TANAAZ
Astrologie intuitivă
:
LUNA MARTIE
2019
(Traducere : Aurelia DIDA)
Luna
Martie 2019 este una dintre cele mai importante luni ale anului și va aduce, pentru noi toți, un imens Punct de Cotitură al Energiei.
Se întâmplă multe în această
lună, deci sunt șanse să ne simțim împinși și atrași în multe direcții.
De asemenea, am putea avea
parte de câteva surprize în această
lună, deci rămâneți deschiși și urmați Fluxul !
Încercați să nu vă stresați așteptând ca lucrurile să meargă exact așa cum doriți, ci încercați să vă
alăturați Fluxului, să observați și să vedeți unde vă conduce Universul.
Toată luna Martie vom lucra cu
puternicul Cod numerologic 33.
Acest lucru se datorează
faptului că luna Martie este a treia
lună într-un an 3.
Pe data de 3 Martie 2019 am putea simți cea mai puternică expresie a acestei energii, deoarece codul numerologic pentru această zi va fi
333.
Numărul
3
reprezintă suma a ceea ce noi suntem :
Minte, Trup, Spirit.
Acesta reprezintă Armonia și Echilibrul care se obține atunci când suntem Centraţi.
Numărul 3 este, de asemenea, foarte expresiv și ne încurajează să ne exprimăm Adevărul,
să vorbim și să comunicăm nevoile și dorințele noastre, nouă înșine, celorlalți și lumii.
Noi vom fi încurajați și sprijiniți în aceste domenii pe parcursul întregii luni Martie, iar în zile, precum 3 Martie, vom avea un imens sprijin
Cosmic de partea noastră, pentru a ne exprima Adevărul și pentru a crea Echilibru și Armonie la nivelul Minții, Trupului și al Sufletului.
Pe 5 Martie 2019 vom intra în prima perioadă, din acest an, a
lui MERCUR Retrograd în semnul Peștilor.
Mercur
va fi retrograd până la data de 28 a lunii și ne va
încuraja să încetinim, să evaluăm și să pășim cu prudență, înainte de a
merge mai departe.
Mercur este planeta comunicării, așa că ne confruntăm, din nou, cu tema necesității de a cerceta adânc pentru a ne exprima adevărul și pentru a înțelege ceea ce ne dorim cu adevărat.
În timpul perioadei retrograde
a planetei Mercur, este foarte probabil ca toate credințele noastre să se zdruncine, cumva.
Ceea ce noi am
crezut că dorim să se realizeze sau ceea ce am crezut, întotdeauna, că
ne-am dorit, poate că nu mai este adevărul nostru.
Sub această energie, este
posibil să ne adaptăm credințele și să descoperim
un adevăr mai profund și mai semnificativ, care rezonează din
interior.
Una dintre zilele cele mai
critice ale lunii este 6
martie 2019, când avem LUNĂ
NOUĂ în Pești și, de asemenea, intrarea lui
URANUS în Taur.
Aceasta este o Zi Cosmică măreață și reprezintă începutul unui măreț NOU CICLU.
Luna
Nouă în Pești aduce o energie foarte activă și este foarte probabil să aibă loc
multe evenimente, la momentul acestei
Luni Noi.
Va fi foarte important, în
aceste momente,
de a rămâne echilibrați și de a acorda atenție mesajelor Minții, Trupului și al Sufletului.
Ori de câte ori o planetă mare, ca Uranus, “îşi schimbă
Domiciliul” (semnul astrologic), ea trimite unde cosmice uriașe în Univers – unde pe care,
noi, le
simțim pe mai multe nivele.
Uranus
a intrat, de curând, în Semnul Taurului (pentru prima dată), în luna Mai 2018, urmând ca să rămână
până în anul 2026.
Pentru a vă ajuta să înțelegeți ce schimbări vă pot fi pregătite
în aceste momente, gândiți-vă la ceea ce s-a întâmplat din luna
Mai până în luna Decembrie anul trecut.
Ce
teme sau lecții au fost evidențiate pentru voi ?
Ce schimbări majore au avut loc în viața voastră ?
Este posibil ca evenimente sau energii asemănătoare să vă
creeze agitație și, dacă sunteți atenți, puteți începe să vedeți care sunt lecțiile pe care
planeta Uranus vă încurajează să le îmbrățișați.
Pe data de 20 Martie 2019 avem ultima dintr-un șir de trei SUPER-LUNI.
Această Super Lună cade în Semnul BALANŢEI și ne va da un indiciu despre ceea ce urmează ca noi să
completăm și să finalizăm, astfel încât noi să putem intra, pe deplin, în Noul An.
Anul
Nou
în Astrologie începe o zi mai târziu, pe 21
Martie 2019.
În această zi, Soarele intră în Berbec și începe un Nou Ciclu Zodiacal.
De asemenea, în această zi
este şi ECHINOCŢIUL, când ziua este egală cu
noaptea.
În Emisfera Nordică, Echinocțiul marchează
începutul Primăverii, iar în Emisfera
Sudică începutul Toamnei.
Această schimbare a energiei ne va pregăti pentru lunile următoare
și va contribui la alimentarea viselor și a obiectivelor noastre.
Luna Martie este o lună extrem de aglomerată, cu o mulțime de urmări și multe Energii
Cosmice.
Cea mai bună modalitate de a
parcurge această lună Martie, este ca voi să
vă alăturați fluxului și să aveți încredere că Universul vă va îndruma oriunde este necesar să vă aflați.
Viața voastră vă poate oferi anumite răsturnări și transformări neașteptate în această lună, însă păstrați în memorie adevărul vostru profund și lucrați intens pentru
a șterge orice credințe sau modele de gândire care au rădăcini în gândirea
depășită, anacronică.
Utilizați energia acestei luni pentru a vă
înălța Inima, pentru a vă înălța Mintea și Sufletul.
Rămâneți în echilibru, prin Meditaţie, focusându-vă
în interior și nu uitați să vă
reîncărcați, ori de câte
ori aveți șansa.
Pentru a vă ajuta să primiți îndrumări pentru luna
Martie, am creat o Meditație Ghidată.
În această meditație vă veți întâlni cu Ghidul vostru Spiritual și veți primi înțelepciune și cunoștințe care vă vor
ajuta să asimilați schimbările și energiile acestei luni.
TANAAZ
prin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu