Actualizare
a situaţiei planetare
– 16 ianuarie 2015 –
Curăţarea
Grupului Chimera continuă.
Există un progres
semnificativ, dar toate informaţiile referitoare la aceasta rămân
secrete, pentru moment.
TUNELURILE lui SET
– „fistule
plasmatice” de „prost gust” (N.MY. : Fistule (medical) - Canale
care drenează spre exterior secreţiile – de obicei, cu puroi – ale organismului)
– acum sunt rupte, pentru a
fi deschise de către Lumină,
infecţia scurgându-se afară, fiind transformată de către Lumină şi absorbită în
Unime.
(Nota MarYan : „Tunelurile lui SET” ar reprezenta, în psihanaliză, „o reţea de «celule ale visării» din mintea subconştientă”, aduse prin „proiectare conştientă” din Zona DAATH – un fals Sephirot, care reprezintă „Poarta de manifestare a «non-manifestării»” şi care este legată în „mod misterios” de chakra sexuală.
Metafizic,
„Tunelurile lui SET” reprezintă „acumulările”
întunecate de instincte primare din fiecare fiinţă, rădăcini ale
atavismelor primitive, de conştiinţă joasă, fiind nişte „adumbriri” – influenţe
– ciudate asupra Sinelui. Pline de teroare şi umplute cu „putere” – cea de tip
„josnic” – acestea apar chiar de la naşterea noastră !
În
acest fel, iată cum se evidenţiază o „corelaţie”
foarte interesantă între aceste „Tuneluri
ale lui Set” de care vorbeşte şi ştiinţa
spirituală veche, inclusiv Tarotul,
şi „implanturile eterice” amintite de Cobra, în care archonii proiectează energii sau chiar entităţi de tip
reptilian – încă de la naştere – în structuri de tip „găuri de vierme” care,
iată, se aseamănă unor „tuneluri”...)
Odată cu iniţializarea „Fazei Penetrării”
după deschiderea Portalului IS:IS din Decembrie 2014, „Alianţa Estică” grăbeşte planurile sale de a construi o structură financiară alternativă la sistemul petro-dolarului, care a fost principalul suport vital
pentru Grupul Chimera ce a menţinut starea de Carantină a Planetei Terra,
folosind „militarii negativi” ca principala lor unealtă de acţiune.
Această „structură alternativă”, de tip nou,
include şi Sistemele de Navigaţie prin Satelit de tip „GPS”, care nu se află sub controlul militarilor negativi.
Întreaga
STRUCTURĂ ALTERNATIVĂ este necesar ca să fie OPERATIVĂ într-un grad mai mare la Momentul „Evenimentului”
şi va fi principalul instrument prin
care va avea loc Resetarea Financiară.
De la începutul anului a escaladat (s-a amplificat) conflictul între Alianţa Estică şi
Iezuiţii – Illumi-nazii financiari – cu „complexul militar industrial”.
Europa
este terenul de bătălie al acestui Război de proximitate, datorită poziţiei
sale geopolitice, fiind situată în mijlocul principalelor centre de
operaţii ale ambelor structuri – Alianţa şi Cabala – precum şi pentru
că este locaţia multor Vortexuri
importante din Reţeaua Energetică Planetară, ce deţin o „Cheie”
semnificativă în controlul Corpului Energetic al Planetei.
„Atacurile
de steag fals” din Paris au fost orchestrate de către Cabala, prin „Iezuiţii Illumi-nazi”, ca un
avertisment şi o ameninţare către Franţa, care a luat decizia de a se alătura Alianţei.
În plus, PARIS-ul este un „Vortex Isis” important.
În loc să vă implicaţi mai mult decât este necesar
în drama acelui steag fals, v-aş sugera tuturor ca să fiţi mai conştienţi de aceasta.
Mult
mai multă CONŞTIENŢĂ este necesară în COMUNITATEA ALTERNATIVĂ despre situaţia
din NIGERIA.
În contextul acestor evenimente din Europa, Alianţa Estică contra-atacă.
Mai întâi, într-o nu atât de surprinzătoare
„întoarcere la 180 de grade”, ELVEŢIA
şi-a „extras” propria monedă din Sistemul de fixare a cursului valutar care „o lega” de moneda Euro şi s-a alăturat
Alianţei, în pregătirea pentru tranziţia
către Sistemul Financiar cu acoperire în Aur, de după Resetarea
Financiară :
În al doilea rînd, RUSIA a tăiat alimentarea conductei cu gaz din Ucraina,
controlată de Illumi-nazi către Europa, în mijlocul unei ierni friguroase,
forţând cu eficacitate ţările europene ca să aleagă taberele.
Cabala îşi trimite deja reprezentanţii săi în
Bulgaria, pentru a insista.
Între timp, Alianţa (Estică) construieşte rapid Noua Infrastructură Financiară, pentru a fi gata atunci când Evenimentul
se va produce.
Semnele de pe Cer continuă : ZEIŢA revine !
Americanul Kabuki a găsit această fotografie
minunată a figurii Zeiţei în coada de
plasmă a Cometei Lovejoy, din galeria site-ului „Space Weather” :
Acum, Cometa
Lovejoy trece aproape de Pleiade, îmbinând Energia Bucuriei cu Energia
Cosmică a Iubirii din Pleiade.
Cei care percep energiile subtile, ar putea
să trăiască experienţa unei intensificări
a Iubirii în relaţiile lor, ca rezultat al acestui flux de energie :
Penetrarea
este aproape !
SURSA
: http://2012portal.blogspot.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu