duminică, 30 decembrie 2018

MarYan : Din nou despre „SĂRBĂTORILE de IARNĂ” (2018).




Din nou despre
SĂRBĂTORILE
de IARNĂ
(2018)



Deşi sunt aproape de „epuizare” (precum „ofertele promoţionale”), Acum am simţit impulsul interior de a mai scrie, încă odată, despre aceste Sărbători de Iarnă aflate, iată, în plină desfăşurare (de forţe)...

...Care au început, practic, odată cu „Moş Nicolae” şi cam ţin până pe la „Boboteaza” anului următor (pe 6 ianuarie) – în acest caz, 2019.

Pentru aceasta vom folosi aceeaşi abordare ca şi în cazul articolului anterior (referitor la Solstiţiul de Iarnă din Decembrie 2018), când am expus linkurile la articolele noastre de pe blog care, în anii anteriori, au detaliat cât mai pe larg semnificaţiile Momentului abordat.

Astfel că, şi în acest caz, considerăm că, pentru cei care au venit mai de curând în contact cu acest blog (şi sunt nu puţini), cel mai relevant este evidenţierea (sau re-amintirea, după caz) materialelor legate de acest vast şi complex subiect, expus de noi pe larg în cursul lunii Decembrie 2014 : „(Moş) CRĂCIUNUL şi ANUL NOU : Noi, de fapt, (PE CINE) CE Sărbătorim în Timpul „SĂRBĂTORILOR de IARNĂ” ?”.


Pe atunci, în acele Momente din Decembrie 2014, am luat-o cât mai metodic, disecând cele mai importante Momente ale acestor zise „Sărbători”, pornind – cum altfel – dinspre cele mai adânci Origini pe care le-am putut percepe, din perspectiva şi accesul nostru la Cunoaştere...

Şi, cel mai important, ne-am străduit ca, la fiecare Subiect şi Moment abordat, să transmitem o informaţie cât mai holistică, cât mai puţin alterată de influenţa religioasă sau „laică” – altfel spus, de a fi DINCOLO de taberele clasice (Religioşi versus Ateişti – Liber Cugetători), pentru a ajunge cât mai aproape de acel Punct (Orizont) Informaţional Armonic, în care nici Extrema, dar nici perfectul Punct de Mijloc (care, la fel ca şi în cazul poziţiilor „extreme”, duce la Ne-mişcare, deci la Moarte vibraţională) să nu fie luate ca Punct de reper, ci Fluxul liber şi continuu curgător al Adevărului, situat cât mai aproape de Fluxul Divin (la un nivel cât mai înalt posibil, din cât putem noi percepe şi recepta).

Din această perspectivă, cele 10 subiecte (Momente) legate de aceste Sărbători de Iarnă, se străduiesc să ofere o imagine cât mai clarificatoare şi, mai ales, Eliberatoare (cu adevărat „Mântuitoare”) asupra a ceea ce reprezintă aceste Momente, atât de „evlavios” trăite de umani în Vremurile trecute şi care, în prezent, sunt duse în extrema cealaltă, a ridicolului comercial şi relaţional...

Şi, pentru a oferi şi „bomboana de pe tort”, după acele articole, vă propunem să cercetaţi cu maximă atenţie (şi receptivitate) ceea ce transmiteau Arcturienii despre acest MOMENT al CRĂCIUNULUI, în 2016, - ca o Sinteză extra-terestră şi extra-ordinară a ceea ce noi am tot punctat în seria de articole din Decembrie 2014 !




Din toate aceste considerente, cred că nu mai are rost să reluăm aceleaşi idei, care, acum, sunt mai actuale şi mai relevante decât orişicând – când agresiunea comercială a (super)mantreiCumpăraţi, Cumpăraţi şi iar Cumpăraţi” este mai intensă şi mai agresivă decât oricând !

Culmea este că, din perspectiva noastră, acest aspect este mai „fierbinte” decât problematica religioasă – căci, după cum am mai sugerat (şi, mai ales, vom mai puncta în articolele noastre ce vor urma), problema cea mai arzătoare din prezent nu pare a mai fi cea religioasă (căci, prin munca intensă din ultimii zeci de ani, Vibraţia şi Eliberarea informaţională şi-a făcut datoria, grefată pe plecările – în alte dimensiuni – tot mai masive ale celor „bătrâni” şi venirea în planul fizic a celor „tineri” care sunt liberi de aceste condiţionări religioase)...

...Ci problematica financiară pare a fi „Cota Zero” a prezentului (cu „sclavia” corespunzătoare), evidenţiată prin nebunia Comerţului din prezent, în care Noua Religie (şi ultima) pare a fi cea a Comerţului, cu Zeul suprem numit BANULMoneda sau Banc-nota, adică „Nota de Bancă”, cu Templele de venerare corespunzătoare (Băncile, în frunte cu „Băncile Naţionale”)...




De aceea, cu Speranţa şi ÎnCred-erea că toate acestea vor deveni, în scurt timp, (h)istorie (o chestiune de câţiva an, probabil), haideţi sî ne bucurăm de Esenţa acestui Moment şi să eliberăm cât mai mult din latura Comercială, pentru a re-descoperi PoVestea Christului (din fiecare), în Ritmul (Divin) al fiecăruia dintre noi, Fraţii şi Surorile acestei frumoase Mame Divine, Geea !



MarYan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu