia vor fi prinşi dintr-o clipă în alta. Orele care s-au scurs lasă loc scenariilor şi teoriilor conspiraţiei, scad credibilitatea autorităţilor.

SURSA : http://www.dcnews.ro/

Aşadar, iată cum deja apăreau mari semne de întrebare despre stilul de lucru al zişilor terorişti şi toate aceste PREA MARI CONTRADICŢII între bâlbele lor de tinerei prostuţi şi pregătirea super-profesionistă şi „primele cadre” ale acţiunii lor...

Apropos de „primele cadre de film”, aici informaţiile devin şi mai interesante...

Ediţia românească a unui ziar internaţional (care are o atitudine foarte combatantă în privinţa multor chestiuni fierbinţi ale Planetei, însă prezentate într-un riguros stil jurnalistic, profesional) ne oferă un scurt articol din acele zile despre acele evenimente care, mai degrabă, se adresează studenţilor de la „Academia de Teatru şi Film”.

Iată-l, fără alte comentarii :

„The Epoch Times”

HOLLYWOOD-ul mutat la Paris.

Incidentele din Paris încep să arate a înscenare

Incidentele din Paris produc zilele acestea o întreagă isterie în presă. Este de înţeles – inima bună a fiecăruia dintre noi este şocată, pe bună dreptate, de crimele efectuate aparent cu sânge rece.

Cu toate acestea, din nefericire, în istoria recentă, prea multe asemenea incidente sunt regizate şi mai apoi folosite de cei din umbră, pentru a-şi implementa agendele - care sunt, de cele mai multe ori, sinistre.

Aşa a fost cazul cu Revoluţia din Decembrie, incidentele din 9/11, aşa-zisul masacru din Boston. Trăim timpuri grele în care înscenările fondează state, pornesc războaie, făcându-ne viaţa chiar mai mizeră.

Filmul în care cei doi bărbaţi mascaţi „împuşcă” un poliţist în picior, de la distanţă, şi apoi încă o dată în cap de la 1,5 metri, este suspect.

Noi analize arată chiar mai multe probleme. Voi folosi aici filmul de pe Live Leaks, găsibil (sper) la http://www.liveleak.com/view?i=bc6_1420632668.

Sânge lipsă

Nu numai completa lipsă a sângelui pe caldarâm, dar mai ales faptul că faţa presupusei victime, care ar fi fost împuşcată de la mică distanţă în cap - rămânea intactă.

AKM-ul este o armă redutabilă, un asemenea impact i-ar fi făcut faţa zob, probabil, o bună parte din creier ar fi trebuit să fie întins pe caldarâm.

Dungi ciudate pe pavaj, care apar în timpul acţiunii

Jurnalistul veteran Jim Stone din SUA atrage atenţia asupra unei dungi care apare sub maşina celor doi “terorişti”, o dungă longitudinală paralelă cu axul străzii – un marcaj pe asfalt – clar vizibil între roţile din faţă.

Nu se ştie ce scop ar avea un asemenea marcaj, bizar este că după numai 27 de secunde, pe acelaşi film, apare încă o dungă - transversală, perpendicular pe axul străzii.

27 de secunde mai devreme, aceasta nu era...

Cine se apuca de tras linii pe caldarâm într-o asemenea circumstanţă (cei doi erau ocupaţi cu alergatul către poliţist) ? Şi de ce ar face-o ?

Asemenea dungi se folosesc atunci când se toarnă filme, sau când se montează spectacole, pentru a specifica precis locurile actorilor sau dansatorilor în scenă.

Amănuntul sugerează că s-ar fi tras mai multe duble, şi din cauza unghiului de la care e filmată scena, de la fereastră (foarte mic), ar fi fost necesară încă o dungă pentru a marca în mod clar unde trebuie să oprească.

Asupra poliţistului se trage cu ceva ciudat. Gloanţe oarbe ?

Asupra celui căzut la pământ se trage cu ceva, particule albe care se ciocnesc mai apoi de caldarâm. S-a spus că acestea ar fi bucăţi de craniu, ceea ce este neplauzibil, căci ar trebui să se vadă şi sânge.

Explicaţia este că în cazul gloanţelor oarbe capătul cartuşului are un dop de plastic sau carton. Bucăţi din ele ies de obicei pe ţeavă când se trage - cei care folosesc aşa ceva ştiu asta foarte bine.

Folosirea gloanţelor oarbe ar explica şi lispa reculului, putându-se observa uşor că AKM-ul ţinut în mână nu are deloc recul.

Prea puţine ambulanţe

Se spune că ar fi murit 10 oameni. Dar numai două ambulanţe au sosit de urgenţă, deşi ar fi fost nevoie de una per persoană.

Cum au ajuns pe acoperiş cei care au filmat scena ?

Scena filmată de pe acoperiş, transmisă de France24 a durat sub un minut – cu toate acestea, cumva, cineva s-a putut căţăra sus tocmai la timp pentru a prinde totul.

În mod normal, chiar dacă cineva ar fi fost acolo la fumat să zicem, îţi ia câteva secunde pentru a focusa şi localiza acţiunea. Însă în acest caz, filmul începe cu acţiune imediat, ca şi cum operatorii camerei ar fi ştiut de la început unde este acţiunea.

Diverse

Modul de plimbare ca la paradă al celor doi bărbaţi înarmaţi în timp ce se întorceau la maşină este la fel de suspect.

Tot Jim Stone atrage atenţia asupra accentului prea american al celui care se îndreaptă spre victima căzută, îi strigă „cops are bullshit”, un asemenea accent ar fi greu de întâlnit la magrebieni francezi sau arabi radicali islamici.

O altă ciudăţenie este că presupuşii făptaşi au fost omorâţi. Convenabil, ca Ceauşescu, unul dintre fraţii Ţarnaev şi mulţi, mulţi alţii...

SURSA : http://epochtimes.ro/news/hollywood-ul-mutat-la-paris-incidentele-din-paris-incep-sa-arate-a-inscenare---228562

Da, dragilor, iată cum Cinematograful „ne-a invadat viaţa” în aşa stil, încât nu mai ştim ce este realitate şi ce este „Film în toată regula” şi cu toate regulile profesiei respective...

Apropos de asta, în acele zile am auzit întâmplător un comentariu la un post TV, după asaltul poliţiei din acel magazin evreiesc parizian, că poliţiştii au fost ajutaţi de un angajat care a stat închis într-o cutie (sau compartiment) din magazin, de unde transmitea poliţiştilor, prin telefonul său mobil, datele utile acestora, despre „teroriştii cei răi” din magazin, care „habar n-aveau” ce se întâmplă.

Cel mai frumos a fost comentariul prezentatorului, probabil „scăpare involuntară” : „A fost mai ceva ca în filmele de acţiune!”...

Aşadar, dragilor, se pare că drăgălaşii şi coloraţii noştri „Cabalişti”, până la urmă au oferit „poporului” ceea ce acesta îşi doreşte cu mare ardoare : „CIRC” (adică „filme de – tot mai intensă – superacţiune”, în care dozele de arenalină trebuie crescute tot mai mult), în timp ce „PÂINEA” este aruncată către mulţime cu mare largheţe (că doar ei s-au asigurat să fie pline de „E”-uri – doar vreo 32 ! – şi toxine, că dacă scapă de „circ”, să-i „execute” mâncarea, încet-încet, precum odinioară făcea cucuta cu împăraţii romani...).

Da, „arunc” cât mai multe idei cu această ocazie, pentru a ne reaminti în ce fel de „viaţă dis-funcţională matriceală” încă funcţionează marea majoritate a oamenilor : între serviciul de sclav (plătit cu „salar”, dar, de fapt, un „sclav auto-întreţinut” – deci, cum e mai dramatic!) şi „viaţa de acasă”, împărţită între „masa otrăvită” cu „otrăvuri gustoase” entuziasmant cumpărate din coloratele (hiper)magazine alimentare, totul „garnisit” cu „divertismentul” de seară de la „cutiuţa” TV care ajută la creşterea adrenalinei şi a a altor endorfine (mai spre miezul nopţii...) pe care „tot omul” nu doar că le acceptă, dar iată că le cere tot mai intens...

...Şi, la aşa „cerere”, vine şi „oferta promoţională”, pe măsură, a celor care asigură „grila de program(ar)e” pentru „copiii cuminţi” din MATRIX-ul cel hrănitor (pentru „băieţii deştepţi”) !

Acum îmi dau seama că prin acest ton am pregătit „intrarea” pentru următorul fragment din articolul unui „lup singuratic” de pe un blog de „dezvăluiri” („Lupul Dacic”) – pe care l-am verificat că spune lucruri chiar interesante şi veridice, cu detalii provenite de la „surse” din interiorul serviciilor care lucrează cu informaţiile – care ne prezintă în ton chiar umoristic despre „sezonul decapitărilor”, respectiv despre „ostaticii americani decapitaţi” de către „teroriştii ISIS”.

Haideţi să ne amuzăm niţel şi de acest moment, deşi, paradoxal, imaginile par dramatice, că doar „sunt reale” !

Însă, nouă, acum, ştiind că aici este vorba doar de... Hollywood şi atât, aceste imagini „de groază” nu ne pot aduce decât zâmbetul provocat de vizionarea unei ieftine „parodii thriller” :

„Lupul Dacic”

Studiourile cinematografice CIA&Mossad :

a început „sezonul decapitărilor” !

(„Film thriller-parodie”)

„Am văzut o înregistrare video care pretinde să arate uciderea cetăţeanului american James Foley de către SI (Statul Islamic). Dacă este autentică, noi suntem îngroziţi de moartea brutală a unui jurnalist american nevinovat”, a anunţat Caitlin Hayden, purtătoare de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională, citată într-un comunicat.

1. Prizonierul era bine hrănit şi îmbrăcat în haine curate !
 

Cel mai important : teroriştii folosesc în deşert camere video cu rezoluţie full HD !
 

Teroristu’ – extremistu’ – fundamentalistu’ era foarte emoţionat şi îşi aranja hăinuţele de jihadist! Ceva de genul : „Bă, John, hai mai repede cu înregistarea aia, că io…”.
 

Putem să observăm că hainele de pe el sunt absolut noi : „Băi, facem videoclip cu decapitarea, hai să băgăm ţoalele de duminică, să ieşim frumos!”

2. Îi taie gâtul şi nu curge sânge ! Taie, şi mai taie, şi iar taie, niciun pic de sânge !

3. Am înţeles ce se petrece : „decapitatul” era vampir !
 

Da, da : nu se hrănise aşa cum trebuie şi din cauza aceasta nu a curs sânge !
 

Avea sânge, bulion cum spunea marele Amza Pellea, pe pantaloni, şi tălpile perfecte curate. Umblase în papuci prin deşert, dar nu se murdărise deloc pe picioare...

 

SURSA : https://lupuldacicblogg.wordpress.com/

Iată de ce, din aceste considerente şi din multe altele, autorul acestui blog concluziona la un moment dat că :

Liderul ISIS (este un) actor pregătit de CIA&Mossad !

Cum putea totuşi, să facă tranşant această afirmaţie ?

Iată cum a apărut şi confirmarea a ceea ce, încă de acum câteva luni, COBRA afirma în postările sale :

La sfârşitul lunii August 2014, Edward SNOWDEN declara că informaţii din celebrele documente pe care acesta le-a „confiscat” de la NSA (Agenţia Naţională de Securitate a SUA) arată că Liderul ISIS, deja cunoscutul „SIMON ELLIOT” este, în realitate un individ care-şi spune „calif”, cu numele de Abu Bakr al-Baghdadi, născut din... ambii părinţi evrei (deci este evreu get-beget!) şi că există cel puţin trei înregistrări care fac referire la faptul că acesta este Agent Mossad, cunoscut mai demult cu numele de cod de... „Simon Elliot” !...

Din toate aceste „poveşti” corelate, cred cu tot mai mare tărie că tot mai mulţi dintre voi puteţi trage deja singuri concluziile, fie că sunteţi sau nu „adepţi înfocaţi” ai „teoriilor conspiraţiei” (sau a „constipaţiei”, după cum spuneam în postarea anterioară).

„Lucrăturile” „cusute cu aţă albă” (care e neagră!) sunt atât de evidente, încât, la câteva zile de la „evenimentele” ce se doreau a fi „momentul de 9/11.2001 al Francezilor şi al Europei, în general” (asta tot la televizor o strigau prezentatorii în acele zile, cu mare sârg!) a devenit „Marea Fâsâială” care nu-i mai sperie nici pe copiii mai mari, rămânând uimiţi şi dezorientaţi doar „cei mai mici” (cei blocaţi atât de drastic în mintea 3,0D sau pe aproape).

Iată, m-am străduit ca într-un spaţiu cât mai scurt să prezint în notă „comică” situaţia „de facto”, cu acest „bâlci al deşertăciunilor” numit „atentate teroriste” (fie că-i vorba de 9/11.2001 cu „Turnurile Gemene” din New-York, fie „decapitări de tip Statul Islamic” sau „Paris - Ianuarie 2015”), adevărate „Filme” care nici măcar titlul onorant de „comedie” nu-şi merită, ci cel mult de „parodie ieftină”...

Altfel spus, mesajul către „băieţi” este că trebuie urgent să se reprofileze (după cum sugera şi Cobra în ultima sa postare) : nu mai sunt atât de buni la punerea în practică a scenariillor !

Şi nu pentru că aceştia şi-au pierdut cumva imaginaţia... Nu, aceasta încă debitează tot soiul de „prostii”, ci de faptul că NU (PREA) MAI POT, dragii de ei...

Aşa e, este vorba de o IMPOTENŢĂ, aş spune eu, una VIBRAŢIONALĂ : dacă vibraţia a crescut şi tot creşte (deja, ca „în poveste”), aceasta se vede inclusiv la „Nivelul de Conştiinţă” general al umanităţii, şi al fiecăruia, în general – astfel încât, acum, oamenii nu mai au aceeaşi dispoziţie şi CREDULITATE (sau, mai pe româneşte, „prostie”) în a „lua de bune” toate aceste „farse” livrate în „stil Hollywood-ian”...

Şi, cum, acum acest nivel nici măcar nu se compară cu nivelul de conştiinţă general din perioada 11 septembrie 2001, concluzia este cea pe care am transmis-o mai devreme : este vremea REPROFILĂRII pentru aceşti „meseriaşi”, până nu vor deveni şomeri sau, mai grav, cu statutul de „arest la domiciliu”...

Însă aceste aspecte le voi detalia în acel mult promis Editorial, cu ultimele date care ne evidenţiază ASCENSIUNEA GENERALĂ, Umană şi Planetară şi care este strălucit confirmată de ATITUDINEA şi reacţiile oamenilor la această „Farsă” de „prost gust”, atât de prost filmată şi regizată (la fel ca şi „clipurile” cu „decapitările din deşert”)...

Iar, la final – unul extrem de consistent – vă las în compania altui „coleg de blog”, Claudiu Chircu, care pe blogul său, într-un articol chiar interesant şi pe gustul meu ca „putere de sinteză” şi corelare a informaţiilor, ne explică de ce Claudiu nu este Charlie („Charlie HEBDO” – celebra publicaţie „umoristică” atacată de „terorişti”) !

Sintetizând cele mai reprezentative informaţii, voi le puteţi lectura, acum, „în tihnă”, după timpul şi „cheful” fiecăruia. În acest fel, vă puteţi creiona o imagine cu adevărat „mai cuprinzătoare” a ceea ce reprezintă acest „film ieftin, turnat la Paris” – în contextul geopolitic mai larg, al ultimelor luni şi chiar ani.

Şi, dacă ne raportăm la cunoaşterea metafizică holistică a ceea ce se petrece pe Pământ, în prezent, cu „pregătirea Evenimentului” prin „Faza de Penetrare” (îndelung povestite de Cobra), atunci chiar că textul de mai jos devine interesant :

Claudiu-Gilian Chircu

„Eu NU sunt Charlie !”

(Extrase din articol)

– 11 ianuarie 2015 –

Au trecut doar câteva zile de la atentatele din Franța și deja mi s-a acrit de acest subiect. Întreg mapamondul deplânge moartea acelor „eroi” uciși pentru libertatea de exprimare și se identifică cu ei, în timp ce blamează islamismul.

Presa ne repetă încontinuu cuvântul „teroriști”, ca să ne intre bine în cap, liderii noștri pregătesc legea „Big Brother”, iar noi nu știm pe unde să ne ascundem de teama teroriștilor.

Nici în ziua de azi majoritatea nu au învățat să cearnă informațiile primite de la mass-media, după cum bine se vede, preferând să înghită tot ce li se bagă pe gât, fără a se obosi să și gândească singuri. Măcar puțin...

Dacă vrem să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat în Franța, ar trebui să știm contextul în care au avut loc acele atentate.

Pe 26 ianuarie 2014, francezii au protestat în Paris și Lyon împotriva evreilor sioniști și a francmasonilor, cerând Armatei să preia controlul țării pentru a salva poporul francez.

Printre scandările celor peste o sută de mii de oameni se numără: „DA pentru Faurisson (un francez revizionist)! Holocaustul e o făcătură!”, „Jurnaliștii sunt pipi de curvă”, „Francmasonii la pușcărie!” sau „Evreilor, dispăreți, Franța nu este a voastră!”.

„Ne-am săturat de finanțe internaționale, loji masonice și sionism,  poporul francez a fost lobotomizat de către mass-media”, declara atunci unul dintre protestatari într-un interviu.

Nemulțumirile francezilor erau de înțeles : economia țării e la pământ, căsătoriile homosexuale le-au fost impuse prin lege iar o mulțime de activiști au ajuns la închisoare pentru că au negat Holocaustul. Ultimii doi președinți ai Franței, Sarkozy și Hollande, prezintă caracteristici fizice evreiești, după părerea multor francezi. Actualul președinte, François Hollande, întrunește în sondaje dezaprobarea a 80% dintre francezi, deși are susținerea a 87% dintre membrii Parlamentului.

La fel ca în Germania interbelică, francezii dau vina pe evreii care îi conduc pentru situația dezastruoasă în care se află țara lor. Un sondaj arată că 37% dintre ei își exprimă în mod deschis opiniile antisemite. O altă statistică de acum un an spune : „cu 40% au crescut actele de violenţă cu caracter antisemit în primul trimestru al anului 2014, comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut”.

Legea care interzice libertatea de exprimare cu privire la problema Holocaustului este „legea Fabius-Gayssot”, aprobată de Parlamentul francez în 1990 și redactată de bogătașul evreu Laurent Fabius, cel care a provocat moartea a mii de hemofilici francezi prin importul de sânge contaminat cu SIDA de la negrii din Atlanta, Georgia.

Să menționăm și că Franța găzduiește cea mai numeroasă comunitate evreiască din Europa (la fel ca Germania în perioada interbelică), formată din aproximativ 600.000 de evrei. În Germania lui Hitler erau cu doar 100.000 mai puțini…

Chiar și de acum celebra publicație CHARLIE HEBDO s-a lovit de problema antisemitismului.

În 2008, revista a concediat un caricaturist care parodiase familia prezidențială franceză. Fiul președintelui de atunci, Sarkozy, s-a căsătorit cu o tânără evreică, iar caricaturistul a insinuat că fiul președintelui a trecut la mozaism din considerente materiale.

Editorul revistei, Philippe Val, i-a cerut caricaturistului Siné (pe numele real Maurice Sinet) să-și prezinte scuzele printr-o scrisoare. Siné a refuzat, astfel încât a fost concediat, fiind acuzat de antisemitism, poziție la care s-a raliat și intelectualitatea franceză în frunte cu filosoful evreu Bernard-Henri Lévy.

Siné a dat în judecată publicația Charlie Hebdo pentru concediere abuzivă și a primit în 2010 despăgubiri în valoare de 40.000 de euro. În decembrie 2012, Curtea de Apel din Paris a confirmat sentința împotriva publicației, ridicând despăgubirea caricaturistului la 90.000 de euro.

...Urâte dedesubturi ale unei publicații care consideră că libertatea de exprimare îi conferă dreptul de a-și bate joc de orice religie, în special de islamism și creștinism, însă îşi concediază angajaţii care îndrăznesc să-i deranjeze pe evrei…

În iulie 2014, în toate marile orașe ale Franței au avut loc proteste împotriva masacrului comis de israelieni în Fâșia Gaza. Deși interzise de Guvern, manifestațiile nu au putut fi oprite, mii de oameni scandând : „Suntem cu toții palestinieni!”.

În Paris, manifestanții au încercat să spargă barajul ridicat de polițiști, situația degenerând în conflicte extrem de dure. Liderii comunității evreiești din Franța au declarat că evenimentele petrecute atunci sunt de o gravitate extremă, nemaivăzută până în acel moment în Franța, mai multe sinagogi fiind atacate de oameni.

„Conflictul din Orientul Mijlociu este doar un pretext. Are loc o acţiune ce vizează excluderea evreilor din comunitatea naţională. Noi suntem acum primelele victime şi urmează atacuri ale musulmanilor împotriva altor categorii de cetăţeni francezi de alte religii. Franţa este în pericol!”, declara Roger Cukierman, președintele Consiliului reprezentativ al instituțiilor evreiești din Franța (CRIF).

Să reținem ultima parte a declarației lui, o adevărată „profeție” demnă de un veritabil urmaș al lui Nostradamus: „urmează atacuri ale musulmanilor împotriva altor categorii de cetăţeni francezi de alte religii. Franţa este în pericol!”.

În urma acestor proteste, fără îndoială pentru a-și calma populația, conducătorii Franței și-au modificat politica de apărare a evreilor. La sfârșitul lunii iulie 2014, autoritățile franceze au făcut apel la încetarea imediată a focului în Orientul Mijlociu. La începutul lunii august, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a criticat atacurile lansate de Israel în Fâșia Gaza.

Alături de Germania și Marea Britanie, Franța a cerut atunci redeschiderea unei misiuni de monitorizare aparținând Uniunii Europene în Fâșia Gaza.

Mai mult, în decembrie 2014, Parlamentul francez a recunoscut independența statului palestinian, ceea ce a enervat Israelul.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a calificat drept o „greșeală gravă” acea decizie a Franței. Comentariu care cam sună a amenințare…

În luna noiembrie 2014, fostul consilier economic al lui Vladimir Putin, Andrei Ilarionov, declara pentru televiziunea poloneză TV Republika: „țările și națiunile europene nu ar trebui să fie surprinse dacă, să spunem, la anul, în primăvară, apare o masivă mișcare politică islamistă, o primăvară islamică în Europa, care va destabiliza țările europene și va consuma energia și atenția liderilor europeni, în timp ce Putin va încerca să-și ducă la capăt proiectele sale neo-imperiale”.

Declarația lui Ilarionov a trecut neobservată, chiar dacă era o completare indirectă a celei din iulie a președintelui CRIF, care anunța „atacuri ale musulmanilor împotriva altor categorii de cetăţeni francezi de alte religii”.

La începutul lunii decembrie 2014, după o vizită în Kazahstan, președintele francez François Hollande a făcut o escală la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin. După cum scria site-ul 4thmedia.org pe 9 decembrie 2014, Hollande l-ar fi anunțat pe Putin că regimul Obama pregătește un atentat terorist în Franța, pentru care va da vina ulterior pe Rusia.

Previziunea s-a îndeplinit măcar parțial, din moment ce atacurile teroriste au avut loc la Paris după o lună…

Previziunile s-au îndeplinit. Pe 7 ianuarie 2015, 12 persoane au fost ucise de niște teroriști islamiști, frații Cherif și Said Kouachi. A doua zi, un prieten al celor doi frați, Amedy Coulibaly, a atacat un magazin evreiesc. Au urmat alte victime, numărul persoanelor ucise ridicându-se la 20.

Presa din întreaga lume și-a făcut datoria, repetând obsesiv cuvântul „teroriști”, pentru a ne intra bine în capete, și subliniind la fel de obsesiv dreptul la liberă exprimare a ziariștilor francezi de la Charlie Hebdo.

Însă povestea are câteva lacune, care nu pot fi ignorate.

Atacul a fost unul atipic. Teroriștii musulmani apelează întotdeauna la bombe, pistoale sau sticle incendiare. Aceștia au avut armament de război : arme automate și un lansator de rachete, pe care nu l-au folosit nici măcar când au fost încercuiți de polițiști. Specialiștii care au analizat imaginile cu atacatorii au remarcat imediat faptul că acțiunea trăda un antrenament militar. Felul în care foloseau armele, felul în care acționau ca echipă, totul demonstra că a fost vorba despre profesioniști din trupe de elită.

Teroriștii musulmani întotdeauna încearcă să se sinucidă în astfel de cazuri, considerând că pierzându-și viața în lupta cu „infidelii” le garantează un loc în Rai. Aceștia nu au făcut acest lucru, ci au încercat să scape. Nu foarte bine însă.

În loc să dispară rapid din țară, ei s-au plimbat haotic prin Franța, s-au lăsat văzuți într-o benzinărie pe care au și jefuit-o, apoi s-au baricadat într-o tipografie. Mai mult, unul dintre ei și-a uitat actul de identitate în mașină.

Cum ar putea niște profesioniști, așa cum au demonstrat că erau, să facă astfel de greșeli ?

De ce și-ar lua cineva la el actul de identitate atunci când s-ar duce să ucidă niște oameni? Pe care l-a mai și pierdut, atât de convenabil pentru autorități. De ce nu a apelat la acte false, așa cum procedează teroriștii de obicei? Ce voia al treilea terorist, care a luat ostatici? Doar ca poliția să înceteze urmărirea primilor doi? Pare pueril, ținând cont că o asemenea revendicare nu putea fi sub nicio formă aplicată.

De ce a lăsat telefonul deschis, pentru ca poliția să știe în orice moment ce se întâmplă? De ce le-a dat ostaticilor ocazia să evadeze atunci când a început să se roage?

De ce poliția franceză a dispus o asemenea desfășurare de forțe pentru capturarea a doi oameni? Cumva pentru a se accentua amploarea evenimentului în ochii publicului?

Să presupunem că jurnaliștii au fost uciși din cauza caricaturilor la adresa profetului Mohammed. De ce ar fi așteptat musulmanii câțiva ani pentru a se răzbuna ?

De ce n-au făcut-o mai devreme, ci la o lună după recunoașterea independenței statului palestinian de către Parlamentul francez și la două zile după ce președintele Franței cerea eliminarea sancțiunilor impuse Rusiei?

De ce au făcut-o într-o țară solidară cu islamiștii, în care antisemitismul atinsese cote maxime, în loc să se bucure de acel sprijin împotriva dușmanilor lor?

De ce declarațiile oficiale sunt diferite?

De exemplu, presa franceză a relatat că ostaticul de la tipografia din Dammartin-en-Goele a fost eliberat, iar președintele Hollande a anunțat că toți ostaticii au murit.

De ce nicio grupare teroristă nu a revendicat oficial atentatul, Al-Qaeda și ISIS preferând doar să salute gestul celor doi frați musulmani? Abia după două zile, frații au declarat că sunt membri Al-Qaeda, iar un cleric al Statului Islamic a revendicat atentatul în numele grupării sale.

Până la urmă, cei doi erau membri Al-Qaeda sau ISIS?

Statul Islamic sau ISIS a continuat teroarea din Franța spărgând site-urile primăriilor a două orășele, Ezanville și Goussainville, pe care au postat mesajul : „Statul Islamic rămâne cu voia lui Allah. Eliberaţi Palestina. Moarte Franţei. Moarte lui Charlie”.

Atât?!? Ăsta e un mare act terorist din partea celei mai fioroase grupări teroriste din lume? De ce n-au apelat la bombe, mașini-capcană, avioane deturnate sau grenade, așa cum fac de obicei?

De ce s-a „sinucis” Helric Fredou, unul dintre polițiștii care anchetau atentatul de la sediul publicației franceze, fără să lase în urmă măcar un bilet de adio? De ce presa continuă să înfricoșeze populația subliniind amenințarea teroristă a islamiștilor, ignorând mesajele pașnice ale comunității islamice?

Liderul partidului francez de extremă dreapta, Marine Le Pen, a anunțat că „Islamiștii au declarat război Franței”, deși Consiliul Musulman al Franței și cel al Marii Britanii au condamnat atacurile din Franța, la fel ca mii de musulmani în mediul online.

În primul rând, totul pare o răzbunare a evreilor, o plată pentru acea „greșeală gravă” de a recunoaște independența statului palestinian, după cum anunța prim-ministrul Israelului.

Nu ar fi prima oară când Israelul s-ar răzbuna. La sfârșitul lui 2013, un tribunal din Malaezia a găsit statul Israel vinovat de genocid. În 2014, trei avioane malaeziene dispar sau se prăbușesc.

În 2011, aripa tânără a Partidului Muncii din Norvegia a inițiat o campanie agresivă pentru ca guvernul de la Oslo să impună o blocadă totală asupra Israelului. Nu după mult timp, întreaga conducere a aripei tinere a Partidului Muncii a fost măcelărită printr-o operațiune atribuită unui nebun, Anders Breivik.

Să fie vorba despre niște coincidențe ?

Doctorul Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului Trezoreriei americane în administrația Reagan și editor asociat al Wall Street Journal susține că atacurile teroriste din Franța au fost o operațiune a serviciilor secrete americane, având ca scop „asigurarea statutului Franței de vasal al Statelor Unite”. „Amintiți-vă toate situațiile create de FBI pentru a transforma amenințările teroriste la adresa americanilor în realitate”, nota el pe site-ul personal.

Doctorul Roberts a amintit că, la începutul acestei săptămâni, Hollande a declarat că sancțiunile impuse Rusiei ar trebui ridicate. „A fost mai multă independență manifestată de Franța decât putea suporta Washingtonul”, a comentat fostul funcționar al Casei Albe.

Bineînțeles că nu putem crede pe cuvânt un fost funcționar al Casei Albe, care a ieșit din sistem acum cel puțin 26 de ani. Cât timp nu știm de unde își ia informațiile, afirmațiile lui rămân la stadiul de ipoteze, precum toate celelalte.

Ipoteza lui o confirmă pe cea din decembrie 2014, în care se spunea același lucru. Dacă într-adevăr a fost totul regizat de americani, datele problemei nu se schimbă deloc. Se știe că Statele Unite ale Americii sunt și ele conduse de sioniști, prin urmare prea puțin contează dacă atentatele au fost organizate de CIA ori de Mossad, cât timp ambele îndeplinesc ordinele acelorași stăpâni.

Câștigul cel mai mare al celor care ne conduc este implementarea legilor care permit controlul mai sever al cetățenilor.

Procurorul general al României, Tiberiu Nitu, a declarat deja că sunt imperios necesare legi eficiente, care să permită prevenirea actelor de terorism, așa cum este legea 82/2012, cunoscută ca legea Big Brother.

Pentru a înțelege că atentatele recente din Franța au fost planificate din timp și orchestrate de elita sionistă ce conduce marile puteri ale lumii, să ne amintim de scrisoarea masonului american Albert Pike, trimisă italianului Giuseppe Mazzini pe 15 august 1871 : „Al treilea război mondial va trebui creat prin exploatarea disensiunilor create de agentura Illuminati între sioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie condus în aşa fel încât islamul şi sionismul politic să se distrugă reciproc. În acest timp celelalte naţiuni ca întotdeauna divizate în această chestiune vor fi obligate să lupte până la completa lor epuizare fizică, morală, spirituală şi economică”.

Pentru acest lucru, jurnaliștii de la Charlie Hebdo sunt declarați eroi ce și-au dat viața în numele libertății de exprimare, martiri cu care se identifică mii de oameni ce postează mesajul „Je suis Charlie” („Eu sunt Charlie”).

 
Revista Charlie Hebdo va primi titlul de cetățean de onoare al Parisului.

În numele jurnaliștilor uciși s-a organizat un miting de solidaritate la Paris, printre cei un milion de participanți aflându-se și președintele Franței, François Hollande, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, premierul Marii Britanii, David Cameron, premierul Spaniei, Mariano Rajoy, șeful Guvernului Italiei, Matteo Renzi și președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Legile împotriva libertății cetățenilor se vor înmulți, mascate sub forma luptei împotriva terorismului.

Implicarea masoneriei se vede și din „semnătura” pe care o lasă întotdeauna în urmă. Au fost ucise 12 persoane în primul atac terorist, 12 fiind unul dintre cele mai importante numere ale masonilor și, implicit, ale sioniștilor care îi conduc. Numerologia fiind extrem de importantă pentru masoni, ar fi o greșeală să o ignorăm.

Drept pentru care, analizând data primului atentat, 7.01.2015, observăm că suma cifrelor anului este aceeași cu suma cifrelor zilei și a lunii, adică 8. Departe de a fi o coincidență, 8 este cifra zeiței masonilor. (N.MY.: Sincer, nu ştiu la ce Zeiţă face referire autorul, însă Numerologia ne aminteşte că cifra 8 este octava suprioară a lui 4, care este simbolul materiei, a pătratului cu cele 4 colţuri.)

Nici orașul nu pare să fi fost ales la întâmplare : dacă troianul PARIS a cauzat un crâncen război în miturile elene, întâmplările din Paris pot provoca și ele un război în toată regula împotriva islamului, mascat sub forma unui război mondial împotriva terorismului.

Legendarul Paris i-a oferit mărul Discordiei zeiței Afrodita ; administrația de la Paris pare să fi făcut același lucru, alegând să o slujească pe zeița sioniștilor care, la fel ca Afrodita grecilor, și ea era considerată zeița frumuseții și a iubirii.

Parisul are multe porecle, cea mai cunoscută fiind „Orașul Luminilor”, nume care se datorează în primul rând faptului că a fost un centru de educație și al ideilor în epoca iluminismului (fiind orașul care a dat naștere acestei epoci) și mai târziu datorită adoptării iluminatului stradal.

Orașul Luminilor, iluminismul și organizația Illuminati ne duc cu gândul la iluminarea adusă de Lucifer, al cărui nume înseamnă „aducătorul luminii”.

O altă ipoteză, mai incredibilă decât restul, vine din asemănarea sloganului „Je suis Charlie” cu „Jesus Charlie”.

„Jesus” este numele lui Isus în multe limbi, precum franceza, engleza sau spaniola. Iar „charlie” în limba engleză se traduce ca „om liber”.

Puțini știu însă că, în argoul britanic, „charlie” înseamnă „prost, idiot, imbecil”. Dacă și acest slogan a fost pregătit tot de organizatorii atentatelor, ar avea sens, ținând cont că sioniștii nu pierd nicio ocazie de a-l jigni pe „Dumnezeul creștinilor”.

În Talmud, Isus este descris ca un desfrânat, fiu al unui soldat roman, iar mama sa, Maria, ca o târfă a romanilor. Prin urmare, o nouă jignire la adresa lui Iisus nu ar mira pe nimeni...

Dacă asemănarea dintre slogan și numele lui Iisus poate fi întâmplătoare, mai există câteva elemente care ar mări șirul coincidențelor. Crima de la Charlie Hebdou a avut loc pe 7 ianuarie, când se sărbătorea Crăciunul pe stil vechi.

Un slogan ce seamănă cu numele lui Iisus, un atentat în ziua nașterii lui Iisus…

Dacă în Biblie nașterea lui Iisus a fost anunțată de o mare stea, noaptea dinaintea Crăciunului pe stil vechi și a atentatului a fost ultima dintr-o serie de șase în care a avut loc o ploaie de meteoriți, observată în mare parte a mapamondului.

În noaptea dintre 6 și 7 ianuarie, chiar a explodat unul deasupra României.

(N.MY.: Din păcate, sunt nevoit să-l contrazic „puţin” pe Claudiu : acel eveniment putea fi orice altceva, dar se pare că nu a fost vorba nicidecum de „explozia unui meteorit”, ci de ceva mai... complex...).

12 oameni au murit în atentatul de la sediul publicației, 12 fiind și numărul apostolilor lui Iisus. Unul dintre apostoli, Iuda, este în Biblie trădătorul Domnului; la fel l-au considerat și teroriștii pe polițistul musulman pe care l-au ucis, Ahmed Merabet, care a ales să încerce să-i protejeze pe cei care i-au batjocorit religia, în loc să fie de partea celor de aceeași credință cu el.

Iuda s-a sinucis în ziua în care a fost arestat Iisus ; Helric Fredou, un polițist care ancheta crimele de la sediul revistei, s-a sinucis în ziua atentatului în condiții suspecte. Teroriștii au fost în număr de 3, exact ca magii veniți odată cu steaua să-l vadă pe Iisus. Culmea coincidenței, magii veneau din Orientul Mijlociu, acolo unde se spune că s-au antrenat cei trei teroriști.

În Biblie, Iisus a fost ucis din cauza religiei; același lucru ni se spune și despre caricaturiștii din Paris. În Noul Testament, Iisus a înviat după 3 zile; exact același număr de zile au durat atentatele din Franța.

În plus, se observă că mass-media încearcă să le creeze caricaturiștilor asasinați o imagine ușor mesianică, transformându-i în martiri ce și-au dat viețile pentru o cauză nobilă. Să fie toate acestea doar niște coincidențe? Ori sioniștii au plănuit o batjocorire intenționată a lui Iisus, pentru a-și mulțumi „Zeii”?

Pe 9 ianuarie, președintele Franței, François Hollande, a făcut la televiziunea națională o dezvăluire șocantă: „Cei care au comis aceste acte, acești teroriști, acești iluminaţi, acești fanatici, nu au nimic de-a face cu religia musulmană”.

Illuminati (adică „iluminații” din limba latină) sunt o facțiune a francmasoneriei, considerați a fi elita acestei organizații malefice. Prin această declarație, Hollande a confirmat ceea ce deja bănuiam, că atentatele au fost organizate de masonerie !

Mai mult, confirmarea a venit 2 zile mai târziu, la marșul de solidaritate din Paris. Politicienii de elită ai lumii au mărșăluit separat de milionul de manifestanți, grupul lor având, în mod surprinzător, forma unui triunghi.

 
În mijlocul acelui triunghi, după cum se observă din fotografii, a fost lăsat un mic spațiu liber. Triunghiul cu un cerc nu reprezintă decât triunghiul cu un ochi în interior, vârful piramidei masonice și unul dintre simbolurile masonilor. Mai exact, este simbolul divinităților lor.

 
Și astfel, prin această „semnătură”, avem confirmarea că totul a fost orchestrat de către masonerie, care ne târăște către Noua Ordine Mondială.

Nu încape nicio îndoială că atentatele din Franța nu au avut loc pe fond religios, ci politic. Nu încape nicio îndoială că totul a fost regizat conform planului masoneriei.

Poate nu vom putea opri instaurarea Noii Ordini Mondiale, însă cu siguranță putem alege să nu intrăm în jocul celor ce ne vor răul. Ceea ce pare aproape imposibil, ținând cont de numărul mare al celor care se identifică cu jurnaliștii de la Charlie Hebdo, postând mesajul „Je suis Charlie”, spre amuzamentul celor care trag sforile din umbră, amintindu-ne de sensul cuvântului „charlie” în argoul britanic.

Cine erau acei caricaturiști și de ce ar trebui sau nu să îi considerăm eroi ori simboluri ale libertății de exprimare ?

În primul rând, nu erau jurnaliști, ci caricaturiști. Asta e altă mâncare de pește.

Acei oameni nu își informau cititorii, nu luptau pentru adevăr și dreptate, nu încercau să schimbe ceva în bine, ci doar făceau caricaturi, cele mai multe fără pic de umor.

Și făceau asta de mulți ani, fără să ia în seamă rugămințile, amenințările sau procesele intentate de cei care le cereau să se oprească.

Pentru a înțelege cât mai bine cu ce fel de caricaturi avem de a face, nu trebuie decât să aruncăm o privire pe câteva dintre cele pe care mass-media le ignoră.

Cele care i-au jignit cu adevărat pe musulmani nu sunt cele pe care le vedem la TV, ci două cu adevărat insultătoare...

Nici creștinismul nu a scăpat de batjocură. Pe coperta unui număr al revistei apare Maria în timp ce îl naște pe Iisus, care are față de porc...

Prima pagină a unui alt număr este dedicată Sfintei Treimi a creștinismului, prinsă într-un act pornografic homosexual. (N.MY.: Imaginile şi ideile sunt atât de „penibile”, de tip „pornografic-satanic”, încât nu merită nici măcar să ne imaginăm...)

Ce rost au aceste desene care nu au nici măcar umor? Care este rolul lor?

Unde este acea exprimare liberă pentru care merită acei oameni să fie transformați în eroi ?

Este o diferență enormă între libertate de exprimare și bătaie de joc. Dreptul la liberă exprimare îmi permite să critic ceea ce e de criticat în religie, însă nu și să fac publice caricaturi „erotice” cu zeități sau profeți.

Legile nu-mi permit să jignesc pe cineva în public. Am dreptul să critic, atât timp cât îmi sprijin acuzațiile pe dovezi, însă nu și să jignesc. Dacă aș face asta, sunt sigur că aș fi pedepsit de lege.

Pentru acei caricaturiști nu se aplica legea? Ori se credeau mai presus de ea?

Nu vreau să fiu înțeles greșit, nimic nu scuză crima. Însă ar trebui să renunțăm la vechea zicală „despre morți numai de bine”, să o înțelegem pe cea care spune că „cine seamănă vânt culege furtună” și să nu îi transformăm în eroi pe unii care nu sunt.

Mai mult, să nu ne identificăm cu ei din solidaritate, exceptând cazul în care suntem și noi genul de persoane care își bat joc de ceilalți. Să ne considerăm și noi Charlie e ca și cum ne-am identifica cu bătăușii din școala generală, care se luau de toți copiii.

Din câte se observă, acei caricaturiști nu erau pamfletari, nu încercau să facă umor și nici nu poate fi vorba despre o critică decentă a religiei, ci par să fi căutat să provoace scandaluri.

Se așteptau la represalii, dovada fiind polițistul pe care îl aveau mereu în redacție. În acest caz, ce urmăreau prin jignirile repetate aduse religiilor? Revista Cațavencu chiar scria zilele acestea : „Am senzația că au murit la fel cum ar muri unii care vor să demonstreze că dacă umbli noaptea prin savană cu un platou de mici în mână, la un moment dat te mănâncă leii”.

Sunt sigur că erau conștienți de efectele acțiunilor lor. Să înțeleg că exact ăsta era scopul pe care îl urmăreau? Au fost puși să lovească în religii cât mai josnic cu putință, pentru a atrage represalii de care să profite alții?

Acea „finanțare proprie” a publicației lasă loc de interpretări. Dacă e așa, înseamnă că au fost victime nu doar ale celor care i-au împușcat, ci și ale celor cărora le făceau jocul, dar și ale propriei lor inconștiențe. Ceea ce nu-i transformă sub nicio formă în martiri ori în modele ale luptei pentru libertatea de exprimare.

  
Andrei Pleșu chiar spunea într-un interviu : „Libertatea de expresie nu e libertatea să-ţi pui poalele-n cap şi să-ţi baţi joc de alţii. Există limite, care ţin şi de civilizaţie, şi de cultură, şi de bună cuviinţă, şi de civilizaţie interioară, până la urmă. Aşa, putem să luăm peste picior orice, cu riscurile care, iată, apar. Eu nu spun că e normal să reacţionezi cu gloanţe la bezmeticeala unor oameni care se distrează pe socoteala unor tradiţii, dar nici nu-i normal să tratezi cu atâta frivolitate lucruri care adună în jurul lor respectul şi viaţa spirituală a unor întregi comunităţi”.

În același timp, consider că trebuie dată vina nu doar pe cei trei teroriști, ci și pe cei care le-au dat misiunea. Iar caricaturiștii în niciun caz nu trebuie priviți ca niște martiri / eroi / modele de urmat / luptători pentru dreptul fiecăruia de a se exprima liberi.

Suntem aproape tentați să o credem pe Luce Lapin, secretara de redacție a publicației, care declara în presă, pentru a stârni mila publicului : „Această redacție nu a fost decât râs și bunătate. O adevărată blândețe, o adevărată dragoste. Când i-am văzut pe Cabu și Wolinski, oameni cu adevărat, cu adevărat buni, nu am înțeles…”.

Din păcate pentru ea, din ce în ce mai mulți înțeleg adevărata lor față, care reiese nu doar din caricaturile batjocoritoare, ci și din declarația lui Bernard Holtrop, unul dintre caricaturiștii de la Charlie Hebdo, care nu se afla în redacție în timpul atentatului, declarație făcută cotidianului olandez Volkskrant: „Facem ceva... pe toate aceste persoane care spun dintr-o dată că sunt prietenii noștri”.

Trebuie să luăm lucrurile și persoanele exact așa cum sunt, nu cum par a fi. Sau cum vor unii să pară.

Eu nu sunt Charlie. Nu sunt nici Cherif, Said sau Amedy. Sunt Claudiu. Și sub nicio formă nu mă voi lăsa transformat într-un pion pe marea tablă de șah a celor care se joacă cu viețile noastre.

SURSA : https://klaudyu1.wordpress.com/2015/01/11/eu-nu-sunt-charlie/#more-3830

... De aceea, la finalul acestui material consistent, fiecare poate AFIRMA cu deplină Tărie şi Încredere :

Eu NU Sunt Charlie !

EU SUNT... (CEL CE SUNT) !

MarYan