marți, 25 august 2015

MarYan : PoVestea ZILEI (60) pentru 25 august 2015 – Vremuri Tulburi (I).



PoVestea ZILEI (60)
(pentru)
25 august 2015

Vremuri Tulburi (I)





După cum am mai spus de mai multe ori în ultimul timp, această perioadă poate fi catalogată în multe feluri, însă nicidecum ca „liniştită” şi, mai ales, „comodă”, în niciun caz...

Este interesant că prefiguram titlul acestei PoVestiri încă de sâmbătă, pe 22 august 2015 (către finalul PoVestirii anterioare, când spuneam că aceste „vremuri devin din ce în ce mai tulburi”), moment în care încă nu ştiam de tulburările financiar-bursiere care s-au declanşat cam de atunci, pe întregul glob, şi care au cuprins întreaga Piaţă Financiară Mondială...


Iată, ceea ce spuneam despre posibilitatea declanşării Trans-formărilor la nivel Financiar din Zona Europeană, prin mult aşteptatul GREXIT (care, între timp, s-a amânat...), pare să înceapă să se producă, însă nu doar localizat, ci în mod „generalizat”, prin afectarea majoră, cu accente dramatice, a Zonei Financiare supuse speculaţiilor la cel mai înalt nivel : cea BURSIERĂ care, alături de „Piaţa BANCARĂ”, se bazează şi funcţionează doar prin aceste (numite) „speculaţii” care sunt, în esenţă, MINCIUNI de cea mai joasă speţă !


Nu întâmplător acest „tăvălug” financiar-bursier a pornit din CHINA, de acum vreo lună, iniţiat (la nivel vizibil) prin devalorizarea accentuată a monedei chineze, Yuan-ul, care a transmis primele „şocuri” puternice în sistemul financiar mondial.

Şi, coroborat cu toate informaţiile care ne vorbesc de înfiinţarea Băncii Asiatice de Investiţii, coordonată de China (ca alternativă la Banca Mondială şi la Fondul Monetar Internaţional, ca „instrumente” ale Cabalei), precum şi de vânzările masive de către China a „obligaţiunilor” americane (titlurile de trezorerie ale SUA, deţinute de către Statul Chinez), la niveluri de peste 225 de miliarde de dolari în ultimele 3 luni, coroborate şi cu achiziţii masive de aur ale aceleiaşi ţări, care într-o lună a cumpărat nu mai puţin de 600 de tone de aur, în valoare de 20 de miliarde de dolari ! (aspecte certificate chiar şi de către cele două mari bănci ale Cabalei, JP Morgan Chase şi Goldman Sachs) – toate acestea ne arată că această „furtună” bursieră nu este deloc „întâmplătoare”, făcând parte din „Războiul financiar mondial” care acum a intrat în faza sa acută...

...Şi care este însoţit deja de aspecte ale războiului clasic, căci se vorbeşte deja de o armă teribilă folosită de americani în „incidentul de la Tianjin” din 12 august 2015 (adică a doua zi după devalorizarea abruptă a yuan-ului chinezesc, care i-a afectat teribil pe americani)...



Toate aceste aspecte care, puse „cap la cap”, determină o imagine mai clară a ceea ce se petrece în lume, la ora actuală, încă sunt „de suprafaţă”...

Nu la aceste aspecte se referă titlul acestei PoVeşti, care, după cum spuneam, l-am decis înainte de a apărea ultimele ştiri cu bursele intrate în derivă.

Aceste manifestări sunt, iată, confirmări că au loc mişcări de trupe tot mai vizibile şi la suprafaţă – după ce Forţele Cabalei pare-se că au ieşit „pe teren”, „in corpore”, la atac, sau, mai bine zis, la contra-atac !

Dacă până acum încă mai existau iluzii din partea unora dintre aceştia că îşi pot continua controlul şi manipularea multi-milenară pe Planetă, „butonând telecomanda” din birourile lor somptuoase (şi, multe dintre acestea, subterane) se pare că, în ultimult timp, odată cu apropierea de Ionosfera-Stratosfera Planetară a Forţelor Luminii (după cum certifică şi Cobra, în mesajele sale), aceşti „Lideri ai întunericului” de pe Planetă au realizat că nu prea mai este „loc de întors” şi au ieşit la atac frontal, „direct pe teren”, după cum spuneam...


Din această cauză, deşi ne aşteptam ca să urmeze vremuri tot mai luminoase şi mai plăcute pentru umanitate, pe măsura creşterii parametrilor planetari şi ai umanităţii, inclusiv prin faptul „cosmic” că Lumina a devenit majoritară pe Pământ, iată că, până la acele vremuri de „Celebrare şi Bucurie”, se pare că „mai sunt ceva lupte de dat”, căci aceşti „coloraţi” ai Cabalei au ieşit frontal la luptă, folosind din plin toată „aparatura” din dotare de care mai dispun !


De aceea, pentru cine SIMTE toate acestea, nu-l mai uimeşte nu doar această „desfăşurare de forţe” din acest „război financiar-bancar”, însă, nu mai miră nici această teribilă manifestare a VREMII (ca reflectare a VREMURILOR la fel de teribile pe care le trăim, în acest teribil Prezent), care alternează canicula asfixiantă şi sufocantă cu ploi aducătoare de inundaţii şi temperaturi de toamnă târzie – totul în decurs de câteva zile, iar uneori în doar câteva ore... şi cu efecte directe în agricultură, deci, cu răsfrângere asupra întregii populaţii din zona respectivă.

Iată că „ARMELE METEOROLOGICE” încă mai fac parte din recuzita acestor „coloraţi” care nu se lasă deloc...

...Însă, vă rog să nu uitaţi sub nicio formă că tot acest Spectacol (teribil şi chiar grotesc) poate avea loc doar prin „SPONSORIZAREA” asigurată de către noi, umanii, cu toţii...

Cum vine asta ?

Simplu : toată „aparatura” super-performantă a acestor „coloraţi” ai Cabalei n-ar valora nici cât o ceapă degerată dacă nu s-ar baza pe „materia primă” şi pe „combustibilul” oferit cu „generozitate” de atâţia umani : anxietate, frică, furie, mânie, ne-iubire, frustrare etc. etc. (nu are rost ca să continui)...



Deşi am insistat în atâtea articole şi editoriale, se pare că nici noi, cei care „au început să aibă habar pe ce lume se află”, nu prea am înţeles mare lucru (ce să mai spunem de cei „ne-treziţi”, care încă hrănesc Sistemul, ca docile „baterii”), deşi au venit nenumărate avertismente – inclusiv prin acest blog – despre această „combinaţie teribilă” între Căderea VOAL-ului şi afluxul intens şi abrupt al Valurilor de Energii Cosmice (datorat pătrunderii tot mai adânci, din acest an, spre mijlocul Centurii Fotonice), pregătitoare ale Evenimentului...

Aşa că de ce ne-ar mira atitudinile dramatice din ultimul timp, la atât de multe persoane, care evidenţiază atâtea „aspecte negative” (din cele expuse puţin mai sus) ?


Şi, totuşi, CE ar fi de făcut, ACUM ? – ne-am putea întreba, ca de obicei.

Şi tot ca de obicei, haideţi să o lăsăm pentru PoVestirea care urmează, după ce se mai aşează puţin toate aceste repere informaţionale...


...Şi, până atunci, haideţi să ne mai re-amintim de toate aspectele frumoase din interiorul fiecăruia şi care „zac” în noi de atât de mult timp, fiind atât de puţin folosite...


Cu acelaşi mobilizator Drag,



MarYan

4 comentarii:

  1. Cei ce sunt cu adevarat ,,TREZITI,,nu fac absolut deloc scenariii de genul ca vine ,ca nustiu ce mai crapa,acele persoane din start sunt doar pozitive si ajuta la ridicarea vibratiei atit a lor a celor din jur si implicit a mamei Pamint Dragilor haideti sa aducem Lumina,Pacea ,Bucuria ,Fericirea ,Armonia in sufletele noastre si sa Iubim Iubirea.Iumina si Pacea fie cu noi..M::C

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "...Acele persoane din start sunt doar pozitive..."
      Dragă Mariana, "cei ce sunt cu adevărat Treziţi" SUNT ÎNTREGI şi ARMONIOŞI, nu "doar pozitivi".

      Despre scenarii că "mai crapă ceva" voi vorbi în următoarea PoVestire.
      Cât despre Lumina, Pacea şi Iubirea - acesta este Răspunsul care va fi oferit în ceea ce va urma...
      MarYan,

      Ștergere
  2. Nu stiu ce se intampla de nu pot sa vad articolele in varianta android,adica de pe tableta.Daca dau clic sa vad articolul integral.intra automat o pagina de reclama.Daca dau inapoi,sa scap de reclama ,vad doar varianta scurta a articolului,si ciclul se reia la nesfarsit,incat ies de pe pagina...Asta se intampla cam de 2 saptamani,inainte intra google play,dar se iesea din el si accesam articolul integral.Pot face ceva sa citesc articolele integrale de pe tableta ? Gabriela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău, Gabriela, dar nici eu nu ştiu ce se întâmplă. Voi mai studia şi, dacă mă voi lămuri, te anunţ...
      Mulţumesc pentru observaţie.
      MarYan.

      Ștergere