Anul 2018 –
ANUL ZERO
al unui „Nou Început” ?
Despre Noile începuturi
în Politică, Economie, Societate.
Războiul din Siria în contextul general
al Războiului MSMedia
Partea a 2-a
– 28 martie 2018 –
După cum spuneam la finalul părţii întâi al acestui
articol, principalele cauze care au
stat la baza intervenţiei îndârjite în
SIRIA a Forţelor Cabalei – atât din Occident, cât şi din zona Orientală,
în special a statelor din zona Golfului, având ca „vârf de lance” Arabia Saudită, Qatar, Bahrein şi Kuwait (oare de ce ?) – s-au datorat
unor motivaţii mult mai ezoterice, faţă de cele „exoterice” cu care au fost
„lămuriţi” marea majoritate a umanilor.
Spuneam de uriaşul
PORTAL existent în zona Orientului
Mijlociu, adică în Zona Siriană şi
Irakiană – deci, exact statele supuse „intervenţiei” Statului Islamic ISIL
(sau zis ISIS, sau Daesh) din anul 2014.