marți, 30 decembrie 2014

7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”






(Articolul anterior : 6. BRADUL de CRĂCIUN)



7. „MOŞ NICOLAE”, „MOŞ AJUN” şi „MOŞ CRĂCIUN”





Iată-ne ajunşi la un subiect atât de „dulce” copilului din fiecare : cel al „Moşilor” care vin negreşit să ne împartă DARURI !

Dacă activităţile specifice „Moş Ajun-ului” le voi atinge succint în următorul articol referitor la obiceiul COLINDAT-ului, acum îi voi aduce în povestea noastră pe cei doi „Moşi” atât de cunoscuţi şi aşteptaţi de copiii de pe (aproape) întreg Pământul : „Moş Nicolae” şi „Moş Crăciun”.

Dacă în cazul lui „MOŞ CRĂCIUN” lucrurile PAR a fi clare, fiind vorba despre continuarea obiceiurilor din Saturnaliile romane, când membrii familiei îşi ofereau cadouri, mai ales copiilor (deşi, veţi vedea, lucrurile sunt mult mai nuanţate şi în acest aspect!), în cazul lui „MOŞ NICOLAE”, întrebarea este cum a apărut acest obicei de a face cadouri cu ocazia aniversării unui „sfânt” ?

Până la urmă, gestul de „a dărui” este minunat, fie că este îndreptat către copii sau către cei mari, astfel de momente ajutându-ne să ne reamintim cât mai des de „gestul de a dărui, care să vină spontan, din Inimă, ca imbold interior.

Problema apare atunci când gestul de a dărui „este instituţionalizat” sub formă de „obicei” şi „tradiţie, mai ales de către instituţia care „lucrează” cu sufletele şi emoţiile oamenilor, respectiv Instituţia Religioasă (indiferent de numele acesteia) din zona respectivă.

În cazul nostru, dacă nu ar fi existat un „Moş Nicolae”, probabil că acesta ar fi fost inventat, după cum s-a şi petrecut, căci putea fi oricare alt „sfânt” care să preia atribuţiile de „darnic”, de „Moş” care vine cu cadouri către oameni şi, în special, către copii.

Dar de ce tocmai „Sfântului Nicolae” i s-a atribuit acest „rol” şi nu altuia ?

Trăind în secolele III-IV d.Ch., aprox. între anii 280-350, „Sfântul Nicolae” a participat la celebrul Prim Conciliu – „Sinod Ecumenic” – de la Niceea din anul 325 d.Ch., prezidat de Marele Archon Constantin cel Mare, în care s-a remarcat prin palma dată „ereticului” Arie pentru „apărarea dogmei creştine”, însă, în istoriografia creştină este cunoscut ca un mare „făcător de daruri pentru copii”...


Nu ştiu dacă acesta a fost cel mai mare „darnic” al copiilor, şi probabil că au existat şi alte Fiinţe de Lumină care au fost „confiscaţi” de Bisericile Creştine, „fixându-i” în poziţia de „sfinţi” (de parcă pentru asta veniseră pe Pământ) şi care au simţit să dăruiască copiilor (ca o reflexie pentru Copilul Interior) cât mai multe daruri – însă Biserica creştină a ales să-l „investească” în această „funcţie” pe „Sfântul Nicolae”...

Un mic detaliu din biografia sa, ce pare insignifiant, ne spune că, pe la începuturile tradiţiei cu darurile lui „Moş Nicolae”, acesta aducea în ciorăpeii copiilor nu jucării, ci... NUIELE, mai ales pentru cei mai puţin „cuminţi”.

 
De aceea mi-a rămas în memorie o informaţie care spunea undeva că „Sfântul Nicolae” era foarte serios şi auster, care nu prea cadra cu imaginea de „darnic” al copiilor, ci mai mult cu cel de „pedepsitor” al „ereticilor credinţei creştine”, pe care-i taxa cu palme în plină „şedinţă solemnă”...

Deci, „Moş Nicolae” pare că a ajuns în această formă doar ca „răsplătitor” pentru copiii „cuminţi”, adică Ascultători, total OBEDIENŢI faţă de AUTORITATEA PARENTALĂ...

Doamne-fereşte ca aceşti copii să înceapă să pună întrebări incomode despre rostul Vieţii pe Pământ şi în Univers, şi, mai ales, despre dogmele cu care erau „îndopaţi” oamenii încă de mici copii...

Aşa că, dacă „nu erau cuminţi”, „Moşul” (Nicolae, în acest caz) venea cu nuiaua (PEDEAPSA pentru neascultare şi nesupunere), în timp ce copiilor „cuminţi” şi total „ascultători”, adică „obedienţi”, „Moşul” venea cu „cele mai alese” daruri...


...Iarăşi „miroase” clar a MATRIX, de care „băieţii deştepţi” au avut grijă să-l construiască şi mai ales să-l întreţină, cu „up-grade”-urile necesare, în funcţie de „evoluţia societăţii umane” (una tehnologică, evident, în nici un caz de conştiinţă...).


Deci, să revenim : după anul 400 d.Ch., Nicolae devine „sfânt”, prin „bunăvoinţa” Bisericii, apoi, din secolul al XI-lea, cruciaţii care ajung la Bari, unde „se odihneau moaştele sale”, îi duc numele în întreaga Europă – însă, cei care deja îl cunoşteau şi îl celebrau, transformându-l într-un veritabil cult, cel mai mare după cel al lui Isus şi al apostolilor, au fost slavii, şi mai ales ruşii.

Se spune că nu există biserică rusă care să nu aibe un colţ dedicat „Sfântului Nicolae”, care, de altfel, patronează marea majoritate a acestor biserici ruse şi chiar Egregorul numit „Maica Rusie” (adică Rusia).

Întâmplător, oare, s-au petrecut toate acestea ? Iarăşi, răspunsul este subînţeles...


Până la a răspunde la această întrebare, mai este de remarcat cum, după secolul al XI-lea, începe uşor-uşor, prin diverse imbolduri ale autorităţii bisericeşti, ca ziua morţii „Sfântului Nicolae”, 6 decembrie, să devină o zi de „a dărui cadouri” către copii, din partea lui „Moş Nicolae”.

Acest obicei a crescut în intensitate în secolele următoare în aşa măsură încât, pe la anul 1500, Martin Luther în timpul Mişcării Protestante a solicitat „oprirea venerării sfinţilor, care a avut ca efect inclusiv abolirea acestui obicei cu „Moş Nicolae” în unele ţări europene (mai ales în Ţările de Jos – Belgia, Olanda, Luxemburg – şi cele Nordice, dar şi în Germania, Franţa şi Anglia) – moment în care acestui obicei i s-a schimbat... numele, precum în vorba românească : „aceeaşi Mărie cu altă Pălărie”.


Reţinând acest interesant aspect, pe care îl vom continua la un moment dat în cursul acestui articol, haideţi acum să facem o mare paranteză şi să mergem în zona „Maicii Rusii” de care tocmai am amintit anterior şi unde „Sfântul Nicolae” este „la el acasă”, după cum spuneam (deloc întâmplător : spiritul autoritar al Ţarilor, de stăpâni absoluţi peste o populaţie atât de eterogenă aflată pe un teritoriu atât de vast, nu putea să rezoneze decât cu un „Sfânt” la fel de autoritar, cum fusese Nicolae...) şi unde probabil că în scurt timp „şi-a luat în primire” rolul religios atribuit, de darnic al copiilor ruşi.

Însă nu despre „Sfântul Nicolae” dorim să vorbim acum, odată ajunşi în această zonă, ci despre... şamanii Siberiei, acele fiinţe „para-normale”, ale căror calităţi psihice bine-nţeles că au reprezentat dintotdeauna un „pericol de moarte” pentru autorităţile politice şi mai ales un „păcat de moarte” pentru cele religioase.


Din această perspectivă doresc să prezint cât mai pe scurt o îndeletnicire uzuală printre şamanii siberieni – şi, în general, la populaţiile nordice, în care intră şi Ţările Nordice Europene.

Aceasta a fost foarte elegant şi detaliat povestită într-un deosebit articol apărut pe cunoscutul blog „Ieşirea din Matrix”, referitor la şamani şi la ciuperca AMANITA MUSCARIA.

Lăsându-vă plăcerea de a descoperi voi înşivă detaliile acestei poveşti, noi ne străduim aici şi acum să prezentăm cât mai sintetic (dar, totuşi, în mod natural...) aspectele generale.


Astfel, povestea începe cu precizarea că şamanii siberieni au un ancestral obicei de a merge „la cules în pădure”, dar nu „după fragi şi mure”, ci după această ciupercă interesantă, care are un puternic efect halucinogen, ceea ce susţine cu maximă eficienţă activităţile lor „specifice”, bazate pe diminuarea până la dispariţie a cenzurii minţii pentru a experimenta alte „stări de conştiinţă.

Această „ciupercuţă” creşte la baza coniferelor, având o afinitate maximă cu... bradul.

Aşadar, şamanul, îmbrăcat în haine asemănătoare culorii ciupercuţei (haină roşie cu picăţele albe, cu guler alb de blană şi cizme negre), pleacă în căutarea „ciupercii magice”, pe care o găseşte cu predilecţie sub brazi...

După ce le culege în sacul special pregătit, vine acasă unde le pregăteşte... atârnându-le de crengile brazilor, pentru a le usca mai bine (imaginaţi-vă un brăduţ de care atârnă „chestii” roşii cu puncte albe, aproape rotunde...).



Apoi, după încheierea procesului de uscare şi pregătire a acestora, şamanul nostru, îmbrăcat la fel, merge cu desaga în spate către casele oamenilor ca să le ofere din acest „magic preparat”, care este şi a fost dintotdeauna la cea mai mare căutare printre oamenii satelor siberiene.

Imaginaţi-vă că, iarna, acele case (sau iurte – corturi circulare – în funcţie de zonă) sunt mult mai greu accesibile din cauza marilor căderi de zăpadă şi troiene, astfel că nu este neobişnuit ca intrarea în locuinţe a şamanului nostru să aibă loc... de sus în jos.

De aceea, nu de puţine ori, şamanul, îmbrăcat după cum am prezentat mai sus, coboară în casele oamenilor prin „hornul” iurtei, pentru a aduce darul ciupercuţei (roşu cu ceva alb), pe care, de obicei, o lăsa în ciorapii gazdelor, întinşi la uscat...

La fel, este de amintit că ajutoarele animale care asigură transportul nordicilor şi, deci, pentru şamanul nostru, sunt... renii care, acum aflăm de unde vine atitudinea lor ciudată şi ironic zugrăvită în filmele americane, aceea de „ciudaţi”, încăpăţânaţi şi, în general, cu atitudini „bizare”, de „izbucniri din senin” : aceştia, ca şi şamanii, sunt mari amatori de „Amanita Muscaria”, pe care o preferă oricărui alt aliment...

...Şi care le generează renilor, după un ospăţ cu această ciupercuţă, anumite stări specific „şamanice”, de-a dreptul „levitante”, „zburătoare”, de „plutire inter-dimensională” (cu sanie cu tot !) ...


Mai sunt şi alte detalii ale acestei poveşti, pe care, cum spuneam, vă las să le parcurgeţi în articolul de pe blogul amintit mai sus (dar şi altele, căci şi acest blog vine cu o serie de articole deosebite despre subiectele abordate în „mega-articolul” nostru...), care toate ne conduc la o imagine generală foarte cunoscută oamenilor şi mai ales copiilor, în această perioadă, a „Sărbătorilor de iarnă”...

Probabil că, în acest moment, ar trebui să afirm că „orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare”, însă NU am să o fac sub nicio formă, pentru că, dimpotrivă, ASEMĂNAREA dintre această îndeletnicire a ŞAMANILOR NORDICI (SIBERIENI) cu „Obiceiul” din prezent, al lui „MOŞ CRĂCIUN”, NU ESTE DELOC ÎNTÂMPLĂTOARE !



Aşadar, revenind la „SFÂNTUL NICOLAE” pe care „l-am lăsat” în Rusia mileniului al doilea (de după anii 1300) : pentru autorităţile politice şi religioase ruseşti (şi din ţările nordice, în general) nu a fost deloc dificil de a înlocui rapid, în tradiţiile colectivităţilor umane din ţările respective, imaginea şamanului care, la începutul iernii, „aduce darurile” ciupercuţei Amanita, cu... „SFÂNTUL (MOŞ) NICOLAE”, care deja era de-a dreptul venerat de majoritatea ruşilor – şi care apărea în biografii îmbrăcat aproape identic cu şamanii care dăruiau ciupercuţa Amanita (acesta este văzut în icoane ca fiind îmbrăcat  în haină roşie cu margine albă)...

Astfel, în scurt timp, în toată zona nordică, încă de pe la anii 1500, s-a cristalizat cu mare forţă imaginea lui MOŞ NICOLAE care „venea” în noaptea dinaintea zilei de 6 decembrie, ca să aducă „daruri copiilor cuminţi”, îmbrăcat în roşu (cu guler alb), în timp ce sania trasă de reni îi purta desaga în care se găseau cadourile pe care le lasă în ciorapii copiilor, după ce ajungea în casă prin horn...



Apoi, ce-a urmat ?

După cum precizasem ceva mai înainte, pe la anul 1500, MARTIN LUTHER a cerut „abolirea venerării sfinţilor” (apropos : un aspect foarte rezonabil, de „bun-simţ”, pe care cei din Ţările Nordice l-au pus în practică, astfel că, eliberându-se şi eliberându-i pe „sfinţi” de aceste „responsabilităţi”, au crescut foarte mult în nivelele de conştiinţă – bine-nţeles, printre alte cauze, nu doar aceasta), ceea ce a dus la interzicerea obiceiului cu cadourile aduse de „Moş Nicolae”, cu aplicabilitate inclusiv în Ţările Nordice (în care este inclusă, printre altele, şi Danemarca).


Acum, făcând un salt în America, la New-York, precizăm că oraşul a fost fondat de un danez, un anume Peter Stuyvesant (abia ulterior a fost preluat ca şi „colonie britanică”).

Din această cauză, la fel ca în ţările europene (protestante şi nu numai), danezii fondatori ai New-York-ului au aplicat aceeaşi tactică : au re-denumit sărbătoarea lui „Moş Nicolae”, atribuindu-i-o altcuiva (iarăşi : „aceeaşi Mărie cu altă pălărie”), adică... Crăciunului, pur şi simplu mutând-o în perioada Crăciunului (pe data de 25 decembrie).

Pentru că în limba daneză „Moş Nicolae”se scrie „SINTER KLAAS”, englezii care „au preluat” oraşul, au preluat şi obiceiul danezilor, cu nume cu tot, doar că l-au adaptat pronunţiei limbii engleze, devenind, astfel, „SANTA CLAUS”...


Mai departe, totul „a curs” cu repeziciune : deja în 1773 „Santa Claus” era pomenit în presa americană (foarte „ciudat” cum acestă primă remarcă despre „Moşul cu daruri” coincide cu anul mişcărilor subterane în care a fost desfiinţat oficial „Ordinul Iezuit” şi a apărut neoficial, dar cu mult mai multă putere, „Illuminati”...), iar în cursul secolului al XIX-lea apar scrieri ale unor romancieri şi poeţi americani care descriu în detaliu imaginea „Moşului”, cea binecunoscută în prezent (cu toate detaliile cunoscute din filme, de la cei 8 reni „zburători”, la ajutoarele elfi şi pitici, precum şi casa nordică a „Moşului” ş.a.), prin preluarea descrierilor nordicilor despre „Moş Nicolae” (adică şamanii) şi care, pe măsura trecerii anilor acelui secol, este translatat în perioada şi în numele „Crăciunului”.

 
(Iar, în secolul trecut, al XX-lea, Coca-Cola a avut grijă să aplice această imagine a „Moşului”, creată în timp, pe brandul său, încât în prezent mulţi oameni asociază imaginea lui „Moş Crăciun” cu cea a „Moşului” de pe sticlele de Coca-Cola...)



Vorbind în termeni moderni, acest proces de înlocuire a imaginii ŞAMANILOR NORDICI (siberieni), ocupându-se cu culegerea şi dăruirea ciupercuţei Amanita Muscaria, cu cea a lui „MOŞ NICOLAE” şi apoi, mai departe, cu cea a actualului „MOŞ CRĂCIUN”, pare a fi una dintre cele mai „tari” CAMPANII DE RE-BRAND-UIRE din istorie (de înlocuire a unui „brand”/„marcă” cu altul/alta, păstrând, însă, imaginea de bază) !


...După ce v-am plimbat prin atâtea locuri şi „poveşti”, Acum vă solicit şi mai mult atenţia de cuprindere a panoramei generale, observând cum, în această serie de articole, am pornit din antichitatea romană din timpul „Saturnaliilor” când, în perioada celei de-a doua jumătăţi a lunii decembrie, se împărţeau cadouri, atât copiilor, cât şi celor mari – ca, în perioada modernă, a ultimelor câteva sute de ani, acest „obicei” să revină sub forma lui „Moş Crăciun” care vine în seara de 24 decembrie.

Iată cum, în acest fel, „se închide cercul”...


La finalul acestui subiect, al „Moşilor”, apare inevitabila întrebare : „Ce este cu acest obicei ? Este bun sau rău?
                                                        
Ca şi în comentariul legat de Masa de Revelion şi de Anul Nou, precizez că aici nu este vorba de faptul că acest obicei „este rău” sau „este bun”, ci despre energia cu care noi „îl încărcăm”, prin ATENŢIA şi INTENŢIA ACORDATĂ.

Dacă a primi daruri este oricând prilej de încântare pentru „copilul interior”, este foarte important CUM ANUME SUNT DĂRUITE acestea : cu Bucurie ? şi cu Drag pentru bucuria pe care o generează ?, FĂRĂ NICIO CONDIŢIONARE – sau Darul este dat „din interes” (de multe feluri şi categorii), devenind strict condiţionat (începând cu nevoia de „a bifa îndeplinirea unei tradiţii devenită obligaţie chinuitoare”) ?...
 


Oricum ar fi, ceea ce se întâmplă în prezentul lui decembrie 2014 a depăşit orice limită a „bunului-simţ”, chiar şi comercial, când „Moşii” (amândoi) sunt doar „Agenţi de marketing” de mare clasă, care întreţin afacerile „de sezon” la cote înalte...

Dovada : dacă anul acesta, 2014, s-ar desfiinţa „Moş Crăciunul”, s-a calculat că doar economia americană ar avea pierderi de cel puţin 100 de miliarde de dolari, care ar duce-o direct în recesiune !


...Pe unde te uiţi, vezi „Moşi Crăciuni” care te îmbie să cumperi şi iar să cumperi !


Şi se pare că această continuă agresiune comercială, bine condusă şi întreţinută, chiar are efectele scontate : în această perioadă parcă toţi oamenii au ieşit la cumpărături, învălmăşindu-se între ei prin magazine alimentare şi de jucării, ca într-un „Armageddon al nebuniei”.

Din păcate, prin aceste imagini am fost obligat să revin la observaţiile cu care am început această serie de articole, recunoscând eficienţa acestor „băieţi deştepţi” care au reuşit nu doar să creeze acest inimaginabil „MATRIX al nebuniei colective” (comerciale), dar să-l şi facă funcţional la asemenea parametri, încât oamenii să se strivească între ei, în numele Zeului-Consumator-Cumpărător, cu zâmbetul pe buze, şi să declare (mai ales „pe sticlă”, la televizor), cât „de fericiţi” şi de recunoscători sunt pentru toate acestea...




Şi în toată această nebunie comercială (în care „credinţa” se vinde „la pachet promoţional”), unde se mai poate (re)găsi „Magia” DARULUI din Inimă către Inimi ?...

Aşadar, în concluzie : eu sugerez, la modul practic, ca să nu mai minţiţi copiii cuMATRIX-ul Moşilor”, introducându-i de mici în una din cele mai mari minciuni ! ! !

Faceţi-le Daruri, fie şi în noaptea de  5/6 decembrie, şi în Ajun, pe 24 decembrie, după cum doriţi, dar oferiţi-le voi înşivă DARURILE în Spiritul Adevărului, ca ei, COPIII, să ştie că voi, iubiţii lor părinţi aţi făcut gestul de a dărui, şi nu vreun „moş” ciudat care vine exact ca un hoţ şi aduce „ce vrea el”, în funcţie de criterii doar de el ştiute...

(Re)Cunoscând Adevărul, copiii vă vor aprecia şi mai mult (oricum ar fi, ei vă iubesc la fel de mult, necondiţionat), pentru Eliberarea din această MINCIUNĂ-MATRIX în care sunt vârâţi fără alegerea lor – exact cum bebeluşul este vârât în cristelniţa preotului pentru „a fi botezat”, fără a putea face vreo alegere în acest sens...
 



Aşadar, „CUNOAŞTEŢI ADEVĂRUL, IAR ACESTA VĂ ELIBEREAZĂ”.

Cunoscând detaliile cu „Moşii”, ca şi cu celelalte aspecte ale „Sărbătorilor de iarnă”, vă poate fi mult mai uşor SĂ ALEGEŢI ce faceţi mai departe : mergeţi pe aceeaşi cale de a face daruri şi de a acţiona, în general, în această perioadă, SAU ALEGEŢI ALTCEVA ? – ştiind că nu vă pedepseşte nimeni dacă faceţi altă alegere...

...Dimpotrivă, s-ar putea ca, Eliberaţi din aceste EGREGORURI, numite „Moş Nicolae”, „Moş Crăciun”, „Crăciunul” ş.a., să „disponibilizaţi” energii interioare care vor putea declanşa anumite evenimente în viaţa voastră pe care acum nici măcar nu le bănuiţi !...


De aceea, concluzia acestui subiect poate fi cu adevărat Simplă : DĂRUIŢI CÂT MAI DES ŞI CÂT MAI DIN INIMĂ şi, dacă se poate, NECONDIŢIONAT !

Restul sunt detalii...




MarYan


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu